Practici magice romanesti

ANDRELUSA

Sarbatoare straveche, cu caracter divinatoriu,

se tine si azi, in satele din zona de munte,
in ajun de Sf. Andrei

      In Maramures, Sfantul Andrei poarta numele de „Andrelusa”. Un

nume lipsit de investitura crestina, care te duce mai degraba cu
gandul spre un personaj pitoresc, din lumea fantastica a satului
romanesc. Se crede, chiar, ca sarbatoarea religioasa s-a suprapus
peste anul nou dacic, de unde si multimea practicilor premonitorii care
se fac cu acest prilej. In satele de pe Mara, Cosau si Iza, Andrelusa e
legat, mai ales, de ghicitul ursitului. Traditie localizata calendaristic
spre sfarsitul anului, aproape de solstitiul de iarna, ea are menirea sa
afle prin practici vechi, de magie, ce se va intampla in anul viitor, din
punct de vedere sentimental. Visata deopotriva de fete si de baieti,
casatoria, marele eveniment al vietii, aflarea celui ales, a „ursitului” si-
a „ursitei”, cunoaste - in toata lumea satului romanesc - practici
nenumarate, ramase in memoria colectiva ca o experienta de
necontestat.

Turta de visat

     De Andrelusa, in Maramures se tinea si se mai tine si azi, post negru. Dupa rasaritul stelelor, fetele
care vor sa isi afle ursitul framanta o pogace (turta) din faina, apa si multa sare, pe care o coc in jar.
Jumatate din ea se mananca, jumatate se pune sub perna, ca sa fie de vis. Mancatul turtei provoaca o
sete cumplita, insa bautul apei este total interzis. Apa trebuie sa fie visata, dorita, bauta din mana celui
care este ursitul, sau aparuta in preajma lui. Este cel mai greu post din cate se pot imagina, in care
puterea vointei joaca un rol decisiv.
     Visele din noaptea de Andrelusa (ajunul Sfantului
Andrei) sunt extrem de coerente, cu scenarii de o varietate
uluitoare, din care apa nu lipseste niciodata. Este limpede
ca cine a mancat ceva foarte sarat va dori sa bea apa,
fiindu-i sete. Refularea, stapanirea poftei in zona realitatii se
rezolva in vis, intocmai ca in teoriile freudiene. Nu ca dacii
ar fi fost psihologi, dar in traditiile mostenite nemijlocit de la
ei, exista in mod vadit o stiinta a subconstientului care
dirijeaza visul. De altfel, apa este simbolica. Ea inseamna
unire, legatura, iubire, intimitate, fecunditate.
     Dar iata cateva intamplari legate de Andrelusa, asa cum
mi-au fost relatate de niste batrane din Desesti, sat Sugatag, Harnicesti si Breb.

Intamplari adevarate

     „Am tinut si io Andrelusa. N-am mancat nimic din sara spre ziua de Andrelusa, pana-n sara de
Andrelusa, cand o rasarit stelele. Atunci am facut un cocut de grau framantat in slatina (saramura) si l-
am copt in jarul din soba - dupa ce am impartit focul in doua. L-am mancat jumatate si jumatate l-am
pus sub perina, invartit intr-o stergura. Nu-i slobod a bea apa pana visezi; ca trebe sa visezi ca-ti da
apa. Da’ eu am visat c-am mers la vale s-am pranecat camasi si-o zinit un paun si tat s-o invartit pe
langa mine. Tat face: „co-co-co, co-co-co, co-co-co”. S-am dat cu pranecul (maiul) dupa el, si s-o luat
pa cararusa cata biserica.
     Dimineata, i-am spus la Mosu’ Batran si el o zas ca m-oi
marita cu un om foarte frumos s-a mere la beserica sa fie
cantor in locul lui. Ase o fost. O slujit dupa Mosu’, 44 de ai.
Ase om frumos si bun n-o fost pa apele aieste.” (Luchiana
Fat - Desesti)
     Cine tine Andrelusa in sila sau incorect va avea un vis
trunchiat si nici destinul nu va fi bun. Aceasta practica vine
sa spuna ca vointa omului este hotaratoare in derularea
destinului sau; este o practica orgolioasa.
     „Cand am fost fata, am tinut Andrelusa cu Anuta Bledii.
Teseam amandoua in razboi. Atunci era sarbatoare cu
cruce neagra. Ea o tanut. Eu n-am vrut sa tan, da’ ea nu m-o lasat sa mananc. Pa sara, tot am mancat
un blid de pastai; am zas ca nu m-oi chinui, ca nu prea cred. Ea o mancat pogacea in slatina. In
noapte, am visat fantana lu’ barbatu-meu din faneata, ca beam apa din ea. Asa o fost. I-o dat parintii
de zestre chiar locu’ acela cu fantana. Am baut apoi apa din ea vo unsprezece ai.” (Nastasia Bledea -
Sat Sugatag)
Cu toate ca baietii fac pe grozavii, tin si ei Andrelusa, pentru ca orice fiinta omeneasca vrea sa stie
cine ii este sortit.
     Un barbat imi povesteste ca a tinut Andrelusa stand toata ziua acasa. Seara, si-a facut o placinta
din faina de porumb, in care a pus o lingura cu varf de sare. Si-a copt-o in tigaie, a mancat-o jumatate
si s-a culcat. A visat ca se afla in curtea unei biserici pitite intre doua dealuri. Curtea era plina de lume
imbracata in haine de sarbatoare. Lui ii era foarte sete. A vazut un cerc de fete frumoase, avand
fiecare in mana cate un ulcior cu apa si a cerut sa bea. Nici una n-a vrut sa-i dea. Fiecare se tragea si-
si apara ulciorul. Iar lui ii era foarte sete. Vazand ca nu primeste apa, s-a intors cu spatele si a pornit
sa caute un izvor. In momentul acela a vazut ca din multime vine spre el o fata inalta, subtirica, care i-
a dat ulciorul sa bea. Aceea i-a fost ursita. Peste ani, cand s-a dus in satul nevestei lui, a ramas uimit
de peisajul din jurul bisericii. Il visase intocmai.
     In toate credintele populare se acorda o mare insemnatate visului, fiind considerat o stare
superioara starii de veghe, un loc, un taram in care spiritul omenesc are o libertate absoluta, depasind
toate barierele. Cea mai extraordinara consideratie despre somn si vise am auzit-o de la o batrana de
80 de ani nestiutoare de carte, Maria Oanta din Feresti. Avea o memorie fenomenala si stia aproape
totul despre practicile magice de aparare. Locuia intr-o casuta minuscula - considerata a fi cea mai
mica din Europa -, cotropita de flori agatatoare si de fasole cu flori albe si rosii. Ea a spus: „Cand
dormi, duhul iti umbla afara din corp si graieste cu tati oamenii, si cu cei de departe, si cu cei care-s
morti”.

Ziua lupilor

     Andrelusa este ultima zi cu „prilej” din an. Este inchinata lupilor. In aceasta perioada, lupii se
imperecheaza si umbla in haite.
     „Andrelusa ii ziua lupilor. Aceie trebe tanuta sa nu manance lupii oile si marhale (vitele). Int-aceie zi
nu sa taie nimnic la casa, nici lemne de foc, nici pita. Sara, spre ziua de Andrelusa, se leaga
foarfecele si pieptenele si se pun sub laita; se leaga gura lupilor p-on an de zile.” (Luchiana Fat)
     Ioana Roman a lu’ Pretilus adauga: „Se leaga foarfecele, cutatu’, piaptanul, securea, ferastraul,
melita. Zici: „Io nu leg foarfecele, io leg gura lupilor, a fiarelor salbatice, a ursilor, a vulpilor, sa nu zie la
noi si la olatele (acareturile) noastre, la oi, la marha, la ce avem”. Zaci ase la tate pe care le legi. In
ziua aceea nu te piaptani, nu tai nimic, nici pita, nu cosi. O tii pentru lupi”.
     Cu toate ca aceasta credinta pare simpla sau naiva, mai multi oameni relateaza ca au fost martori
la situatii in care lupii nu au putut sa atace. Dar uneori n-au vrut.
     Petrea Chiuzbaianului povesteste ca a vazut cu ochii lui cum un lup s-a apropiat de un berbece de-
al lor, a deschis o gura cat o sura si n-a mai putut sa-si miste falcile, ramanand cu ele intepenite. Dupa
cateva minute, a renuntat si a plecat cu gura cascata. Se crede ca lupii sunt extrem de inteligenti si
pot comunica telepatic cu omul. Cand umbla in haita, au un conducator pe care credintele populare il
numesc „pastor”. El este cel care da semnalul de atac sau se preface ca nu vede si duce haita mai
departe.
     „O mars un unches de-al meu dupa fan in Piatra, intr-o zi de Andrelusa. Nu prea lucrau oamenii in
ziua de Andrelusa, nu injugau marhale, da’ el o zas c-acele-s de-a babelor.
     Pa cand o fost sub Muncel, o vazut vo douazeci si cinci de lupi - atatia o numarat. Unu’ mere
inainte, ca un Pastor, si ceilalti dupa el. Cela dinainte s-o uitat o data cata unchesu’, s-o facut ca nu l-o
vazut s-o tat mers mai departe.
     S-o-ntors cu sania acasa si mai mult n-o mai scos marhale din grajd in ziua de Andrelusa.”
(Nastafa Pop - Harnicesti)
     Lupul este atat de prezent in cultura neamului nostru, incat aproape cu siguranta, Mircea Eliade are
dreptate cand afirma ca l-am avut drept totem. O spune si stindardul dacic, o spun si dintii de lup din
ornamentatii si de la crucile din cimitire, unde sunt folositi ca semne de aparare, lupul fiind socotit
aparator si indrumator.

Alte povesti

Ceterasul

     „Ne-am intales cu Victorie sa facem si noi pogace de Andrelusa, ca sa videm cum a hi. Da’ o baba
ne-o zas sa nu punem jumatatea ramasa sub perina, ci s-o azvarlim pasta cap. No, s-apoi ase am
facut. Am framantat farina cu apa si sare, am copt turtele in blodar
(cuptor) pe jar, jumatate o am mancat, jumatate am bagat-o in san. Dupa
acee, ne-am dus amandoua la baba in curte, ne-am pus pe capra de
lemne si-am aruncat pogacile dindarapt, pasta cap, cu gandul sa ni se
arate in vis ursitul. N-am vorbit dup-acee nimica, nici cata-olalta, nici cata
baba, ca ase ne-o-nvatat. Sa nu mai scapam cuvant de pe buze, nici
atunci, nici cand om mere acasa, fiindca facatura sa strica si-om visa un
porc in loc de barbat. No, s-ase am facut. Ne-am pus lacata pe gura, ne-
am dus acasa, mai pe uliti ferite, ca sa nu ne intalnim cu ceva cunoscuti,
sa ne-ntrebe de una, alta, si noi sa nu raspundem nici macar ziua buna,
c-apoi am fi fost de rusine in sat. Am luat-o pasta gradini, am trecut pasta
gard si eu m-am culcat la buna batrana, ca era surda, saraca, si n-aveam
la ce vorbi. No, s-apoi am durmit. Gandesti ca n-am visat? Tulai Doamne!
Tata noaptea am fo la nunta si umblam ca beata, cu sistaru de lapte in
mana, da’ nu era lapte inauntru, ci apa, si eu le-o turnam la tati in pahar.
No, si cand apa o fo gata, numa’ ce ma striga unu’ din ce-terasii tomniti la
nunta, ca de ce nu-i dau apa si lui? „Da’ ce foc de apa, dumita nu vezi ca
s-o gatat?”, am zis. „Du-te si ada iar, ca apa-i in puterile tale”, o zis ceterasu’ si io m-am dus sa-i aduc.
Da’ cand m-am intors, el plecase, si pe locul ala era numa’ fum. Ce mi-o vinit, nu stiu nici pana in ziua
de azi, dar am tapat sistaru in fum si apa din el o curs atunce afara, si-o curs, si-o tat curs, pana cand
m-am trezit din somn. No, Marie, asa visare, scoate-o la cap daca poti! Da’ m-am dus atunci la baba
de m-o-nvatat, si ea mi-o zas ca ala cu cetera are sa-mi fie barbat, da’ mai am de-asteptat ceva
vreme. No, si pe urma am uitat. O trecut un an, s-o dus altul, or mai trecut altii trei dupa el, pana in
anul al septelea, cand inainte de postul Craciunului o zinit o colega de scoala din Breb sa ma cheme
la nunta. Mi-i credea dumata? Cum am intrat in lontru, la masa, ceterasu din vis era acolo, sedea pe o
lavita si duhanea. M-am uitat la el de parca il stiam de cand lumea, si el s-o ras cata mine, si-n sara
aia m-o si cerut de nevasta. No! Si sa nu crezi ca Andrelusa face minuni? Ba face! Is multe povesti de
astea prin sat.” (Maria Iuga - Budesti)

Ciobanul pedepsit

     „Mosu-meu, care stia cate-n luna, zice ca Andrelusa are tati lupii sub paza lui, ca-n noaptea cee ii
lasa anume sa umble pan lume, ca sa manance oaia si marha aluia de nu i-o tanut sarbatoarea. Zece
caini avea p’anga turma, da’ lupii i-or facut obiele pe tati, si-o luat fiecare si cate-o oaie, de-o ramas
batranu’ cu stana goala. Asa sa stii. Si zicea ca vorbeau lupii aia, graiau intre ei cu vorba omeneasca,
ca se zice ca-n noaptea aia Andrelusa le dezleaga limba la tate salbaticiunile. Ba chiar on lup i-o zis la
saracu de mos: „No, vazut-ai daca n-ai tinut datina, ai lacomit la munca in ziua asta, no lucra amu!
Saracu’ Mosu, planje de necaz cand vorbea, i-o trebuit ani de zile ca sa adune cateva oi. De
Andrelusa nu manca, nu vorbea, ba statea tata ziua in pat, de frica. Ase o fost.” (Vasile Gortun -
Sarasau)

Sluga

     „La noi in sat, drept iti spui, pe vremea stramoasii mele,

in noaptea de Andrelusa ieseau pricolicii si stragoaicele din
mormanturi si umblau pe ulita mare, sa-si cate fiecare pe
neamul lui. Te pomeneai in casa sau in ograda cu cate-on
mort, imbracat ase, omeneste, ba mai si tragea din tigara,
cum povestea un unches, ca la moara lui venea in tat anu’,
de Andrelusa, o sluga pe care-o avut-o mult timp. Numa’
ce-l vedea cum sade ciuciuit langa gard, cu tigara in mana,
si sa uita. „Ce faci, Vasai?”, striga cata ala unchesu, mai
mult de frica. „Ia, ce sa fac? Ma uit cum lucri” „Haida si tu”,
zicea unchesu’, mai mult mort decat viu. „As veni io, da’ nu
sa poate, nu ma lasa Andrelusa”. Bag sama ca acuma lucra
la el. S-apoi sa topea ca osanza. Zice unchesu’ ca sa facea ca niste roate fierbinti de aer, o suflare
mare, ceva. Si tot in noaptea aia veneau dragutii morti la dragutele nemaritate si le tavaleau pan’ la
ziua, si copiii facuti atunci in noaptea de Andrelusa sa facea tati strigoi.” (Patru Lupan - Seini)
PARASCA FAT