Sunteți pe pagina 1din 17

1

CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ

În temeiul drepturilor garantate de Constituţia României şi a Legii nr. 53/2003


se încheie prezentul Contract Colectiv de Muncă între:
1. Societatea Comercială

PREAMBUL

Obiectul prezentului Contract Colectiv de Muncă îl constituie reglementarea


echitabilă a raporturilor de muncă între patron si salariaţi, în beneficiul ambelor părţi.
Clauzele contractuale se bazează pe principiul bunei credinţe şi a respectului
reciproc, care obligă fiecare parte să acorde atenţia cuvenită intereselor celeilalte părţi.
Prin încheierea contractului colectiv de muncă, părţile doresc să promoveze
relaţii de munca echitabile şi înţelegere reciprocă, în scopul rezolvării amiabile a
problemelor cu care se confruntă.
Părţile contractante recunosc şi acceptă că sunt egale şi libere în negocierea
contractului colectiv de muncă.

CAPITOLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

Art. 1 - Prezentul contract colectiv de muncă unic la nivelul Societăţii


Comerciale ........................... stabileşte drepturile minime garantate ale salariaţilor
referitoare la:

I. Dispoziţii generale
II. Obligaţiile patronului
III. Obligaţiile salariaţilor
IV. Încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea
contractului individual de muncă
V. Condiţiile de muncă, protecţia muncii şi a sănătaţii salariaţilor
VI. Timpul de muncă şi timpul de odihnă
VII. Salarizarea
VIII. Formarea şi perfecţionarea profesională
IX. Disciplina muncii
X. Dispoziţii finale
2

Art. 2 – (1) – Orice modificare a prezentului contract ce va face obiectul unei


noi negocieri, care se concretizează prin încheierea unui act adiţional. Cererea de
modificare se comunică în scris celeilalte părţi
(2) – Negocierile cu privire la modificare nu vor putea începe mai tarziu de zece
zile lucrătoare de la data comunicării intenţiei şi nici mai devreme de două zile
lucrătoare.
(3) – Modificările aduse prezentului contract produc efecte de la data
înregistrării actului adiţional la Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială sau
de la o dată ulterioară înregistrării, dacă părţile contractante convin astfel.

Art. 3 – Reprezentanţii părţilor semnatare pot verifica, prin delegaţi stabiliţi,


modul în care se aplică şi se respectă prevederile prezentului contract.
Art. 4 – În baza clauzelor negociate în prezentul contract colectiv de muncă se
vor încheia contracte individuale de muncă. Contractele individuale de muncă
existente se vor adapta prevederilor prezentului contract.
Art. 5 – Suspendarea şi încetarea contractului are loc potrivit legii.
Art. 6 – Prezentul contract colectiv de muncă produce efecte şi are o
valabilitate de 2 ani de la data înregistrării lui la D.M.S.S. Alba.
Art. 7 – Patronul va asigura afişarea la loc vizibil a prezentului contract
colectiv de muncă, astfel încât salariaţii să ia cunoştinţă de conţinutul său, sau acesta
va fi adus la cunoştinţa salariaţilor într-un alt mod.

CAPITOLUL II

OBLIGAŢIILE PATRONULUI

Art. 8 – În sensul prezentului contract colectiv de muncă, prin patron se


înţelege asociatul unic, asociaţii, administratorii societăţii sau consiliul de
administraţie, după caz, respectiv organul de conducere al unităţii stabilit prin lege,
statut ori regulament de funcţionare.

Art. 9 – In vederea realizării sarcinilor de muncă, patronul se obligă să asigure


toate condiţiile necesare, cum ar fi: căldură, lumină, unelte sau ustensile de muncă,
materie prima, întreţinerea utilajelor, echipament de lucru (acolo unde este cazul),
precum şi orice alte utilităţi necesare în procesul muncii.

Art. 10 – Să execute orice alte îndatoriri ce îi revin în temeiul dispoziţiilor


legale şi a prezentului contract colectiv, precum: asigurarea comenzilor, desfacerea
3

produselor, plata obligaţiilor către organele statului, asigurarea drepturilor de vechime


în muncă şi asigurări sociale ale salariaţilor etc.

CAPITOLUL III

OBLIGAŢIILE SALARIAŢILOR

Art. 11 – Salariaţii au următoarele obligaţii care se completează cu cele trasate în


REGULAMENTUL DE ORDINE INTERNA, cele specifice muncii, conform fişei
postului şi atribuţiilor de serviciu.
a) să-şi însusească temeinic cunoştinţele necesare îndeplinirii corecte a
atribuţiilor de serviciu, să participe la instructajele pentru însuşirea sarcinilor de
serviciu şi a normelor de protecţia muncii, să execute întocmai şi la timp sarcinile ce
decurg din meseria sau funcţia pe care o îndeplinesc;
b) să apere patrimoniul unităţii şi subunităţilor şi să contribuie la dezvoltarea
lui, să prevină orice risipă şi să contribuie la reducerea pierderilor normale în procesul
de productie;
c) să contribuie prin îndeplinirea corectă, cu exigenţă şi la timp, a obligaţiilor de
muncă, la desfăşurarea normală a procesului de producţie în condiţii de siguranţă
deplină, să dea dovadă de iniţiativă în muncă cu respectarea tuturor regulilor de
disciplină şi siguranţă;
d) să folosească şi să întreţină în bune condiţii instalaţiile, utilajele, aparatele şi
dispozitivele de protecţia muncii, precum şi echipamentul de protecţie şi de lucru;
e) să respecte graficul individual de lucru stabilit în cadrul programului de
funcţionare a societăţii, să respecte cu rigurozitate regulile stabilite pentru accesul în
incinta, intrarea şi ieşirea din unitate şi locul de muncă;
f) să cunoască şi să respecte cu rigurozitate normele de protecţia muncii şi de
prevenire a incendiilor, inclusiv prescripţiile specifice atât la locul de muncă în care îşi
desfăşoară activitatea, cât şi la celelalte locuri la care au acces, să se prezinte la
controalele medicale periodice şi după caz, la examene psihologice sau de altă natură,
potrivit normelor legale;
g) în situaţii deosebite să efectueze orice activitate potrivit pregătirii lor şi
nevoilor unităţii, să participe indiferent de funcţie sau postul pe care îl ocupă la
înlăturarea avariilor sau oricăror situaţii care ar pune în primejdie viata, sănătate,
integritatea corporală a oamenilor sau bunurilor societăţii;
h) să folosească integral programul de muncă în interesul unităţii, să nu aducă
pagube de nici un fel şi să contribuie la creşterea eficienţei muncii;
i) să respecte normele de consum prin economisirea de materii prime, materiale,
combustibil, carburanţi, lubrefianţi, să înlăture cauzele de funcţionare în gol a utilajelor
şi instalaţiilor pentru evitarea consumurilor nejustificate de energie şi să aducă la
4

cunoştinţă orice abatere în acest sens pentru utilizarea integrală a capacităţilor de


producţie;
j) să aiba grijă deosebită în folosirea, păstrarea instalaţiilor, utilajelor precum şi
a celorlalte bunuri pe care le are in păstrare, gestiune sau pază, să se preocupe
permanent pentru gospodărirea judicioasă a energiei electrice, termice sau de altă
natură, precum şi a combustibilului de orice fel, să nu lase în timpul programului de
lucru echipamentele, instalaţiile, mijloacele de transport, utilaje şi celelalte mijloace
încredinţate fără supravegherea necesară, iar la terminarea serviciului să le asigure şi să
le dea în primire în condiţiile stabilite;
k) să fie vigilent în toate împrejurările şi să prevină orice faptă care ar pune în
pericol securitatea personalului şi a bunurilor unităţii sau subunităţii, să înlăture în
măsura posibilităţilor orice situaţie care ar pune în primejdie viaţa, integritatea
corporală şi sănătatea persoanelor, precum şi integritatea bunurilor materiale, anunţând
de urgenţă pe conducătorul ierarhic superior despre situaţia ivită;
l) să respecte regulile de acces la locurile de muncă şi să primească persoane
străine numai în conformitate cu reglementările în vigoare, să ia măsuri de îndepărtare a
oricărei persoane, dacă prezenţa acesteia ar contribui sau ar periclita siguranţa
lucrărilor, instalaţiilor, maşinilor ori ar avea alte consecinţe dăunătoare;
m) să se prezinte la serviciu în stare corespunzătoare îndeplinirii în bune
condiţii a sarcinilor ce-i revin, să nu introducă, să nu consume băuturi alcoolice în
unitate sau în subunităţi şi să nu lucreze sub influenţa acestora;
n) să respecte programul de lucru, ordinea şi disciplina la locul de muncă şi în
unitate, să folosească integral şi cu maximum de eficienţă timpul de lucru pentru
îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, să execute corect şi la timp dispoziţiile primite pe
linie ierahică;
o) să păstreze cu strictete în timpul şi în afara serviciului, secretul de serviciu,
să cunoască şi să respecte cu stricteţe prevederile legale aplicabile în unitatea şi
subunitatea unde lucrează, ce decurg din natura meseriei sau funcţiei ocupate;
p) să realizeze sarcinile prevăzute în programul de lucru lunar, cunoscând că
nerealizarea acestora din vina lor va conduce la diminuarea corespunzătoare a
drepturilor salariale, şi să realizeze normele de munca şi celelalte sarcini ce decurg din
funcţia sau postul deţinut şi să răspundă de îndeplinirea lor în faţa conducerii unităţii;
r) să execute orice alte îndatoriri ce le revin în temeiul dispoziţiilor legale şi ale
prezentului contract colectiv de muncă şi să efectueze orice activitate potrivit pregătirii
sale şi nevoilor unităţii, să execute orice lucrări reclamate de nevoile unităţii şi de bună
funcţionare a acesteia;
s) să respecte normele de disciplină în relaţiile cu ceilalti membri ai colectivului
de muncă;
s) să nu primească bani sau alte foloase de la cetăţeni pentru activităţile pe care
le prestează în cadrul atribuţiilor de serviciu;
5

t) să informeze operativ conducerea unităţii asupra sarcinilor sau lucrărilor pe


care nu le-a putut executa, cu arătarea motivelor de împiedicare.

CAPITOLUL IV

ÎNCHEIEREA, EXECUTAREA, MODIFICAREA,


SUSPENDAREA ŞI ÎNCETAREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE
MUNCĂ

Art. 12 – (1) Pentru determinarea corectă a drepturilor şi obligaţiilor reciproce


ale părţilor, la angajarea salariaţilor din cadrul societăţii, se vor negocia şi se vor
încheia contracte individuale de muncă pe durata determinată, nedeterminată sau cu
timp parţial cu respectarea prevederilor prezentului contract colectiv de muncă şi a
legislaţiei muncii în vigoare;
- (2) Anterior încheierii contractului individual de muncă între părţi,
angajatorul se obligă să realizeze procedura de informare a persoanelor care solicită
angajarea cu privire la clauzele generale pe care intenţioneză să le înscrie în contract. În
cazul modificării clauzelor din contractele individuale de muncă procedura va fi
identică.
- (3) Persoanele în cauză vor lua la cunoştinţă de informarea venită din
partea angajatorului prin semnarea în două exemplare a acestui act care va fi întocmit
respectând prevederile Codului Muncii (art. 17).
Art. 13 – (1) Contractul individual de muncă se va încheia după verificarea
prealabilă a aptitudinilor profesionale a persoanei care solicită angajarea. Modalităţile
de verificare sunt:
a) Prin concursul care va avea loc în prima zi şi va dura aproximativ 2 ore,
salariaţii vor fi testaţi de o comisie din care va face parte administratorul societăţii,
contabilul, respectiv reprezentantul salariaţilor.
b) Proba practică care se va desfăşura la un interval de o oră de la finele primei
examinări şi care va consta în realizarea efectivă a unei sarcini de serviciu, sub stricta
supraveghere a comisiei. Această proba practică de lucru se poate întinde pe durata a
două zile, la finele acesteia, într-un interval de timp de 24 ore, persoana în cauza va fi
înştiinţată de rezultat.
- (2) În cazul declarării ADMIS, contractul individual de muncă se va
încheia în forma scrisă în câte trei exemplare dintre care câte un exemplar pentru
fiecare parte, iar un exemplar se va depune la I.T.M. Alba, în termen de 20 zile de la
data încheierii. Pentru verificarea aptitudinilor salariatului se poate stabili o perioadă de
probă în condiţiile Codului Muncii (art 31). Această perioadă constituie vechime în
muncă.
Art. 14 – (1) – Contractul individual de muncă se poate modifica definitiv în
ceea ce priveşte felul muncii şi a drepturilor salariale numai cu acordul părţilor.
6

(2) – Refuzul salariatului de a accepta modificarea felului muncii, a


locului de muncă sau a drepturilor salariale, nu dă dreptul celui care angajează de a
proceda la desfacerea unilaterală a contractului de muncă pentru acest motiv, decât dacă
unitatea justifică cu acte, considerente care impun desfacerea contractului individual de
muncă.
(3) – Orice modificare adusă acestora se comunică în scris la I.T.M.
Alba în termen de cinci zile de la producerea faptului juridic, împreună cu actele
justificative.
Art. 15 – (1) – Încheierea contractului individual de muncă se face cu
respectarea legii 53/2003, a drepturilor fundamentale ale cetăţeanului şi numai pe
criteriul aptitudinilor şi competenţei profesionale.
- (2) – Pe lângă celelalte condiţii prevăzute de lege, cu ocazia încheierii
contractului individual de muncă, persoana care urmează a fi angajată, are obligaţia
prezentării certificatului medical din care să rezulte că este aptă de muncă, acest
certificat prezentându-se odată cu carnetul de muncă.
- (3) – Certificatul medical este elaborat de către medicul de medicina
muncii sau de către medicul de unitate şi va fi prezentat de care salariaţi ori de câte ori
conducerea solicită acest lucru în temeiul prevederilor legale (Art.28 din Codul
Muncii).
- (4) - Odată cu prezentarea conducerii societăţii sau compartimentului
contabilitate a certificatului medical şi a carnetului de muncă salariatul are obligaţia de
a prezenta şi “FIŞA DE APTITUDINE”, document eliberat tot de către medicul de
medicina muncii.
Art. 16 – Delegarea şi detaşarea salariaţilor se face în condiţiile prevăzute de
lege şi a prezentului contract colectiv de muncă, cu acordul salariatului şi cu precizarea
în scris a următoarelor clauze: durata detaşării, condiţiile oferite, obligaţiile salariatului,
obligaţiile patronului. Aceste clauze vor fi cuprinse într-un act adiţional la contractul
individual de muncă ce va fi prezentat şi la I.T.M..
Art. 17 – Contractul individual de muncă se poate suspenda, prin acordul părţilor
sau în cazurile prevăzute de lege, situaţie care se va comunica şi I.T.M..
Suspendarea contractelor individuale de muncă poate avea loc:
A) Suspendarea contractului de muncă de drept în vederea efectuării
serviciului militar în termen, în cazul concediului de maternitate, concediu pentru
incapacitate temporară de muncă, carantina, precum şi în celelalte condiţii prevăzute la
Art. 50 din Codul Muncii;
B) Suspendarea contractului de muncă din iniţiativa salariatului în cazurile
de concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, concediu paternal (5
zile), participarea la greva, absenţe nemotivate, precum şi în celelalte cazuri prevăzute
expres la Art. 51 din Codul Muncii.
C) Suspendarea contractului de muncă la iniţiativa angajatorului, pe durata
detaşării, pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii, ca sancţiune
7

disciplinară (max. 10 zile), sau in cazul intreruperilor procesului de productie din


motive economice , tehnologice , structurale caz in car salariatii vor fi considerati in
concediu fara plata fara a mai formula carere scrisa in acest sens , precum si in celelalte
cazuri prevazute la art.52 din Codul Muncii .
Art. 18 – Încetarea contractului individual de muncă poate avea loc în condiţiile
prevăzute de lege prin:
- acordul părţilor;
- la iniţiativa uneia din părţi.
- În cazul în care desfacerea contractului de munca se face din
iniţiativa unităţii, aceasta este obligată să-i acorde salariatului un preaviz de 15 zile
lucrătoare (care nu poate coincide cu zilele de concediu de odihnă), dar numai în
situaţiile prevăzute de Codul Muncii. Preavizul va fi suspendat în situaţiile de
incapacitate temporară de muncă, urmând a fi continuat la încetarea incapacităţii.
Concediul de odihnă neefectuat se va compensa în bani.
- În perioada preavizului, salariaţii au dreptul să absenteze 2 ore/zi de la
programul unităţii pentru a-şi căuta un loc de muncă, fără că aceasta să-i afecteze
drepturile salariale sau vechimea în muncă. Orele absentate se pot acorda şi prin cumul,
prin înţelegerea părţilor.
- Prin înţelegerea părţilor, salariatul poate să renunţe a se prezenta la locul de
muncă în perioada celor 15 zile de preaviz.
- Prin înţelegerea părţilor în cazul încetăii raportului de muncă necorespunzător
profesional conf art61 lit. d) din Codul Muncii, iar salariatul se află în perioadă de
probă angajatorul nu are obligaţia de a-i oferi alte locuri de muncă disponibile în cadrul
societăţii sau de a cere ajutorul A.J.O.F.M. pentru reintegrarea în munc a salariatului
Art. l9 – Când salariatul solicită din propria iniţiativa desfacerea contractului de
muncă, intenţia trebuie comunicată patronului cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de
data la care urmează a înceta contractul de muncă. Nerespectarea acestui termen poate
atrage răspunderea materială a salariatului dacă prin neaducerea la cunoştinţa a celor de
mai sus ar prejudicia unitatea.
Art. 20 – Unitatea nu acordă preaviz salariatului cu ocazia încetării contractului
de muncă din motive disciplinare, imputabile acestuia .
Art. 21 – Deciziile privind încetările contractelor individuale de muncă
indiferent de modul de încetare, se comunica în termen de 5 zile I.T.M.Alba de la
emitere .
Art. 22 – Concedierile pentru motive care nu tin de persoana salariatului pot fi
individuale sau colective in ambele cazuri fiind respectate prevederile legale in viguare
din Codul Muncii.

CAPITOLUL V
8

CONDITII DE MUNCA, PROTECTIA MUNCII SI A SANATATII


SALARIATILOR

Art. 23 – Părţile se obligă să depună eforturile necesare pentru aplicarea unor


măsuri având drept scop ameliorarea continuă a condiţiilor de muncă.
Art. 24 – Organizarea activităţii, prin stabilirea unor structuri organizatorice
raţionale, repartizarea tuturor salariaţilor pe locuri de muncă cu precizarea atribuţiilor şi
răspunderilor, elaborarea de norme de muncă fundamentale, precum şi exercitarea
controlului asupra modului de îndeplinire a obligaţiilor de serviciu de către salariaţi
sunt atribuţii de competenţă exclusivă a celui care angajează.
Art. 25 – Patronul are obligaţia să asigure permanent condiţii tehnice şi
organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă, sau dupa caz,
sarcinilor ce decurg din funcţia sau postul deţinut.
Art. 26 – In toate cazurile în care munca este efectuată într-un regim impus
colectiv sau individual, este necesar să se asigure timpul necesar refacerii capacităţii de
muncă.
Art. 27 - Părţile sunt de acord că orice măsură de protectie a muncii nu este
eficientă dacă nu este recunoscută de către salariaţi. În acest sens, patronul este obligat
să asigure măsuri de instruire a salariaţilor cu privire la protecţia muncii sau sa afişeze
măsurile la locul de muncă.
Art. 28 – Patronul va pretinde la angajare act medical privind starea de sănătate a
celui care solicită angajarea şi ulterior cel putin odata pe an examinarea salariaţilor în
scopul de a constata dacă sunt apţi pentru munca ce o desfăşoară. Refuzul salariatului
de a se prezenta la examinarea medicală constituie abatere şi se sancţioneaza de către
angajator în condiţiile legii şi a prezentulzui contract colectiv de muncă.
Art. 29 – Părţile contractante recunosc ca obigatorie aplicarea normelor privind
declararea, cercetarea şi evidenţa accidentelor de munca şi îmbolnavirilor profesionale,
conform legislaţiei şi reglementărilor în vigoare.
Art . 30 – Părţile vor asigura un regim de protecţie specială a muncii femeilor şi
tinerilor în vârsta de pănă la 18 ani, cel puţin la nivelul drepturilor specifice
reglementate de legislaţia muncii, pe care le considera ca fiind minimale.
Art. 31 – În cazul unei recomandări medicale, patronul asigură în limita
posibilitaţilor existente, trecerea persoanei în cauză în alte locuri de muncă
corespunzatoare stării de sănătate.

CAPITOLUL VI

TIMPUL DE MUNCĂ ŞI TIMPUL DE ODIHNĂ


9

Art. 32 – (1) – Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi şi de 40


de ore pe săptămână, realizată prin săptămâna de lucru de 5 zile.
(2) – Datorita specificului activitatii in cadrul societatii se lucreaya numai
schimbul I
Art. 33– Programul de lucru zilnic se desfasoara intre orele 08.00 si 16.00
Pauza de masa este intre 11.00 si 11.30.
Tinerii sub 18 ani precum si femeile gravide si lauze nu vor presta munca de
noapte si nici munca suplimentara.
Art. 34 – (1) – Orele prestate peste programul normal de lucru şi în zilele
nelucrătoare, la solicitarea patronului, sunt ore suplimentare.
( 2 ) – Salariaţii pot fi chemaţi să presteze ore suplimentare numai cu
consimţământul lor, sau în cazurile prevăzute în art. 11
( 3 ) – Ocazional se pot efectua ore suplimentare de catre salariatii societatii,
acestea vor fi compensate ulterior prin acordarea de timp liber corespunzator sau vor fi
remunerate cu spor de 75% din salariul de incadrare plus sporurile permanente.
Art. 35– (1) – În fiecare săptămână, salariatul are dreptul la 2 zile consecutive de
repaos săptămânal.
(2) – În cazul în care activitatea de la locul de muncă în zilele de sâmbătă şi
duminică nu poate fi întreruptă, zilele de repaos vor fi acordate şi în alte zile ale
săptămânii urmatoare iar daca acest lucru nu este posibil in situatii de exceptie din
motive obiective aceste zile de repaus vor fi acordate cumulat dupa o perioada de max.
15 zile calendaristice .

Art. 36 – Sunt zile nelucrătoare, zilele de repaos săptămânal, precum şi:


- 1 şi 2 ianuarie
- a doua zi de Paşti
- 1 mai
- 1 decembrie
- 25 şi 26 decembrie

Art. 37 – Repaosul pentru servirea mesei este de 30 minute si nu se include în


programul de lucru.
Art. 38 – Durata maxima legala a timpului de lucru nu poate depasi 48 ore /
saptamina , inclusiv orele suplimentare . In situatia in care durata timpului de munca
este prelungita peste 8 ore/zi si peste 48 ore/saptamina, acest lucru este posibl cu
conditia ca media orelor de munca , calculata pe o perioada maxima de trei saptamini ,
sa nu depaseasca 8 ore/zi sau 48 ore/saptamina .
Art. 39 – ( 1 ) – Salariaţii au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu
de odihnă plătit in cuantum de 21 zile lucrătoare pentru intreg personalul societatii
indiferent de vehimea realizata in munca .
10

-- ( 2 ) –.Durata concediului de odihna anual pentru salariatii cu


contracte individuale de munca cu timp partial se acorda proportional cu timpul efectiv
lucrat
Art. 40 – ( 1 ) - Salariaţii încadrabili în gradele de învaliditate I şi II, precum şi
handicapaţii au dreptul la concedii de odihnă suplimentare, de 6 zile/an.
-- ( 2 ) – Salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite
beneficiază de concedii de odihnă suplimentare de minim 3 zile/an.
Art. 41 – ( 1 ) – Pe durata concediului de odihnă, salariaţii vor primii o
indemnizaţie egală cu salariul de bază şi sporurile permanente la data plecării în
concediu corespunzător numărului de zile de concediu.
-- ( 2 ) – Indemnizaţia de concediu se plăteşte înainte de plecarea în
concediu cu cel putin 5 zile lucratoare .
-- ( 3 ) – Orice convenţie prin care se renunţă total sau în parte la dreptul
de concediu de oihnă este interzisă.
-- ( 4 ) – În cazul în care salariatul a efectuat concediul de odihnă pentru
anul în curs, indemnizaţia de concediu cuvenită nu i se reţine în următoarele situaţii:
 dacă pleacă prin reducere de activitate;
 dacă pleacă prin pensionare de limită de vârstă sau invaliditate.
-- ( 5 ) – Angajaţii temporari vor beneficia de concediu de odihnă
proporţional cu timpul lucrat în unitate.
-- ( 6 ) – Efectuarea concediilor de odihna se realizeaza in baza unei
programari colective stabilite de catre angajator cu consultarea prealabila a
reprezentantului salariatilor.
-- ( 7 ) – Efectuarea concediilor anuale de odihna se realizeaza in baza
unei programari colective de catre angajator cu consultarea prealabila a reprezentantilor
salariatilor . Programarea se face pina la inceputul anului calendaristic pentru anul
urmator
Art. 42 ( 1 ) – In cazul in care programarea concediilor de odihna se face
fractionat , angajatorul se obliga sa stabileasca programarea astfel incit fiecare salariat
sa efectueze intr-un an calendaristic 15 zile lucratoare de concediu neintrerupt .
( 2 ) - Sarbatorile legale in care nu se lucreaza , precum si zilele libere
platite stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil nu sunt incluse in durata
concediului de odihna anual .
( 3 )-Durata concediului de odihna anual pentru salariatii cu contract
individual de munca cu timp partial se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat .
( 4 )- In situatia in care concediile legale de odihna nu pot fi efectuate ,
din motive obiective : interese urgente care impun prezenta respectivului salariat la
locul de munca, pina la sfirsitul anului calendaristisc , acest drept se va acorda in anul
urmator dar nu mai tirziu de finele primului trimestru .
( 5 ) – Concediul legal de odihna se compenseaza in bani numai in cazul
incetarii raportului de munca .
11

Art. 43 – Dacă interesele unităţii o impun salariatul poate fi chemat din


concediul de odihnă beneficiind de:
- plata biletului de odihnă sau tratament pentru sejurul
neefectuat;
- plata biletului de tratament sau a benzinei din localitatea de
sejur la domiciliu;
- plata timpului efectuat în mijlocul de transport la întoarcerea
din staţiunea de sejur ( durata echivalentă ).

Art. 44 – ( 1 ) – Salariaţii au dreptul la zile libere plătite pentru evenimente


deosebite în familie, sau alte situaţii, după cum urmează
- căsătoria salariatului - 3 zile
- căsătoria unui copil - 2 zile
- naşterea unui copil - 2 zile
- decesul soţului, copilului, părinţilor, socrilor - 3 zile
- decesul bunicilor, fraţilor, surorilor, nepoţilor - 1 zi
- donatori de sânge - 1 zi
(cf.legii)
( 2 ) – Pentru rezolvarea de situaţii personale, salariaţii au dreptul la
concedii fără plată de 90 zile pe an, care se scad din vechimea în muncă.
( 3) – Salariatii societatii pot beneficia de concedii fără plată, la cerere
pentru rezolvarea următoarelor situaţii: susţinerea examenului de bacalaureat, a
examenului de admitere în instituţii de învăţământ superior, curs seral sau fără
frecvenţă, a examenului de an universitar, a examenului de diplomă ( sau licenţă )
pentru salariaţii care urmează o formă de învăţământ superior curs seral sau fără
frecvenţă sau pentru rezolvarea unor probleme de interes personal .

CAPITOLUL VII

SALARIZAREA ŞI ALTE DREPTURI


12

Art. 45 – Pentru munca prestată fiecare salariat are dreptul la un salariu convenit
la data angajării, care nu poate fi mai mic decât salariul minim pe ţară stabilit
prin Hotărâre de Guvern astfel:
Muncitor necalificat 440 RON
Muncitor calificat 528 RON
Functii cu studii liceale 528 RON
Functii cu studii postliceale 550 RON
Functii de maistru 572 RON
Functii cu studii sup de scurta durata 660 RON
Functii cu studii superioare 880 RON
Art. 46 – În salariul de bază mai pot fi cuprinse sau se pot acorda separat
adaosuri şi sporuri. Adaosurile la salariul de bază pot fi sub forma premiilor acordate
din fondul de salarii în condiţiile în care situaţia economico-financiară a societăţii este
satisfăcătoare. Pentru o vechime în muncă de peste 3 ani se va acorda un spor de
vechime de minim 5%.
Art. 47 – Orele prestate peste programul normal de lucru, în sărbători legale, se
pot compensa cu timp liber corespunzător sau pot fi plătite cu un spor la salariu, 100%
din salariul de bază în condiţiile legii.
Art. 48 – Potrivit prevederilor legale nu pot fi prestate mai mult de 400 ore
suplimentare pe an pentru fiecare salariat.
Art. 49 – Părţile convin să se aplice forma de salarizare în REGIE atât pentru
personalul direct şi indirect productiv cât şi pentru personalul T.E.S.A..
Art. 50 - Salariul se plăteşte lunar în data de 20 a lunii următoare, înaintea
oricăror alte obligaţii ale societăţii.
Art. 51 – Evidenţa primară a timpului de lucru se realizează prin foi colective de
prezenţă întocmite zilnic de conducătorii punctelor de lucru, centralizate la sfârşitul
fiecărei luni la compartimentul CONTABILITATE al societăţii.
Art. 52 – Diurna de deplasare şi modul în care se deconteză cheltuielile de
transport se stabilesc prin contractul individual de muncă cu respectarea prevederilor
legale .
Art. 53 – Salariaţii care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o
indemnizaţie egală cu cel puţin un salariu avut în luna pensionării.
Art. 54 – În afară de ajutoarele prevăzute de lege, la care au dreptul, salariaţii
vor beneficia şi de următoarele ajutoare:
a) în cazul decesului salaritului, un ajutor acordat familiei de un
salariu mediu lunar pe unitate;
b) dacă decesul a survenit din cauza unui accident de muncă sau
a unei boli profesionale cuantumul ajutorului acordat familiei
este de 2 două salarii medii lunare pe unitate ce se va plăti
după stabilirea, în condiţiile legii, a cauzei decesului
13

c) un salariu de bază plătit de unitate la decesul soţului sau soţiei,


ori la decesul unei rude de gradul I aflată în întreţinerea
salariatului.

CAPITOLUL VIII

FORMAREA PROFESIONALĂ

Art. 55 – ( 1 ) Prin termenul “ Formare profesională ” părţile înţeleg:


a) Orice procedură prin care un salariat dobândeşte o calificare, o altă
calificare, precum şi orice procedură prin care salariatul se
specializează sau se perfecţionează obţinând un certificat sau diplomă
eliberata in conditiile prevazuta de legea invatamantului.
b) Formare profesionala continua – orice procedura prin care salariatul ,
avand deja o calificare, ori o profesie isi completeaza cunostiintele
profesionale , fie prin aprofundarea studiilor intr-un anumit domeniu
al specializarii de baza, fie prin deprinderea unor metode sau procedee
noi adoptate in domeniul specialitatii sale.
( 2 ) Formarea şi perfecţionarea profesională, cuprind şi teme din
domeniul relaţiilor de muncă, convenite între părţi.
Angajatorul va asigura participarea la programele de formare profesionala pentru
toti salariatii , cel putin o data la doi ani, dupa cum urmeaza:
Director, contabil, secretara ……………….ianuarie
Muncitor necalificat…………………………martie
Electrician …………………………………..aprilie
Tamplar , dulgher, tapiter……………………mai
Zidar, zugrav , vopsitor………………………august
Lacatus mecanic……….................……….octombrie

Art. 56 – ( 1 ) Identificarea posturilor pentru care este necesară formarea


profesională, căile de realizare, adoptarea programului anual şi controlul aplicării
acestuia, se vor face de comun acord între părţi, cheltuielile pentru activitatea de
forrnare profesională a salariaţilor fiind suportate de societate.
( 2 ) În cazul în care societatea urmează să-şi schimbe parţial sau total
profilul, cu 3 luni înainte de aplicarea măsurii va oferi propriilor salariaţi posibilitatea
de a se califica sau recalifica înainte de a apela la angajări din afară;
( 3 ) În cazul în care un salariat justifică un curs de formare profesională
pe care ar dori să-l urmeze, organizat de un terţ, patronul va analiza cererea urmând să
aprecieze dacă şi în ce condiţii va suporta contravaloarea cursului;
14

( 4 ) Salariaţii care au încheiate acte adiţionale la contractul individual


de muncă în vederea formării profesionale, vor putea fi obligaţi la plata cheltuielilor
ocazionate cu aceasta dacă părăsesc unitatea din motive imputabile lor, înainte de
împlinirea unui termen de 3 ani de la data absolvirii.

CAPITOLUL IX

DISCIPLINA ÎN MUNCĂ

Art. 57 – Beneficiarul prezentului contract colectiv de muncă, indiferent de


funcţie, este obligat să respecte întocmai si să se încadreze în normele privind disciplina
tehnologică şi de muncă, reglementările privind securitatea muncii, precum şi orice alte
reglementări legale referitoare la raporturile de muncă.
Art. 58 – Personalul de conducere de pe orice treaptă ierarhică este obligat ca,
în toate cazurile să dea dispoziţii clare şi precise, în limitele de competenţă, să pretindă
executare întocmai de către personalul din subordine a dispoziţiilor date şi a sarcinilor
de serviciu şi să controleze executarea acestora.
Art. 59 – Se consideră abateri disciplinare, următoarele fapte:
a) – dispunerea executării ori executarea unor lucrări sau reparaţii care
au condus sau puteau conduce la întreruperea activităţii, avarierea
lucrărilor, a construcţiilor utilajelor şi instalaţiilor, pagube
materiale, accidente de muncă etc. ;
b) – sustragerea sau degradarea sub orice formă de bunuri şi valori
aparţinând societăţii şi personalului angajat, indiferent de funcţia
celui care a săvârşit-o;
c) – folosirea în interes personal a bunurilor din patrimoniul societăţii;
d) – înstrăinarea sub orice formă a unor bunuri mobile sau imobile din
patrimoniul unităţii, către persoane fizice sau juridice fără
aprobarea scrisă prealabilă a conducerii societăţii;
e) – luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite;
f) – favoritism la angajare, promovare, înlesniri în acordarea
drepturilor;
g) – falsificarea documentelor primare ( pontaje, norme de muncă,
calcule de salarii, contracte, rapoarte, comenzi, foi de parcurs, fişe
de gestiune, etc.);
h) – prezentarea la serviciu sau efectuarea acestuia sub influenţa
băuturilor alcoolice precum şi consumarea acestora în timpul
serviciului;
i) – absentarea nemotivată de la serviciu timp de 2 zile consecutiv sau
5 zile într-un an calendaristic;
15

j) – încălcarea normelor şi regulilor de securitate a muncii, P.S.I.,


neluarea de măsuri sau nerespectarea măsurilor dispuse care ar
putea crea un pericol iminent de producere a unui accident de
muncă sau de îmbolnăvire profesională precum şi a regulilor
privind accesul şi circulaţia la locurile de muncă;
k) – încălcarea regulilor privind apărarea secretului de serviciu,
precum şi divulgarea informaţiilor confidenţiale deţinute;
l) – neexecutarea la timp şi în condiţiile cerute a dispoziţiilor primite,
sau a sarcinilor prevăzute în fişa postului;
m) – neînştiinţarea conducătorilor ierarhici asupra deficienţelor de
natură să stânjenească desfăşurarea normală a activităţii;
n) – nerespectarea în timpul serviciului a duratei şi regimului de lucru
stabilit;
o) – necompletarea sau completarea necorespunzătoare sau inexactă a
evidenţelor;
p) – comunicarea de date sau informaţii false sau incomplete;
q) – refuzul de a se prezenta la controalele şi verificările privind starea
sănătăţii sau aptitudinilor şi la examenele periodice cerute de
legislaţia în vigoare sau stabilite prin prezentul contract;
r) – încălcarea regulilor de comportament civic şi etic în cadrul
relaţiilor de muncă în incinta societăţii ( insultă, lovire, degradarea
mijloacelor şi instalaţiilor din dotare şi a celor destinate
îmbunătăţirii condiţiilor de muncă şi mediu şi de creştere a gradului
de securitatea muncii etc.), cel în cauză putând fi sancţionat
inclusiv cu desfacerea contractului de muncă;
Enumerarea abaterilor disciplinare de mai sus nu este limitativă, iar răspunderea
penală, materială, civilă sau contravenţională nu exclud răspunderea disciplinară.

Art. 60 – Unui salariat nu i se poate aplica pentru o singură abatere decât o


singură sancţiune disciplinară ( cea mai mare ) chiar dacă, cu prilejul cercetării se
constată că au fost încălcate mai multe îndatoriri de serviciu.
Art. 61 – Sancţiunile ce se pot aplica salariaţilor pentru abaterile disciplinare
săvârşite sunt următoarele :
a) observaţia;
b) mustrarea scrisă;
c) avertismentul dat în scris;
d) diminuarea salariului de bază pe o perioadă de 1 – 3 luni cu 5 – 10
%;
e) retrogradarea din funcţie sau meserie în cadrul aceleiaşi profesii pe
o perioadă de 1- 3 ,luni;
16

f) suspendarea contractului individual de munca pe o perioada ce nu


poate depasi 10 zile lucratoare
g) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Art . 62 – Absentarea nemotivata de la serviciu timp de 2 zile consecutiv sau 5
zile in cursul unui an calendaristic se sanctioneaza direct cu desfacerea contractului
individual de munca, celelalte abateri disciplinare pot fi sancţionate şi direct cu
desfacerea contractului individual de muncă de la prima săvârşire, în raport cu
gravitatea faptei, sau de repetabilitatea abaterilor.
Art. 63 – În cazul în care angajaţii nu-şi realizează normele de muncă sau
sarcinile de serviciu, având asigurate toate condiţiile de muncă necesare, într-o perioadă
de 3 luni consecutiv sau 6 luni alternativ în procent de cel puţin 75% din acestea,
patronul va proceda la desfacerea contractului individual de muncă în condiţiile legii,
pentru necorespundere profesională.

CAPITOLUL X

DISPOZIŢII FINALE

Art. 64– ( 1 ) De prevederile prezentului contract beneficiază toţi salariaţii


indiferent de data angajării.
( 2 ) Modificarea componenţei nominale a conducerii administrative nu
anuleaza şi nici nu modifică prezentul contract colectiv de muncă, neangajând noi
negocieri asupra clauzelor contractuale înainte de expirarea termenului stabilit.
Art. 65- ( 1 ) Executarea întocmai a prevederilor prezentului contract colectiv de
muncă este obligatorie pentru părţile semnatare.
( 2 ) Neîndeplinirea obligaţilor asumate atrage răspunderea disciplinară,
materială, penală, după caz, a celor ce se fac vinovaţi de aceasta conform legislaţiei în
vigoare.
Art. 66 – Litigiile în legătură cu prezentul contract colectiv de muncă se
solutionează de instanţele judecătoreşti.
Art. 67 – Părţile semnatare se obligă a se informa reciproc, în scris, asupra
hotărârilor instanţelor, referitoare la soluţionarea litigiilor.
Art. 68 – Contractul individual de muncă nu poate să prevadă clauze contrare
contractului colectiv de muncă.
Art. 69 – Suspendarea şi încetarea prezentului contract colectiv de muncă are
loc în condiţiile legii.
Art. 70 – Prezentul contract colectiv de muncă se completează cu prevederile
contractului colectiv de muncă la nivel naţional după caz.
17

PĂRŢI CONTRACTANTE

TABEL NOMINAL CU PARTICIPANTII LA ADUNAREA GENERALA DE


DESEMNARE A REPREZENTANTILOR SALARIATILOR IN VEDEREA
NEGOCIERII CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCA

NUMELE SI PRENUMELE FUNCTIA


SEMNATURA

S-ar putea să vă placă și