Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Electronică și Telecomunicații

Proiect de an
Tema:Studiul comunicațiilor optici. Comutatori electro optici și
calculul unui traseu de comunicații prin fibră optică.

A efectuat studenta grupei RST-201F/R

A verificat lector superior:

Chișinău 2022
 Scopuri şi obiective: Studiul şi familiarizarea cu principiile de funcţionare ale
sistemelor de comunicaţii prin fibre optice, în special cu construcţiile, structura şi
principiul de funcţionare a dispozitivelor pasive utilizate în ele. Studiul construcţiilor
moderne a dispozitivelor pasive şi determinarea utilizării lor în blocurile de bază ale
sistemului.

Sarcina:

1. Clasificarea şi tipurile sistemelelor de comunicaţii optice sau a dispozitivul

pasiv utilizat în cadrul sistemelor optice.
2. Structura şi componenţa sistemelor de comunicaţii
3. Funcţia şi importanţa utilizării dispozitivul pasiv.
4. Construcţia şi principiul de funcţionare a fiecărei structuri studiate a sistemului.
5. Avantajele, dezavantajele şi compararea structurilor şi principiilor de
funcţionare pentru determinarea celor mai optimali parametri de funcţionare.
6. Calculul unui traseu de comunicații prin fibră optică.
a) Calcularea parametrilor variabili.
b) Calcularea oarametrilor de intrare și eșire.
c) Calcularea coeficientului de absorbție.
d) Calcularea potențialului energiei Volt.
e) Calcularea lungimii secțiunii de regenerare și cantitatea lor.
Cuprinsul lucrării
1. Studiu Bibliografic
2. Introducere. Din istoria dezvoltării sistemelor sau a dispozitivelor pasive
utilizate în sistemele de comunicaţii prin fibră optică.

3. Calculul unui traseu de comunicații prin fibră optică.

4. Concluzii
5. Anexă

1. Studiu Bibliografic
http://www.physics.pub.ro/Cursuri/Niculae_Puscas_-_Optica_integrata_si_materiale_optice_-
_Curs/cap_01.pdf

https://opg.optica.org/DirectPDFAccess/4C11064D-5CF1-4649-A7725700D33A02A6_470120/oe-
30-6-9269.pdf?da=1&id=470120&seq=0&mobile=no
2. Introducere. Din istoria dezvoltării sistemelor sau a
dispozitivelor pasive utilizate în sistemele de comunicaţii
prin fibră optică.
2.1. Scurt istoric
 În sens larg, optica este o ramură a fizicii care include toate fenomenele asociate
cu generarea luminii, transmisia şi detecţia acesteia, dar şi interacţiunea cu materia,
lumina constituind baza opticii. Primele noţiuni de optică au fost introduse de Euclid
în anul 280 î. +Cr., iar mai târziu de I. Newton care în lucrarea sa, Opticks (1704) a
elaborat primele teorii asupra luminii. Aceste cercetări au fost continuate de-a lungul
anilor şi de alţi fizicieni bine cunoscuţi: G. Galilei, T. Young, A. J. Fresnel, J.
Fraunhofer etc.
În anul 1958, A. L. Schawlow, C. H. Townes şi N. G. Basov, A. M. Prohorov au
descoperit maserul şi respectiv laserul optic bazat pe folosirea inversiei de populaţie,
iar în 1960. T. H. Maiman a construit primul laser cu rubin. Primul laser cu gaz în
care inversia de populaţie s-a obţinut printr-o descărcare electrică în neon şi heliu a
fost realizat în anul 1961 (Javan, Bennett, Herriott).
Curând după descoperirea efectului laser s-a manifestat un interes tot mai mare,
atât din punct de vedere teoretic cât şi experimental, în legătură cu fenomenele optice
din ghidurile de undă dielectrice, punându-se astfel bazele unui nou domeniu
cunoscut sub numele de optică integrată. Acest concept a fost introdus în anul 1969 de
către S. E. Miller care a definit noţiunile de bază şi scopul pe care trebuie să-l
îndeplinească noile circuite laser.
Optica integrată, numită în literatura de specialitate şi fotonică integrată este o
ramură a opticii în care sunt combinate tehnologia ghidurilor optice de undă (optica
ghidată) cu alte domenii, cum ar fi de exemplu: optoelectronica, acustooptica,
electrooptica şi optica neliniară. În acest caz, locul electronilor este luat de fotoni care
joacă rolul esenţial în circuitele optice integrate. La baza dispozitivelor optice
integrate stau ghidurile optice de undă care ghidează semnalele optice, dar pot
îndeplini şi alte funcţii. Termenul de fotonică integrată se referă şi la fabricarea şi
integrarea mai multor componente fotonice pasive şi active (de exemplu: cuplori
integraţi, interferometre integrate, comutatori, filtre, modulatori, reţele de difracţie,
polarizoare integrate, multiplexori, demultiplexori etc. dar şi lasere şi amplificatoare
laser integrate) pe acelaşi substrat planar la fel ca în microelectronică.
Primele cercetări legate de transmisia imaginilor prin fibre optice au început în
anul 1954 când A. C. S. van Heel şi apoi H. H. Hopkins şi N. S. Kapany (1955) au
introdus din punct de vedere conceptual noţiunile legate de ghidarea luminii în urma
reflexiei la interfaţa cu un material (cladding layer) care are indicele de refracţie mai
mic, în vederea reducerii perturbaţiilor şi a micşorării pierderilor.
În cazul ghidării luminii în structuri planare primele cercetări au fost efectuate în
joncţiuni semiconductoare de tip p-n de către A. Yariv şi colaboratorii în anul 1963
când a fost observată şi analizată radiaţia laser emisă de aceste dispozitive. De
asemenea, în aceeaşi perioadă a fost pus în evidenţă şi fenomenul de modulare a
luminii ghidate în joncţiuni de tip GaP. În ultimii treizeci de ani o parte din rezultatele
cercetărilor din optică şi electronică au fost aplicate în domeniul telecomunicaţiilor
optice, acest fapt impulsionând atât investigaţiile teoretice cât şi cele experimentale
asupra fibrelor şi a ghidurilor optice de undă.
O largă dezvoltare au căpătat-o transmisiile optice ghidate odată cu perfecţionarea
tehnologiilor fibrelor optice cu pierderi mici (~0,2 dB/km) obţinute din siliciu şi
respectiv a ghidurilor optice (fig. 2.1).

Fig.1. Dependenţa atenuării de lungimea de undă în cazul unei fibre optice fabricate cu SiO şi evidenţierea
proceselor mai 2 importante care contribuie la atenuare.

Conceptul de comunicaţii optice prin ghiduri de undă a fost introdus de K. C.

Kao şi G. A. Hockham care au studiat transmisiile de date printr-un ghid dielectric cu
simetrie sferică (fibră optică). Motivaţia iniţială pentru utilizarea fibrelor optice în
telecomunicaţii este legată de pierderile mici din fibrele optice fabricate din siliciu şi
mai puţin de lărgimea de bandă mare care le caracterizează în comparaţie cu cablurile
din cupru. În anul 2009 C. Kao a primit premiul Nobel pentru contribuţiile deosebite
aduse la revoluţionarea telecomunicaţiilor optice cu ajutorul fibrelor optice.

2.2. Importanţa cercetărilor în domeniul opticii integrate

Odată cu demonstrarea funcţionării laserelor cu ioni de Nd3 +¿¿ şi respectiv Er 3 +¿¿
, iar mai târziu şi în regim de cuplare a modurilor (mode-locking) şi respectiv
declanşat (Q-switched) în ghiduri optice având ca substrat LiNbO (la începutul anilor
1990) s-a creat posibilitatea integrării monolitice a dispozitivelor laser împreună cu
alte componente optice cum ar fi de exemplu modulatoare electrooptice, convertoare
de frecvenţă ş. a. Aceste componente pot fi utilizate şi pentru fabricarea unor
dispozitive planare complexe care pot îndeplini mai multe funcţii şi au aplicaţii în
sistemul telecomunicaţiilor optice, procesarea optică a semnalelor, senzori cu fibre şi
ghiduri optice de undă etc.
În ultimii ani, sistemul de comunicaţii prin fibre optice joacă un rol tot mai
important în telecomunicaţii. În sistemele optice de telecomunicaţii, fibrele optice se
utilizează ca mediu de transmisie, înlocuind cablurile convenţionale, din cupru, faţă
de care prezintă o serie de caracteristici net superioare: imunitatea la interferenţele
electromagnetice, izolarea electrică a transmiţătorului faţă de receptor, absenţa
problemelor legate de scurtcircuitare şi străpungere, pierderi reduse, lărgimea de
bandă extrem de ridicată, reducerea volumului, a greutăţii şi a preţului de cost.
Cercetările privind dispozitivele optoelectronice integrate în domeniul infraroşu
al spectrului (1-2 μ m) prezintă mare importanţă, mai ales datorită aplicaţiilor acestora
în telecomunicaţii, în procesarea semnalelor optice, în fabricarea senzorilor optici ş. a.
Comunicaţiile prin fibre optice prezintă o serie de avantaje în comparaţie cu
cele prin cablu coaxial clasic, acestea fiind prezentate în continuare. O bună parte
dintre aceste avantaje se întâlnesc şi în cazul senzorilor cu fibre şi ghiduri optice de
undă, procesării optice a semnalelor şi altor dispozitive.
Lărgimea benzii. În general, lărgimea benzii unui sistem de comunicaţii poate
fi mărită prin lărgirea benzii de transmisie şi prin mărirea frecvenţei purtătoarei.
Viteza de transmisie a datelor prin fibrele optice este mai mare decât prin cablul
coaxial pentru că viteza semnalelor luminoase este mai mare decât a celor electronice.
De asemenea, dispersia semnalelor luminoase în sticlă este mai mică decât cea
corespunzătoare semnalelor electronice în cablu.
Pierderi scăzute ale puterii optice. În cazul sistemului de comunicaţii prin
cablul coaxial atenuarea semnalului creşte odată cu mărirea distanţei pe care se
efectuează transmisia, fiind necesară utilizarea unor dispozitive de amplificare a
semnalului în cazul unor transmisii la distantă mare.
Din cauza pierderilor mici, în cazul comunicaţiilor prin fibre optice este
posibilă realizarea unor transmisii la distanţă mare fără să fie necesară utilizarea
amplificatoarelor. De exemplu, în cazul utilizării unor surse (diode laser) care emit în
domeniul infraroşu apropiat al spectrului optic (≈ 1300 nm) şi al unor fibre
multimodale cu pierderi mici (≈0,7 dB/km) utilizarea amplificatoarelor se impune
numai pentru distanţe mai mari de 30 km.
Absenţa interferenţelor. Întrucât în cazul sistemelor de comunicaţie digitală
este necesară utilizarea unor semnale cu calităţi deosebite, acestea pot fi afectate de
interferenţele electromagnetice sau de cele determinate de zgomotul produs de
motoare.
Securitate. În comparaţie cu cablul de cupru, fibrele optice sau din plastic,
întrucât sunt izolatoare şi nu radiază energie la frecvenţe înalte, asigură o securitate
totală comunicaţiilor militare, comerciale şi guvernamentale.
Greutate redusă. Greutatea redusă a fibrelor optice joacă un rol deosebit de
important în cazul utilizării lor, mai ales la construirea avioanelor şi a altor vehicule.
Siguranţa. Întrucât fibrele optice nu conduc electricitate, nu produc scântei şi
nu ard uşor, acestea sunt foarte des utilizate în uzinele chimice sau în medii care
conţin vaporii unor substanţe uşor inflamabile.
Dezvoltarea puternică a tehnologiei de producere a fibrelor optice caracterizate
prin pierderi scăzute a creat posibilitatea amplificării semnalelor transmise prin
acestea datorită câştigului rezultat ca urmare a dopării lor cu atomi din grupa
pâmânturilor rare (Nd şi Er) obţinându-se astfel suportul material pentru transmisii şi
legături la distanţe mari şi pentru transmiterea impulsurilor de tip solitonic.
În anul 1996 a fost realizată prima reţea telefonică transatlantică cu lungimea
totală de 12 239 km care conţine 140 de repetori optici care leagă două oraşe din
Statele Unite ale Americii şi alte două din Europa în care amplificarea semnalului
având lungimea de undă λ =1,55 μm se face cu ajutorul unor amplificatoare fabricate
din fibre optice dopate cu Er.
Prin doparea ghidurilor optice cu ionii pământurilor rare s-au fabricat
dispozitive active şi de asemenea componente cu pierderi zero, care până acum erau
în mod tradiţional clasificate ca pasive (în care pierderile de inserţie şi la propagare
sunt compensate de câştigul rezultat într-o zonă activă unde semnalul este amplificat).
În ultimii ani, în telecomunicaţii sunt utilizate tot mai mult fibrele şi ghidurile
optice de undă cu cristale fotonice, fibrele şi ghidurile optice de undă cu reţele Bragg.
Cu ajutorul acestor dispozitive s-au putut transmite 40 Gbit/s îmbunătăţindu-se şi
caracteristicile transmisiei.
2.3. Comutatoarele electro-optice
Comutatoarele optice și modulatoarele sunt blocuri fundamentale ale rețelelor
fotonice de mare viteză care sunt utilizate pentru a modifica caracteristicile unui
purtător optic, cum ar fi amplitudinea și faza.
În ultimele decenii, diverse întrerupătoare optice și modulatoare bazate pe
electro-absorbție [1], efecte electro-optice [2], termo-optice [3] și magneto-optice [4]
au fost deja propuse și investigat. În cercetările anterioare s-au făcut multe eforturi
pentru a reduce dispozitivul amprenta la sol și tensiunea de comutare necesară. În
acest sens, fotonic nou compatibil CMOS structurile au fost explorate pentru a crește
interacțiunea lumină-materie astfel încât dimensiunea și, în consecință volumul total
al circuitelor optice este minimizat [5,6].
Cristalul fotonic (PC) este un tip nou de structură optică care poate controla
fluxul de radiații electromagnetice pentru a realiza diferite tipuri a dispozitivelor
optice [7]. Diferite dispozitive optice cum ar fi întrerupătoare [8], izolatoare [9] și
biosenzori
[10] bazate pe PC-uri au fost deja propuse. PC-ul unidimensional (1D) este cea mai
simplă versiunedin familia de PC-uri cu pierderi reduse de propagare și precizie
optică ridicată pentru a fi integrat dispozitivele fotonice existente.
În plus, construcția plană a PC-ului 1D poate fi realizată de către tehnica
depunerii chimice în vapori (CVD) [11]. PC-urile 1D sunt cunoscute și sub numele de
oglinzi Bragg deoarece indicii de refracție ai constituenților lor sunt periodici doar
într-o direcție care poate blochează propagarea anumitor lungimi de undă într-un
interval cunoscut sub numele de bandgap fotonic (PBG)[12,13].
Prin urmare, un astfel de decalaj este util pentru a capta sau a încetini lumina
pentru a spori lumina-materia interacţiune. O altă abordare pentru a realiza
comutatoare optice eficiente și compacte este aplicarea unor noi materiale precum
grafenul cu caracteristici excelente de reglare.
Grafenul este un cristal atomic bidimensional care este renumit pentru
proprietățile sale unice. Aceasta este un material cu bandgap zero care permite
electronilor să se miște cu ușurință cu energie mai mică. Grafen este un alotrop de
atomi de carbon formați într-o foaie groasă de un atom și aranjați într-o formă
hexagonală. zăbrele.
Mobilitatea foarte mare a transportatorului este una dintre cele mai
semnificative caracteristici ale grafenului [14], astfel încât electronii se comportă ca
Fermionii Dirac fără masă.
În plus, grafenul are un liniar strictcurba de dispersie în apropierea punctului
său Dirac, astfel încât nivelul Fermi și ca rezultat absorbția optică să poată fi reglat
eficient prin gating electrostatic. Una dintre cele mai remarcabile caracteristici este
absorbția sa coeficient care este aproape stabil la πα=2,3% în regimurile vizibil și
infraroșu. În plus, spre deosebire de metale, grafenul are o pierdere de absorbție
neglijabilă în frecvența THz și departe-IR intervale [15].
În ultimii ani, diverse dispozitive optice pe bază de grafen, cum ar fi senzori
[16], celule solare [17], polarizatoare [18], modulatoare și comutatoare [19],
absorbante [20] au fost deja propuși. Capacitatea de reglare a grafenului este utilă
pentru manipularea bandgap-ului PC-ului fără modificare parametrii geometrici. În
plus, absorbția grafenului ar putea fi îmbunătățită prin structuri PC care pot fi utilizate
pentru a proiecta absorbante în spectrul vizibil și în infraroșu apropiat intervale [21].
O astfel de îmbunătățire poate fi obținută prin introducerea unui defect sau
tulburare în structura PC astfel încât periodicitatea să fie ruptă și să poată fi produsă o
microcavitate de înaltă calitate. Aceste moduri de defecte apar ca vârfuri foarte
înguste în spectrele de transmisie ale structurilor [22]. O bistabilitate optică cu prag
scăzut bazată pe rezonanța Fano într-un PC 1D a fost teoretic examinat de Peng et al.
[23]. Monfared şi colab. [24] a produs experimental un electro-optic comutator bazat
pe PC-uri plasmonice cu grafen 1D.
Operația de comutare este controlată de o poartă tensiune de 1 V care duce la o
schimbare semnificativă a permitivității relative a grafenului cu două straturi. Liu .
[25] a propus un modulator electro-optic bazat pe PC nanobeam, combinat cu stive
multistrat de grafen/Al2O3 (GAMS), care pot regla considerabil vârful de absorbție.
În afară de structurile PC, au fost deja utilizate metamateriale hiperbolice și
metasuprafețe pentru a realiza un comutator sau un modulator. De exemplu, un
modulator multifuncțional bazat pe un periodic metamaterialul hiperbolic a fost
proiectat de Ma și colab. [26]. În 2019, Bahadori-Haghighi et al. [27] au demonstrat
modulatori optici folosind metasuprafețe pe bază de grafen cu strat dublu. In
conformitate la rezultate s-a realizat o adâncime mare de modulație de 95% prin
aplicarea unei tensiuni externe de 4,95 V.
În această lucrare, propunem un comutator optic de înaltă performanță folosind
un grafen anizotrop PC 1D bazat pe (AG). În secțiunea 2, pentru a extrage
proprietățile optice ale 1D defect PC, structura este analizată prin exploatarea
domeniului de timp cu diferențe finite (FDTD) și a metodele matricei de transfer
(TMM). În comutatorul optic propus de noi este realizată o cavitate Fabry-Perot prin
introducerea a două foi AG peste un strat dielectric ca defect în PC-ul 1D.
Un foarte eficient comutatorul electro-optic din NIR este obținut datorită
localizării câmpului puternic în interiorul defectului. Funcționarea comutatorului este
investigată în secțiunea 3, unde un raport de stingere de până la 14,26 dB este obținut.
Din câte știm, acesta este cel mai mare raport de extincție raportat vreodată pentru a
comutator de spațiu liber insensibil la polarizare. Alte caracteristici de comutare, cum
ar fi pierderea de inserție.
De asemenea, se calculează tensiunea de comutare, viteza și consumul de
energie. În sfârșit, influența se studiază unghiul de incident oblic și temperatura la
funcționarea comutatorului optic.
3. Clasificarea şi tipurile sistemelelor de comunicaţii optice sau a
dispozitivul pasiv utilizat în cadrul sistemului optic.
Configurația schematică a comutatorului optic propus este prezentată în Fig.
3.1. Structura este situat ca ( AB¿ ¿ N GCG( AB¿ ¿ N , unde straturile sunt paralele cu planul
x-y și sunt iluminate de o undă plană electromagnetică care se propagă de-a lungul
axei z cu un unghi de incidență θ și un vector de undă al lui k 0 =2π/λ. Aici, G este
foaia monostrat de AG cu grosimea de 0,34 nm, A,B și C sunt materiale dielectrice
izotrope cu grosimi de d A , d B și, respectiv, d C . Permisivitatea relativă a straturilor este
respectiv ε A, ε B, ε Cși constanta rețelei structura este a =d A + d B.

Fig. 2. Vederea în perspectivă a comutatorului optic cu tensiune aplicată.

Există diferite metode de simulare a proprietăților optice ale structurilor PC 1D,

cum ar fi expansiunea undelor plane (PWE) [28], TMM [29,30], FDTD [31,32],
metoda elementelor finite (FEM) [33] și metoda funcției verde (GF) [34]. În această
lucrare, FDTD și TMM sunt aplicate pentru studio proprietățile optice ale PC-ului 1D.
Metodele semi-analitice precum TMM sunt foarte utile datorită la rezultatele lor
precise și la volumul de calcul relativ mic. TMM în optică este folosit pentru analiza
propagarea undelor electromagnetice intr-un mediu omogen.
Se bazează pe ecuațiile lui Maxwell și condițiile simple de continuitate pentru
câmpurile electrice de-a lungul granițelor a straturilor. Cu alte cuvinte, dacă câmpul
este cunoscut la începutul unui strat specificat, câmpul la capătul stratului poate fi
obținut dintr-o operație simplă de matrice. Acum, răspunsul optic al PC-ului 1D
propus este investigat folosind TMM. Pentru inceput, trebuie amintit că câmpurile
electrice din materialele anizotrope sunt legate de un 3×3 tensor, grafenul este un
material anizotrop optic uni-axial datorită naturii sale 2D și relative Permitivitatea
anizotropă în planul
x-y poate fi descrisă ca [35].

a. Structura şi componenţa sistemelor de comunicaţii electro

optice.
Presupunând că ambele straturi AG au conductivități uniforme și potențiale
chimice de µc1=µc2 = 0,42 eV, comutatorul optic este în mod normal în starea
OPRIT. Acest lucru se datorează faptului că când nu există tensiune aplicată,
tranzițiile interbandă sunt blocate Pauli și straturile AG sunt transparente cu absorbție
neglijabilă. Spectrele de transmisie și reflexie ale opticei întrerupătorul în starea
OPRIT sunt prezentate în Fig. 3.a și 3.b.Conform Fig. 3.a, este de remarcat faptul că
modul defect apare ca transmisie ascuțită vârfuri la lungimi de undă de 1547 nm și
1552,4 nm cu amplitudini de 0,91 și 0,96 pentru TMM și, respectiv, metodele FDTD.
Prin urmare, rezultatele celor două metode arată un 5,4 nm diferenta de
lungime de unda. Trebuie remarcat faptul că TMM este inițial o abordare analitică 1D
unde se aplică ecuații de continuitate la interfețe. Prin urmare, TMM are o precizie
limitată datorită aproximărilor sale inerente. În schimb, după cum știți, metoda FDTD
este numerică abordare care poate fi utilizată pentru simulări 3D (ca în lucrarea
noastră). În plus, în metoda FDTD,Condițiile la limită PML sunt aplicate celulei de
calcul și structura este, de asemenea, ruptă în domenii mici determinate de
dimensiunea ochiurilor.

b.Structura şi componenţa sistemelor de comunicaţii electro

optice.
Fig. 3. (a) Spectrele de transmisie și (b) de reflexie ale comutatorului optic în starea OPRIT.

După cum se arată în Fig. 4(a), sunt localizate vârfurile de transmisie în starea
ON la lungimi de undă de 1546,5 nm și 1551,8 nm cu amplitudini de 0,034 și 0,053
pentru TMM și, respectiv, metodele FDTD. Prin urmare, există o schimbare în
albastru a rezonanței în comparație cu Stare OFF care ar putea ajuta la creșterea
raportului de extincție, care este un parametru critic pentru evaluare performanța
comutatoarelor optice. Raportul de stingere al comutatorului optic este calculat din
următoarea ecuație:
❑
E R =10 log ⁡¿ )

unde T OFF și T ON sunt amplitudinile de transmisie ale comutatorului optic în OFF și

ON. T OFF și T ON pentru TMM (FDTD) la lungimea de undă de 1547 nm sunt,
respectiv, 0,91 și 0,0211 (0,96 și 0,036 la lungimea de undă de 1552,4 nm) care
conduc la ER de 16,34 dB(14,26 dB). Pierderea de inserție a comutatorului optic este,
de asemenea, definită ca L = |10log (T OFF)|. The
pierderea de inserție este calculată a fi de 0,4 dB pentru metodele TMM și 0,18 dB
pentru metodele FDTD.

Fig. 4. (a) Spectrele de transmisie și (b) de reflexie ale comutatorului optic în starea ON.
Calculul unui traseu de comunicații prin fibră optică

Tabelul 1 Parametrii fibrei optice

Diametrul miezului 2a=(50+4)=54 µm

Tipul fibrei Multimod cu gradient
Indicele de refracție al miezului n1 =(1,43+0,004)=1,434
Diametrul cămășii 2b=125 µm
Indicele de refracție al cămășii n2 =(1,425-0,004)=1,421
Tangenta pierderilor în miez tg∂=10−10
Coieficientul de absorbție adițional α ad=1 dB /km
Coieficientul dispersiei de material Y m =0,025+0,004=0 ,029

Tabelul 2 Parametrii emițătorului optic

Lungimea de undă emisă λ=(0,85+0,004)=0,854µm

Lățimea spectrală de emisie ∆ λ = (2+0,04)=2,04 nm
Puterea de emisie P E=( 180+ 4 ) =184 µW
Viteza de transmisiune a informației V=(80+4)=84 Mbps
Unghiul de divergență 2❑0,5emitor =50o −4 o=46 o

Tabelul 3 Parametrii modulului de recepție

Sensibilitatea spectrală de prag SSrec . min= 0,8nW/Mbps

Unghiul de divergență 2❑0,5 rec =70o−4 o=66 o
Lungimea traseului l=(40+4)=44 km

1. Apertura numerică a fibrei optice

 NA= √ n1 (n1 −n2) (1)

NA= √ 1.434 ( 1.434−1.421 )=0.14

2. Numărul modelor care se propagă prin fibră

Pentru fibra multimod cu gradient:
2
V
M= (2)
4

Unde V este frecvența normalizată:

2 πa
V= λ NA (3)

−6
2∗3.14∗27∗10
V= −6
∗0.14=27.8
0.854∗10

(27,8)2
M= ≈ 193
4

3. Numărul grupurilor de mode care se propagă prin fibră

Q=√ M (4)

Q=√ 193=13,89

4. Valoarea dispersiei modale , dispersiei de material și a celei totale

Dispersia modală:
∆ T mod ∆ n
≈ (5)
l c

∆ T mod (1.434−1.421) 0.013 13∗10−3

≈ ≈ = ≈4,3*10−11 s/m≈ 43 ns/km
l 3∗108 3∗108 3∗108

Dispersia materială:
∆ T mat ∆ λ
= Y (6)
l λc m
 ∆ T mat 2.04∗10
−9
−11
= −6 8
∗0.029=0.023∗10 =0.23 ns /km
l 0.854∗10 ∗3∗10

Dispersia totală:

√
2 2
∆T ∆ T mod ∆ T mat
= ( ) +( ) (7)
l l l

∆T
l √
= (43)2+(0.23)2=43,0006 ns / km

5. Apertura efectivă a emițătorului optic

Parametrii emițătorului:
Scepg =π a2 (8)

−6 2
Scepg =3.14∗( 27∗10 ) =2289.06∗10 =2.289*10−9 m2
−12

NA emit =sin❑0,5 emitor (9)

o
NA emit =sin 23 =0.390

λ
a emit = (10)
4 ❑0,5 emitor
−6 o
0.854∗10 ∗180
a emit= o = 0.53*10−6 =5.3∗10−7 m
4∗23 ∗3,14

Semit =π aemit2 (11)

2
Semit =3.14∗( 5.3∗10−7 ) =88,20∗10−14=0.88∗10−12 m2

Daca Scepg > S emit :

S cepg
Sef .emit =
2 Semit
(12)

2.289∗10−9 3
Sef .emit = −12
=1.30∗10
2∗0.88∗10

6. Apertura efectivă a receptorului optic

Parametrii receptorului optic:
NA rec =sin❑0,5 rec (13)
 o
NA rec =sin 33 =0.544

λ
a rec= (14)
4 ❑0,5 rec

−6 o
0.854∗10 ∗180
a rec= o = 0.370*10−6 =3.7∗10−7 m
4∗33 ∗3,14

2
Srec =π arec (15)

−7 2
Srec =3.14∗( 3.7∗10 ) =42,98∗10
−14 −13 2
=4.298∗10 m

Dacă Scepg >S rec:

S cepg
Sef .rec =
2 Srec
(16)

2.289∗10−9 4
Sef .rec = −13
=0.266∗10 =2660
2∗4.298∗10

7. Eficiența cuantică la intrare

Pentru NA emit > NA :
2
NA
ηintr = Sef .emit ( ) (17)
NA emit

2
ηintr =1.30∗103∗( 0.14 ) =0.168*103=168
0.390
8. Eficiența cuantică la ieșire
Pentru NA rec > NA :
ηies =1
9. Coieficientul de absorbție
α
|¿|≈
8,69∗π∗n 1∗tg ∂
λ
¿ (18)

α
|¿| ≈
8,69∗3,14∗1,434∗10 −10
0,854∗10
−6
45.82*10−4 ≈ 4.582∗10−3 dB /m=4.582 dB / km
≈¿
 Kp
α pac ≈ (19)
λ4

1,5
α pac ≈ ≈2,83*10−3 dB /m =2,83 dB /km
(0,854)4

Coieficientul integral de absorbție:

α =α|¿|+α pac +α ad ¿ (20)

α =4.582+ ¿2,83+1=8,412 dB /km

10.Potențialul energetic
Potențialul energetic spectral;
PE
A spectr =
ss rec . min
(21)

−6 6
184∗10 ∗10
A spectr = −9 =184*109 =1,84∗1011 bit / s=1,84∗10 5 Mbit /s
1∗10

Potențialul energetic integral:

A spectr
Aintegr = (22)
V

5
1,84∗10
Aintegr = = 0,022*105=2,2∗103
84

Potențialul energetic integral în dB:

AdB =10 lg Aintegr (23)

AdB =10 lg ⁡(2,2∗103 ) = 33,42 dB

11.Lungimea sectorului de regenerare

 A dB
lα = (24)
α

33,42
lα =
8,412
= 3,972 km

Concluzii
În concluzie, am propus un comutator electro-optic bazat pe un defect unidimensional
cristal fotonic. Proprietățile optice ale comutatorului sunt calculate de TMM și 3D
FDTD metodă. Un strat de defect constă dintr-un strat dielectric cuprins între două
straturi AG astfel încât a rezonanța în bandă îngustă apare în PBG. Când este aplicată
o tensiune joasă de 4,68 V pe cablu Straturi AG, comutatorul trece de la starea OFF la
ON, astfel încât vârful de transmisie este redus și se calculează un ER ridicat de 14,26
dB. Conform calculelor, viteza de comutare este ca 17,5 GHz și consumul total de
energie al comutatorului optic este de 226 fJ/bit. In cele din urma, efectul temperaturii
și al unghiului de incident oblic asupra lungimii de undă de rezonanță a fost investigat
de TMM. Rata de extincție ridicată, tensiune de comutare scăzută, lățime de bandă
mare
și consumul redus de energie al comutatorului propus îl fac un bun candidat pentru
infraroșu apropiat sisteme optice.