6.3.

Clasificarea contractelor
A clasifica înseamnă a grupa contractele după criteriul însuşirilor lor comune.
Astfel:
a) după modul de formare distingem între contracte consensuale, solemne şi
reale;
b) după numărul de obligaţii care iau naştere din aceste contracte distingem
între: contracte sinalagmatice şi unilaterale;
c) după scopul (natura obligaţiei generate) urmărit, distingem între contracte
cu titlu oneros (subclasificare: comutative şi aleatorii) şi contracte cu titlu gratuit
(subclasificare: liberalităţi şi acte dezinteresate);
d) după modul de executare distingem între contracte cu executare dintr-o dată
(uno ictu) şi contracte cu executare succesivă;
e) după modul de nominalizare a lor în legislaţia civilă distingem între
contracte numite şi nenumite;
f) după corelaţia dintre ele distingem între contracte principale şi accesorii;
g) după modul în care exprimă voinţa părţilor distingem între contracte
negociate şi de adeziune;
h) noi tipuri de contracte, reglementate de Noul Cod civil:
- când una din părţi are calitatea de consumator = contracte
încheiate cu consumatorii;
- când între părţi se pregăteşte încheierea unei multitudini de
contracte în viitor, iar părţile convin ca acestea să conţină o suită de
elemente esenţiale pre-determinate = contracte cadru.

a) după modul de formare

consensuale
contr. solemne
reale

Potrivit principiului consensualismului (solo consensu) contractele se încheie

prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără nicio formalitate, de unde a rezultat
categoria contractelor consensuale. De exemplu, acordul de voinţe realizat la
distanţă (între persoane care nu sunt prezente în acelaşi loc), cum e cazul unui clic
dat pe mouse-ul calculatorului sau chiar prin semne (cum se întâmplă la unele licitaţii
de obiecte mobile) sau simpla tăcere (în cazul urcării într-un taxi al cărui aparat de
contorizare porneşte imediat) au valoarea unui contract generator de drepturi şi
obligaţii, chiar dacă nu s-a asigurat vreun mijloc de probă eficient. Legea nu cere
îndeplinirea vreunei condiţii de formă, cum ar fi înscrisul constatator sau actul
autentic. Astfel, conform art. 1174 alin. 2 Noul Cod civil „Contractul este consensual
atunci când se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor”. Ex.: vânzare –
cumpărare (cu unele excepţii, cum ar fi vânzarea unui imobil - teren) contractul de
mandat, de închiriere etc.
Opus celui consensual „contractul este solemn atunci când validitatea lui
este supusă unei formalităţi prevăzute de lege” (art. 1174 alin. 3 Noul Cod civil).
În acest caz neîndeplinirea formei uzuale cerute de lege atrage nulitatea
absolută a contractului; aşadar înscrisul în cazul acestor contracte este cerut ad
validitatem şi nu ad probationem (încheierea unui contract de vânzare – cumpărare
a unui autoturism, nu presupune forma autentică, fiind un contract consensual; faptul
că părţile îl redactează în formă autentică se datorează faptului că doresc să dispună
de un mijloc de probă eficient; forma autentică este o formă cerută ad probationem,
nu ad validitatem).
Exemple: donaţia (art. 1011 Noul Cod civil); vânzarea unei moşteniri (art.
1747 alin. 2); contractual de ipotecă (art. 2378); contractul de întreţinere (art. 2255);
contractual de arendare (art. 1838 alin. 1 Noul Cod civil) etc.
Forma cerută de lege poate fi cea autentică sau altă formă. De exemplu, în
cazul contractului de arendă, pentru a fi valabil trebuie redactat în formă scrisă (conf.
art. 1838 Noul Cod civil altfel este supus sancţiunii nulităţii absolute), fiind valabil
şi opozabil numai după ce, fiind redactat în formă scrisă este şi înregistrat la
Consiliul local (conf. art. 6 din Legea nr. 16/1994, abrogată prin art. 230 din Legea
nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil).
Contractele reale se caracterizează prin faptul că pentru formarea lor nu e
suficientă manifestarea de voinţă a părţilor, ci trebuie să aibă loc şi predarea
(remiterea materială) a bunului la care se referă.
Exemple: împrumutul de consumaţie (mutuum), comodatul, depozitul,
contractul de gaj, contractul de transport.
În aceste cazuri simple promisiunea de împrumut, gaj, depozit etc. nu se
confundă cu încheierea contractului, ci au valoare de antecontract. Obligaţia de
restituire a bunului nu se naşte decât după momentul predării bunului, care
consfinţeşte încheierea contractului (I. Adam, op. cit., p. 43).
Conform art. 1174 alin. 4 Noul Cod civil „Contractul este real atunci când,
pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului”.
Importanţa juridică a clasificării:
- în ceea ce priveşte forma: la contractele consensuale nu se cere nicio formă,
acordul de voinţe fiind suficient; la cele solemne se cere o formă, neîndeplinirea ei
atrăgând sancţiunea nulităţii absolute a contractului; la cele reale, predarea bunului
nu constituie o formă de executare, ci o condiţie a înseşi încheierii contractului (altfel
nu-şi produce efectele);
 - când se cere o anumită formă aceasta nu este întotdeauna cea autentică,
poate fi şi doar forma scrisă; trebuie să distingem însă între forma cerută ad
probationem şi cea cerută ad validitatem (sau al solemnitatem); astfel, în cazul
tranzacţiei forma scrisă este cerută doar ad probationem, nu ad validitatem (conf.
art. 2272 Noul Cod civil); aşadar, când părţile pun capăt sau preîntâmpină un proces,
forma în care trebuie redactată tranzacţia este cea scrisă (neadmiţându-se proba cu
martori – chiar când valoarea actului este sub 250 lei; proba cu martori fiind admisă
dacă există un început de probă scrisă, sau dacă partea a fost în imposibilitate de a
preconstitui sau conserva dovada scrisă – reglementări ce rămân în vigoare din
Codul civil de la 1864 până la intrarea în vigoare a noului cod de procedură civilă,
respectiv Legea nr. 134/2010); pe când în cazul donaţiei, pentru redactarea valabilă
a contractului se cere forma autentică, ca mijloc de prevenire a donatorului asupra
importanţei şi iremediabilităţii gestului pe care-l face;
- principiul simetriei juridice se aplică în această materie; de exemplu, când
se pune problema formei în care trebuie redactat contractual de mandat, când
împuternicirea e dată pentru încheierea unei vânzări de imobile – terenuri,
obligatoriu şi mandatul trebuie autentificat pentru a nu fi nul absolut; idem şi pentru
modificarea unui contract solemn, aceasta nu e valabilă decât dacă îmbracă tot forma
solemnă (ex.: un act constitutiv autentificat modificat prin act adiţional);
- regimul probelor este diferit
b) după numărul de obligaţii distingem contracte sinalagmatice (obligaţiile se
nasc concomitent; în limba greacă sinalagma = împreună; aşadar termenii
sinalagmatic şi bilateral nu sunt sinonimi; orice contract este bilateral, deoarece se
încheie între două sau mai multe părţi cu interese contrare) şi unilaterale (obligaţia
născută este unilaterală, revenind doar uneia dintre părţile contractante). Potrivit art.
1171 Noul Cod civil „Contractul este sinalagmatic atunci când obligaţiile născute
din acesta sunt reciproce şi interdependente. În caz contrar, contractul este
unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligaţie în sarcina ambelor părţi”.
Prin caracter reciproc înţelegem faptul că obligaţiile părţilor îşi au izvorul în
acelaşi contract, iar caracterul interdependent înţelegem că obligaţia uneia din părţi
îşi are cauza juridică în obligaţia celuilalt (I. Adam, op. cit., p. 46). Exemplu: în
contractul de vânzare – cumpărare, obligaţiei vânzătorului de a transfera proprietatea
şi de a preda bunul îi corespunde obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul; în
contractual de locaţiune, obligaţiei locatorului de a transmite folosinţa bunului
închiriat îi corespunde obligaţia locatorului de a achita chiria la termenele convenite.
Exemple de contracte unilaterale: comodatul (doar comodatarul are obligaţie,
şi anume de a restitui lucrul); depozitul (numai depozitarul are obligaţia de a restitui
bunul); donaţia (numai donatorul are obligaţia de a da lucrul donat).
Ceea ce doctrina anterioară clasifică drept contracte unilaterale imperfecte se
regăseşte în Noul Cod civil în fraza finală – art. 1171 «… chiar dacă executarea lui
presupune obligaţie în sarcina ambelor părţi» şi corespunde situaţiei practice în care
pot apărea, ocazional, sarcini şi în sarcina celeilalte părţi. Astfel, dacă depozitarul şi
comodatarul au făcut anumite cheltuieli sau au suferit anumite pierderi, deponentul,
comodantul sunt obligaţi să-l despăgubească pe depozitar/comodatar. La fel în cazul
donaţiei cu sarcini; şi donatorul are obligaţia îndeplinirii sarcinii (Ex.: Bunica
donează o casă nepotului său student la A.S.E. – C.I.G., cu condiţia să termine
facultatea, cu media peste 8.00).
Importanţa juridică a clasificării:
- din punct de vedere probatoriu, în cazul redactării unui înscris sub
semnătură privată, în ipoteza contractului sinalagmatic se aplică regula multiplului
exemplar, adică actul trebuie redactat în atâtea exemplare câte părţi cu interese
contrarii sunt, pe când la contractele unilaterale distingem două situaţii: cazul în care
obligaţia constă într-o sumă de bani, sau o cantitate de bunuri de gen, înscrisul
trebuie să conţină formula bun şi aprobat pentru suma de … sau bunul care face
obiectul contractului şi actul trebuie semnat de debitor; şi cazul în care obiectul
contractului este un bun individual determinat, nu mai este necesară formula bun şi
aprobat. De exemplu, un contract de comodat va fi redactat un înscris sub semnătură
privată datat şi semnat de părţi.
- în ceea ce priveşte efectele, numai în cazul contractelor sinalagmatice se
întâlnesc:
- excepţia de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti
contractus), potrivit căreia oricare dintre părţi poate suspenda executarea
prestaţiei atâta timp cât cealaltă parte nu şi-a executat ea însăşi obligaţia
datorată. De exemplu, într-un contract de vânzare – cumpărare în care s-a
menţionat că la predarea bunului, în trei luni de la încheierea contractului,
se face plata preţului, dacă după trei luni vânzătorul nu a predat bunul,
cumpărătorul poate refuza plata invocând excepţia de neexecutare;
- rezoluţiunea sau rezilierea contractului înseamnă că partea
contractantă ce şi-a executat obligaţia poate cere în justiţie,
rezoluţiunea/rezilierea, când partea cealaltă nu-şi execută în mod culpabil
obligaţiile sau şi le execută în mod necorespunzător;
- riscurile neexecutării contractului (cine suportă pierderea în cazul
neexecutării datorate unui caz de forţă majoră sau caz fortuit) sunt
suportate de debitorul obligaţiei imposibil de executat, adică în materia
contractelor translative de proprietate riscul se transferă doar odată cu
predarea bunului, iar în materia bunurilor de gen, riscul se transferă doar
în momentul în care bunurile au fost individualizate;
- transferul proprietăţii, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, în cazul
bunurilor imobile în sistem de carte funciară operează doar în momentul
intabulării imobilului; cu alte cuvinte proprietatea asupra imobilului nu se
 transmite prin prin simplul acord de voinţe (chiar în cazul redactării în
formă autentificată, fiind vorba de un contract solemn), ci din momentul
intabulării, fiidn consacrat principiul efectului constitutiv de drepturi al
înscrierii în cartea funciară. Dacă în acest caz, imobilul înregistrat se
distruge sau piere, riscul contractului este suportat de vânzător dacă bunul
nu a fost predat, conform regulii res perit debitorii.
c) după scop (natura obligaţiei generate) distingem între contracte cu titlu
oneros şi cu titlu gratuit. Conform art. 1172 Noul Cod civil „Contractul prin care
fiecare parte urmăreşte să îşi procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate
este cu titlu oneros”, alin. 1) şi contractul prin care una din părţi urmăreşte să
procure celeilalte părţi un beneficiu, fără a obţine în schimb vreun avantaj, este cu
titlu gratuit (alin. 2).
De-a lungul timpului au fost propuse, în doctrina juridică, mai multe criterii
pentru determinarea caracterului unui contract, astfel:
- s-a pornit de la reciprocitatea prestaţiilor convenite prin contract, dar în acest
caz se crea confuzia dintre contractele sinalagmatice şi cele cu titlu oneros, deşi orice
contract sinalagmatic este cu titlu oneros, un contract cu acest titlu poate fi
sinalagmatic sau unilateral (I. Adam, op. cit., pg. 61). Astfel, contractul de împrumut
poate fi cu titlu oneros, când se percepe o dobândă, dar ca sumă de obligaţii este
unilateral.
- când s-a pornit de la analiza echivalenţei avantajelor patrimoniale pe care
părţile le au în vedere la încheierea contractelor s-a observat că unul şi acelaşi
contract poate fi în atât cu titlu oneros, cât şi cu titlu gratuit. De exemplu, donaţia cu
sarcini care obligă la executarea unor prestaţii de către donatar către donator, sau
către un terţ, este un contract cu titlu oneros pro – parte, în măsura în care sarcinile
diminuează liberalitatea, cu toate că donaţia este definită ca act cu titlu gratuit (P.
Vlachide, op. cit., p. 29).
- când se porneşte de la criteriul scop, din nou apar dificultăţi. De exemplu,
comodatul este esenţialmente gratuit, dar dacă se cere în schimb o sumă pentru
folosinţă, devine oneros şi se transformă în locaţie, schimbându-şi natura juridică.
Şi depozitul, mandatul, cauţiunea (fidejusiunea) sunt cu titlu gratuit; dar dacă se
prevede o sumă de bani în schimbul prestaţiei capătă caracter oneros.
- într-o opinie s-a considerat că ar trebui cercetată voinţa internă, reală a
părţilor contractante, conform principiului că actul nu trebuie să-şi producă efectele
dincolo de intenţia părţilor contractante (actus non debet operari ultra intentionem
agentium) (a se vedea I. Adam, p. 61).
Importanţa juridică a clasificării:
- din punctul de vedere al capacităţii de exerciţiu: actele cu titlu gratuit nu
pot fi încheiate de persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate
restrânsă, decât de reprezentantul lor legal sau cu consimţământul acestuia, şi cu
acordul autorităţii tutelare; (legea civilă interzicând reprezentanţilor legali să facă
donaţie în numele celor pe care-i reprezintă şi minorilor cu capacitate de exerciţiu
restrânsă); pe de altă parte, legea instituie şi altfel de incapacităţi, cum ar fi
incapacitatea medicului de a primi liberalităţi de la persoanele cărora le-au acordat
asistenţă în cursul ultimei boli (existând o prezumţie de captaţie a voinţei
autorului; interdicţia se extinde şi la copiii şi soţia celui lovit de incapacitate, ca
interpuşi);
- din punctul de vedere al importanţei persoanei contractantului:
contractele cu titlu gratuit se încheie intuitu personae, persoana celui gratificat e
determinantă; pe când la contractele cu titlu oneros persoana contractantă este
indiferentă (ca efect, de exemplu în cazul unui contract cu titlu gratuit, al erorii
asupra identităţii sau calităţii persoanei contractante, vorbim de cauză de anulare
datorată unui viciu de consimţământ; pe când la cele cu titlu oneros acest efect apare
extrem de rar, cum ar fi interpunerea de persoane analizată mai înainte, în cazul
interdicţiei medicului);
- din punctul de vedere al răspunderii contractuale, revocarea contractelor
cu titlu gratuit, prin acţiune pauliană se face în condiţii mai uşoare (fiind suficientă
dovada fraudei săvârşite, de către debitor) pe când la contractele cu titlu oneros se
face mai greu (fiind necesară dovada participării la fraudă a terţului dobânditor al
bunului); diferenţa e valabilă şi în ceea ce priveşte răspunderea contractanţilor: fiind
mai mare în contractele cu titlu oneros (de exemplu, vânzătorul garantează pe
cumpărător împotriva evicţiunii; adică a pierderii dreptului de proprietate transmis,
ca urmare a câştigării unui proces de revendicare de către un terţ care ar dovedi că
el, nu vânzătorul, este proprietarul bunului) care apare în mod excepţional la
contractele cu titlu gratuit, şi numai în limita părţii oneroase a acestuia (de exemplu,
la donaţia cu sarcini sau mandatul cu titlu oneros).
- raportul (aducerea la masa de împărţit a donaţiilor primite în timpul vieţii
autorului comun de către succesorii săi descendenţi ori de soţie) şi reducţiunea
liberalităţilor (în cazul depăşirii cotităţii disponibile) sunt aplicabile doar
contractelor cu titlu gratuit, nu şi celor cu titlu oneros.

A. Subclasificări ale contractelor cu titlu oneros

1. Contractele comutative, potrivit art. 1173 alin. 2 Noul Cod civil sunt cele
în care „la momentul încheierii, existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă,
iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă”. De exemplu, în
contractul de vânzare – cumpărare bunul ce trebuie predat şi preţul sunt determinate,
valoarea prestaţiilor fiind fermă şi cunoscută de la început.
Majoritatea contractelor oneroase au caracter comutativ: închirierea,
antrepriza, schimbul …
 2. Potrivit art. 1173 alin. 2 Noul Cod civil „este aleatoriu contractul care, prin
natura lui sau prin voinţa părţilor, oferă cel puţin uneia dintre părţi şansa unui câştig
şi o expune, totodată, la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor şi
incert”.
În contractele aleatorii (alea = zaruri; evocă noţiunea de hazard, întâmplare),
obligaţia uneia dintre părţi, sau chiar a ambelor, nu este cunoscută la încheierea
contractului, depinzând de un eveniment care este incert sau care, deşi e sigur că se
va produce, nu se ştie când. De exemplu, la asigurările de viaţă, decesul asiguratului
este sigur, dar data producerii lui e incertă. Obligaţia de plată a primei de asigurare
are o întindere definită = durata contractului de asigurare, dar plata poliţei, obligaţia
asigurătorului nu se ştie dacă se va plăti.
Alte exemple: contractul de răspundere civilă, asigurare de persoane şi de
bunuri, contractul de rentă viageră, de întreţinere, de joc sau prinsoare etc.

B. Subclasificări ale actelor cu titlu gratuit

1) Potrivit art. 984 alin. 1 Noul Cod civil „Liberalitatea este actul juridic prin
care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în
favoarea unei alte persoane”, iar potrivit alin. 2 a aceluiaşi articol „nu se pot face
liberalităţi decât prin donaţie sau prin legat cuprins în testament”. Aşadar, prin
donaţie are loc o diminuare a patrimoniului donatorului care nu primeşte niciun
echivalent din partea donatarului (animus donandi = intenţia debitorului de a se
însărăci şi de a-l îmbogăţi, în mod corelativ, pe creditor). Tot liberalităţi sunt
considerate şi remiterea de datorie cu titlu gratuit, donaţia indirectă şi donaţia
deghizată, contractul de sponsorizare, mecenatul (la ultimele două nu trebuie
considerat regimul fiscal special acordat sponsorului/mecena ca un caracter oneros;
componenta fiscală urmăreşte doar să încurajeze actele de liberalitate).
2) Contractele dezinteresate sunt cele care nu afectează cu nimic patrimoniul
celui ce le consimte. De exemplu, în cazul mandatului cu titlu gratuit, mandatarul se
oferă să încheie acte juridice în numele şi pe seama mandantului, fără a primi în
schimb vreo plată. Alte exemple: comodatul, depozitul gratuit, împrumutul de bani
fără dobândă, fidejusiunea.
d) după modul de executare (a se vedea ediţia din 2008, pg. 280 – 281), iar
la importanţa juridică de adăugat:
- riscurile contractuale se rezolvă diferit la cele două tipuri de contracte (a se
vedea clasificarea de la litera b şi importanţa ei juridică); problema impreviziunii şi
a renegocierii pentru o nouă echilibrare a valorii prestaţiilor e posibilă la contractele
cu executare succesivă; celor cu executare dintr-o dată li se poate aplica această
problemă, doar la cele încheiate cu termen suspensiv şi dacă, prestaţiile se găsesc
într-un dezechilibru grav, datorat fluctuaţiilor economice (a se vedea I. Adam, op.
cit., p. 65).
 - numai contractele cu executare succesivă pot fi revocate pe cale unilaterală,
pe când cele cu executare dintr-o dată nu.
h) Potrivit art. 1177 Noul Cod civil „contractul încheiat cu consumatorii este
supus legilor speciale şi, în completare, dispoziţiilor prezentului cod”. Între legile
speciale în materie enumerăm Legea 153/2000 privind clauzele abuzive din
contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, modificată prin Legea
363/2007, conform căreia consumator este „orice persoană fizică sau grup de
persoane fizice constituite în asociaţii, care în practicile comerciale acţionează în
cazuri din afara activităţii comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori
liberale”; iar prin comerciant înţelegând “orice persoană fzică sau juridică care, în
practicile comerciale acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau
de producţie artizanale sau liberale, precum şi orice persoană care acţionează în
acelaşi scop, în numele sau pe seama acesteia” (definiţie ce trebuie reformulată în
acord cu definiţia profesionistului cuprinsă în Noul Cod civil). Scopul acestor
reglementări este acela de a institui un tratament juridic egal tuturor categoriilor de
consumatori (persoane fizice sau juridice), care ar putea fi dezavantajate în
raporturile juridice cu profesionistul care ar putea insera în contracte clauze abuzive.
Pentru a se ajunge la sancţiunea nulităţii clauzei abuzive sau chiar a contractului,
trebuie dovedită cauza imorală ce stă la baza actului şi nu leziunea (a se vedea I.
Adam, op. cit., pg. 70 şi speţa prezentată la subsolul nr. 4 al lucrării).
Un alt tip de contract nereglementat de Codul civil de la 1865, dar prezent în
Noul Cod civil este contractul – cadru, care, potrivit art. 1176 alin. 1 Noul Cod
civil este „acordul prin care părţile convin să negocieze, să încheie sau să menţină
raporturi contractuale ale căror elemente esenţiale sunt determinate de acesta”.
Aşadar este vorba de contractul în care părţile definesc şi stabilesc principalele reguli
şi condiţii care vor guverna încheierea contractului – cadru (a se vedea J. Gatsi, Le
contrat – cadre, L.G.D.J., Paris, p. 2-10).
Utilitatea acestui contract este aceea că simplifică procedura de negociere
între părţi care urmează să colaboreze pe termen îndelungat urmând să se stabilească
(modifice) doar anumiţi parametri contractuali (cum ar fi termenul, volumul
prestaţiilor şi preţul, conf. art. 1176 alin. 2, Noul Cod civil). Este vorba de crearea
unui cadru juridic, prealabil stabilit, cum este cazul contractelor – cadru de
distribuţie, contractele colective de muncă, contractele bancare, de publicitate, de
asigurări etc.
Aceste contracte nu trebuie confundate cu cele de adeziune (caz în care oferta
nu e adresată unei persoane determinate, ci publicului, oferta putând fi acceptată sau
nu, dar neputând face obiect de discuţie; ex.: contractul de transport), deoarece în
cazul contractelor – cadru părţile păstrează libertatea de a hotărâ cu privire la
încheierea, dar şi la conţinutul contractelor ce se vor încheia în aplicarea celor cadru
(A se vedea I. Adam, op. cit. pg. 72-73).
 Astfel, conform articolului 1175 Noul Cod civil „contractul este de adeziune
atunci când clauzele sale esenţiale sunt impuse ori sunt redactate de una din părţi,
pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le
accepte ca atare”.
Pentru enumerarea altor categorii de contracte, nereglementate de Noul Cod
civil, cum ar fi: contractul de formare continuă, contractul cu sine însuşi, contracte
complexe, grupări de contracte, contracte de reacţie, contractul medical etc, a se
vedea I. Turcu, op. cit., pg. 127-135.