Stalinismul economic sau „a doua revoluţie bolşevică” (1928-1941)

După moartea lui V.I. Lenin, survenită în 1924, s-au înfruntat doi oameni şi două concepţii.
Lev Troţki susţinea ideea „revoluţiei mondiale” argumentând că URSS, care era înapoiată din
punct de vedere economic, nu trebuia să devină o ţară izolată. Celălalt pretendent la
succesiunea lui Lenin, Iosif Stalin, considerând că regimul comunist ar fi fost atras într-un
război periculos prin adoptarea strategiei troţkiste, susţinea ideea „socialismului într-o singură
ţară”. În lupta pentru putere, Troţki a fost înfrânt, apoi demis din toate funcţiile în 1927, exilat
în 1929 şi asasinat de agenţii lui Stalin în 1940.

Prudent în politica externă, Stalin a imprimat o linie extrem de dură în politica internă. Din
1928 URSS s-a angajat în construirea socialismului într-o singură ţară. NEP-ul a fost
abandonat, iar industria ţării a fost implicată într-o experienţă originală: planificarea. Un organ
central, Gosplanul, prevedea obiectivele obligatorii de atins în toate domeniile economice.
Între 1928 şi 1941 s-au succedat trei planuri cincinale. O parte enormă din venitul naţional,
circa 70%, era alocată în special industriei grele şi celei constructoare de maşini.

Muncitorii erau fie pedepsiţi, fie stimulaţi prin propagandă să producă mai mult. Depăşirea
normelor de lucru, obiectivul întrecerilor dintre lucrători, a fost numită stahanovism, de la
numele unui miner ucrainean care, în ziua de 31 august 1935, ar fi extras de 14 ori mai mult
cărbune decât tovarăşii săi. Ulterior, s-a dovedit că „producţia” lui Stahanov a fost un fals.

Preţul industrializării forţate a fost plătit de ţărănime. În 1929 colectivizarea pământurilor a

devenit obligatorie. Ţăranii au fost grupaţi în colhozuri (cooperative agricole) şi sovhozuri
(ferme de stat) cărora au fost obligaţi să le cedeze pământurile. Crearea marilor exploatări
mecanizate trebuia să elibereze forţa de muncă din agricultură pentru a fi apoi redistribuită în
industrie. Statul percepea de la ţărani cote fixe obligatorii, veritabile impozite în natură, care
i-au permis să acumuleze capitalurile necesare investiţiilor din industrie.

Ţăranii s-au opus însă violent colectivizării, provocând aproape un război civil, mai ales într-
o perioadă de foamete. Cei mai înstăriţi ţărani, aşa-numiţii culaci, au fost exterminaţi.
Rezultatele acestei politici economice au fost contradictorii. Progresul agriculturii şi al
industriei bunurilor de consum a fost limitat. Economia agricolă a fost grav perturbată,
pierzând circa 8-9 milioane de ţărani, victime ale foamei şi represiunii. Pe de altă parte, în
1940, Uniunea Sovietică a devenit a treia putere industrială mondială, după Statele Unite şi
Germania, declarând o producţie industrială de 10 ori mai mare ca în 1914.

Construcţia unei noi societăţi

Societatea sovietică a cunoscut transformări profunde. Proletariatului de origine ţărănească

i s-au asigurat locuinţe la bloc, instrucţie (analfabetismul a fost aproape eliminat) şi gratuitatea
serviciului medical. Condiţiile de viaţă au rămas însă dificile pentru majoritatea locuitorilor.
Singurii beneficiari ai sistemului erau cei din birocraţia PCUS grupaţi în nomenclatură.
Nomenclaturiştii se bucurau de multiple privilegii (salarii mai mari, vacanţe confortabile, acces
în învăţământul superior). Includerea în nomenclatură se făcea adesea după criterii
subiective (devotamentul faţă de partid, recomandări ale organelor de securitate) şi a dus la
promovarea unor persoane slab pregătite profesional şi politic.

Noua constituţie votată în 1936 era în aparenţă cea mai democratică constituţie din lume.
În realitate, regimul politic din URSS era un regim totalitar. Puterea aparţinea în întregime lui
Stalin şi partidului comunist, care controla sindicatele, mişcarea de tineret, cât şi mijloacele
de informare în masă. Libertăţile de expresie, de asociere şi religioasă, deşi prevăzute, erau
fictive.

Instrumentele puterii lui Stalin, ajuns dictator absolut în 1928, erau PCUS, cuprinzând
numeroşi aderenţi îndoctrinaţi în şcoli de partid, şi poliţia politică, NKVD. Represiunea nu i-a
cuprins doar pe adversarii personali ai lui Stalin. Milioane de sovietici au pierit în Gulag-ul
stalinist. Astăzi se apreciază că numărul victimelor represiunii staliniste a fost între 5 şi 15
milioane de morţi.

România şi regimul stalinist

După victoria revoluţiei bolşevice, comunismul a devenit un pericol nu numai în Europa, ci

şi în plan mondial, deoarece, prin intermediul Cominternului, îşi arăta dimensiunea sa
expansionistă. Marioneta Moscovei din România era PCR, care între anii 1924 şi 1944 a fost
obligat să-şi desfăşoare activitatea în ilegalitate. Caracterul clandestin al partidului a
accentuat dependenţa faţă de PCUS care, prin intermediul Cominternului, şi-a arogat dreptul
de a-i alege conducătorii şi de a hotărî şi linia politică de urmat. Foarte mulţi comunişti români
exilaţi în URSS după 1924 au fost executaţi în timpul epurărilor staliniste din anii 1936-1938:
Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Elek Koblos, David Fabian, Ecaterina Arbore etc.

Socialiştii care au respins în 1921 afilierea la Internaţionala Comunistă au format în 1927

Partidul Social Democrat (PSD). Stalin ura social-democraţia, ea însăşi ideologie a clasei
muncitoare, şi a indicat comuniştilor din întreaga lume, ca, pentru combaterea sa, să sprijine
chiar şi fascismul. Românii care au luat contact cu realitatea stalinistă nu şi-au ascuns
deziluzia. Cazul cel mai cunoscut este cel al scriitorului Panait Istrati.

Activitatea externa a tarii, inclusiv Razboiul Rece (1946-1991):

La sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial intre fostii aliati (SUA si URSS) au aparut
neintelegeri care au degenerat in Razboiul Rece. Acesta a imbracat forma unei succesiuni de
crize politice, potentata de o cursa a inarmarilor (nucleare si nu numai) intre SUA si URSS.
Totodata, statele-satelit ale URSS, printre care si Romania, au fost nevoite sa urmeze pozitia
Moscovei in acest conflict.

- 1946 - Winston Churchill afirma ca a aparut o “cortina de fier” ce mar-cheaza separarea

ideologica intre estul Europei si restul continentului, intre comunism si democratie.

- 1947 - semnarea Tratatului de pace de la Paris (explicat mai sus);

- 1947 - refuzarea planului Marshall, sub presiunile Moscovei (a fost un plan de reconstructie
conceput de SUA si destinat statelor afectate de al 2-lea RM);

- 1948 - tratat de prietenie si colaborare cu URSS;

- 1949 - devenim membru fondator al Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER) (avea
scopul de a stimula comertul intre tarile din blocul estic);

- 1949 - fara Romania - SUA si majoritatea statelor democratice din vestul Europei semneaza
pactul NATO (Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord, interesata in mentinerea pacii si
apararea propriei independente prin solidaritate politica si printr-o forta militara defensiva
corespunzatoare);

- 1955 - statele aflate in sfera de influenta sovietica semneaza Tratatul de la Varsovia,

considerat o reactie la aparitia NATO (scopul acestei aliante a fost subordonarea completa a
Europei de Est fata de Uniunea Sovietica, din punct de vedere militar si strategic);

- 1955 - Romania a fost primita in ONU;

- 1956 - G.G.Dej a sustinut reprimarea revolutiei maghiare, dar nu i s-a cerut interventia
militara; unii dintre liderii acestei miscari antisovietice, in frunte cu Imre Nagy, au fost detinuti o
vreme in Romania;

- 1958 - ca urmare a atitudinii fata de revolutia maghiara, a sporit increderea Moscovei in liderii
PRM si trupele sovietice au fost retrase din Romania (plecarea Armatei Rosii a insemnat pe plan
extern primul pas al desprinderii de Moscova);

- abia la cativa ani dupa moartea lui Stalin (1953), Dej a inceput sa promo-veze o politica de
distantare fata de URSS, mai ales dupa retragerea din 1958 (sus);

- tara noastra a început, după 1960, să dezvolte relaţii şi cu state democra-tice din Occident,
pentru a importa tehnologie necesară industrializării si nu numai;

- 1961 - URSS aproba construirea Zidului Berlinului, care separa Germania, inclusiv Berlinul, in
doua teritorii din punct de vedere politic: RFG (vest-democrat) si RDG (est-comunist); acesta a
fost considerat simbolul Razboiului Rece, marcand astfel separarea dintre cele doua blocuri
politico-militare (NATO si Tratatul de la Varsovia), si a avut ca scop scaderea drastica a
emigratiei din est in vest;

- 1961 - legatiile (reprezentanță diplomatică inferioară în rang unei ambasade) Frantei si Marii
Britanii au fost ridicate la nivel de ambasada;

- in timpul conflictului chinezo-sovietic din anii ’60, conducerea de la Bucuresti dorea sa-si arate
fidelitatea fata de Moscova, ca urmare a retragerii trupelor sovietice din Romania, dar
interesele tarii noastre erau mai bine reprezentate de politica Chinei. Asadar, in ciuda
conflictului dintre chinezi si rusi, Romania a continuat sa intretina relatii diplomatice cu China,
avand un rol de mediator in acest conflict;

- 1962 - Criza rachetelor din Cuba a fost o confruntare intre URSS si SUA, in legatura cu
proiectilele nucleare instalate de sovietici in Cuba. Aceasta criza a fost privita ca fiind momentul
cand Razboiul Rece a fost foarte aproape sa devina razboi nuclear si sa se transforme in al
Treilea Razboi Mondial. Speriata de acest fapt si de o implicare fara voia sa, Romania a purtat
discutii cu SUA pentru a le convinge ca ea nu are nicio legatura cu acest eveniment, declarandu-
se neutra.

* aceste 2 evenimente (conflictul si criza) au permis distantarea de URSS;

- 1963 - relatiile cu Iugoslavia evolueaza - Dej incheie un acord pentru construirea complexului
hidroenergetic de la Portile de Fier;

- 1964 - respingem Planul Valev al URSS, prin care tara trebuia sa devina doar o furnizoare de
produse agricole pentru tarile din CAER.

- 1964 - PMR a elaborat Declaratia din aprilie, considerata un adevarat manifest de iesire a tarii
de sub influenta Moscovei, deoarece afirma dreptul fiecarui partid comunist de a conduce tara
si respingea amestecul PCUS (Partidului Comunist al Uniunii Sovietice) in treburile interne.