Sunteți pe pagina 1din 28

Conținut.

Introduce........................................................................................................................3
1.Considerații generale despre contractul de mandat....................................................4
1.1. Istoricul contractului de mandat..........................................................................4
1.2. Noţiunea Contractului de Mandat.......................................................................5
1.3. Caracterele juridice ale Contractului de Mandat.................................................7
2. Elementele Contractului de Mandat..........................................................................9
2.1 Subiecții. Capacitatea juridică și Consimţămîntul părţilor...................................9
2.2. Obiectul contractului de mandat......................................................................12
2.3. Forma mandatului............................................................................................15
3. Efectele Contractului de Mandat.............................................................................18
4. Încetarea Contractului de Mandat...........................................................................25
5. Concluzie.................................................................................................................28
6. Bibliografie..............................................................................................................29

28
Introduce

Printre contractele care sunt cel mai des folosite de către societatea
contemporană se numară cu siguranță cel de mandat. Deși de o importanță majoră
contractul de mandat ridică multe semne de întrebare care trebuie lămurite înainte ca
parțile să încheie o astfel de convenție.
Supranumit de unii autori „contractul cu o mie de feţe” , mandatul a apărut nu
numai din necesitatea încheierii unor contracte între persoane care se găsesc la
distanţă, dar chiar pentru a suplini inegalitatea de inteligenţă şi aptitudini dintre
oameni , căci uneori recurgem la serviciile altuia pentru a realiza ceea ce nu putem
înfăptui singuri. Importanţa mandatului pentru viaţa cotidiană şi, în special, cea
juridică nu mai trebuie pusă la îndoială. Se remarcă atât existenţa mandatului clasic,
reglementat de Codul civil, având la bază legături de rudenie sau prietenie, cât şi
aplicaţii din ce în ce mai frecvente în ceea ce îi priveşte pe profesionişti: avocaţi,
notari, agenţi imobiliari, agenţi de asigurări etc. Datorită intensificării relaţiilor
transnaţionale, dispoziţii referitoare la mandat (denumit uneori şi contract de
intermediere) găsim atât în convenţiile internaţionale , cât şi în legislația actuală a
Republicii Moldova).
Amploarea raporturilor de reprezentare şi intermediere este determinată de
diverşi factori de ordin obiectiv de ordin subiectiv. Printre aceşti factori menţionăm
lipsa de experienţă în anumite domenii de activitate, economia de timp şi de surse
finanţare, imposibilitatea permanentă sau temporară de a încheia anumite acte etc.
Astfel, pentru primirea salariului, încheierea unor contracte, săvârşirea altor acte
juridice, în diverse situaţii cînd subiecţii dreptului civil socot de cuviinţă, aceştia
recurg la institutul reprezentării.
Contractul de mandat ocupă un loc aparte în rândul contractelor civile,
deoarece, prin intermediul lui, participanţii la circuitul civil pot încheia, în principiu,

28
orice alt act juridic, cu excepţia celor pentru care legea pune expres condiţia să fie
încheiate personal de către părţi.

1.Considerații generale despre contractul de mandat.

1.1. Istoricul contractului de mandat


Mandatul este unul dintre cele mai vechi contracte. El trebuie să se fi practicat
în dreptul grec, ca și în dreptul roman, căci circumstanțele care dau loc acestui tip de
contract, cum ar fi absența, boala, lipsa de experiență în afaceri, s-au întîlnit din toate
timpurile, la toate popoarele. Oratorul Demostene spune, într-o pledoarie a sa, că în
momentul plecării în Sicilia l-a însărcinat pe Nicostat să-i supravegheze și să-i
administreze afacerile, ca și în trecut1. Un caz similar îl întîlnim la Plutarh, discipolul
lui Socrate, în acțiunea Diomede își însărcinează sclavul să
poarte tratative cu Alcibiade în numele său2.
De o manieră generală, în dreptul antic, actul îndeplinit de mandatar pentru
mandant poate să țină de administrarea patrimoniului, dar nu se rezumă doar la
aceasta, putînd ține de un fapt juridic oarecare. Astfel kyrios-ul (seniorul) poate să
delege unui terț exercițiul funcțiunilor sale tutelare, încredințîndu-i în special
mandatul de a trece la engyésis-ul (punere în gaj a tinerei fete și a dotei sale,
contractată între kyrios și viitorul soț) pupilei sale3.
Mandatul este, în epoca imperială, la Roma, un contract consensual prin care o
persoană însărcinează o altă persoană, care acceptă, să-i facă gratuit un serviciu.
Caracteristica principală a mandatului o reprezintă inexistența unui echivalent, adică
gratuitatea din partea mandatarului. Scopul principal al mandatului nu era interesul
personal al părților contractante, ca în cazul serviciilor sau al lucrărilor remunerate, ci
1
Demostene, Nicostate &5; conf. Dareste, Plaidoyers civils de Démosthène, t. II, p. 200, nota 1.
2
Platner, Der Process und die Klagen bei den Attikern, t. II, p. 378; Caillemer, Le mandat et la
commission, dans les Mémoires de l'Académie de Caen, 1876, p. 527.
3
Beauchet, Histoire du droit privé de la République athénienne, t. I, p. 135.

28
datoria (oficium) sau prietenia (amicitia).
Contractul de mandat a existat cu siguranță în dreptul daco-roman,
Dezvoltarea producției de mărfuri, lărgirea sferei acesteia precum și marea varietate a
produselor au impus intensificarea schimbului de mărfuri, atît în interiorul provinciei
Dacia, cît și cu alte provincii sau teritorii ale imperiului. Efectuarea acestor schimburi
nu puteau fi făcute numai de producători direcți, recurgîndu-se la negustori de
profesie adică se folosea instituția reprezentării, mandatul4.
În timpul Regatului Unit Român contractul de mandat era reglementat de
codul civil adoptat în 1864. Sub reglementarea Codului civil de la 1864, mecanismul
juridic al reprezentării se explica doctrinar și jurisprudențial plecînd de la efectele
contractului de mandat clasic, prin natura sa un contract care prezuma reprezenta.
Codul Civil din R.S.S.M din 1964 nu reglementa instituția mandatului și abia
cu adoptarea noului cod civil, în 2002, instituția mandatului a început a fi
reglementată de legislația Republicii Moldova.

1.2. Noţiunea Contractului de Mandat

Definiția legală a contractului de mandat se regăsește în art.1030 codul civil al


RM care stabilește că prin contractul de mandat, o parte (mandant), împuternicește
cealaltă persoană (mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte juridice, iar
aceasta, prin acceptarea mandatului, se obligă să acționeze în numele și pe condul
mandantului. În doctrină, contractul de mandat este văzut drept un acord de voinţe
care se realizează între două părţi - numite mandant şi mandatar - prin care
mandatarul se obligă să încheie acte juridice în numele şi pe seama mandantului, pe
baza unei împuterniciri de reprezentare pe care acesta i-a dat-o.
Esenţa reprezentării în baza contractului de mandat rezidă în posibilitatea
mandantului de a fi subiect al raporturilor juridice civile prin intermediul unui terţ -
mandatar, împuternicit să reprezinte în astfel de raporturi interesele primului la
încheierea de acte juridice. De altfel, contractul de mandat se prezintă ca o formă

4
Civilizația geto-dacilor, Ion Horațiu Crișan, Editura Meridiane, 1993, p.134.

28
clasică a reprezentării, deoarece în baza acestui contract reprezentatul (mandant)
transmite împuternicirile sale în ceea ce priveşte încheierea de acte juridice
reprezentantului (mandatar), efectele actelor juridice astfel încheiate răsfrângându-se
asupra reprezentatului (mandant). În această ordine de idei contractului de mandat îi
sunt aplicabile şi normele ce reglementează reprezentarea şi procura (art. 242-258
CC). Raporturile juridice de reprezentare pot apărea în virtutea diferitelor temeiuri,
inclusiv din contracte. Printre contractele ce dau naştere raporturilor juridice de
reprezentare cel mai răspîndit este contractul de mandat.
Într-o accepţiune obiectul contractului de mandat presupune acordarea
serviciilor de intermediere, fapt care permite de a susţine că mandatul se prezintă atât
ca formă juridică de reprezentare, cât şi de intermediere. Cu toate că normele speciale
cu privire la intermediere în general şi intermedierea comercială în particular se
conţin într-un capitol aparte al Codului civil (art. 1179-1198 CC), conţinutul acestor
norme admite posibilitatea aplicării faţă de intermediere a normelor ce reglementează
mandatul.
Posibilitatea de a încheia contractul de mandat şi cu titlu oneros condiţionează
asemănarea acestuia cu contractul de muncă sau cu contractul de
antrepriză. Principala deosebire între contractul de mandat şi contractul de antrepriză
sau de muncă constă în obiectul acestora. În cazul mandatului, mandatarul are de
încheiat, în principal, acte juridice şi, uneori, fapte materiale necesare actelor juridice,
în timp ce, în cazul antreprizei de lucrări şi a contractului de muncă, antreprenorul şi
angajatul îndeplinesc, în principal, fapte materiale şi intelectuale. De menţionat însă
că salariatul poate fi împuternicit de a-1 reprezenta pe angajator, sau unitatea unde
lucrează, tot aşa cum clientul îl poate împuternici pe antreprenor de a-l reprezenta la
încheierea de acte juridice în numele clientului. În aceste cazuri atât salariatul, cât şi
antreprenorul vor avea calitatea de mandatar, volumul drepturilor şi obligaţiilor
acestora fiind determinat de reglementările Codului Civil cu privire la mandat.

28
Contractul de mandat se deosebeşte şi de vînzare, deoarece cumpărătorul devine
proprietarul bunului vîndut, pe cînd mandantul este reprezentat de mandatar 5 .

1.3. Caracterele juridice ale Contractului de Mandat


Analiza contractului de mandat permite să evidenţiem un şir de trăsături
specifice acestuia:

1. Contractul de mandat este, de regulă, un contract intuitu personae, făcând


parte din contractele care se încheie în considerarea calităţilor mandatarului. De
exemplu, analizând calităţile profesionale ale mandatarului şi împuternicindu-1 de a-l
reprezenta la încheierea unui contract, mandantul previne într-o măsură oarecare
eventualele probleme care ar putea apărea în cazul când contractul ar fi fost încheiat
de către mandantul însuşi.
2. Raporturile juridice apărute în baza contractelor de mandat sunt de obicei
fiduciare, cu excepţia cazurilor când participanţii acestora sunt persoane juridice 6. în
pofida excepţiei menţionate, acest fapt permite totuşi de a atribui contractul de
mandat la categoria contractelor fiduciare.
3. În raporturile cu terţii mandatarul acţionează în numele mandantului.
Respectiv, toate drepturile şi obligaţiile care rezultă din actele juridice încheiate în
baza contractului de mandat apar, se modifică sau se sting în numele mandantului.
Prin aceasta contractul de mandat se deosebeşte de unele contracte de prestări servicii
cum sunt contractul de comision şi contractul de expediţie.

4. În baza contractului de mandat, mandatarul se obligă să acţioneze nu


numai în numele mandantului, dar şi pe contul acestuia. Respectiv, tot ceea ce se
obţine sau poate fi obţinut din executarea de acte juridice încheiate în baza
contractului de mandat devine proprietatea mandantului. Mai mult ca atît, în vederea
protecţiei drepturilor mandantului, Codul civil prevede reglementarea în baza căreia

Contracte Civile Speciale editura “All Beck” Bucureşti 2000, Autor: Corneliu Turianu, pag. 78;
5

6
Contracte Civile Speciale editura “All Beck” Bucureşti 2000, Autor: Corneliu Turianu, pag. 75;

28
bunurile dobîndite de către mandatar, în numele său, dar pe contul mandantului, în
cadrul executării obligaţiilor contractuale sau care i-au fost transmise de mandant
pentru executarea mandatului sunt considerate, în raport cu creditorii mandatarului,
bunuri ale mandantului (art. 1045 CC).
5. Fiind, după cum am menţionat, o formă clasică a reprezentării, contractului
de mandat îi sunt aplicabile şi normele ce reglementează reprezentarea şi procura
(art. 242-258 CC). Menţionăm însă că funcţia contractului de mandat se reduce în
general la reglementarea raportului apărut între mandant şi mandatar (partea internă a
reprezentării). Scopul contractului de mandat ţine totuşi nu de reglementarea
raporturilor între părţile contractante, ci presupune ne reprezentarea mandantului în
raporturile cu terţii. Ţinând seama de acest fapt, raportul de reprezentare apărut în
baza contractului de mandat interesează şi relaţiile cu terţii (partea exterioară a
reprezentării). Împuternicirile mandatarului în relaţiile cu terţii în vederea executării
contractului de mandat se fixează, de regulă, în procură.
6. Codul civil prevede şi o modalitate specifică de stabilire a raporturilor
contractuale de mandat. Astfel, potrivit prevederilor art. 1031 CC, acceptarea
mandatului este expresă sau tacită. Acceptarea este tacită dacă rezultă din actele sau
chiar din tăcerea mandatarului.
7. O particularitate a mandatului este şi faptul că contractul de mandat este, de
regulă, cu titlu gratuit. Contractul de mandat poate fi şi oneros, dar numai în cazurile
prevăzute de lege sau de contract (art. 1033, alin. 1 CC). Prin faptul că mandatul
poate fi cu titlu oneros, el se aseamănă cu contractul de muncă şi contractul de
antrepriză. Principala deosebire constă în aceea că mandatul are ca obiect (principal)
încheierea de acte juridice cu terţii şi, de regulă, mandatarul este reprezentantul
mandantului, în timp ce contractul de muncă sau de antrepriză are ca obiect acte sau
fapte materiale şi intelectuale prestate pentru cealaltă parte contractantă, iar salariatul,
respectiv antreprenorul (arhitectul), nu are calitatea de reprezentant7.

7
Drept Civil / Contracte Civile Chişinaă u 2004, Autori: Igor Trofimov, pag. 54;

28
2. Elementele Contractului de Mandat

2.1 Subiecții. Capacitatea juridică și Consimţămîntul părţilor


Părţile contractului de mandat sunt mandantul şi mandatarul. Indiferent de
faptul dacă mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, mandantul trebuie să aibă
capacitatea juridică necesară pentru a figura drept parte în raporturile juridice apărute
în baza actelor încheiate de mandatar cu terţele persoane. De altfel, în baza
contractului de mandat, parte în raporturile cu terţii apare nu mandatarul, ci
mandantul.
Pentru determinarea capacităţii juridice a mandantului prezintă interes doar
natura juridică a actelor încheiate de către mandatar cu terţele persoane, în această
ordine de idei este raţional a distinge între actele de administrare, de conservare sau
de dispoziţie.
Mandatarul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, deoarece în actele
juridice pe care acesta le încheie în numele şi pe contul mandantului trebuie să
manifeste un consimţământ valabil exprimat. Conform prevederilor art. 199, alin. 2
CC, consimţămîntul este valabil dacă provine de la o persoană cu discernământ, este
exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi nu este viciat. Întrucît, în
principiu, mandatul are caracter consensual, consimţământul părţilor nu trebuie să
îmbrace vreo formă specială, el trebuind să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege
pentru validitatea oricărei convenţii, adică:

a) să provină de la o persoană cu discernământ;

b) să fie exteriorizat;

c) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;

d) să nu fie viciat de vicii de consimţământ (eroare, dol, violenţă sau


leziune).

28
Deoarece mandatul se încheie „intuitu personae", eroarea asupra persoanei
mandatarului va atrage nulitatea mandatului.Unele precizări se impun în legătură cu
actul cu sine însuşi, dubla reprezentare şi mandatul în interes comun.
Actul cu sine însuşi apare în situaţia în care mandatarul încheie actul juridic
care formează obiectul contractului cu sine însuşi şi nu cu un terţ. Rolul terţului este
luat chiar de către mandatar în acest caz. În cazul dublei reprezentări, contractul este
încheiat numai de către mandatar, în numele şi pe seama altor două persoane, pe care
tot el le reprezintă. În privinţa acestora, în literatura juridică s-a exprimat opinia că
autocontractul (denumire sub care sunt cunoscute actul cu sine însuşi şi dubla
reprezentare) ar neglija interesele mandantului sau mandanţilor şi că mandantul ar
putea cere anularea actului pentru dol prin reticenţă.
Autocontractul nu trebuie confundat cu mandatul în interes comun
(„procuratio in rem suam"), în acest caz, nu se poate pune problema nulităţii,
deoarece mandatarul contractează cu un terţ pe care nu-1 reprezintă, numai ca, alături
de mandant, este şi el cointeresat în încheierea actului care formează obiectul
mandatului. De exemplu, un teren este proprietate comună a două persoane şi unul
dintre coproprietar dă mandat celuilalt coproprietar să-i vândă partea sa este posibil
ca şi mandatarul să fie interesat să vândă partea sa, astfel că el va acţiona atât în
numele mandantului, cât şi în interes propriu.
Codul civil presupune posibilitatea desemnării mai multor mandatari pentru
încheierea unui act juridic (art. 1037 CC). Astfel, mandantul poate desemna printr-un
contract mai mulţi mandatari sau poate încheia contracte separate cu mai mulţi
mandatari pentru a fi reprezentat la încheierea aceluiaşi act juridic. În acest sens,
condiţia valabilităţii contractului de mandat încheiat în formula juridică respectivă
este ca acţiunile întreprinse de câtre toţi mandatarii în vederea executării mandatului
să fie acceptate, deoarece, potrivit art. 1037, alin. 1 CC, mandatul produce efecte
numai în cazul în care este acceptat de toţi mandatarii.
Acceptarea mandatului poate fi exprimată prin săvîrşirea de către mandatari a
acţiunilor respective împreună ori prin aprobarea în formă scrisă sau în altă formă

28
stabilită de lege a acţiunilor celorlalţi comandatari.
În contractul încheiat prin care se desemnează mai mulţi mandatari sau în
mandatul propriuzis pot fi specificate şi alte modalităţi de acţiune a comandatarilor.
Mai mult ca atît, comandatarii sunt în drept să stabilească de sine stătător (separat de
mandant) mecanismul de executare colectivă a mandatului. Principiala în acest sens
rămîne a fi acceptarea din partea tuturor mandatarilor a executării mandatului, ei
răspunzînd astfel solidar. Legea permite mandatarului reprezentarea mai multor
persoane (mandanţi) pentru încheierea aceluiaşi act. În acest sens art. 1038, alin. 1
CC, prevede că mandatarul care acceptă să reprezinte, pentru încheierea aceluiaşi act,
persoane ale căror interese sunt sau ar putea fi în conflict este obligat să informeze
fiecare mandant. Din dispoziţia acestei norme se observă că realizarea conformă a
dublei reprezentări implică respectarea unor condiţii obligatorii în cazul când
interesele mandanţilor sunt sau ar putea fi în conflict. Acestea sunt:

- condiţia informării obligatorii a fiecărui mandant despre dubla reprezentare;

- condiţia imparţialităţii mandatarului faţă de fiecare mandant (art. 1038, alin.


2 CC).

În unele cazuri mandatarul nu este obligat să informeze pe fiecare mandant


despre dubla reprezentare. Legea prevede această posibilitate pentru mandatar doar ca
o excepţie şi numai atunci cînd dubla reprezentare este cunoscută de către mandanţi,
sau când uzanţele în materie îl exonerează pe mandatar de obligaţia informării
mandanţilor.

Potrivit prevederilor art. 1038, alin. 3 CC, mandantul care nu este în măsură
să cunoască dubla reprezentare poate, în cazul în care a suferit un prejudiciu, să ceară
declararea nulităţii actului încheiat de mandatar. Aşadar, în vederea protejării
intereselor sale patrimoniale, mandantul poate cere declararea nulităţii actului
încheiat de mandatar însă pentru aceasta se impun două condiţii legale obligatorii,
după cum urmează:

28
- necunoaşterea de către mandant a dublei reprezentări, care se poate datora atît
neinformării, cît şi informării tardive;

- suportarea de către mandant a unui prejudiciu.

Ţinînd seama de faptul că prin art. 1034 Codul civil admite un spectru larg de
împuterniciri ale mandatarului şi totodată stabilește anumite limite în ceea ce priveşte
capacitatea juridică a mandatarului la încheierea actelor juridice în numele
mandantului. Astfel, art. 1039, alin. 1 CC prevede că mandatarul nu poate încheia
acte juridice în numele mandantului cu sine însuşi, chiar şi prin reprezentant, cu
excepţia cazului când este autorizat expres sau când mandantul cunoaşte faptul şi nu
obiectează împotriva lui. Potrivit prevederilor art. 1039, alin. 2 CC, numai mandantul
poate cere declararea nulităţii actului juridic încheiat cu încălcarea regulii prevăzute
la alin. 1.
Conform art. 226 CC, nulitatea poate fî declarată numai în cazul în care se
demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre limitări. În cazul
încheierii de câtre mandatar a unui act cu sine însuşi numai mandantul îl poate
autoriza în această privinţă şi, respectiv, ştie sau trebuie să ştie despre această
circumstanţă.

2.2. Obiectul contractului de mandat

Condiţiile generale care se impun de câtre legislator obiectului actului juridic


sunt: să fie licit, să se afle în circuitul civil şi să fie determinat sau determinabil cel
puţin în specia sa (art. 206, alin. 2 CC). în ceea ce priveşte obiectul contractului de
mandat, se impun anumite precizări.

Obiectul contractului de mandat, asemenea obiectului oricărui act juridic,


trebuie să fie licit. Caracterul licit al obiectului contractului de mandat presupune că
acţiunile pe care este împuternicit să le săvîşească mandatarul în vederea încheierii de
acte juridice nu trebuie să depăşească limitele legii. Orice indicaţie parvenită din

28
partea mandantului, contrară prevederilor legale, nu este obligatorie pentru mandatar.
Mai mult ca atât, în cazul în care mandatarul urmează indicaţii contrare legii acesta
poate suporta consecinţe juridice negative, fiind posibilă chiar şi tragerea lui la
răspundere. Potrivit prevederilor art. 670 CC, este nul contractul al cărui obiect
reprezintă o prestaţie imposibilă. Aşadar, obiectul contractului de mandat trebuie să
întrunească doar prestaţii posibile.
Nu pot constitui obiect al contractului de mandat actele juridice ce comportă
caracter strict personal, adică actele care, potrivit legii sau naturii lor, nu pot fi
încheiate prin mandatar. La aceste acte se referă: testamentul, căsătoria, exercitarea
drepturilor părinteşti ş.a.
În toate cazurile, obiectul contractului de mandat îl pot forma numai actele
juridice, nu şi faptele materiale. Actele juridice cu caracter personal nu pot fi făcute
prin mandatar (de exemplu, testamentul, mărturia într-un proces, răspunsul la
interogatoriu etc.).
În privinţa întinderii mandatului, Conform prevederilor art. 1032, alin. 1 CC,
mandatul poate fi special pentru o operaţie juridică sau pentru anumite operaţii
determinate (pentru o afacere sau pentru anumite afaceri) ori general (pentru toate
afacerile mandantului). Aşadar, în funcţie de felurile mandatului se disting şi
regimurile juridice deosebite care oferă mandatarului atât posibilitatea de a săvârşi un
act juridic ce acoperă o operaţie juridică (de exemplu: împuterniciri în vederea
încheierii unui contract de locaţiune) sau anumite acte juridice de acelaşi gen care
acoperă mai multe operaţii determinate (de exemplu, împuterniciri pentru perfectarea
anumitor tipuri de prestări servicii) - regimul juridic al mandatului special, cât şi
posibilitatea de a săvârşi un spectru larg de acte juridice ce acoperătoate afacerile
mandantului – regimul juridic al mandatului general8.
Este raţional ca mandatul, indiferent de felul său, să fie formulat expres în
clauzele contractuale sau în procură, deoarece, în caz contrar, legea prevede numai
8
Principalele Contracte de Drept Civil editura “Oscar Print”, Autori: Dr. Raul Petrescu, pag. 84;

28
apariţia împuternicirii de încheiere a actelor de administrare şi conservare. Astfel,
potrivit art. 1032, alin. 2 CC, mandatul formulat în termeni generali nu conferă decât
împuternicirea de a încheia acte de administrare şi conservare.
Cu toate că potrivit art. 1034, alin. 1 CC împuternicirile mandatarului nu se
limitează la prevederile exprese ale mandatului, ci se extind asupra a tot ce poate fi
dedus din cuprinsul şi esenţa acestuia; cu excepţiile prevăzute la art. 1032, alin. 2,
mandatarul nu poate depăşi limitele împuternicirilor date de câtre mandant, fiind
totodată, potrivit art. 1040, alin. 1 CC, obligat să îndeplinească indicaţiile mandant-
ului. Cu toate acestea, mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile
mandantului dacă în funcţie de circumstanţe, poate presupune că mandantul, având
cunoştinţă de situaţia creată, ar fi aprobat o asemenea abatere. Până la abaterea de la
indicaţiile mandantului,mandatarul este obligat sa-1 notifice despre noile
circumstanţe şi să aştepte decizia lui, cu excepţia cazurilor când amânarea prezintă un
pericol pentru executare (art. 1040, alin. 2 CC).
Mandatul conceput în termeni generali nu este valabil decît pentru actele de
administrare şi de conservare; de aici rezultă că puterile oferite mandatarului sunt
supuse unei interpretări restrictive, fiind protejate de lege interesele mandantului.
În baza unui mandat general, mandatarul nu poate încheia decât acte de
administrare şi de conservare. Specializarea nu trebuie însă dusă la extrem, astfel
încît mandatul este special dacă va indica natura operaţiei juridice şi obiectul ei.

În legătură cu aceste aspecte, în practica judiciară s-a decis că renunţarea la


judecată reprezintă o desistare, deci un act de dispoziţie. De aceea, declaraţia de
renunţare trebuie făcută personal sau prin mandatar cu procură specială. De
asemenea, s-a arătat că procura generală de reprezentare nu aceste suficientă pentru
îndeplinirea unor acte procedurale într-un proces, acte care conţin elemente de
dispoziţie, cum sunt: recunoaşterea, tranzacţia, înscrierea în fals, pentru acestea fiind
necesară o procură specială.
Indiferent de întinderea mandatului (general sau special), mandatarul nu poate

28
depăşi limitele puterilor ce i-au fost conferite de mandant. Mandatarul trebuie să se
încadreze în limitele împuternicirii primite de la mandant. Dacă mandatarul încheie
acte juridice prin care depăşeşte limitele împuternicirii sale, atunci el va răspunde
personal pentru prejudiciile cauzate atît faţă de mandant, cît şi faţă de terţul cu care a
contractat. Mandantul nu poate fi obligat faţă de terţul cu care mandatarul a contractat
peste limitele împuternicirii în afara cazului cînd a ratificat actul astfel încheiat.

2.3. Forma mandatului

Deşi mandatul este un contract consensual, care ia naştere prin simplul acord
al părţilor, întocmirea unui înscris este necesară pentru ca terţii să fie în măsură a
verifica puterile conferite mandatarului, precum şi limitele în care se poate contracta
în numele mandantului.
Cînd actul juridic la care participă mandatarul în numele mandantului
urmează a fi încheiat în formă autentică, atunci şi actul constatator al mandatului
(procura ori împuternicirea) este necesar să se încheie în formă autentică, întrucît
mandatul formează un tot indivizibil cu actul în vederea căruia a fost dat.
În literatura de specialitate şi în practica judiciară se consideră că mandatarul
trebuie să fie împuternicit prin procură autentică numai în cazul în care legea prevede
o asemenea formă pentru validitatea actului juridic ce urmează să fie încheiat prin
mandatar, nu însă şi atunci că acest act urmează să fie încheiat în formă autentică
prin voinţa părţilor, fără ca legea să prevadă o atare cerinţă9.
Pe de altă parte, pentru unele operaţii juridice, legea prevede necesitatea unei
procuri autentice indiferent de forma actului juridic ce urmează să fie încheiat de
către mandatar, în numele mandantului. De exemplu, unităţile cu capital de stat şi
cooperatiste pot face plăţi în numerar numai persoanelor indicate în documente sau
celor împuternicite de acestea pe bază de procură autentificată, specială sau general,
cu excepţia retribuţiilor, burselor, ajutoarelor din fondurile de asigurări sociale,
9
Drept Civil editura “Cartier Juridic” Chişinău 2005, Autori: Alexandru Rotari, Aurel Băieşu,
Oleg Efrim, pag. 89;

28
premiilor şi altor drepturi asimilate acestora, care pot fi plătite membrilor din familia
titularului sau altui salariat din aceeaşi unitate, pe bază de împuternicire (procură)
sub semnătură privată, vizată de şeful ierarhic titularului drepturilor băneşti.
Cînd mandatul este un contract consensual, consimţământul părţilor poate fi
dat şi în mod expres, dar şi în mod tacit. Mandatul tacit rezultă din acele împrejurări
de fapt care fac neîndoielnică intenţia părţilor. Oferta de mandat special, în orice caz,
trebuie să fie expresă, în schimb, acceptarea ofertei de mandat poate fi tacită, inclusiv
în cazul mandatului special sau autentic, rezultând din executarea lui din partea
mandatarului.
Mandatul tacit nu trebuie să fie confundat cu mandatul aparent; în acest caz
deşi lipseşte voinţa mandantului de a fi reprezentat (mandatarul a depăşit
împuternicirea sau mandatul a încetat anterior ori nici n-a existat în realitate)terţii
contractează cu credinţa scuzabilă şi legitimă fără vreo culpă, dar nu neapărat eroare
comună) că mandatarul aparent are puteri de reprezentare; cum s-a spus, "credinţa
legitimă valorează titlu". Astfel se întîmplă, de exemplu, în cazul revocării
mandatului, care nu a fost adusă la cunoştinţă terţilor indiferent că mandantul a fost
ori nu în culpă (dar nici complet străin de aparenţa creată). Buna-credinţă a terţului se
prezumă potrivit regulilor generale.

Mandatul aparent produce efecte ca şi cum mandatarul aparent ar fi avut


puteri de reprezentare; aşa cum există mandat fără reprezentare, se recunoaşte şi
reprezentarea fără mandat. În consecinţă, terţul contractant de bună-credinţă poate
acţiona (dar nu este obligat în acest sens) împotriva mandantului în baza actului
încheiat cu mandatarul aparent, caz în care va fi obligat să execute şi obligaţiile
asumate (de exemplu, dacă cere predarea lucrului vîndut de mandatarul aparent va fi
obligat să plătească preţul).În schimb, persoana reprezentată fără voia ei poate acţiona
împotriva terţului numai dacă a ratificat actul încheiat de mandatarul aparent, caz în
care mandatul aparent se transformă cu efect retroactiv (de la data încheierii actului)
într-un mandat de reprezentare de drept comun. În lipsa ratificării, mandatarul aparent

28
răspunde faţă de mandant (cu care nu are raporturi contractuale) pe teren delictual sau
ca un negotiorum gestor, după cum a fost sau nu în culpă. Răspunderea mandatarului
aparent poate fi angajată şi faţă de terţul contractant, dar numai extracontractual
(delictual), deoarece nu a contractat în nume propriu.
Cu toate că legea nu prevede conceptul de mandat profesional, Codul civil
stipulează că mandatul profesional este prezumat cu titlu oneros (art. 1033, alin. 2
CC). Se impune concluzia că mandatul profesional este mandatul încheiat cu scop
lucrativ (comercial), iar în calitate de mandatari profesionali pot apărea persoane
fizice sau juridice speciale, activitatea de reprezentare la încheierea de acte juridice a
cărora constituind îndeletnicirea (profesiunea) acestora. Respectiv, mandatarul
profesionist (persoană fizică sau persoană juridică) trebuie să dispună de documentele
corespunzătoare ce-i oferă dreptul de a participa la raporturile juridice cu terţii într-o
atare calitate.
Aşadar, în practică, mandatul se exteriorizează printr-un înscris constatator
cunoscut cu denumirea de procură. Cu aceeaşi semnificaţie de reprezentare în
literatura de specialitate deseori se folosesc şi termenii delegaţie, împuternicire.
Procura este documentul care în virtutea naturii sale juridice are o dublă
semnificaţie. În primul rând, procura atestă operaţiunea juridică numită negotium prin
care o persoană împuterniceşte altă persoană să încheie unul sau mai multe acte
juridice în numele şi pe contul ei. Intr-o atare accepţiune procura este un act juridic
unilateral care urmează a fi acceptat de către mandatar prin executarea împuternicirii.
În al doilea rînd, procura semnifică mijlocul numit instrumentum, servind drept
mijloc de probaţiune a formei scrise a contractului de mandat 10 şi, mai cu seamă,
condiţie de executare a acestuia, deoarece în lipsa procurii nu pot fi săvârşite de câtre
mandatar unele acţiuni juridice, aceasta la rândul său concretizând volumul
împuternicirilor mandatarului (drepturile şi obligaţiile lui).
Procura, ca negotium, este un act juridic unilateral (exprimînd voinţa
mandantului, oferta de mandat), iar ca instrumentum, este înscrisul în care se enumeră

10
Drept Civil / Contracte Civile Chişinaă u 2004, Autori: Igor Trofimov, pag.52;

28
actele juridice ce urmează să fie îndeplinite de mandatar procurator în numele
mandantului. Părţile redactează un înscris pentru a terţii să fie în măsură să verifice
puterile conferite mandatarului, precum şi limitele în care acesta poate contracta în
numele mandantului.
Cînd actul juridic la care participă mandatarul în numele mandantului
urmează să fie încheiat în formă solemnă (de regulă, autentică), atunci procura
trebuie să fie dată şi ea în aceeaşi formă, deoarece procura (mandatul) formează un
tot indivizibil cu actul în vederea căruia a fost dat (regula simetriei formelor). Astfel,
de exemplu, mandatarul împuternicita să cumpere sau să schimbe un teren ori să
încheie un contract de donaţie sau să constituie o ipotecă etc., trebuie să înfăţişeze o
procură (sau un contract de mandat) în formă autentică.

3. Efectele Contractului de Mandat

Ţinînd cont de faptul că mandatarul încheie acte juridice în numele şi pe


contul mandantului, obligaţia principală a mandatarului este de a executa mandatul
în conformitate cu indicaţiile mandantului (art. 1040, alin. 1 CC). Indicaţiile în ceea
ce priveşte modalitatea şi condiţiile de executare a mandatului se pot conţine atât în
contractul de mandat, cât şi în instrucţiunile separate date de câtre mandant
mandatarului. În cazul divergenţelor pe care le conţin prevederile contractuale faţă
de instrucţiunile mandantului în ceea ce priveşte executarea mandatului, prioritate au
prevederile contractuale.
Neexecutarea obligaţiei de a executa mandatul în conformitate cu indicaţiile
mandantului (abaterea de la indicaţiile mandantului), care potrivit reglementării
generale prevăzute la art. 602, alin. 2 CC include orice încălcare a obligaţiilor,
inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă, atrage după sine răspunderea
mandatarului, cu excepţia cazurilor când abaterile sunt în favoarea mandantului.

Mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile mandantului, dacă, în

28
funcţie de circumstanţele executării mandatului, poate presupune că mandantul,
având cunoştinţă de situaţia certă, ar fi aprobat o asemenea abatere. Mandatarul
beneficiază de acest drept în mod condiţionat. Până la abaterea de la indicaţiile
mandantului, mandatarul este obligat să-l notifice despre noile circumstanţe şi să
aştepte decizia lui. Excepţia o formează cazurile când amînarea prezintă un pericol
pentru executare (art. 1040, alin. 2 CC).
Daca executarea de câtre mandatar a indicaţiilor date de mandant duce, în
mod vizibil, la dezavantajarea acestuia din urmă, mandatarul trebuie să execute
indicaţiile doar după ce a comunicat mandantului dezavantajele posibile, iar acesta
insistă asupra indicaţiilor (art. 1040, alin. 3 CC).
Cît priveşte împuternicirile mandatarului, acestea, potrivit art. 1034 CC, nu se
limitează la prevederile exprese ale mandatului, ci se extind asupra a tot ce poate fi
dedus din cuprinsul şi esenţa acestuia, cu excepţiile prevăzute de lege. Mandatarul
poate încheia toate actele care pot fi deduse din împuternicirile lui şi care sunt
necesare pentru îndeplinirea mandatului. Împuternicirile date unei persoane pentru a
încheia acte care ţin de profesia sau funcţia pe care o exercită şi care rezultă din
natura lor nu trebuie să fie stipulate expres.
În cazul mandatului cu titlu gratuit, spre deosebire de mandatul oneros,
mandatarul răspunde numai pentru intenţie sau pentru culpă gravă.

Considerăm principial a remarca faptul că prin executarea mandatului nu


trebuie înţeleasă încheierea neapărată a actului juridic de către mandatar. In cazul
când din anumite considerente de ordin obiectiv mandatarul nu reuşeşte să încheie
actul juridic în condiţiile stabilite de mandant, dar dovedeşte că pe parcursul
executării mandatului cu titlu gratuit a acţionat prudent, depunînd toată diligenţa,
răspunderea lui nu va fi angajată. Aceasta se datorează faptului că obligaţia
mandatarului de a încheia acte juridice în baza contractului de mandat este o obligaţie
de prudenţă şi diligenţă, în care obţinerea rezultatului final (încheierea de acte
juridice) nu poate fi garantată. În această ordine de idei, art. 1035 CC prevede că

28
mandatarul este obligat să acţioneze în interesul mandantului cu prudenţă şi diligenţă
şi să evite apariţia conflictelor între interesele sale personale şi interesele
mandantului.
În cazurile raporturilor juridice de mandat operează norma dispozitiv generală
ce prevede executarea personală a mandatului de către mandatar, deoarece contractul
de mandat este încheiat intuitu personae. În această ordine de idei art. 1036, alin. 1
CC prevede obligaţia mandatarului de a executa personal mandatul, dacă nu i se
permite prin contract transmiterea mandatului câtre un terţ. Se permite atragerea de
ajutoare pentru a-l asista pe mandatar în exercitarea mandatului. În aşa fel,
mandatarul este în drept să transmită executarea mandatului către un terţ numai cu
acordul prealabil al mandantului, adică, dacă acest drept este stipulat în clauzele
contractuale. Cît priveşte atragerea de ajutoare pentru a-l asista pe mandatar în
executarea mandatului, legea nu prevede condiţii speciale, aceasta prezentîndu-se ca
o prerogativă a mandatarului.
Cu toate că mandatul este un contract intuitu personae, legea permite în mod
condiţionat posibilitatea transmiterii executării mandatului către un terţ chiar şi în
cazul cînd contractul nu prevede această posibilitate. Astfel, conform prevederilor
art. 1036, alin. 2 CC, în cazul în care o cer interesele mandantului, mandatarul
trebuie să transmită împuternicirile către un terţ dacă, din cauza unor circumstanţe
imprevizibile, nu poate executa mandatul şi nu are posibilitatea să-l informeze despre
aceasta pe mandant în timp util. Transmiterea executării mandatului către un terţ este
supusă unor reguli specifice la capitolul răspunderii mandatarului, deoarece anume
răspunderea mandatarului pentru acţiunile persoanei terţe interesează mai cu seamă în
acest context. Potrivit (art. 1036, alin. 3 CC), pentru actele persoanei căreia i-a
transmis mandatul fără a fi autorizat, mandatarul răspunde ca pentru actele proprii.
Astfel, legislatorul invocă răspunderea necondiţionată a mandatarului pentru actele
terţului căruia i-a fost transmis mandatul fără autorizarea mandantului ca pentru
actele sale proprii.
În cazul în care transmiterea mandatului către un terţ este sancţionat de câtre

28
mandant, răspunderea mandatarului se limitează doar în privinţa alegerii terţului, sau
în ceea ce priveşte transmiterea incompletă ori tardivă a instrucţiunilor de executare a
mandatului. Astfel, potrivit prevederilor art. 1036, alin. 4 CC, dacă transmiterea
mandatului câtre un terţ este permisă, mandatarul răspunde doar pentru vina ce-i
revine în privinţa alegerii terţului şi pentru modul în care i-a transmis instrucţiunile.
In vederea asigurării protecţiei drepturilor mandantului în cazul transmiterii
mandatului câtre un terţ legislatorul stabileşte dreptul mandantului de a înainta acţiuni
în justiţie faţă de persoanele care 1-au asistat sau 1-au substituit pe mandatar. Astfel,
potrivit art. 1036, alin. 5 CC, mandantul are în toate cazurile dreptul de a intenta
acţiune persoanei care 1-a asistat sau 1-a substituit pe mandatar.
Legea obligă mandatarul, la cererea mandantului, să pună la dispoziţia
acestuia din urmă toată informaţia cu privire la executarea contractului şi să dea
explicaţiile necesare în această privinţă. La executarea mandatului mandatarul este
obligat să-1 informeze despre aceasta pe mandant şi să prezinte darea de seamă în
forma convenită de câtre părţi asupra tuturor acţiunilor de reprezentare întreprinse
(art. 1041, alin. 1 CC).
Drept excepţie de la prevederile art. 1041 alin. 1 CC se prezintă posibilitatea
pe care o au părţile contractului de mandat de a exclude prin acordul lor total sau a
limita volumul de obligaţii în ceea ce priveşte prezentarea informaţiilor şi a dării de
seamă despre executarea mandatului. În acest sens, art. 1041, alin. 2 CC prevede că
convenţia în al cărei temei obligaţiile mandatarului de a prezenta informaţii despre
acţiunile întreprinse de către acesta în vederea executării mandatului şi darea de
seamă despre executarea propriu-zisă a contractului se face în scris.
Mandatarul, fiind în esenţă un reprezentant al mandantului, se obligă să
încheie acte juridice, acţionând în numele şi pe contul acestuia. Prin efectul legii
mandatarul nu obţine nici un drept asupra bunurilor dobândite în urma executării
obligaţiilor sale contractuale. Mai mult ca atât, mandatarul este obligat să remită
necondiţionat mandantului tot ce a primit de la acesta în vederea executării
mandatului şi nu a utilizat în acest scop, inclusiv, după caz, şi procura al cărei termen

28
de acţiune nu a expirat. În acest sens art. 1043 CC prevede că mandatarul este obligat
să remită mandantului tot ceea ce a primit pentru executarea mandatului şi nu a
utilizat în acest scop, precum şi tot ceea ce a dobândit în executarea obligaţiilor sale
contractuale.
În cazul mandatului oneros mandatarul este îndreptăţit să reţină ceea ce îi
datorează mandantul atît din sumele pe care trebuie să le remită acestuia, cît şi din
sumele încredinţate pentru executarea mandatului. In acest sens, art. 1033, alin. 4 CC
prevede că mandatarul are dreptul să reţină din sumele pe care trebuie să le remită
mandantului ceea ce mandantul îi datorează pentru executarea mandatului. El are
dreptul să reţină din sumele încredinţate pentru executarea mandatului ceea ce i se
cuvine.
Legea stabileşte obligaţii speciale ale mandatarului în ceea ce priveşte
confidenţialitatea informaţiei deţinute de el. In acest sens, art. 1042, alin. 1 CC
prevede că mandatarul este obligat să nu divulge informaţia care i-a devenit
cunoscută în cadrul activităţii sale, dacă mandantul are un interes justificat în
păstrarea secretului asupra ei şi dacă nu există, în baza dispoziţiilor legale, o obligaţie
de dezvăluire sau dezvăluirea nu este permisă de mandant. Obligaţia de păstrare a
confidenţialităţii subzistă şi după încetarea mandatului (art. 1042, alin. 2 CC). De
asemenea, mandatarul nu are dreptul să folosească în avantajul său atît informaţia pe
care o obţine, cât şi bunurile pe care le primeşte ori pe care este obligat să le
administreze în exercitarea mandatului, dacă nu are consimţământul mandantului sau
dacă dreptul de folosinţă nu rezultă din lege sau din mandat (art. 1044, alin. 1 CC).
Odată fiind încălcată această obligaţie, pe lîngă compensaţiile la care este ţinut pentru
prejudiciul cauzat, mandatarul, în cazul folosirii informaţiei sau bunurilor fără
autorizaţie, trebuie să plătească mandantului pentru folosirea informaţiei o sumă
echivalentă cu îmbogăţirea sa datorită folosirii ei, iar în cazul când a folosit un bun, o
chirie corespunzătoare. Dacă foloseşte pentru sine banii pe care trebuie să-i remită
mandantului ori să-i utilizeze în favoarea acestuia, mandatarul va datora dobânzi din
momentul cheltuirii banilor (art. 1044, alin. 2 CC).

28
Obligaţia principală a mandantului în cazul contractului de mandat oneros
rezidă în remunerarea mandatarului. În acest sens art. 1033, alin. 1 CC prevede că
mandantul este obligat să plătească mandatarului remuneraţie numai în cazurile
prevăzute de lege sau de contract.
Modalitatea de remunerare a mandatarului pentru serviciile acordate poate fi
stabilită prin acordul părţilor contractante în mod diferit. Remunerarea poate consta
într-o sumă bănească fixă, achitată integral la momentul încheierii sau executării
contractului de mandat. La fel, retribuirea mandatarului se poate efectua prin
achitarea eşalonată a sumelor de bani, cuantumul fiind stabilit în funcţie de acţiunile
efectiv înfăptuite de câtre mandatar în vederea executării mandatului. în virtutea
faptului că contractul de mandat, fiind o modalitate de reprezentare, se prezintă şi ca
o modalitate de intermediere, părţile contractului pot negocia şi achitarea serviciilor
de intermediere printr-o cotă procentuală, coraportată la beneficiul obţinut de către
mandant din tranzacţie.
Prin acordul părţilor retribuţia mandatarului poate îmbrăca şi forma unor
beneficii patrimoniale în persoana acestuia. Mai mult ca atât, indiferent de caracterul
oneros sau gratuit al contractu-lui de mandat, mandantul este obligat să compenseze
cheltuielile efectuate de mandatar pe parcursul executării mandatului, pe care acesta,
în funcţie de împrejurări, consideră oportun de a le efectua. În această privinţă în art.
1046, alin. 1 CC se menţionează că cheltuielile pe care mandatarul le efectuează
pentru executarea obligaţiilor contractuale şi pe care, în funcţie de împrejurări, acesta
le consideră necesare trebuie compensate de către mandant. Mandantul nu este
îndreptăţit să refuze restituirea acestor cheltuieli chiar dacă actul juridic în vederea
căruia a fost eliberat mandatul nu a fost încheiat.
Mandantul este în drept să refuze compensarea cheltuielilor efectuate de câtre
mandatar doar în cazul mandatului oneros şi numai cu îndeplinirea condiţiei că
cheltuielile suportate de câtre mandatar se compensează prin remuneraţie. Astfel, nu
pot fi înaintate pretenţii, în temeiul art. 1046, alin. 1 CC atunci când cheltuielile
urmează a fi compensate prin remuneraţie. Cheltuielile care se fac în mod obişnuit la

28
executarea unor obligaţii de felul celor stipulate în contract sau cheltuielile care ar fi
fost făcute de mandatar şi în absenţa contractului sunt considerate compensate prin
remuneraţie, dacă restituirea lor nu se face în mod obişnuit şi dacă nu s-a convenit
altfel (art. 1046, alin.2CC). .
La cererea mandatarului, mandantul este obligat să plătească acestuia un
avans pentru cheltuielile necesare executării mandatului (art. 1046, alin. 3 CC). IÎn
afară de repararea prejudiciilor produse din vina mandantului, conform prevederilor
art. 1047, alin. 1 CC, mandantul este obligat să repare şi prejudiciul produs fără vina
sa pe care mandatarul 1-a suferit în executarea mandatului, dacă prejudiciul este
rezultatul unui pericol legat de obligaţia contractuală ori s-a produs în urma executării
unei indicaţii a mandantului. Astfel, observăm că legislatorul prevede repararea
prejudiciilor cauzate fără culpa mandantului în mod condiţionat, adică numai în
cazurile când există una din următoarele condiţii:

• prejudiciul cauzat mandatarului este rezultatul unui pericol legat de obligaţia


contractuală;

• prejudiciul cauzat mandatarului se datorează unei indicaţii a mandantului pe


care a urmat-o mandatarul.

De menţionat că în unele cazuri legea permite liberarea mandantului de


obligaţia de a repara prejudiciul cauzat mandatarului chiar şi atunci când se întrunesc
condiţiile prevăzute de art. 1047, alin. 1 CC. în acest sens art. 1047, alin. 2 CC
menţionează că nu se poate formula o pretenţie în temeiul alin. (1) atunci cînd un
prejudiciu de felul celui care s-a produs urmează a fi acoperit prin remuneraţie sau
cînd prejudiciul a fost practic produs printr-o acţiune care nu era necesară executării
obligaţiilor contractuale ale mandatarului sau printr-o omisiune a lui. Astfel, liberarea
mandantului de obligaţia reparării prejudiciului cauzat mandatarului este posibilă în
următoarele cazuri:

28
- prejudiciul urmează a fi acoperit prin remuneraţie (dacă acoperirea
prejudiciului din contul remuneraţiei va fi contestată, sarcina probei se pune pe seama
mandatarului);

- prejudiciul s-a produs printr-o acţiune care nu era necesară executării


obligaţiilor contractuale ale mandatarului;

- prejudiciul s-a produs printr-o omisiune a mandatarului.

4. Încetarea Contractului de Mandat

Particularităţile contractului de mandat la capitolul încetării acestuia se


datorează atît faptului că mandatul se încheie, după cum am mai menţionat, intuitu
personae,cît şi caracterului fiduciar al raporturilor stabilite între părţi în urma
încheierii contractului. Aşadar, pe lîngă temeiurile generale de stingere a obligaţiilor
contractuale (de exemplu: prin executare, expirarea termenului), caracterul specific al
contractului de mandat determină şi temeiuri speciale în acest sens, cum sunt:
revocarea mandatului, renunţarea mandatarului, decesul sau incapacitatea uneia din
părţile contractante.
În cazul formulării normelor despre denunţarea contractului de mandat
legislatorul foloseşte termenul revocare, care este echivalent cu termenul denunţare.

Potrivit regulii generale, contractul de mandat este revocabil, adică poate fi


denunţat de către părţile contractante. Revocabilitatea mandatului este una din
particularităţile distincte ale contractului de mandat, reprezentând dreptul fiecărei
părţi contractante de a denunţa în mod unilateral în orice timp contractul. În acest
sens, art. 1050, alin. l CC, menţionează că mandatul poate fi denunţat oricând de
oricare dintre părţi. Aşadar, mandatul poate fi denunţat (revocat) în mod unilateral
atât de mandant, cât şi de mandatar indiferent de caracterul gratuit sau oneros al
acestuia. Mai mult ca atât, este nulă clauza prin care se exclude dreptul unei părţi de a
denunţa mandatul (art. 1050, alin. 5 CC).Subliniem însă că aplicarea regulii generale

28
în ceea ce priveşte revocarea mandatului comportă anumite condiţii şi efecte, ce
diferă în funcţie de partea contractantă care o înfăptuieşte.
Revocarea mandatului necesită a fi notificată atît mandatarului, cît şi terţelor
persoane cu care a contractat mandatarul în vederea executării mandatului, dacă
acordarea împuternicirilor câtre mandatar s-a făcut prin exprimarea voinţei faţă de
terţele persoane cu care mandatarul urmează a contracta. Revocarea mandatului
notificată numai mandatarului nu se poate opune terţilor care, fără a şti despre
revocare, au contractat cu bună-credinţă cu mandatarul. În acest caz, mandantul are
drept de regres împotriva mandatarului (art. 1050, alin. 2 CC).
Mandatarul poate denunţa mandatul odată fiind îndeplinită cel puţin una din
următoarele condiţii:

• să fie asigurată posibilitatea mandantului de a se îngriji în continuare de


actele asupra cărora s-a contractat;

• să existe motiv întemeiat pentru denunţarea mandatului.

Dacă există motive întemeiate, mandatarul poate renunţa necondiţionat la


mandat, în sens că nu este ţinut să asigure mandantului posibilitatea să se îngrijească
de actele asupra cărora deja s-a contractat. Condiţiile invocate de legislator în privinţa
dreptului mandatarului de a denunţa mandatul din proprie iniţiativă sunt chemate să
protejeze interesele legitime ale mandantului. În acest sens, art. 1050, alin. 3 CC
prevede că mandatarul poate denunţa mandatul doar în aşa fel încât să fie posibil
pentru mandant să se îngrijească în continuare de actele asupra cărora s-a contractat,
cu excepţia cazului când există motiv întemeiat pentru a denunţa.
În cazul cînd mandatarul nu oferă mandantului posibilitatea de a se îngriji în
continuare de actele asupra cărora s-a contractat, mandantul are dreptul la daune
interese. In privinţa existenţei motivelor întemeiate care servesc drept temei pentru
liberarea mandatarului de obligaţia de a asigura posibilitatea mandantului să se
îngrijească de actele asupra cărora s-a contractat, acestea nu sunt enumerate în lege,
prin urmare, părţile, prin acordul lor, având posibilitatea de a le stipula în contract.

28
Drept efect al denunţării mandatului de către mandant se prezintă obligaţia
acestuia în privinţa compensării tuturor cheltuielilor suportate de către mandatar ce
ţin de executarea mandatului, indiferent de nivelul sau etapa de executare a acestuia.
În aşa fel, potrivit art. 1050, alin. 4 CC, dacă a denunţat, mandantul este obligat faţă
de mandatar la compensarea tuturor cheltuielilor apărute în executarea contractului.
Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandantul trebuie să plătească mandatarului
remuneraţia convenită.
Potrivit regulii generale, decesul sau incapacitatea mandantului nu servesc
drept temei de stingere a raporturilor contractuale. Prin acordul părţilor contractante
sau în virtutea conţinutului obligaţiei contractuale se poate deroga de la această regu

5. Concluzie

28
Contractul de mandate constituie unul dintre cele mai răspîndite contracte de
reprezentare, considerinduse a fi fundamental relațiilor de reprezentare convențională
Mandatul se referă la aspectul intern al raporturilor dintre reprezentant și reprezentat,
pe cînd reprezentarea privește aspectul extern al acestor raporturi adica relațiile dintre
reprezentat și reprezentant pe de o parte și terțul contractant pe dealta parte . În
același timp, raporturile juridice specific mandatului se pot crea nu numai în temeiul
unui contract, ci și în temeiul legii în cazurile expres prevazute.Am putea da cu titlu
de exemplu prezumția de mandate tacit, reciproc dintre soți precum și raporturile
dintre persoana juridica și cei care-i alcătuiesc organele de conducere. Astfel, din
lucrarea dată, observăm importanța mandatului, ca instituție a reprezentării persoanei
în contextul în care societate se dezvoltă continuu iar economia de piață necesită și
recurge tot mai mult la reprezentarea părților întru obținerea unui rezultat cît mai
efficient.

6. Bibliografie

28
1. Codul Civil al Republicii Moldova adoptat prin Legea Republicii Moldova
nr. 1107. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 82-86 din 22.06.2002.
2. Drept Civil editura “Cartier Juridic” Chişinău 2005, Autori: Alexandru
Rotari, Aurel Băieşu, Oleg Efrim (pag. 297 – 314).
3. Drept Civil / Contracte Civile Chişinău 2004, Autori: Igor Trofimov
(pag.9 – 12; 76 – 94).
4. Contracte Civile Speciale editura “All Beck” Bucureşti 2000, Autor:
Corneliu Turianu (pag.211 – 225).
5. Tratat de Drept Civil editura “Universul Juridic” Bucureşti 2001, Autor:
Francisc Deak (pag. 311 – 335).
6. Contracte Civile editura “Lumina Lex” Bucureşti 1998, Autori: I. Motica,
Florin Moţiu (pag.215 – 240).
7. Drept Civil editura “Oscar Print” Bucureşti 2000, Autori: profesori
universitari: Iosif R. Urs şi Smaranda Anghieni (pag.107 – 119).
8. Drept Civil. Curs selective editura ALL Back, 2003, Autori: Gabriel Boroi,
Liviu Stanciulescu
9. Principalele Contracte de Drept Civil editura “Oscar Print” , Autori: Dr.
Raul Petrescu
10. Drept civil. Contracte special, Genoiu Ilioara, Cernat Cosmin, Barbu
Vlad
11.Drept Civil , Contracte și Succesiuni, Gheorghe Chibac, Sorin Bruma,
Oxana Robu, Natalia Chibac, Chișinău 2014, editura “Tipografia Centrală” (pag 185-
192)
12. http://gandrabur.net/wp-content/uploads/2016/04/Comentariu-CC.pdf
13.https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-civil-
contracte/contract-de-mandat/

28

S-ar putea să vă placă și