LABORATOR 8

Fibra optică. Aplicaţie : sudarea fibrelor optice

1. Introducere
Scopul acestei lucrări este familiarizarea studenților cu structura fibrelor
optice de sticlă și de plastic, respectiv a cablurilor optice. Se vor prezenta
elemente de conectică pentru fibrele optice și se va realiza procesul de
pregătire și jonctare termică a două capete de fibra optică de sticlă. În urma
acestui laborator studenții vor avea cunoștințele necesare de identificare a
diferitelor tipuri de fibre optice de sticlă sau plastic, cât și a cablurilor
optice. În același timp vor cunoaște procesul de jonctare termică utilizat în
cazul fibrelor optice cu sticlă.

2. Materiale, dispozitive şi echipamente necesare

Fibre optice, cabluri optice, dispozitiv curățare fibră optică, dispozitiv de
tăiere a fibrei optice, echipament de lipire a fibrelor optice (splicer).

3. Consideraţii teoretice

3.1 Scurt istoric

Semnalele luminoase au fost un mijloc de comunicare între oameni încă din
timpuri străvechi. Prima tentativă de a folosi un fascicol luminos pentru
transmiterea informaţiei a avut-o însă Alexander Graham Bell în 1880, când
a experimentat un aparat pe care l-a denumit fotofon. Fotofonul era un
dispozitiv construit din oglinzi şi detectoare din seleniu care transmitea unde
sonore cu ajutorul unui fascicol luminos. El nu a fost însă viabil şi nu a avut
nici o aplicaţie practică.
Transmisia luminii prin spaţiul atmosferic s-a dovedit a fi nepractică datorită
faptului că vaporii de apă, oxigenul, şi alte particule existente în aer
atenuează şi absorb radiaţia luminoasă. Din această cauză singura modalitate
practică este folosirea ghidurilor optice. În 1930 J.L.Bird şi C.W.Hansel au
reuşit fiecare să transmită imagini TV printr-un cablu cu fibre optice fără
înveliş. Câţiva ani mai târziu, H. Lamm a reuşit să transmită imagini printr-
o singură fibră din sticlă, însă la acea dată aceste încercări au rămas doar la
stadiul de experimente de laborator.
În 1951, A.C.S. van Heel, H.H. Hopkins şi N.S.Kapany au experimentat
transmisia luminii printr-un mănunchi de fibre. Studiile lor au dus la

67
realizarea endoscopului folosit în medicină. Termenul de fibră optică a fost
folosit pentru prima dată de Kapany în 1956.
Inventarea laserului (putere de ieşire relativ mare, frecvenţă de modulare /
bandă mare – ideal pentru sistemele de comunicaţie optică) în anii 60, a dus
la accelerarea eforturilor de cercetare în domeniul comunicaţiilor pe fibră
optică. În 1967, K.C. Kao şi G.A.Bockham de la Standard
Telecommunications Laboratory din Anglia au propus un nou mediu de
comunicaţie: fibrele optice cu înveliş.
Fibrele optice folosite în anii 60 aveau atenuări foarte mari (1000 dB/km)
ceea ce a limitat folosirea lor la distanţe mici. În 1970 Kapron, Keck, si
Maurer de la Corning Glass Works din New York au realizat o fibră optică
cu pierderi mai mici de 2 dB/km. Acesta a fost un pas important în
realizarea sistemelor de comunicaţie pe fibră optică. În anii care au urmat,
permanenta îmbunătăţire a cablurilor cu fibre optice şi realizarea de
detectori şi surse de lumină performante şi ieftine au deschis calea
dezvoltării de sisteme de comunicaţii pe fibră optică eficiente şi de înaltă
calitate şi capacitate.

3.2 Avantajele transmisiei pe fibra optică

Prezentăm câteva dintre avantajele transmisiilor pe fibră optică faţă de
transmisiile convenţionale pe cabluri metalice:
1. Fibrele optice asigură o capacitate de transfer mai mare datorită
benzii mai mari corespunzătoare frecvenţelor din domeniul optic.
Cablurile metalice prezintă capacităţi între conductori şi inductanţe
de-a lungul lor. Aceste efecte nedorite acţionează ca “filtre trece jos”
limitând banda de transmisie
2. Fibrele optice sunt imune la interferenţe electromagnetice. Fibrele
din plastic sau din sticlă nu sunt conductoare electrice şi din această
cauză nu sunt generatoare de câmp magnetic. În cablurile metalice,
principala cauză a interferenţelor este inducţia magnetică dintre
conductoarele vecine.
3. Fibrele optice sunt imune la interferenţe statice cum ar fi cele
cauzate de fulgere, motoare electrice, lămpi fluorescente şi alte surse
de zgomot. De asemenea, fibrele optice nu radiază energie în
exterior (nici măcar optică) şi din această cauză nu sunt generatoare
de interferenţe cu alte sisteme de comunicaţie. Aceasta le face
deosebit de utile în aplicaţiile militare, unde efectele exploziilor
nucleare (EMP – electromagnetic pulse interference) are consecinţe
devastatoare şi asupra sistemelor de comunicaţie convenţionale.

68
 4. Fibrele optice sunt mai sigure şi mai uşor de instalat şi întreţinut.
Deoarece sunt izolatoare din punct de vedere electric, nu le sunt
asociate tensiuni şi curenţi electrici. Pot fi folosite în medii lichide
sau gazoase fără a exista pericolul de incendii sau explozii. Sunt mai
mici ca dimensiuni şi mai uşoare decât conductoarele metalice. Din
această cauză sunt mai uşor de mânuit, necesită spaţii de depozitare
şi transport mai ieftin.
5. Fibrele prezintă o bună securitate a informaţiei pe care o transmit.
Este aproape imposibil de a intercepta datele transmise prin fibrele
optice fără ca utilizatorul să afle aceasta. Aceasta este o altă
proprietate care le face deosebit de atractive.
6. Cablurile cu fibre optice au un timp de viaţă (exploatare) mai mare
decât cablurile electrice. Aceasta se bazează pe toleranţele mari pe
care le au la schimbările de mediu.
7. Deşi costurile de instalare ale unui sistem cu fibră optică complet
nou încă le depăşesc pe cele pentru sistemele clasice, pe termen lung
aceste costuri se reduc semnificativ.

3.3 Structura cablurilor optice

Miezul unei cablu optic este realizat din unul sau mai multe mănunchiuri de
fibre optice. Numărul necesar de fibre optice pe un cablu optic, va determina
structura pentru cablul respectiv. Pentru stabilirea structurii necesare, este
foarte important a se lua în considerare mediul în care se instalează cablul
optic.
În funcţie de numărul de unităţi de fibre (mănunchiuri de fibre) pe care le
conţine un cablu optic, putem să facem următoarea clasificare :
1. cabluri cu o singură unitate de fibre (conţin o singură unitate de fibre)
2. cabluri cu multiple unităţi de fibre (conţin mai multe unităţi de fibre)

69
 Figura 8.1 Exemple de construcţii ale cablurilor multi-unitate

Figura 8.2 Exemple de construcţii ale unui cablu multi-unitate

70
 3.4 Conectoare de fibră optică
Capetele fibrelor optice putem să le terminăm în două feluri : prin
conectoare care împerechează două fibre pentru a crea o joncţiune
temporară şi/sau să conecteze fibra la un echipament de reţea sau prin
lipituri care crează o joncţiune permanentă între două fibre. Aceste
terminale trebuie să fi de tipul corespunzător şi instalate într-o manieră care
face să avem pierderi de lumină cât mai reduse şi protejate împotriva
murdăriei sau a deteriorărilor în timpul funcţionării. Se pune un accent mare
pe conectorizarea fibrelor optice, lucru care se observă şi din faptul că există
peste 80 de tipuri de conectoare la momentul actual, şi mai multe metode de
instalare ale lor. În Figura 8.3 sunt prezentate 16 din cele mai utilizate
conectoare de fibră optică. Există două tipuri de lipituri şi mai multe metode
de realizare a lor, dar numai câteva sunt utilizate pe scară largă. Pentru
fibrele monomod se folosesc conectoare diferite faţă de cele multimod.

Figura 8.3 Tipuri de conectoare de fibră-optică

71
Cele două tehnologii de lipire a fibrelor optice sunt : lipire prin topire sau
lipire mecanică (exemplu în Figura 8.4). Aceste lipituri asigură o joncţiune
permanentă a celor două fibre. Amândouă procedurile pot fi folosite cu
succes atât în medii interioare cât şi exterioare ; alegerea metodei optime
depinde de performanţele funcţionale aşteptate şi de consideraţiile de
instalare şi mentenanţă.

Figura 8.4 Jonctare a) termică b) mecanică

4. Desfăşurarea lucrării
În cadrul părții practice a acestui laborator, se va descrie şi parcurge
procesul de jonctare termică (lipire prin topire) a două capete de fibră optică
de acelaşi tip (monomod sau multimod).
Pentru pregătirea şi lipirea fibrelor se va folosi stripperul de fibră optică,
cutterul de fibră optică şi splicerul de fibră optică.

Paşii de bază pentru jonctarea a două capete de fibră optică :

1. Se curăţă cele două capete ale fibrelor optice, pe o porţiune de

aproximativ 2cm, de învelişul de plastic colorat (folosit pentru
identificarea fibrelor). Acest proces se realizează cu ajutorul
stripperului. Modelul utilizat în cadrul laboratorului este cel din
Figura 8.5.

Figura 8.5 Model de stripper de fibră-optică

72
2. Pentru a realiza o lipitură corectă cele două capate de fibră trebuie
tăiate perfect la un unghi de 90°. Acest lucru se realizează cu un
cutter de fibră optică, care conţine un cap diamantat pentru tăierea
sticlei. Un model uzual de cutter este cel din Figura 8.6

Figura 8.6 Model de cutter de fibră-optică

3. Procesul de lipire termică se realizează cu un echipament special ce
poartă denumirea generică de Splicer (ex. în Figura 8.7). Procesul
termic presupune topirea celor două capete de fibră cu ajutorul
temperaturii degajate de un arc electric. Înainte de a se realiza
declanşarea arcului electric, cele două fibre trebuie aliniate cap la
cap deasupra punctului unde va avea loc arcul electric. Şanţurile
special create ajută la alinierea pe aceeşi axă a fibrelor, iar clapetele
laterale au rolul de a imobiliza fibrele pe durata procesului termic.
Alinierea spaţială a celor două fibre se realizează cu ajutorul
micromotoarelor încapsulate în dispozitiv.

Figura 8.7 Model de splicer de fibră-optică

4. Fiecare echipă de 4 studenţi va realiza a joncţiune termică de două
fibre, pe care le-au pregătit conform proceselor de la punctul 1 şi 2.

73