3.

BENITO MUSSOLINI
Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie 1945, Giulino di
Mezzegra lângăComo) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943. A creat un
stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat. Folosindu-și carisma, controlul total al mediei și
intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al Doilea
Război Mondial alături de Germania lui Adolf Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce
a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui. În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea
mare italian într-un sondaj de opinie TV.
Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioadă de aproape 21 de ani, și mai apoi președinte al Republicii
Sociale de la Salo (Repubblica Sociale di Salò), Benito Mussolini ar fi vrut să redea Italiei gloria Romei
Antice și strălucirea Renașterii Italiene.
Economic, pe plan intern, a reușit să reducă sensibil șomajul și să îmbunătățească serviciile prestate de Căile
Ferate Italiene, să organizeze Poliția Statului, să înceapă lupta împotriva Mafiei din Sicilia și sudul Italiei.
Prețul acestor aparente realizări economice deosebite a fost denigrarea practic totală a poporului italian și a
primului său ministru în afara teritoriului țării, în special la Liga Națiunilor Unite.
A invadat Etiopia în 1935 și a participat la Războiul civil din Spania (1936 - 1939) de partea
generalului Francisco Franco, fiind în același timp criticat de Marea Britanie și Franța, ambele puteri
coloniale.
Benito Mussolini nu a fost nici religios și nici moral. Deși, la începutul anilor 1920 a interzis organizațiile
catolice ale tineretului italian, mai târziu, în 1929, a îmbunătățit - într-un fel - relațiile cu Biserica Romano-
Catolică prin semnarea Concordatului cuPapa Pius al XI-lea, la 11 februarie 1929. Conform
documentului, papei este recunoscută suveranitatea Papalității asupra Vaticanului, iar catolicismul devine
religie de stat în Italia. În schimb, Papalitatea recunoștea statul italian. Astfel se încheia o dispută veche
din 1871.
La declanșarea Primului Război Mondial, Benito Mussolini intră în conflict deschis cu
conducătorii Partidului Socialist Italianpentru poziția sa deschis și vehement exprimată de intrare a Italiei în
război împotriva Germaniei.
Ca rezultat direct al "nesupunerii" sale față de politica partidului, la 25 noiembrie 1914, Mussolini este
expulzat din Partidul Socialist Italian.
Imediat, Mussolini înființează propriul său ziar, Il Popolo d'Italia (Poporul Italiei, în limba română), în care
scrie editoriale virulente prin care încerca să determine schimbarea opiniei publice în sensul dorit de el cu
scopul de face ca Italia să intre în război.
Când Italia a intrat în război, Benito Mussolini s-a înscris ca voluntar în armată, devenind caporal, precum
un alt caporal celebru, Adolf Hitler.
În război, a servit efectiv pe câmpul de luptă, din septembrie 1915 până în februarie 1917 când a fost rănit și
apoi demobilizat.
 Regimul totalitar
Totalitarismul este un regim politic în care puterea aparține în mod total unei persoane sau unui grup de
persoane. Spre deosebire de sistemul politic de tipmonarhie absolută sau dictatură, în regimurile totalitare
distanța între stat și societate este practic anulată, în sensul că puterea întrupată de stat, prin partidul unic,
pătrunde până și în viața particulară a fiecărui cetățean. Ideologia totalitaristă este opusă conceptului
de societate deschisă.
În istoria recentă, comunismul, nazismul și fascismul au fost regimuri totalitare. Comunismul, de extremă
stângă, se baza pe ideea socială de egalitarism: toți trebuiau să fie „egali”. De extremă dreapta este nazismul
care, în expansiune teritorială, susținea că fiecare națiune trebuie să se formeze dintr-o rasă pură, ariană, numai
din oameni ce aparțin aceleiași rase – un factor ce a stat la baza Holocaustului. În aceeași ideologie se susține
că fiecare rasă are la bază puterea militară.
Raymond Aron a definit totalitarismul astfel:
1. Fenomenul totalitar intervine la un regim care îi acordă unui partid monopolul activității politice.
2. Partidul care are monopolul este animat de, sau înarmat cu, o ideologie căreia îi conferă o autoritate
absolută și care, pe cale de consecință, devine adevărul oficial al Statului.
3. Pentru a răspândi acest adevăr oficial, Statul își rezervă, la rândul său, un dublu monopol: monopolul
mijloacelor de forță, și monopolul mijloacelor de convingere. Toate mijloacele de comunicare - radioul,
televiziunea, presa - sunt dirijate și comandate de Stat și de reprezentanții acestuia.
4. Cea mai mare parte a activităților economice și profesionale sunt supuse Statului și devin, într-un fel, o
parte a Statului însuși. Și, cum Statul este inseparabil de ideologia sa, majoritatea activităților economice și
profesionale "poartă culoarea" adevărului oficial.
5. Toate fiind activități de Stat, și orice activitate fiind supusă ideologiei, o greșeală comisă într-o activitate
economică sau profesională devine, în același timp, o greșeală ideologică. De unde, pe linia de sosire, se
constată o politizare și o transfigurare ideologică a tuturor greșelilor pe care este posibil să le facă indivizii și,
în concluzie, o teroare în același timp polițistă și ideologică. (...) Fenomenul este perfect atunci când toate
aceste elemente sunt reunite și îndeplinite în întregime.
Pe măsură ce istoria celui mai dur[1] și în același timp durabil totalitarism, concretizat istoric în regimul
comunist sovietic, a fost analizată de către istorici, o parte dintre aceștia au ajuns la concluzia că definiția
conceptului "totalitarism" trebuie să fie serios amendată[2], dacă aceasta e să mai poată fi aplicată în mod
justificat fie și doar acestei forme extreme de control politic, care a fost regimul sovietic: realitatea din
Uniunea Sovietică, și cu atât mai mult aceea din Germania nazistă, arată că societatea n-a putut fi controlată
de-o manieră totală de către stat, cum nici statul n-a putut fi la rândul lui complet controlat de către un partid
unic sau un dictator.[3][4] Alți istorici subliniază că dacă conceptul de totalitarism poate fi aplicat în mod
justificat unor anumite perioade din istoria Uniunii Sovietice, cum este de exemplu epoca stalinistă, pentru alte
perioade (epoca lui Hrușciov, printre altele) o astfel de noțiune nu se mai poate aplica.[5] Pentru a putea da cont
de realitatea istorică, o redefinire a conceptului teoretic de "totalitarism" trebuie deci, în opinia unor istorici
precum britanicul Robert Service, să admită faptul notabil că în societățile reale aflate sub regimurile care sunt
candidatele cele mai credibile la calificativul de "regimuri totalitare", a existat o vastă și diversă reacție de
împotrivire a societății la politicile autorităților, ba chiar mai mult, ea a fost întotdeauna parte integrantă a
modului de funcționare al acestor regimuri
 Trasaturile fundamentale ale societatii democratice
- Suveranitatea poporului.
- Guvernul alcatuit cu acordul celor guvernati.
- Domnia majoritatii.
- Drepturile minoritatilor.
- Garantarea drepturilor fundamentale ale omului
(un raport just intre drepturi si libertati, intre
obligatii si indatoriri, intre libertate si
responsabilitate).
- Existenta unui cadru legislativ (in care sa fie
prevazute drepturile si libertatile fundamentale ale
omului, sa se prevada egalitatea in drepturi a
tuturor cetatenilor de a gandi si de a se organiza in
mod liber, de a-si manifesta liber pozitiile fata de
conducatori).
- Alegeri libere si echitabile (existenta unui
mecanism politic care sa asigure conditiile pentru
exercitarea libera de catre toti cetatenii a dreptului
de a alege si de a fi alesi: vot universal direct si
secret).
- Respectarea procedurilor legale.
- Limitarea constitutionala a puterii guvernantilor.
- Pluralism social, economic si politic ca conditie
sine-qua-non a democratiei.
- Separatia puterilor in stat (puterea legislativa,
puterea executiva si puterea judecatoreasca) fiind
o necesitate si o garantie impotriva instaurarii
totalitarismului.
- Respectarea valorilor de toleranta, pragmatism,
cooperare si compromis.
- Dreptul de organizare profesionala si politica
libere.
- Existenta mijloacelor de informare in masa care
sa se manifeste liber (unii politologi considera
presa scrisa ca fiind "a patra putere in stat").
- Organizarea si conducerea democratica a
societatii sa cuprinda toate sferele vietii sociale.
Conceptul de democratie este indisolubil legat de
notiunea de pluralism. Ea isi gaseste concretizarea
in multitudinea de partide si organizatii politice,
sindicale, religioase etc, exprimand diversitatea
conceptiilor si organizatiilor care se interpun intre
individ si stat. Pluralismul politic este un principiu
dupa care functionarea democratica a societatii,
garantarea drepturilor si libertatilor cetatenesti sunt
conditionate de existenta si actiunea mai multor
forte politice si sociale aflate in competitie. Prin
instituirea pluralismului politic drept camp de
manifestare a democratiei, puterea politica nu mai
troneaza deasupra societatii, ci se intersecteaza cu
toate segmentele structurii sociale intr-un
mecanism chemat sa functioneze pe baza
legitimitatii, a libertatii. Aristotel spunea ca
libertatea este "principiul fundamental al
guvernamantului democratic."
In faza revolutiilor burgheze, cand s-a facut
trecerea la suveranitatea nationala, s-au conturat,
pe fundalul recunoasterii omului ca fiinta concreta,
nu abstracta, anumite drepturi si libertati. Ele se
vor proclama sub denumirea de "declaratii ale
drepturilor omului si ale cetateanului". Pentru a fi
indeplinite, poporul trebuie sa-si exercite puterea
pe principiul libertatii. Toate democratiile
occidentale au recunoscut drepturile omului,
printre care amintim:
- dreptul la libertate
- dreptul la libertatea de exprimare
- dreptul la libertatea de gandire
- dreptul la libertatea presei
- dreptul la viata
- dreptul la proprietate
- dreptul la securitate
- dreptul la intrunire si la asociere
- dreptul la aparare egala din partea legii
- dreptul la o judecata prompta si dreapta
- dreptul la libertatea credintei si a constiintei
Acestea sunt drepturi ce nu pot fi abrogate de nici
o putere, sunt asa numitele drepturi inalienabile.
Ele decurg din suveranitatea poporului. Rolul
drepturilor este de a proteja individul asupra
abuzurilor venite din partea autoritatilor.
"Fiecare epoca si generatie trebuie sa fie la fel de
libera sa actioneze pentru sine, in toate cazurile, ca
epocile si generatiile care au precedat-o…Omul nu
are nici un fel de proprietate asupra omului si nici
o generatie nu are vreo proprietate asupra
generatiilor care urmeaza." T. Paine, "Drepturile
omului"
Democratia reprezentativa s-a format in jurul
parlamentelor. Parlamentul este cel care
legitimeaza guvernamantul democratic. Functia lui
esentiala este de a face legi si de a sustine si
controla puterea executiva (adica Guvernul). In
Romania Parlamentul este bicameral: Senatul si
Camera Deputatilor, ambele alese prin vot direct si
secret de catre guvernati, o data la patru ani.
Democratia s-a dezvoltat si se dezvolta numai in
masura in care relatia dintre conducatori si condusi
(guvernanti si guvernati) se inclina in favoarea
celor din urma, cand condusii impun
conducatorilor, prin modalitati si mijloace variate,
respectarea drepturilor fundamentale ale
individului