Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative

Studiuil comparativ dintre politica

Italiei si cea a Bulgariei

Profesor: Putina Natalia

Elaborat de: Rusu Adrian,
Gr. 304

Chișinău, 2017
 Politica Italiei
Din 2 iunie 1946, Italia este republică parlamentară unitară; la acea dată,
monarhia a fost abolită în urma unui referendum constituțional. Președintele Italiei
(Presidente della Repubblica), actualmente Sergio Mattarella din 2015, este șeful de
stat al Italiei. El este ales în funcție pentru un mandat unic, de șapte ani, de către
camerele Parlamentului reunite în ședință comună. Italia are o constituție democratică,
elaborată de Adunarea Constituantă formată de forțele antifasciste care au contribuit
la înfrângerea fasciștilor și naziștilor în Războiul Civil Italian.
Italia are un sistem de guvernare parlamentar, bazat pe un sistem de vot cu
reprezentare proporțională. Parlamentul este bicameral, dar cele două camere, Camera
Deputaților (cu sediul în Palazzo Montecitorio⁠ și Senatul⁠) (cu sediul în Palazzo
Madama⁠, au aceleași puteri. Primul ministru, denumit Presidente del Consiglio dei
Ministri, este șeful guvernului. Primul ministru și cabinetul său sunt numiți de către
președinte, dar trebuie să obțină votul de încredere al Parlamentului.
Deși organizarea guvernării este similară cu cea a majorității sistemelor
parlamentare, primul ministru italian are mai puțină autoritate ca omologii săi din alte
republici parlamentare. Primul ministru nu poate cere dizolvarea Parlamentului și nu
poate demite miniștri (acestea fiind prerogative exclusive ale președintelui) și are
nevoie de un vot de aprobare din partea Consiliului de Miniștri—deținătorul puterii
executive efective—pentru majoritatea activităților politice.
O particularitate a Parlamentului Italiei este reprezentarea acordată cetățenilor
italieni cu domiciliul în străinătate: 12 deputați și șase senatori aleși în patru
circumscripții distincte ale diasporei. Senatul Italian este și el caracterizat de existența
unui număr mic de senatori pe viață⁠, numiți de președinte „pentru merite patriotice
deosebite în domeniile social, științific, artistic sau literar”. Foștii președinți sunt
senatori pe viață din oficiu.
 Cele trei mari partide politice ale Italiei sunt Partidul Democrat, Forza Italia⁠ și
Mișcarea Cinci Stele. La alegerile generale din 2013, aceste trei partide au câștigat
579 de locuri din cele 630 disponibile în Camera Deputaților și 294 din 315 în
Senat.[173] Mare parte din restul locurilor au fost obținute de o platformă efemeră
care îl susținea pe fostul prim ministru Mario Monti, de partidul de extremă stânga
Stânga, Ecologie, Libertate⁠ sau de partidele ce participă la alegeri doar în anumite
regiuni ale Italiei: Liga Nordului⁠, Partidul Popular din Tirolul de Sud⁠, Vallée d'Aoste⁠
și Marele Sud⁠. La 15 noiembrie 2013, 58 de parlamentari demisionari din Forza Italia
au înființat Noul Centru-Dreapta.
Italia este membru fondator al Comunității Europene, astăzi devenită Uniunea
Europeană (UE), și al NATO. Italia a fost primită în ONU în 1955, și este stat
membru și puternic susținător al mai multor organizații internaționale, cum ar fi
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Organizația
Mondială a Comerțului, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
(OSCE), Consiliul Europei, și Inițiativa Central Europeană. A asigurat președinția
prin rotație a unor astfel de organizații: în 1994 la CSCE (un predecesor al OSCE);
G8; și la Uniunea Europeană între iulie și decembrie 2003.
Italia susține ferm politicile internaționale multilaterale, oferind suport pentru
ONU și pentru activitățile sale de securitate internațională. În 2013, Italia avea 5.296
de militari desfășurați în operațiuni peste hotare, în cadrul a 33 de misiuni sub egida
ONU și NATO în 25 de țări. Italia a desfășurat trupe pentru a susține misiunile ONU
de menținere a păcii din Somalia, Mozambic⁠, și în Timorul de Est⁠ și susține operațiuni
NATO și ONU în Bosnia⁠, Kosovo și Albania⁠. Italia a desfășurat peste 2.000 de soldați
în Afganistan în cadrul Operațiunii Enduring Freedom⁠ (OEF) din februarie 2003.
Italia susține încă eforturile internaționale de reconstrucție și stabilizare a Irakului, dar
își retrăsese contingentul militar de circa 3.200 de soldați în noiembrie 2006, păstrând
doar personal civil și misiuni umanitare. În august 2006, Italia a desfășurat circa 2.450
de soldați în Liban în contextul misiunii ONU de menținere a păcii⁠(en)
UNIFIL⁠(en).[192] Italia este unul dintre cei mai mari finanțatori ai Autorității
Naționale Palestiniene, contribuind cu 60 de milioane de euro doar în 2013.
Constituția din 1948 a stabilit un parlament bicameral (Parlamento), consistând
din Camera Deputaților (Camera dei Deputati) și Senat (Senato della Repubblica), o
putere judiciară, și una executivă (condusă de un prim ministru) (Presidente del
Consiglio dei Ministri). Președintele republicii este ales pe 7 ani de către parlamentul
reunit cu un contingent mic de delegați regionali. Președintele nominalizeză prim
ministrul, care propune ceilalți miniștri (care înainte erau aleși de președinte).
Consiliul de Miniștrii (în mod general, dar nu necesar este compus din membri ai
parlammentului) trebuie să păstreze secretele ambelor camere (Fiducia).
Camerele parlamentului sunt populare și sunt alese în mod direct printr-un
sistem mixt majoritar și proporțional. Camera Deputațiilor are 630 de membri. În
plusul celor 315 de mebrii aleși, Senatul îi include și pe foștii președinți și alte diverse
persoane, conform prevederiilor constituționale. Ambele camere sunt alese pentru
maxim 5 ani, dar pot fi dizolvate înainte de expirarea termenului normal.
Sistemul judiciar italian este bazat pe dreptul roman modificat prin Codul
napoleonic și prin ultimele schimbări. O curte constituțională, Corte Costituzionale,
care poate trece peste constituționalitatea legilor, este o inovație post-Al Doilea
Război Mondial.
 Politica Bulgariei
Președintele Bulgariei, care este șeful de stat și comandantul șef al armatei, este
ales pentru un termen de cinci ani. Rolurile principale a Președintelui sunt organizarea
datelor pentru alegeri și plebiscite, reprezentarea Bulgariei pe plan internațional și
semnarea tratatelor internaționale. Este deasmenea șeful Consiliului Consultativ
pentru Securitate Națională. Președintele are dreptul să blocheze legislație prin
trimiterea legii înapoi la parlament, deși dacă o lege este votată a doua oară cu o
majoritatea simplă, nu are drept de veto.
Bulgaria are un parlament unicameral, format din Adunarea Națională, sau
Narodno Sabranie. Adunarea Națională are 240 de mebrii aleși pentru termeni de
patru ani. Patridele politice trebuie să primească minimum 4% din votul total național
pentru a fi reprezentați în parlament. Adunerea Națională este responsabilă pentru
formarea legilor, aprobarea bugetului de stat, organizarea datelor pentru alegerile
prezindențiale, selecția primului ministru, declarații de război, trimiterea trupelor în
angajamente internaționale și ratificarea tratatelor internaționale.
Partidul Socialist Bulgar (BSP) a câștigat primele alegeri legislative post-
comuniste, în 1990, cu a majoritate mică. Guvernul BSP format în 1990 a fost
dizolvat din cauza unei greve generale în același an, și a fost înlocuit de un guvern
tranzițional de coaliție. Între timp, Jelyu Jelev, care a fost împrotriva comunismului, a
fost ales Președinte de Adunarea Națională în 1990 și a câștigat în 1992 primele
alegeri prezidențiale directe. Jelev a fost președinte până la începutul anului 1997.
Primele alegeri legislative democratice au luat loc în noiembrie 1991, aceste alegeri
fiind câștigate de o coaliție, formată de Uniunea Forțelor Democratice (SDS) și
Mișcarea pentru Drepturi și Libertate (DPS). Coaliția a colapsat în 1992 și a fost
înlocuită de a gruparea tehnocrată formată în majoritate de membri ai DPS-ului.
Această coaliție a fost în guvern până în decembrie 1994, când a intrat în guvern
pentru prima dată după era comunistă, Partidul Socialist Bulgar, sau BSP. BSP-ul a
rămas în guvern până în februarie 1997, când populația a cerut alegeri noi, fiind că nu
erau mulțumiți de guvernarea BSP, acuzață de corupție și de prea înceată rată de
reforme. Alegeri în aprilie 1997 a adus la putere un guvern a Uniunii Forțelor
Democratice. În 2001, fostul rege a Bulgariei, Simeon Saxe-Coburg-Gotha, a devenit
primul ministru.
Consiliul Miniștrilor este principalul organ politic a aripii executive. Consiliul
este decis și format de partidul majoritar în parlament, dacă există. Dacă nici un partid
nu are majoritate, atunci Consiliul este format de cel mai mare partid, aliat cu alte
partide, într-o coaliție care este obligată să aibă majoritate parlamentară. Primul
ministru este șeful Consiului, care are responsabilitatea de a implementa politica
statului, administra bugetul de stat și de a menține justiție și ordine în țară. Consiliui
Miniștrilor poate să fie dizolvat dacă Adunarea Națională votează pentru demiterea
Consiliului sau a primului ministru.
Sistemul judicial a Bulgariei este independent și este administrat de Consiliui
Suprem Judicial. Elementele principale a sistemul judicial sunt: Curtea Supremă de
Administrație și Curtea Supremă de Casație, care prevede aplicarea tuturor legilor de
curți inferioare și judecă legalitatea actelor de guvern. Există și o Curte
Constituțională, care interpretează Constituția Bulgariei și judecă constituționalitatea
legilor și a tratatelor.
Bulgaria este considerată o țară democratică și liberă de organizațile
internaționale a drepturilor omului. În raportul său pentru 2005, Freedom House a
acordat Bulgariei nivelul 1 pentru drepturi politice și 2 pentru drepturi civile, pe o
scară de la 1 la 7, unde 1 este cel mai liber nivel și 7 cel mai puțin liber.