Unde esti?

– LA ÎNCEPUT DE AN
Geneza 3:8-10

INTRODUCERE
Intenţia lui Dumnezeu la Creaţie a fost aceea de a avea o relaţie de
dragoste cu omenirea. Însă, ca să existe dragoste, trebuie să existe libertate.
De aceea Dumnezeu a creat umanitatea cu puterea de liberă alegere.
Geneza 3 ne prezintă înregistrarea istorică a căderii omului în
păcat. În urma acestui păcat Adam a trebuit să sufere atât expulzarea sa din
Paradis cât şi despărţirea de Dumnezeu. Însă nu numai Adam a suferit
aceste consecinţe, ci le-a transmis şi urmaşilor săi: vinovăţie, ruşine, frică,
despărţire.
De frică şi ruşine Adam şi Eva s-au ascuns unul de celălalt în
spatele frunzelor din care şi-au făcut veşminte şi s-au ascuns şi de
Dumnezeu în tufişurile Grădinii. În răcoarea zilei, Dumnezeu se plimba
prin Grădina căutându-l pe om!! Acesta este Dumnezeul Bibliei. . .căutând
omul!!!
Găsim aici prima întrebare pusă de Dumnezeu pe paginile Sfintei
Scripturi: “Unde eşti?” Nu era o întrebare informativă. Fiind un Dumnezeu
omniscient, El nu avea nevoie de un interogatoriu cu privire la localizarea
primilor oameni. Întrebarea avea caracter meditativ şi condamnant. A fost
pusă de dragul Evei şi-al lui Adam, cu scopul de a le sonda inimile şi a le
mustra conştiinţa.
“Unde eşti?” este o întrebare de adâncă cercetare. Este prima
întrebare pe care Dumnezeu o adresează unei persoane atunci când doreşte
să-i atragă atenţia. Ea scoate la suprafaţă multe lucruri despre Dumnezeu şi
multe lucruri despre om. În acest mesaj, o să ne uităm la aceste descoperiri.

I. ÎNTREBĂRI PE CARE DUMNEZEU NU LE-A PUS

1. În primul rând, Dumnezeu nu a întrebat precum Moş Crăciun. “Aţi
fost voi băieţei şi fetiţe cuminţi?”
a) El este atoateştiutor. Ştia că ei greşiseră. De fapt, Dumnezeu le
cunoştea păcatul dinainte de Creaţie. La fel, când Isus vine la noi,
nu pune o astfel de întrebare. El ştie că suntem răi şi păcătoşi.
b) Toţi am păcătuit (Romani 3:23); cu toţii am rătăcit (Isaia 53:6).
c) A nega acest fapt înseamnă să ne înşelăm singuri (1 Ioan 1:8 –
“Dacă zicem că n-avem păcat ne înşelăm singuri”).

2. Dumnezeu nu a întrebat copilăreşte: “De ce aţi făcut asta?”

a) Întrebarea “De ce?” este aşa fascinantă pentru oameni. Toţi
încearcă să dea un răspuns la întrebarea “De ce?”. Totuşi, această
cunoştinţă singură nu ne eliberează.
 b) Libertatea începe cu recunoaşterea stării tale şi cu pocăinţă, nu cu o
continuă cercetare fără nici un rezultat imediat.

3. Dumnezeu nu a întrebat, frecându-Şi mâinile, “Ce-o să mă fac cu voi

acum?”
a) Dumnezeu nu a fost luat prin surprindere. El avea deja un plan
şi acesta nu era planul B, varianta a 2-a, în caz că prima
eşuează. Planul Mântuirii a fost singurul Său Plan (Apoc. 13:8
– de la întemeierea Lumii).
b) El ştia cum se va desfăşura Planul Său şi l-a făcut de cunoscut prin
Scripturi, în aşa fel încât omul să înţeleagă ce are de făcut pentru a
ajunge din nou într-o relaţie de prietenie cu Creatorul lui.

4. În ultimul rând, Dumnezeu nu a explodat de furie zicând: “Cum

îndrăzniţi?!?” El nu a fugit de Adam şi Eva şi nu s-a separat de ei.
a) Da, sfinţenia Lui a fost rănită de păcatul lor; da, inima Lui a fost
frântă de răzvrătirea lor; da, părtăşia Sa cu omul a fost ruptă prin
alegerea lor, însă DA Dragostea Lui L-a constrâns să caute omul.
Omul s-a depărtat însă Dumnezeu l-a căutat!!!!
b) (Romani 5:7- “Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar
pentru binefăcătorul lui poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar
Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când
eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi”.
c) Aşa se întâmplă şi cu noi. Cei care am jignit, l-am batjocorit,
suntem acum căutaţi de dragostea Aceluia jignit şi batjocorit.

II. CE NE SPUNE DESPRE DUMNEZEU INTREBAREA SA.

1. Dumnezeu este prietenul nostru. El este de partea noastră. În ciuda
tuturor păcatelor noastre, El nu s-a depărtat de noi. El încă ne
iubeşte şi vrea să aibă o relaţie cu noi. El ne-a arătat baza acestei
prietenii - încrederea (Geneza 15:6) “Avram a crezut pe Domnul şi
Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.”
2. Dumnezeu pur şi simplu caută încrederea noastră. Dumnezeu ştie
ce-i mai rău despre noi. El este îndurerat, dar nu şocat. Este fără
sens să te ascunzi. În faţa Lui nu există secret. El ştie totul.
3. Dumnezeu are o natură iertătoare. Indiferent ce facem, Dumnezeu
vrea ca relaţia noastră cu El să fie restabilită şi să continue. El nu se
dă înapoi când trebuie să ierte.

III. CUM RĂSPUNDEM LA ÎNTREBAREA LUI DUMNEZEU?

1. Răspunsul lui Adam poate fi un studiu interesant. El a ieşit dintre
tufişuri şi i-a spus lui Dumnezeu că îi era ruşine de ceea ce
 făcuse. Apoi, imediat a încercat să se ascundă din nou - de data
aceasta în auto-apărare şi a aruncat vina pe nevastă-sa, ca fiind
adevăratul vinovat.
2. De multe ori când Dumnezeu ne ia la întrebări, răspundem zicând
“Toata lumea o face”
a) Într-un fel ne simţim bine când suntem mai mulţi. Logica noastră
pare să sune astfel: “dacă toată lumea păcătuieşte atunci
nimeni nu păcătuieşte”.
b) Ne ascundem în mulţimea păcătoşilor. Este ca şi cum te-ai afla într-
un uriaş lanţ de maşini pe o autostradă şi ai circula cu 170 km/h
într-o zona cu limita de viteza de 100km/h. Pe cine va opri
ofiţerul de poliţie? Toţi depăşesc viteza legală. De fapt, ar fi
periculos să mergi mai încet decât restul - sau aşa credem noi.
3. “Nu sunt chiar aşa de rău. Probabil sunt mai bun ca alţii!” este alt
răspuns des întâlnit.
a) Ne consolăm cu faptul că suntem mai buni decât vecinul nostru.
b) Folosind din nou ilustraţia cu limita de viteză, ne consolăm cu
faptul că, pe când ceilalţi circulă cu 170 km/h într-o zonă cu
limita de 100 km/h, noi circulăm doar cu 165 km/h. Deci, nu
suntem chiar aşa de răi.
4. Totuşi, unii dintre noi vor să întârzie cu răspunsul la chemarea lui
Dumnezeu. Spunem “Cândva în viitor, voi ieşi şi te voi întâlni
Dumnezeule!; dar mai întâi vreau să termin ceea ce fac!”
a) De ce ne este aşa de frică de faptul că Dumnezeu ar vrea să ne ia
toată bucuria din viaţa noastră? De ce ni-L imaginăm pe
Dumnezeu ca un uriaş cosmic care nu doreşte altceva decât să ne
ucidă bucuria? Aşa de mulţi cred că Isus a venit ca să ne facă
buni şi plictisiţi. Nimic nu poate fi mai neadevărat!
b) Viata de creştin este plină de energie. Ca să te treacă fiorii îţi
trebuiesc două elemente: riscul şi distracţia. De aceea trenuleţul
de distracţie este denumit “Trenul groazei”. Este în acelaşi timp
înfiorător şi distractiv. La fel este în viaţa de urmaş al lui Hristos.
Fiecare zi e o noua provocare care-ţi dă fiori. Cu siguranţă NU
este plictisitoare.
5. În cele din urmă, unii pur şi simplu ignoră întrebarea lui
Dumnezeu. Continuăm să ne ascundem. Poate credem că nu avem
nevoie de Dumnezeu, că suntem în regulă şi fără El.
a) Se povesteşte despre marele campion de categoria grea la box,
Mohammed Ali că se afla într-un avion. Căpitanul a anunţat
pasagerii să-şi fixeze centurile de siguranţă datorita turbulenţelor
întâlnite. O însoţitoare de zbor a observat faptul că Mohammed
Ali nu a îndeplinit cerinţa căpitanului şi l-a atenţionat. El i-a
 răspuns:”Superman nu are nevoie de centură de siguranţă!”.
Auzind acestea ea a răspuns:”Da, dar Superman nu are nevoie
nici de avion!”.
b) De multe ori ne credem super-bărbaţi şi super-femei. Credem că
putem face faţă oricărei încercări. Însă ne înşelăm singuri dacă
credem că viaţa nu ne va pune faţă în faţă, la un moment dat, cu
probleme mai mari decât noi. Statutul nostru de super-persoană
se va prăbusi.
c) Unii îl ignoră pe Dumnezeu pentru că sunt convinşi că pentru ei nu
mai este nici o şansă, nici o speranţă, că de fapt merită să se ducă
în iad. Lor le spun, dacă asta ar fi adevărat, de ce te-ar mai chema
Dumnezeu? Atâta vreme cât încă Îi mai auzi glasul, este
speranţă!

IV. LOCURI ÎN CARE NE PLACE SĂ NE ASCUNDEM

1. Unii se ascund în ocupaţii. Viaţa ne este aşa de plină de tot felul de
lucruri şi activităţi, încât putem ignora chemarea lui Dumnezeu.
2. Alţii se ascund în plăceri, încercând să ascundă durerea prin
distracţie. Prin dependenţă (alcool, droguri, sex) mulţi încearcă să-
şi anestezieze durerea.
3. “Oamenii buni” se ascund în biserică. Tufişurile după care ne
ascundem sunt băncile, comitetele, sălile de repetiţii, amvonul.
Suntem bine camuflaţi...sau aşa credem! Totuşi, în momentele
noastre de cercetare auzim chemarea Tatălui:
“UNDE ESTI???”

CONCLUZIE

1. Răspunsul corect este să ieşi dintre tufişuri.

2. Admite faptul că te ascunzi.
3. Vino faţă în faţă cu Tatăl tău, care te caută. El stă chiar în faţa tufişului
tău, chiar în faţa ascunzătorii tale. Te ştie pe nume, ştie că eşti ascuns
acolo.
4. Vino afară! Stai în lumină din nou.
5. Umblă împreună cu Tatăl tău!