Sunteți pe pagina 1din 596

SarahSarah LarkLark

CCâânteculntecul maorilormaorilor

Traducere din limba german ă CORNEL STOENESCU Editura rao

SARAH LARK Das Lied der Maori Copyright © Bastei Lubbe GmbH Co. KG, Koln, 2008

MO ŞTENITOAREA

QUEENSTOWN,

CANTERBURY PLAINS

1893

— Sunteți Mrs. O’Keefe? William Martyn o privea încurcat pe fata delicat ă , cu p ă r roş u, care îi urase bun venit la recep ţia casei de oaspe ţi. B ă rbaţii din tabă ra că ută torilor de aur i­o zugr ă viseră pe Helen O’Keefe drept o doamn ă în v â rstă , ca un fel de femeie­balaur care scuipa foc tot mai aprig pe m ă sură ce îmbă trâ nea. Se spunea c ă în hotelul lui Miss Helen domneau reguli severe. C ă era interzis fumatul, ca ş i alcoolul, ba chiar ş i aducerea de musafiri de sex opus at â ta timp câ t nu era prezentat un certificat de c ă s ă torie. Povestirile că ută torilor de aur te f ă ceau s ă îţi imaginezi mai cur â nd o închisoare dec â t un hotel. Oricum, pe proprietatea lui Miss Helen nu existau purici şi plo ş ni ţe ş i chiar puteai folosi o baie. Ultimul atu îl convinsese pe William definitiv s ă treacă peste toate avertismentele primite de la cuno ş tin ţele lui. Dup ă trei zile petrecute pe teritoriul vechii ferme de cre ş tere a oilor, unde îş i g ăsiseră adă post c ă ută torii de aur, era dispus s ă facă orice pentru a scă pa de insectele parazite de acolo. Era gata s ă suporte şi „balaurul” Helen O’Keefe. Dar acum nu îl înt â mpina în niciun caz un balaur, ci aceast ă f ă ptură cu ochi verzi, deosebit de dr ă guţă , al c ă rei chip era încadrat de un p ă r câ rlion ţat, rebel ş i ro ş u­auriu. Ce mai, era cea mai pl ă cută priveli ş te de c â nd William cobor â se de pe corabie la Dunedin, în Noua Zeeland ă . Buna lui dispozi ţie, care de s ă ptă m â ni înregistra valori minime, îi reveni pe dat ă . Fata râ se.

— Nu, eu sunt Elaine O’Keefe. Helen este bunica mea.

William z â mbi. Ştia c ă astfel f ă cea impresie. În Irlanda, pe fe ţele fetelor ap ă rea totdeauna o min ă mai deosebit ă atunci c â nd îi vedeau privirea glumea ţă a ochilor lui alba ş tri.

Îmi pare r ă u. Altfel a ş fi avut o idee de afaceri grozav ă : „Apa din Queenstown – descoperi ţi izvorul tinere ţii!” Elaine chicoti. Avea o fa ţă îngust ă şi un nas mic, poate pu ţin prea ascuţit, cu nenum ă raţi pistrui.

— Ar trebui s ă aveţi de­a face cu tat ă l meu. El vine într­una cu

astfel de idei: „S ă pa ţi bine, ş i totul se termin ă cu bine. C ă ută tori de aur, cump ă raţi unelte de la O’Kay Warehouse!”

— O s ă ţin seama de sfat, promise William. Dar acum spune ţ

mi: primesc o cameră ? Fata şov ă i.

— Sunteţi că ută tor de aur? P ă i… da, mai sunt camere libere, dar

sunt ceva cam scumpe. Cei mai mul ţi că ută tori de aur nu îş i pot

permite…

— Aş a ară t? întrebă William cu o severitate mimat ă .

Câ teva cute ad â nci i se ivir ă pe frunte pe sub claia de p ă r blond ş i des. De data asta Elaine îl examin ă f ă ră jen ă . La prima vedere nu se deosebea prea mult de ceilal ţi că ută tori de aur, care puteau fi v ă zuţi zilnic în Queenstown, P ă rea puţin cam murdar ş i cam zdren ţă ros, purta o pelerin ă de ploaie, pantaloni din denim alba ş tri ş i cizme solide. Dar la o privire mai atent ă , Elaine, ca fiic ă de negustor, îş i dă du seama de calitatea acestor obiecte: pe sub pelerina descheiat ă se vedea o hain ă scump ă din piele; deasupra pantalonilor avea jambiere din piele; cizmele erau din material scump, ş i banda p ă l ă riei sale cu boruri largi era împletit ă din p ă r de cal. Asta costa o mic ă avere. Ş i coburii – el îi at â rnase ini ţial neglijent pe umeri, dar apoi îi lă sase pe podea, la picioare – p ă reau s ă aibă o lucră tură scumpă ş i solid ă . Înf ăţi ş area lui nu era tipic ă aventurierilor veni ţi la Queenstown ca s ă caute aur în râ uri ş i prin mun ţi, pentru c ă doar foarte pu ţini deveneau boga ţi. Cei mai mul ţi p ă ră seau ora ş ul mai devreme ori mai t â rziu la fel de s ă raci ş i zdren ţă ro ş i cum veniser ă . Asta ş i

pentru c ă aceş tia de regul ă nu economiseau c âş tigurile, ci se gră beau s ă ş i le cheltuiasc ă în Queenstown. De fapt ajungeau s ă aibă ceva bani doar imigran ţii care se stabileau aici ş i care îş i întemeiau o afacere. De pild ă ş i p ă rin ţii lui Elaine, Miss Helen cu pensiunea ei, fier ă ria ş i grajdul cu locuri de închiriat ale lui Stuart Peters, precum ş i serviciul de po ş tă şi telegrafie al lui Ethan – ş i, desigur, în mod deosebit Daphne’s Hotel, c â rciuma din Main Street, de proast ă reputa ţie, dar îndră git ă de toat ă lumea, cu bordelul situat la etaj. William sus ţinu privirea cercet ă toare a lui Elaine cu r ă bdare şi cu un z â mbet uş or ironic. Elaine avea în fa ţă un chip tineresc, în ai

că rui obraji ap ă rură gropi ţe câ nd b ă rbatul strâ nse pu ţin din gur ă .

Ş i era proasp ă t bă rbierit! Ş i lucrul acesta era neobi ş nuit. Cei mai

mul ţi că ută tori de aur ajungeau la b ă rbier cel mult la sf â rş it de s ă ptă m â n ă , câ nd la Daphne era dans. Elaine se hot ă rî s ă îl tachineze pu ţin pe noul venit, provoc â ndu­l s ă ­i ră spundă . — Cel puţin nu mirosi ţi atâ t de ră u ca majoritatea. William z â mbi. — Pâ n ă acum lacul mi­a oferit posibilitatea de a face baie gratuit. Dar nu va mai dura mult, mi s­a spus, ş i se va face frig. Ş i, în afară de asta, se pare c ă mirosul corporal atrage aurul. Cine se îmbă iaz ă cel mai rar scoate ş i cele mai multe pepite din r â u. Elaine râ se. — Nu ar trebui s ă lua ţi un asemenea exemplu, altfel ave ţi necazuri cu bunica. Iat ă , completa ţi astea… Ea îi dă du un formular ş i încercă s ă trag ă cu ochiul peste tejghea. În timp ce William completa formularul, ea citea discret ceea ce scria acesta cu elegan ţă . Ş i asta era neobi ş nuit; doar foarte puţini c ă ută tori de aur scriau cu at â ta dexteritate. William Martyn… Inima lui Elaine începu sa bat ă mai repede câ nd îi citi numele. Era un nume frumos. — Aici ce s ă scriu? întrebă William ar ă tâ nd c ă tre rubrica cu domiciliul. Eu abia am sosit. Aici ar fi prima mea adres ă din Noua Zeelandă . Acum Elaine nu îş i mai putu ascunde interesul:

— Da? De unde veni ţi? Nu, l ă sa ţi­m ă pe mine s ă ghicesc. Mama face mereu a ş a cu noii clien ţi. Po ţi s ă recuno ş ti dup ă accent locul de unde vine cineva… Cu cei mai mul ţi imigran ţi era simplu. Bine în ţeles c ă uneori mai dă deai greş . De exemplu pentru Elaine suedeza, olandeza şi germana sunau la fel. Dar pe irlandezi ş i pe sco ţieni îi puteai identifica f ă ră greutate, iar londonezii erau foarte u ş or de recunoscut. Exper ţii puteau s ă identifice chiar ş i zona Londrei de unde venea cineva. Dar în privin ţa lui William aprecierea era dificil ă . Vorbea ca un englez, dar parc ă ceva mai moale, prelungea puţin vocalele. — Sunteți din Wales, merse Elaine la noroc. Bunica ei din partea mamei, Gwyneira McKenzie­Warden, era galez ă , iar accentul lui William amintea oarecum de al ei. Negre ş it că Gwyneira nu vorbea chiar în dialect. Ea era fiica unui nobil de ţară ş i educatoarele ei ţinuseră permanent s ă o înveţe o englez ă f ă ră accent. William cl ă tin ă din cap, dar nu z â mbi a ş a cum sperase Elaine. — Cum de v­a ţi g ândit a ş a? Eu sunt irlandez din ţinutul Connemara. Elaine se înro ş i. Nu s­ar fi g â ndit la asta niciodat ă , deş i pe câ mpurile aurifere erau mul ţi irlandezi. Dar de cele mai multe ori aceş tia vorbeau într­un dialect grosolan, în timp ce William se exprima mai cur â nd elegant. Ca pentru a­ ş i sublinia originea, el îş i a ş ternu ultima adres ă cu litere mari în caseta rezervat ă acesteia: Martyn’s Manor, Connemara. Nu suna ca gospod ă ria unui ţă ran, pă rea a fi o mo ş ie… — Acum am s ă vă ară t camera, zise Elaine. De fapt nu trebuia ea s ă înso ţească oaspetele, mai ales dac ă acesta era bă rbat. Bunica Helen o sf ă tuise insistent ca de acest lucru s ă se ocupe servitorii ori s ă o cheme pe una dintre fete. Dar Elaine f ă cea cu pl ă cere excep ţie în cazul acestui b ă rbat. Ieş i de dup ă recepţie dreapt ă , cum o înv ăţase bunica c ă „se potrive ş te unei doamne”; capul ridicat cu gra ţie, umerii tra ş i înapoi. Ş i nu cu mersul provocator, leg ă nat, pe care îl afiş au cu at â ta pl ă cere fetele

de la Daphne’s Hotel. Elaine spera ca astfel s ă îş i pun ă în valoare pieptul încă nedezvoltat ş i talia foarte sub ţire, str â ns ă doar de cur â nd în ş nururi. De fapt ura corsetul. Dar dac ă astfel atr ă gea aten ţia acestui bă rbat asupra ei… William o urm ă bucuros c ă acum ea nu­l mai avea sub ochi.

Abia se st ă pâ nise s ă nu se zg â iască pofticios la silueta ei sub ţire, cu uş oare rotunjimi. Timpul petrecut în închisoare, cele opt s ă ptă m â ni de că l ă torie cu corabia, iar acum drumul c ă lare de la Dunedin p â n ă la câ mpurile aurifere din Queenstown… în total nu se mai aflase în preajma unei femei de aproape patru luni. Chiar era inimaginabil de mult. Era timpul s ă pun ă lucrurile la punct! Desigur c ă bă ieţii din tab ă ra că ută torilor de aur roiau în jurul fetelor de la Daphne; se spunea c ă erau destul de dr ă guţe, şi camerele erau curate. Dar perspectiva de a face curte acestei ro ş cate mici şi dulci îi f ă cea lui William mai mult ă pl ă cere decâ t ideea unei satisfac ţii rapide în bra ţele unei prostituate. Îi pl ă cu ş i camera pe care Elaine tocmai i­o deschise. Era ordonat ă , cu mobil ă simpl ă , din lemn de culoare deschis ă . Pe pereţi at â rnau tablouri ş i era preg ă tit ş i un urcior cu ap ă pentru sp ă lat.

— Puteţi utiliza ş i baia, îi explic ă Elaine, înro ş indu­se pu ţin. Dar

pentru asta trebuie s ă v ă programa ţi în prealabil. Vorbi ţi cu bunica, cu Mary ori cu Laurie. Cu aceste cuvinte vru s ă plece, dar William o opri.

Ş i dumneavoastr ă ? Nu pot s ă stabilesc cu dumneavoastr ă ? se interes ă el pe un ton bl â nd ş i privind­o atent. Elaine sur â se flatat ă .

— Nu, eu de obicei nu sunt aici. Doar ast ă zi ţin locul bunicii…

În mod normal ajut în O’Kay Warehouse. Afacerea apar ţine tat ă lui

meu. William încuviin ţă din cap. A ş adar, ea nu era doar dr ă guţă , ci ş i de familie bun ă . Fata îi pl ă cea tot mai mult. Iar de unelte pentru s ă pă turi avea oricum nevoie.

— Am s ă trec pe acolo, spuse William.

Elaine parc ă pluti cobor â nd sc ă rile. Avea senza ţia c ă inima i se transformase într­un balon cu aer cald, pe care un curent ascendent viu îl ridica deasupra tuturor greut ăţilor lumii. Picioarele abia îi atingeau p ă m â ntul ş i p ă rul pă rea unduit în vâ nt, cu toate c ă în cas ă bineîn ţeles c ă nu era nici urm ă de curent. Radia. Avea sentimentul că se afla în pragul unei aventuri ş i p ă rea la fel de frumoas ă ş i de invincibil ă ca eroinele din romanele pe care le citea în tain ă în pră v ă lioara lui Ethan. Cu aceast ă expresie întip ă rită pe chip intr ă cu pas u ş or în gră dina marii case în care se afla pensiunea lui Helen O’Keefe. Elaine o cuno ş tea bine, se n ă scuse aici. P ă rin ţii ei o construiser ă pentru familia lor tot mai mare, c â nd afacerile le­au adus primele câş tiguri. Apoi centrul Queenstownului li s­a p ă rut prea zgomotos ş i urban. Mai ales mama lui Elaine, Fleurette, care provenea dintr­ una dintre cele mai mari ferme de oi din Canterbury Plains, ducea dorul c â mpului deschis. De aceea, p ă rin ţii lui Elaine cl ă diseră o nouă cas ă pe o proprietate de vis situat ă pe r â u, c ă reia îi lipsea un singur lucru: z ă că mintele de aur. Ini ţial, tat ă l lui Elaine contase c ă va fi un teren aurifer, dar oric â te talente ar fi avut Ruben O’Keefe, cel de că ută tor de aur îi lipsea cu des ă v â rş ire. Din fericire, Fleurette îş i dă duse seama repede ş i nu­ ş i investise zestrea în întreprinderea Goldmine lipsit ă de orice perspective, ci în livrarea de unelte ş i echipamente. Îndeosebi cazmale ş i tig ă i pentru aur, pe care că ută torii de aur i le smulgeau din m â n ă . Mai t â rziu, aceasta devenise O’Kay Warehouse. Fleurette numise în glum ă casa de pe r â u „Conacul Pepita de aur” ş i cu timpul denumirea se încet ăţenise. Elaine ş i fra ţii ei crescuseră acolo ferici ţi. Acolo erau cai ş i c â ini, ba chiar ş i c â teva oi, exact ca în patria lui Fleurette. Ruben înjura c â nd trebuia s ă tundă anual animalele, ş i nici fiilor lui, Stephen ş i Georgie, nu le pl ă cea munca la ferm ă . Nu ş i lui Elaine. Pentru ea niciodat ă micul conac nu s­a comparat cu Kiward Station, marea ferm ă de oi condus ă de bunica ei Gwyneira în Canterbury Plains. I­ar fi pl ă cut s ă tră iască ş i s ă munceasc ă la o asemenea ferm ă , a ş a c ă era pu ţin invidioas ă pe veri ş oara ei, care urma s ă mo ş teneasc ă acea ferm ă . Oricum, Elaine nu era fata care s ă se aga ţe prea mult de ceva. Ea

considera la fel de interesant s ă ajute la magazin ca ş i s ă o înlocuiasc ă pe bunic ă la pensiune. În schimb, nu avea niciun chef s ă mearg ă la colegiu, ca fratele ei mai mare, Stephen, care acum studia dreptul la Dunedin, pentru a­i îndeplini visul tat ă lui s ă u,

care în tinereţ e îş i dorise s ă devin ă avocat. De aproape dou ă zeci de ani Ruben O’Keefe era judec ă tor de pace în Queenstown, ş i pentru

el nimic nu era mai grozav dec â t s ă discute la nesf â rş it cu Stephen

pe teme juridice. Fratele mai mic al lui Elaine, Georgie, mai mergea încă la ş coal ă ş i p ă rea a fi economistul familiei. Deja ajuta plin de

ardoare în magazin ş i avea mii de idei de îmbun ă tăţire a afacerii.

Helen O’Keefe, care nici m ă car nu b ă nuia starea euforic ă a nepoatei ei şi motivul acesteia, nou­venitul William Martyn, turna cu mi ş că ri elegante ceai în cea ş ca musafirei ei Daphne O’Rourke. Ceaiul servit în public le aducea ambelor femei o satisfac ţie complice. Ele ş tiau că jum ă tate din popula ţia Queenstownului ş uşotea despre ciudata rela ţie dintre cele dou ă proprietare de „hoteluri”. Dar, Helen nu era o snoab ă . Cam în urm ă cu aproximativ patruzeci de ani, Daphne, care pe atunci avea treisprezece ani, fusese trimis ă în Noua Zeeland ă sub supravegherea ei. Un orfelinat londonez voise s ă se descotoroseasc ă de c âţiva copii, ş i în Noua Zeeland ă erau c ă utate

fete în cas ă . Ş i Helen c ă l ă torea pe atunci spre un viitor necunoscut

al ă turi de un b ă rbat încă necunoscut. Biserica Anglican ă îi pl ă tea

transportul pe mare ca supraveghetoare a fetelor. Helen, p â n ă atunci guvernant ă la Londra, folosise cele trei luni

câ t durase c ă l ă toria pentru a mai ş lefui copiii, lucru util şi ast ă zi lui

Daphne. Angajarea ei ca fat ă în cas ă se încheiase pe atunci cu un

fiasco – la fel ş i că s ă toria lui Helen. Cele dou ă femei se reg ă siseră în împrejură ri insuportabile, dar ambele se descurcaser ă câ t putuseră de bine. Cele dou ă îş i ridicară privirea c â nd se auzir ă pa ş ii lui Elaine pe terasa din spate. Fa ţa îngust ă , plin ă de riduri, cu nasul mai ascu ţit

a lui Helen, indica înrudirea cu Elaine. P ă rul ei ini ţial castaniu­

închis avea acum ş uvi ţe cenu ş ii, dar era încă lung ş i puternic. De obicei, Helen îl purta str â ns într­un coc la ceafa. Ochii ei cenu ş ii, în

care sclipea cunoa ş terea lumii, exprimau curiozitatea – acum mai

ales, câ nd descoperise expresia luminoas ă de pe chipul lui Elaine.

— Hei, copil ă ! Arăţi de parc ă tocmai ai primit un cadou de Anul Nou. Ai vreo noutate?

Daphne, ale c ă rei tră s ă turi de pisic ă îi dă deau o expresie mai dură câ nd z â mbea, aprecie mai critic expresia de pe fa ţa lui Elaine.

O

mai v ă zuse pe fe ţele multor fete u ş oare, c ă rora li se p ă ruse c ă

dă

duseră de prin ţul din basme printre pretenden ţii lor. Dup ă care

Daphne petrecuse de fiecare dat ă ore lungi pentru a le consola câ nd prin ţul visurilor se dovedea în cele din urm ă a fi un broscoi, ba chiar un broscoi r â ios dezgust ă tor. De aceea, pe chipul lui

Daphne se citea vigilen ţa c â nd Elaine se îndrepta spre ele at â t de voioas ă .

— Avem un nou client! anun ţă ea zeloas ă . Un c ă ută tor de aur

din Irlanda. Helen se încrunt ă . Daphne r â se, ş i ochii ei verzi aruncar ă fulgere ironice.

— Nu cumva s­a r ă tă cit, Lainie? C ă ută torii de aur irlandezi aterizeaz ă de obicei la fetele mele. Elaine cl ă tin ă cu putere din cap.

— Nu este unul… Scuza ţi­m ă , Miss Daphne, vreau s ă spun… Se

cam încurcă , şi în cele din urm ă adă ug ă : Este un gentilom… cred.

Cutele de pe fruntea lui Helen se ad â nciră ş i mai mult. Ş tia prea bine ce le putea pielea unor gentilomi.

— Draga mea, spuse Daphne r â z â nd, gentilomi irlandezi nu

exist ă . Tot ce este acolo nobil vine din Anglia, pentru c ă din vremuri imemorabile insula este în posesie englezeasc ă – circumstan ţă care îi face pe irlandezi s ă urle ca lupii dup ă ce au dat

pe g â t câ teva pahare. Cei mai mul ţi ş efi de clan irlandezi au fost înl ă turaţi de nobilii englezi. Ş i de atunci ei nu fac altceva dec â t s ă

se îmbog ăţească pe spinarea irlandezilor. În cele din urm ă îi las ă pe arenda ş i s ă moară de foame cu miile. Adev ă raţi gentlemani!

Dar c ă ută torul t ă u de aur nu trebuie s ă audă astea. Ăş tia ţin la

pă m â ntul lor.

— De unde ş ti ţi at â t de multe despre Irlanda? se interes ă

curioas ă Elaine.

Propriet ă reasa casei pl ă cerilor o fascina, dar din p ă cate numai rareori avea ocazia s ă discute pe larg cu ea. Daphne z â mbi.

— Scumpo, eu sunt irlandez ă . Cel pu ţin pe h â rtie. Ş i c â nd

imigran ţii îş i ridic ă la mine moralul, asta conteaz ă imens pentru ei. Eu am deprins chiar ş i accentul. Daphne o d ă du pe irlandez ă , ş i acum izbucni ş i Helen în râ s. Daphne se n ă scuse de fapt în cartierul londonez al portului. Ce­i drept, tră ise cu un nume de imigrant ă irlandez ă . Bridie O’Rourke

nu supravie ţuise c ă l ă toriei transoceanice, ş i pa ş aportul ei ajunsese în m â inile tinerei Daphne prin intermediul unui matroz englez.

— Hai, Paddy, po ţi s ă îmi spui Bridie.

Elaine chicoti.

— Dar el nu vorbe ş te a ş a… William, noul oaspete.

— William? întrebă indignat ă Helen. T â n ă rul s­a prezentat cu prenumele?

Elaine se gr ă bi s ă nege imediat, pentru a nu trezi resentimente fa ţă de noul chiria ş .

— Bineîn ţeles c ă nu. Numele l­am citit pe formular. Se nume ş te Martyn. William Martyn.

— Nu este un nume tocmai irlandez, remarc ă Daphne. Numele

nu este irlandez, accentul nu este… Nu este lucru curat. S ă fiu în

locul dumneavoastr ă , i­a ş lua pulsul mai îndeaproape, Miss Helen! Elaine îi aruncă o privire ostil ă .

— Este un b ă rbat fin, ş tiu asta! Chiar îş i va cump ă ra uneltele de că ută tor de aur din magazinul nostru… Gâ ndul acesta o mai lini ş ti. Dac ă William venea la magazin, o s ă îl revadă indiferent de ce credea bunica despre el.

— Desigur c ă asta face din el un om de onoare! zise Daphne

ironic. Dar, Miss Helen, s ă discut ă m despre altceva. Am auzit c ă veţi avea musafiri de la Kiward Station. Este vorba despre Miss Gwyn? Elaine mai ascult ă puţin discu ţia acestora, apoi se întoarse. Despre vizita celeilalte bunici ş i a veri ş oarei ei se discutase pe larg în ultimele zile. Oricum vizita obi ş nuit ă a Gwyneirei nu era un lucru senza ţional. Ea îş i vizita deseori copiii ş i nepo ţii, fiind bun ă

prieten ă în special cu Helen O’Keefe. C â nd venea la pensiunea acesteia cele dou ă discutau nop ţi de­a r â ndul. Neobi ş nuit era c ă de data aceasta Gwyn avea s ă fie înso ţită de Kura, veri ş oara lui Elaine. Asta nu se mai înt â mplase p â n ă acum; faptul era aproape… da, scandalos! Mama ş i bunica lui Elaine coborau de obicei vocea câ nd discutau despre acest subiect ş i nu îi lă saseră pe copii s ă citească scrisoarea primit ă de la Gwyneira. De altfel Kura nu p ă rea dornic ă de că l ă torii, cel puţin nu la rudele din Queenstown. Elaine abia dac ă o cunoş tea pe Kura, de ş i cele dou ă erau cam de aceeaş i v â rstă . Kura era cu un an mai mic ă decâ t Elaine. Totu ş i, în timpul rarelor vizite ale lui Elaine la Kiward Station fetele nu prea

avuseseră multe s ă ­ ş i spun ă . Deosebirile de fire dintre cele dou ă erau pur ş i simplu prea mari. Imediat ce ajungea la Kiward Station, Elaine nu se mai g ândea dec â t la c ă l ă rie ş i la oi. Era fascinat ă de întinderea nesf â rș ită a p ăş unilor ş i de sutele de oi care p ăş teau lini ş tite pe ele. La asta se ad ă uga faptul c ă mama ei, Fleurette, pur ş i simplu înflorea la ferm ă . Pentru ea era palpitant s ă se întreacă cu Elaine la c ă l ă rit în direc ţia mun ţilor cu vâ rfurile acoperite de

z ă pezi, care în ciuda galopului temerar nu p ă reau s ă se apropie

nici m ă car cu un centimetru. Dimpotriv ă , Kura prefera s ă stea în cas ă ori în gră din ă ş i avea ochi numai pentru noul pian sosit cu un transport de m ă rfuri din Anglia la Christchurch. De aceea, Elaine o considerase cam prostuţă ; dar pe atunci avea doar doisprezece ani. Ş i cu siguran ţă că un rol îl juca ş i invidia. Kura era mo ş tenitoarea de la Kiward Station. C â ndva ei aveau s ă ­i aparţin ă to ţi caii, oile şi câ inii – iar ea nici m ă car nu era în stare s ă aprecieze toate acestea! Între timp Elaine împlinise ş aisprezece ani, iar Kura cincisprezece. Cu siguran ţă că acum fetele vor avea mai multe în comun, iar de data aceasta Elaine putea s ă îi arate veri ş oarei lumea ei! Cu siguran ţă că acesteia îi va pl ă cea animatul or ăş el Queenstown situat l â ng ă lacul Wakatipu, mult mai apropiat de mun ţi dec â t Canterbury Plains ş i de prezen ţa că ută torilor de aur sosi ţi din toate col ţurile lumii ş i de spiritul de pionierat care nu se limita la instinctul de supravie ţuire. Queenstown avea o trup ă de teatru de amatori înfloritoare, condus ă chiar de pastor, existau

grupuri de square dance ş i c âţiva irlandezi formaser ă o trup ă care câ nta muzică irlandez ă la câ rcium ă ş i în centrul comunit ăţii. Elaine se g â ndi c ă toate acestea trebuia s ă i le povesteasc ă neap ă rat câ ndva lui William – poate c ă acesta o va lua la dans! Acum, că le p ă ră sise în gră din ă pe cele dou ă doamne sceptice, chipul lui Elaine se lumin ă din nou. Se gr ă bi plin ă de speran ţă s ă ajung ă la recepţie. Poate c ă William va mai trece o dat ă pe acolo…

Dar mai înt â i ap ă ru bunica Helen. Aceasta îi mul ţumi pentru c ă îi ţinuse locul ş i îi dă du de în ţeles că prezen ţa ei nu mai era necesară . Între timp se întunecase, motiv pentru care Helen ş i Daphne nu îş i mai prelungiser ă înt â lnirea. Seara se deschidea câ rciuma, ş i Daphne trebuia s ă supravegheze toat ă activitatea. Helen arunc ă o privire asupra formularului completat de oaspetele care îi l ă sase lui Elaine o impresie at â t de puternic ă . Daphne, gata de plecare, se uita peste um ă rul ei. — Vine de la Martyn’s Manor… sun ă nobil. S ă fie totu ş i un gentilom? se minun ă ea. — O s ă m ă l ă muresc eu destul de repede, r ă spunse energic ă Helen. Daphne cl ă tin ă din cap ş i z â mbi ca pentru sine. T â n ă rul trebuia s ă se a ş tepte la interogatorii dure. Helen avea prea pu ţin ă în ţelegere pentru rela ţii emo ţionale. — Ş i fi ţi atent ă cu micu ţa! remarcă Daphne înainte de a ie ş i. A că zut în mrejele acestui b ă iat­minune irlandez, ş i asta poate avea urm ă ri. Chiar ş i la gentlemani.

Spre mirarea lui Helen, noul client îi f ă cu o impresie bun ă . Ba chiar, c â nd t â n ă rul i se înf ăţi şă prima dat ă era proasp ă t sp ălat, ras ş i îmbră cat decent – şi Helen b ă g ă de seam ă că acesta avea un costum din cea mai fin ă stof ă . Politicos, el se interes ă unde putea lua cina, iar Helen îi oferi meniul preg ă tit pentru oaspe ţii pensiunii. De fapt pentru asta ar fi trebuit s ă anun ţe dinainte ce dorea s ă m ă n â nce, dar harnicele ei buc ă tă rese Mary ş i Laurie aveau s ă g ă sească o solu ţie. A ş a c ă William se afla acum într­o sufragerie aranjat ă cu gust, la o mas ă aranjat ă cu gust, împreun ă cu

o doamn ă t â n ă ră ş i sobr ă , care era profesoar ă la recent inaugurata ş coal ă , precum ş i cu doi angaja ţi la banc ă . Mary ş i Laurie, erau două zv â rlugi blonde şi vesele, care se dovedir ă a fi gemene, iar William nu reu ş i s ă le deosebeasc ă nici dup ă ce le studiase atent. Comesenii îl asigurar ă râ z â nd c ă este un lucru foarte normal. Doar Helen O’Keefe o putea deosebi pe Mary de Laurie din prima. Helen z â mbi. Ea ş tia că ş i Daphne putea s ă o facă . Cina comun ă oferi cadrul ideal pentru ca William Martyn s ă fie descusut. Helen nici nu mai trebui s ă îl chestioneze, de acest lucru se îngrijir ă curio ş ii comeseni. Da, într­adev ă r era irlandez, confirm ă de c â teva ori William puţin cam aspru, dup ă ce ambii bancheri remarcaser ă lipsa accentului. Tat ă l lui avea o ferm ă de oi în comitatul Connemara. Această informa ţie îi confirma b ă nuiala lui Helen de c â nd îl auzise vorbind prima dat ă pe William: acesta era un t â n ă r foarte bine educat, despre care nimeni nu putea spune c ă vorbea o englez ă cu influente irlandeze.

— Dar sunte ţi de origine englez ă , nu? se interes ă unul dintre

bancheri, care era din Londra ş i p ă rea oarecum cunosc ă tor al

problemei irlandeze.

— Familia tat ă lui meu a venit acum dou ă sute de ani din Anglia,

ră spunse iritat William. Dac ă vreţi s ă mai numi ţi aista imigra ţie… Bancherul ridic ă m â inile spre a­l calma. Bine, amice! Dup ă cum v ă d, sunte ţi patriot. Ce v­a f ă cut s ă

pleca ţi de pe insula cea verde? Necazuri legate de Home Rule Bill?

Era de a ş teptat ca lorzii s ă decidă astfel. Dar dac ă dumneavoastr ă totuş i…

— Eu nu sunt mare proprietar de mo ş ii, remarc ă rece William.

Cu at â t mai pu ţin un earl Se poate ca tat ă l meu s ă simpatizeze în

anumite privin ţe cu Camera Lorzilor, dar… El îş i muş că buzele, apoi adă ug ă : Vă rog s ă m ă scuza ţi, dar asta nu se discut ă aici. Helen decise s ă schimbe subiectul înainte ca acest t â n ă r impetuos s ă reacţioneze mai dur. În privin ţa temperamentului,

f ă ră îndoial ă că era irlandez. Pe deasupra era certat cu tat ă l s ă u. Se prea poate ca acesta s ă fi fost motivul pentru care emigrase.

— Iar acum vre ţi s ă că uta ţi aur, Mr. Martyn? întrebă ea ca într­o

doară . Aveţi deja claim pe un teren? William ridic ă din umeri. Pă rea foarte nesigur.

— Nu direct, r ă spunse el re ţinut. Mi­au fost oferite c â teva locuri care sunt foarte promi ţă toare, dar nu m ă pot decide…

— Ar trebui s ă v ă că uta ţi un partener, îl sf ă tui cel mai în v â rstă dintre bancheri. Cel mai potrivit ar fi un om cu experien ţă . Pe câ mpurile aurifere sunt destui veterani care au participat la goana după aur din Australia. William f ă cu o mutră îmbufnat ă .

— Ce s ă fac cu un partener care prospecteaz ă de zece ani ş i încă

nu a g ă sit nimic? Mă pot lipsi de aceast ă experien ţă . Ochii lui de un albastru­deschis exprimau dispre ţul. Bancherii r â seră . Doar Helen g ă si atitudinea m â ndră a lui William mai cur â nd nepotrivit ă . Pe undeva ave ţi dreptate, spuse în cele din urm ă bancherul mai v â rstnic. Dar aici de unul singur nu faci avere. Dac ă vreţi un sfat serios, tinere domn, atunci uita ţi de goana dup ă aur. Faceţi altceva la care v ă pricepeţi. Noua Zeeland ă este un paradis pentru pionierat. Practic orice profesie normal ă promite un venit mai bun decâ t că utarea aurului. „Ră m â ne doar întrebarea dac ă acest tinerel ş tie vreo meserie”, se g ândi Helen. Ei îi p ă rea bine educat, dar cam r ă sf ăţat. Oare cum va reacţiona c â nd dup ă primele s ă pă turi se va alege cu b ăş ici la degete?

— Ce faceţi aici?

2

Proasta dispozi ţie a lui James McKenzie se rev ă rsa asupra fiului s ă u Jack ş i asupra celor doi prieteni ai acestuia, Hone ş i Maaka. Cei trei fixaser ă un co ş pe unul dintre arborii Cordyline australis care dă deau o atmosfer ă exotic ă drumului de acces la conacul de la Kiward Station ş i exersau aruncarea mingilor. La apari ţia tat ă lui lui Jack cu o min ă sup ă rată , bă ieţii îş i întrerupseră jocul. Nu pricepeau de ce acesta era at â t de sup ă rat. Bine, gr ă dinarul poate c ă nu ar fi fost entuziasmat de transformarea zonei de acces

în teren de joac ă . În definitiv, depusese eforturi pentru nivelarea prundi ş ului ş i pentru îngrijirea straturilor de flori. Ş i mama lui Jack punea pre ţ pe aspectul intr ă rii în Kiward Station, ş i ea putea reacţiona nepl ă cut dacă dă dea aici cu ochii de un co ş pentru baschet ş i de iarb ă că lcată în picioare. Îns ă tat ă lui lui Jack asemenea chestii îi erau indiferente. Tinerii se a ş teptaseră mai curâ nd ca el s ă pun ă m â na pe mingea ce aterizase exact la picioarele lui ş i s ă încerce o aruncare la cos. — Nu trebuia s ă fi ţi la ş coal ă la ora asta? Aha, despre asta era vorba! Jack îş i privi uş urat tată l. Ba da, dar Miss Witherspoon ne­a dat liber. Trebuie s ă îş i fac ă bagajele… pentru c ă l ă torie. Nici nu ş tiam că pleacă . Pe feţele bă ieţilor – at â t pe chipul plin de pistrui al lui Jack, c â t şi pe feţele late ş i maronii ale b ă ieţilor maori – se citea bucuria c ă vor avea parte de alte zile libere. Dar James era pe punctul de a exploda. Heather Witherspoon, t â n ă ra educatoare, deveni pe dat ă ţinta m â niei sale. Asta­i o veste nou ă pentru mine! bomb ă ni McKenzie. S ă nu vă faceţi prea mari speran ţe. Am s ă îi scot din cap rapid planurile de că l ă torie! Acum chiar ridic ă mingea, o arunc ă la co ş ş i, spre propria surprindere, reu ş i să marcheze. Monday, c ăţeaua lui, care îl urma pretutindeni, s ă ri vesel ă dup ă minge. Jack ţâş ni de pe loc ca s ă ajung ă la ea înaintea c ăţelei. Nu o putea l ă sa s ă ­ şi înfig ă col ţii în mingea de baschet original ă pe care o a ş teptase ner ă bdă tor s ă soseasc ă din America. Christchurch, cea mai apropiat ă localitate mai r ă s ă rită de Kiward Station, devenea treptat un adev ă rat ora ş , dar încă nu exista o adev ă rată echip ă de baschet. James îi z â mbi fiului s ă u, în timp ce Monday se uita dup ă minge cu o privire de Collie tricolor simpatic, pe c â t de jignit ă , pe at â t de pofticioas ă . Jack strig ă câ inele, îl m â ng â ie şi­i z â mbi uş urat lui James. Evident, totul era din nou în ordine. Tat ă l şi fiul se certau rar sem ă nau fizic unul cu cel ă lalt nu doar ca dou ă pică turi de ap ă Gwyneira îi transmisese fiului ei numai p ă rul ro ş cat ş i pistruii ci şi

la fire. De mic copil Jack îş i urmase tat ă l a ş a cum c ăţelandrii se ţin după câ inele ciob ă nesc cu experien ţă prin staule ş i puncte de tundere a oilor, ş edea în ş a în fa ţa lui ş i se lua la tr â nt ă cu c â inii prin paie. Între timp b ă iatul de treisprezece ani devenise deja un adev ă rat ajutor la ferm ă . La ultima cobor â re a oilor de la p ăş unatul de vară avusese pentru prima dat ă voie s ă că l ă rească ş i el ş i fusese extrem de m â ndru c ă era socotit „b ă rbat”. James ş i Gwyneira Mckenzie erau în aceea ş i situa ţie. Am â ndoi se bucurau în fiecare zi de minunea petrecut ă cu acest copil n ă scut t â rziu. Niciunul dintre ei nu se mai g â ndea la copii, c â nd dup ă ani nesf â rş i ţi de dragoste nefericit ă , de desp ă rţiri, de ne în ţelegeri ş i circumstan ţ e potrivnice îş i spuseser ă în sf â rş it „da”. Gwyneira tocmai trecuse de patruzeci de ani ş i nimeni nu se mai g â ndea c ă va mai r ă m â ne grea. Dar pe micul Jack nu îl interesase asta, ci se cam gr ă bise: ş apte luni dup ă nunt ă acesta vă zu lumina zilei, dup ă o sarcin ă f ă ră probleme ş i o na ş tere relativ u şoară . Cu toat ă iritarea lui, pe drumul în pant ă ce ducea spre cas ă , James z â mbea afectuos gâ ndindu­se la Jack. Tot ce avea leg ă tură cu acest copil era simplu: Jack nu era complicat, era iste ţ, se integra excelent muncii la ferm ă ş i ar fi fost ş i un elev bun dac ă aceast ă Miss Witherspoon s­ar fi str ă duit doar un pic mai mult! James se încrunt ă . Doar c â nd se g â ndea la t â n ă ra profesoar ă pe care Gwyneira o adusese în urm ă cu doi ani în special pentru nepoata ei Kura, îi s ă rea din nou mu ş tarul. Nu îi repro ş a nimic so ţiei sale: Kura­maro­tini, fiica fiului ei din prima c ă s ă torie ş i a so ţiei maori a acestuia, Marama, avea urgent nevoie de o educatoare din afar ă . Gwyneira ca ş i mama ei, Marama se sim ţea depăş ită . Gwyn nu prea se pricepea la pedagogie. Pe c â t de mult ă ră bdare avea cu caii ş i câ inii, pe at â t de repede se plictisea c â nd trebuia s ă supravegheze pe cineva care trasa literele cam neîndem â natic. Marama era mai calm ă , dar în urm ă cu doi ani se recă s ă torise, ş i de aici rezultau ş i alte preocup ă ri. În afară de asta, ea îns ăş i urmase doar ş coala improvizat ă în tufi ş uri” a lui Helen, iar pentru mo ş tenitoarea domeniului Kiward Station Gwyneira îş i dorea o educa ţie mai aleas ă . Heather Witherspoon p ă ruse a fi alegerea ideal ă – chiar dac ă

James avea suspiciuni c ă Gwyn se oprise la aceast ă guvernant ă pentru c ă prenumele ei „Heather” sem ă na oarecum cu „Helen”. James ar fi avut încredere oric â nd c ă Gwyneira era în stare s ă angajeze întreg personalul pentru tunsul oilor. Dar în privin ţa evaluă rii unei educatoare, era lipsit ă at â t de cuno ş tin ţele necesare, câ t şi de interes. Gwyn luase hot ă râ rea repede, far ă s ă stea mult pe g ânduri – iar acum o aveau pe cap pe aceast ă Heather, care o fi fost ea foarte educat ă , dar în fond era ea îns ăş i necoapt ă şi la fel de ră zg â iată precum Kura. James ar fi sc ă pat de mult de ea; ast ă zi o că l ă torie p â n ă în Noua Zeeland ă nu mai reprezenta un eveniment unic în via ţă . De c â nd existau vasele cu aburi, c ă l ă toria dura mai puţin şi era mai sigur ă . În opt s ă ptă m â ni Miss Witherspoon îş i putea exercita din nou talentele în Anglia. Dar ar fi ac ţionat împotriva voin ţei lui Kura­maro­tini, care se împrietenise pe loc cu noua ei guvernant ă . Ş i nici Gwyneira ş i nici Marama nu ar fi riscat un acces de furie din partea acestei copile! În timp ce îş i ag ăţa pardesiul la intrarea în cas ă , James scr âş ni din din ţi de furie. Ini ţial aici fusese vestibulul unui salon cu preten ţii, cu o tipsie din argint pe o m ă suţă , pentru depunerea că rţilor de vizit ă . Gwyneira îndep ă rtase de mult tipsia. At â t ea, c â t ş i fata în cas ă maori consideraser ă că nu avea rost s ă cureţe tot timpul argintul. În locul acesteia se afla acolo o vaz ă cu r ă murele de rata care dă dea un aer pl ă cut încă perii. James nu se putea calma; ca ş i mai înainte, aceast ă tâ n ă ră guvernant ă îi dă dea bă tă i de cap. So ţii McKenzie priveau de doi ani cum Miss Witherspoon îş i neglija cu non ş alan ţă obliga ţiile fa ţă de Jack şi ceilal ţi copii! Contractul încheiat cu ea prevedea clar c ă pe l â ng ă orele particulare cu Kura, ea se va ocupa ş i de educarea temeinic ă a copiilor din satul maori. Trebuia s ă ţin ă zilnic ore acolo. Pentru Jack nu ar mai fi contat, iar lui Kura nu i­ar fi stricat deloc s ă ia parte la ore. Totu ş i Heather Witherspoon se eschiva de câ te ori putea. Spunea c ă adul ţii indigeni o speriau, iar pe copiii acestora nu îi putea suferi. C ând totu ş i binevoia s ă se mai duc ă , ţinea cursul în func ţie de preg ă tirea Kurei, iar copiii din sat nu puteau ţine pasul ş i se plictiseau. De exemplu, Heather Witherspoon citea exclusiv din c ă rţi pentru feti ţe, de preferin ţă cele

în care micile prin ţese duceau pline de r ă bdare o via ţă de Cenuşă reas ă , p â n ă câ nd în final erau r ă spl ă tite pentru toate faptele lor bune. Fetelor maori asta nu le spunea nimic. Erau lucruri complet str ă ine realit ăţii lor, iar Heather nu depunea niciun efort s ă se apropie de ele. Pe b ă ieţii maori pove ş tile acestea aproape c ă îi scoteau din min ţi, nu erau interesa ţi de prin ţesele r ă bdă toare. Ei voiau s ă audă poveş ti cu pira ţi, cavaleri şi aventurieri. James arunc ă o privire rapid ă în încă perea în care fusese salonul de primiri, care acum era utilizat ă de Gwyneira ca birou. So ţia lui nu era aici, a ş a că morm ă ind pentru sine travers ă salonul cu mobilier englezesc scump. Miss Witherspoon nu putea s ă le citească m ă car Comoara din insul ă , sau pove ş ti cu Robin Hood ori cavalerul Lancelot, de care Fleurette ş i Ruben fuseser ă atâ t de încâ nta ţi în copil ă rie? Din fostul birou al st ă pâ nului casei – transformat într­un fel de sal ă de clas ă ş i de muzic ă – p ă trundeau în salon sunetele pianului. James arunc ă ş i aici rapid o privire, pentru c ă teoretic era posibil ca victima lui s ă fie la o or ă cu Kura. Dar fata st ă tea singur ă la pianul ei drag ş i hodorogit ş i câ nta, bine în ţeles, Beethoven. De fapt James nici nu se a ş teptase la altceva. Era tipic pentru Kura s ă lase preg ă tirile de c ă l ă torie în seama bunicii ş i a guvernantei, în timp ce ea f ă cea ce îi pl ă cea. Dup ă care se pl â ngea c ă nu îi fuseser ă împachetate hainele care îi trebuiau. James trâ nti u ş a f ă ră a­i vorbi fetei suple ş i cu p ă rul negru. Nu avea ochi pentru izbitoarea frumuse ţe a Kurei, pe care o l ă udau to ţi cei care vedeau prima oar ă aceast ă f ă ptură exotic ă . În special de c â nd Kura se mai maturizase, privitorilor li se cam t ă ia ră suflarea. Ga ş i mai înainte, James McKenzie vedea în ea doar o copil ă o copil ă ră sf ăţată , ale c ă rei toane duceau deseori la disperare familia şi personalul casnic din Kiward Station. James tocmai urca scara larg ă care lega spa ţiile utilitare de jos cu dormitoarele de la etaj, c â nd auzi voci ridicate din camera Kurei. Gwyneira ş i Miss Witherspoon. James r â nji. Se p ă rea că so ţia i­o luase înainte. — Nu, Miss Heather, Kura nu are în niciun caz nevoie de dumneavoastr ă . Va avea parte de c â teva s ă ptă m â ni f ă ră ore de

muzică – oricum, nu îmi amintesc s ă te fi angajat ca profesoar ă de muzică . Ş i oricum vă pl â ngeţi permanent c ă nu mai ave ţi ce s­o înv ăţa ţi pe Kura la capitolul muzic ă ! Iar în ce priveş te orele de pian ş i restul educa ţiei… c â nd, a ş a cum spune ţi, Kura se va usca asemenea unei flori în pustiu, nicio grij ă , ne va ajuta prietena mea Helen. În via ţa ei Helen i­a înv ăţat ABC­ul pe mai mul ţi copii dec â t v ă puteţi imagina ş i ea câ nt ă de ani de zile la orga din biseric ă . James z â mbi în sinea lui. Gwyneira se pricepea fantastic s ă scoat ă din s ă rite pe cineva. Constatase asta adesea pe pielea lui – ş i totdeauna oscilase între furie ş i admira ţie. Gwyn ş tia s ă se proptească în fa ţa lui continu â ndu­ ş i tirada! Ea era mai cur â nd scundă ş i foarte zvelt ă , dar uimitor de energic ă . C â nd se înfuria, pă rea că pă rul ei ro ş u se încă rca de electricitate ş i ochii ei de un albastru azuriu aruncau sc â ntei. Ca şi p â n ă acum, nu îi puteai ghici v â rsta. Mai nou încerca s ă ­ ş i strâ ng ă buclele într­un coc, în loc de a ş i­l lega simplu la spate, ca p â n ă acum, dar totdeauna c â teva ş uvi ţe scă pau din leg ă tură . Desigur c ă anii îi bră zdaseră câ teva riduri pe chip. Gwyn nu d ă dea doi bani pe umbrelele de soare ş i nici de ploaie nu se ferea – a ş a c ă natura din Canterbury Plains l ă sase urme pe tenul ei. Totu ş i, James nu ar fi renun ţat la niciun rid de la col ţurile ochilor ei ori la cuta ad â ncă din mijlocul frun ţii c â nd era a ş a de sup ă rată ca acum. — Nici pomeneal ă ! Heather Witherspoon trebuie s ă fi ripostat cu ceva ce îi sc ă pase lui James. Locul în care sunte ţi cu adev ă rat util ă este aici, Miss Heather! Unii copii maori încă nu ş tiu s ă citească ş i s ă scrie. Iar fiul meu ar putea avea nevoie de o educa ţie pe m ăsura v â rstei lui. A ş a că despacheta ţi­v ă bagajele ş i apuca ţi­v ă de lucru. Copiii trebuie s ă fie acum la ş coal ă . În loc de asta joac ă mingea pe afar ă ! Deci nici asta nu îi sc ă pase lui Gwyn. James o aplaud ă câ nd aceasta ieş i în trombă din cameră . Gwyneira se sperie surprins ă , apoi îi z â mbi:

— Tu ce faci aici? Şi tu e ş ti pus pe r ă zboi? Miss Heather a noastră chiar că a întrecut m ă sura! James încuviin ţă . Ca întotdeauna c â nd Gwyneira era cu el, îi

revenea buna dispozi ţie. De ş aisprezece ani nu se desp ă rţiseră m ă car o zi, ş i totuş i vederea ei îl f ă cea fericit. Ce p ă cat că probabil nu o va mai revedea c â teva s ă ptă m â ni. Gwyneira îi remarcă imediat indispozi ţia. — Ce­i cu tine? Toat ă ziua ai fost cam plouat! Nu îţi convine c ă plecă m? Gwyneira vru mai înt â i s ă îş i urmeze so ţul pe sc ă ri, dar o auzi pe Kura c â nt â nd la pian. Ca la o comand ă nev ă zută am â ndoi cotir ă spre camerele personale. În salon pere ţii puteau s ă aibă urechi. — Dacă îmi convine, nu are importan ţă , spuse moroc ă nos James. Pur ş i simplu nu ş tiu dacă această că l ă torie are rost… — Pentru a o ţine pe Kura în frâ u? Nu neg. Te­am auzit discut â nd în grajd cu Andy McAran despre asta. Nu tocmai discret, dac ă m­ai întreba pe mine… Gwyneira scoase din dulap c â teva lucruri ş i le a ş eză într­o valiz ă . D ă dea de în ţeles astfel c ă aceast ă că l ă torie era b ă tută ­n cuie. Indispozi ţia lui James se transform ă în m â nie. — Andy a spus­o. Dac ă vrei s ă ş tii mai exact, el s­a exprimat a ş a:

„Trebuie s ă aveţi grij ă s­o ţineţi pe aia mic ă în frâ u, altfel Tonga o cupleaz ă cu primul b ă iat maori care­i pe plac”. Tu cum ai fi vrut s ă reacţionez? S ă îl concediez pe Andy McAran? C â nd nu spune decâ t adev ă rul? Andy McAran era unul dintre cei mai vechi muncitori de la Kiward Station. Ca şi James, Andy lucra aici dinainte ca Gwyneira s ă fi venit în Noua Zeeland ă ca mireas ă a lui Lucas Warden, mo ş tenitorul domeniului. Între Andy, James ş i Gwyn nu existau de fapt secrete. Gwyneira nu îş i mai p ă stră tonul provocator. În loc de asta se a ş ez ă descurajat ă pe marginea patului. Imediat Monday se lipi de piciorul ei, ca s ă fie scă rpinat ă . — Ce ar trebui s ă facem? întrebă ea m â ng â ind c ăţeaua. S ă o ţinem în frâ u sun ă simplu, dar Kura nu este un c â ine sau un cal. Nu îi pot ordona… Gwyn, c â inii ş i caii t ă