Catarina :

Ruşinea-i pentru nume doar! Am fost Silită, împotriva voiei mele, ■ Să

mă cunun c-un bădăran smintit Ce m-a cerut în cea mai mare 'grabă • '|
Şi vrea să facă nunta cînd pofteşte! Ţi-am spus doar că nebun e de legat,
Şi că purtarea iui nesăbuită Âscuiide-o minte strimtă, de bulon. E-n
stare, ca să-i luaţi drept om de duh,, Să facă curte miilor de fete! Să
hotărască ziua nunţii, şi Prietenii la nuntă şi la isiasă Să şi-i poftească,
cînd puţin îi pasă De nunta lui! Acum toată lumea Arată la sărmana
Catarina Cu degetul, şi spune: „Ia priviţi-o Pe soaţa lui- Petrucliio,
nebunul, De s-o-ndura s-o ieie de soţie!"

Cu cît se poartă mai urît cu mine, Cu-atît mai multă pică-mi poartă.
Parcă M-a luat de soaţă ca să mor de foame! Ş\ cerşetorii de la poarta
tatii Primeau pomană ; dacă nu, puteau Să capete aiurea de mîncare, In
timp ce eu, ce n-am ştiut vreodată Ce-nseamnă să mă rog, şi n-am avut
Nevoie de nimic, în viaţa mea, Lihnită sînt de foame, mă topesc De
somn!... Mă ţine trează, tot răcnind Înjurături; şi-n ioc de masă, zbiară!
Mă scoate din sărite, cînd îmi spune Că tot ce face, tace din iubire! O!
De-aş dormi, sau de-aş mînca, se pare C-aş căpăta o boală fără leac Sau
aş muri pe loc!... Te rog să-mi dai Ceva de-ale mîncării, orişice!