1.

Integrare regionala
Integrare regională – definire - procesul prin intermediul caruiă are loc formarea unor grupări
interstatale pe baze regionale.

Cauze ale integrării regionale: creșterea gradului de deschidere al economiilor.

Efecte: creșterea gradului de competivitate pe piețele externe datorită mobilizării eforturilor

comune.

• Forme:

» Colaborarea economică

» Cooperarea economică

» Clubul de comerț preferențial

» Zona de liber schimb (NAFTA, AELS, CEFTA, MERCOSUR, ASEAN)

» Uniunea vamală

» Piața comună (CAER, CEE (3)).

» Piața unică

» Uniunea Economică și Monetară

» Integrare economică completă

Beneficiile integrării regionale

• Coordonarea politicilor economice şi sociale

• Armonizarea relaţiilor externe

• Creearea unor instituţii supranaţionale care să faciliteze procesul de guvernare

• Dacă procesul de globalizare se va realiza la un nivel global, procesul de regionalizare se va

realiza la un nivel mai mic, de regiuni.
• Astfel, statele care fac parte dintr-o astfel de grupare vor beneficia de o zonă de liber
schimb, care constă în liberalizarea comerţului cu bunuri şi servicii în statele membre. Este de
menţionat însă că această strategie nu garantează o creştere a bunăstării pentru statele membre în
mod individual sau pentru economia mondială în anamblu.
• Ocazia de a activa pe o piaţă variată, care să conţină o gamă largă de produse şi servicii
poate fi din nou privită atât ca un avantaj, cât şi un dezavantaj. Thomas Pugel afirma că
“Amplificarea concurenţei poate duce la reducerea preţurilor”. Astfel, din punctul de vedere al
consumatorului, acesta este un lucru bun deoarece el va avea o gamă largă de produse de unde îl
 va putea alege pe acela care îi satisface nevoile şi trebuinţele. Însă din punctul de vedere al
producătorului, scăderea preţurilor va însemna şi reducerea profitului, probabil mărirea costurilor
pentru fabricarea unor produse care să îi atragă pe consumatori.
• Atunci când faci parte dintr-o astfel de grupare, optezi pentru sporirea forţelor economice
şi poziţiei în cadrul negocierilor internaţionale. Acesta este un alt avantaj atunci când competiţia
economică este tot mai intensă şi luptă pentru supremaţia tehnologică tot mai acerbă.
• Alte avantaje în ceea ce priveşte integrarea regională sunt eliminarea restricţiilor tarifare şi
netarifare, stabilirea de tarif vamal extern comun, mai multă siguranţă pentru toţi (lupta împotriva
criminalităţii şi terorismului), solidaritate între statele membre, valori democratice (sunt menite să
servească drept punct de referinţă pentru cetăţeni şi să arate ce anume are de oferit).
• Însă acest process cuprinde şi unele dezavantaje, cum ar fi faptul că numărul în continuă
creştere al participanţilor la integrare determina o tot mai dificilă asigurare a consensului asupra
adâncirii integrării.
•
•
•
•
•
•
•
INTEGRARE REGIONALĂ
Avantaje Dezavantaje
liberalizarea comerţului cu bunuri şi servicii în dificilă asigurare a consensului asupra adâncirii
statele membre integrării
gamă largă de produse şi servicii (d.p.d.v al gamă largă de produse şi servicii (d.p.d.v al
consumatorului) producătorului)
sporirea forţelor economice şi poziţiei în cadrul
negocierilor internaţionale
eliminarea restricţiilor tarifare şi netarifare
stabilirea de tarif vamal extern comun
valori democratice
solidaritate între statele membre
mai multă siguranţă pentru toţi

1.Statul traditional medieval-premodern

Statul medieval este slab, incapabil să aplice politici pentru a schimba societatea. Statul colectează taxe
însă insuficient; negustorii – care puteau fi taxaţi sunt rari în Evul Mediu . Aceştia aveau aur, metale
preţioase, iar drumurile comerciale pe unde treceau erau foarte importante – banii ( aur, argint) erau
folosiţi in campanii militare .

În Evul Mediu funcţionau relaţiile de vasalitate – vasalul primea un teritoriu în administraţie, iar în
schimb acesta ajuta monarhul în campaniile militare; prin contractul de vasalitate era obligat să participe
la luptă doar o luna pe an, astfel pentru monarh mercenarii reprezentau o variantă mai bună, iar pentru
mercenari monarhul trebuia să platească – de aici necesitatea banilor ( aur, argint etc)

2.Termenl de societas( individualism)

Individul este foarte important în epoca modernă. Comunitatea este bazată pe acordul indivizilor, aceştia
reprezentând pilonul fundamental al comunităţii.

În toate aspectele vieţii moderne individul este important.

Un alt eveniment important este reforma protestantă : în biserica protestantă nu există o ierarhie, nu există
Papă – aceasta constă în mai multe biserici autonome. A deveni protestant este o alegere – asemănător
comunităţilor de azi.

Individualismul constituie pilonul de bază al toleranţei: ideea că oamenii sunt diferiţi, că putem schimba
grupul, că pot exista mai multe grupuri, diferită de evul mediu în care predomină intoleranţa religioasă!

Comunitatea are tendinţa de a oferi o siguranţă în detrimentul libertăţii. Trebuie să se creeze o balanţă – o
problemă chiar şi în societatea actuală.

Comunitatea a avut un sens în istorie, i-a oferit individului o siguranţă.

În societăţile tradiţionale modernizate mai târziu avem pe de o parte o perspectivă individualistă în zonele
modernizare, iar în cele mai puţin modernizate, comunitatea este mai importantă.

Comunitatea este corelată cu corupţia. Societăţile tradiţionale sunt mai bazate pe comunităţi – axate pe
relaţii informale, personalizate, pe cînd societăţile moderne sunt bazate pe relaţii formale, depersonalizate
– iar INDIVIDUALISMUL se pretează la astfel de relaţii.

2.Statul modern
Statul modern este prezent la nivelul societăţii. Intervine şi o schimbare a raportului dintre individ şi stat.

În Evul Mediu Adunările de Stări aveau doar rol consultativ. În cadrul revoluţiei engleze din sec XVII,
Parlamentul îi cere regelui să nu mai perceapă taxe noi fără a se consulta cu acesta mai întâi.

Dezvoltarea unui stat capabil să influenţeze societate se apropie mai mult de democraţie.

Parlamentul britanic îi mai cere regelui ca oamenii să nu mai fie arestaţi fără aprobare judecătoreacă.

Prin urmare, legile cu privire la taxare, plus aprobarea bugetului aparţin Parlamentului.

Democraţia modernă a fost influenţată de revoluţia britanică.

Sec XV-XVI – perioada în care apar recensămintele – deoarece copiii nu plăteau taxe – familia era
unitatea de măsură.
Statul modern are ca prim element o birocraţie care contabilizează populaţia, teritoriul etc. În prima fază,
statul modern colectează taxe, apoi îşi doreşte să transforme societatea , iar din sec XIX-XX îşi propune
să schimbe orice aspect al societăţii: rata natalităţii, alfabetizarea, bolile.

Specific statului modern sunt evoluţiile care au loc treptat. Cu cât statul îşi doreşte să schimbe/influenţeze
mai mult societatea, populaţia se revoltă mai mult, ceea ce duce la democraţie – apar drepturile
cetăţenilor, care presupun că orice politică de schimbare nu trebuie să încalce dr cetăţenilor. Devine
necesară definirea relaţiei cu statul – se creează sfera drepturilor individuale, dr omului cu funcţie foarte
clară. Apar politicile publice ( ex. Educaţia ) care sunt complexe şi astfel se dezvoltă birocraţia, pentru a
putea fi implementate.

Începând cu sec XIX-XX – statul modern explodează la nivel de birocraţie şi politici publice – acesta
devine mai puternic, are capacitatea de a schimba societatea – iar acest lucru devine periculos dpdv al
sistemelor totalitare ex: nazismul, comunismul.

Statele moderne consideră că represiunea este acceptată , în statul totalitar represiunea devine o politică
de stat, iar în restul statelor represiunea se îndreaptă spre adversari.

Seminar – Enciclopedia gândirii politice – 696-700 – O scurtă definiţie a conceptului de stat.

James C Scott – În numele statului – cap 3 – Ultramodernismul autoritar

Statul – Enciclopedia Blackwell

Accepţiuni diferite cu privire la Stat :

- entitate istorică sau idee filosofică

- o formă perenă de comunitate umană

- un fenomen specific modern

Statul – presupune o relaţie stabilă între o comunitate şi un teritoriu. Este o necesitate impusă omului.

Caracterul fundamental al constituirii statului – creează între nişte oameni o comunitate sau o societate.
Unitatea înfăptuită comportă o ierarhie – o putere ordonatoare, o formă de cârmuire. Activitatea care
creează şi menţine statul este întodeauna exclusivistă şi particularistă – afirmându-se prin contrast cu cea
a altora.

Statul este o problemă de drept. Presupune încercarea de a institui o ordine veritabilă, autentică şi dreaptă.

Sec. XVII-XIX - se face distincţia înte stat şi societate. Caracteristica principală a statului este
suveranitatea .

Statul ca fenomen modern este definit drept reprezentarea instituţională a voinţei poporului.

NOTIŢE SEMINAR
STATUL – are legătură cu un construct mental. Statul tradiţional însemna autoritatea unui grup asupra
unei populaţii – dominaţia impusă prin taxe.

Sec XVI – XVII – Occidentul reprezintă o excepţie ! după 1600 , statul medieval devine tot mai capabil
să perceapă taxe, ceea ce pp o schimbare profundă a raporturilor cu populaţia.

După 1600, când se dezvoltă sistemele birocratice oamenii încep să se revolte – populaţia devine o sursă
de venit pentru rege.

Reactiile cu privire la taxare reprezintă rădăcinile democraţiei – transfer al noţiunii de stat - totuşi rămân
elemente de subordonare.

3.DIferenta dintre democratia antica si democratia moderna

Democraţia ancică era democraţie directă. În Antichitate nu exista noţiunea de opoziţie şi

dezbatere – deciziile luate de Adunare nu puteau fi combătute.

Rădăcinile democraţiei moderne: - reacţia la încercarea de a întări statul modern, care

dezvoltă birocraţii complexe pentru a putea colecta taxe.

Începuturile democraţiei moderne :

- discuţia despre taxe din Parlamentul britanic . În prima etapă, din corpul electoral
făceau parte doar cei capabili să plătească taxe ( vot cenzitar, femeile erau excluse) . Cu timpul,
sistemele democratice evoluează. La început sistemele democratice reprezentau excepţii, restul
sistemelor erau monarhii medievale sau dictaturi. Revoluţionarii se intitulau dictatori, abia în
secolul XX dictatura capătă conotaţii negative.

Comuniştii resping democraţia burgheză în comparaţie cu fasciştii care resping

democraţia în totalitate şi folosesc pentru prima dată conceptul de „totalitar”.

În secolul XX asistă la un recul al democraţiei, iar după 1989 la o reînviere a acesteia.

Democraţia modernă nu este construită pentru a da putere poporului. Acesta ţine mai
degrabă de legitimitate, de puterea politică, de o doză de acceptare din partea grupului care este
condus. Legitimitatea este legată de putere!

Weber identifică 3 tipuri de legitimitate:

 - legitimitatea tradiţională – monarhiile europene – bazată pe predinţa în sanctitatea
tradiţiilor şi în legitimitatea celor care o practică.

- legitimitatea charismatică – dominaţia charismei, a domnitorului ales, devotamentul faţă

de eroism sau alte calităţi excepţionale.

- legitimitate raţională ( legislativă ) – dată de lege, de sistemul legal ( raţional). –

credinţa în „ valabilitatea unui statut legal şi a unei competenţe efective, întemeiate pe reguli
raţional elaborate”.

Predominantă este legitimitatea raşional-legislativă . Alegerile se ţin la perioade bine

determinate, legitimitatea este dată de lege.

3.Perspectiva asupra istoriei lineare si ciclice

PROGRESUL

- Noţiune fundamentală apărută în secolul XVIII – legată de Iluminism.

În Antichitate exista perspectiva ciclică asupra lumii.

Schimbarea începută din sec XVIII, legată de Iluminism se reflectă în scrierile intelectuale –
lumea nu mai are o finalitate, căutăm rezolvare la problemele cu care ne confruntăm, progresul
este indubitabil – nu poate fi oprit.

Apare REZISTENŢA LA PROGRES – o dispută între conservatori şi progresişti!

Noţiunea de convergtenţă – dacă lumea progresează constant, dacă există o singură cale spre
acest progres, dacă toată lumea evoluează în aceeaşi direcţie.

Divergenţă – nu toate gr umane evouează în aceeaşi direcţie.

Când gândim în termeni de progres nu vedem şi aspectele negative ( ex: stresul) şi considerăm că
lumea de acum este mai bună decât acum 100 de ani.

Problema asociată cu progresul este ideea de rezistenţă la progres care provoacă numeroase
dezbateri :

- gîndirea în termeni lineari cf căreia umanitatea se îndreaptă în direcţia Occidentului.

- în ideologie progresul este foarte important , ideologiile sunt progresiste.

 4. Originile democratiei moderne
Începuturile democraţiei moderne :

- discuţia despre taxe din Parlamentul britanic . În prima etapă, din corpul electoral
făceau parte doar cei capabili să plătească taxe ( vot cenzitar, femeile erau excluse) . Cu timpul,
sistemele democratice evoluează. La început sistemele democratice reprezentau excepţii, restul
sistemelor erau monarhii medievale sau dictaturi. Revoluţionarii se intitulau dictatori, abia în
secolul XX dictatura capătă conotaţii negative.

Comuniştii resping democraţia burgheză în comparaţie cu fasciştii care resping

democraţia în totalitate şi folosesc pentru prima dată conceptul de „totalitar”.

În secolul XX asistă la un recul al democraţiei, iar după 1989 la o reînviere a acesteia.

Democraţia modernă nu este construită pentru a da putere poporului. Acesta ţine mai
degrabă de legitimitate, de puterea politică, de o doză de acceptare din partea grupului care este
condus. Legitimitatea este legată de putere!

Weber identifică 3 tipuri de legitimitate:

- legitimitatea tradiţională – monarhiile europene – bazată pe predinţa în sanctitatea

tradiţiilor şi în legitimitatea celor care o practică.

- legitimitatea charismatică – dominaţia charismei, a domnitorului ales, devotamentul faţă

de eroism sau alte calităţi excepţionale.

- legitimitate raţională ( legislativă ) – dată de lege, de sistemul legal ( raţional). –

credinţa în „ valabilitatea unui statut legal şi a unei competenţe efective, întemeiate pe reguli
raţional elaborate”.

Predominantă este legitimitatea raşional-legislativă . Alegerile se ţin la perioade bine

determinate, legitimitatea este dată de lege.

4. Conceptul de progres(comparat cu transformarea)

Noţiune fundamentală apărută în secolul XVIII – legată de Iluminism.
În sec XVIII apare ideea că lumea poate evolua spre mai bine, ceea ce presupune o perspectivă
foarte modernă asupra istoriei – în care viitorul este infinit, spre deosebire de perspectiva
medievală în care esxistă o finalitate ( ex: judecata de apoi după 1000 de ani , care nu presupune
supravieţuitori). Azi, chiar şi în scenariile apocaliptice există supravieţuitori, există o lume post-
apocaliptică.

Schimbarea începută din sec XVIII, legată de Iluminism se reflectă în scrierile intelectuale –
lumea nu mai are o finalitate, căutăm rezolvare la problemele cu care ne confruntăm, progresul
este indubitabil – nu poate fi oprit.

Problema asociată cu progresul este ideea de rezistenţă la progres care provoacă numeroase
dezbateri :

- gîndirea în termeni lineari cf căreia umanitatea se îndreaptă în direcţia Occidentului.

- în ideologie progresul este foarte important , ideologiile sunt progresiste.

Dezvoltare şi modernizare :

Progresul implică o linie de evoluţie a umanităţii care nu presupune neapărat implicaţia umană.

Dezvoltarea ţine de implicaţia umană!

Trasformarea – prezintă o încărcătură ideologică mai slabă ; presupune schimbare, care nu

înseamnă binesau rău – în ştiinţele sociale prin transformare se iese puţin din logica progresului
– în trsformare focalizarea nu este pe finalitate.

Transformările sunt la fel de depersonalizate ca şi progresul – se apropie de discuţia legată de

divergenţă la nivel mondial.

Discursul politic de-a lungul vremii ţine de progres, dezvoltare, modernizare – nu prea întâlnim
termenul de transformare.

Ideologiile împrumută la laa progres noţiunea de indubitabil . ideea de progres este un bun
exemplu despre forţa pe care o au ideile la nivel individual!

5. Notiunea de universalis
Individul este foarte important în epoca modernă. Comunitatea este bazată pe acordul indivizilor,
aceştia reprezentând pilonul fundamental al comunităţii.

În toate aspectele vieţii moderne individul este important.

În Evul Mediu gândirea era diferită. A fi parte a unei comunităţi nu era o opţiune ca în epoca
modernă, iar asta presupunea un grad de mobilitate redus, ex: dacă te-ai născut ţăran, nu puteai
să devii nobil – doar prin fapte excepţionale sau la decizia monarhului.

Spre finalul Evului Mediu, în Renaştere, perspectiva se schimbă. N. Machivalli scrie Principele.
Până la Machiavelli, Principele se subordona unor concepţii morale. Machiavelli vine cu ideea cf
căreia scopul principelui este acela de a păstra regatul şi de a-l apăra – de a păstra puterea – un
salt enorm de la ideile medievale.

Statul suveran – apare înc cu Pacea de la Wesphalia ( 1648)

Un alt eveniment important este reforma protestantă : în biserica protestantă nu există o ierarhie,
nu există Papă – aceasta constă în mai multe biserici autonome. A deveni protestant este o
alegere – asemănător comunităţilor de azi.

Individualismul constituie pilonul de bază al toleranţei: ideea că oamenii sunt diferiţi, că putem
schimba grupul, că pot exista mai multe grupuri, diferită de evul mediu în care predomină
intoleranţa religioasă!

5.Ideologia
Ideologiile vin cu argumente ştiinţifice, acesta este o trăsătură modernă a ideologiilor.
Democraţia se bazează pe acord iar acest fapt o diferenţiază de ideologii care au un program
concret!!

Ideologiile preiau doar ce le convine din ştiinţă. Implementarea proiectelor ştiinţifice în practică
reprezintă o problemă a ideologiilor.

Ideologia – (ştiinţă şi tradiţie ) – 2 trăsături – tradiţională şi ştiinţifică!

Dpdv cronologic ideologiile aparţin perioadei moderne – sec XIX, care se leagă şi de extinderea
dreptului la vot! Marele avantaj al ideologiilor este că vin cu un program. sunt eficiente şi obţin
aprobarea indivizilor.

Ideologia se adresează maselor, propune egalitatea – ex. Nazism, comunism.

Prima caracteristică a ideologiilor este apelul la argumente ştiinţifice – preiau elemente ştiinţifice
şi le elimină îndoielile.

A doua caracteristică – aspectul normativ – impun norme. Sunt diferite faţă de democraţii care se
ajustează la schimbare şi nu implică argumente ştiinţifice. Democraţia presupune acorduri,
contracte între indivizi.

Ideologiile sunt puţin flexibile.

Liberalismul şi conservatorismul sunt curente de gândire.

Ideologii: socialism, comunism, fascism, nazism.

Marx – marxismul – vorbeşte de istoria luptelor de clasă 1848 – Manifestul partidului comunist.

În rândul grupurilor marxiste are loc o ruptură şi astfel apare o grupare radicălă – bolşevicii şi
cea de-a doua – social democraţii. Acestea doua devin foarte rapid total opuse. Menşevicii îi
acuză pe bolşevici că fac o alegere greşită, iar bolşevicii consideră că menşevicii ajutându-i pe
muncitori îi împiedică să se revolte. Marx nu dă foarte multe detalii despre cum ar trebui să fie
revoluţia şi nici nu se gândeşte la o revoluţie într-un singur stat, el gândeşte la nivel global. Nu
menţionează nici cum ar trebui să arate statul comunist.

Ideologia comunistă s.a lovit de realităţile epocii. Stalin vine cu ideea socialismului într-o
singură ţară, consolidarea comunismului în Rusia, contrar lui Marx, care nu vb de acest aspect.

Socialismul este o etapă în construirea comunismului. Socialismul într-un singur stat înseamnă
represiune, mentalitate de fortăreaţă, astfel de state se simt ameninţate – ex Rusia 1920 – prin
urmare se explică apelul la represiune.

Social-democraţia acceptă sistemul democratic, Scopul acestora este un stat just în care săracii
trebuie ajutaţi pentru a elimina inegalităţile.

Diferenţă nazism/fascism şi comunism : naziştii sunt foarte mult ancoraţi naţional, se pune
accentul pe grupurile naţionale. Fasciştii nu resping politicile redistributive.

Nazismul : naţianal-socialismul care merge pe o formă de egalitate socială, dar asta pentru că toţi
oamenii fac parte dintr-o naţiune, naţiunile fiind elemente definitorii în fascism.

Pentru fascism – indivizii sunt o parte a naţiunii, iar represiunea este acceptată în numele
naţiunii.

O altă diferenţă esenţială este rolul liderului, care în cazul fascismului liderul este elementul
cheie ex: Il Duce , Fuhrer etc – liderul providenţial

Lupta pentru putere este centrală în nazism/fascism – nu valorează f mult inteligenţa. Pentru
comunişti intelectualii sunt importanţi.

Revoluţia este importantă în ideologiile care propun o schimbare radicală, nazism, fascism şi are
funcţia de a le oferi liderilor o aură.

6.Acceptiunea franceza a termenului de natiune

Naţiunea – B. Anderson – Naţiunile sunt comunităţi imaginate, entităţi construite
Etnia este mai naturală decât naţiunea – nu are conotaţie politică, se bazează pe o unitate
naturală, pe o origine comună – un strămoş comun.

Transferul dinspre etnie spre naţiune începe din sec XVII-XVIII cu punctul culminant în secolul
XIX . În secolul XIX până la WWI naţiunea este conceptul dominant în politică. Naţionalismul
este principalul curent de gândire în acestă perioadă.

Naţiunea în sensul francez : o comunitate de cetăţeni; o modalitate de afirmare a cetăţenilor

francezi. Naţinea franceză promovează politici de egalizare.

Armata este un instrument important în crearea identităţii naţionale. Educaţia obligatorie care
apare în sec XIX este la fel de importantă.

Perspectiva franceză este mult mai apropiată de cea democratică.

6. Revolutia americana si cea engleza-ce au adus nou

(poza)
7. Revolutia franceza si cea rusa
8.Birocratia si importanta ei

BIROCRAȚIE – funcție socială și politică, într/o primă etapă birocrația este conectată politic cu
statul, însă există birocrație și în domeniul privat.

Birocrațiile implementează deciziile politice, ei nu decid linia politică / Weber /birocrația este
bazată pe cunoaștere; aceasta colecteză informații despre societate.

Birocrații sunt în funcție pe bază de cunoștințe, experiență – spre deosebire de un politician care
este ales.

Cum sunt aleși birocrații? : competență, vechime, activitatea reală a unui birocrat sau după un
caracter informal : relația cu sefii sau cel care ii propune. Actv birocraților este greu de evaluat
care într/un fel legitimează părerea proastă despre birocrație. Birocrația nu este expusă unei piețe
economice libere – e plătită din bugetul de stat, nu se poate desființa foarte ușor o birocrație /
reformele durează mult. Birocrațiile din Europa de Est au fost copiate după cele Occidentale.

Birocrațiile moderne au tendința de a avea puteri foarte mari / în societăți în care populația nu
este obișnuită să reacționeze, în care nu au înțeles că este important să controlezi statul.
Pasivitatea oamenilor nu face decât să întărească puterea birocrațiilor.
Birocrația din spațiul privat : uneori desemnată ca personal auxiliar - oamenii care nu lucrează în
zona productivă a firmei / care sunt diferiți în funcție de domeniul de activitate a firmei. Firmele
private au arhivă, statul obligă ca firmele private să aibă un numar minim de birocrați.

Dificil de trasat granița între actv birocrațice și non-birocratice – caracteristic societății moderne
o anumită birocrație.

8. Tipuri de revolutii