CAPITOLUL 3

ECONOMETRIA
ŞI CERCETAREA ECONOMICĂ CANTITATIVĂ

1 RELAŢIILE DINTRE VARIABILE

2 MODELE ECONOMETRICE
3 UN MODEL MACROECONOMIC SIMPLU
4 LOCUL ŞI ROLUL ECONOMETRIEI
ÎN SISTEMUL ŞTIINŢELOR ECONOMICE
 1 Relaţiile dintre variabile

Încă din secolul al XVII-lea se pun bazele primelor metode

de analiză econometrică, ele referindu-se la finanţe şi comerţ
internaţional.
Pentru a putea exemplifica legăturile dintre variabilele
economice, economiştii au încercat să explice intensitatea efectului
modificării unei variabile asupra celorlalte şi să transpună numeric
relaţia analizată. Conexiuni de tip cauză-efect apar pentru prima
dată la reprezentanţii liberalismului clasic.
Adam Smith afirma că proporţia existentă pe piaţă dintr-un
anumit bun şi cererea pentru bunul respectiv influenţează preţul
acestora. Cel care a revoluţionat gândirea economică la nivelul
macro, J. Keynes a pus problema legăturii dintre cererea globală şi
mărimea masei monetare. În lucrarea sa „Teoria probabilităţilor”,
Keynes formulează critici la adresa econometriei şi a metodelor
folosite de aceasta.
Argumentele folosite au fost:
9 datele statistice sunt colectate empiric fapt ce generează
erori de prognoză şi programe;
9 referitor la multicoliniaritate (ce reprezintă o
caracteristică a variabilelor de a fi corelate între ele);
evenimentele din economie pot afecta estimatorii;
 9 diferenţa dintre variabilele exprimate cantitativ şi cele
exprimate calitativ va genera erori de predicţie.

Pentru a prezenta relaţia dintre variabile luăm exemplul:

1. Cantitatea cerută dintr-o marfă pe piaţa privită ca funcţie
de preţ Q = f (p). Această relaţie este numită de simplă cauzalitate
şi se referă la două variabile. Realitatea economică demonstrează
că o cantitate cerută dintr-un anumit produs este influenţată pe
lângă preţ de venitul disponibil şi preţul mărfurilor substituibile.

Q=F( p, yD,)

Preţurile Venitul disponibil

mărfurilor substituibile

2. În constituirea modelului economic, un loc aparte îl

ocupă gruparea variabilelor în modele. Numărul de relaţii
determină complexitatea modelului şi gradul de corectitudine al
rezultatelor obţinute.
Pe piaţă există trei ecuaţii: ecuaţia cererii, ecuaţia ofertei,
ecuaţia de ajustare a pieţei.
În majoritatea modelelor, fie macroeconomice sau
microeconomice, ele înfăţişează caracteristici fundamentale ale
domeniului de analiză. Comportamentul variabilelor economice
este determinat de numărul relaţiilor şi va surprinde trăsături
dominante ale sectorului. Corectitudinea realizării modelului
conduce la previziuni ce pot fi extrapolate pentru sectoare reale.
 2 Modele econometrice

Pentru construirea unui model macroeconomic vom

presupune trei propoziţii:
a) consumul este o funcţie crescătoare de venit disponibil,
dar creşterea lui este mai lentă decât a venitului;
b) investiţiile sunt o funcţie crescătoare de venit şi
descrescătoare faţă de o variabilă reglementată de Guvern;
c) venitul naţional este suma dintre consum, investiţii şi
cheltuieli guvernamentale.

Următorul pas este transpunerea acestor propoziţii sub

forma matematică. De asemenea, se va urmări tipul relaţiilor dintre
variabile (relaţii liniare, relaţii neliniare ce pot fi de tip
exponenţial, logaritmic, polinomial etc.).

I. Ct = α0 + (yt - Tt ) impozit pe venit

α0 , α1 , β1 , β2 aparţin [0,1]
II. It = β1 Yt-1 + β2 R t

variabila endogenă întârziată

III. Yt = Ct + It + Gt variabila exogenă

variabila endogenă
 I. + II. Relaţii de comportament
III. Relaţii de identitate

În cazul modelării econometrice vor fi folosite metode de

estimare şi stare a variabilelor pentru a se determina corectitudinea
întocmirii modelului şi a bazei de date statistice.

3 Un model macroeconomic simplu

Econometria foloseşte ecuaţii din economia matematică, iar

prin confruntarea dintre acestea cu datele economice, ecuaţiile pot
fi exprimate cantitativ. În teoria monetară se sugerează că cererea
agregată de bani din economie depinde de o variabilă „scară”
(venitul naţional sau avuţia naţională) şi o variabilă aferentă ratei
dobânzii (costul sau oportunitatea deţinerii de bani). Această teorie
ne arată că mărimea variabilei scară conduce la o creştere a cererii
de monedă, în timp ce o creştere a ratei dobânzii ar conduce la o
scădere a cererii de bani.
Definirea modelelor econometrice din punct de vedere al
formalizării matematice duce la o folosire facilă a sistemului
economic. Modelele economice folosesc bănci de date ce cuprind
atât înregistrări statistice, cât şi date intuitive. Statistica matematică
identifică legăturile dintre variabile dezvăluind raportul cauzal
dintre economic şi teoretic.

4 Locul şi rolul econometriei

în sistemul ştiinţelor economice

Apariţia şi rapida afirmare a econometriei trebuie înţeleasă

şi explicată prin prisma raportului dialectic dintre teorie şi practică,
a conexiunii inverse pozitive ce se manifestă între elementele
acestui raport.
Dezvoltarea continuă şi dinamică a forţelor de producţie sub
impactul progresului ştiinţific şi etnic modifică condiţiile şi
interdependenţele din producţie, repartiţie, circulaţie şi consum,
ceea ce pe plan teoretic şi practic, creează probleme dificile privind
explicarea şi dirijarea evoluţiei fenomenelor statistico-sociale către
anumiţi indicatori ţintă, formulate şi urmărite de o anumită politică
economică.
Necesitatea elaborării unor instrumente de investigare şi de
sporire a eficienţei modelelor de organizare, dirijare şi conducere
a economiei, pe de o parte, şi succesele metodelor statistico-
matematice în alte domenii ale ştiinţei, pe de altă parte, au
determinat adoptarea de către ştiinţele economice a acestor
metode.
Econometria s-a format şi se dezvoltă prin integrarea
dintre teoria economică, matematică şi ştiinţifică.
 În cadrul acestei triade, teorie economică – matematică -
statistică, locul central îl ocupă teoria economică. Fenomenele
economice conţin aspecte care nu pot fi reprezentate prin cantitate.
Aceste particularităţi ale fenomenelor economice constituie, în
general, limitele econometriei în sistemul ştiinţelor economice.
Raporturile econometriei cu ştiinţele economice nu sunt
numai de dependenţă.
Un model econometric se poate elabora dacă nu s-a
constituit o teorie economică a obiectului cercetat. Simularea sa
formală cu obiectul economic investigat depinde de nivelul de
abstractizare a teoriei, de definirea univocă şi operaţională a
noţiunilor şi categoriilor economice, de scopurile urmărite de teoria
economică – scopuri euristice sau de dirijare privind obiectul
studiat.
Modelul, astfel constituit, reprezintă o verigă intermediară
între teorie şi realitate. El reprezintă o cale de confruntare a
teoriei cu practica, singurul mod de experimentare pe baza căruia
ştiinţa economică îşi poate fundamenta ipotezele, din moment ce
obiectul său de cercetare poate fi numai observat, nu şi izolat şi
cercetat în laborator.
Prin această experimentare, mijlocită de modelul
econometric, ştiinţele economice validează, renunţă sau elaborează
metode noi, îşi confruntă problemele de semantică şi semiotică
economică, îmbogăţindu-şi, în felul acesta, sistemul de informaţii
privind structura şi evoluţia obiectului economic.
În prezent, tipologia metodelor econometrice utilizate de
ştiinţele economice este extrem de vastă. Folosirea, din ce în ce mai
amplă, a acestor modele de investigare a fenomenelor economice
se datorează progreselor însemnate făcute în domeniul metodelor
de estimare a parametrilor modelelor şi al testelor de verificare pe
care se fundamentează acestea şi, nu în ultimul rând, al utilizării
calculelor electronice care permit rezolvarea operativă a celor mai
complexe modele econometrice.
Particularizând legăturile econometriei cu unele dintre
disciplinele economice, este necesar să subliniem corespondenţa
dintre modelarea econometrică şi previziune. Previziunea
macroeconomică sau microeconomică reprezintă un domeniu care
utilizează, în mare măsură, rezultatele simulării şi, mai ales, ale
predicţiei econometrice. Activitatea de previziune a economiei este
aceea care oferă o serie de elemente utile elaborării modelului
privind, îndeosebi, etapa de specificare a acestuia. În această etapă,
previziunea defineşte variabile endogene şi pachetul variabilelor
exogene corespunzătoare obiectivelor urmărite în funcţie de
informaţiile statistice existente. Econometria la rândul ei,
contribuie la obţinerea variabilelor endogene în diverse alternative
de acţionare a pârghiilor economice. Previziunii economice i se
oferă o perspectivă în legătură cu ceea ce s-ar putea întâmpla în
viitor, fie şi în linii mari, în raport cu diferitele variante ale politicii
economice care s-ar putea aplica.
Menţionăm legătura econometriei cu sistemul financiar-
contabil, modelele ARCH. La elaborarea modelelor econometrice
se recomandă, cu o tot mai mare insistenţă, introducerea relaţiilor
financiar-bancare, ca fiind deosebit de semnificative pentru
descrierea mecanismelor economice.
 Domeniul cooperării economice internaţionale, ca, de altfel,
şi cel privind comerţul interior, domeniu în care previziunile sunt
greu de realizat, altfel decât cu ajutorul metodelor statistice,
reprezintă sectoare ale economiei ce pot beneficia de rezultatele
econometriei în ceea ce priveşte planificarea şi eficientizarea
economiilor desfăşurate. Este necesar să subliniem frecvenţa tot
mai mare a aplicării metodelor econometrice în lucrări din
domeniul biologiei, medicinei, demografiei şi, în special, în
domeniul marketingului, managementului sau viitorologiei.
În concluzie, se poate reţine ideea că metoda econometriei
este metoda modelării sau metoda modelelor. Modelul econometric
- expresie formală, inductivă, a unei legităţi economice, reprezintă
un mijloc de cunoaştere a unui obiect economic, iar modelarea
econometrică este o metodă care conduce la obţinerea de cunoştinţe
sau informaţii noi privind starea, structura şi evoluţia unui proces
sau sistem economic.
Economia matematică are ca principal obiectiv construirea
unor modele matematice bazate pe date colectate empiric. După
rezolvarea modelului apar o serie de probleme ce îşi au originea în
contradicţia datelor empirice cu cele reale.
Realitatea economică se referă la procese sau obiecte ce
trebuie cercetate şi este prezentată sub forma agregată. Studiile
cantitative folosesc modele matematice stabilind legături între
relaţie şi variabilele economice. Problema care apare însă este că
nu se încearcă reconstituirea modelului pentru date reale şi la
nivelul economiei naţionale. Econometria încearcă să depăşească
abordările prostatistice folosind o serie de mecanisme şi legături
între variabile. În cazul analizelor microeconomice nu se realizează
doar studiul economiei întreprinderii, ci şi comportamentul
agentului economic.
De exemplu, pentru funcţia cantităţii cerute, în funcţie de
preţ, se poarte generaliza pentru n bunuri, rezultă un model:

Qi = f(p) I = 1…n şi n ecuaţii .

Astfel, se realizează trecerea de la modelele

microeconomice la cele macroeconomice. Scopul ajustării şi
estimării funcţiei econometrice reprezintă crearea unor noi
instrumente de prognoză. Caracterizarea erorilor în cadrul
modelelor economice se realizează folosind legea de distribuţie
Gauss–Laplace cu legea distribuţiei normale. Valoarea erorilor
trebuie să se încadreze în jurul valorii 0.