Sunteți pe pagina 1din 1

Gărzile pretoriene de la Augustus până la anul celor patru împărați

Inițial prin pretorieni se înțelegea în sensul mai larg al cuvântului cei care păzeau un
magistrat-general . Scipio Africanul a fost primul care a folosit o gardă recrutată pentru al
păzi. Odată cu debutul războaielor civile din primul secol al erei precreștine, ascensiunea
generalilor a făcut necesară o bază armată mai sigură, de obicei paza unui magistrat era
efectuată de 12 lictori, dar în cazul personajelor foarte importante care au creat adversități în
jurul lor, s-a format o pază mai serioasă. Iulius Caesar În încercarea de a demonstra că se
încrede în jurămintele de fidelitate ale aristocratiei senatoriale, a renunțat la garda personală,
după cum se știe acest gest l-a costat viața .

Urmașul său, nepotul și fiul său adoptiv nu a mai avut aceași încredere generoasă în oameni
de care a dat dovadă Iulius Caesar. Suetonius amintește că a cerut și a primit permisiunea să
fie secondat de gărzi și în senat. Mai mult el purta, după același autor, o platoșă sub togă
atunci când trebuia să meargă în acest for. Octavian a fost mult mai ponderat și răbdător decât
impulsivul său unchi. A neglijat toate formele exterioare ale puterii absolute și a încercat să
mențină instituțiile republicii. Doar că în acest proces el a golit de însemnatate principalele
magistraturi ale res publica. După înfrângerea lui Antonius la Actium și ocuparea Egiptului

S-ar putea să vă placă și

  • Uzbekistan
    Uzbekistan
    Document4 pagini
    Uzbekistan
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Japonia
    Japonia
    Document1 pagină
    Japonia
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Proprietățile Bumbacului
    Proprietățile Bumbacului
    Document2 pagini
    Proprietățile Bumbacului
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Mihail I
    Mihail I
    Document2 pagini
    Mihail I
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Italieni Si Osci
    Italieni Si Osci
    Document1 pagină
    Italieni Si Osci
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Uzbekistan
    Uzbekistan
    Document1 pagină
    Uzbekistan
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Mihail I
    Mihail I
    Document2 pagini
    Mihail I
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Mihail I
    Mihail I
    Document2 pagini
    Mihail I
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Italieni Si Osci
    Italieni Si Osci
    Document1 pagină
    Italieni Si Osci
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Italieni Si Osci
    Italieni Si Osci
    Document1 pagină
    Italieni Si Osci
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Italieni Si Osci
    Italieni Si Osci
    Document1 pagină
    Italieni Si Osci
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Imperiul Habsburgic
    Imperiul Habsburgic
    Document1 pagină
    Imperiul Habsburgic
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Mihail I
    Mihail I
    Document2 pagini
    Mihail I
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Italieni Si Osci
    Italieni Si Osci
    Document1 pagină
    Italieni Si Osci
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Mihail I
    Mihail I
    Document2 pagini
    Mihail I
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Mihail I
    Mihail I
    Document3 pagini
    Mihail I
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Mihail I
    Mihail I
    Document2 pagini
    Mihail I
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Mihail I
    Mihail I
    Document3 pagini
    Mihail I
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Mihail I
    Mihail I
    Document3 pagini
    Mihail I
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Italieni
    Italieni
    Document1 pagină
    Italieni
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Mihail I
    Mihail I
    Document3 pagini
    Mihail I
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Italieni Si Osci
    Italieni Si Osci
    Document1 pagină
    Italieni Si Osci
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Italieni
    Italieni
    Document1 pagină
    Italieni
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Imperiul Habsburgic
    Imperiul Habsburgic
    Document1 pagină
    Imperiul Habsburgic
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Avraam
    Avraam
    Document2 pagini
    Avraam
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Francezii
    Francezii
    Document1 pagină
    Francezii
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Matia de Hunedoara Fiul Lui Ioan de Hunedoara Este Considerat Astăzi Cel Mai Mare Rege Al Ungariei
    Matia de Hunedoara Fiul Lui Ioan de Hunedoara Este Considerat Astăzi Cel Mai Mare Rege Al Ungariei
    Document1 pagină
    Matia de Hunedoara Fiul Lui Ioan de Hunedoara Este Considerat Astăzi Cel Mai Mare Rege Al Ungariei
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Radu de La Afumati
    Radu de La Afumati
    Document1 pagină
    Radu de La Afumati
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări
  • Matia de I de Hunedoara
    Matia de I de Hunedoara
    Document1 pagină
    Matia de I de Hunedoara
    Sucre Bolivar
    Încă nu există evaluări