Curs 1.

Noțiuni introductive

Utilizatorii informației contabile sintetizate în situațiile financiare întocmite de instituțiile de

credit

Utilizatorii primari ai informației contabile sunt furnizorii de capital : investitorii și creditorii.

a) Investitorii sunt preocupați de riscul inerent tranzacțiilor și de rentabilitatea investițiilor lor. Ei
au nevoie de informații pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă
instrumentele de capital și de datorie emise de către banca. Acționarii sunt interesați și de
informații care le permit să evalueze capacitatea instituției de credit de a plăti dividende.
b) Creditorii sunt interesați de informații care le permit să determine dacă finanțările acordate și
dobânzile aferente vor fi încasate la scadență.
c) Angajații doresc informații privind stabilitatea și profitabilitatea angajatorilor lor. Aceștia sunt
interesați și de informații care le permit să evalueze capacitatea instituției de a oferi remunerații,
pensii și alte beneficii de pensionare, precum și oportunități profesionale.
d) Furnizorii și alți creditori sunt interesați de informații care le permit să determine dacă sumele
care le sunt datorate vor fi plătite la scadență. Furnizorii și alți creditori sunt, în general,
interesați de instituție pe o perioadă mai scurtă decât creditorii, cu excepția cazului în care ei sunt
dependenți de continuitatea activității instituției, atunci când aceasta este un client major.
e) Clienții sunt interesați de informații despre continuitatea activității unei instituții, în special
atunci când au o colaborare pe termen lung cu instituția respectivă sau sunt dependenți de ea.
f) Instituțiile statului și alte autorități (administrația publică centrală, administrația publică
locală, banca centrală etc.) sunt interesate de modul de alocare a resurselor financiare, dar și de
finalitatea activității bancare, reprezentată prin profit sau pierdere. Acestea solicită informații
pentru a reglementa activitatea instituțiilor de credit, ca bază pentru calculul venitului național și
al altor indicatori statistici similari.
g) Publicul. Instituțiile de credit pot avea o contribuție substanțială la economia locală, atât
direct, prin numărul de angajați și colaborarea cu furnizorii locali, cât și indirect, prin
implementarea în strategia de business a preocupărilor pentru dezvoltarea sustenabilă. Situațiile
financiare pot ajuta publicul furnizând informații referitoare la evoluțiile recente și tendințele
legate de profitabilitatea instituției de credit și a sferei de activitate a acesteia.

Gradul de utilitate al informației oferite de raportările financiare poate fi evaluat prin

intermediul unei serii de atribute complementare, denumite caracteristici calitative. Potrivit
reglementărilor în vigoare, cele patru caracteristici calitative principale sunt: inteligibilitatea,
relevanța, credibilitatea și comparabilitatea.
Inteligibilitatea - desemnează calitatea informațiilor furnizate de situațiile financiare de a
fi ușor înțelese de utilizatori. Se presupune că utilizatorii dispun de cunoștințe suficiente
privind desfășurarea afacerilor și a activităților economice, de noțiuni de contabilitate și
au dorința de a studia informațiile prezentate.
Relevanța. Informațiile sunt relevante atunci când influențează deciziile economice ale
utilizatorilor, ajutându-i să evalueze evenimente trecute, prezente sau viitoare, să
confirme sau să corecteze evaluările lor anterioare. Se consideră că o informație este
semnificativă dacă omisiunea sau prezentarea sa eronată poate influența deciziile
economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare anuale.

1
 Credibilitatea. Informația este credibilă atunci când nu conține erori semnificative, nu
este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect realitatea. Pentru a
fi credibilă, informația trebuie să reprezinte cu fidelitate tranzacțiile efectuate de către
instituția de credit. De asemenea, pentru a fi credibilă, informația cuprinsă în situațiile
financiare trebuie să fie neutră, lipsită de influențe și completă.
Comparabilitatea. Utilizatorii trebuie să poată compara situațiile financiare ale unei
instituții de credit în timp, pentru a identifica tendințele în poziția financiară și
performanțele sale. Astfel, măsurarea și prezentarea efectului financiar al acelorași
tranzacții și evenimente trebuie efectuate într-o manieră consecventă, atât în cadrul unei
instituții de credit, de-a lungul timpului, cât și pentru diferitele instituții de credit, privite
comparativ.

Entităţile ce intră în sfera de reglementare contabilă a Băncii Naţionale a României sunt:

băncile, persoane juridice române; băncile de economisire şi creditare în domeniul
locativ; organizaţiile cooperatiste de credit; sucursalele din România ale instituţiilor de
credit străine; sucursalele din străinătate ale instituţiilor de credit, persoane juridice
române (reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare
Financiară – IFRS aplicabile acestor entități au fost aprobate prin Ordinul BNR nr. 27
din 16.dec. 2010);
instituţiile financiare nebancare; instituţiile de plată; instituţiile emitente de monedă
electronică si Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar (reglementările
contabile conforme cu IFRS aplicabile acestor entități au fost aprobate prin Ordinul
BNR nr. 27 din 27.dec. 2011).

Direcția de Supraveghere din cadrul BNR primește și centralizează următoarele tipuri de

raportări financiare:
a) Situaţii financiare anuale, ce reprezintă documente oficiale obligatorii prin care instituţiile de
credit își prezintă situaţia economico-financiară, atât pentru uzul propriu, cât și al altor categorii
de utilizatori. Potrivit Ordinului 27/2010, situaţiile financiare anuale întocmite de instituţiile de
credit, persoane juridice române, trebuie să fie publicate în fiecare stat membru al Uniunii
Europene în care au sucursale. Aceste state membre ale Uniunii Europene pot cere ca publicarea
documentelor în cauză să se facă în limba lor oficială.

b) Situaţii financiare FINREP, întocmite de instituţiile de credit, persoane juridice române, şi

sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul într-un stat terţ, pentru scopuri de
supraveghere prudenţială. Situaţiile financiare FINREP sintetizează operaţiunile şi situaţia
financiară a unei instituţii de credit, la nivel global. Cu alte cuvinte, reflectă performanţa
financiară agregată, obținută de instituția de credit atât pe teritoriul naţional, cât și de toate
subunităţile acesteia din străinătate.
Cuprind două seturi de informaţii: de bază şi suplimentare, ce detaliază indicatorii din
informaţiile de bază. Informaţiile de bază includ bilanțul și contul de profit sau pierdere, cu
periodicitate de raportare lunară.
Informaţiile suplimentare cerute vizează: clasificarea activelor financiare, clasificarea
creditelor şi creanţelor în funcție de colateral și tipul produsului, informaţii referitoare la active
restante şi depreciate, instrumente derivate deţinute în vederea tranzacţionării și pentru scopuri
de acoperire, datorii financiare clasificate pe tipuri de produse şi contrapartidă, defalcarea

2
anumitor elemente din contul de profit sau pierdere (venituri şi cheltuieli cu dobânzile, câştiguri
şi pierderi aferente activelor şi datoriilor financiare).

c) Raportarea semestrială, ce trebuie efectuată de următoarele entităţi: băncile, persoane juridice

române ; sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine ; organizaţiile cooperatiste de
credit ; instituţiile financiare nebancare ; instituţiile de plată ; instituţiile emitente de monedă
electronică și Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar.
Modelul formularului de raportare semestrială cuprinde următoarele informații:
- date privind rezultatul înregistrat : numărul unităților care au înregistrat profit și suma
aferentă, respectiv numărul unităților care au înregistrat pierdere și suma aferentă;
- date privind plățile restante : obligaţii restante faţă de bugetul asigurărilor sociale,
impozite şi taxe neplătite la termenul stabilit la bugetul de stat sau bugetele locale,
împrumuturi primite nerambursate la scadenţă;
- numărul mediu de salariați la data de raportare și în semestrul precedent;
- contravaloarea tichetelor de masă acordate salariaţilor ;
- cheltuieli de inovare finalizate, în curs de finalizare sau abandonate;
- cheltuieli de cercetare-dezvoltare, defalcate în funcție de proveniență : din fonduri
publice, din fonduri private;
- informații privind cheltuielile cu colaboratorii.

d) Sucursalele din România ale instituţiilor de credit din alte state membre, precum şi sediile
secundare subordonate acestora de pe teritoriul Romaniei au obligaţia de a întocmi raportări
periodice, cu frecventa lunara, cuprinzând informaţii statistice de natură financiar - contabilă.
Acestea includ bilanţul, contul de profit sau pierdere precum si o serie de alte informatii privind
unele elemente de activ sau de datorie, operațiuni în afara bilanţului, numărul de clienți.

Principalele raportări financiare întocmite de către instituțiile de credit sunt bilanțul și

contul de profit sau pierdere.
Bilanţul este un document contabil de sinteză a situatiei financiare, prin care se prezintă
elementele de activ, datorie şi capitaluri proprii ale instituţiei de credit la sfârşitul exerciţiului
financiar, dar şi în celelalte situaţii prevăzute de lege.
Un activ este o resursă controlată de către bancă, ce provine din evenimente trecute şi de la
care se aşteaptă obţinerea de avantaje economice viitoare, sub forma fluxurilor pozitive de
lichidităţi (încasări). O datorie este o obligaţie actuală, rezultată din evenimente trecute, prin
decontarea căreia se generează o ieşire de lichidităţi. Capitalurile proprii reprezintă interesul
rezidual al acţionarilor, după deducerea tuturor datoriilor.
Contul de profit sau pierdere cuprinde veniturile si cheltuielile exercitiului, grupate după
natura lor, precum si rezultatul exercitiului (profit sau pierdere).
Veniturile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile, sub formă de intrări sau creșteri ale activelor ori reduceri ale datoriilor, care se
concretizează în creșteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuții ale
acționarilor. În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în
nume propriu din activități curente, cât și câștigurile din orice alte surse.
Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile, sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor ori creșteri ale datoriilor,
care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din

3
distribuirea acestora către acționari. În categoria cheltuielilor se includ valorile plătite sau de
plătit în nume propriu din activități curente, cât și pierderile din orice alte surse.
Rezultatul exerciţiului, respectiv profitul sau pierderea, se determină ca diferenţă între
veniturile şi cheltuielile exerciţiului.

Principii contabile generale

Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu

principiile contabile generale, potrivit contabilităţii de angajamente. Astfel, efectele tranzacţiilor
şi ale altor evenimente sunt recunoscute în evidența contabilă a instituției de credit atunci când
tranzacţiile se produc şi nu pe măsură ce fluxurile financiare sunt încasate sau plătite.
Principiul continuităţii activităţii. Acest principiu presupune că instituţia de credit îşi
continuă în mod normal funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere
semnificativă a activităţii.
Principiul permanenţei metodelor. Metodele de evaluare şi politicile contabile trebuie
aplicate în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul.
Principiul prudenţei. La întocmirea situaţiilor financiare anuale, evaluarea trebuie făcută
pe o bază prudentă, cu respectarea urmatoarelor cerinte:
a) în contul de profit şi pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;
b) trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al
unui exerciţiu precedent;
c) trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale apărute în cursul
exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent;
d) trebuie să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar
este pierdere sau profit. Înregistrarea ajustărilor pentru depreciere se efectuează pe seama
conturilor de cheltuieli, indiferent de impactul acestora asupra contului de profit şi pierdere.
Prin urmare, activele şi veniturile nu trebuie să fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile
nu trebuie să fie subevaluate. Pe de altă parte, exercitarea principiului prudenţei nu permite, de
exemplu, constituirea de ajustări pentru depreciere excesive, subevaluarea deliberată a activelor
sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberată a datoriilor sau cheltuielilor, deoarece situaţiile
financiare nu ar mai fi neutre şi nici credibile.
Principiul independenţei exerciţiului, potrivit căruia trebuie să se ţină cont de veniturile şi
cheltuielile aferente exerciţiului financiar în curs, indiferent de data încasării sau plăţii
acestor venituri şi cheltuieli.
Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorie. Conform acestui
principiu, componentele elementelor de activ sau de datorie trebuie evaluate separat.
Principiul intangibilităţii. Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie
să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.
Principiul necompensării. Orice compensare între elementele de activ şi datorie sau între
elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă. Toate creanţele şi datoriile trebuie
înregistrate distinct în contabilitate.
Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului. Prezentarea elementelor din
bilanţ şi contul de profit şi pierdere se face ţinând seama de fondul economic al
tranzacţiei sau al operaţiunii raportate, şi nu numai de forma juridică a acestora.
Respectarea acestui principiu are drept scop înregistrarea în contabilitate şi prezentarea
fidelă a operaţiunilor economico-financiare, în conformitate cu realitatea economică,

4
 punând în evidenţă drepturile şi obligaţiile, precum şi riscurile asociate acestor operaţiuni
(un exemplu clasic este cel al încadrarii contractelor de leasing în leasing operaţional sau
financiar).

Structura planului de conturi aplicabil instituţiilor de credit

Planul de conturi conţine opt clase de conturi, simbolizate cu o cifră, grupe de conturi
simbolizate cu două cifre, conturi sintetice de gradul I simbolizate cu trei cifre, conturi sintetice
de gradul II simbolizate cu patru cifre, conturi sintetice de gradul III simbolizate cu cinci cifre.
Suplimentar, instituțiile de credit pot dezvolta conturile sintetice prevăzute în planul de conturi
prin introducerea de analitice, în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii de
informare.
Conturile prevăzute în planul de conturi sunt ordonate în funcţie de lichiditatea activelor şi
exigibilitatea pasivelor. Structura pe clase a planului de conturi utilizat de instituțiile de credit
este cea prevăzută în ordinul BNR 27/2010:

CLASA 1 - OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI INTERBANCARE

Cuprinde conturile cu ajutorul cărora se înregistrează operaţiunile de casă (in numerar),
operaţiunile de decontare cu Banca Naţională a României, operaţiunile prin conturile de
corespondent, depozitele, creditele şi împrumuturile interbancare, operaţiunile interbancare
reprezentând acorduri de răscumpărare şi titluri date sau luate cu împrumut, valorile de recuperat
şi alte sume datorate şi operaţiunile între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.

CLASA 2 - OPERAŢIUNI CU CLIENTELA

Cuprinde conturile cu ajutorul cărora se înregistrează operaţiunile cu clienţii, alţii decât
instituţiile de credit, privind creditele acordate, împrumuturile primite de la alte instituţii
financiare, acordurile de răscumpărare şi titlurile date sau luate cu împrumut, conturile curente şi
depozitele primite, valorile de recuperat şi alte sume datorate. În conturile din Clasa 2 se
înregistrează şi creanţele comerciale (operatiunile de scontare, factoring, forfetare) în legătură cu
instituţiile de credit.

CLASA 3 - OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE

Cuprinde conturile cu ajutorul cărora se înregistrează operaţiunile cu titluri şi alte
instrumente financiare, cu instrumente derivate, datoriile constituite prin titluri, operaţiunile de
decontări intrabancare şi între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, operaţiunile
privind debitorii şi creditorii, stocurile.

CLASA 4 - ACTIVE IMOBILIZATE

Cuprinde conturile cu ajutorul cărora se înregistrează creditele subordonate, titlurile de
participare deţinute în filiale, în entităţi asociate, în entităţi controlate în comun, dotările pentru
unităţile proprii din străinătate, imobilizările în curs, imobilizările necorporale şi corporale,
inclusiv amortizările aferente acestora, precum şi creanţele şi datoriile aferente operaţiunilor de
leasing financiar.

CLASA 5 - CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE

5
 Cuprinde conturile cu ajutorul cărora se înregistrează fondurile aflate la dispoziţia instituţiei
de credit, alte elemente de capitaluri proprii, datoriile subordonate, provizioanele, rezultatul
reportat, precum şi rezultatul exerciţiului financiar.

CLASA 6 – CHELTUIELI
Cheltuielile se clasifica in :
a) Cheltuieli de exploatare (cheltuieli cu operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancare;
cheltuieli cu operaţiunile cu clientela; cheltuieli pentru operaţiunile cu titluri şi alte instrumente
financiare; cheltuieli cu operaţiunile de leasing; cheltuieli privind datoriile subordonate;
cheltuieli privind operaţiunile de schimb; cheltuieli privind operaţiunile în afara bilanţului şi
operaţiunile cu instrumente derivate; cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare; alte cheltuieli
de exploatare);
b) Cheltuieli cu angajaţii (cheltuieli cu beneficiile pe termen scurt ale angajaţilor; cheltuieli
privind asigurările şi protecţia socială şi alte cheltuieli privind angajaţii);
c) Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (cheltuieli cu impozite - altele decât
impozitul pe profit, taxe şi vărsăminte asimilate);
d) Cheltuieli cu stocurile, lucrările şi serviciile executate de terţi (cheltuieli cu activele deţinute
în vederea vânzării; cheltuieli cu materialele şi alte consumabile; cheltuieli cu active imobilizate
deţinute în vederea vânzării, cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi; cheltuieli de
protocol, reclamă şi publicitate);
e) Cheltuieli diverse de exploatare (cota-parte din cheltuielile sediului social; cheltuieli din
investiţii imobiliare; cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor; cheltuieli din reevaluarea
imobilizărilor şi alte cheltuieli diverse din exploatare);
f) Cheltuieli cu amortizările privind imobilizările necorporale şi corporale (amortizarea
imobilizărilor necorporale şi corporale);
g) Cheltuieli cu ajustări pentru depreciere, provizioane şi pierderi din creanţe (cheltuieli cu
ajustări pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni de trezorerie şi interbancare; cheltuieli cu
ajustări pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni cu clientela; cheltuieli cu ajustări pentru
depreciere privind operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse; cheltuieli cu ajustări pentru
deprecierea activelor imobilizate; cheltuieli cu provizioane; pierderi din creanţe neacoperite cu
ajustări pentru depreciere);
h) Cheltuieli din ajustarea la inflaţie;
i) Cheltuieli cu impozitul pe profit (cheltuieli cu impozitul pe profit curent, cheltuieli cu
impozitul pe profit amânat).

CLASA 7 - VENITURI
Veniturile cuprind urmatoarele categorii:
a) Venituri din activitatea de exploatare (venituri din operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile
interbancare; venituri din operaţiunile cu clientela; venituri din operaţiunile cu titluri şi alte
instrumente financiare; venituri din operaţiunile de leasing; venituri din credite subordonate;
venituri din operaţiunile de schimb; venituri din operaţiunile în afara bilanţului şi operaţiunile cu
instrumente derivate; venituri din prestaţiile de servicii financiare; alte venituri din activitatea de
exploatare);
b) Venituri diverse din exploatare (cota-parte din cheltuielile sediului social; câştiguri din
reevaluarea bunurilor evaluate la valoarea justă; venituri din investiţii imobiliare; venituri din

6
cedarea şi casarea imobilizărilor; venituri din reevaluarea imobilizărilor; venituri accesorii; alte
venituri diverse din exploatare);
c) Venituri din ajustări pentru depreciere, provizioane şi recuperări de creanţe (venituri din
ajustări pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni de trezorerie şi interbancare; venituri din
ajustări pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni cu clientela; venituri din ajustări pentru
depreciere privind operaţiunile cu titluri şi operaţiuni diverse; venituri din ajustări pentru
deprecierea activelor imobilizate; venituri din provizioane şi venituri din recuperări de creanţe);
d) Venituri din ajustarea la inflaţie;
e) Venituri din impozitul pe profit amânat.

CLASA 9 - OPERAŢIUNI ÎN AFARA BILANŢULUI

Operaţiunile în afara bilanţului cuprind angajamentele date şi primite de o instituție de credit.
Reprezintă, deci, obligaţii şi drepturi ce vor produce efecte asupra mărimii şi structurii poziţiei
financiare a instituţiei de credit la un moment de timp ulterior, cu condiţia realizării unor
operaţiuni. Cele mai importante elemente extrabilanțiere sunt: angajamentele de creditare,
garanțiile financiare, garanțiile reale și angajamentele privind titlurile. Pentru toate aceste conturi
extrabilanțiere reflectarea în contabilitate se va realiza întotdeauna în corespondență cu contul
999 – Contrapartida.
Ca observație, angajamentele privind titlurile se vor regăsi în evidența contabilă a instituțiilor de
credit numai în cazul tranzacțiilor cu instrumente financiare pentru care se utilizează metoda
contabilizării în funcţie de data decontării.