Craciun fericit!

Emilia Ispas
23 ore

De Ignat: relatarea unui român care trăiește în Occident (menționez

că am râs cu lacrimi)

"De criză, de dor și de fițe mi-a venit ideea să tai porc de Crăciun, cum se
făcea pe timpuri la mine la țară. Bine, ai mei nu îl tăiau de Crăciun, ci
înainte de Sfântul Andrei, noi nemaiavând răbdare ! și nici prea multe prin
cămară să-l putem păsui pînă la Ignat.
După ce mi-am ascuțit cuțitele pe gresia de la baie și am procurat doi
baloți de paie, decorativi, uitați de un vecin în fața casei încă de la
Halloween, m-am pus să caut porc. Prima dată am dat anunț pe internet
că doresc să achiziționez, pentru sacrificare, animal de talie medie, pînă
în 150 de kilograme, dar nu mi-a răspuns nimeni, în afară de un sonat
care mi-a zis că-i plac ideile mele și, dacă vreau, putem să sacrificăm
împreună, mai mulți! Eu cred că toți nebunii au fugit din lume și s-au
ascuns pe internet! Dar divaghez!
Cînd mi-am întrebat colegii la serviciu dacă știu pe undeva un porc viu,
au devenit foarte curioși că ce vreau să fac cu el, că e mare de pet
(animal de companie), că face mizerie multă. Când le-am spus că vreau
să-l tai, au făcut ochii cât cepele și m-au luat la rost că de ce. Ca să-l
mănînc, de-aia, le-am răspuns, moment în care și ultimele rămășițe de
simpatie, toleranță și înțelegere pe care le aveau pentru mine au
dispărut. Cum să omori un animal și să-l manînci, așa, ca un barbar? Eh,
cînd am văzut eu că ăștia sunt gata să sune la PETA, am început să le
descriu în amănunt operațiunile specifice, insistînd pe secționarea
carotidei și colectarea sîngelui într-un lighean, de preferință cu smalțul
sărit, ca la mama acasă, în vederea preparării sîngeretelui! și mai ales a
borîndăului! N-am știut eu cum se zice în engleză la borîndău, la fel cum
nu știu nici în românește, dar le-am explicat că e un fel de mămăligă din
făină de porumb cu sânge în loc de apă.
Cred că vreo trei, mai simțitori, așa, au dispărut spre baie, iar restul, că
acum deja se strînsese tot compartimentul în jurul meu, să mă asculte,
mă priveau cînd cu milă, cînd cu dezgust. Apoi, zic, pârlim șoriciul cu
paie, sau la butelie, dacă stăm la bloc, și tăiem urechile animalului, pe
care le consumăm pe loc, cu puțină sare.
Mai trimisei vreo doi la baie, dar i-am dat înainte, fiind conștient că un alt
moment în care să mă asculte oamenii cu atîta atenție nu o să mai prind,
poate, niciodată. După ce epilăm animalul cu flacăra, continui eu, îl
despicăm cu securea sau toporul, ce ne vine la mînă, și scoatem
organele, pe care le fierbem împreună cu capul, în vederea preparării
caltaboșului. Știți, bănuiesc – le-am zis eu degajat –, că pentru caltaboș
se folosește intestinul gros, spălat facultativ și opărit în apă cu ceapă,
pentru mascarea miasmelor naturale.
S-a plecat cu grupul după fraza asta, și am mai rămas cu vreo trei, cei
mai tari de înger și de stomac, cred, de fapt doi, că unul dintre ei era un
coreean care nu pricepe engleză și stă toată ziua cu căștile pe urechi,
dar se alătură oricărui grup și dă din cap aprobator la orice discuție.

Cu restul cărnii, am zis eu mai departe, facem cârnați, grătare și sarmale,

iar dacă răposatul a fost gras, putem să frigem și o oală de jumări, așa,
de poftă, care să mai taie din tăria băuturii. Eu zic că au scăpat ieftin
totuși, pentru că dacă m-aș fi apucat să le povestesc cum se fac hotdogii
și parizerul pe care le înfulecă ei la lunch, băgam toată firma-n spital.

Traiasca globalizarea!"