Canada este un stat situat în extremitatea nordică

a continentului american. Ca suprafață, Canada este a doua țară a lumii ca

întindere după Rusia, teritoriul său fiind organizat asemenea unui stat
federal, în zece provincii și trei teritorii. Este mărginită la est de Oceanul
Atlantic, la nord de Oceanul Arctic, iar la vest de Oceanul Pacific. La sud, se învecinează
cu Statele Unite ale Americii.
Populată la început în mod exclusiv de populație aborigenă, Canada a fost fondată sub forma
unei uniuni de colonii britanice, unele dintre ele transformate din foste colonii franceze. Ca
formă de organizare statală, Canada este, din 1867, un dominion britanic, deci o monarhie
constituțională.
Pădurile boreale domină întinderea țării, ghețarii sunt predominanți în regiunea arctică și
în Munții Stâncoși, în timp ce terenul relativ plat al preriilor este propice pentru
agricultură. Marile Lacuri alimentează Fluviul Sfântul Laurențiu (St. Lawrence) (în sud-est) o
zonă care găzduiește o mare parte din populația Canadei.
Canada ocupă partea nordică a Americii de Nord. Are o graniță comună la sud cu cele 48 de
state adiacente ale SUA și la nordvest cu Alaska, întinzându-se de la Oceanul Atlantic în est
la Oceanul Pacific în vest; la nord se găsește Oceanul Arctic. Din 1925, Canada are pretenții
asupra teritoriilor arctice dintre 60° și 141° longitudine vestică, deși aceste pretenții nu sunt
universal recunoscute. Cea mai nordică așezare umană din Canada (și din lume) este Baza
forțelor militare canadiene CFS Alert localizată pe vârful nordic al Insulei Ellesmere - latitudine
82.5°N - la doar 834 kilometri (450 mile nautice) de Polul Nord. După suprafață teritorială,
Canada este a doua țară din lume, după Rusia.
Densitatea populației de 3,5 locuitori pe kilometrul pătrat este una dintre cele mai scăzute din
lume. Cea mai dens populată parte a țării este Coridorul Québec City-Windsor în sud-est. La
nordul aceste regiuni se găsește vastul Scut Canadian, o zonă stâncoasă erodată de-a lungul
ultimei glaciațiuni, cu soluri sărace, dar bogată în minerale, cu lacuri și cursuri de apă abundente.
De fapt, teritoriul Canadei încorporează peste 60% din lacurile planetei.
Newfoundland se află la gura Golfului Sfântului Laurențiu (Gulf of Saint Lawrence), cel mai
lat estuar din lume. Provinciile Maritime continuă spre est, înspre ocean, în continuarea
provinciei Québec. New Brunswick și Nova Scotia sunt despărțile de Golful Fundy, unde au loc
cele mai ample maree de pe mapamond. La vest de Ontario, preeriile canadiene se întind vaste
înspre Munții Stâncoși, care le separă de British Columbia.

Muntele Logan în Teritoriul Yukon; la 5.959 metri, cel mai înalt punct din Canada și al doilea
din America de Nord.
 Flora nordului canadian devine din ce în ce mai rarefiată de la păduri de
conifere la tundră și, în final, pământuri lipsite de vegetație în nordul extrem.
Nordul continental este încercuit de un vast arhipelag încorporând unele
dintre cele mai mari insule din lume.
Temperaturile medii în Canada depind de locație. Iernile pot fi aspre în multe zone ale țării,
mai ales în preerii, unde temperatura medie zilnică este sub −15 °C. Excepția este British
Columbia, care se bucură de un climat temperat, cu ierni ușoare și ploioase. Media
temperaturilor maxime în timpul verii pe coastele estică și vestică este între 21 și 24 °C.
1. Se crede ca in statul canadian Ontario se afla cea mai mica inchisoare din lume, cu o
suprafata de 24.3 metri patrati;
2. Hotelul de Glace din Quebec este reconstruit anual, proces in care se folosesc in jur de 400
de tone de gheata si 12.000 de tone de zapada; in fiecare vara hotelul se topeste si iarna
constructia se ia de la zero;
3. 20% din apa dulce a lumii se afla in Canada concentrata in aproximativ 32.000 de lacuri,
mai multe decat toate celelalte tari la un loc;
4. Saint-Louis-du-Ha! Ha! este singurul oras din lume care are in nume doua semne de
exclamare;
5. Canada se afla pe pozitia a 10-a al tarilor cu cel mai mic index al coruptiei; este urmata de
Australia, Olanda, Elvetia, Singapore, Norvegia, Suedia, Finlanda, Noua Zeelanda si Danemarca;
6. Jocul de baschet a fost inventat in Canada in 1891 de catre antrenorul James Naismith;
7. Placutele de inmatriculare de pe masinile din teritoriile situate in nordul Canadei sunt in
forma de urs polar;
8. Granita dintre Canada si Statele Unite ale Americii este denumita “International Boundary”
si are o lungime de 8.891 km, fiind cea mai lunga granita intre doua state;
9. Speranta de viata la nastere a unui canadian este de 81.1 ani, a opta cea mai ridicata din
lume;
10. Cea mai scazuta temperatura din America de Nord, -63 grade Celsius, a fost inregistrata in
Canada, in teritoriul Yukon pe 3 februarie 1947;
11. Canada este un producator si consumator major de branza; acestia produc aproximativ
350.000 de tone de branza sub 32 de varietati; consumul mediu pe persoana este de 11 kg;
12. Turnul National Canadian (Canadian National Tower) din Toronto a fost cea mai inalta
structura din lume (553.33 metri inaltime) din 1976 pana in 2010, cand a fost depasit de Canton
Tower (600 metri inaltime)din Guangzhou, China;
13. In fiecare an, in perioada aprilie-mai, la 130 km de Winnipeg se gaseste cea mai mare
aglomeratie de serpi jartiera din lume;
14. In statul canadian Alberta se afla o rezervatia naturala cu o suprafata mai mare decat cea a
Elvetiei;
15. Exista un crater pe Marte care a fost botezat Gander, dupa orasul cu acelasi nume din
statul Newfoundland;
Venezuela (denumire oficială: República Bolivariana de Venezuela) este o țară situată în
nordul Americii de Sud, cuprinzând terminațiile nordice ale Munților Anzi (care depășesc 5000
m), câmpia fluviului Orinoco și Podișul Guyanelor (care ajunge la 3000 m), dispuse în ordine de
la nord-vest spre sud-est. Pe un afluent al râului Caroni se află cascada Angel, cea mai înaltă din
lume (978 m). În Venezuela predomină populația de origine europeană. Venezuela este una din
țările cele mai urbanizate din America Latină[9]. Principalele orașe
sunt Caracas, Valencia și Maracaibo. Marea majoritate a populației trăiește în orașele din nordul
țării.
Teritoriul țării a fost casa a mai multe triburi importante de amerindieni, de exemplu caribs.
Acesta a fost primul trib văzut de către Cristofor Columb în anul 1498. Curând după aceasta a
început procesele de colonizare și de amestecare culturală. Venezuela a fost prima țară din
America Latină care și-a proclama independența față de coroana spaniolă, un proces care a fost
consolidat de Bătălia de de Carabobo și Bătălia navală de pe lacul Maracaibo, din anul 1823, cu
expulzarea definitivă a trupelor spaniole. După un lung capitol de conflicte civile, republica a
găsit calea de modernizare notorie prin guvernele autoritare. La mijlocul secolului al XX-lea a
început lupta pentru un sistem democratic, care a început după răsturnarea generalului Marcos
Pérez Jiménez, în anul 1958. Datorită boom-ului petrolier, Venezuela a cunoscut o lungă
perioadă de creștere economică intensă, care a fost întreruptă de criza energetică din anii 1980,
ceea ce a dus la o perioadă de instabilitate politică și socială urmată de suișuri și coborâșuri
financiare.
Spre deosebire de alte state sud-americane, Venezuela dispune de mari rezerve de petrol (fiind
al cincilea producător de petrol pe plan mondial) și gaze naturale, astfel că după descoperirea
petrolului la începutul secolului al XX-lea, Venezuela a devenit dintr-o țară subdezvoltată
exportatoare de produse agricole(cafea și cacao), o țară cu posibilități financiare pentru
dezvoltare. Căderea prețului petrolului în anii 1980 au împins țara într-o criză economică de
lungă durată și inflație, rata sărăciei atingând 66% în 1995 [10], PIB-ul pe cap de locuitor din
anul 1998 scăzând la nivelul din 1963, la o treime din valoarea sa maximă din
anul 1978 [11] Revenirea prețului petrolului după 2001 a impulsionat economia venezuelană, cu
toate că Criza financiară din 2007-2008 a încetinit creșterea economică.
Venezuela are de asemenea resurse clasice ca: minereu de fier și minereuri neferoase (bauxită
îndeosebi). Resursele de petrol sunt exploatate în jurul și interiorul Lacului Maracaibo, în câmpia
și delta fluviului Orinoco; petrolul se prelucrează în centre situate pe litoral (ca de exemplu
Valencia). Fierul se exploatează în Podișul Guyanelor (Cerro Bolivar) și este destinat îndeosebi
exportului. Datorită resurselor hidroenergetice bogate, Venezuela și-a dezvoltat foarte mult
sistemul de hidrocentrale (hidrocentrala Guri, situată pe râul Caroni, este una dintre cele mai
mari din lume). În privința agriculturii se remarcă producția de cafea, trestie de zahăr, manioca,
banane și nuci de cocos. Transporturile sunt mai dezvoltate pe litoral, unde se află și principalele
porturi.

Venezuela se află în America de Sud, având o suprafață totală de 916 445 km² și fiind a 33-a
țară după suprafațaîn lume și a șasea în America de Sud. Din suprafața totală 882.050 km² sunt
terenuri, iar suprafața acoperită de apele interioare este de 30.000 km². Ca poziție Venezuela se
află în nordul Americii de Sud, pe țărmul Oceanului Atlantic. Se învecinează la vest
cu Columbia, la sud cu Brazilia și la est cu Guyana. Lungimea totală a frontierelor țării este
4.993 km. Lungimile frontierelo cu vecinii sunt următoarele:

 Brazilia- 2.200 km
 Columbia- 2.050 km
 Guyana- 2.200 km
 Relief
Venezuela se delimitează în șase regiuni geografice:

 Podișul Guyanelor
 Câmpia Orinoco
 munții Anzi
 Bazinul Maracaibo
 Insulele din apele teritoriale ale Venezuelei
 Delta Orinoco
În nordul țării se găsesc munții Anzi. Cel mai înalt punct al țării este Pico Bolívar (4.978
m). Golful Barcelonaîmparte lanțul muntos de pe țărm în două părți: în est munții Cumanai, iar
în vest munții Caraibe. În munții Caraibe se găsesc mai multe bazine, dintre care cea mai întins
este bazinul Valencia. La nord de Anzi pe țărm se găsesc lagunele bazinului Maracaibo din
golful Maracaibo. Partea sudică este formată din munții de 2000 metri ai podișului Guyanelor.
Orinoco înconjoară larg Podișul Guyanelor delimitând complet partea de sud și sud-est a
Venezuelei. O formațiune muntoasă tipică Venezuelei sunt așa-numiții tepui, formațiuni în
general din gresie care se înalță vertical din platouri cu suprafața plană de tip mesa. Se presupune
că aceste formațiuni ar fi reminescențele unui podiș antic erodat de precipitații timp de milioane
de ani.
Râul cu cel mai mare debit: Orinoco (2 900 km). Alte râuri importante: Río Negro (2
253 km), Caroni, și Apure. Cea mai înaltă cascadă de pe Pământ: Cascada Angel de 979 m de pe
râul Churun. Cele mai mari lacuri: Maracaibo (12 950 km²) și Lacul Valencia (325 km²).
Hidrografie
Venezuela este împărțită în trei bazin hidrografic: a Mării Caraibelor, Oceanului Atlantic și
a lacului Valencia, care este un bazin endoreic.

Parcul Naţional Canaima, Patrimoniul Mondial UNESCO.

Cele mai multe râuri din Venezuela se scurg în bazinul Atlantic. Cel mai mare bazin din
această zonă este cel al râului Orinoco, a cărui suprafață este de circa un milion de km², fiind cel
mai mare din Venezuela, deși doar 65% din apele lui se află pe teritoriul țării. Dimensiunea
bazinului, similar cu cel al Dunării, face ca el să fie al treilea ca mărime din America de Sud,
debitul lui fiind de aproximativ 33 de milioane m³/s, ceea ce-l clasează pe locul al treilea în
lume, fiind una dintre cele mai valoroase resurse naturale regenerabile din regiune. Printre alte
râuri din Venezuela care se varsă în Oceanul Atlantic se numără râurile San Juan și Cuyuni. Mai
există și fluviului Amazon, în care se revarsă râul Guainia, Rio Negro și multe alte râuri mai
mici. Acolo se află și bazinul golfului Paria și al râului Esequibo.
Al doilea bazin hidrografic important este cel al Mării Caraibelor. Râurile din această regiune
au, de obicei, un curs scurt și flux redus și neregulat, excepții fiind râul Catatumbo, care se
revarsă din Columbia și fluxul bazinul lacului Maracaibo. Printre râurile care se scurg în bazinul
lacului Maracaibo se numără râul Chama, Escalante, Catatumbo, Escalante, Catatumbo, precum
și râurile mici ca Tocuyo, Yaracuy, Neverí și Manzanares.
Un minim de apă acumulează bazinul hidrografic al lacului Valencia. Lungimea totală
navigabilă a râurilor este de 5400 km. Alte râuri demne de menționat sunt: râul
Apure, Arauca, Caura, Meta, Barima, Portuguesa, Ventuari și Zulia.
Climă
Aflându-se la tropice, Venezuela dispune de o climă caldă și ploioasă, în general, având doar
două anotimpuri: un sezon secetos, care durează din octombrie până în martie și un sezon
ploios durând din aprilie până în septembrie. Din cauza reliefului, a vânturilor și a mării, există și
diferențe climatice. Latitudinea are o mică importanță în modelarea climei, climatul se
schimbându-se considerabil în funcție de altitudine, în special temperatura, care atinge valori
foarte diferite.
Floră și faună

(Tabebuia chrysantha), copacul naţional al Venezuelei.

Porțiuni mari ale țării au fost inițial acoperite de păduri umede de foioase. Venezuela este una
din cele șaptesprezece țări cu faună megadiversă. Habitatul Venezuelei se întinde din munții
Anzi din vest până în pădurile tropicale din bazinul Amazonului din sud prin
extinselor llanos (câmpii) și delta fluviului Orinoco din vest. Acestea includ deșerturi, zone cu
tufișuri rezistente la secetă, iar în nord-vestul extrem și în zona de coastă pădurile
de mangrove cu rădăcinile în apă. Pădurile tropicale sunt deosebit de bogate.
 Flora Venezuelei
Printre plantele Venezuelei se numără 25 000 specii de orhidee care se găsesc în ecosistemele
pădurilor tropicale și aproximativ 3 900 specii de ciuperci, din care 1 334 endemice, dar se
estimează că sunt mult mai multe, deoarece este general acceptată ideea că în lumea întreagă
doar 7% din speciile de ciuperci au fost descoperite. Bogăția frunzișului galben al copacului
național al Venezuelei, Tabebuia chrysantha după sezonul ploios l-a inspirat pe
romancierul Rómulo Gallegos să-l numească [l]a primavera de oro de los
araguaneyes (primăvara aurie a tabebuiei).
Aproximativ 38% din cele 21 000 specii de plante din Venezuela se găsesc doar în această
țară.
Fauna Venezuelei
Fauna este diversă și include 2 120 specii de vertebrate terestre (din care 306 specii endemice)
și 1000 acvatice (14 endemice). Printre speciile endemice se numără lamantini, delfin de
Amazon și crocodilul de Orinoco, care pot ajunge până la lungimea de 6,6m. Venezuela
găzduiește un total de 1 417 de specii de păsări, 48 dintre care sunt endemice. Fauna aviară este
reprezentată de 1 300 specii dintrre care 46 sunt specii endemice și 120 sunt păsări migratoare.
Specii importante de păsări includ ibiși, vultur pescari, pescărușul albastru și trupialul galben-
portocaliu, pasărea națională a Venezuelei. Printre mamiferele notabile se numără furnicarul
uriaș, jaguarul și capibara, cea mai mare rozătoare din lume. Mai mult de jumătate dintre speciile
de păsări și mamifere din Venezuela se găsesc în pădurile amazoniene, la sud de fluviul
Orinoco. Se găsesc de asemenea și 254 specii de reptile. Printre speciile amenințate
sunt: jaguarul, ursul cu ochelari, condorul, lamantinul și sticletele (Carduelis cucullata).

Fauna Venezuelei în imagini

Cerbul cu coadă Delfinul de

Jaguarul Furnicarul
albă Amazon
 Caimanul de Pescărușul
Lamantinul Capibara
Orinoco albastru

Ursul cu
Cameleonul Condorul Nutria gigantică
ochelari

Stiati ca?

 Spaniola este limba oficiala in Venezuela?

 Exista doar doua sezoane in Venezuela? Sezonul uscat (decembrie-aprilie) si sezonul

ploios (mai-octombrie).

 Venezuela este una din cele 17 tari mega-diverse din lume?

 Venezuela are cele mai mari rezerve de petrol si unele din cele mai mari rezerve de gaze
naturale din emisfera vestica?

 Mancarea traditionala a tarii este Arepa, care este o lipie facuta din amidon de porumb,
apa si sare? Este usor de facut si poate fi mancata cu fructe de mare precum creveti, stridii, peste
si branza, sunca si carne de pui.

 Parcul National Canaima, situat in statul Bolivar, este considerat unul din cele mai mare
parcuri nationale din lume?

 Cascada Angel este cea mai inalta cascada din lume?

 Cel mai popular sport in Venezuela este baseballul?

  Lacul Maracaibo, care este conectat cu Golful Venezuela, este cel mai mare lac din
America de Sud?

 Primul european care a pasit pe coasta Venezuelei a fost Cristofor Columb in anul 1498?

 Venezuela are cele mai multe castigatoare ale concursurilor de frumusete din lume?
Detine 7 titluri de Miss Universe, 6 de Miss World, 6 de Miss International si 2 de Miss Earth.

 Serialul animat ‘Familia Simpson’ a fost interzis in Venezuela pentru ca a fost considerat
nepotrivit pentru copii?

Elveția (în germană Schweiz ˈʃvaɪts;în franceză Suisse sɥis(ə); în italiană Svizzera ˈzvit͡sːɛra;
în retoromanăSvizra ˈʒviːtsrɐ sau ˈʒviːtsʁːɐ), denumită complet Confederația
Elvețiană (în latină Confoederatio Helvetica, de unde și abrevierea CH), este
o republică federală formată din 26 de cantoane autonome, cu capitala federală
la Berna. Țara se situează în partea de vest a Europei Centrale, unde se
învecinează cu Germania la nord, cu Franța la vest, cu Italia la sud, și
cu Austria și Liechtenstein la est.
Elveția nu are ieșire la mare și este împărțită între Munții Alpi, Platoul Elvețian și Munții
Jura, întinzându-se pe o suprafață de 41.285 km². Deși Alpii ocupă cea mai mare parte a
teritoriului, populația elvețiană de aproximativ 8 milioane de persoane este concentrată mai ales
în zona Platoului, unde se află marile orașe. Între aceste orașe se numără orașele globale și
centrele economice Zürich și Geneva.
Confederația Elvețiană are o lungă istorie de neutralitate armată — nu a mai fost în stare de
război din 1815 — și a aderat la Națiunile Unite abia în 2002. Ea urmărește, însă, o politică
externă activă și este frecvent implicată în procesele de pace din toată lumea. Elveția este și locul
unde s-a născut Crucea Roșie și este sediul mai multor organizații internaționale, inclusiv al
doilea birou al ONU din lume ca mărime. La nivel european, este membru fondator al Asociației
Europene a Liberului Schimb și face parte din Spațiul Schengen – deși nu este membră a Uniunii
Europene, și nici a Spațiului Economic European.
Elveția este una dintre cele mai bogate țări din lume după PIB pe cap de locuitor, și are cea
mai mare bogăție pe cap de persoană adultă (în termeni de bunuri financiare și nefinanciare) din
toate țările lumii. Zürich și Geneva au fost clasate pe locurile doi, respectiv opt în clasamentul
calității vieții. Țara este pe locul al 19-lea în lume ca PNB și pe locul treizeci și șase
după paritatea puterii de cumpărare. Este al douăzecilea cel mai mare exportator și al
optsprezecelea cel mai mare importator de bunuri.
Elveția cuprinde trei mari regiuni lingvistice și culturale: germană, franceză, și italiană, la care
se mai adaugă văile vorbitoare de retoromană. De aceea, elvețienii, deși predominant
germanofoni, nu formează o națiune în sensul unei identități etnice și culturale. Sentimentul de
apartenență la o țară comună se bazează pe un fundal istoric, pe valori comune
(federalismul și democrația directă) și pe simbolistica alpină. Înființarea Confederației Elvețiene
este datată prin tradiție la 1 august 1291, când se sărbătorește și ziua națională.
 Întinsă de-a lungul părților nordică și sudică a Alpilor în Europa de Vest-Centrală, Elveția
cuprinde o mare diversitate de peisaje și climate pe o suprafață mică, de doar
41.285 km². Populația este de circa 7,9 milioane, ceea ce are ca rezultat o densitate medie de
circa 190 de locuitori pe kilometru pătrat. Jumătatea sudică, mai muntoasă, a țării este mult mai
rarefiat populată decât cea nordică. În cel mai mare canton, Graubünden, aflat în întregime în
Alpi, densitatea populației scade la 27 /km².

Peisaje contrastante între zona Matterhorn din Alpii înalți, regiunea Sanetsch și platoul
la lacul Lucerna
Elveția se întinde între paralelele de 45° și 48° latitudine nordică, și între meridianele de 5° și
11° longitudine estică. Ea conține trei zone topografice de bază: Alpii Elvețienila sud, Platoul
Elvețian sau țara de mijloc, și Munții Jura în nord. Alpii sunt un lanț muntos înalt, care
traversează partea central-sudică a țării, formând circa 60% din suprafața ei totală. Printre văile
înalte din Alpii Elvețieni se găsesc mulți ghețari, totalizând o suprafață de 1.063 kilometri
pătrați. Din aceștia își au izvoarele mai multe râuri importante, printre
care Rinul, Innul, Ticino și Ronul, care curg către cele patru puncte cardinale și parcurg mare
parte din restul Europei. Rețeaua hidrografică cuprinde mai multe dintre cele mai mari lacuri din
Europa de Vest și Centrală, între care se numără lacul Geneva, Bodensee și lacul Maggiore.
Elveția are peste 1500 de lacuri, și conține 6% din rezervele de apă proaspătă ale Europei.
Lacurile și ghețarii acoperă circa 6% din teritoriul țării.
Circa o sută de vârfuri montane din Elveția se apropie de 4.000 m sau depășesc această
altitudine.[38] Cu 4.634 m, Monte Rosaeste cel mai înalt, deși Matterhorn (4.478 m) este probabil
mai celebru. Ambele se află în Alpii Penini în cantonul Valais. Secțiunea din Alpii Bernezi aflată
deasupra văii glaciare adânci Lauterbrunnen, cu 72 de cascade, este celebră pentru
vârfurile Jungfrau (4.158 m) și Eiger, și pentru văile pitorești. În sud-est, lunga vale Engadin,
cuprinzând zona St. Moritz din cantonul Graubünden, este și ea celebră; cel mai înalt vârf
din Alpii Bernina este Piz Bernina (4.049 m).
Partea nordică a țării, mai dens populată, cu circa 30% din suprafața totală a țării, mai este
numită și Țara de Mijloc. Ea are peisaje deluroase mai deschise, parțial împădurite, parțial
acoperite cu pășuni, folosite de obicei de turmele de ierbivore, sau cu lanuri de legume, dar tot pe
dealuri. Aici se găsesc marile lacuri ale țării, ca și cele mai mari orașe elvețiene. Cel mai mare
lac este lacul Geneva (denumit în franceză Lac Léman), în extremitatea vestică a țării. Lacul se
află pe râul Ron.
Clima
 Contrast între diferitele climate: cea mai înghețată zonă din Eurasia occidentală (ghețarul
Aletsch), clima temperată rece din Jura (Vallée de Joux) și cantonul sudic Ticino (lacul Lugano)
Clima Elveției este în general temperată, dar poate varia mult de la un loc la altul, de la
condiții glaciare în zonele înalte de munte, până la un climat plăcut, aproape mediteranean în
extremitatea sudică. Există unele văi în zona de sud în care trăiesc și unii palmieri mai rezistenți
la frig. Verile tind să fie calde și umede uneori, cu ploi periodice, fiind ideale pentru pășunat.
Iernile mai uscate în zona de munte pot prezenta intervale lungi de vreme stabilă, ce durează cu
săptămânile, în vreme ce depresiunile intramontane tind să sufere de inversiune climatică, cu
vreme deosebit de rece, și fără soare timp de mai multe săptămâni.
Un fenomen meteorologic denumit föhn poate avea loc oricând în timpul anului, și este
caracterizat printr-un vânt neașteptat de cald, care aduce la nord de Alpi aer cu umiditate relativ
scăzută de pe versantul sudic, în perioadele ploioase. Fenomenul funcționează în ambele sensuri
peste munți, dar este mai eficient atunci când bate dinspre sud, datorită urcării mai abrupte pe
care trebuie să o facă aerul ce vine dinspre sud. În văile cu orientare pe direcția nord-sud, acest
fenomen se declanșează cel mai bine. Cele mai uscate condiții persistă în toate depresiunile
intraalpine care primesc mai puține precipitații, deoarece norii își pierd mare parte din conținut în
timp ce traversează munții și înainte de a ajunge în aceste zone. Zone alpine mari, cum ar
fi Graubünden rămân mai uscate decât cele subalpine și, cum ar fi în valea principală a
cantonului Valais, sunt condiții propice pentru creșterea viței de vie.
Cele mai umede condiții persistă în Alpii înalți și în cantonul Ticino, care beneficiază de mult
soare, combinat însă cu ploi abundente și de scurtă durată. Precipitațiile tind să fie moderat
răspândite pe toată durata anului, cu un maxim nu foarte mare pe timp de vară. Toamna este cel
mai uscat anotimp, iarna cad mai puține precipitații decât vara, și totuși vremea în Elveția nu este
foarte stabilă și poate varia de la an la an fără perioade stricte și previzibile.
Mediul
Ecosistemele Elveției pot fi deosebit de fragile, din cauza numeroaselor văi separate de munți
înalți, formând condiții unice. Regiunile montane sunt și ele vulnerabile, o gamă largă de plante
negăsindu-se la alte altitudini, iar pășunatul și turismul punând presiune pe ele. Condițiile
climatice, geologice și topografice ale regiunilor alpine dau naștere unui ecosistem foarte fragil și
deosebit de sensibil la schimbări climatice. Animale specifice Munților Alpi
sunt marmota și capra neagră.
 1. Poţi cumpăra o asigurare pentru aproape orice în Elveţia, inclusiv distrugerea accidentală a
unei chiuvete sau accident cu bicicleta. Mai mult decât atât, bicicliştii sunt obligaţi să încheie o
poliţă de asigurare şi să poarte tot timpul asupra lor un fel de vignetă, pentru a demonstra
deţinerea poliţei.
2. Unele clădiri de apartamente din oraşele elveţiene obligă proprietarii să achiziţioneze exact
acelaşi model de preş pentru casa scării.

3. Numele copiilor elveţieni trebuie să se afle pe o listă de nume aprobate. Astfel, elveţienii nu
pot alege orice nume pentru copii lor, ci numai unul de pe lista aprobată!
4. Mall-urile permit cumpărătorilor să se plimbe cu coşurile de cumpărături peste tot. Astfel
că o imagine destul de des întâlnită este cea a unui coş plin de alimente într-un magazin de
îmbrăcăminte.

5. Clădirile de apartamente care includ uscătorii au un program strict de utilizare a acestora

pentru fiecare apartament. Fiecare primeşte un anumit interval orar din timpul săptămânii în care
îşi poate spăla şi usca rufele.

6. Tot în clădirile de apartamente, orele de linişte sunt considerate sfinte. Pentru cei care nu
respectă această regula, vecinii au grijă să cheme poliţia!
 7. Plăcuţele de înmatriculare elveţiene sunt vândute direct unei persoane. Astfel, dacă
hotărăşti să-ţi vinzi maşina, plăcuţa de înmatriculare rămâne la tine!
8. Sărbătorile de Paşte sunt cele mai importante, astfel că totul, în afară de benzinării, este
închis de vineri până luni în timpul sărbătorilor
9. În luna august, aproape totul în Elveţia este închis. Elveţienii au între 4 şi 5 săptămâni de
vacanţă pe an şi îşi iau mare parte din aceasta în luna august.
10. Magazinele alimentare au secţiuni speciale pentru produsele din carne de cal, dintre care
cele mai exclusiviste sunt marcate ca produse în Statele Unite ale Americii.
 11. Elveţienii pun întotdeauna mâinile şi coatele pe masă atunci când mănâncă. Este
considerat un gest necuviincios să-ţi ţii mâinile în poală atunci când stai la masă.
12. Majoritatea caselor şi a clădirilor de apartamente includ buncăre pentru bombardamente,
folosite mai ales ca spaţii de depozitare. Cei care doresc să cumpere o casă în Elveţia sunt
obligaţi prin lege să achiziţioneze şi un astfel de buncăr.
13. Ocupaţia persoanelor apare în cartea de telefon, imediat după numele acestora.

14. Bacşişurile nu sunt acceptate în majoritatea restaurantelor, iar cele care le acceptă, acceptă
doar sume extrem de mici... cam cât pentru o cafea.

15. Magazinele de pantofi oferă gratuit baloane copiilor.

16. Posesorii de animale de companie, mai ales de câini, au obiceiul de a-şi lua pritenii
necuvântători peste tot cu ei. Chiar şi în restaurante sau la locul de muncă!

17. Amenzile rutiere, cum ar fi cele pentru depăşirea vitezei legale, sunt calculate în funcţie de
venitul individului care a încălcat legea.

18. Mâncarea din restaurantele hotelurilor este extrem de diversificată. De exemplu, Hotelul
Golden Archoferă clienţilor săi meniuri de la McDonald's.
 19. Reciclarea este un stil de viaţă în Elveţia! Fiecare cartier dispune de locuri speciale pentru
colectarea deşeurilor reciclabile, marcate şi cu un semn ce te avertizează să nu arunci sticlă sau
aluminiu între orele 22 şi 07.
20. La angajare, angajatorii elveţieni cer o mulţime de date personale, inclusiv numărul de
copii al unei persoane, pentru că acestea adaugă diverse sporuri la salariul final.
21. Restaurantele chinezeşti şi mexicane sunt considerate exotice... motiv pentru care practică
tarife extrem de piperate.
22. Poliţia este cea care curăţă locul unui accident din toate punctele de vedere! După ce au
colectat toate datele evenimentului şi au îndepărtat maşinile avariate, poliţiştii aduc mături şi
tomberoane, pentru a îndepărta până şi cele mai mici semne ale unui accident.

Maroc (arabă ‫المغرب‬, al-Maġrib; berberă: Amerruk / Murakuc),

oficial Regatul Moroc (‫المغربية المملكة‬, al-Mamlakah al-Maġribiyya) este
o țară localizată în Africa de Nord. Are o populație de aproape 33 de
milioane de locuitori și o suprafață de 710,850 km² incluzând
disputata Sahara de Vest, care este în principal sub administrație
marocană. Marocul are o coasta la Oceanul Atlantic care ajunge dincolo
de Strâmtoarea Gibraltar în Marea Mediterană. Are graniță cu Spania la nord (o graniță maritimă
prin Strâmtoare și frontierele terestre cu trei mici enclave controlate de
spanioli: Ceuta, Melilla și Peñón de Vélez de la Gomera), Algeria la est și Mauritania la sud.
Maroc este o monarhie constituțională de jure cu un parlament ales. Regele Marocului deține
puteri vaste executive, inclusiv poate dizolva parlamentul când dorește. Puterea executivă este
exercitată de către guvern și de rege, de asemenea. Puterea legislativă este învestită atât
guvernului cât și celor două Camere ale Parlamentului, Adunarea Reprezentanților și Adunarea
Consilierilor. Regele de asemenea poate emite decrete numite dahir, care au puterea unei legi.
Alegerile parlamentare au avut loc în Maroc, la 7 septembrie 2007, și au fost considerate de unii
observatori neutri ca fiind libere și corecte; deși prezența la vot a fost estimată la 37%, cea mai
mică din ultimele decenii. Capitala politică este Rabat, iar cel mai mare oraș este Casablanca;
alte mari orașe sunt: Marrakech, Tetouan, Tanger, Salé, Fes, Agadir, Meknes și Oujda.
Istoria țării se întinde cunoscut civilizației umane peste 8000 de ani, și a fost fondată
de berberi care sunt locuitori originali. Cel mai binecunoscut stat independent marocan a
fost Regatul Berber de Mauretania condus de regele Bocchus I. Acest Regat Berber de
Mauretania (acum nordul Marocului) datează cel puțin de la 110 î.Hr.
Arabii omeiazi au cucerit această regiune în secolul VII, aducând limba lor, sistemul lor de
guvernare și islamul, la care mulți dintre berberi încet s-au convertit, mai ales după ce arabii s-au
retras. În era islamică primul stat marocan musulman, independent de Imperiul Arab, a fost
Regatul Nekor, un emirat în zona Rif. A fost fondat de un imigrant din Yemen Salih I ibn
Mansur în anul 710.

Clima
De-a lungul Mării Mediterane, Marocul are clima subtropicală, temperată de influență
oceanică; aceasta conferă orașelor de pe coastă temperaturi moderate. Fapt pentru care peste 90%
din populație este aglomerată în marile orașe de pe sau în apropierea coastei. [Rabat(capitala),
Cassablanca, Tanger, etc.] Aici temperaturile sunt ceva mai suportabile decât în sud, în deșert.

Geografie
.
Relieful predominant muntos este reprezentat de Munții Atlas și Antiatlas. La sud se află
deșertul Sahara, iar pe litoralul vestic se află câmpii litorale, precum și un întins platou care
atinge 1300 m altitudine. În nord se desfășoară Munții Rif.
Zona litorală din nord precum si
centrul munțiilor Atlas reprezintă zona
fertilă a țării. În acestă regiune din nord
cresc nu mai puțin de 95% din pădurile
Marocului. Restul de 5% din suprafața
împădurită totală se întâlnește în
micile oaze existente.
Maroc este o țară care realizează
tranziția în nord-vestul Africii dintre
deșertul Sahara și pășunile fertile
împădurite din jurul Mării Mediterane.
Defrișarea este o activitate dăunătoare
care în ultimii ani își face din ce în ce mai
mult simțită prezența, pentru a putea face
rost de lemn pentru construcții, Marocanii
taie din șiașa puținele păduri existente în zonă, din acestă cauză + faptul că marile orașe sunt în
continuă extindere, Marocul este o țară VIZIBIL mai poloată decât în 1990, când au început
tăierile masive de păduri și creșterea incontrolabilă a populației. Din 1990 și până acum, Marocul
și-a pierdut aproximativ 25% din păduri.
În zona câmpurilor agricole din jurul coastei se cultiva cereale, curmali, citrice și multe alte
fructe dar și legume specifice latitudinii unde se află țara, majoritatea pentru necesarul alimentar
al populației. Aici mai cresc de acemenea și specii de Maquis și Garriga.

1. Numele arab al țării, al-Magrib al-Aqsa, înseamnă Vestul Extrem și se referă la faptul
că Maroculeste cea mai vestică țară din lumea arabă.
2. Prin strâmtoarea Gibraltar, Marocul se află la o distanță de doar 13 km de Europa.
3. În Maroc este considerat nepoliticos să ții mâncarea în mâna stângă. De asemenea, este
nepoliticos să refuzi carnea, dacă aceasta este integrată în preparatul care îți este oferit.
 4. În Maroc, culoarea reprezentativă
pentru doliu e albul.
5. Apa de la robinet este potabilă în
majoritatea țării, iar marocanii o numesc, în
glumă, Lordul Robinet.
6. Marocul este cel mai mare
producător și exportator de sardine din
întreaga lume.
7. Cuvântul englezesc „Genie” (duh)
vine direct din arabă „djinn” și denotă o ființă spirituală care poate interveni în viața oamenilor
atunci când este chemată.
8. Steagul marocan este roșu și are în centru o stea cu 5 colțuri, verde. Acea stea
simbolizează cei 5 stâlpi ai Islamului. Steaua este cunoscută drept sigiliul lui Solomon.
9. Drepturile femeilor în statul marocan a făcut un pas mare înainte în 2004 când s-a hotărât
că femeile pot primi custodia copiilor în cazul unei separări, abolind, în același timp, repudierea
femeii din familie.
10. Totodată, un bărbat își poate lua o a doua soție, doar când prima soție își dă acceptul.
11. Orice bărbat sau femeie care este „sherfa”, adică se crede despre acea persoană că este
descendent al profetului Mahomed, primește titlul de Sidi, Lalla sau Moulay. Acestea sunt
denumiri asemănătoare Lordului britanic.
12. Simbolul dragostei în Maroc, nu e inima unui om, ci ficatul acestuia.
13. Cușcușul marocan este considerat preparatul național. Acesta este făcut din griș granulat,
peste care se toarnă un preparat bazat pe carne sau legume.
14. Marocul este singura țară africană care nu face parte din Uniunea Africană.
15. Se spune că mormântul lui Ioan Botezătorul se află în templul lui Sidi Yahia ben Younes,
din orașul marocan Oudja.
16. Filmul de succes internațional „Casablanca” nu a fost filmat în orașul marocan omonim.
De fapt, nici măcar nu a fost filmat în Maroc.
 China (scris cu caractere chinezești tradiționale: 中國;
scris cu caractere chinezești simplificate: 中国
; PinyinZhōnghuá Rénmín
Gònghéguó ascultă (ajutor·info)), denumită
oficial Republica Populară Chineză, este un stat
independent situat în Asia de Est. Este țara cea mai populată
din lume, cu o populație de peste 1.350.000.000 de
locuitori. China are un sistem unipartid, condus de către Partidul Comunist Chinez, având sediul
guvernamental în orașul-capitală Beijing. Acesta exercită jurisdicție peste 22 de provincii, cinci
regiuni autonome, patru municipii de subordonare centrală
(Beijing, Tianjin, Shanghai și Chongqing) și două regiuni administrative speciale, având în mare
parte un sistem de autoguvernare (Hong Kong și Macao). RPC revendică, de
asemenea, Taiwanul, drept a XXIII-a provincie, care este, în prezent, controlată de către o
entitate politică separată, Republica Chineză (RC); o revendicare controversată din pricina
statutului politic complex din Taiwan.
Acoperind aproximativ 9,6 milioane de km2, China este ca mărime a suprafeței de uscat a
doua țară din lume și a III-a / a IV-a țară după suprafața totală, în funcție de metoda de
măsurare. Peisajul Chinei este vast și divers, variind de la stepe și deșerturi,
precum Gobi și Taklamakan, din nordul arid, la pădurile subtropicale din sudul umed. Lanțuri
muntoase precum Himalaya, Karakoram, Pamir și Tian Shan separă China de Sudul și Centrul
Asiei. Fluviile Yangtze și Galben, ca lungime al III-lea și al VII-lea din lume, curg dinspre
platoul tibetan înspre dens populata coastă de est. Coasta Chinei, de-a lungul Oceanului Pacific,
este de 14.500 km lungime și este mărginită de mările Bohai, Galbenă, Chinei de Est și Chinei de
Sud.
Istoria Chinei începe din erele civilizației antice - una dintre cele mai vechi din lume - care a
înflorit în bazinul fertil al Fluviului Galben, în Câmpia Chinei de Nord. De milenii, sistemul
politic al Chinei s-a bazat pe monarhii ereditare, cunoscute sub numele de dinastii, începând cu
semimitologica Xia, din bazinul Fluviului Galben (cca 2000 î.Hr.). De la anul 221 î.Hr.,
când dinastia Qin a cucerit o serie de mai multe state, pentru a forma un imperiu chinez, țara s-a
extins, fărâmițat și reunificat de mai multe ori. Republica Chineză (1912-1949) (RC) a răsturnat
ultima dinastie în 1911 și a condus China Continentală până în 1949. După
înfrângerea Imperiului Japoniei în Al Doilea Război Mondial, Partidul Comunist i-a învins pe
naționaliștii din partidul Kuomintang, din China Continentală, și a proclamat Republica Populară
Chineză, la Beijing la 1 octombrie 1949, în timp ce Kuomintangul a mutat guvernul RC la
actuala capitală, Taipei.
De la introducerea unor reforme economice în 1978, China a devenit una dintre economiile
mari ale lumii, cu cea mai rapidă creștere economică. În 2013 a fost ca mărime a doua economie
din lume, atât cu PIB-ul total nominal,cât și cu paritatea puterii de cumpărare (PPC) și este, de
asemenea, cel mai mare exportator și importator din lume de bunuri. China este una din țările ce
deține arme nucleare și are cea mai mare armată permanentă, cu al doilea buget din lume luat-
după mărime -destinat apărării. RPC este membră a Organizației Națiunilor Unite din anul 1971,
când a înlocuit RC în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. China
este, de asemenea, membră a numeroase organizații multilaterale formale și informale,
inclusiv OMC, APEC, BRICS, Organizația pentru Cooperare de la Shanghai, BCIM și G-20.
China este o putere regională în Asia și a fost caracterizată ca o potențială superputere de către
un număr de analiști.
Geografie politică
Republica Populară Chineză este a doua țară ca mărime din lume, după suprafața uscată, în
urma Rusiei și este, a treia, sau a patra, cea mai mare ca suprafață totală după Rusia, Canada și,
în funcție de modul de calcul, Statele Unite ale Americii. În general, suprafața totală a Chinei
este considerată ca fiind de aproximativ 9.600.000 km2. Cifrele variază de la 9.572.900 km2,
conform Enciclopediei Britannica, 9.596.961 km2, conform Anuarului Demografic al ONU, la
9.596.961 km2, conform CIA World Factbook. China are cea mai lungă frontieră terestră din
lume, de 22.117 km, de la vărsarea în mare a râului Yalu, până la Golful Tonkin. China se
învecinează cu 14 națiuni, mai mult decât orice altă țară, cu excepția Rusiei, care se învecinează
tot cu 14 state. China se extinde în mare parte din Asia de Est, învecinându-se
cu Vietnam, Laos, Birmania în Asia de Sud-Est; cu India, Bhutan, Nepal și Pakistan în Asia de
Sud ;cu Afganistan, Tadjikistan, Kârgâzstan și Kazahstan în AsiaCentrală;cu Rusia, Mongolia, C
oreea de Nord în Asia de Nord și Nord-est. În plus, China împarte granițele maritime cu Coreea
de Sud, Japonia, Vietnam, Filipine și Taiwan.
Peisajul și clima

Deșertul Gobi, Gansu. Musonul în în pădurea tropicală din Guangxi Peisaj montan Tibet.

Chang Hai (Lacul cel Lung), Valea Jiuzhaigou, Sichuan

 Teritoriul Chinei se află între latitudinile 18° și 54°N și între longitudinile 73° și 135°E.
Peisajele Chinei variază semnificativ de-a lungul vastului teritoriu. În est, de-a lungul
țărmurilor Mării Galbene și Mării Chinei de Est sunt extinse și dens populate câmpii aluvionare,
în timp ce pe marginile platoului Mongoliei Interioare, în nord, predomină pajiștile largi. Sudul
Chinei este dominat de dealuri și lanțuri muntoase joase, în timp ce partea central-estică
găzduiește deltele a două mari fluvii din China, Galben și Yangtze. Alte ape importante includ
Xi, Mekong, Brahmaputra și Amur. La vest se află lanțuri muntoase importante, mai
ales Himalaya. Platourile înalte prezintă peisaje aride în nord, cum ar fi
deșerturile Taklamakan și Gobi. Cel mai înalt punct din lume, Muntele Everest (8848 m), se află
la granița chino - nepaleză. Cel mai de jos punct al țării, și al treilea din lume, este fundul lacului
uscat (playa) Ayding (-154 m), în Depresiunea Turpan.
Clima Chinei este dominată, în principal, de sezoane uscate și musoni umezi, care duc la
diferențe pronunțate de temperatură între iarnă și vară. În timpul iernii, vânturile nordice, care
provin dinspre latitudini mai înalte, sunt reci și uscate; în timpul verii, vânturile dinspre sud, din
zonele de coastă ale latitudinilor mai joase, sunt calde și umede[97]Clima Chinei diferă de la o
regiune la alta, din cauza teritoriului vast și a topografiei complexe. O problemă majoră de mediu
în China este extinderea continuă a deșerturile sale, în special a deșertului Gobi. Cu toate că
liniile – barieră – de arbori plantați în 1970 au redus frecvența furtunilor de nisip, seceta
prelungită și practicile agricole greșite au dus la apariția de furtuni de praf, ce afectează nordul
Chinei, în fiecare primăvară, extinzându-se apoi și înspre alte părți ale Asiei de Est, inclusiv
în Coreea și Japonia. Conform Ministerului de Protecție al Mediului din China, SEPA, China
pierde 4,000 km² pe an din cauza deșertificării. Calitatea apei, eroziunea și controlul poluării au
devenit probleme importante în relațiile Chinei cu alte țări. Topirea ghețarilor din Himalaya ar
putea conduce la penuria apei pentru sute de milioane de oameni.
Biodiversitate

Un urs panda; cea mai faimoasă specie endemică și pe cale de dispariție din China, Rezervația
Naturală Națională Wolong, în Sichuan
China este una dintre cele 17 țări megadiverse, fiind situată în două din zonele ecologice
majore ale lumii: Palearcticul și Indomalaya. După o estimare, China are peste 34.687 de specii
de animale și plante vasculare, ceea ce o face a treia cea mai biodiversificată din lume,
după Brazilia și Columbia. Țara a semnat Convenția de la Rio de Janeiro privind diversitatea
biologică, la 11 iunie 1992, și a devenit parte a Convenției de la data de 5 ianuarie 1993. Mai
târziu s-a elaborat o Strategie Națională Privind Biodiversitatea și un Plan de Acțiuni, cu o
revizuire, care au fost acceptate de către Convenție la 21 septembrie 2010.
 China este casa a cel puțin 551 de specii de mamifere (ocupând locul 3 în lume); 1221 de
specii de păsări (locul opt pe Terra); 424 de specii de reptile (locul 7) și 333 de specii
de amfibieni (locul 7 pe glob). China este țara din afara tropicelor cu cea mai mare biodiversitate.
Fauna sălbatică a Chinei își împarte habitatul și suportă presiunea acută a celei mai mari
populații de homo sapiens din lume. Cel puțin 840 de specii de animale sunt amenințate,
vulnerabile sau în pericol de dispariție, la nivel local în China, în principal datorită activităților
antropice, cum ar fi distrugerea habitatelor, poluarea și vânatul pentru hrană, blană și ingrediente
pentru medicina tradițională chineză. Fauna sălbatică pe cale de dispariție este protejată prin lege
și din 2005 țara are peste 2349 rezervații naturale, care acoperă o suprafață totală de 149.95
milioane de hectare, 15% din suprafața totală a Chinei.
China are peste 32.000 de specii de plante vasculare, și este casa la o varietate de tipuri de
păduri. Pădurile de conifere reci predomină în partea de nord a țării, susținând specii de animale,
cum ar fi elanul, ursul tibetan, împreună cu peste 120 de specii de păsări. Pădurile mai puțin
înalte de conifere umede pot conține desișuri de bambus. La altitudini montane mai înalte se
întâlnește ienupărul și tisa, bambusul fiind înlocuit de rhododendron. Pădurile subtropicale, care
predomină în centrul și sudul Chinei, susțin mai mult de 146.000 de specii de floră. Pădurile
umede tropicale și sezoniere, deși limitate la Yunnan și insula Hainan, conțin un sfert din toate
speciile de animale și plante găsite în China. China are consemnate peste 10.000 de specii
de ciuperci, și din acestea, aproape 6.000, aparțin subregnului dikarya.
Aspecte de mediu

Smog deasupra Orasului Interzis din Beijing. Poluarea aerului este una dintre problemele de
mediu care afectează orașele.
În ultimele decenii China a avut de suferit datorită poluării și a deteriorării grave a
mediului. În timp ce reglementări, cum ar fi Legea de Protecție a Mediului din 1979, sunt destul
de stricte, sunt însă prost aplicate, întrucât sunt adesea ignorate de către comunitățile locale și
oficialii guvernamentali, în favoarea dezvoltării economice rapide. Poluarea urbană a aerului este
o gravă problemă de sănătate în țară, Banca Mondială estimând, în 2013, că 16 din 20 cele mai
poluate orașe ale lumii, sunt situate în China.
China este cel mai mare emițător din lume de dioxid de carbon. Țara are, de asemenea,
probleme legate de apa potabilă. Aproximativ 298 milioane de chinezi, din zonele rurale, nu au
acces la apă bună de băut; până la sfârșitul anului 2011, 40% din râurile Chinei au fost poluate de
deșeuri industriale și agricole.
 Turbine eoliene în Xinjiang. Proiectul Dabancheng reprezintă cel mai mare parc eolian din
Asia
Această criză este agravată de lipsa tot mai severă de apă, în special, în partea de nord - est a
țării Cu toate acestea, China este cel mai mare investitor din lume în comercializarea energiei
regenerabile, cu 52 miliarde dolari investiți doar în 2011, este un producător important de
tehnologii de energie regenerabilă și investește foarte mult în proiectele de energie regenerabilă
la scară locală. Până în 2009, peste 17% din energia din China a provenit din surse regenerabile
de energie – cele mai notabile fiind hidrocentralele - de unde China obține o capacitate totală
instalată de 197 GW. În 2011, guvernul chinez a anunțat planuri de investiție de patru bilioane de
yuani (618,55 miliarde de dolari) în proiecte de infrastructură de apă și desalinizare, pentru o
perioadă de zece ani și finalizarea construcției unui sistem de prevenire a inundațiilor și anti-
secetă, până în 2020. În 2013 China a pus în aplicare un plan pe cinci ani, în valoare de 277
miliarde USD, pentru a reduce poluarea aerului, în special în partea de nord a țării.
Distribuie:

1. În fiecare an, în China se taie 20 de milioane de copaci, doar pentru a face faţă cererii de
beţişoare (chopsticks)

2. Dacă liniile ferate chineze ar fi puse cap la cap (93.000 km), ar înconjura Pământul de două ori

3. Rezervele de cărbuni ale Chinei cântăresc cât 575 de milioane de balene albastre (115 miliarde
de tone). Balenele albastre sunt cele mai mari animale care au trăit vreodată pe Terra.

4. În doi ani, China a produs mai mult ciment decât SUA în tot secolul al XX-lea

5. Fumatul ucide 1 milion de chinezi anual.

6. Rezervele de gaze naturale ale Chinei ar putea umple 1,24 miliarde de bazine olimpice (109,3
trilioane de metri cubi)

7. Consumul anual de tăiţei din China ar putea hrăni toată populaţia Algeriei de trei ori pe zi,
timp de un an.
8. În China, se consumă anual 52 de milioane de tone de carne de porc, cât greutatea a 5.200 de
turnuri Eiffel

9. Cei mai bogaţi 20 de chinezi au o avere de 145,1 miliarde de dolari, mai mare decât PIB-ul
Ungariei.

10. Peste 30 de milioane de chinezi locuiesc în peşteri, mai mult decât întreaga populaţie a
Arabiei Saudite

11. În oraşul Datang, supranumit ''oraşul şosetelor'', se produc 8 miliarde de perechi de şosete
anual

12. Rata de sinucideri din China (22,2 sinucideri la 100.000 de persoane) este dublă faţă de cea
din SUA

13. Ca suprafaţă, China este aproape la fel de mare ca SUA, dar foloseşte un singur fus orar

14. Industria alimentară din China hrăneşte 25% din populaţia lumii

15. Jumătate dintre porci trăiesc în China (475 de milioane).