Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Tehnica din Moldova

Facultatea: Electronică și Telecomunicații

Disciplina: Teoria transmiterii informatiei

Proiect de an
Tema: Studiul amplificatorilor optici. Amplificatorii
EDFA şi calculul unui traseu de comunicaţii prin
fibră optică.

A elaborat: studentul gr. RST-181,

Casciuc Miroslav

A verificat: l. univ.,
A. Dorogan
 Chișinău, 2020

Cuprinsul
Introducere. Din istoria dezvoltării sistemelor de comunicaţii prin fibră optică 2
Capitolul I:
Clasificarea şi tipurile amplificatorilor EDFA utilizați în cadrul sistemelor optice 4
Funcţia şi importanţa utilizării amplificatorilor EDFA 8
Capitolul II:
Construcţia şi principiul de funcţionare a amplificatorilor EDFA 9
Avantajele, dezavantajele amplificatorilor EDFA şi compararea structurilor şi
principiilor de funcţionare pentru determinarea celor mai optimali parametri de
funcţionare 12
Calculul unui traseu de comunicaţii prin fibră optică 14
Calcularea parametrilor volt
Calcularea parametrilor variabile
Calcularea parametrilor de intrare și de ieșire
Calcularea coeficientului de absorbție
Calcularea potențialului energiei volt
Calculul lungimii secțiunii de regenerare și cantitatea lor
Concluzii 19
Bibliografie 20

1
 Introducere. Din istoria dezvoltării sistemelor de comunicaţii prin fibră optică.
Tehnologia fibrelor optice, deși devenită omniprezentă doar în lumea modernă, este una simplă
și relativ veche. Ghidarea luminii prin reflexii repetate, principiul care stă la baza fibrelor optice,
a fost demonstrat pentru prima oară de Daniel Colladon și Jacques Babinet la Paris la începutul
anilor 1840. John Tyndall a inclus o demonstrație a acesteia în cursurile sale publice de la
Londra un deceniu mai târziu. Tyndall a scris și despre proprietatea de reflexie internă totală într-
o carte introductivă despre natura luminii, în 1870: „Când lumina trece din aer în apă, raza
refractată este întoarsă înspre perpendiculară... Când raza trece din apă în aer, ea este întoarsă
dinspre perpendiculară... Dacă unghiul făcut de raza din apă cu perpendiculara la suprafață este
mai mare de 48 de grade, raza nu va mai ieși deloc din apă: ea va fi totalmente reflectată la
suprafață.... Unghiul ce marchează limita la care reflexia totală începe se numește unghi limită al
mediului. Pentru apă, acest unghi este de 48°27', pentru sticlă flint, este de 38°41', iar pentru
diamant, este de 23°42'.
Aplicațiile practice, cum ar fi iluminarea de aproape în stomatologie, au apărut la începutul
secolului al XX-lea. Transmisia imaginii prin tuburi a fost demonstrată independent de Clarence
Hansell și de pionierul televiziunii John Logie Baird în anii 1920. Principiul a fost utilizat pentru
examinări medicale interne de Heinrich Lamm în deceniul imediat următor. În 1952, fizicianul
Narinder Singh Kapany a efectuat experimente ce au condus la inventarea fibrei optice. Fibra
optică modernă, în care fibra de sticlă este învelită cu un strat transparent pentru a-i oferi un
indice de refracție mai potrivit, a apărut în același deceniu. Dezvoltarea s-a concentrat apoi pe
transmiterea de imagini prin snopuri de fibră. Primul gastroscop semiflexibil cu fibră optică a
fost patentat de Basil Hirschowitz, C. Wilbur Peters, și Lawrence E. Curtiss, cercetători de la
Universitatea Michigan, în 1956. În procesul de dezvoltare a gastroscopului, Curtiss a produs
primele fibre învelite în sticlă; fibrele optice anterioare se bazau pe aer sau pe uleiuri și diverse
tipuri de ceară ca material de învelire cu indice de refracție mic.
Jun-ichi Nishizawa , un om de știință japonez de la Universitatea Tohoku, a fost primul care
a propus utilizarea fibrei optice în telecomunicații în 1963. Nishizawa a inventat alte
tehnologii ce au contribuit la dezvoltarea comunicațiilor prin fibră optică. Nishizawa a inventat
fibra optică cu indice de refracție gradat în 1964 pentru a servi drept canal de transmisie a
luminii de la laserii cu semiconductor pe distanțe lungi cu pierderi mici.
În 1965, Charles K. Kao și George A. Hockham de la compania britanică Standard
Telephones and Cables (STC) au fost primii care au promovat ideea că atenuarea în fibra optică
poate fi redusă sub pragul de 20 decibeli pe kilometru (dB/km), permițând utilizarea fibrelor
optice ca mediu practic de telecomunicații. Ei au arătat că atenuarea din fibra optică disponibilă
la acea vreme este cauzată de impurități care pot fi înlăturate, și nu de fenomene fizice

2
fundamentale, cum ar fi împrăștierea. Această descoperire i-a adus lui Kao Premiul Nobel pentru
Fizică în 2009.
Nivelul crucial de atenuare de 20 dB/km a fost atins pentru prima oară în 1970, de
cercetătorii Robert D. Maurer, Donald Keck, Peter C. Schultz și Frank Zimar de la fabricantul
american de sticlă Corning Glass Works, denumit astăzi Corning Incorporated. Ei au realizat o
fibră cu atenuare de 17 dB/km prin doparea sticlei de silicat cu titan. Câțiva ani mai târziu, ei au
produs o fibră cu doar 4 dB/km atenuare cu dioxid de germaniu ca dopant pentru miez.
Asemenea atenuări mici au deschis calea comunicațiilor prin fibră optică și Internetului. În 1981,
General Electric a produs longouri de cuarț ce putea fi tras în fire de fibră optică de 40 km
lungime.
Atenuarea din cablurile moderne de fibră optică este cu mult mai mică decât în cablurile
electrice de cupru, ducând la conexiuni de fibră optică cu distanțe între repetoare de 70–150
km. Amplificatorul de fibră optică dopată cu erbiu, care a redus costul sistemelor de
comunicații prin fibră optică pe distanțe mari prin reducerea și, în multe cazuri, eliminarea totală
a necesității repetoarelor optic-electric-optic, a fost dezvoltată de mai multe echipe conduse de
David Payne de la Universitatea Southampton, și de Emmanuel Desurvire de la Laboratoarele
Bell în 1986. Fibra optică mai robustă folosită astăzi se are atât miezul cât și teaca din sticlă,
suferind astfel mai puțin de pe urma trecerii timpului. Ea a fost inventată de Gerhard Bernsee în
1973 la Schott AG în Germania.
În 1991, studiile în domeniul cristalelor fotonice a dus la dezvoltarea fibrei optice cu Cristal
fotonic care ghidează lumina prin difracție într-o structură periodică, și nu prin reflexie internă
totală. Prima fibră din cristal fotonic a devenit disponibilă pe piață în 2000. Fibra din cristal
fotonic poate fi proiectată să transfere putere mai multă decât fibra convențională, iar
proprietățile dependente de lungimea de undă pot fi manipulate pentru a îmbunătăți
performanțele fibrei în anumite aplicații.
Primele studii privind amplificatoarele optice cu semiconductori s-au efectuat în jurul anului
1960 cand au aparut semiconductoarele laser. Aceste dispozitive s-au bazat pe homojonctiunile
GaAs obtinute la temperaturi joase. Aparitia dispozitivelor cu heterostructura dubla a dus la
investigatii suplimentare pentru folosirea amplificatoarelor optice cu semiconductori in sistemele
optice de comunicatii. În 1970 Zeidler şi Personick au efectuat mai multe studii asupra
aplificatoarelor optice cu semiconductori . În anii 1980 au avut loc importante progrese in
proiectarea si modelarea dispozitivelor cu amplificatoare optice cu semiconductori. Primele
studii s-au concentrat pe amplificatoarele optice cu semiconductori cu AlGaAs care opereaza in
gama 830 nm.

3
 Capitolul I
Clasificarea şi tipurile amplificatorilor EDFA utilizați în cadrul sistemelor optice.
Din 1985 cand la Univeritatea din Southampton (Anglia) s-a demonstrat o noua tehnica pentru
fabricarea fibrelor optice dopate cu materiale rare care prezentau pierderi scazute,
amplificatoarele optice cu structura bazata pe aceste fibre au fost imediat identificate ca
dispozitive importante in aplicatiile comunicatiilor prin fibre optice in principal
datorita castigului ridicat, zgomotului intrinsec scazut, dependetei scazute de polarizare,
transmiterea cu eroare de bit (BER) scazuta si eficienta marita de conversie de putere (PCE-
Power Coversion Efficiency).
Primul material rar folosit a fost neodimiu, cel mai bun dopant in lasere solide. Dupa aceste
rezultate incurajatoare s-au utilizat si alti dopanti pentru producerea amplificatoarelor optice:
tuliu, yterbiu si erbiu. S-au dezvoltat numeroase amplificatoare din fibra dopata cu diferite
elemente, profitand de proprietatile fluorescente ale fiecaruia.
In prezent cele mai importante amplificatoare optice cu fibra dopata sunt cele cu erbiu care pot
produce amplificare in banda C. Amplificatoarele optice cu fibra dopata cu praseodimiu si
neodimiu se pot folosi pentru a obtine valori de 1300 nm. In ceea ce priveste amplificatoarele cu
fibra dopata cu tuliu pot produce castig pentru toata banda S de transmisie optica (1460 nm-1530
nm).

Fig.1 Schema amplificarii fibrei dopate cu erbium

La finele anului 1986, grupul de la Southampton a produs primul amplificator cu fibra dopata cu
erbiu. In 1986, Emmanuel Desurvire a inceput sa lucreze la laboratoarele Bell si imediat a
inceput sa foloseasca EDFA. E. Desurvire a realizat mijloace detaliate, a dezvolatat modelul
teoretic si a realizat prima optimizare a lungimii de unda dopata
EDFA sunt amplificatoarele optice cele mai folosite si cunoscute in principal pentru ca spectrul
lor de amplificare coincide exact cu minimul pierderilor in siliciu pentru 1550 nm. Pentru EDFA
cu siliciu, toate posibilitatile de tranzitie intre nivelele de energie din erbiu sunt radiative
datorita procesului de cadere cu emisie de fononi, cu exceptia transmisiei care cuprinde

4
nivele care sunt 100% radiative. Aceasta tranzitie arata un spectru de emisie
destul de larg, cu maximul la 1530 nm care ofera amplificare in toata banda C. Este de asemenea
posibila amplificarea in banda L cu EDFA. Timpul de viata superior este de 10 ms, care este
mult mai mare decat timpurile asociate transmisiei semnalului.

Fig.2 Benzi optice de telecomunicații optice (EDFA funcționează în banda C și L)

Amplificatoarele optice amplifica radiatia incidenta prin emisie stimulata, iar castigul se
realizeaza prin pompaj optic pentru a se obtine inversia de populatie. In timpul emisiei spontane,
laserul de iesire poate sa contina un spectru larg de zgomot pentru laser, care dupa detectie
furnizeaza termeni de zgomot pentru fotocurent.
Dezavantajul principal la amplificarea optica o constituie faptul ca simultan cu ea se adauga si
amplificarea zgomotului. De aceea se incearca reducerea zgomotului sau chiar eliminarea lui.
Pentru acest lucru se utilizeaza diagrame de zgomot similare celor de la amplificatoarele
electronice.
Daca in procesul de amplificare optica sunt prezente mai multe canale pentru lungimile de unda,
se poate induce diafonia dintre aceste canale in cazul particular pentru regimul de saturare al
amplificatorului.
In cazul EDFAs ,datorita multiplicitatii nivelelor de energie poate sa aiba loc absorbtia unor
lungimi de unda pompate incepand de la nivelul superior de amplificare diminuand eficienta
pompajului. Acest proces este denumit absorbtie de stare excitata (ESA-Excited State
Absorbtion). Lungimile de unda de pompaj intre 980 nm si 1480 nm sunt libere pentru absorbtia
starii excitate. Acestea pot fi generate plecand de la laserele diodelor comerciale. Pompajul de
980 nm minimizeaza nivelul zgomotului si este mai adecvat cand EDFA este folosit ca un
preamplificator.

5
Daca este pompaj suficient pentru a mentine inversiunea de populatie, ionii de erbiu absorb
semnalul care se propaga amplificat, dupa principiul unui laser cu trei niveluri. Un parametru
important a EDFA-urilor este puterea de transparenta definita ca putere de pompaj pentru ca
semnalul sa nu sufere nici castig nici pierdere.
EDFA poate fi împărțit în trei tipuri: amplificator de amplificare, amplificator in-line și
preamplificator.
Amplificator de rapel
Un amplificator de rapel funcționează la partea de transmisie a legăturii, proiectată pentru a
amplifica canalele de semnal care ies din emițător la nivelul necesar pentru lansarea în legătură
cu fibră. Nu este întotdeauna necesar în legăturile cu un singur canal, dar este o parte esențială în
legătura DWDM unde multiplexorul atenuează canalele de semnal. Are o putere mare de intrare,
o putere mare de ieșire și un câștig optic mediu. Tipurile comune sunt 20dBm Coborâre C-bandă
40 canale 26dB Booster Booster EDFA, ieșire 16dBm C-band 40 canale 14dB Booster Booster
EDFA și așa mai departe.
Amplificator În Linie
Un amplificator în linie este în general stabilit la puncte intermediare de-a lungul legăturii de
transmisie într-o legătură DWDM pentru a depăși transmisia fibrei și alte pierderi de
distribuție. Amplificatorul de linie optică este proiectat pentru amplificarea optică între două
noduri de rețea de pe linia optică principală. Amplificatoarele în linie sunt amplasate la fiecare
80-100 km pentru a se asigura că nivelul semnalului optic rămâne peste podeaua de
zgomot. Dispune de putere de intrare medie, mică, putere mare de ieșire, câștig optic ridicat și o
cifră de zgomot redusă.

Pre-Amplificator
Un preamplificator funcționează la capătul de recepție al unei legături
DWDM. Preamplificatorul este folosit pentru a compensa pierderile într-un demultiplexor în
apropierea receptorului optic. Plasat înaintea capătului receptorului pentru legătura DWDM,
preamplificatorul funcționează pentru a spori nivelul semnalului înainte ca detectarea
fotografiilor să aibă loc într-un sistem ultra-lung și astfel să se îmbunătățească sensibilitatea la
recepție. Are putere de intrare relativ scăzută, putere medie de ieșire și câștig mediu.

6
 Fig.3 EDFA amplificatoare, inline și pre-amplificatoare utilizate în linia de transmisie optică
Înainte de invenția EDFA, o linie lungă de transmisie a fibrelor optice necesita un convertor
optic-electric (OE) și EO complicat pentru regenerarea semnalului. Utilizarea EDFA a eliminat
necesitatea unei astfel de conversii OE și EO, simplificând semnificativ sistemul.

7
 Funcţia şi importanţa utilizării amplificatorilor EDFA
Într-o rețea optică, amplificatoarele optice pot fi utilizate ca amplificatoare de rapel,
preamplificatoare sau amplificatoare inline. Aceste funcții sunt puțin diferite unele de
altele. Atunci când un amplificator optic acționează ca un rapel, este utilizat pentru a amplifica
semnalele care lasă emițătorul la nivelul necesar înainte de a intra în legături de
fibre. Amplificatorul rapel este important în special pentru o legătură WDM, deoarece
multiplexorul atenuează semnalele optice. Preamplificatorul este utilizat la celălalt capăt al unei
legături pentru a amplifica nivelul semnalului pentru a fi detectat peste sau deasupra zgomotului
termic al receptorului. În ceea ce privește amplificatorul liniar, este utilizat pentru legături de
peste 150 km în cazul în care semnalele devin slabe pe distanțe lungi. La fiecare 80 până la 100
km, amplificatorul inline va fi amplasat pentru a vă asigura că nivelul semnalului este peste
podeaua zgomotului.
În zilele noastre, amplificatorul optic EDFA crește ca o opțiune preferabilă pentru metoda de
amplificare a semnalului pentru sistemele DWDM, datorită polarizării sale reduse de zgomot și
insensibilității. În plus, implementarea EDFA este relativ mai ușor de realizat și mai accesibil în
comparație cu alte metode de amplificare a semnalului

8
 Capitolul II
Construcţia şi principiul de funcţionare a amplificatorilor EDFA

Fig.4 Schema bloc EDFA-1550

Structura de bază a EDFA, este în principal din mediul activ (aproximativ zeci de metri lungime
de fibre dopate cu erbiu silice, diametrul miezului de 3-5 microni și o concentrație de dopaj (25-
1000)-x10 6), o sursă de lumină pompă (990 sau 1480nm LD), de cuplare optică și izolatoarele
optice și alte componente. Semnalul luminos și lumina pompei din fibra erbiu poate fi în aceeași
direcție (de pompare co-direcțională), în sens invers (de pompare înapoi) sau ambele direcții
(pompare bidirecțional) de transmisie. Când lumina de semnal și lumina pompa injectat simultan
in fibra de erbiu, ionilor de Erbium în lumina pompei pe rolul de nivelul de energie excitat, sistem
cu trei-nivel), și se dezintegrează rapid la nivel metastabile, rolul în lumina semnal incidente înapoi
la starea de sol în emisie de semnalul corespunzător fotoni de lumina, semnalul este amplificat.
Emisie spontana amplificat (ASE) spectrului, lățime de bandă mare (până la 20-40nm), și există
două vârfuri, corespunzătoare 1530nm și 1550nm.

Fig.5 Amplificator optic cu fibră dopată cu Erbiu

9
Principalul avantaj este mare câștig EDFA, lățime de bandă mare, puterea de ieșire de mare, de
înaltă eficiență de pompare, pierderea de inserție scăzut, nu este sensibil la starea de polarizare.
Dopate cu erbiu fibre amplificator EDFA acționează în principal printr-o perioadă de fibre dopate
cu erbiu (aproximativ 10-30m) și o sursă componente ale pompei. Principiul de lucru este: fibră
dopate cu erbiu produse sub efectul stimulat de pompare sursă de lumină de emisie (lungime de
undă de 980nm sau 1480nm), precum și modificările de lumină radiate cu schimbarea semnal optic
de intrare, ceea ce este echivalent cu semnalul optic de intrare amplificare. Studiile au aratat ca
amplificatoare cu fibre dopate cu erbiu obține de obicei, de 15-40dB de câștig, mai mult de 100
km distanta de releu se poate îmbunătăți pe baza originală. Deci, ne întrebăm: De ce oamenii de
știință cred că utilizarea de dopat-Erbium elemente amplificator de fibre pentru a îmbunătăți
puterea de lumina ea? Știm că este un pământ rar element de erbiu, și elemente de pământuri rare
are caracteristicile sale unice structurale. Pentru o lungă perioadă de timp, oamenii au folosit în
metoda mea optica de dopaj de pământuri rare pentru a îmbunătăți performanța de dispozitive
optice, deci acest lucru nu este un factor accidental. De asemenea, de ce lungimea de undă sursă
pompei la 980nm sau 1480nm alegeri ea? De fapt, lungimea de undă a sursei de lumină pompei
poate fi 520nm, 650nm, 980nm, si 1480nm, dar s-au dovedit eficiente sursă 1480nm lungime de
undă pompă cu laser cea mai mare, urmat de lungimea de undă a sursei pompei 980nm.
Structura de bază a dopate cu erbiu fibre amplificator. In fiecare dintre intrarea și ieșirea unui
izolator, scopul este de a face un semnal optic de transmisie într-o direcție. Lungimea de undă cu
laser a pompei de 980nm sau 1480nm, pentru furnizarea de energie. Rolul de cuplare este semnalul
optic de intrare și lumina pompă cuplată în fibră dopate cu erbiu, o fibră dopate erbiu prin efectul
energiei luminoase pompei este transferat la semnalul optic intrare, energia semnalului optic de
intrare pentru a realiza amplificarea. Actual utilizare dopate cu erbiu fibre amplificator pentru a
obține o putere mare de ieșire, în timp ce alți parametri care au o cifră de zgomot redus, etc,
folosind structura de două sau mai multe surse de pompare, izolatoare intermediare izolate cuplate.
În scopul de a avea acces la o curbă mai plat mai mare, sa alăturat, de asemenea, câștigul aplatizare
filtru.
În principiu, EDFA constă într-o lungime de EDF (fibră dopată de Erbium), un laser cu pompă și
un combinator WDM. Combinația WDM este destinată combinării lungimii de undă a semnalului
și a pompei, astfel încât să se poată propaga simultan prin EDF. Imaginea inferioară prezintă o
schemă schematică mai detaliată a EDFA. Semnalul optic, cum ar fi un semnal de 1550nm,
introduce un amplificator EDFA de la intrare. Semnalul de 1550nm este combinat cu un laser de
pompare de 980nm cu un dispozitiv WDM. Semnalul și laserul pompei trec printr-o lungime de

10
fibră dopată cu ioni Erbium. Semnalul de 1550 nm este amplificat prin interacțiunea cu ionii
Erbium doping. Această acțiune amplifică un semnal optic slab la o putere mai mare, ceea ce
determi nă o creștere a intensității semnalului.
Amplificatorul folosește două diode laser, una emite o lungime de undă de 980 nm cu o putere de
300 mW și servește ca sursă de pompă. Celălalt emite o lungime de undă de 1550 nm cu o putere
mai mică în jur de 5 mW și servește ca sursă de semnal. Ambele laser cu diodă sunt cuplate cu
fibre și sunt conectate prin intermediul cablurilor de patch-uri monomod la cuplatorul de
fibre. Pompa, precum și unda de semnal intră în fibra dopată cu Erbium, iar semnalele care ies din
fibră sunt detectate de un fotodetector InGaAs. Pentru a detecta doar radiația de 1550 nm, o linie
laser sau un filtru de interferență este plasat în fața fotodetectorului. Fiecare laser cu diodă are
propriul controler pentru a seta curentul individual de injecție pentru măsurarea EDFA în funcție
de pompă și puterea semnalului.

11
 Avantajele, dezavantajele amplificatorilor EDFA şi compararea structurilor şi
principiilor de funcţionare pentru determinarea celor mai optimali parametri de
funcţionare.
Avantaje și dezavantaje ale EDFA
avantaje
 EDFA are o utilizare mare a puterii pompei (> 50%)
 Direct și simultan amplifică o bandă largă de lungimi de undă (> 80nm) în regiunea
1550nm, cu un câștig relativ plat
 Nivelul poate fi îmbunătățit prin filtre optice cu câștig-aplatizare
 Câștigați mai mult de 50 dB
 Lipsă de zgomot potrivit pentru aplicații de lungă durată
Dezavantaje
Dimensiunea EDFA nu este mică
 Nu poate fi integrat cu alte dispozitive de tip semiconductor
După ce cunoașteți informațiile de bază despre amplificatoarele optice EDFA și Raman, trebuie
să considerați că amplificatorul Raman funcționează mai bine din două motive principale. În
primul rând, are o bandă largă, în timp ce banda EDFA este de la 1525 nm la 1565 nm și 1570
nm la 1610 nm. În al doilea rând, permite amplificarea distribuită în fibra de transmisie.
Deoarece fibra de transmisie este utilizată ca mediu de câștig în amplificatorul Raman, aceasta
poate crește lungimea intervalelor dintre amplificatoare și site-urile de regenerare. Cu excepția
celor două avantaje menționate mai sus, amplificatorul Raman poate fi utilizat și pentru
extinderea EDFA.
Cu toate acestea, dacă amplificatorul Raman este o opțiune mai bună, de ce există încă atât de
mulți utilizatori care aleg amplificatoarele EDFA? În comparație cu amplificatorul Raman,
amplificatorul EDFA prezintă, de asemenea, multe avantaje, cum ar fi, costul redus, utilizarea
ridicată a puterii pompei, eficiența ridicată a conversiei energiei, stabilitatea bună a câștigului și
câștigul ridicat, cu o conversație redusă. Aici vă oferim un tabel care arată diferențele dintre
amplificatoarele optice EDFA și Raman pentru referință.

12
 Fig.6 Proprietățile comparative amplificator EDFA si Raman
Având în vedere că atât amplificatoarele optice EDFA, cât și Raman au propriile avantaje, care
ar trebui să fie utilizat pentru îmbunătățirea semnalelor, amplificatorul EDFA, amplificatorul
Raman sau ambele? Depinde strict de cerința legăturii dvs. de fibră optică. Pentru proiectarea
rețelei, trebuie să țineți cont de caracteristicile legăturii dvs. optice cu fibră, cum ar fi lungimea,
tipul fibrei, atenuarea și numărul de canale. Când amplificatorul EDFA satisface nevoia, nu aveți
nevoie de amplificatorul Raman, deoarece amplificatorul Raman vă va costa mai mult.

13
 5. Calculul unui traseu de comunicații prin fibră optică.

Date iniţiale pentru calculul traseului de comunicaţii:

Parametrii fibrei optice

Diametrul miezului 2a=57m
Tipul fibrei multimod cu gradient
Indicele de refracţie al miezului 𝑛1 = 1.437
Diametrul cămăşii 2b=125m
Indicele de refracţie al cămăşii 𝑛2 = 1.432
Tangenta pierderilor în miez tg  10 10
Coeficientul de absorbţie adiţional  ad  1dB / km
Coeficientul dispersiei de material 𝑌𝑚 = 0.032
Parametrii emiţătorului optic
Lungimea de undă emisă 𝜆 = 0.92𝜇𝑚
Lăţimea spectrală de emisie 𝛥𝜆 = 2.07𝑛𝑚
Puterea de emisie 𝑃𝐸 = 187𝜇𝑊
Viteza de transmisiune a informaţiei 𝑉 = 87𝑀𝑏𝑝𝑠
Unghiul de divergenţă 2𝜑0.5 𝑒𝑚𝑖𝑡𝑜𝑟 = 43°
Parametrii modulului de recepţie
Sensibilitatea spectrală de prag SS rec. min  0,8 nW / Mbps
Unghiul de divergenţă 2𝜑0.5 𝑟𝑒𝑐 = 63°
Lungimea traseului 𝑙 = 47𝑘𝑚

1.CALCULAREA PARAMETRILOR VOLT

1.1 CALCULAREA PARAMETRILOR VARIABILE

Diafragma numerică caracterizează eficiența introducerii luminii în fibră dintr-o sursă de difuzie
cu un model de radiație.

𝑁𝐴𝑔𝑟 = √𝑛1 𝛥𝑛

în cazul în care ∆𝑛 = 𝑛1 − 𝑛2 (∆𝑛 = 1.437 − 1.432 = 0.005 ≪ 𝑛 fibre de ghidare slabă),

indicele "gr", care înseamnă o fibră de gradient, este omis aici și în continuare pentru
scurtcircuit.

𝑁𝐴 = √1.437 ∗ 0.005 = 0.084

14
Numărul de moduri care pot fi distribuite în legăturile cu fibră optică:

𝑉2
𝑀=
2

2𝜋∗𝛼
Unde 𝑉 = 𝑁𝐴 - este constanta de propagare normalizată, atunci:
𝜆

2𝜋 ∗ 𝛼 2𝜋 ∗ 27.5
( 𝑁𝐴)2 ( 0.92 ∗ 0.084)2
𝑀= 𝜆 = = 124
2 2

Numărul de grupuri mod 𝑄 = √𝑀 = √124 = 11.13

Prin dispersie intermodă se înțelege întârzierea trecerii diferitelor moduri pe lungimea unității
liniei, deoarece fiecare mod se propagă în propriul său unghi.

∆𝑇𝑚𝑜𝑑 𝑛1 ∆𝑛 ∆𝑛 0.005
= ∗ |∆𝑛≪𝑛1 ≈ = = 1.6 ∗ 10−11 𝑠/𝑚 = 16𝑛𝑠/𝑘𝑚
𝑙 𝑛2 𝑐 𝑐 3 ∗ 108

unde c- este viteza luminii.

Dispersia materialului este determinată de dispersia materialului fibros.

∆𝑇𝑚𝑎𝑡 𝛥𝜆 2,07 ∗ 10−9

= |𝑌 | = ∗ 0,032 = 0,24 ∗ 10−12 𝑠/𝑚 = 0,24 𝑛𝑠/𝑘𝑚
𝑙 𝜆∗𝑐 𝑚 0,92 ∗ 10−6 ∗ 3 ∗ 108

Varianța totală este aproximativ calculată ca valoare medie pătrată.

∆𝑇 ∆𝑇𝑚𝑜𝑑 2 ∆𝑇𝑚𝑎𝑡 2
≈ √( ) +( ) = √162 + 0,242 = 16𝑛𝑠/𝑘𝑚
𝑙 𝑙 𝑙

Deoarece prevalează dispersia intermod, capacitatea de informare a legăturii cu fibră optică.

1 𝑐 3 ∗ 108
∆𝑓𝑙 = ≈ = = 3 ∗ 1010 𝐻𝑧 ∗ 𝑚 = 30𝑀𝐻𝑧 ∗ 𝑘𝑚
2∆𝑇 2∆𝑛 2 ∗ 0,005
𝑙

Lungimea regiunii de regenerare, limitată de dispersie (presupunem că 1 MHz ≈1 Mbit/s)

𝛥𝑓𝑙 30
𝑙∆𝑇 = = = 0,34𝑚
𝑉 87

15
 1.2 CALCULAREA PARAMETRILOR DE INTRARE ȘI IEȘIRE

𝑆𝑚𝑖𝑒𝑧 = 𝜋 ∗ 𝑎2 = 𝜋 ∗ 28,52 = 2,552 ∗ 10−9 𝑚2

Parametrii sursei :

𝑁𝐴𝑒𝑚𝑖𝑡 = sin 𝜑0,5𝑒𝑚𝑖𝑡𝑜𝑟 = 𝑠𝑖𝑛21,5° = 0,366

𝜆 0,92 ∗ 10−6 − 180°

𝑎𝑒𝑚𝑖𝑡 = = = 6,12 ∗ 10−7 𝑚
4 ∗ 𝜑0,5𝑒𝑚𝑖𝑡 4 ∗ 21,5° ∗ 𝜋

2
𝑆𝑒𝑚𝑖𝑡 = 𝜋 ∗ 𝑎𝑒𝑚𝑖𝑡 = 𝜋 ∗ 6,122 = 1,176 ∗ 10−12 𝑚2

Efectul de deschidere al emiţătorului :

𝑆𝑚𝑖𝑒𝑧
𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑆𝑒𝑚𝑖𝑡 ≤ 𝑆𝑚𝑖𝑒𝑧
𝑆𝑒𝑓 𝑒𝑚𝑖𝑡 = {2𝑆𝑒𝑚𝑖𝑡
0,5 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑆𝑒𝑚𝑖𝑡 > 𝑆𝑚𝑖𝑒𝑧

2,552 ∗ 10−9
𝑆𝑒𝑓 𝑒𝑚𝑖𝑡 = = 1,085 ∗ 103 = 1085
2 ∗ 1,176 ∗ 10−12

Parametrii receptorului:

𝑁𝐴𝑟𝑒𝑐 = 𝑠𝑖𝑛𝜑0,5𝑟𝑒𝑐 = 𝑠𝑖𝑛31,5° = 0,522

𝜆 0,92 ∗ 10−6 180°

𝑎𝑟𝑒𝑐 = = = 4,18 ∗ 10−7 𝑚
4 ∗ 𝜑0,5𝑟𝑒𝑐 4 ∗ 31,5° ∗ 𝜋

2
𝑆𝑟𝑒𝑐 = 𝜋 ∗ 𝑎𝑟𝑒𝑐 = 𝜋 ∗ 4,182 = 0,548 ∗ 10−12 𝑚2

Apertura efectivă a emițătorului:

𝑆𝑚𝑖𝑒𝑧
𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑆𝑟𝑒𝑐 ≤ 𝑆𝑚𝑖𝑒𝑧
𝑆𝑒𝑓 𝑟𝑒𝑐 = {2𝑆𝑟𝑒𝑐
0,5 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑆𝑟𝑒𝑐 > 𝑆𝑚𝑖𝑒𝑧

2,552 ∗ 10−9
𝑆𝑒𝑓 𝑟𝑒𝑐 = = 2,328 ∗ 103 = 2328
2 ∗ 0,548 ∗ 10−12

Eficiență de intrare

16
 1 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑐𝑎𝑛𝑑 𝑁𝐴𝑒𝑚𝑖𝑡 ≤ 𝑁𝐴
𝜂𝑖𝑛𝑡 = { 𝑁𝐴
𝑆𝑒𝑓 𝑒𝑚𝑖𝑡 ∗ 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑐𝑎𝑛𝑑 𝑁𝐴𝑒𝑚𝑖𝑡 > 𝑁𝐴
𝑁𝐴𝑒𝑚𝑖𝑡

3
0,084 2
𝜂𝑖𝑛𝑡 = 1085 ∗ 10 ∗ ( ) = 196
0,366

Eficiență de ieșire

1 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑐𝑎𝑛𝑑 𝑁𝐴𝑟𝑒𝑐 > 𝑁𝐴

𝜂𝑖𝑒𝑠 = { 𝑁𝐴𝑟𝑒𝑐
𝑆𝑟𝑒𝑐 ∗ 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑐𝑎𝑛𝑑 𝑁𝐴𝑟𝑒𝑐 < 𝑁𝐴
𝑁𝐴

𝑁𝐴𝑟𝑒𝑐 = 0,522 > 𝑁𝐴 = 0,084 ⇒ 𝜂𝑖𝑒𝑠 = 1

1.3 CALCULAREA COEFICIENTULUI DE ABSORBȚIE

8,69 ∗ 𝜋 ∗ 𝑛1 ∗ 𝑡𝑎𝑛𝛿 8,69 ∗ 𝜋 ∗ 1,437 ∗ 10−10 −3

𝑑𝐵 𝑑𝐵
𝛼𝑎𝑏𝑠 ≈ = = 4,26 ∗ 10 = 4,26
𝜆 0,92 ∗ 10−6 𝑚 𝑘𝑚

Ca material de bază alegem sticlă, coeficientul empiric fiind egal cu𝑘𝑟 = 1.5[𝑚𝑘𝑚4 ∗ 𝑑𝐵/𝑘𝑚],
atunci :

𝑘𝑟 1,5
𝛼𝑟 = 4
= = 2,1 ∗ 10−3 𝑑𝐵/𝑚 = 2,1𝑑𝐵/𝑘𝑚
𝜆 0,924

Coeficient total de absorbție

𝛼 = 𝛼𝑎𝑏𝑠 + 𝛼𝑟 + 𝛼𝑎𝑑 = 4,26 + 2,1 + 1 = 7,36𝑑𝐵/𝑘𝑚

1.4 CALCULAREA POTENȚIALULUI ENERGIEI VOLT

Energie spectrală:

𝑃𝐸 187 ∗ 10−6 ∗ 106 11

𝑏𝑝𝑠
𝐴𝑠𝑝 = = −9
= 2,33 ∗ 10 = 2,33 ∗ 105 𝑀𝑏𝑝𝑠/𝑠
𝑆𝑆𝑟𝑒𝑐 𝑚𝑖𝑛 0,8 ∗ 10 𝑠

Potențialul energetic integrat:

𝐴𝑠𝑝 2,33 ∗ 105

𝐴𝑖𝑛𝑡 = = = 2,67 ∗ 103
𝑉 87

17
Transformarea în decibeli:

𝐴𝑑𝐵 = 10 lg 𝐴𝑖𝑛𝑡 = 10 lg(2,67 ∗ 103 ) = 34𝐷𝑏

1.5 CALCULUL LUNGIMII SECȚIUNII DE REGENERARE ȘI CANTITATEA LOR

Lungimea de regenerare limitată prin absorbție:

𝐴𝑑𝐵 34
𝑙𝛼 = = = 4,6𝑘𝑚
𝛼 7,36

Comparăm lungimea secțiunii limitate prin absorbție 𝑙𝑎 (𝑙𝑎 = 4,6𝑘𝑚) și lungimea secțiunii
limitate de dispersie 𝑙∆𝑇 (𝑙∆𝑇 = 0,34𝑚) și alegem cea mai mică - aceasta va fi lungimea maximă
a secțiunii de regenerare. 𝑙𝑟𝑒𝑔 = 0,34

Numărul de site-uri de regenerare

𝑙 47
𝑁𝑟𝑒𝑔 = = = 138,2
𝑙𝑟𝑒𝑔 0,34

18
 Concluzie

AmplificatoareleEDFA asigură amplificarea nemijlocită a semnalelor optice, fără transformarea

lor în semnaleelectrice şi invers, deţin un nivel de zgomot mic, iar diapazonul de lucru a
lungimilor de undăpractic corespund cu ferestrele de transparenţă a fibrelor optice din cuarţ.
Datorita unor nu foarte mari sectiuni transversale, puterea de saturatie a unui EDFAeste relativ
ridicata in comparatie cu cea a unui amplificator optic cu semiconductori. Drepturmare,
simbolurile singulare in transmisiile de date cu o rata de biti ridicata au o prea micaenergie
pentru a provoca o crestere semnificativa in saturatie. Numai peste mii sau milioanede simboluri,
caştigul se ajusteaza singur la nivelul de semnal mediu al puterii.

19
Bibliografie:

R. J. Mears, L. Reekie, M. Jauncey, si D. N. Payne, “Low-noise erbium-doped fiber

amplifier operating at 1.54 μm”, Electron. Lett. 26, 1026 (1987)

2) E. Desurvire, J. R. Simpson, and P. C. Becker, “High-gain erbium doped traveling wave

fiber amplifier”, Opt. Lett. 12 (11), 888 (1987)

3) R. I. Laming si al., “Efficient pump wavelengths of erbiumdoped optical fiber amplifier”,

Electron. Lett. 25, 12 (1989)

4) E. Desurvire si al., “Gain dynamics of erbium-doped fiber amplifiers”, Proc. SPIE 1171,

103 (1989)

5) A. A. M. Saleh si al., “Modelling of gain in erbium-doped fiber amplifiers”, IEEE Photon.

Technol. Lett. 2 (10), 714 (1990)

6) B. Pedersen si al., “Experimental and theoretical analysis of efficient erbium-doped fiber

power-amplifiers”, IEEE Photon. Technol. Lett. 3, 1085 (1991)

7) www.wikipedia.com

20