Poluarea mediului înconjurător

Multă vreme omul a presupus că solul, apa, şi aerul pot prelua, absorbi şi recicla produsele reziduale ale
activităţii sale, oceanul, atmosfera şi solul fiind considerate a fi nişte rezervoare receptoare cu capacitate
nelimitată. S-a dovedit însă, că unele dintre produsele deversate în mediul înconjurător sunt toxice şi rezistă la
descompunerea naturală, altele deşi sunt dispersate în mediu în cantităţi sau diluţie foarte mică, reuşesc după un
timp relativ scurt sau mai lung, să se reconcentreze în lanţurile trofice naturale.
Aşa se întâmplă cu unele metale grele, pesticide şi substanţe radioactive. Deteriorarea mediului
înconjurător este resimţită în zilele noastre tot mai acut, îndeosebi în centrele urbane cu mari aglomerări de
populaţie.
Poluarea mediului afectează toate cele trei componente principale ale mediului înconjurător: apa,
atmosfera şi solul. Poluarea aerului din marile oraşe a devenit o trăsătură obişnuită, smogul fiind una dintre cele
mai caracteristice forme. Folosirea neraţională a solurilor şi a resurselor naturale, uneori până la epuizarea lor
ridică o serie de probleme majore privind ocrotirea mediului înconjurător. Reziduurile, deşeurile organice şi
dejecţiile deversate în apele curgătoare prin descompunere consumă oxigenul necesar diferitelor organisme
acvatice, în timp ce elementele nutritive care ajung în ape, intensifică dezvoltarea algelor pe seama oxigenului
din apă, ducând uneori până la “moartea”, adică la degradarea apelor. La toate acestea a contribuit şi tendinţa
de concentrare a populaţiei în centre mari supraaglomerate, dezvoltarea intensă a industriei, a mijloacelor de
transport şi a bunurilor de consum noi.
În aceste condiţii se ridică tot mai mult problemele privind poluarea şi apare necesitatea elaborării unor
noi reglementări administrative de stat în măsură să facă faţă noilor aspecte legate de protecţia mediului
înconjurător.
Lipsa de informare a făcut ca mulţi oameni de bună credinţă să persiste în acţiuni care sunt nefaste
mediului înconjurător, fără să realizeze care sunt daunele produse. O altă categorie de oameni nepăsători, din
dorinţa de a economisii sau de a produce cât mai mulţi bani, au acţionat voit, provocând daune ireversibile, prin
acţiuni de tipul: utilizarea pe scară largă a pesticidelor, tăierea pădurilor, deversarea sau stocarea unor substanţe
toxice sau deşeuri radioactive etc. Toate acestea, acumulate şi diversificate în timp, au produs modificări asupra
atmosferei, apei şi solului, pe care le resimţim tot mai pregnant în ultima perioadă şi care pot să afecteze grav
calitatea vieţii noastre si cu siguranţă viaţa generaţiilor viitoare.
În prezent lupta omului de a proteja şi ameliora calitatea mediului înconjurător, - bunul comun cel mai de
preţ al omenirii, a căpătat noi dimensiuni. Problema mediului este dezbătută tot mai mult pe diverse planuri şi la
diferite niveluri, formând obiectul a numeroase dezbateri ştiinţifice şi politice naţionale şi internaţionale.
Numeroase guverne, in special cele din ţările dezvoltate, acţionează în mod serios pentru găsirea şi aplicarea
celor mai adecvate măsuri, corespunzătoare mijloacelor materiale proprii şi tehnologiei disponibile în scopul:
păstrării echilibrului ecologic, menţinerii şi îmbunătăţirii calităţii factorilor naturali, gestionării corecte a resurselor
naturale, asigurării unor condiţii de viaţă şi de muncă tot mai bune etc.

Surse şi căi de răspândire a poluanţilor

Deteriorarea condiţiilor de mediu este rezultatul acţiunilor conştiente sau inconştiente a omului asupra
mediului ambiant. Prin accidentele sau activităţile umane necontrolate s-au declanşat o multitudine de fenomene
cu efect negativ asupra mediului care au dus la apariţia a numeroase dezechilibre ecologice, punând în mare
pericol uneori anumite forme de viaţă.
Factorii perturbatori ai mediului se pot clasifica în două mari grupe:
1. factori naturali: - erupţii vulcanice şi solare;
- cutremure catastrofale;
- incendii;
- inundaţii.
2. factori antropici (rezultaţi din activitatea umană):
- creşterea demografică;
- dezvoltarea agriculturii;
- dezvoltarea industriei;
- exploatarea rezervelor naturale etc.
În numeroase cazuri acţiunile umane desfăşurate în: industrie, agricultură, construcţii, transporturi şi
exploatarea resurselor naturale, au avut un mare impact negativ asupra mediului, soldat cu multe efecte nedorite,
unele greu de stopat sau eliminat. Astfel spre exemplu, de cele mai multe ori din activităţile umane rezultă o serie
de factori distructivi aşa cum sunt: produsele uzate sau perimate fizic şi moral; produsele artificiale noi ale căror
interacţiuni cu mediul sunt uneori necunoscute şi imprevizibile; reziduurile nereciclabile (care nu pot fi reutilizate)
etc.
Cei mai mulţi autori, clasifică principalele tipuri de poluare a mediului înconjurător în patru mari categorii,
după cum urmează:
1) Poluarea fizică:
- poluarea radioactivă;
- poluarea termică;
- poluarea sonoră.
2) Poluarea chimică;
- materii plastice (în aer, apă şi sol);
- pesticide şi alţi compuşi organici de sinteză (în aer, apă şi sol);
- metale grele (în aer, apă şi sol);
- derivaţi gazoşi ai carbonatului şi hidrocarburilor lichide (în aer şi apă);
- derivaţi ai sulfului (în aer, apă şi sol);
- derivaţi ai azotului (în aer, apă şi sol);
- fluoruri (în aer, apă şi sol);
- particule solide “aerosoli” (în aer şi sol);
- materii organice fermentescibile (în apă şi sol).
3) Poluare biologică:
- contaminare microbiologică a mediilor inhalate şi ingerate (bacterii şi virusuri);
- modificări ale biocenozelor prin invazii de specii animale şi vegetale.
4) Poluare estetică:
- degradarea peisajelor şi locurilor prin urbanizare necivilizată sau sistematizare impropriu concepută;
- amplasarea de industrii în biotopuri naturale sau puţin modificate de om.
O altă clasificare are în vedere , în special solul şi se referă la poluanţii care pot acţiona direct sau
indirect cu acesta:
�� dejecţiile animale;
�� dejecţiile umane;
�� deşeuri şi reziduuri de la industria alimentară şi uşoară;
�� agenţi contaminanţi (agenţi infecţioşi, toxine, alergeni);
�� sedimente produse prin eroziunea solului;
�� elemente nutritive pentru plante (îngrăşăminte);
�� minerale şi materii anorganice (inclusiv metale, săruri, acizi, baze) provenite de la industria chimică şi
metalurgică;
�� pesticide;
�� materii radioactive provenite de la experimente cu arme atomice, accidente sau avarii ale centralelor
nucleare;
�� aerosoli (unele hidrocarburi, etilenă, amoniac, bioxid de sulf, cloruri, fluoruri, oxid de carbon, ozon, oxizi de
azot, compuşi de plumb etc.);
�� căldura (care determină intensităţi crescute ale reacţiilor chimice şi biologice).
Agenţii de poluare evacuaţi în mediu sunt transportaţi şi dispersaţi de ape sau de aer. Chiar şi poluanţii
solizi, depozitaţi în platforme pot fi surse de poluare a mediului la distanţe foarte mari de locul de depunere.
Astfel, cenuşile depozitate în halde (depozite de steril provenite din lucrările miniere), pot fi spulberate de vânt,
iar substanţele solubile conţinute pot fi dizolvate în apa de precipitaţii şi pot fi transportate ulterior de apele de
suprafaţă sau apele de infiltraţie. Prin scurgerea lor, poluanţii sunt transportaţi şi dispersaţi pe suprafeţe întinse şi
ajung din râuri în lacuri, mări şi oceane.
Un rol nu mai puţin important în circulaţia şi distribuţia unor poluanţi în mediul înconjurător îl au
organismele vii, care prin căile alimentare sau lanţurile trofice pun în circulaţie diverşi poluanţi preluaţi din apă,
aer şi sol. Aşa se întâmplă, de exemplu, cu anumite pesticide care din sol trec în furaje, de aici în corpul
animalelor erbivore, iar prin consumul de carne şi lapte ajung în cele din urmă şi în corpul uman. Reziduurile de
pesticide pot ajunge şi în gunoiul de grajd rezultat de la animale hrănite cu furaje tratate cu asemenea pesticide
sau din paiele conţinând asemenea reziduuri, rămase în urma tratamentelor aplicate culturii respective, iar din
gunoi trec în toate plantele cultivate pe suprafeţele de teren pe care acest tip de gunoi a fost administrat.
Pericolul cel mai mare în circulaţia si dispersia unor anumite tipuri de poluanţi în biosferă, îl constituie
concentrarea biologică a acestora, care poate avea uneori consecinţe deosebit de grave. Astfel, dacă substanţa
activă a poluantului utilizat, în exemplul nostru a pesticidului, este rezistentă la degradare, de la cantităţi reduse
de pesticide existente în sol, apă sau aer se poate ajunge la concentraţii tot mai mari, de la o treaptă la alta a
lanţului trofic. Un astfel de exemplu este lacul Clear din California unde, determinările efectuate după finalizarea
tratamentului cu pesticide de tip DDT, au arătat că de la concentraţia apei de 0,02 ppm (părţi per milion) DDT, a
crescut la 5 ppm în planctonul de la suprafaţa apei, ajungând la valori de 40-300 ppm în peştii fitofagi, iar la unele
păsări sau peşti răpitori din partea superioară a lanţului trofic a atins valori de până la 2000 ppm de DDT, ceea ce
faţă de conţinutul în apă (0,02 ppm), reprezintă o creştere a concentraţiei de 100 000 de ori. Fenomenul de
acumulare al pesticidelor apare în mod similar şi în sol. Dacă în sol conţinutul DDT-ului este de o unitate, în
râmele din sol concentraţia ajunge la 10-40 unităţi, iar în păsările care consumă râme (sitari) atinge cca. 200
unităţi. În mod similar, procese de acumulare se pot înregistra şi la alte elemente, aşa cum sunt anumite metale
grele din apă şi sol, sau elementele radioactive care se pot concentra în anumite lanţuri trofice, ajungând în
concentraţie foarte mare în vârful piramidei trofice, la extremitatea căreia se află şi omul. Astfel, în diverse pajişti
din Anglia stronţiul radioactiv prezent în sol în cantitate mică (o unitate) a ajuns la o valoare de 21 de ori mai
mare în plantele furajere şi de 714 ori mai mare în carnea de oaie.
Prin exemplele citate anterior, s-a căutat să se scoată în evidenţă faptul că, nu în toate situaţiile de
poluare a mediului ambiant, are loc numai o dispersie sau diluţie a poluanţilor în teritoriu, ci de cele mai multe ori,
prin intermediul lanţurilor trofice, are loc o acumulare de poluanţi nebiodegradabili, care deşii apar în mediul
ambiant (sol, aer sau apă) în cantităţi mici se acumulează de-a lungul lanţurilor trofice şi ajung să se regăsească
în organismele animale din ultimul nivel, în concentraţii foarte mari care pot fi uneori letale (provoacă moartea
lor). De la astfel de animale puternic contaminate, prin consumul produselor animale (carne, lapte, ouă etc.) de
către om, acesta să fie victima propriilor sale acţiuni.
 PRIORITĂŢI ALE ECONOMIEI MEDIULUI AMBIANT

În perioada ultimilor ani specialişti din diferite domenii ale economiei si industriei, precum si organizatiile
ecologiste internationale au sesizat şi trag serioase semnale de alarmă încercând să conştientizeze opinia
publică prin mesajul:poluarea nu are frontiere, ea este şi va rămâne o problemă globală a omenirii!
Preocuparea pentru protecţia mediului a fost adusă în dezbatere pentru prima oară la 1 iunie 1972, cu
ocazia primei Conferinţe Mondiale a ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite), ţinută la Stockholm. La a 27-a sesiune a
acestei conferinţe, s-a fondat prima organizaţie care a întocmit Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul
Înconjurător, cu sediul la Nairobi (Kenya). Un an mai târziu, în 1973, organizaţia avea deja un Consiliu de
administraţie compus din 58 ţări membre, inclusiv România, un Secretariat, un Fond pentru mediul înconjurător şi
un Consiliu de coordonare privind problemele importante legate de mediu şi posibilităţile de aderare a altor
instituţii şi organizaţii internaţionale.
Sub egida acestei organizaţii, în colaborare cu alte organizaţii internaţionale (UNESCO, FAO, OMS
s.a.), s-au elaborat şi aprobat o serie de programe internaţionale pentru: supravegherea la nivel mondial a
poluării oceanului planetar, planuri de monitorizare a contaminării cu reziduuri radioactive, a contaminării
alimentelor, a nivelului degradării solului şi defrişării pădurilor, de evoluţie ale efectivelor de animale şi plante
comparativ cu speciile pe cale de dispariţie, precum şi alte proiecte pentru monitorizarea nivelelor de poluare în
toată lumea şi efectelor lor asupra climatului.
A devenit din ce in ce mai evident faptul că, problemele privind mediul înconjurător îşi au rădăcinile în
modul în care a acţionat şi acţionează economia fiecărui stat, precum şi datorită faptului că nu s-au evidenţiat
toate pagubele aduse mediului înconjurător în urma diverselor acţiuni întreprinse asupra acestuia.
Este bine cunoscut că multe activităţi de producţie şi consum de pe glob determină degradarea mediului
natural prin poluarea aerului, apei sau solului, degradare ale căror costuri nu au fost luate mult timp în seamă.
Aceasta a permis accentuarea unora dintre problemele majore ale mediului înconjurător cu care se confruntă
omenirea azi, aşa cum este irosirea resurselor naturale, defrişarea masivă a pădurilor, accentuarea efectului de
seră etc.
În consecinţă, economia fiecărui stat trebuie să joace un rol principal în asigurarea unui mediu
înconjurător de calitate superioară, prin alocarea raţională a resurselor materiale şi financiare si prin politici
adecvate.