FRACTURILE.

Fractura
- este întreruperea totală sau parţială a integrităţii unui os.
I.Din punct de vedere etiologic fracturile:

1. Congenitale – pot interveni intrauterin, în timpul naşterii;

2. Dobândite:
a) mecanice;
b) patologice.
II.În funcţie de acţiunea forţei traumatice:
1. Directe - produse în locul de acţiune a agentului vulnerant asupra osului;
2. Indirecte - produse la o oarecare distanţă de la locul unde a acţionat
factorul traumatizant.
III. În funcţie de caracterul lezării tegumentelor la nivelul fracturii:
1. Închise - fără lezarea tegumentelor sau mucuaselor.
2. Deschise ele sunt mai periculoase, infectate şi prezintă pericol pentru viaţa
bolnavului.
IV. În funcţie de caracterul fracturii:
1. Complete - fractura totală a osului;
a) Fracturi fără deplasarea (dislocarea) fragmentelor osoase.
b) Fracturi cu deplasarea (dislocarea) fragmentelor osoase.
2. Incomplete - linia fracturii trece printr-o porţiune a osului ( fisurile, în “creangă
verde” la copii ).
V. În funcţie de numărul de leziuni:
1. Monofracturi;
2. Polifracturi.
VI. În funcţie de localizare pot fi:
1. Epifizare;
2. Metafizare;
3. Diafizare.
VII. În funcţie de mecanismul de producere:
1. Prin îndoire (flexie);
2. Prin răsucire (torsiune)
3. Prin compresiune (tasare);
4. Prin smulgere (tracţiune).
VIII. În funcţie de traiectul liniei fracturii sunt:
1. Simple:
a) Transversale;
b) Longitudinale;
c) Oblice;
d) Spiroide;
2. Cominutive – aşchiate.
Manifestările clinice în
fracturi închise:
1) Locale : a) relative (de probabilitate);
 b) absolute - (de certitudine);
2) generale.
I. Semnele relative (de probabilitate):
1.Durerea constantă ce se accentuează în momentul mişcării;
2. Tumefierea ţesuturilor moi;
3. Echimoze (hematoame);
4. Poziţia anormală (antalgică) a membrului ori a sectorului lezat;
5. Limitarea sau imposibilitatea funcţională;
II. Semnele absolute - (de certitudine):
1. Mobilitatea patologică.
2. Crepitaţie osoasă.
3. Deformarea axului osului fracturat.
4. Scurtarea absolută a segmentului fracturat.
Manifestările clinice în fracturi deschise:
1. Prezenţa plăgii cu hemoragii de intensitate diversă;
2. Semnele de probabilitate;
3. Semnele de certitudine.
Semnele generale:
În cazurile uşoare apar manifestări legate de dureri:
1. lipotimie,
2. vertije,
3. transpiraţii,
4. accelerarea pulsului şi respiraţiei.
În fracturile grave se dezvoltă şocul traumatic sau/şi hipovolemic.
Asistenţa de urgenţă în fracturi
1. Degajarea victimei din focar şi crearea poziţiei cât mai comodă cu interzicerea
oricărui tip de mişcare.
2. Controlul parametrilor organelor vitale ( Ps, TA , respiraţia, reflexul fotomotor
etc.);
3. Dacă e fractură deschisă - hemostaza provizorie.
4. Suprimarea sindromului algic.
Asistenţa de urgenţă în fracturi
5. Se aplică imobilizarea de transport.
6. Dacă s-a declanşat şocul traumatic (TA mai jos de 90 mm col. merc.) se
întreprind măsurile antişoc.
7. Transportarea la spital;
8. Monitorizarea stării bolnavului pe parcursul transportării.
Scopul imobilizarii:
1. A-i crea condiţii de repaus.
2. A reduce durerile.
3. A preveni traumatizarea suplimentară.
4. A preveni dezvoltarea şocului traumatic.
Tipuri de imobilizare de transport.
1. Cu atele de transport standarde (Кramer, Diterix, Entin, atele gonflabile, din
masă plastică etc.)
2. Imobilizarea prin mijloace improvizate (scînduri, beţe,sîrmă,carton,umbrelă.)
3. Imobilizarea primitivă – se folosesc părţile sănătăase ale corpului (membrul
superior se fixează de torace, membrul inferior de membrul inferior sănătos).
Regulile de aplicare a atelei Kramer.
1. Imobilizarea se execută la locul accidentului. E interzis transportarea fără
imobilizare.
2. Înainte de imobilizare se execută manevrele de prim ajutor: 1. degajarea din
focar; 2. resuscitare CRC dacă e necesar; 3.hemostază; 4. suprimarea sindromului
algic;
3. Atela se căptuşeşte cu un strat din vată şi tifon apoi se acoperă cu muşama
pentru evitarea murdăririi ei.
4. Atelele de transport înainte de a fi aplicate se modelează pe membrul sănătos al
accidentatului.
Regulile de aplicare a atelei Kramer.
5. Atelele de transport se aplică peste îmbrăcămintea/ încălţămintea victimei.
6. Se imobilizează 2 sau 3 articulaţii vecine (una proximală, iar alta distală)
regiunii lezate.
7. Imobilizarea de transport trebuie să fie simplă pentru a putea fi utilizată de
persoanele mai puţin instruite.
8. Atelele de transport se fixează cu feşi de tifon.
De reţinut!
cînd este accidentat membrul superior trebuie scoase de pe degete inelele (se invită
să o facă bolnavul, iar dacă nu poate singur va fi ajutat de salvator). Dacă inelul se
află pe degetul fracturat, se taie inelul cu aprobarea bolnavului (în instituţia
specializată).
Examinarea preventivă:
1. Datele obţinute de la accidentat referitor la circumstanţele accidentatului.
2. Examenul clinic local şi general.
3. Examenul radiologic în 2 proiecţii – în faţă şi profil.
Tratamentul fracturilor
1. Reducerea (repoziţia) fracturii (în fracturi cu deplasarea);
2. Fixarea (imobilizarea curativă) fragmentelor osoase în poziţia normală pentru
formarea calusului osos.
3. Accelerarea proceselor de consolidare a fracturii şi restabilirea funcţiei regiunii
anatomice lezate.
Reducerea
fragmentelor osoase trebuie efectuată imediat până la declanşarea edemului.
Poate fi:
1. Într-un singur timp (se face manual sub anestezie locală sau generală.)
2. Treptat (cu aparate speciale sau prin extensie continuă)
Fixarea (imobilizarea) fragmentelor osoase se face prin mai multe metode:
1. Cu aparate ghipsate;
2. Aplicarea extensiei scheletale continue cu broşă metalică;
3. Intervenţia chirurgicală - metaloosteosinteză cu broşe, cuie, plăci metalice, tije
etc;
4. Prin fixarea externă transosoasă cu ajutorul aparatelor de metal Ilizarov.
Complicaţiile în fracturi
1. Complicatii imediate generale
2. Complicatii imediate locale
3. Complicatii tardive generale
4. Complicatii tardive locale
Complicatii imediate generale
1. Şocul traumatic şi hemoragic hipovolemic.
2. Embolia grăsoasă.
3. Agraverea unor boli cronice.
Complicatii locale imediate
Hemoragia;
Contuzia partilor moi
Leziunile nervilor, ale muschilor sau vaselor;
Deschiderea secundara a fracturii;
Infectia precoce;
Sindromul de compartiment.
Contuzia partilor moi
Complicatii tardive generale
1. Pneumonia/bronhopneumonia;
2. Escarele de decubit;
3.Retenţia acută a urinei şi infecţiile căilor urinare.
Complicatii tardive locale
1. Calusul vicios;
2. Pseudoartroza;
3. Ostiomielita posttraumatică;
4. Osteoporoza posttraumatică;
5. Consolidarea fracturii dar cu dereglarea structurii anatomice (cu scurtare,
încurbare şi funcţie proastă a membrului);
6. Supurarea plăgii în fracturi deschise.
Îngrijirea bolnavilor cu fracturi:
1. Schimbarea lenjeriei de pat şi de corp.
2. Profilaxia escarelor.
3. Alimentaţia bogată în calorii, săruri de Ca, vitamine.
4. Efectuarea exerciţiilor de gimnastică curativă.
5. Respectarea asepsiei şi antisepsiei în timpul pansării bolnavului.
6. Supravegherea bolnavilor cu extensie scheletală.
7. Se are grijă de eliminările funcţionale - servirea ploştii, urinarului, toaleta
intimă etc