13 decembrie

Sfântul Andrei
B. M.:
- Bună seara la Dumneavoastră, cinstite gazde și bine v-am găsit sănătoși în seara Sfântului
Andrei.
C. A.:
- Bine ați venit, cinstiți oaspeți, poftim de intrați în casă. Primiți în dar pâinea și sarea, așa după
cum e obiceiul.
B. M.:
- Pâinea și sarea au stat dintotdeauna în capul mesei
C. C.:
- Într-un Mod Deosebit își dezleagă Măreia sa, Timpul, Tainele în Ziua de Sfântul Andrei, ziua
când se îngână toamna cu iarna și-și transmit una alteia împuternicirile, ziua, numele căreia a și
dat denumuire primei luni a iernii – Decembrie.
T. E.:
- În Misterele populare ale lumii se spune că Andrei a fost fratele Sfântului Pavel și unul dintre
cei 12 apostoli. Îi plăcea să pescuiască. A fost un propagator inimos al creștinismului printre
popoarele Balcane și cele de pe malurile Mării Negre. Și-a sfârșit viața în orașul grecesc Parta,
unde a fost răstignit pe o cruce din porunca unui magistru roman.
C. V.:
- O deosebită semnificație în conștiința săteanului roman a avut-o și mai are încă noaptea
Sfântului Andrei, noaptea în care, după credința lui, se înhăitează lupii, devenind periculoși,
bântuie strigoii, moroii și alte duhuri, care pot pricinui rău oamului, gospodăriei lui, noaptea
care pe alocuri se mai numește Lupinii sau Noaptea Strigoilor.
G. E.:
- Un antidot eficient împotriva strigoilor, precum și a lupilor, este, după credințele poporului,
usturoiul cu care oamenii ungeau în cruce ușorii, privazurile, porțile, care în acea seară era
folosit în ambundență în mâncare, dându-se din ele și vitelor.
C. V.:
- Se mai temeau strigoii și de petrecerile vesele ale oamenilor, de cântecele și râsele lor. Din
aceste considerente tinerii satelor, fetele și flăcăii, se adunau la o masă, care cu ce putea –
 plăcinte, mălai, pâine, vin ș. a. Și sărbătoreau Andreiul, adică ospătau și se veseleau până spre
ziuă, când se credeau că strigoii s-au astâmpărat.
S. D.:
- Ziua Sf. Andrei se mai numește și sărbătoarea vrăjilor, căci în această seară a Sf. Andrei ca nici
la o altă sărbătoare se fac vrăji.
M. N.:
- În seara Sf. Andrei fetele se adunau la una din ele și se vrăjeau, adică își ghiceau norocul.
C. D.:
- Se crede că cei ce nu dorm în noaptea Sf. Andrei vor fi sănătoși tot anul. Pentru a fi sănătoși, nu
vom dormi nici noi și vom petrece șezătoarea în cinstea sărbătorii Sf. Andrei. Să începem
sărbătoarea cu un cântec
S. A.:
- Mai întâi să facem cruce cu un cățel de usturoi pe la ușă, pe la ferestrele casei. Să tămâiem casa
pentru a îndepărta lupii și toatre duhurile cele rele de la casa noastră.

Cântecul Mamă inima mă doare

Mamă, inima mă doare!

Lasă-mă la șezătoare,
Șezătoarea-i pe hârtop,
Unde fac flăcăii foc!
Ei fac focul cu surcele!
În ciuda inimii mele!
Mamă, inima mă doare!
Lasă-mă la șezătoare.
M.C.:
- Fetelor, frumos mai miroase plăcintele și sarmalele, dar unde le-au ascuns băieții?
- Eu propun să le căutăm, iar cine le va găsi, va da porunci toată seara celui care le-a ascuns.
- Cine din voi a ascuns bucatele?
- Eu!
- Dacă tu ești vinovatul, îți poruncim să ne povestești despre Sfântul Andrei.
I.C.:
- Cu plăpcere! Se spune că Andrei a fost născut de o mamă, care n-a dorit ca el să fie pe lume. De
cum l-a născut, l-a aruncat în apă, să-l înece valurile și mai apoi să-l să-l mănânce lupii, căci
 iazul în care-l aruncase era în păpure. Ea s-a gândit că n-a mai ști de dânsul nimeni decât peștii
din iaz sau pântecele unui lup.
Niște fete care, din întâmplare, se aflau acolo, au scos băiatul din apă și l-au adus acsă. Fiind
bolnav, fetele l-au dus la o babă să-l vindece cu descântece. După lecuire bătrâna a spus că va fi
un om cu noroc și va prezice norocul fetelor. Crescând mare și frumos, într-adevăr, prezicea
norocul fetelor, dar o făcea o dată în an. La ziua lui, în semn de recunoștință că l-au salvat
fetele. Iar lupii au prins ură pe fete, că i-au lăsat fără hrană și au hotățât să se răzbune. Iată de ce
în fiecare an la Sf. Andrei dau târcoale pe la casele oamenilor, mai ales pe la cele cu fete
nemăritate și le mănâncă oile.
G. M.:
- Măi, da a naibii răi mai sunt și lupii aceștea! Și pentru că trebuie să îndeplinești porunci toată
seara aceasta, îți poruncim să ne păzești și de lupi. Să nu uiți că odată ce mâncarea ascunsă de
tine a fost găsită, la Anul Nou te vei căsători cu fata dragă.
B. M.:
Nu, mămica mi-a spus cum să aflu cine mi-e ursitul. Trebuie să fur ciorapii ori oghelele tătuții
sau a bădiței, să le pun sub cap când m-oi culca. Și noaptea numaidecât îl voi visa.
C. V.:
- Da eu știu cu balabuștele: se duc 2-3 fete cu balabuștele în mână la un câine, le aruncă odată, pe
a cui o va mânca prima, aceea se va căsători.
S. D.
Ia să vă spun și eu o vrajă cu ciubota. Ieși afară și aruncă ciubota peste casă. Dacă cade cu
călcâiul spre casă, degrabă te măriți. Dacă cade cu vârful spre casă – mai îngădui puțin.
B. S.
Ei, dar eu, fiindcă îl știu, vreau să aflu când mâ va lua, deoarece am aflat că să mă duc la un
porc și să-i zic: Hugeo în câșlegi! Dacă îmi va răspunde, înseamnă că mă mărit. Dacă tace, eu
zic: Hugeo la primăvară! și tot așa până îmi va răspunde.
T. E.:
- Da eu cred că n-oi mai rămânea nemăritată, că-s una la părinți și vă propun să cântăm ceva.
Cântecul A zis mama că mi-a da
Mi-o zis mama că mi-o da,
Văleleu, văleleu,
Zestre, cand m-oi mărita,
Văleu, văleu, văleleu.
 Douăzeci de perne mari,
Văleleu, văleleu,
Toate pline cu ţânţari,
Văleu, văleu, văleleu.
Douăzeci de perne mic,
Văleleu, văleleu,
Toate pline cu furnici,
Văleu, văleu, văleleu.
Douăzeci de perne moi,
Văleleu, văleleu,
Toate pline cu gunoi,
Văleu, văleu, văleleu.
Douăzeci de poloboace,
Văleleu, văleleu,
Far' de fund şi fără toace,
Văleu, văleu, văleleu.
Două raţe crăcănate,
Văleleu, văleleu,
Ăstea cică-s vaci cu lapte,
Văleu, văleu, văleleu.
C. V.:
Lăsați, fetelor, zestrea că tot una nu-i la modă. Mai bine ascultați ce vă spun eu. S-au dus trei
călători: unul surd, unul șchiop și unul orb. Merg ei prin pădure, iar cel surd zice:
- Îmi pare că vuiește pădurea. Vin hoții.
Cel care nu vede bine zice:
- Îmi pare și mie că-i văd printre copaci.
Cel șchiop zice :
- Hai și-om fugi să nu ne dezbrace.
Și au terminat călătoria.
C. M.:
Nu, mămica mi-a spus cum să aflu cine mi-e ursitul. Trebuie să fur ciorapii ori oghelele tătuții
sau a bădiței, să le pun sub cap când m-oi culca. Și noaptea numaidecât îl voi visa.
C. C.:
- Să vă spun și eu una. Un om a cumpărat odată din târg douăzeci de covrigi. Și era flămând ca
un lup. S-a pus să-i mănânce...
După ce a mâncat pe săturate, îi rămâne un covrig. Nu-l poate mânca, măcar crapă! Șede el și-și
frământă creierii. Ptiu, măi om prost ce sunt eu! N-am putut dintru-ntâi să-l mănânc pe acesta?...
S. D.:
Dapoi proștii nu se seamănă, răsar singuri.
G. E.:
Dacă-i așa, am să vă povestesc și eu ceva. Veneau niște oameni cu carul de la moară. Da o
babă, cu-o pereche de desagi grei pe umăr, le-a ieșit înainte, i-a rugat s-o ia pe dânsa în car.
Oamenii au zis:
- Lasă, babă, desagii în car, nu-i mai opinti atâta.
- Ei ba! Nu-i mai las. Destul că mă duc boii pe mine.
B. R.:
- Cine n-are cap, nu-l doare.
I. C.:
- Tot din aceste fără dureri de cap și cei care au cumpărat mâncare de doi bani. Ascultați:
Erau doi oameni proști și zgârciți. Întră ei într-un bufet. Vîzând la o masă doi oameni cu o
farfurie de muștar dinainte, s-au gândit: Ce mâncare o mai fi și asta? Întreabă cât costă. Doi
bani. Ieftină și bună.
Iau și ei câte o farfurie și se așează la masă...
Ia unul o lingură și o bagă-n gură. A și început a plâge. Celălalt încă nu începu să mănânce și
întreabă:
- De ce plângi?
- Tocmai acum mi-am adus aminte cum a murit mama și tata.
Al doilea înfulecă și el o lingură de muștar și tot așa începu a plânge.
- Păi, da tu de ce plângi?
- Păi, plâng, c-a murit tată-tău și mama-ta, da mai bine mureai tu și nu veneam cu tine să
cheltuiesc banii degeaba.
G. M.:
- Aceia nu erau numai proști și zgârciți, dar mai erau și din acei care pun brânza în garagă și o
înting pedinafară.
C. A.:
- O întâmplare despre un zgârcit. Am să vă povestesc cum a dat o cireașă de pomană.
Avea unul un pom de cireșe coapte și nu vroia să dea la nimeni o cireașă. Într-o zi s-a așezat pe
copac o cioară, și a luat o cireașă în cioc. El s-a luat după cioară – poate a faci-o să scape
cireașa din cioc, să i-o ia. A alergat, a alergat până ce a dat de o apă. A început să meargă prin
apă, tot cu ochii după cioară. Și numai când i-a ajuns apa la genunchi, a zis:
- Ei, fie cireașa asta de sufletul tatei.
B. M.:
- Eu am să povestesc cum unul a mâncat caș pe săturate.
- Merge un pierde-vară pe lângă o stână și tot zice: Stână, stână, mânca-ți-aș cașul. Doi ciobeni îl
aud, îl prind și-l bagă în stână.
Las-că te săturăm noi de caș! Și după ce-i descântară pe spate vreo două ciomege, în loc de caș
îi dau să roadă niște potloage de opință ținute în zer înăcrit.
A ros, n-a ros, dar, dar când scăpă de acolo, fugi de-i scăpărau tălpile, iar ciobenii strigau:
- Prindeți-l, măi, și dați-i caș!
Alți ciobeni îl prind și-l trag în stână.
- Las-că te săturăm noi de caș!
Doi îl țin bine să nu fugă, iar unul îi dă caș drept în gură, să mănânce cât mai mult. Cel pierde-
vară, când a văzut o întâmplare ca aceasta, le zice:
- Mai bine unul să mă țină și doi să-mi dee.
S. A.:
- Așa-s lacomii. Și fiind sătui îs flămânzi.
S. D.:
- Lăcomia spage sacul. Și apoi prostia din născare leac n-are.
T. E.:
- Bătrânețe, haine grele, cum să fac, să scap de ele? O întâmplare despre o bătrânică o să vă
povestesc și eu. Se tot văicăra sărmana:
- Of, Doamne. Unde-i moartea? Că nici sarcina asta de lemne n-o pot duce de obosită ce sunt. Da
moartea de la spate:
- Babă, ce vrei?
- Să-mi ridici lemnele în spate.
- Poate să te iau cu mine?
- Nu, moarte, vreau să mai trăiesc.
 - Ce frumoasă este viața! Ca soarele dimineața. Atunci, să mai cântăm ceva!
Cântecul Hora moldoveneasdcă

De când e lumea-lume,
De sat mi-e dor , Refren
C-așa sunt moldovenii
Lasați de Dumnezeu. Mi-aduc aminte clipa,
Să uit mic mai pot.
Refren: Cum mi -a mâncat și oaea
Cate doi, cate doi, Cu miel bolnav cu tot.
Hai la hora noastră,
Hai baieti s-o facem roata, Refren
Neamul sa traiasca.
Trăia întreaga lume
Cu incălțări de lâna, Cu noi în adăpost
Și cu căciuli pe cap Și lkaptele de oaiue
Noi nu stiam ce-i frigul, Mâncarea noastră-a fost.
La vreme de iernat.
C. A.:
- Eu zic că a venit vremea să ne ghicim norocul, fetelor!
G. M.:
- Chiar așa. Eu voi începe prima. Vă dau la toate câte o lumânare. Le vom aprinde și la care arde
prima, aceea se mărită prima. Când va termina de ars prima lumânarea, se va termina și
ghicitul.
B. S.:
- Până vor arde lumânările, am să vă ghicesc și eu. Am în pestelcă multe bețișoasre. Trec pe la
fiecare din voi și o să vă luați câteva bețișoare în mână, întorcând capul. Cine va lua bețișoare,
le va număra. A cui număr va fi fără pereche, nu se va mărita anul acersta.
B. M.:
- Eu zic să mai cântăm ceva.
Cântecul S-a dus cucul de pe-aici
S-a dus cucul de pe-aici
Și și-a lăsat puii mici. Cucule!
I-a lasat lâng-o tulpina
Sa-i creasca mama straina. Cucule!

Si-a venit cucu-ntr-o vreme.
Și-a găsit puii cu pene. Cucule!
Cucul de parere bună
Cânta-n codru de răsună. Cucule!

Cucule, cucuțule,
Vara vii, vara te duci. Cucule!
Mă mir iarna ce mananci,
Mă mir iarna ce mananci. Cucule!

Mănânc miez de alunele
Și cânt ccdrului cu jele. Cucule!
Mănânc putregai de fag
Și-i cânt codrului cu drag. Cucule!
C. V.:
- În seara Sf. Andrei se mai fac și descântece contra vrăjilor, făcute de vrăjitoare, care legau
cordele descântate la roțile căruțelor în noapte respectivă. Cum se fac aceste descântece?
De un cuțit găsit, leagă o stiblă de busuioc, face semnul crucii bolnavului mai întâi în față, apoi
la spate și spune:
Ieșiți de unde ieșiți! Răul mi te-a dat.
Ieși din păduri! Eu cu suflet bun,
Ieșiți din noduri! Nu mi te răzbun.
Cine te-a-nodat, Leagă-te – dezleagă-te!
Apoi cel descântat se duce la o fântână, aduce apă neîncepută, fără să vorbească cu cineva.
Înainte de scoate apă din fântână, spune:
De fapt, De făcătură,
De dat, De făpturile trele,
De ură, De vorbele grele.
De pâră, Spală-l (spal-o) (numele bolnavului)
De fapt, De ură,
 De pâră, Boala-n pământ.
De făcătură, Tăcătura ducă-se spre pustiu
Ducă-se răul pe vânt, Și nu printre cei vii!
Cuțitul și stibla de busuioc se pun sub perna bolnavului. Dimineața busuiocul se împrăștie în
buzunarele hainelor bolnavului, iar cuțitul se lasă sub pernă 2-3 zile. Se crede că astfel Sf. An-
drei are să-i ia boala.
- La tot felul de vrăji și descântece în popor se spune: Să se ție de capul celui care știe.
- Cele rele să se spele, cele bune să se-adune! Astă seară să ne fie cu glume și veselie. Dacă-i așa,
să cântăm ceva!
Cântecul M-am pornit la Chișinău.

M-am pornit la Chişinău, Douăzeci de perne mici,

C-o căruţă şi-un cal rău, Toate pline cu furnici;
Mă-ntîlnii c-un cuscru-al meu O căruţă şi un juncan,
Şi m-a îmbiat să beu. Calul, iapa şi-un bostan.
Eu o litră, el o litră, – Şi-i mai da şi-o sutişoară,
– Fata ta nu se mărită? Că ţi-i fata slutişoară,
– Fata ta s-ar mărita, Şi-i mai da sute vre-o cinci,
Dar tu zestre ce i-i da? Ca să-i cumpărăm opinci,
– Douăzeci de poloboace, Ca să fie frumuşică
Fără funduri, fără doage; Şi la nuntă pregătită,
Douăzeci de perne mari, Că mirele e frumos
Toate pline cu ţînţari, Parcă e din ladă scos.
G. E.:
- Oaspeți dragi din casa noastră, vă poftim la masă!
C. C.:
- La plăcinte – înainte, la război – înapoi! Unii, însă, se întorc înapoi pentru a-și face vânt mai
tare. Așa cum a făcut-o un soldat la atac.
Cică niște soldați trebuiau să pornească la atac. Comandantul a dat ordin și toți au rupot-o din
loc, iar unul s-a întors înapoi. Comandantul întreabă:
- De ce te întorci înapoi?
- Păi, ca să-mi fac vânt mai tare....
C. A.:
 - Nică însă avea răbdare și nu-și făcea vânt, iată de ce soția îi spune: Bre, Nică, du-te și adă o
căldare de apă! El spune: Eu răbd.
- Tae-mi, omule vreo 3-4 lemne.
- Eu răbd.
- Bre, Nică, vezi ce rage vaca ceea.
- Eu răbd.
- Bre, Nică, vină la mâncare.
- Aici m-ai scos din răbdare.
N. M.:
- Fudulia înconjoară, iar foamea dă pe dea dreptul.
C.A.:
- .Munca te ridică, iar lenea te strică.
- Cine muncește – are.
- Munca e o onoare, dar n-o are fiecare.
- Onoarea și cinstea se câștigă cu anii, dar nu cu banii.
- Onoarea și-o face omul cu capul lui.
- Cine are simț, are onoare.
- Simțul nu se măsoară. Se cultivă și se moștenește.
- Cine are simț, este oaspete bun.
- Oaspetele bun intră unde este poftit și știe când să plece.
Ghicitori pentru oaspeții din sală:
1. Șede Făt-Ftumos pe un cal de os (Inelul)
2. Am o mireasă, se plimbă toată ziua prin casă. (Mătura)
3. Sus pe-o casă sindrelită joacă-o mâță potcovită (Luna)
4. Dacă-i dulce – mult aduce, dacă-i rea – toți fug de ea (Vorba)
5. Cum sunt pietrele în Nistru? (Ude)
6. Ce face iepurile când împlinește un an? (Trece în altul)
I. C.:
- Am glumit, am ospătat,
Este timpul de plecat.
Am intrat cu bucurie,
Să plecăm cu bucurie!