Aplicații practice:

Fibra optica și prisma cu reflecție totală

Fibra optică este o fibră de sticlă sau plastic care transportă lumină de-

a lungul său. Fibrele optice sunt folosite pe scară largă în domeniul
telecomunicațiilor, unde permit transmisii pe distanțe mai mari și la lărgimi de
bandă mai mari decât alte medii de comunicație. Fibrele sunt utilizate în locul
cablurilor de metal deoarece semnalul este transmis cu pierderi mai mici, și
deoarece sunt imune
la interferențe
electromagnetice.
Fibrele optice sunt
utilizate și pentru
iluminat și
transportă imagine,
permițând astfel
vizualizarea în zone
înguste. Unele fibre
optice proiectate
special sunt utilizate în
diverse alte aplicații, inclusiv senzori și laseri.
Lumina este dirijată prin miezul fibrei optice cu ajutorul reflexiei interne
totale. Aceasta face fibra să se comporte ca ghid de undă. Fibrele care suportă
mai multe căi de propagare sau moduri transversale se numesc fibre
multimodale (MMF), iar cele ce suportă un singur mod sunt fibre
monomodale (SMF). Fibrele multimodale au în general un diametru mai mare
al miezului și sunt utilizate în comunicații pe distanțe mai scurte și în aplicații
în care trebuie transferată multă putere. Fibrele monomodale se utilizează
pentru comunicații pe distanțe de peste 550 m.
Conectarea fibrelor optice una de alta este mai complexă decât cea a
cablurilor electrice. Capetele fibrei trebuie să fie atent tăiate, și apoi unite fie
mecanic fie prin sudare cu arc electric. Se utilizează conectori speciali pentru
conexiuni ce pot fi înlăturate.
 Telecomunicații prin fibră optică

Fibra optică poate fi utilizată ca mediu de telecomunicații

și rețele deoarece este flexibilă și poate fi strânsă în cabluri. Este deosebit de
avantajoasă pentru comunicații pe distanțe mari, deoarece lumina se propagă
prin fibră cu atenuare mică în comparație cu cablurile electrice. Aceasta
permite acoperirea de distanțe mari cu doar câteva repetoare. În plus,
semnalele luminoase propagate în fibră pe fiecare canal pot fi modulate la
viteze de până la 111 gigabiți pe secundă. Fiecare fibră poate transmite mai
multe canale independente, fiecare folosind o altă lungime de undă a luminii
(multiplexare cu diviziune a lungimii de undă). Rata de transfer netă (fără octeți
de overhead) este rata de transfer efectiv de date înmulțită cu numărul de
canale (de regulă în număr de până la 80 pentru sistemele cu multiplexare
densă în lungimea de undă la nivelul anului 2008). Recordul de transmisie prin
fibră optică în laborator este deținut de Laboratoarele Bell Labs din
Villarceaux, Franța, cu multiplexarea a 155 canale, fiecare de câte 100 Gbps pe
o fibră de 7000 km.
Pe distanțe scurte, cum ar fi rețeaua unei clădiri, fibra optică
economisește spațiu în conductele de cablu deoarece o singură fibră poate
transporta mai multe date decât un singur cablu electric. Fibra este imună și la
interferențele electrice; nu există cross-talk între semnalele de pe cabluri
diferite și fibra optică nu culege zgomote electromagnetice din mediu. Cablurile
de fibră optică nu conduc electricitate, aceasta fiind o bună soluție pentru
protejarea echipamentelor de comunicații aflate în medii de înaltă
tensiune cum ar fi centralele electrice, sau structurile metalice de comunicații
vulnerabile la trăznet. Ele pot fi utilizate și în medii în care sunt prezente gaze
inflamabile, fără pericol de explozie. Interceptarea comunicațiilor este mai
dificilă prin comparație cu conexiunile electrice, și există fibre cu miez dublu
concentric care fac interceptarea și mai dificilă.
Deși fibra optică se poate face din plastic transparent, sticlă, sau o
combinație de cele două, fibrele optice utilizate în telecomunicații pe distanțe
mari sunt întotdeauna din sticlă, din cauza atenuării optice mai mici. Atât
fibrele multimodale cât și cele monomodale sunt utilizate în telecomunicații, cea
multimodală fiind folosită pentru distanțe mici, de până la 550 m, iar cea
monomodală la legături pe distanțe mari. Din cauza toleranțelor mai mici
necesare pentru cuplarea luminii între fibrele monomodale (cu diametrul
miezului de aproximativ 10 micrometri), transmițătoarele, receptoarele,
amplificatoarele și alte componente monomodale sunt în general mai
costisitoare decât cele multimodale.

Senzori cu fibră optică

 În unele aplicații, se folosesc senzori care sunt ei înșiși fibre optice. În alte
cazuri, fibra optică este utilizată pentru a conecta un senzor cu sistemul de
măsurare. În funcție de aplicație, fibra optică se poate folosi deoarece este
mică, sau pentru că în punctul îndepărtat de măsurare nu există energie
electrică, sau pentru că astfel se pot multiplexa mai mulți senzori pe lungimea
unei singure fibre prin folosirea de lungimi de undă diferite pe fiecare senzor,
sau prin detectarea întârzierii suferite de lumină la trecerea prin fiecare senzor.

Fibra optică se poate utiliza ca senzor de măsurare a

tensiunii, temperaturii, presiunii și a altor cantități prin modificarea fibrei
astfel încât cantitatea de măsurat să
moduleze intensitatea, faza, polarizarea, lungimea de undă sau durata de
trecere a luminii. Senzorii care pot varia intensitatea luminii sunt cei mai
simpli, deoarece sunt necesare doar o sursă și un detector.
Senzorii extrinseci utilizează
un cablu de fibră optică, în
mod normal multimodal,
pentru a transmite
lumină modulată fie de la
un senzor de alt tip, fie de la
un senzor electronic
conectat la un transmițător
optic. Un beneficiu major al
senzorilor extrinseci este
abilitatea lor de a ajunge în
locuri altfel inaccesibile. Un
exemplu îl constituie
măsurarea temperaturii din
interiorul motoarelor cu
reacție ale avioanelor cu
ajutorul unei fibre care transmite radiații într-un pirometru aflat în afara
motorului. Senzorii extrinseci pot fi utilizați în același fel pentru a măsura
temperatura internă a transformatoarelor electrice, unde câmpurile
electromagnetice prezente fac imposibile alte tehnici de măsurare. Senzorii
extrinseci măsoară și vibrații, rotații, deplasări, viteze, accelerații, momente ale
forțelor și tensiuni mecanice.
Fibra optică este folosită și în iluminat, ca ghid de lumină în aplicații medicale
și nu numai, în care este nevoie de lumină puternică pe un punct ascuns. În
unele clădiri, fibra optică este utilizată pentru a direcționa lumina solară de pe
acoperiș spre alte părți ale clădirii. Iluminarea cu fibră optică este folosită și în
aplicații decorative, la indicatoare, lucrări de artă și în pomi de Crăciun
artificial. Magazinele Swarovski utilizează fibra optică pentru a ilumina
cristalele expuse din mai multe unghiuri cu o singură sursă de lumină.
Un grup coerent de fibre se utilizează, uneori împreună cu lentile, la un
dispozitiv lung și subțire de achiziționat imagini, numit endoscop, folosit pentru
a vedea obiecte printr-o gaură mică. Endoscoapele medicale sunt utilizate
pentru proceduri chirurgicale neinvazive (endoscopie). Endoscoapele
industriale sunt utilizate la inspectarea unor puncte la care se ajunge greu, cum
ar fi interioarele motoarelor cu reacție.
În spectroscopie, cablurile de fibră optică sunt utilizate pentru a transmite
lumina de la un spectrometru la o substanță ce nu poate fi pusă ea însăși în
spectrometru, pentru a i se analiza compoziția. Un specrometru analizează
substanțele trecând lumină prin ele și reflectând lumină din ele. Cu fibră optică,
un spectrometru poate fi folosit pentru a studia obiecte prea mari pentru a
încăpea în el, gaze sau reacții ce au loc în vase sub presiune.[15][16][17]
O fibră optică dopată cu anumite elemente rare, cum ar fi erbiul se pot folosi
ca mediu de amplificare pentru un laser sau amplificator optic. Fibra optică
dopată cu elemente rare se poate folosi și pentru a amplifica semnale prin
tăierea unei scurte secțiuni de fibră dopată și introducerea ei într-o linie de
fibră obișnuită. Fibra dopată este pompată optic cu o a doua lungime de undă
cuplată la linie. Lumina de ambele lungimi de undă se transmite prin fibra
dopată, care transferă energie de la a doua lungime de undă la unda purtătoare
de semnal. Procesul care determină amplificarea este emisia stimulată.
Fibrele optice dopate cu un deplasator de lungime de undă folosesc la
colectarea luminii de la un scintilator în experimentele de fizică. Fibra optică
poate oferi alimentare cu energie (aproximativ un watt) unor dispozitive
electronice aflate într-un mediu electric dificil.

Prisma cu reflexie totală

În optică, o prismă este un element optic transparent cu laturi netede,
lustruite, care refractă lumina. Unghiurile exacte între fețele prismei depind de
contextul în care este folosită. De obicei se folosește o prismă triunghiulară, iar
în limbaj colocvial termenul prismă se referă numai la acest tip de prismă.
Uneori prisma optică nu este construită în forma unei prisme în sens geometric.
Prismele folosite astăzi pot fi fabricate din sticlă sau din orice
alt polimer transparent, aceasta depinzând de scopul în care urmează să fie
utilizată.
Reflexia totală în prisme de sticlă este folosită pentru a devia sau a
întoarce un fascicul de lumină. Pe acest principiu funcționează catadioptrii
roșii (ochi de pisică). Catadioptrii sunt plasați în spatele vehiculelor
(automobile, motociclete, biciclete) sau pe panourile de semnalizare și întorc
lumina farurilor pe direcția pe care a venit.

II. Reflexia totală în fibre optice sau jeturi de apă

Fibrele optice sunt tuburi subțiri de sticlă sau plastic prin care lumina suferă o
succesiune de reflexii totale.

Fibrele optice au două mari aplicații:

II.1. În comunicații pentru transportarea unor cantități mari de informații

(programe TV, internet la computer, convorbiri telefonice etc. ).

II.2. În medicină la construcția

endoscopului. Endoscopul este
format din mănunchiuri de fibre
optice, care introdus în
interiorul corpului, unul trimite
lumina către organul studiat
(stomac, plămân, intestin),
celălalt aduce înapoi imaginea
acestuia, care apare pe un
monitor.