Aproape fiecare orientare, dar cu precădere behaviorismul şi psihanaliza, şi-au dezvoltat, cu

timpul, forme noi, care încearcă să depăşească limitele variantelor iniţiale. La ora actuală există
nu numai behaviorism, ci şi neobehaviorism, nu numai freudism, ci şi neofreudism
Deşi toate sunt parţiale, limitate, fiecare dintre ele se pretinde a fi generală totalitară; deşi
realitatea pe care o studiază este atât de complexă şi diversă, ele o reduc la un singur model
explicativ, îngustând astfel enorm de mult obiectul de studiu al psihologiei

Concepţia lui Freud are o bază reală: există mereu conflicte între dorinţele noastre şi
obligaţiile morale Eul, în funcţie de conştiinţa morală şi de realitate, caută mereu o soluţie
optimă. Dar Freud susţine o supremaţie a sinelui, a forţelor inconştiente

Watson a fost considerat principalul teoretician al behaviorismului si s-a opus cu

vehementa introspectionismului lui Wilhelm Wundt. A acordat mare importanta lucrarilor lui
Pavlov si bazat pe acestea,impreuna cu sotia sa , a realizat cercetari experimentale
referitoare la conditionarile emotionale. In conceptia lui Watson, emotiile sunt
comportamente. lui Watson i se parea ca vechii psihologi au incercat sa studieze ceva ce era
prea vag si subiectiv, poate prea "ireal", pentru a fi un subiect adevarat pentr-o cercetare
stiintifica. Watson sustinea ca,pentru ca psihologia sa devina o stiinta autentica,este necesar ca
ea sa se concentreze asupra unui fapt definit, care sa poata fi observat in mod direct de catre toti
investigatorii interesati. Astfel,in viziunea sa, studiul adevarat al psihologei ar fi trebuit
sa se ocupe de comportament.
Functionalismul era peste tot in tara si dominant in acea perioada iar la Universitatea din
Chicago functionalistii erau acceptati cu conceptia fluxului de constiinta precum si cu cea a
comportamentul public (deschis). Watson s-a oprit la eforturile introspective ale
functionalistilor in a studia constiinta, in special constiinta animalelor inferioare. El
pretindea ca daca psihologia este o stiinta naturala la fel ca fizica si chimia, trebuie sa se
limiteze la comportamente sau elemente observabile, masurabile, nu trebuie sa se ocupe cu
"elemente de constiinta' care erau accesibile doar organismelor care le traiau.
 Watson a fost de acord cu atentia functionalistilor asupra importantei invataturii,
insa a sugerat ca psihologia se refera la invatarea unor raspunsuri masurabile la stimulii
mediului si a luat experimentele de laborator facute de I.P. Pavlov in Rusia ca model.

Watson n-a acceptat

principiul întăririi descoperit si formulat de Pavlov si nici legea efectului
formulată de Thorndike. Punând în prim-plan legea exerciŃiului
(frecvenŃa si recenŃa), comportamentele, oricât de complexe ar fi, sunt
explicate ca înlănŃuiri de unităŃi Stimul-Răspuns.
6) Raportul psihic-corp
În accentele sale extreme, behaviorismul înseamnă un monism
fizic, în sensul că mentalul nu este decât o expresie a modului în care
funcŃionează sistemul nervos; constiinŃa (dacă există) nu are o existenŃă
independentă.

Behavioristii accentueaza rolul mediului inconjurator in formarea naturii umane si acorda

un rol minor trasaturilor. Promoveaza actiunea (randamentul, performanta) si blocheaza
meditatia, introspectia.

Conştiinţa însăşi era considerată osimplă funcţiune biologică a creierului, asupra

căreia societatea nu aveac u v î n t d e s p u s . A l t f e l , Wa t s o n e r a p e n t r u
a t o t p u t e r n i c i a m e d i u l u i , n u a eredităţii. Ereditare, după el, erau numai reflexele.
Combinarea lor în actelec o m p l e x e e r a d e t e r m i n a t ă d e m e d i u
conştiinţa şi viaţa psihică sunt deducţii pe care le facem, pornind de la datele de observaţie, fără a
fi siguri de validitatea lor. singurele date ce pot fi studiate cu o metodologie riguros ştiinţifică sunt
stimulii (externi!) şi răspunsurile produse de aceşti stimuli S-R; aceste două categorii de fenomene pot fi
măsurate (au o natura cantitativa, nu numai calitativă)

Principiile explicative ale behaviorismului şi

obiectivele sale
– comportamentul este o reacţie de răspuns la un stimul din mediu;

– datele psihice ce pot fi luate în considerare sunt numai cele referitoare la relaţia S-R;

– obiectivele psihologiei sunt de a emite predicţii asupra răspunsului pornind de la stimul şi

să explice natura stimulului pornind de la răspuns.

Postulate teoretice
– în sfera comportamentului (uman şi animal) determinismul este strict;

– comportamentul se reduce la procese psihomecanice – musculare şi glandulare;

– orice comportament, indiferent de complexitate, este analizabil în termeni de secvenţe ale

răspunsului;

– procesele de conştiinţă, dacă există, nu pot fi studiate ştiinţific;

– comportamentele sunt învăţate;

– învăţarea este condiţionată (limitată) de disponibilităţile prescrise ereditare.

El spunea că cele trei emoţii de bază “se atasează unei varietăţi de stimuli cu răspunsuri
completate sau modificate ale acestora”

Din perspectiva structuralismului,

sarcina psihologiei consta în a desprinde, a dezmembra structurile psihice complexe în
elementele lor componente si a le studia pe fiecare după o serie de criterii (natura,
conŃinutul, calitatea, intensitatea, durata lor etc). Pe de altă
parte, Titchener credea că psihologia nu trebuie să-si
formuleze scopuri practice, singurul ei scop fiind acela
al unei mai bune cunoasteri a constiinŃei prin introspecŃie.
Această opinie era îndreptată împotriva unei alte orientări
psihologice din epocă, practicată concomitent cu struc
turalismul, si pe care însusi Titchener a denumit-o
funcŃionalism. Cunoscut si sub denumirea de „scoala de
la Chicago", funcŃionalismul a fost promovat de James si
de doi dintre studenŃii săi, John Dewey (1859-1952) si
James R. Angell (1867-1949), sosiŃi la Universitatea din
Chicago în 1894. După James, constiinŃa nu este un
simplu produs derivat, secundar, asa cum se credea pe vremea sa, ci, ca activitate a orga-
nismului, ea îndeplineste importante funcŃii adaptative
Structuralismul si funcŃionalismul, orientări ce par a fi total
divergente (prima este abstractă si teoretică, avându-si modelul în chimie, a doua
concretă si practică, cu modelul în biologie, în interacŃiunea dintre organism si mediu)
au însă un punct de convergenŃă. Ele se întâlnesc în concepŃia si metoda introspecŃionistă
pe care le practicau. Watson era nemulŃumit de sterilitatea si de lipsa de aplicaŃie practică a celor două
orientări ale psihologiei tradiŃionale, structuralismul si funcŃionalismul, la modă pe
timpul său în America

La Freud nu putem vorbi de o

schimbare radicală a obiectului psihologiei, deoarece el a înlocuit un element psihic
(constiinŃa) cu un alt element (inconstientul) tot psihic. Asadar, el se păstrează în
limitele vieŃii psihice interioare. însă modul cum este concepută interioritatea psihică a
omului, complexitatea si dinamica acesteia, originalitatea metodei propuse ne fac să
credem că Freud si psihanaliza sa se detasează net din contextul orientărilor care
consideră viaŃa psihică interioară ca obiect al psihologiei.
behaviorismul, care postula o concepŃie mecanicistă despre om, considerându-1 o masină
usor de manipulat în funcŃie de scopurile propuse, cât si psihanaliza, care reducea omul
la o fiinŃă iraŃională, controlată irevocabil de trecut si de produsul acestuia - inconstientul,

Nici una dintre cele patru orientări nu este perfectă, fiecare dintre ele dispunând de
limite importante. EsenŃial este însă faptul că nu de puŃine ori constientizarea
propriilor limite s-a făcut chiar din interiorul lor, ceea ce a dus la o oarecare corijare
a acestora. în
psihanaliză s-a trecut de la freudismul tradiŃional, care absolutiza rolul inconstientului
si al sexualităŃii, spre variante ceva mai realiste si mai flexibile, ce redimensionează
locul si rolul influenŃelor sociale în viaŃa psihică a omului
behaviorismul renunŃă în mod deliberat tocmai la studierea mecanismelor
prin intermediul cărora acŃiunea unui stimul se transformă în manifestări ale unui
organism: activitatea, prin caracterul ei complex constient, riscă să piardă din
vedere elementele infrastructurale ale psihicului

structuralismul: În concepţia lui Wundt, fondatorul structuralismului, psihologia trebuie să abordeze

procesele elementare ale experienţei conştiente. Structura conştiinţei include, asemănător structurii apei
sau aerului, două tipuri de elemente primare care pot fi studiate în laborator: senzaţiile şi sentimentele.
Focalizarea interesului cercetătorilor pe structura componentelor psihicului este una din particularităţile
şcolii structuraliste iniţiate de W.Wundt. Structuraliştii se preocupă de identificarea elementelor
experienţei, de descoperirea modalităţilor lor de combinare şi a factorilor care influenţează combinarea
acestor elemente.

Pentru studierea elementelor conştiinţei, Wundt şi adepţii săi structuralişti au utilizat metoda cunoscută
ca metoda introspecţiei/ autoobservării
Studierea conştiinţei prin descompunerea ei în fragmente a condus însă la neglijarea caracteristicii ei
principale, aceea de a fi unică şi originală, precum şi la neglijarea susţinerii afectiv-motivaţionale de care
se bucură conştiinţa, susţinere care însă nu intră în câmpul conştiinţei (şi nu poate fi descrisă în cuvinte).
Îndoieli au apărut şi în privinţa unei alte metode utilizate de introspecţionişti, de data aceasta nu pentru
cunoaşterea propriei interiorităţi ci pentru cunoaşterea celuilalt şi anume empatia (pathos înseamnă
simţământ, simţire) adică transpunerea în starea, în simţirea celuilalt. Principalele obiecţii care s-au
ridicat s-au referit la posibilitatea reală a unei persoane de a se transpune în sentimentele celuilalt dacă
nu avut acelaşi tip de experienţă, dacă nu a trăit el însuşi aceleaşi sentimente.
După 1920, încep să se dezvolte o serie de şcoli care reprezintă reacţii mai bine conturate la
introspecţionism, printre acestea remarcându-se funcţionalismul. Teoria evoluţionistă a lui Ch.Darwin a
atras atenţia asupra mişcării, a dinamicii structurilor. W.James, reprezentant de marcă al psihologiei
funcţionale, propune ca obiect de cercetare nu structura conştiinţei ci funcţia (sau funcţiile) ei. Principala
funcţie a conştiinţei este, după James, asigurarea adaptării individului la mediu – idee care a fost ulterior
dezvoltată de foarte mulţi psihologi. Deşi şi funcţionaliştii utilizează introspecţia ei nu se limitează la ea ci
recurg mai ales la experimente şi se arată interesaţi de aplicarea rezultatelor acestora la rezolvarea unor
probleme practice.

Psihanaliza afirmă ca obiect al psihologiei tot viaţa psihică interioară dar nu se limitează la palierul
conştient al psihicului, ci se focalizează mai ales asupra celui inconştient, deci realizează o extindere a
ariei de investigaţie faţă de introspecţionism În concepţia freudiană aparatul psihic este organizat nivelar
şi are o dinamică specifică. Într-o primă etapă a studiilor sale Freud identifică nivelele conştient,
preconştient şi inconştient ale psihicului iar într-o o a doua etapă (după 1920) instanţele acestuia (Sine;
Eu, Supraeu). Un rol important în viaţa individului îl joacă dinamica acestor componente iar dinamica
este dirijată de pulsiunile din inconştient (descrise de Freud ca fiind de două feluri: pulsiuni de viaţă ce
constituie libidoul şi pulsiuni de moarte ce explică agresivitatea).

Şcoala psihologică şi orientarea care a afirmat ca obiect al psihologiei comportamentul poartă

numele de behaviorism. Behaviorismul promovat cu pasiune de J.B.Watson reprezintă momentul în care
psihologia se orientează şi spre altceva decât studiul stărilor de conştiinţă

În definiţia lui Watson comportamentul este un “ansamblu de reacţii obiectiv observabile pe care
un organism echipat cu sistem nervos le execută ca răspuns la stimulările mediului obiectiv observabile”,
deci orice comportament poate fi descris în termeni de „stimuli şi răspunsuri” sau de „excitaţie şi
reacţie”

Astfel, că, în esenţă, viaţa psihică ajunge să fie redusă la 3 categorii de comportamente: viscerale
(cele prin care sunt exteriorizate emoţiile); motorii (cele prin care se realizează marile mişcări) şi
laringeale (cele care exprimă limbajul). Cuvântul, în opinia lui Watson este o acţiune ca toate celelalte „a
spune înseamnă a face, adică a te comporta. A vorbi cu voce tare sau cu tine însuţi (a gândi) este un tip
de comportament la fel de obiectiv ca a juca base-ball”

behaviorismul focalizandu-se pe construirea unei psihologii a faptelor observabile dintre care este
exclusă experienţa subiectivă. Metodele utilizate de behaviorişti sunt observaţia sistematică şi
experimentul. Astfel, sunt colectate observaţii care sunt sistematizate şi tratate logic şi matematic.
Observaţia la care recurg behavioriştii este una ştiinţifică, sistematică, programatic diferită de cea
obişnuită. În observaţia ştiinţifică se porneşte de la determinarea experimentală a situaţiei exacte care va
provoca reacţia ce urmează a fi observată. Şi în ce priveşte experimentul sunt introduse tehnici noi ca
înregistrarea reacţiilor glandulare, musculare sau verbale, cronaxia şi electroencefalografia. Introducând
rigoare şi control în cercetarea psihologică, behaviorismul asigură o bună descriere a faptelor dar
neglijează o altă obligaţie a unei ştiinţe, aceea de a explica faptele. Abordarea comportamentului în sine,
fără semnificaţia pe care o are în realitate, fără rolul de expresie a unor structuri mentale subiacente
configurează unele dintre cele mai importante limite ale behaviorismului: ca să fie obiectivă devine o
psihologie rigidă.