Reguli generale privind sănătatea şi securitatea în muncă a salariaţilor

Angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de
muncă.
Aspectele care privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor sunt reglementate de Legea nr. 53/2003 – Codul
muncii, republicată, Legea nr. 319/2006 – Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările și
completările ulterioare, care se completează cu dispoziţiile legii speciale, ale contractelor colective de muncă
aplicabile, precum şi cu normele şi normativele de protecţie a muncii.

Normele şi normativele de protecţie a muncii pot stabili:

a) măsuri generale de protecţie a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale,
aplicabile tuturor angajatorilor;
b) măsuri de protecţie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activităţi;
c) măsuri de protecţie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal;

d) dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea unor organisme speciale de asigurare a securităţii şi

sănătăţii în muncă.

ATENŢIE!
Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonerează de răspundere în
domeniul securităţii şi sănătăţii salariaţilor.

Obligaţiile salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu pot aduce atingere responsabilităţii
angajatorului.

Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligaţii financiare
pentru salariaţi.

În cadrul propriilor responsabilităţi, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi
sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare şi
pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii şi mijloacelor necesare
acesteia.

La adoptarea şi punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor
se va ţine seama de următoarele principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;

d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă şi alegerea
echipamentelor şi metodelor de muncă şi de producţie, în vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone
şi a muncii repetitive, precum şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii;
e) luarea în considerare a evoluţiei tehnicii;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos;
g) planificarea prevenirii;
h) adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de măsurile de protecţie individuală;
i) aducerea la cunoştinţa salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare.

Ținând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, Legea nr. 319/2006 – Legea securităţii
şi sănătăţii în muncă, cu modificările și completările ulterioare, prevede pentru angajator următoarele
obligaţii pentru punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor:

a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de

muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă;

b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de
lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei
sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la
toate nivelurile ierarhice;
c) să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, atunci
când îi încredinţează sarcini;

d) să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu lucrătorii şi/sau
reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate
de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;

e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie permis numai
lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate.

Angajatorul are următoarele responsabilităţi:

- răspunde de organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă şi prevede în regulamentul

intern, în mod obligatoriu reguli privind securitatea şi sănătatea în muncă;
- în elaborarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă angajatorul se consultă cu sindicatul sau, după
caz, cu reprezentanţii salariaţilor, precum şi cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă;
- asigură toţi salariaţii pentru risc de accidente de muncă şi boli profesionale, în condiţiile legii;
- organizează instruirea angajaţilor săi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- organizează locurile de muncă astfel încât acestea să garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor,

- organizează controlul permanent al stării materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în procesul muncii,
în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii salariaţilor;
- răspunde pentru asigurarea condiţiilor de acordare a primului ajutor în caz de accidente de muncă, pentru
crearea condiţiilor de preîntâmpinare a incendiilor, precum şi pentru evacuarea salariaţilor în situaţii speciale
şi în caz de pericol iminent.
Instruirea angajaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (art. 181) Codul muncii, republicat):
- se realizează periodic, prin modalităţi specifice stabilite de comun acord de către angajator împreună cu
comitetul de securitate şi sănătate în muncă şi cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor;

- se realizează obligatoriu în cazul noilor angajaţi, al celor care îşi schimbă locul de muncă sau felul muncii
şi al celor care îşi reiau activitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni,
- în toate cazurile instruirea se efectuează înainte de începerea efectivă a activităţii;
- este obligatorie şi în situaţia în care intervin modificări ale legislaţiei în domeniu.

În privința instruirii, Legea nr. 319/2006 – Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările și
completările ulterioare, prevede în sarcina angjatorului următoarele obligații (art 20, 21):
1. Asigurarea de condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului
de muncă şi postului său:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
2. Să adapteze instruirea la evoluţia riscurilor sau la apariţia unor noi riscuri.
3. Să realizeze instruirea periodică şi ori de câte ori este necesar.

4. Să se asigure că lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi în
întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate de
securitate şi sănătate în muncă, pe durata desfăşurării activităţilor.

5. Să asigure reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

instruirea corespunzătoare.

ATENȚIE!
Instruirea prevăzută la pct. (1)-(3) şi (5) nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor
acestora.
Instruirea prevăzută la pct. (1)-(3) trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru.

Instruirea prevăzută la pct. (5) trebuie să se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în
afara întreprinderii şi/sau unităţii.

Angajatorii mai au, potrivit Legii nr. 319/2006 – Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările
și completările ulterioare, și următoarele obligații:
a) să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv
pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;

b) să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului de protecţie
care trebuie utilizat;
c) să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de
lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de
muncă;
d) să elaboreze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale rapoarte privind
accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.

În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor

de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de muncă, precum
şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind
securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare
şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;
b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de
altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice
unităţii;

c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de
începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;

d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;

e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea
reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale
locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;
f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul
de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe;

g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe,
pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;

h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este
expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare;
i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică;

j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a
aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure controlul medical
periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;
k) să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific;

l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de

măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate
în desfăşurarea proceselor tehnologice;

m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al
efectuării cercetării evenimentelor;
n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control şi al
cercetării evenimentelor;
o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului
sau la cercetarea evenimentelor;

p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de
cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor
persoane;
q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;
r) să asigure echipamente individuale de protecţie;

s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al pierderii calităţilor
de protecţie.

DE REȚINUT!
Alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează
în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul
individual de muncă. (art. 14)

Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori. Categoriile de

materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea acestora se stabilesc prin
contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă. (art. 15)

Pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă instituţia abilitată prin lege respectiv, Inspecția Muncii,
poate dispune limitarea sau interzicerea fabricării, comercializării, importului ori utilizării cu orice titlu a
substanţelor şi preparatelor periculoase pentru salariaţi. (art. 182, alin. (1)

Inspectorul de muncă poate, cu avizul medicului de medicină a muncii, să impună angajatorului să solicite
organismelor competente, contra cost, analize şi expertize asupra unor produse, substanţe sau preparate
considerate a fi periculoase, pentru a cunoaşte compoziţia acestora şi efectele pe care le-ar putea produce
asupra organismului uman. (art. 182, alin. (2)

Prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, în funcţie de natura activităţilor şi de mărimea
întreprinderilor, sunt stabilite obligaţiile ce revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea
documentelor care privesc evaluarea riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, cele referitoare la
evidenţa accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, a
accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de muncă și
rapoartele privind accidentele de muncă suferite de lucrători.

Potrivit Legii nr. 319/2006 – Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările și completările
ulterioare, fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa,
precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare
sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau
omisiunile sale în timpul procesului de muncă. (art. 22)

Lucrătorii au următoarele obligații:

a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte
mijloace de producţie;

b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl
pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a
dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi
clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;

d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au
motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice
deficienţă a sistemelor de protecţie;

e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria
persoană;
f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă
realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru
protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;

g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite
angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru
securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;

h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi
măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.

(2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de muncă, potrivit
activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.