O importanta descriere pentru secolul al XVII-lea o avem redata de preotul ortodox

melchit Paul de Alep (1637-1667). În ceea ce privește portul femeilor, aflăm din însemnările
sale că, portul femeilor atât cele din Moldova cât și cele din Țara Românească, sunt
asemănătoare cu cele ale femeilor europene. Părul se poartă împletit, răsucit pe cap, ca un
colac și acoperit cu un conci alb. În cazul femeilor bogate, părul este acoperit cu un conci
trandafiriu și pe deasupra cu maramă albă. Toate poartă șaluri albastre de Alep, iar cele mai
înstărite poartă șaluri de Bursa, foarte populare la acea vreme în regiunile de influență
otomană. Aici, probabil este vorba despre boieroaice și târgovețe. Despre țărănci se știe că își
acopereau capul cu năframe, pe care le confecționau singure. Fetele acestora poartă de
asemenea părul împletit și încolăcit pe cap, dar fără conci. Acest fapt asigură o deosebire de
vârstă. Despre copii, aflăm că stau zilnic fără haine. Aceștia sunt spălați cu apă caldă în
fiecare seară și dimineață de către mamele lor. Atunci când ninge, copii sunt frecați cu multă
zăpadă.

În ceea ce privește afișarea femeilor în public, avem informații că toate se afișează cu

fața descoperită, în frunte cu doamna, spre deosebire de femeile din Imperiul Otoman, unde
datorită islamului, nu au voie să se afișeze cu fața descoperită. Văduvele din Țara
Românească și Moldova poartă pe cap tichii și veșminte negre, la fel ca la cazaci. La
Constantinopol, văduvele poartă pe cap o tichie de culoare galben-portocalie, iar la Moscova
acestea poartă un veșmânt de lână neagra, foarte lung și foarte larg.1

1
Călători străini despre Țările Române, Vol.VI, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976, p 27-28.