Ultimele isprăvi ale lui Nicolae Ceaușescu

– În 22 decembrie 1989, Statele Unite au trimis la București un avion militar „cu misiunea de a
recupera familia Ceaușescu”, acordându-le acestora protecție și azil politic în SUA.
– În primăvara anului 1990, la București trebuia să se desfășoare o solemnitate deosebită: liderii
evreimii mondiale urmau să prezinte în mod oficial poporului român mulțumiri și recunoștință pentru
soarta evreilor din România anilor 1940-44.

Ultimele „isprăvi” ale lui Nicolae Ceaușescu, așa cum sunt prezentate în ediția revăzută a cărții
Marele Manipulator și asasinarea lui Nicolae Iorga, Ioan Petru Culianu și Nicolae Ceaușescu, aflată
sub tipar. Ofer prietenilor mei de pe acest site ultimele pagini ale cărții, pagini complet inedite.
Ion Coja

– Trecem la Nicolae Ceaușescu. Ce noutăți aveți?

– Mai multe. Nu mai țin minte ce am vorbit în carte despre Nicușor Ceaușescu. Atât el, cât și Zoe
Ceaușescu au murit în condiții dubioase. În familie, în ce a mai rămas din familia Ceaușescu, se
vorbește de mâna criminală a aceluiași spital, a aceluiași medic. Un ins deplorabil din toate punctele de
vedere. Nu m-ar mira să aibă dreptate cei care îl fac vinovat pe domnul doctor ca asasin, criminal
propriu-zis! Vinovat de cancerul care a pus capăt zilelor celor doi copii ai președintelui Ceaușescu.
– Bănuiesc la cine vă gândiți! Face parte din aripa Mossad a securității!...
– Nu știu dacă e chiar așa. Nu te juca cu vorbele! În orice caz, în sarcina lui Nicolae Ceaușescu nu
s-a putut reține nici o crimă, nici un asasinat! N-a apărut nimeni după 1990 să sus țină că frate-su sau
taică-su a fost ucis din ordinul lui Nicolae Ceaușescu! Sau măcar că vreun ins incomod pentru
Ceaușescu a dispărut în condiții dubioase! În schimb, pentru cei ce s-au instalat la guvernare în
decembrie 1989, mereu apar dovezi sau suspiciuni întemeiate privind asasinate comise mult după cele
din timpul așa-zisei revoluții din decembrie. Evident, asasinate care i-au vizat pe cei care știau prea
multe și dădeau și semne că ar putea spune și altora ce știu. Cum a fost cazul bietului Erbașu, Erbașu și
mai cum?!, Mihai, parcă, care a fost ajutat să se sinucidă aruncându-se de la etaj în piscina fără apă.
Asta după ce cu numai două seri mai înainte îi promisese lui Dan Diaconescu în direct, l-am auzit și eu,
că va veni cu documente compromițătoare împotriva lui Băsescu, pe atunci ministru doar! Documente
doveditoare precum că Băsescu trebuia încarcerat cu maximă urgență și îndreptățire! Documente pe
care a promis să le aducă la o emisiune viitoare, proximă! Sau bietul Șerban Săndulescu, fostul senator
de Vâlcea, care s-a ambiționat să facă lumină în tenebroasa comisie parlamentară pentru cercetarea
evenimentelor din decembrie 1989. În ziua când a murit – stop cardiac la stomatolog!, eu l-am întâlnit
la prânz în fața librăriei Eminescu. Exulta. Vioi și fericit! Mi-a spus, cu mutra lui hâtră, mereu
zâmbitoare, că l-a prins pe Iliescu, că-l termină, că a găsit niște acte care-l vor scoate pe Iliescu din
viața publică!
– Îi acuzați pe Băsescu și Iliescu de crimă, de asasinat?
– Erbașu și Săndulescu au fost asasinați. Nu mai dau și alte detalii. E neîndoielnic! Dar nu pot
spune că ordinul a venit personal de la Băsescu sau Iliescu. Spre deosebire de Ceaușescu, care, fără să
controleze chiar totul, nu admitea să se facă în numele său și fără ca el să știe vreun abuz, cu atât mai
puțin un asasinat, ceilalți doi așa-ziși președinți au avut o arie de responsabilitate și de manevră mult
mai restrânsă. Sunt președinți de fațadă! Deconspirarea lor, compromiterea și scoaterea lor de pe scena
politică pune în pericol nu atât persoana lor, lipsită de vreo importanță, niște neica nimeni în fond!, ci
pune în primejdie toată munca celor care de ani de zile, din umbră și anonimi, au uneltit ca să-i aducă
în fruntea mesei, a Țării. Astfel că reacția acelora, repet: reacția acelora este greu de oprit, de parat! Și
reacția acestora este deseori letală. Nu este exclus ca Iliescu sau Băsescu să nici nu fi aflat de aceste
soluții, aplicate celor doi sau altora. Mă rog, or fi aflat din presă! Și de priceput nu le-a fost greu să
priceapă. Dar nu mi-e greu să accept că nu de la ei a venit ordinul! Sentința capitală!
Alte asasinate s-au produs având victime persoane pe care eu nu le-am cunoscut personal, așa că nu
mai dau nume. Toate aceste persoane știau prea multe! Și nu inspirau încredere celor care au recurs la
asasinat ca să le închidă gura. Se cuvine să dau un sfat celor ce ajung în situa ția de a deține informații
periculoase, otrăvitoare: singura lor șansă de a se apăra este să dea în vileag tot ce știu! Cât mai repede!
De îndată ce ajunge în public informația respectivă, scapi de orice amenințare! În primul rând, nimeni
nu mai are niciun interes să te facă să dispari, adică să taci: dacă ai dat din tine tot ce știi, dacă tu nu
mai deții nici un secret, nici o taină, e mai simplu să te lase în pace. În al doilea rând, în astfel de cazuri,
dacă nu este vorba de o chestiune personală, privată, nu suscită ură sau pasiuni copleșitoare, răzbunare
etc. În schimb, din păcate, nu este așa de simplu „să dai totul în vileag”. De cele mai multe ori mass-
media, fiind toată în mâinile „lor”, nu te bagă în seamă cu astfel de dezvăluiri, care pun în primejdie
establishmentul politic. Dar poți apela la Internet sau pur și simplu stai la colț de stradă și împarți
fluturași! Dai telefoane la mai mulți ziariști, lași mesaje scrise la mai multe redacții. Repet: să nu faci

1
greșeala de a fi singurul deținător al unor secrete primejdioase. Ba să se mai și afle de cei interesați că
știi astfel de lucruri, cum au făcut cei doi, Erbașu și Săndulescu, săracii. Și-au pus singuri ștreangul de
gât!
– Să revenim la Ceaușescu.
– Mda… Unul dintre cei care dețineau secrete importante privindu-l pe Ceaușescu a fost pilotul
helicopterului care l-a luat pe Ceaușescu de pe terasa CC-ului. A făcut greșeala că nu a spus imediat tot
ce știe, tot ce s-a întâmplat cu adevărat în minutele care s-au scurs între decolarea de pe terasa CC-ului
și drumul de țară din județul Dâmbovița unde cuplul prezidențial a fost abandonat într-un mod atât de
neverosimil! Vasile Maluțan a spus presei numai ce i s-a dat voie să spună! În particular, prietenilor,
probabil, a spus mai mult, poate chiar totul a spus! Greșeală fatală! Letală! Urmată de un accident de
muncă care nu era normal să se producă la un pilot cu experiența sa. Așa se face că abia după moartea,
după asasinarea lui Maluțan, s-a aflat un amănunt extraordinar: helicopterul cu cei doi Ceaușescu,
după ce a decolat de pe terasa CC-ului, nu s-a îndreptat spre Snagov, cum știam noi cu toții, ca fraierii,
ci s-a îndreptat spre aeroportul Otopeni, unde, un avion militar american, a-me-ri-can!, trimis de
guvernul a-me-ri-can, îl aștepta pe Ceaușescu, să fie scos din țară și dus în Occident.
– Ce spuneți? Nu vă cred! E pentru prima oară când literalmente și sută la sută nu vă cred! Bateți
câmpii, domnule profesor Ion Coja! Vă rog să mă scuzați!
– Dragul meu, nu mă mir că nu mă crezi. Nu insist. Dar te trimit la sursă. Iată ce am primit din
Canada, din Ontario, de la dna Monica Tudor George, o româncă inimoasă, care a fost și soția marelui
poet care a fost Tudor George!
– Ahoe! Ahoe din vechea Troie!
– L-ai cunoscut? Mă bucur! Unul din corifeii nu ai Școlii Ardelene, ci ai Boemei Bucureștene. Ar
trebui făcut ceva pentru ca amintirea acelor mari poeți, Ahoe, Pîcă, Stelaru, dar mai ales Ahoe, Tudor
George, să nu pălească din pricina neglijenței noastre. Dar mă întorc la dna Ahoe. Doamna Monica îmi
trimite periodic extrase din presa românească de peste Gârlă. În ultimul plic am găsit o foaie, pagina 1
și 2, din revista Observatorul, tipărită la Toronto, vol. XXI, din 15 decembrie 2011. Pe pagina 2 se află
articolul „Revoluționari fără adversari” semnat de dl Ion Anton Datcu. Articol dedicat evenimentelor
din decembrie 1989. Iată citatul care ne interesează:
„O altă destăinuire de proporții a fost făcută la 24 octombrie 2011, în cotidianul Evenimentul
Zilei. Jurnalistul Mihai Șoica i-a luat un interviu lui Filip Teodorescu, fostul șef al contraspionajului
din cadrul Securității ceaușiste. Colonelul Teodorescu a afirmat că știe foarte multe despre
manifestările de la sfârșitul lui decembrie 1989, dar preferă să se ducă cu ele în mormînt. A atins,
totuși, câteva aspecte, care nu sunt știute de muritorii de rând. Spre exemplu, în ziua de 22 decembrie
1989, un avion militar american se afla gata de plecare pe o pistă laterală a aeroportului Otopeni.
Echipajul avea ca sarcină expresă să recupereze familia Ceaușescu, pe fosta soție a lui Valentin
Ceaușescu și pe Daniela, fiica generalului Ion Pacepa. Planul a eșuat, deoarece, în momentul în care
elicopterul pilotat de colonelul Vasile Maluțan, în care se aflau Elena și Nicolae Ceaușescu, s-a
apropiat de avionul american, generalul Rus, șeful artileriei antiaeriene, fiind și el în conspirația
anticeaușistă, i-a zis pilotului să nu aterizeze, fiindcă aparatul va fi distrus.”
Eh, ce părere ai? E de necrezut, dar este adevărat. Poftim, comentează! Mai comentează și mata!
– Nu cuvinte, dar nici măcar grai nu mai am!
– Nici eu nu mi-am revenit cu una, cu două! Încearcă! Hai! Curaj!
– Imaginați-vă că pe 22 decembrie 1989 apărea la TV Ion Iliescu să ne spună că Nicolae
Ceaușescu a întinat idealurile comuniste și a cerut azil politic în Statele Unite! Nu în China sau în
Coreea ori Libia! Ci în America! Iar din America, vorbind la Vocea Americii, Ceaușescu ar fi dezvăluit
pe larg, cu toate detaliile numai de el știute, esența KGB-istă a loviturii de stat dată de Iliescu și gașca
lui! Cu ce urale de bucurie ar fi ieșit lumea să-și manifeste recunoștința în fața Ambasadei SUA! Îi
lăsa în ofsaid pe Iliescu și gașca! Ar fi rîs și curcile de ei! Toată istoria post-decembristă ar fi fost alta!
Mai trăiește nemernicul ăla de Rus?
– Perfect te-ai gândit! Cu Ceaușescu în Statele Unite, ca un fel de arbitru de la distanță al jocurilor
din București, Iliescu și ai săi ar fi avut o singură soluție: să guverneze Țara cât mai corect posibil! Să
îndrepte strict ce era de îndreptat! Să corecteze erorile regimului ceaușist – căci erau destule!, adică să
se limiteze la a face ameliorări, nu distrugeri! Nu prădăciuni! Nu lovituri ireparabile date economiei!
Rentabilizau economia, o făceau să producă mai mult, mai bine, în nici un caz nu ar fi distrus-o sub
pretextul privatizării și al retehnologizării! De la primele semne de trădare, de comportament aberant,
antiromânesc, electoratul ar fi reacționat cerînd revenirea lui Ceaușescu la București. Ai punctat foarte
bine! Intervenția acelui general Rus, conformă cu planul lor de nemernici, de trădători de țară și de
neam, poate fi considerată ca punctul de plecare al tuturor nenorocirilor noastre postdecembriste. Ele au
fost posibile și pentru că Ceaușescu a ieșit din joc! Dacă Ceaușescu rămânea în viață, fără a mai păstra

2
vreo funcție de decizie, dacă ar fi devenit un simplu cetățean, postură în care ne-am dorit cu toții să-l
vedem, lucrurile ar fi evoluat altfel! Normal! În nici un caz catastrofal!
– Ar fi închis și gura celor care mai spun și azi că Nicolae Ceaușescu a fost omul rușilor!
– Cu siguranță că nici pe Nicușor Ceaușescu și pe Zoe nu ar mai fi avut nici curajul și nici
posibilitatea să-i mai ucidă! Ce mai?! O mulțime de consecințe, care mai de care mai benefică pentru
noi, pentru români!
– „N-a fost să fie!” Din nou! A câta oară?
– Această informație trebuie pusă în legătură și cu dezvăluirile făcute de americanul Larry Watts în
cartea sa Ferește-mă, Doamne, de prieteni!, care este citită cu sufletul la gură de orice bun român! Una
dintre concluziile clare ale cărții: Ceaușescu nu a fost omul rușilor! Dimpotrivă! A fost mereu sabotat
de ruși și de „prietenii” din CAER! Iar el însuși le-a plătit cu aceași monedă! Știu că dl Watts are în
pregătire continuarea, adică va acoperi și ultimii ani din „domnia” lui Ceaușescu. Nu sunt excluse alte
dezvăluiri „bombă”, dar sensul acestora pare că nu mai poate fi altul decât favorabil lui Ceaușescu! Și,
implicit, defavorabil nouă, celor care l-am înjurat înainte de 1990 și nu am înțeles semnificația adâncă a
politicii sale! Nu mai zic de nerozii care au continuat și după 1990, unii chiar și azi, să-l înjure pe
Ceaușescu cu același nesaț ca înainte de 1990. Absolut imbecili! Imbecili sau năimiți să spună inepții
prin care să legitimeze cât de cât crima din 25 decembrie 1989. Adică oameni din solda lui Brucan și
Petre Roman et comp.
– Vă gândiți la alde Claudiu Târziu sau Dobrescu, care mereu v-au atacat că…
– Te rog șterge această întrebare! Alta! Întreabă-te, de pildă, de ce, după apariția interviului, a
informației teribile pe care o aduce colonelul Filip Teodorescu, nu s-a pornit potop de comentarii în
presa și televiziunea românească! Nimeni nu l-a invitat pe bravul colonel să detalieze și să comenteze
această informație. Așadar, aflăm că Statele Unite i-au oferit azil politic lui Nicolae Ceaușescu în
decembrie 1989, iar această informație este primită de comentatorii din mass-media cu o tăcere
absolută! Felicitări ziarului Evenimentul Zilei și ziaristului Mihai Șoica. În rest, rușine la tot restul
presei românești. Niște resturi, într-adevăr!
– Cred că ar merita făcut un scurt elogiu și la adresa guvernului american!
– Evident! Știam că James Backer, secretar de stat la Washington, a trimis un avertisment la
Moscova și București, pe 23 decembrie, să se abțină tovarășii de la crimă, oricât ar fi ei de dedați la
vărsare de sânge ca kominterniști sau fii de kominterniști ce erau. Sigur că trebuie pe larg comentat
gestul american, îmi pare rău că nu am știut de atunci că așa au stat lucrurile, aș fi pus surdină unor
pusee antiamericane care m-au mai încercat în ultimii ani! God save America! Dar nu și pe regina
Angliei! Cred că pricepi de ce!
– Regina Angliei? Nu văd legătura!
– În zilele acelea, nici nu încetaseră focurile de armă în București, și madam regina a trimis pe
ambasador sau pe alt diplomat, un însărcinat în acest sens de Majestatea Sa Britanică, să ia înapoi, să
sustragă, să fure, adică!, nu știu ce tinichea de aur, o jucărie de-aia de se atârnă de gât la oaspeții cei
mai de seamă! Sau se prinde în piept, ca o insignă de pionier. Ceaușescu o primise ca reprezentant al
unei țări de care Anglia avea mare nevoie atunci, pe la sfârșitul anilor ’70. Și ca să-i câștige bunăvoința
lui nea Nicu al nostru, inclusiv bunăvoința Leanei, regina și lacheii ei l-au purtat pe Ceaușescu cu
caleașca de aur prin toată Londra, l-au scărpinat, l-au periat, l-au pomădat, i-au făcut toate poftele.
Exista un interes britanic special! În decembrie 1989 acel interes nu mai funcționa, așa că l-au trimis pe
James Bond la București să subtilizeze, să șterpelească acel obiect care făcea parte de-acum, de vreo
zece ani, făcea parte din patrimoniul național al României!
– Uitasem acest episod atât de rușinos pentru…
– … pentru perfidul Albion! Nu știu dacă măcar apoi și-au dat seama lorzii britanici cât au fost de
jalnici! De penibili! Literalmente găinari!
– Credeți că ar fi exagerat să spunem că primii care s-au repezit să fure ca de la mort, din casa
mortului, au fost oamenii Majestății Sale The Queen of England? Ei și țiganii din…
– Da, se poate spune că englezii au dat tonul la jefuirea patrimoniului național românesc! Ce au
făcut ei se cheamă jaf și lipsă de demnitate! Comportament de neamuri proaste! Nici urmă de gentilețe,
de… gentlemănie! Un gest care te obligă să-ți aduci aminte de toate porcăriile făcute de supuși
Majestății Sale de-a lungul istoriei! Nu puține și la fel de mari, cel puțin la fel de mari ca actele de
bravură și de excelanță britanică! Păcat! A fost unul dintre cele mai urîte momente ale dezastrului
inaugurat pe 22 decembrie 1989! Nu încap niciun fel de scuze, de explicații! Nu găsesc în limba
română cuvîntul potrivit. Sunt sigur că există în engleză! Trebuie să fie un cuvînt curent, din fondul
principal lexical. Lipsește din vocabularul nostru daco-getic!
– Cred că acum lucrurile s-au lămurit cu Ceaușescu.
– Nu strică să prisosească. Am lăsat pentru a fi ultima dezvăluire ce o fac prin această carte,
informația cea mai importantă din punctul meu de vedere. Notează și ține minte, să povestești și la

3
strănepoți: în primăvara lui 1990, la București urma să se producă un eveniment care ar fi tăiat
respirația întregii planete: o comisie numeroasă și foarte selectă a Evreimii Mondiale, reprezentativă
pentru toate marile organizații evreiești din lume, inclusiv din partea statului Israel și a Yad Vashem-
ului, B’Nai Brith, Congresul Mondial Evreiesc și ce ONG-uri mai au ei pe acolo, urma să vină la
București unde, în cadrul unei solemnități deosebite, cu pompă mare, să prezinte semnele recunoștinței
evreilor de pretutindeni față de Omenia românească, atât de activă în anii celui de al Doilea Război
Mondial, când evreii au avut parte de un tratament cu totul discriminatoriu în raport cu evreii din
celelalte țări ocupate de Hitler sau aliate cu acesta. A fost în stare trogloditul de Ceaușescu să
manevreze astfel cu marii diplomați ai evreimii mondiale încât să-i oblige pe aceștia să accepte – sau să
priceapă de fapt că este în interesul lor să spună adevărul, să-l recunoască deschis și cu unanimitate: în
România nu a fost holocaust, nu a fost genocid, nu a fost pogrom! Reține: asta urma să se întâmple în
primăvara lui 1990, dacă Iliescu și ai săi nu veneau să ne salveze! Hai, ce stai așa ca… Întreabă-mă de
unde știu! Ce dovezi am, ce…
– Mi-ați luat maul! Parcă așa se zice. Chiar că mi s-a tăiat respirația.
– Informația o am de la domnul Ion Ceaușescu, fratele cel mic al răposatului președinte. Am avut
multe discuții cu dînsul, plimbîndu-ne prin Herăstrău. Iar pe domnul Ion Ceaușescu l-am cunoscut la
înmormîntarea regretatului Ieronim Hristea, care a lucrat în subordinea dlui Ceaușescu și avea numai
cuvinte de laudă pentru fostul său șef!
– În primăvara lui 1990? Câteva luni să mai fi trăit.
– Am bănuiala că tot în primăvara aceea urma să se inaugureze și Casa Poporului. Cred că urma să
fie legate cele două evenimente: se inaugura cea mai mare clădire din lume și se omagia unul dintre
cele mai frumoase capitole din Istoria Universală a Omenirii.
– Casa Poporului nu e chiar cea mai mare clădire! Este a doua, după Pentagon.
– Ba este prima, domnule. Casa Poporului Român – asta este denumirea exactă!, este clădirea cea
mai mare din lume. Dimensiunea unei clădiri se măsoară în metri cubi, nu în suprafața utilă!
Pentagonul este o clădire strict funcțională, cu camere multe și joase. Probabil că suprafața podelelor
din Pentagon este mai mare, dar volumul este mult mai mic! La Casa Poporului majoritatea încăperilor
sunt impozante, înalte de 7-8 metri sau mai mult! Este concepută cu generozitate, cu scări și holuri
magnifice, cu arcade îndrăznețe, cu finisaje de mare rafinament! În vreme ce Pentagonul este o
dispunere simpluță a unor „cutii de chibrite”, o clădire pe care nimeni nu ar planta-o în mijlocul unui
oraș, e prea anostă, nu e un edificiu, este un depozit de birouri! Un stup de camere și coridoare egale,
identice etc. Dar sunt la noi, nu în America, câțiva nefericiți de așa zis compatrioți, care suferă cumplit
la ideea că în România s-a ridicat o asemenea minunăție. Tot ce mai pot face acești neisprăviți este să
declaseze Casa Poporului pe locul secund! E singura lor consolare, altminteri le vine să-și vâre unghia
în gât, atât de tare se oftică că la București se află cea mai mare casă din lume!
– Să ne întoarcem la Holocaustul refuzat de români! Căci aici stă toată frumusețea! În refuzul
nostru de a ne alinia la nebunia nazistă! Sau sionistă, cum zic unii! Indiferent cine ar sta în spatele
evreilor uciși în acei ani, naziștii sau sioniștii.
– Mare deosebire nu este între ei!
– Printre ei nu ne-am aflat și noi, românii! Azi însă în numele evreilor vorbesc numai cei ce ne
acuză de Holocaust! Tac vocile evreilor care știu, care cunosc adevărul! Pot deduce că există interese
evreiești care sunt satisfăcute prin includerea României, a Transnistriei, pe harta Holocaustului?
– Adică mă întrebi dacă printre evrei există și evrei ticăloși? Cum să nu existe?!
– Înseamnă că interesul acestora a fost ca Nicolae Ceaușescu să nu mai apuce „Primăvara de la
București”?
– Nu m-am gândit, dar e perfect logic ce spui! E foarte judicios raționamentul dumitale. Te felicit!
Eu nu mă gândisem! Cât a trăit Ceaușescu, acești evrei, în frunte cu rabinul roșu, au tăcut și n-a suflat
unul o vorbă despre vinovăția românească. Îi avea Ceaușescu cu ceva la mână? Impunea prin prestigiul
său? Prin ce i-a făcut să se poarte ca niște oameni? Cum de i-a convins să vină la București să se
declare cu datorii de recunoștință față de români?!
– Altceva?
– Moartea atroce de care a avut parte Nicolae Ceaușescu. Este greu de uitat. Am revăzut-o, pot
spune, când ni s-a arătat la TV cadavrul lui Muammar Gaddafi, cel cu care Ceaușescu a vrut să facă o
bancă prin care să spargă monopolul FMI & Banca Mondială. Se pare că această inițiativă a atârnat cel
mai greu în condamnarea la moarte a celor doi. S-ar putea să existe însă o mică mare diferen ță între cei
doi: am discutat cu mai multe persoane informația căpătată prin ziarul Evenimentul Zilei de la dl
colonel Filip Teodorescu. Unii l-au cunoscut personal pe Ceaușescu. Mai mulți mi-au zis că nu și-l pot
imagina pe Ceaușescu cerînd azil politic! Faptul că i s-a oferit refugiu politic în Statele Unite este o
certitudine de acum! Extrem de onorantă pentru americani! Dar nu e lucru sigur că Ceaușescu a
acceptat această invitație! Helicopterul aflat în zbor spre Snagov, zbura și spre Otopeni. Ordinul dat de

4
generalul trădător e foarte probabil că a fost rostit, cu valoare de amenințare, de avertisment. Întrebarea
care se pune se referă la Ceaușescu: a dat el ordin pilotului să se meargă pe Otopeni? A încercat să
fugă?
– Dumneavoastră ce credeți?
– Mi-ar plăcea să aflu că a respins oferta americană de a-și salva pielea în felul acesta! Oricum, se
pare că mai trăiesc cei doi ofițeri din escorta sa personală, care se aflau și ei în helicopter. E spre binele
lor să spună tot ce știu! Să n-o pățească și ei ca Maluțan dacă aleg să tăinuiască mai departe lucruri care
aparțin de-acum patrimoniului național! Da, da! Patrimoniul național! Am zis bine: faptul că SUA i-au
oferit refugiu politic lui Nicolae Ceaușescu aparține patrimoniului național. Este o performanță istorică
ce merită a fi discutată sub toate aspectele. Oferta americană este dovada unui respect și a unei prețuiri
pe care guvernul american nu le-a mai arătat multora! Iar refuzul lui Ceaușescu – dacă refuz a fost, de a
se refugia, de a se salva dînd dosul, devine și acest moment parte din patrimoniul național! … Dă
microfonul mai departe, cui vrea să ia cuvîntul pe această temă! Noi doi ne-am făcut datoria! Am
trăncănit destul! Am dreptate?
– Cam!
– Atunci, să fie într-un ceas bun! Umblă sănătos!
– Doamne, ajută! Rămâneți sănătos!
București, februarie 2012