Fibră optică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Fibra optică este o fibră de sticlă sau plastic care transportă lumină de-a
lungul său. Fibrele optice sunt folosite pe scară largă în domeniul
telecomunicațiilor, unde permit transmisii pe distanțe mai mari și la lărgimi
de bandă mai mari decât alte medii de comunicație. Fibrele sunt utilizate în
locul cablurilor de metal deoarece semnalul este transmis cu pierderi mai
mici, și deoarece sunt imune la interferențe electromagnetice. Fibrele optice
sunt utilizate și pentru iluminat și transportă imagine, permițând astfel
vizualizarea în zone înguste. Unele fibre optice proiectate special sunt
utilizate în diverse alte aplicații, inclusiv senzori și laseri.

Lumina este dirijată prin miezul fibrei optice cu ajutorul reflexiei interne
totale. Aceasta face fibra să se comporte ca ghid de undă. Fibrele care
suportă mai multe căi de propagare sau moduri transversale se numesc
fibre multimodale (MMF), iar cele ce suportă un singur mod sunt fibre
monomodale (SMF). Fibrele multimodale au în general un diametru mai
Fibre optice
mare al miezului și sunt utilizate în comunicații pe distanțe mai scurte și în
aplicații în care trebuie transferată multă putere. Fibrele
monomodale se utilizează pentru comunicații pe distanțe de peste
550 m.

Conectarea fibrelor optice una de alta este mai complexă decât cea
a cablurilor electrice. Capetele fibrei trebuie să fie atent tăiate, și
apoi unite fie mecanic fie prin sudare cu arc electric. Se utilizează
conectori speciali pentru conexiuni ce pot fi înlăturate.

Un cablu audio de fibră optică

TOSLINK iluminat la un capăt
Cuprins
Istoric
Aplicații
Telecomunicații prin fibră optică
Senzori cu fibră optică
Alte utilizări
Principiul de funcționare
Indicele de refracție
Reflexia internă totală
Fibra multimodală
Fibra monomodală
Fibre optice speciale
Mecanisme de atenuare
Împrăștierea luminii
 Absorbția razelor ultraviolete, vizibile și infraroșii
Note
Referințe
Bibliografie suplimentară
Vezi și
Legături externe

Istoric
Tehnologia fibrelor optice, deși devenită omniprezentă doar în
lumea modernă, este una simplă și relativ veche. Ghidarea luminii
prin reflexii repetate, principiul care stă la baza fibrelor optice, a
fost demonstrat pentru prima oară de Daniel Colladon și Jacques
Babinet la Paris la începutul anilor 1840. John Tyndall a inclus o
demonstrație a acesteia în cursurile sale publice de la Londra un
deceniu mai târziu.[1] Tyndall a scris și despre proprietatea de
reflexie internă totală într-o carte introductivă despre natura
luminii, în 1870: „Când lumina trece din aer în apă, raza refractată
este întoarsă înspre perpendiculară... Când raza trece din apă în aer,
ea este întoarsă dinspre perpendiculară... Dacă unghiul făcut de
raza din apă cu perpendiculara la suprafață este mai mare de 48 de
grade, raza nu va mai ieși deloc din apă: ea va fi totalmente
reflectată la suprafață.... Unghiul ce marchează limita la care
reflexia totală începe se numește unghi limită al mediului. Pentru
apă, acest unghi este de 48°27', pentru sticlă flint, este de 38°41',
iar pentru diamant, este de 23°42'."[2][3]

Aplicațiile practice, cum ar fi iluminarea de aproape în

stomatologie, au apărut la începutul secolului al XX-lea. Daniel Colladon a fost primul care a
Transmisia imaginii prin tuburi a fost demonstrată independent de descris această „fântână de lumină”
Clarence Hansell și de pionierul televiziunii John Logie Baird în sau „conductă de lumină” într-un
articol din 1842 intitulat Despre
anii 1920. Principiul a fost utilizat pentru examinări medicale
reflexiile unei raze de lumină în
interne de Heinrich Lamm în deceniul imediat următor. În 1952,
interiorul unui flux parabolic de lichid.
fizicianul Narinder Singh Kapany a efectuat experimente ce au
Această ilustrație provine dintr-un
condus la inventarea fibrei optice. Fibra optică modernă, în care
articol ulterior al lui Colladon, din
fibra de sticlă este învelită cu un strat transparent pentru a-i oferi un 1884.
indice de refracție mai potrivit, a apărut în același deceniu.[1]
Dezvoltarea s-a concentrat apoi pe transmiterea de imagini prin
snopuri de fibră. Primul gastroscop semiflexibil cu fibră optică a fost patentat de Basil Hirschowitz, C.
Wilbur Peters, și Lawrence E. Curtiss, cercetători de la Universitatea Michigan, în 1956. În procesul de
dezvoltare a gastroscopului, Curtiss a produs primele fibre învelite în sticlă; fibrele optice anterioare se
bazau pe aer sau pe uleiuri și diverse tipuri de ceară ca material de învelire cu indice de refracție mic.

Jun-ichi Nishizawa, un om de știință japonez de la Universitatea Tohoku, a fost primul care a propus
utilizarea fibrei optice în telecomunicații în 1963.[4] Nishizawa a inventat alte tehnologii ce au contribuit la
dezvoltarea comunicațiilor prin fibră optică.[5] Nishizawa a inventat fibra optică cu indice de refracție
gradat în 1964 pentru a servi drept canal de transmisie a luminii de la laserii cu semiconductor pe distanțe
lungi cu pierderi mici.[6]
În 1965, Charles K. Kao și George A. Hockham de la compania britanică Standard Telephones and Cables
(STC) au fost primii care au promovat ideea că atenuarea în fibra optică poate fi redusă sub pragul de 20
decibeli pe kilometru (dB/km), permițând utilizarea fibrelor optice ca mediu practic de telecomunicații.[7] Ei
au arătat că atenuarea din fibra optică disponibilă la acea vreme este cauzată de impurități care pot fi
înlăturate, și nu de fenomene fizice fundamentale, cum ar fi împrăștierea. Această descoperire i-a adus lui
Kao Premiul Nobel pentru Fizică în 2009.[8]

Nivelul crucial de atenuare de 20 dB/km a fost atins pentru prima oară în 1970, de cercetătorii Robert D.
Maurer, Donald Keck, Peter C. Schultz și Frank Zimar de la fabricantul american de sticlă Corning Glass
Works, denumit astăzi Corning Incorporated. Ei au realizat o fibră cu atenuare de 17 dB/km prin doparea
sticlei de silicat cu titan. Câțiva ani mai târziu, ei au produs o fibră cu doar 4 dB/km atenuare cu dioxid de
germaniu ca dopant pentru miez. Asemenea atenuări mici au deschis calea comunicațiilor prin fibră optică
și Internetului. În 1981, General Electric a produs longouri de cuarț ce putea fi tras în fire de fibră optică de
40 km lungime.[9]

Atenuarea din cablurile moderne de fibră optică este cu mult mai mică decât în cablurile electrice de cupru,
ducând la conexiuni de fibră optică cu distanțe între repetoare de 70–150 km. Amplificatorul de fibră optică
dopată cu erbiu, care a redus costul sistemelor de comunicații prin fibră optică pe distanțe mari prin
reducerea și, în multe cazuri, eliminarea totală a necesității repetoarelor optic-electric-optic, a fost dezvoltată
de mai multe echipe conduse de David N. Payne de la Universitatea Southampton, și de Emmanuel
Desurvire de la Laboratoarele Bell în 1986. Fibra optică mai robustă folosită astăzi se are atât miezul cât și
teaca din sticlă, suferind astfel mai puțin de pe urma trecerii timpului. Ea a fost inventată de Gerhard
Bernsee în 1973 la Schott AG în Germania.[10]

În 1991, studiile în domeniul cristalelor fotonice a dus la dezvoltarea fibrei optice cu cristal fotonic[11] care
ghidează lumina prin difracție într-o structură periodică, și nu prin reflexie internă totală. Prima fibră din
cristal fotonic a devenit disponibilă pe piață în 2000.[12] Fibra din cristal fotonic poate fi proiectată să
transfere putere mai multă decât fibra convențională, iar proprietățile dependente de lungimea de undă pot fi
manipulate pentru a îmbunătăți performanțele fibrei în anumite aplicații.

Aplicații

Telecomunicații prin fibră optică

Fibra optică poate fi utilizată ca mediu de telecomunicații și rețele deoarece este flexibilă și poate fi strânsă
în cabluri. Este deosebit de avantajoasă pentru comunicații pe distanțe mari, deoarece lumina se propagă
prin fibră cu atenuare mică în comparație cu cablurile electrice. Aceasta permite acoperirea de distanțe mari
cu doar câteva repetoare. În plus, semnalele luminoase propagate în fibră pe fiecare canal pot fi modulate la
viteze de până la 111 gigabiți pe secundă.[13] Fiecare fibră poate transmite mai multe canale independente,
fiecare folosind o altă lungime de undă a luminii (multiplexare cu diviziune a lungimii de undă). Rata de
transfer netă (fără octeți de overhead) este rata de transfer efectiv de date înmulțită cu numărul de canale (de
regulă în număr de până la 80 pentru sistemele cu multiplexare densă în lungimea de undă la nivelul anului
2008). Recordul de transmisie prin fibră optică în laborator este deținut de Laboratoarele Bell Labs din
Villarceaux, Franța, cu multiplexarea a 155 canale, fiecare de câte 100 Gbps pe o fibră de 7000 km.[14]

Pe distanțe scurte, cum ar fi rețeaua unei clădiri, fibra optică economisește spațiu în conductele de cablu
deoarece o singură fibră poate transporta mai multe date decât un singur cablu electric. Fibra este imună și
la interferențele electrice; nu există cross-talk între semnalele de pe cabluri diferite și fibra optică nu culege
zgomote electromagnetice din mediu. Cablurile de fibră optică nu conduc electricitate, aceasta fiind o bună
soluție pentru protejarea echipamentelor de comunicații aflate în medii de înaltă tensiune cum ar fi centralele
electrice, sau structurile metalice de comunicații vulnerabile la trăznet. Ele pot fi utilizate și în medii în care
sunt prezente gaze inflamabile, fără pericol de explozie. Interceptarea comunicațiilor este mai dificilă prin
comparație cu conexiunile electrice, și există fibre cu miez dublu concentric care fac interceptarea și mai
dificilă.

Deși fibra optică se poate face din plastic transparent, sticlă, sau o combinație de cele două, fibrele optice
utilizate în telecomunicații pe distanțe mari sunt întotdeauna din sticlă, din cauza atenuării optice mai mici.
Atât fibrele multimodale cât și cele monomodale sunt utilizate în telecomunicații, cea multimodală fiind
folosită pentru distanțe mici, de până la 550 m, iar cea monomodală la legături pe distanțe mari. Din cauza
toleranțelor mai mici necesare pentru cuplarea luminii între fibrele monomodale (cu diametrul miezului de
aproximativ 10 micrometri), transmițătoarele, receptoarele, amplificatoarele și alte componente
monomodale sunt în general mai costisitoare decât cele multimodale.

Senzori cu fibră optică

În unele aplicații, se folosesc senzori care sunt ei înșiși fibre optice. În alte cazuri, fibra optică este utilizată
pentru a conecta un senzor cu sistemul de măsurare. În funcție de aplicație, fibra optică se poate folosi
deoarece este mică, sau pentru că în punctul îndepărtat de măsurare nu există energie electrică, sau pentru
că astfel se pot multiplexa mai mulți senzori pe lungimea unei singure fibre prin folosirea de lungimi de
undă diferite pe fiecare senzor, sau prin detectarea întârzierii suferite de lumină la trecerea prin fiecare
senzor.

Fibra optică se poate utiliza ca senzor de măsurare a tensiunii, temperaturii, presiunii și a altor cantități prin
modificarea fibrei astfel încât cantitatea de măsurat să moduleze intensitatea, faza, polarizarea, lungimea de
undă sau durata de trecere a luminii. Senzorii care pot varia intensitatea luminii sunt cei mai simpli,
deoarece sunt necesare doar o sursă și un detector.

Senzorii extrinseci utilizează un cablu de fibră optică, în mod normal multimodal, pentru a transmite lumină
modulată fie de la un senzor de alt tip, fie de la un senzor electronic conectat la un transmițător optic. Un
beneficiu major al senzorilor extrinseci este abilitatea lor de a ajunge în locuri altfel inaccesibile. Un
exemplu îl constituie măsurarea temperaturii din interiorul motoarelor cu reacție ale avioanelor cu ajutorul
unei fibre care transmite radiații într-un pirometru aflat în afara motorului. Senzorii extrinseci pot fi utilizați
în același fel pentru a măsura temperatura internă a transformatoarelor electrice, unde câmpurile
electromagnetice prezente fac imposibile alte tehnici de măsurare. Senzorii extrinseci măsoară și vibrații,
rotații, deplasări, viteze, accelerații, momente ale forțelor și tensiuni mecanice.

Alte utilizări

Fibra optică este folosită și în iluminat, ca ghid de lumină în aplicații

medicale și nu numai, în care este nevoie de lumină puternică pe un
punct ascuns. În unele clădiri, fibra optică este utilizată pentru a
direcționa lumina solară de pe acoperiș spre alte părți ale clădirii.
Iluminarea cu fibră optică este folosită și în aplicații decorative, la
indicatoare, lucrări de artă și în pomi de Crăciun artificial. Magazinele
Swarovski utilizează fibra optică pentru a ilumina cristalele expuse din
Un frisbee iluminat cu fibră optică
mai multe unghiuri cu o singură sursă de lumină.

Un grup coerent de fibre se utilizează, uneori împreună cu lentile, la un dispozitiv lung și subțire de
achiziționat imagini, numit endoscop, folosit pentru a vedea obiecte printr-o gaură mică. Endoscoapele
medicale sunt utilizate pentru proceduri chirurgicale neinvazive (endoscopie). Endoscoapele industriale sunt
utilizate la inspectarea unor puncte la care se ajunge greu, cum ar fi interioarele motoarelor cu reacție.
În spectroscopie, cablurile de fibră optică sunt utilizate pentru a transmite lumina de la un spectrometru la o
substanță ce nu poate fi pusă ea însăși în spectrometru, pentru a i se analiza compoziția. Un specrometru
analizează substanțele trecând lumină prin ele și reflectând lumină din ele. Cu fibră optică, un spectrometru
poate fi folosit pentru a studia obiecte prea mari pentru a încăpea în el, gaze sau reacții ce au loc în vase sub
presiune.[15][16][17]

O fibră optică dopată cu anumite elemente rare, cum ar fi erbiul se pot folosi ca mediu de amplificare pentru
un laser sau amplificator optic. Fibra optică dopată cu elemente rare se poate folosi și pentru a amplifica
semnale prin tăierea unei scurte secțiuni de fibră dopată și introducerea ei într-o linie de fibră obișnuită.
Fibra dopată este pompată optic cu o a doua lungime de undă cuplată la linie. Lumina de ambele lungimi de
undă se transmite prin fibra dopată, care transferă energie de la a doua lungime de undă la unda purtătoare
de semnal. Procesul care determină amplificarea este emisia stimulată.

Fibrele optice dopate cu un deplasator de lungime de undă folosesc la colectarea luminii de la un scintilator
în experimentele de fizică. Fibra optică poate oferi alimentare cu energie (aproximativ un watt) unor
dispozitive electronice aflate într-un mediu electric dificil.

Principiul de funcționare
O fibră optică este un ghid de undă dielectric cilindric ce transmite lumina de-a lungul axei sale, prin
procesul de reflexie internă totală. Fibra constă dintr-un miez înconjurat de un strat de substanță (teacă).
Pentru a păstra semnalul optic în miez, indicele de refracție al miezului trebuie să fie mai mare decât cel al
tecii. Limita dintre miez și teacă poate fi fie abruptă, în fibra cu salt de indice, fie gradat, în fibra cu indice
gradat.

Indicele de refracție
Articol principal: Indice de refracție.

Indicele de refracție este o măsură a vitezei luminii printr-un material. Viteza de deplasare a luminii în vid
este de 300 de milioane de metri pe secundă. Indicele de refracție al unui mediu se calculează împărțind
viteza luminii în vid la viteza luminii în mediul respectiv. Deci, prin definiție, indicele de refracție al vidului
este 1. Valoarea tipică pentru teaca unei fibre optice este 1.46. Valoarea miezului este de regulă 1,48. Cu cât
este mai mare indicele de refracție, cu atât mai încet se propagă lumina prin mediu. Semnalul din fibra
optică va călători, astfel, cu o viteză de aproximativ 200 de milioane de metri pe secundă, propagându-se
astfel la 1000 de kilometri distanță în decurs de 5 milisecunde. Astfel, un apel telefonic transportat pe fibră
optică între Sydney și New York, pe o distanță de 12000 kilometri va avea o întârziere minimă absolută de
60 de milisecunde (o șaisprezecime de secundă) între momentul când un interlocutor vorbește și celălalt
aude (desigur, ruta urmată de apel nu va fi cea mai scurtă, și în plus mai apar întârzieri din cauza comutației
echipamentului de comunicație și prin procesul de codificare și decodificare a vocii).

Reflexia internă totală

Când lumina trece printr-un mediu dens și întâlnește o limită de demarcație cu unghi abrupt (mai mare decât
unghiul critic al suprafeței), lumina va fi reflectată în întregime. Efectul este folosit în fibra optică pentru a
păstra lumina în miez. Lumina se deplasează prin fibră reflectându-se de o parte și de alta a limitei cu teaca.
Deoarece lumina trebuie să lovească limita de demarcație la un unghi mai mare decât cel critic, doar lumina
care intră în fibră într-o anumită gamă de unghiuri poate traversa fibra fără a ieși din ea. Această gamă de
unghiuri se numește con de acceptanță al fibrei. Dimensiunile conului de acceptanță depind de diferența de
indice de refracție între miez și teacă.
În termeni simpli, există un unghi maxim față de axa fibrei sub care lumina poate intra în fibră astfel încât să
se propage prin miez. Sinusul acestui unghi maxim este deschiderea numerică a fibrei. Fibra cu deschidere
numerică mare necesită mai puțină precizie la tăiere și la lucru decât cea cu deschidere mică. Fibra
monomodală are deschidere numerică mică.

Fibra multimodală

Fibra optică cu diametru mare al miezului (mai mare de

10 micrometri) poate fi analizată cu ajutorul opticii
geometrice. Această fibră se numește fibră multimod. Într-o
fibră optică multimod cu salt de indice, razele de lumină sunt
conduse de-a lungul miezului fibrei prin reflexie internă totală.
Razele ce ajung la suprafața de contact miez-teacă cu unghi
mare (relativ la normala la suprafață), mai mare decât unghiul Propagarea luminii prin fibra optică
critic al acestei suprafețe, sunt complet reflectate. Unghiul multimodală.
critic (unghiul minim pentru reflexia internă totală) este
determinat de diferența între indicele de refracție al miezului și
cel al tecii. Razele care ajung la suprafața de separare sub un
unghi mic sunt refractate din miez în teacă, și deci nu transmit
lumina (și deci informația) de-a lungul fibrei. Unghiul critic
determină unghiul de acceptanță al fibrei, adesea dat ca
apertură numerică. O apertură numerică mare permite luminii
să se propage de-a lungul fibrei atât în raze apropiate de ax,
cât și în raze la diferite unghiuri. Această apertură numerică
mare crește, însă, cantitatea de dispersie, întrucât razele la
unghiuri diferite au drumuri optice diferite și parcurg fibra în
durate de timp diferite. O apertură numerică mică ar fi, astfel,
de dorit. Un laser reflectându-se dintr-un baston de
sticlă acrilică, ilustrând reflexia internă
În fibra cu indice gradat, indicele de refracție al miezului totală a luminii într-o fibră optică
scade treptat de la ax la teacă. Aceasta face razele de lumină multimodală.
să se „îndoaie” ușor pe măsură ce se apropie de teacă, în loc
să se reflecte abrupt la suprafața de contact miez-teacă.
Drumurile curbate astfel reduc dispersia multicăi deoarece
razele cu unghi mare trec mai mult prin zonele periferice ale
miezului, cu indice de refracție mic, și nu prin centrul cu
indice de refracție mare. Profilul indicelui de refracție este ales
pentru a minimiza diferența de viteză de propagare a
diverselor raze din fibră. Profilul ideal este foarte apropiat de o
relație parabolică între indicele de refracție și distanța față de
ax. Tipuri de fibră optică.

Fibra monomodală

Fibrele optice cu un diametru al miezului mai mic decât de zece ori lungimea de undă a luminii propagate
nu pot fi modelate cu ajutorul opticii geometrice. Trebuie, în schimb, să se analizeze structura sa
electromagnetică, prin rezolvarea ecuațiilor lui Maxwell reduse la ecuația undei electromagnetice. Analiza
electromagnetică ar putea fi necesară și pentru a înțelege comportamente ce au loc atunci când lumina
coerentă se propagă printr-o fibră multimodală. Ca ghid de undă optică, fibra suportă unul sau mai multe
moduri de traversare prin care lumina se poate propaga prin fibră. Fibra ce susține doar un mod se numește
fibră monomodală sau monomod. Comportamentul fibrei multimodale poate fi și el modelat cu ajutorul
ecuației undei electromagnetice, ceea ce arată că o astfel de fibră
suportă mai multe moduri de propagare. Rezultatul modelării
fibrelor multimodale cu optică electromagnetică se apropie de
predicțiile opticii geometrice, dacă fibra este suficient de mare și
suportă un număr mare de moduri.

Analiza ghidului de undă arată că energia luminii în fibră nu este

complet păstrată în miez. În schimb, mai ales la fibra monomodală,
o fracțiune semnificativă de energie se transferă tecii sub formă de
unde evanescente.

Cel mai frecvent folosit tip de fibră monomodală are un diametru al

Structura unei fibre optice
miezului de 8–10 micrometri și este gândit pentru a fi utilizat la
monomodale tipice.
lungimi de undă vizibile apropiate de infraroșu. Structura modului 1. Miez: 8 µm diametru
depinde de lungimea de undă a luminii folosite, astfel că această 2. Teacă: 125 µm dia.
fibră suportă de fapt un număr mic de moduri adiționale la lungimi 3. Tampon: 250 µm dia.
de undă vizibile. Fibra multimodală, prin comparație, este produsă 4. Înveliș: 400 µm dia.
cu diametru al miezului de la 50 micrometri până la câteva sute de
micrometri. Frecvența normalizată V pentru această fibră ar trebui
să fie mai mică decât primul zero al funcției Bessel J0 (aproximativ 2,405).

Fibre optice speciale

Se produc și unele fibre optice speciale cu miez necilindric sau/și cu teacă necilindrică, de regulă cu
secțiune transversală eliptică sau dreptunghiulară. Aceste fibre sunt proiectate astfel pentru a păstra
polarizarea luminii, de exemplu.

Fibra din cristal fotonic este realizată cu un șablon regulat de variație a indicelui de refracție (adesea în
formă de găuri cilindrice care merg de-a lungul lungimii fibrei). Astfel de fibre folosesc efectele de difracție
în loc de (sau pe lângă) reflexia internă totală, pentru a păstra lumina în miezul fibrei. Proprietățile fibrei pot
fi modificate într-o varietate largă de aplicații.

Mecanisme de atenuare
Atenuarea în fibra optică, denumită și pierdere de transmisie,
reprezintă reducerea de intensitate a razei de lumină în raport cu
distanța parcursă printr-un mediu de transmisie. Coeficienții de
atenuare utilizează în general ca unitate dB/km din cauza calității
relativ mari a transparenței mediilor optice moderne. Mediul este
de regulă o fibră din sticlă de silicat care păstrează raza de lumină
incidentă în interior. Atenuarea este un factor important de limitare
a transmisiei unui semnal pe distanțe mari. Astfel, s-au făcut
Atenuarea luminii cu ZBLAN și fibre
numeroase cercetări atât pentru limitarea atenuării, cât și pentru
din silicat
maximizarea amplificării semnalului optic. Atenuarea este cauzată
în primul rând de împrăștiere și absorbție.

Împrăștierea luminii
Propagarea luminii prin miezul unei fibre optice se bazează pe reflexia
internă totală a undei de lumină. Suprafețele neregulate, chiar și la nivel
molecular, pot reflecta razele de lumină în direcții aleatoare. Aceasta se
numește reflexie difuză sau împrăștiere, și este caracterizată de regulă de o
mare varietate de unghiuri de reflexie.

Împrăștierea luminii depinde de lungimea de undă a luminii împrăștiate.

Astfel apar limite ale scării de vizibilitate, în funcție de frecvența undei
incidente și de dimensiunea fizică a centrului de împrăștiere, care este de
regulă o trăsătură microstructurală specifică. Întrucât lumina vizibilă are o
lungime de undă de ordinul sutelor de nanometri și micronilor, centrele de
împrăștiere vor avea dimensiuni similare.
Reflexie speculară
Astfel, atenuarea provine din împrăștierea incoerentă a luminii pe
suprafețele de contact interne. În materiale (poli)cristaline cum ar fi
metalele sau ceramica, pe lângă pori, majoritatea suprafețelor
interne sunt de forma limitelor intergranulare care separă regiuni
mici de cristal. Dacă dimensiunea centrului de împrăștiere se
reduce sub dimensiunea lungimii de undă, împrăștierea nu mai are
o amploare semnificativă. Acest fenomen a dat naștere producției
de materiale ceramice transparente.

Similar, împrăștierea luminii în fibră de sticlă este cauzată de

neregularitățile la nivel molecular ale structurii sticlei. Sticla este
văzută de unii fizicieni ca un simplu caz-limită de solid Reflexie difuză
policristalin. În acest context, „domenii” ce prezintă diverse grade
de ordine pe scară redusă devin blocurile de construcție ale
metalelor și aliajelor, precum și sticlei și ceramicii. Există defecte microstructurale distribuite printre și în
cadrul acestor domenii, defecte ce furnizează majoritatea punctelor ideale pentru apariția împrăștierii
luminii. Același fenomen se observă ca factor limitator al transparenței domurilor de rachete cu
infraroșii.[18]

La puteri optice mari, împrăștierea poate fi cauzată și de procesele optice neliniare din fibră.[19][20]

Absorbția razelor ultraviolete, vizibile și infraroșii

Pe lângă împrăștierea luminii, atenuarea poate apărea și din cauza absorbției selective a anumitor lungimi de
undă, într-o manieră similară cu cea răspunzătoare pentru apariția culorilor obiectelor:

1) La nivel electronic, depinde dacă orbitalii electronilor sunt spațiați de așa natură încât să poată absorbi o
cuantă de lumină de o anumită lungime de undă în spectrul ultraviolet sau vizibil. Aceasta dă naștere la
proprietatea de culoare.

2) La nivel atomic sau molecular, depinde de frecvențele de vibrație moleculară sau de legăturile chimice,
de cât de apropiați sunt atomii între ei și moleculele între ele și dacă atomii sau moleculele prezintă ordine
pe scară mare. Acești factori vor determina capacitatea materialului de a transmite lungimi de undă mai mari
(în spectrul infraroșu, radio și cel al microundelor).

Designul oricărui dispozitiv transparent impune alegerea materialelor pe baza cunoașterii proprietăților și
limitărilor lor. Caracteristicile de absorbție ale structurilor cristaline observate în regiunile de joasă frecvență
(infraroșu mediu spre infraroșu îndepărtat) definesc limita de transparență la lungime mare de undă a
materialului. Aceste caracteristici sunt rezultatul cuplărilor interactive dintre mișcarea vibrațiilor termice ale
atomilor constituenți și moleculelor structurii solidului și radiației luminoase incidente. Astfel, toate
materialele sunt limitate de regiuni de absorbție cauzate de vibrațiile moleculare și atomice din infraroșul
îndepărtat (λ>10 µm).

Astfel, absorbția multifoton are loc când doi sau mai mulți
fotoni interacționează simultan pentru a produce momente
de dipol electric cu care radiația incidentă se poate cupla.
Acești dipoli pot absorbi energie din radiația incidentă,
ajungând la o cuplare maximă cu radiația atunci când
frecvența este egală cu modul fundamental de oscilație al
dipolului molecular (ca în cazul legăturii Si-O) din
infraroșul îndepărtat, sau cu una dintre armonicele sale.

Absorbția selectivă de lumină infraroșie de către un

anume material are loc deoarece frecvența aleasă pentru
razele de lumină este aceeași frecvență (sau un multiplu
întreg al frecvenței) la care vibrează particulele acelui
material. Întrucât atomi și molecule diferite au frecvențe
naturale de vibrație diferite, toate vor absorbi selectiv
frecvențe diferite (sau porțiuni diferite de spectru) de Modurile normale de vibrație într-un solid
lumină infraroșie. cristalin.

Reflexia și transmisia undelor de lumină au loc pentru că

frecvențele undelor de lumină nu sunt frecvențele naturale de rezonanță ale obiectelor. Când lumina
infraroșie la aceste frecvențe lovește un obiect, energia este fie reflectată, fie transmisă.

Note
1. ^ a b Bates, Regis J (2001). Optical Switching and Networking Handbook. New York:
McGraw-Hill. p. 10. ISBN 0-07-137356-X.
2. ^ Tyndall, John (1870). „Total Reflexion”. Notes about Light (http://www.archive.org/details/no
tesofcourseofn00tyndrich).
3. ^ Tyndall, John (1873). „Six Lectures on Light” (http://www.archive.org/details/sixlecturesonli
g00tynduoft).
4. ^ Nishizawa, Jun-ichi; Suto, Ken (2004). „Terahertz wave generation and light amplification
using Raman effect”. În Bhat, K. N.; DasGupta, Amitava. Physics of semiconductor devices
(http://books.google.com/books?id=2NTpSnfhResC&pg=PA27&lpg=PA27&dq=Jun-ichi+Nis
hizawa+proposal+on+use+of+optical+fiber&source=bl&ots=iufv_Gmp98&sig=eqBUDA5OOf
otJGSajaExFFf1cvA&hl=en&ei=aznYSf_DB4OoM9mO6PQO&sa=X&oi=book_result&ct=res
ult&resnum=1#PPA27,M1). New Delhi, India: Narosa Publishing House. p. 27.
ISBN 8173195676.
5. ^ „New Medal Honors Japanese Microelectrics Industry Leader” (http://www.ieee.org/portal/s
ite/tionline/menuitem.130a3558587d56e8fb2275875bac26c8/index.jsp?&pName=institute_l
evel1_article&TheCat=1003&article=tionline/legacy/inst2003/jun03/6w.nishizawa.xml&;jses
sionid=SthNJY1YrB9lTcqQpQct4J2tWnvTl2PbJwyYcp10ys3xQpQ1LC2p!-437537516!-618
147781). Institute of Electrical and Electronics Engineers.
6. ^ „Optical Fiber” (http://www.city.sendai.jp/soumu/kouhou/s-new-e6/page01.html). Sendai
New. Accesat în 5 aprilie 2009.
7. ^ Hecht, Jeff (1999). City of Light, The Story of Fiber Optics. New York: Oxford University
Press. p. 114. ISBN 0195108183.
8. ^ „Premiul Nobel pentru Fizică 2009” (http://nobelprize.org/nobel_prizes/physics/laureates/2
009/press.html). Academia Regală Suedeză de Științe. Accesat în 7 octombrie 2009.
 9. ^ „1971-1985 Continuing the Tradition” (http://www.ge.com/innovation/timeline/index.html).
GE Innovation Timeline. General Electric Company. Accesat în 22 octombrie 2008.
10. ^ „Light conducting fibers of quartz glass” (http://www.freepatentsonline.com/3966300.html).
FreePatentsOnline.com.
11. ^ Russell, Philip (2003). „Photonic Crystal Fibers”. Science. 299 (5605): 358.
doi:10.1126/science.1079280 (https://doi.org/10.1126%2Fscience.1079280).
PMID 12532007 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12532007).
12. ^ „The History of Crystal Fibre A/S” (http://www.crystal-fibre.com/). Crystal Fiber A/S. Accesat
în 22 octombrie 2008.
13. ^ M. S. Alfiad; et al. (2008). „111 Gb/s POLMUX-RZ-DQPSK Transmission over 1140 km of
SSMF with 10.7 Gb/s NRZ-OOK Neighbours”. Proceedings ECOC 2008. pp. ??? Mo.4.E.2.
14. ^ Alcatel Boosts Fiber Speed to 100 Petabits in Lab « (http://gigaom.com/2009/09/28/alcatel-
lucent-boosts-fiber-speeds-by-10x-in-lab/)
15. ^ Al Mosheky, Zaid (2001). „In situ real-time monitoring of a fermentation reaction using a
fiber-optic FT-IR probe” (http://www.remspec.com/pdfs/SP5619.pdf) (pdf). Spectroscopy.
Citare cu parametru depășit |coauthors= (ajutor)
16. ^ Melling, Peter (2002). „Reaction monitoring in small reactors and tight spaces” (http://www.r
emspec.com/pdfs/amlab1002.pdf) (pdf). American Laboratory News. Citare cu parametru
depășit |coauthors= (ajutor)
17. ^ Melling, Peter J. (2002). „Fiber-optic probes for mid-infrared spectrometry”. În Chalmers,
John M.; Griffiths, Peter R. (eds.). Handbook of Vibrational Spectroscopy (http://www.remspe
c.com/pdfs/2703_o.pdf) (pdf). Wiley. Citare cu parametru depășit |coauthors= (ajutor)
18. ^ Archibald, P.S. and Bennett, H.E., Scattering from infrared missile domes, Opt. Engr., Vol.
17, p.647 (1978)
19. ^ Smith, R.G., Optical power handling capacity of low loss optical fibers as determined by
stimulated Raman and Brillouin scattering, Appl. Opt., Vol. 11, p. 2489 (1972)
20. ^ Paschotta, Rüdiger. „Brillouin Scattering” (http://www.rp-photonics.com/brillouin_scattering.
html). Encyclopedia of Laser Physics and Technology. RP Photonics.

Referințe
Gambling, W. A., "The Rise and Rise of Optical Fibers", IEEE Journal on Selected Topics in
Quantum Electronics, Vol. 6, No. 6, pp. 1084–1093, Nov./Dec. 2000.
Hecht, Jeff, Understanding Fiber Optics, 4th ed., Prentice-Hall, Upper Saddle River, NJ, USA
2002 (ISBN 0-13-027828-9).
Mirabito, Michael M.A; and Morgenstern, Barbara L., The New Communications
Technologies: Applications, Policy, and Impact, 5th. Edition. Focal Press, 2004. (ISBN 0-
240-80586-0).
Nagel S. R., MacChesney J. B., Walker K. L., "An Overview of the Modified Chemical Vapor
Deposition (MCVD) Process and Performance", IEEE Journal of Quantum Electronics, Vol.
QE-18, No. 4, p. 459, April 1982.
Ramaswami, R., Sivarajan, K. N., Optical Networks: A Practical Perspective, Morgan
Kaufmann Publishers, San Francisco, 1998 (ISBN 1-55860-445-6).

Bibliografie suplimentară
Friedman, Thomas L. (2007). The World is Flat. Picador. ISBN 978-0312425074. Cartea
discută felul în care fibra optică a contribuit la globalizare și a revoluționat comunicațiile,
afacerile, și chiar distribuția capitalului între țări.
Vezi și
Fibră de sticlă

Legături externe
The Fiber Optic Association (http://www.thefoa.org/)
Asociația de Fibră Optică din România (http://www.afor.ro/)
FOA color code for connectors (http://www.thefoa.org/tech/connID.htm)
Lennie Lightwave's Guide To Fiber Optics (http://www.jimhayes.com/lennielw/)
"Fibers (http://www.rp-photonics.com/fibers.html)", articol din Encyclopedia of Laser Physics
and Technology de RP Photonics
How Fiber Optics are made (http://www.fabila.com/proyectos/ftth/tecnologia.asp) In video
"Fibre optic technologies (http://www.gare.co.uk/technology_watch/fibre.htm)", Mercury
Communications Ltd, august 1992.
"Photonics & the future of fibre (http://www.gare.co.uk/technology_watch/photo.htm)",
Mercury Communications Ltd, martie 1993.
"Fiber Optic Tutorial (http://www.arcelect.com/fibercable.htm)" Site educativ de la Arc
Electronics

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fibră_optică&oldid=13984868

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 15 martie 2021, ora 17:49.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.