CONTROLUL ŞI PREVENIREA

CRIMINALITĂŢII
Infracţiunea de înşelăciune prin metoda
“Accidentul”

Cu mulţumiri Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Institutului

pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul I.G.P.R.
pentru sprijinul şi informaţiile puse la dispoziţie în vederea realizării
acestui studiu.

Semnat digital de
Donatela Stoica
 Introducere

În dicţionarul universal al limbii române1 acţiunea de a înşela este explicată prin 1. a induce în
eroare pe cineva, (întrebuinţând viclenia şi minciuna); a amăgi, a înşela aşteptările sau (rar) speranţele
(cuiva), a dezamăgi (pe cineva) sau 2. a înşela în dragoste, iar cei înşelaţi, în explicaţia aceleiaşi surse,
sunt 1. induşi în eroare, păcăliţi; 2. trădaţi; 3. ademeniţi, seduşi.
Înşelăciunea reprezintă 1. inducere în eroare şi 2.escrocherie, fraudă, înşelătorie, având variantă
învechită înşelământ, înşelăminte 2.
Varianta on –line 3 este şi mai bogată în explicaţii dar mai ales în sinonime, astfel:
ÎNȘELÁ vb. 1. a ademeni, a amăgi, a încânta, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a
trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili,
(reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni,
a gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a
frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca.
(I-a ~ cu vorbe frumoase.) 2. a trăda, (înv.) a vicleni, (fam. fig.) a încornora. (Și-a ~ nevasta.) 3. v.
escroca. 4. a greși. (S-a ~ în privința lui.)
Prin definiţia oferită de legiuitorul român, prevăzută la art.15 al.1 Cod Penal în vigoare,
“infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă
persoanei care a săvârşit-o”, instituţia infracţiunii fiind legată de instituţia răspunderii penale, la art.15.
al. 2 fiind prevăzut faptul că “infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale”4.
În decursul anilor, legislaţia penală a României, a suferit numeroase modificări. Astfel, actualul
Cod, cuprins în Legea nr. 286/2009, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, odată cu Legea de
aplicare nr.187/ 2012, având o seamă de modificări aduse la versiunea publicată deja în Monitorul
Oficial al României, Partea I nr. 510/2009.
Anterior codului din 2009, variantă ce nu a intrat niciodată în vigoare, având în vedere
modificările de care aminteam, în România a fost în vigoare Codul Penal din 1969, care, desi elaborate
sub influenţa ideologiei marxiste, a consacrat principii de politică penală modernă fiind consacrate
principiile legalităţii incriminării şi pedepsei precum şi a principului răspunderii penale întemeiate pe
vinovăţiei5. Acest cod penal a fost modificat succesiv prin legi speciale, ordonanţe de urgenţă,

1
Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu,Victoria Zăstroiu Noul dicţionar universal al
limbii române, Editura Litera Internaţional, Ed. a III-a, Bucureşti, 2008.
2
Ibidem.
3
https://dexonline.ro/definitie/%C3%AEn%C5%9Fela, accesat on-line 26.10. 2015.
4
Mihail Udroiu, Drept penal,Parte general, Noul Cod penal, Ediţia a II- a revizuită şi adăugită, Ed.
C.H.Beck, Bucureşti, 2015, p. 70.
5
Constantin Mitrache şi Cristian Mitrache, Drept penal roman Parte generală, Ed.a IX-a revăzută şi
adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2012,p. 42.

1
numeroase articole fiind supse controlului constituţional şi modificate sau abrogate în consecinţă, ca
urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale, mai ales după Revoluţia din decembrie 1989.
Începând cu 1 ianuarie 1937 a intrat în vigoare Codul penal cunoscut sub numele de “Codul
Penal Carol al II-lea”, cod menit să asigure unitatea legislativă a României după realizarea Marii Uniri
de la 1 Decembrie 1918.Acest cod a realizat un progres însemnat pe plan legislativ, fiind elaborat pe
baza principiilor democratice şi progresiste specific societăţii de atunci 6.
În 1938 se instaurează regimul de dictatură al regelui Carol al II-lea. Politica dictaturii regale s-
a caracterizat prin amplificarea faptelor incriminate şi printr-o înăsprire a regimului pedepselor. Acest
cod penal, dar şi Codul justiţiei militare din acelaşi an, au fost supuse completărilor şi modificărilor,
cele mai vizate domenii fiind cele ale “ordinii publice şi al siguranţei statului”7. Copiat în mare parte
după Codul penal francez de la 1810 şi cu unele împrumuturi din Codul prusian de la 1851, Codul penal
de la 1865 realizează unificarea legislaţiei penale în statul unitar roman şi marchează începul dreptului
penal modern8.
Cunoscut sub denumirea de codul lui Cuza, acest cod penal a rămas în vigoare până in anul
1937. La baza lui se afla concepţia potrivit căreia infractorii sunt oameni raţionali, conştienţi de urmările
faptelor or, care au porniri antisociale şi care trebuiesc excluşi din societate, pedepsele având un
pronunţat caracter de intimidare9.
Acestă lucrare propune o analiză a infracţiunii de înşelăciune având punct de pornire apariţia
acesteia, transpunerea în legislaţia românească, fiind interesată în mod special de o modalitate a
acesteia, cunoscută drept “Metoda Accidentul.”

CAPITOLUL I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
PRIVIND INFRACŢIUNEA DE ÎNŞELĂCIUNE
I.I. Evoluţia din punct de vedere istoric
al infracţiunii de înşelăciune

În perioadele în care oamenii trăiau în grupuri, ginte, triburi, sistemul de proprietate era
reprezentativ doar pentru anumite obiecte, de o însărcinare sau de un usufruct, nicidecum de o stăpânire
absolută10. În toate timpurile şi în toate orânduirile sociale, legislaţiile penale au incriminat şi sancţionat
infracţiunile săvârşite împotriva proprietãţii, deosebirile datorându-se perioadei istorice şi
particularităţilor proprii unei societăţi sau alteia.

6
Constantin Mitrache şi Cristian Mitrache, op. cit., p. 41.
7
Florin Negoiţă, Istoria statului şi dreptului românesc, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p.323.
8
Constantin Mitrache şi Cristian Mitrache, op. cit., p. 41.
9
Florin Negoiţă, op.cit.,p. 225.
10
Florin Negoiţă, op.cit., p. 20.

2
 Apariţia fenomenului de înşelăciune nu poate fi stabilită cu exactitate, deoarece încă de la
apariţia schimbului de produse s-a putut observa că existau încercări ale comercianţilor de a-şi înşela
clienţii, prin lăudarea excesivă a mărfurilor, scopul inducerii în eroare prin prezentarea unor calităţi care
nu existau în realitate fiind de a produce un profit, cu riscul producerii unor pagube clienţilor.
Determinate de factorii criminogeni specifici ficărei societăţi şi impuse ca o categorie autonomă în
cadrul incriminărilor din partea special a dreptului penal modern şi contemporan, infracţiunile contra
patrimoniului au făcut obiectul apărării împotriva unor ingerinţe menite să producă grave consecinţe
atât la nivel individual cât şi la nivel social11.
În perioada sclavagistă erau pedepsite cu asprime furtul, tâlhăria şi jaful şi mai puţin cunoscute
alte forme de atingere a proprietăţii, cum sunt înşelăciunea, abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă,
care erau considerate delicte civile.12
În perioada feudală, s-a extins treptat represiunea penală, în sfera sa intrând toate faptele prin
care se putea adduce atingere patrimoniului. Oarecum limitat în legiuirile penale sclavagiste, cadrul
infracţiunilor contra patrimoniului a sporit în timpul orânduirii feudale, pentru a se ajunge la o adevărată
hipertrofie în societatea capitalistă, care în domeniul infracţiunilor patrimonialea oferit puternicifactori
criminogenic, solicitând ingeniozitatea infractorilor.
Când toate mijloacele de producţie erau ale statului, în legislaţiile penale socialiste a fost
concepută pentru prima data împărţirea infracţiunilor patrimoniale în două grupuri dlimitate prin
obiectul juridic generic infracţiuni contra avutului obştesc (proprietatea socialistă) şi infracţiuni contra
avutului personal şi particular (proprietate privată) 13.
Infracţiunea de înşelăciune îşi are originea în dreptul roman, unde era cunoscută sub denumirea
de stellionatus. În perioada evului mediu nu a fost reglementată distinct, fiind inclusă în conţinutul altor
infracţiuni, cum ar fi abuzul de încrederesau gestiunea frauduloasă. Dreptul roman sancţiona faptele prin
care se aducea atingere patrimoniului unei persoane fie prin sustragere, fie prin distrugere ori prin
înşelăciune, şi fiind recunoscută necesitatea reprimării unor astfel de fapte s-a conturat noţiunea de
delict. Digestele valabile în timpul Împăratului Iustinian, cuprindeau în cărţile 47 şi 48 probleme privind
infracţiunile şi pedepsele. În cartea 47, pe lângă titlurile consecrate furtului, există dispoziţii care privesc
comportamentul specific înşelăciunii.14
Digestele lui Iustinian au contribuit la formarea sistemului de drept roman, fie prin influenţele
exercitate pentru Cartea românească de învăţătură al lui Vasile Lupu (1646) sau Îndreptarea Legii -

11
Mirela Dobrilă, Evoluţia istorică a reglementării de înşelăciune (I) p 48 şi urm., publicat în Analele
Ştiinţifice ale Universităţii “Al. Ioan Cuza” Iaşi , Tomul LVIII, Ştiinţe Juridice, 2012, Nr. II, şi urm.,
https://laws.uaic.ro/files/docs/articole/2012/volII/04_MirelaDobrila.pdf, accesat on line 28.10. 1015.
12
Idem, p. 49.
13
Ibidem.
14
Ibidem.

3
Matei Basarab, 1952, care au avut parţial la bază opera lui Prosper Ferinaccius, a cărui gândire se
sprijinea pe Corpus iuris civilis, fie pentru Codul Calimach 1817, precum şi în cazul altor documente15.

I.II. Evoluţia infracţiunii în România

După retragerea romanilor din teritoriul Daciei, principala formă de organizare a populaţiei a
fost cea de obşte vicinală, teritorială sau sătească, care a cunoscut raporturile de proprietate şi muncă
individuale şi la comun, fapt ce a creat premisele sociale ce au condus la apariţia unor formaţiuni sociale
puternice din care s-au născut viitoarele state feudale 16. De remarcat este faptul că în privinţa proprietăţii
s-a păstrat de la geto - daci caracterul de devălmăşie asupra fondului funciar, iar proprietatea personală
avea ca obiect gospodăria şi terenul aferent, fiind moştenire de familie. De asemenea, în privinţa
obligaţiilor, trebuie subliniat rolul important al contractelor verbale, cuvântul dat şi strânsul mâinii având
sensuri magice.17 Sistemul pedepselor se caracteriza prin blândeţe, pedeapsa cu moartea nu se aplica,
vinovatul fiind izgonit din comunitate, ceea ce echivala cu o moarte civilă. Se practica expunerea
vinovatului, oprobiul public, hoţul fiind plimbat prin sat cu lucrurile furate. Furtul pentru consum nu era
pedepsit18.
În perioada feudală, infracţiunea era considerată periculoasă de către reprezentanţii puterii
politice, motiv pentru care era sancţionată de către organele publice cu pedeapsă. Din documentele
vremurilor, se poate concluziona că infracţiunile grave erau îndreptate asupra statului şi ale feudalilor,
cele uşoare vizau fapte incriminate de reguli cutumiare, aducând atingere relaţiilor de convieţuire
socială. Din categoria infracţiunilor contra proprietăţii erau cunoscute furtul, care consta în luarea unui
mobil din posesia altei persoane, în scopul însuşirii, infracţiunea cea mai frecventa a Evului Mediu, şi
tâlhăria. Furtul de consumaţie nu era pedepsit, în schimb se pedepsea mai aspru furtul în flagrant.
Tâlhăria consta în săvârşirea furtului cu violenţă, iar din cauza pericolului social se pedepseau şi gazdele,
în situaţia în care cunoşteau faptul că cei găzduiţi comiteau astfel de fapte19.
În 1646 a fost tipărită prima pravilă oficială a Moldovei sub titlul de Carte românească de
învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeţe, având ca initiator pe domnitorul Vasile Lupu,
texul său fiind integrat într-o ordine diferită, în anul 1652 în textul Îndreptării legii din Ţara
Românescă20. Această carte de învăţătură a fost în vigoare aproape două sute de ani , şi cuprindea
reglementări corespunzătoare trăsăturilor societăţii din prima arte a secolului al XVII-lea. Dispoziţii
relevante pentru faptele de înşelăciune găşim în partea intitulată Pravilele împărăteşti prin care erau

15
Ibidem.
16
Florin Negoiţă, op.cit., p.45.
17
Florin Negoiţă, op.cit., p 58.
18
Ibidem.
19
Florin Negoiţă, op.cit. p. 147 şi urm.
20
Mirela Dobrilă, op. cit., p.56 şi urm.

4
sancţionate furtişagurile , dar există şi dispoziţii şi cu privire la folosirea “măsurilor hicleani”,
sancţionate cu bătaia, ceea ce ar corespunde infracţiunii de înşelăciune la măsurătoare din prezent21.
Domnia, exceptional de lungă în raport cu domniile precedente, lui Matei Basarab, 1633 – 1654a
făcut posibilă întocmirea în anul 1652 a legiuirii numite “Îndreptarea legii”, aplicabilă în Ţara
Românească, a cărei apariţie a fost determinată de condiţiile istorice proprii societăţii româneşti din
prima jumătate a sec. al XVII lea, aceasta integrând, aşa cum am arătat, textul Cărţii din 1646 lui Vasile
Lupu, din Moldova. Dispoziţii relevante pentru înşelăciune există în prima carte, în partea numită Pentru
furii carii ţin drumurile fără arme. Vina 13 se prevede că:
“Cela ce se va lega de vreun om zicând că-i iaste datoriu cu aţâţia bani, şi nu-i va fi cu nemica,
iară el cu înşelăciune şi fără voia lui va lua acea datorie mincinoasă, pre Acela ca pe un fur să-l
pedepsească.” Se regăsesc de asemenea dispoziţii cu privire la măsurile hiclene, la fel ca în Cartea de
învăţătură. 22
Pravilniceasca Condică din 1780 este primul cod de sinteză în vigoare în Ţara Românească sub
Alexandru Ipsilante, reprezentând cel dintâi din codurile noi, care s-a aplicat până la 1 septembrie
1818, data intării în vigoare a Legiuirii Caragea, nefiind abrogate expres ci tacit, prin dispoziţiile
contrare scrise în noua lege. Dispoziţii relevante cu privire la înşelăciune există în Titlul “Cele drepte
ale stăpânilor moşiilor ce au asupra lăcuitorilor”, alte dispoziţii fiind atât cu privire la vânzările ce se fac
prin înşelăciune, despre care se scrie că “dacă se fac cu înşelăciune nu au tărie”23.
La începutul sec. al XIX-lea, caracterizat prin procesul de dezvoltare şi modernizare a societăţii
din Principatele Române, se poarte observa modul în care legislaţia din acea perioadă din Moldova şi
Ţara Românească a sancţionat atingerile aduse patrimoniului, inclusiv prin faptele de înşelăciune.
Reglementarea şi regimul de sancţionare a faptelor de înşelăciune aplicabil în Moldova, pot fi observate
cu ajutorul dispoziţiilor din Manualul juridic al lui Andronache Donici, în prima parte a sec. al XIX-lea,
în care sunt avute în vedere faptele de înşelăciune, ca fiind “contrare dreptăţii”24.
În Codica ţivilă a Moldovei, cunoscută sub numele de Codul lui Calimach, 1817, întocmită în
acelaşi timp cu versiunea extinsă a Manualului lui Andronache Donici, este definite paguba ca fiind
toată “vătămarea pricinuită la averea, la drituri sau la persoana cuiva”, fiind prevăzute şi modurile prin
care se poate produce o pagubă, faptelede înşelăciune reprezentând una dintre forme: “Nedreapta
păgubire se pricinuieşte dinadins sau fără voe. Dinadins păgubire se întemeiază sau pe vicleşug, adică
când paguba se pricinuieşte cu ştiinţa şi vrerea cuiva, sau prin greşeala cuiva, adecă, când se va pricinui
din neştiinţă împutată…”25

21
Idem.
22
Mirela Dobrilă, op., cit., p. 59.
23
Idem, p. 60
24
Ibidem.
25
Mirela Dobrilă, op., cit., p. 63.

5
 Regimul sancţionator al faptelor de înşelăciune trebuie analizat cercetând Condica
criminalicească cu procedura ei, din anii 1820 şi 1826. Astfel, Codului Calimach din Moldova i-a urmat
un cod penal în anul 1826, în timpul lui Ioan Sandu Sturza, precedat la tipar de o procedură penală
tipărită în 1820 sub Mihai Şuţu. Noul Cod penal al Moldovei, Codul Şuţu-Sturza se deosebea de
legiuirile anterioare nu numai prin faptul că era un cod complet al ramurii de drept penal, dar şi prin
structura mai avansată, izvoarele acestuia fiind Legile impărăteşti (Basilicalele), obiceiul pământului şi
codul penal austric din 1802. Condica criminlicească şi procedura ei au fost în vigoare până la aplicarea
Codului penal şi Codului de procedură penală ale lui Alexandru Ioan Cuza în 1865.26
Dispoziţii privind sancţionarea unei “fapte criminaliceşti” de înşelăciune existau în capitolul
intitulat “Pentru plastografie, jurământ mincinos şi mărturia mincinoasă şi vicleană”, fiind vinovaţi de
vicleşug şi înşelăciune atât “cel ca va preface act domnesc sau judecătoresc, cum şi cel ce va face
mincinoase iscălituri sau peceţi”, precum şi cel care “va face mincinoase scrisori a particularilor sau va
preface pe cele adevărate”. În Condica criminalicească cu procedura ei se recunoaşte existenţa
multiplelor posibilităţi şi variatelor forme de săvârşire a faptelor de înşelăciune, dispoziţiile menţionate,
legate de sanctionarea faptelor de înşelăciune expres prevăzute, nu au caracter limitativ. “Fiindcă nu
este cu putinţă a se cuprinde în pravili toate chipurile vicleşugului şi a înşălăciunii, pentru felurimea lor;
pentru aceea dar, s-au aşezat numai acelea ce s’au socotit a fi mai de trebuinţă 27.
În materie de procedură existau dispoziţii relevante pentru faptele de înşelăciune. Cu privire la
termenul de prescripţie se prevede că “pricinile pentru necinste” trebuie introduce în termen de “o lună
de la faptă”. Pentru cercetarea şi descoperirea faptei de înşelăciune exista o dispoziţie expresă “ Când
prin sîlnicie , sau prin amăgire s’ar pricinui cuiva vre o pagubă, atuncea trebue a se cerceta cu amănuntul
atât chipul sâlniciei cât şi al înşelăciunii, carea au întrebuinţat pricinuitorului faptei şi câtă pagubă s’au
pricinuit şi de au fost vre un tovarăş la acea faptă sau nu.”28
Regimul sancţionator al faptelor de înşelăciune în Ţara Românească în prima jumătate a sec. al
XIX-lea poate fi observant cu ajutorul dispoziţiilor din Legiunea lui Caragea. La începutul acestei
perioade existau în Ţara Românească trei feluri de norme juridice şi anume: obiceiurile juridice, vechiul
drept bizantin şi Condica lui Ipsilante din 1780. Puternica dezvoltare a forţelor de producţie şi a vieţii
economice au făcut necesară o nouă reglementare mai strictă, a raporturilor juridice, fapt ce a condus
la întocmirea Legiuirii CAragea, din porunca domnitorului Ioan Gheorghe CAragea şi publicată n iunie
1818, intrând în vigoare in septembrie acelaşi an, până la intrarea în vigoare a Codului Civil al lui
Alexandru Ioan Cuza din 1 decembrie 1865, cu menţiunea că unele texte au fost abrogate şi înainte de

26
Idem, p. 64.
27
Idem, p. 66
28
Ibidem.

6
această data, o parte întitulată Pentru vini fiind abrogate în 1841 şi 1851 prin Condica criminal cu
procedura ei.29
Relevante pentru faptele de înşelăciune sunt dispoziţiile din capitolul Pentru vini şi capitolul
Pentru plastografi. Desi aparent acestea se referă mai curând la cee ace numim în present infracţiuni de
fals, în interpretarea în sens larg trebuie avute în vedere şi înşelăciunea şi vicleşugul. Potrivit
paragrafului 1. “Plastografii zicem celor ce fac scrisori mincinoase, sau de tot sau în parte”, iar în
capitolul întitult “De obşte pentru tocmeli” existau dispoziţii referitoare la convenţiile încheiate prin
înşelăciune: “Tocmelile cele viclene nu au trăire”şi “se strică tocmelile … când cu vicleşug se vor
tocmi”30.
Condica criminală cu procedura ei a fost alcătuită li definitivată în două etape. Astfel a
fostpublicată separate partea de procedură penală, în aprilie 1841, sub titlul Condică criminalicească
Partea I şi ulterior, Codul penal în luna mai 1841, sub Alexandru D. Ghica. Sub domnia lui Barbu D.
Ştirbei, în anul 1851, au fost revizuite, adăugite şi publicate într-un volum sub titlul Condica
criminalicească cu procedura ei. Condica criminalicească a Ţării Româneşti sau Codul Ghica Ştirbei a
avut în vedere Codul penal din 1810, revizuit în 1832 şi cel de instrucţiune criminal din Franţa 1808,
fiind în vigoare între 01 ianuarie 1852 şi 30 aprilie 1865, până la intrarea în vigoare a Codurilor penal
şi de procedură penală ale lui Cuza31.
Dispoziţiile cu privire la înşelăciune se regăsesc în capitolul Pentru crime şi vini şi pentru
pedeapsa lor, în capitolul Crime şi vini împotriva particularilor, capitolul Crime şi vini împotriva
proprietăţilor, în secţiunea intitulată Bancruturi, Înşelăciuni, Abus de încredere, Împiedicarile aduse la
sloboda săvârşire a licitaţiilor , Înşelăciuni şi alte viclene urmări. Astfel celu ce va întrebuinţa sau nume
mincinoase, sau cualităţi mincinoase, sau uneltiri viclene, ca să înduplece pe oameni a crede vre o
întreprindere mincinoasă, vre o putere sau vre unu creditu închipuitu, ori ca să fac a se naşte nădejdea
sau temerea vre unei izbutiri, vre unei nenorociri, sau vre unei întâmplări himerice, şiprin acesta va
amăgi pe cineva să’I de abani , mobile sau zapise, orânduieli, bileturi, făgăduieli, cfitănţii, sau înscrisuri
apărătoare, şi pre vreunu dintr’acele mijloace va lua sau va cerea săia cu viclenie toată sau în parte
averea altuia, se va pedepsi …”32
Având drept izvoare codurile criminale ale Moldovei (1820 și 1826) și ale Țării Românești
(1851, cu modificările din 1853), cu inovațiile din dreptul penal francez, belgian și prusac, Codul penal
român de la 1864, conţinea în capitolul privitor la “Crime şi delicte contra proprietăţilor” (art. 306 -

29
Mirela Dobrilă, op. cit., p. 68.
30
Ibidem.
31
Ibidem.
32
Mirela Dobrilă, op. cit., p. 70

7
380), dispoziţii cu privire la apărarea patrimoniului.33 Era pedepsit furtul, tentativa fiind pedepsită34, iar
printre variantele agravate erau “Furtul săvârşit într'o casă locuită şi în timpul nopţei, sau de către două
sau mai multe persoane, sau numai cu una din aceste două împrejurări” ori “Când furtul s'a comis, prin
efracţiune sau escaladare într'o casă locuită sau servind spre locuinţă, sau în dependinţele ei, sau într'o
curte închisă”.
Tâlhăria era şi ea cunoscută şi pedepsită gradual, în funcţie de gradul de violenţă folosit la
realizarea infracţiunii, pedeapsa fiind lipsirea de libertate pe un timp limitat, muncă silnică pet timp
limitat şi în situaţia în care, în urma săvîrşirii infracţiunii rezulta decesul victimei, pedeapsa era munca
silnică pe viaţă.
Dispoziții cu privire la infracțiunea de înșelăciune există în Cartea a II-a “Despre crime și delicte
în special și despre pedepsele lor”, în Titlul 4 “Crime și delicte contra particularilor”, în Capitolul “Crime
si delicte contra proprietăţilor”, în Secţiunea V intitulată “Înşelăciune sau escrocherie”35.
După cum putem observa36 legiuitorul a prevăzut infracţiunea de înşelăciune în formă simplă,
sancţionată cu închisoare de la 1 lună la 1 an si amendă şi înşelăciunea calificată, sancţionată cu

33
Mirela Carmen Dobrilă, Evoluţia istorică a reglementării infracţiunii de înşelăciune II, p.68, publicat
în Analele Ştiinţifice ale Universităţii “Al. Ioan Cuza” Iaşi, Tomul LIX, Ştiinţe Juridice, 2013, Nr. 1,
https://laws.uaic.ro/files/docs/articole/2013/volI/05_MirelaDobrila2013.pdf, accesat on- line
28.10.2015.
34
“Furtul, precum şi cercarea de furt, se va pedepsi cu închisoare dela 15 zile până la doui ani şi
câteodată cu amendă dela 50 până la 1000 lei. Art. francez corespunzător, 380, nu cuprinde şi cuvintele:
<<ori de către fraţi şi surori între dânşii>>. Art. prusian corespunzător, 229, relativ la furt, cât şi art. 228,
relativ la abuz de încredere, pe care legiuitorul român le-a avut mai mult în vedere, adaugă că aceste
dispoziţiuni nu sunt aplicabile şi persoanelor străine care au perticipat la comiterea acestor fapte ca
tăinuitori, complici sau coautori, http://lege5.ro/Gratuit/g42tamju/codul-penal-din-
1864?pId=143983652#p-143983652, accesat on-line 04.11.2015.
35
Mirela Carmen Dobrilă, op.cit. p. 68.
36
Art. 332. Acela care, în vedere de-a împărtăşi folos, face să nască o amăgire în paguba averei altuia, sau făcând
să treacă de adevărate fapte minciunoase, sau prefăcând în minciunoase fapte adevărate, ori suprimându-le de
tot, este culpabil de înşelăciune.
“Art. 333. Înşelăciune*, de nu va fi anume pedepsită de lege cu o pedeapsă specială, se va pedepsi îndeobşte cu
închisoarea dela o luna până la un an şi cu amendă dela 26 până la 2000 lei.
*Art. prusian corespunzător, 242, prevede şi pedepseşte nu numai comiterea, adică executarea delictului, ci şi
tentativa lui. În materie de escrocherie, legiuitorul român pedepseşte tentativa numai în speţa art. 334 (luat după
art. 405 Codul penal francez), în urma modificărei acestui art. prin legea dela 4 Maiu 1895, înainte de această
modificare, art. 334, în vechea sa redacţiune, nu pedepsia şi tentativa acestui delict.
Art. 334. Cel ce va întrebuinţa sau nume, sau calităţi minciunoase, sau uneltiri viclene, ca să înduplece pe oameni
a crede vre-o întreprindere minciunoasă, vre-o putere sau vre-un credit închipuit, ori ca să facă a naşte speranţa
sau temerea vre-unei izbutiri, vre-unei nenorociri sau a vre-unei întâmplări himerice, şi printr'acesta va amăgi pe
cine-va să-i dea bani, mobile sau obligaţiuni, dispoziţiuni, bilete, promisiuni, chitanţe sau înscrisuri liberatoare
şi, prin vre-unul dintr'acele mijloace, va lua sau va cerca să ia cu viclenie, toată sau parte din averea altuia, se va
pedepsi cu închisoarea dela şase luni până la doui ani şi cu amendă dela 26 până la 1000 lei, fără a se apăra cu
acesta de alte mai mari pedepse ce i s'ar cuveni de va cădea în crimă de plăsmuire **.

8
închisoare de la 6 luni la 2 ani si amendă, nefiind prevăzută în mod distinct înşelăciunea în convenţii ori
emiterea de cecuri, acestea încadrându-se la art. 334.
Codul penal din 1936 incriminează înşelăciunea în articolul 549: „Acela care, în scopul de a
obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust face să se treacă drept adevărate fapte
mincinoase, sau prezintă ca mincinoase fapte adevărate, şi prin aceasta, cauzează o pagubă materială
unei persoane, comite delictul de înşelăciune şi se pedepseşte cu închisoare corecţională dela 3 luni la 2
ani, amendă dela 2.000 la 10.000 lei şi interdicţie corecţională dela unu la 2 ani. Când, pentru comiterea
faptului de mai sus, infractorul a întrebuinţat nume, calităţi mincinoase sau alte mijloace frauduloase,
pedeapsa este închisoarea corecţională dela unu la 3 ani, amenda dela 3.000 la 12.000 lei şi interdicţia
corecţională dela unu la 3 ani”.37
Forma agravată a infracţiunii, săvârşirea acesteia de către un funcţionar public, avocat sau
mandatar, în exercitarea atribuţiilor lor, ori simularea acestor calităţi oficiale, presupunea un spor de
pedeapsă de până la 2 ani. Tentativa era pedepsită.
În Codul penal din 196838 deşi se remarcă deosebirea între pluralitatea de incriminări privind
înşelăciunea în Codul din 1936 şi modul sintetic de incriminare a înşelăciunii din Codul penal din 1968,
sub raportul conţinutului infracţiunii de înşelăciune în modalitatea tipică sau în forma agravată nu există
deosebiri, limitele sancţiunii sunt similare, particularitatea fiind aceea că agravantele speciale din art.
550 C. pen. anterior sunt încadrate printre acele mijloace frauduloase care constituie prin ele însele
infracţiuni şi pentru care se vor aplica regulile de la concursul de infracţiuni39.
După 1989, pornind de la necesitatea punerii de acord a legii penale atât cu principiile
constituţionale, cât si cu realităţile societăţii româneşti, s-au adus numeroase modificări Codului penal,
cea mai importantă fiind realizată prin adoptarea Legii nr. 140/199640, prin care pe lângă alte modificări
substanţiale, s-a modificat denumirea Titlului III în "Infracţiuni contra patrimoniului", iar Titlul IV
"Infracţiuni contra avutului obştesc", a fost abrogat în întregime; se prevede o reglementare nouă în
materia infracţiunilor contra patrimoniului, s-a modificat si completat art.215 C. pen. cu alin. 4 referitor
la infracțiunea de înșelăciune prin emitere de cecuri fără acoperire si alin. (5) referitor la infracțiunea de
înșelăciune în forma agravată existentă în cazul în care fapta a avut consecințe deosebit de grave41.

** Prin art. 54 din <<Legea înstrăinărei bunurilor Statului>>, din 7 Aprilie 1889 (cu mod. 1902), se pedepsesc
ca escroci, conform art. 334 Codul penal, persoanele şi funcţionarii cari se fac vinovaţi de faptele cuprinse în acel
articol.
Culpabilul va putea încă fi osândit şi la interdicţiune pe timp mărginit”, http://lege5.ro/Gratuit/g42tamju/codul-
penal-din-1864?pId=143983652#p-143983652, accesat on-line 04.11.2015.
37
Codul penal de la 1936, http://lege5.ro/Gratuit/heztqnzu/codul-penal-din-1936, accesat on-line 04.11.2015.
38
Codul penal din 1968 http://lege5.ro/Gratuit/he2danbv/codul-penal-din-1968, accesat on-line 04.11.2015.
39
Mirela Carmen Dobrilă, op.cit. p.78.
40
http://lege5.ro/Gratuit/ge3denrs/legea-nr-140-1996-pentru-modificarea-si-completarea-codului-penal. accesat
on-line 04.11.2015.
41
Mirela Carmen Dobrilă, op.cit. p. 76.

9
 Din anul 2001 s-a trecut la elaborarea unui nou Cod penal, adoptat de către Parlament prin Legea
nr. 301/200442 privind Codul penal, care a avut în vedere modelul francez, însă s-au strecurat multe
lacune si necorelări, imposibil de aplicat în practică, ceea ce a dus la mai multe amânări pentru momentul
stabilit pentru intrarea în vigoare. Mai mult, noul Cod penal, adoptat prin Legea nr. 286/ 25 iunie 200943
a abrogat dispoziţiile Legii nr. 301/2004.
În art. 260 alin. (1) s-a prevăzut că infracțiunea de înșelăciune constă în inducerea în eroare a
unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte
adevărate, în scopul de a obţine pentru sine ori pentru altul un folos material injust si dacă s-a pricinuit
o pagubă, iar art. 260 alin. (2) s-a prevăzut forma agravă a infracțiunii de înșelăciune care exista atunci
când înşelăciunea a fost săvârsită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace
frauduloase.
Ca forme speciale de înșelăciune, Legea nr. 301/2004 a reglementat: înșelăciunea în convenții,
înșelăciunea cu cecuri, înșelăciunea la licitații, exploatarea persoanelor vulnerabile, înșelăciunea privind
emigrarea44.
Înşelăciunea este reglementată de către Codul Penal în vigoare în cuprinsul Titlului II denumit
“Infracţiuni contra patrimoniului”, Capitolul “Înşelăciunea contra patrimoniului prin nesocotirea
încrederii“ art. 24445al(1)“Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul
un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă” minimul pedepsei fiind de 6 luni de închisoare,
iar maximul fiind de 3 ani de închisoare. al (2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi
mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă
mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de
infracţiuni. (3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Referitor la modalitatea de înşelăciune care interesează acest studiu, din notele de evenimente
privind comiterea infracţiunilor de înşelăciune de către autori necunoscuţi rezultă că până la finele anului
2012, autorii contactau potenţialele victime prin telefon, prin transmiterea unor mesaje la întâmplare, în
care comunicau că sunt câştigătoare ale unor tombole cu premii în bani sau bunuri de valoare, organizate
de companiile de telefonie mobilă, ori anumite societăţi comerciale mari, şi pentru intrarea în posesia
premiului era necesară expedierea unor sume de bani, cu titlu de taxe, prin sistemul Western Union,
unor persoane aflate în complicitate cu autorii.
Ulterior, la începutul anului 2013, la nivelul întregii ţări, s-a înregistrat un fenomen infracţional,
au fost peste 500 de fapte de înşelăciune, cu un nou mod de operare, denumit metoda “ accidentul”.
Statisticile nu evidenţiază infracţiunile de înşelăciune prin acest mod de operare, însă din raporturile

42
http://lege5.ro/Gratuit/gu3dmnjy/legea-privind-codul-penal-nr-301-2004, accesat on line 04.11.2015.
43
http://lege5.ro/Gratuit/gezdmobyge/legea-nr-286-2009-privind-codul-penal, accesat on line 04.11.2015.
44
Mirela Carmen Dobrilă, op.cit., p. 78.
45
http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-244, accesat on - line 26.10. 2015.

10
unităţilor teritoriale ele s-au diminuat de la an la an, astfel că, în cursul anului curent au fost primite

circa 110 plângeri46.

Pentru a avea o imagine a evoluţiei infracţiunii de înşelăciune, am comparat-o pe aceasta din
urmă cu infracţiunea de furt, folosind datele furnizate de I.G.P.R., Direcţia Cazier judiciar, Statistică şi
Evidenţe Operative pentru perioada 2010 – 2014.
Din fig.1 remarcăm faptul numărul reclamaţiilor de furt înregistrate la nivelul anului 2010 era
de 48.828 în timp ce numărul reclamaţiilor pentru înşelăciune era de 9.250. Remarcăm de asemenea o
mică scădere a numărului de reclamaţii pentru ambele infracţiuni, în anul 2011, cu menţinerea
diferenţelor mari raportat la numărul de plângeri pentru fiecare infracţiune în parte, pentru ca apoi în
2012, în timp ce numărul de reclamaţii în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune să fie în continuare
în scădere 7.430 de reclamaţii, numărul furturilor să crească, ajungând la 56.732 de reclamaţii. În anii
următori 2013 şi 2014, numărul reclamaţiilor a fost în continuă creştere pentru ambele infracţiuni,
ajungând la finele lui 2014 ca numărul reclamaţiilor privind furtul să se tripleze 164. 396, iar numărul
reclamaţiilor pentru înşelăciune să fie cu mai mult de două treimi mai mare 13.684, raportate la anul
2010.

46
IGPR - Direcţia de Investigaţii Criminale, adresa nr 366450/BCO/din 04.11.2015.

11
 I.III. Definiţii ale infracţiunii analizate în legislaţiile statelor UE

Codul penal francez47, în cartea a III-a, clasifică infracţiunile contra proprietăţii, în două mari
categorii, respectiv însuşirea frauduloasă de bunuri (furtul, extorsiunea, înşelăciunea, deturnarea de
fonduri) şi alte atingeri aduse bunurilor (tăinuire, distrugere, degradare, agresiuni contra sistemului de
tratament al datelor informatice.O altă categorie de infracţiuni contra patrimoniului prevăzută în legea
penală franceză o formează înşelăciunea şi infracţiunile apropiate acesteia.
Infracţiunea de înşelăciune „escroquerie” este fapta, fie prin utilizarea unui nume fals sau a unei
calităţi false, fie prin abuzul unei calităţi reale, fie prin utilizarea de manevre frauduloase, prin care se
înşeală o persoană fizică sau juridică şi prin care este determinată astfel, în prejudiciul său sau în
prejudiciul unui terţ, să predea fondurile, valorile sau un bun oarecare, să furnizeze un serviciu sau să
consimtă un act producând o obligaţie sau descărcare. Escrocheria se pedepseşte cu cinci ani închisoare
şi cu amenda de 37.5000 euro.
În viziunea doctrinei franceze, art 313 din noul Cod Penal care incriminează înşelăciunea în
forma simplă, deşi nu mai reproduce ipostazele existente în reglementarea anterioară (art. 405), acestea
sunt subînţelese ca scopuri ale acţiunii de înşelăciune şi anume, pentru a convinge victima asupra
existenţei unei întreprinderi care în realitate nu există, pentru a convinge victima asupra existenţei unor
puteri sau a unui credit imaginar sau pentru a face să se nască speranţa unui succes sau teama de un
accident sau producerea oricărui alt eveniment himeric.
Pe de altă parte, art. 313-1 lărgeşte domeniul înşelăciunii, distingând şi alte scopuri ale amăgirii
vitimei şi anume: remiterea de sume de bani, de valori sau alte bunuri, prestarea de servicii, consimţirea
la un act care creează o obligaţie în patrimoniul victimei sau stinge un drept in detrimentul victimei şi
in profitul făptuitorului. Această din urmă ipoteză este interpretată foarte larg de instanţele franceze,
care admit că există înşelăciune şi în cazul inducerii în eroare în mod conştient a judecătorilor pentru a
obţine o soluţie favorabilă pretenţiilor făptuitorului cu ajutorul de documente false, mărturii false etc.
Codul penal spaniol48, incriminează in Titlul XIII din Partea a II-a „Delictele împotriva
patrimoniului sau împotriva ordinii socio-economice”.
Capitolul al VI-a este rezervat infracţiunii de înşelăciune. În temeiul art.248, comit această
infracţiune cei care, cu scopul de a obţine beneficii, folosesc înşelăciunea într-un grad suficient încât să
inducă în eroare pe altul, determinându-l să realizeze o acţiune în prejudiciul său ori al altuia. Sunt
consideraţi, de asemenea, vinovaţi de escrocherie cei care, în scopul de a obţine beneficii şi folosind

47
Codul penal francez, http://www.legislationline.org/documents/section/criminal-codes, accesat on -
line 18.11.2015.
48
Codul penal spaniol, http://www.legislationline.org/documents/section/criminal-codes, accesat on -
line 18.11.2015.

12
diverse manevre informatice sau artificii asemănătoare obţin transferul neconsimţit al oricărui activ
patrimonial în prejudiciul unui terţ. Aceeaşi pedeapsă se va aplica celor care fabrică, introduc, posedă
sau facilitează programe de calculator specifice destinate comiterii înşelăciunii.
În baza art. 249, învinuitul de escrocherie va fi pedepsit cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3
ani, dacă cuantumul fraudei depăşeşte 400 euro. La stabilirea pedepsei se vor avea în vedere suma
fraudei, prejudiciul economic cauzat persoanei prejudiciate, relaţiile existente între aceasta şi inculpat,
mijloacele folosite de acesta şi orice alte circumstanţe care servesc pentru evaluarea gravităţii
infracţiunii.În variante mai grave, stipulate expres de lege, este prevăzută pedeapsa închisorii de l la la
6 ani şi amendă de la 6 la 12 luni.
Codul penal italian49 clasifică infracţiunile contra patrimoniului dacă folosesc violenţa contra
persoanei sau asupra lucrurilor ori au la bază frauda. Un loc aparte, îl ocupă în cadrul infracţiunilor de
fraudă, în legea penală italiană: înşelăciunea, frauda în asigurările contra accidentelor, frauda cu privire
la emigraţie şi insolvenţa frauduloasă.
Constituie infracţiunea de înşelăciune art. 640 fapta aceluia care, prin viclenie sau înşelătorie,
inducând pe cineva în eroare, obţine pentru sine sau pentru alţii un folos nemeritat în dauna cuiva, faptă
pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi cu amendă. Pentru varianta agravată a infracţiunii şi în
situaţiile prevăzute expres de lege, pedeapsa este închisoare de la 1 la 5 ani şi amendă. Infracţiunea se
pedepseşte la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Potrivit art. 263 din legea penală germană50, comite infracţiunea de înşelăciune acela care, în
scopul obţinerii pentru sine sau altul a unui folos patrimonial ilicit, prejudiciază patrimoniul altuia
inducându-1 sau menţinându-1 în eroare prin crearea unor reprezentări false sau prin denaturarea şi
nesocotirea faptelor reale, iar pedeapsa este închisoarea până la 5 ani sau amendă. În cazuri deosebit de
grave, pedeapsa este închisoarea de la șase luni până la zece ani.
Codul penal al Republicii Moldova51 prevede la art.190 al. 1 infracţiunea de escrocherie, fapta
de a dobândi fără drept bunurile altei persoane, prin înşelăciune sau abuz de încredere, pedepsită cu
amendă de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la
120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani. Forma agravată prevăzută de al.2 este infracţiunea
săvârşită de două sau mai multe persoane, ori cu cauzarea de unui prejudiciu în proporţii considerabile,
sau cu folosirea situaţiei de serviciu Pedepsită cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi
convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

49
Codul penal italian, http://www.legislationline.org/documents/section/criminal-codes, accesat on -
line 18.11.2015.
50
Codul penal german http://www.legislationline.org/documents/section/criminal-codes, accesat on -
line 18.11.2015
51
Codul penal al R.Moldova, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=331268,
accesat on-line 18.11.2015.

13
 Escrocheria săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminal se pedepseşte
cu închisoare de la 4 la 8 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale
al. 3. De asemenea legea prevede faptul că infracţiunile prevăzute la alin.1, 2 sau 3 săvârşite în proporţii
mari se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, iar atunci când sunt prevăzute în proporţii
deosebit de mari se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
În art. 196, legiuitorul moldovean reglementează infracţiunea prin care făptuitorul cauzează
proprietarului daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu reprezintă o însuşire
(a bunului). Forma simplă a infracţiunii se pedepseşte cu amendă de până la 200 unităţi convenţionale
sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, în ambele cazuri cu (sau fără)
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la
2 la 5 ani. Varianta agravată este infracţiunea săvârşită de două sau mai multe persoane pedepsită cu
amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul
comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani., de un grup criminal organizat
sau de o organizaţie criminală, pedepsită cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi
convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani.
Cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari prin înşelăciune sau abuz de
încredere, dacă fapta nu constituie o însuşire, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 2000
unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani.
În conformitate cu alin.1 art.209 din Codul penal bulgar52, prin „înşelăciune” se are în vedere
inducerea în eroare sau menţinerea în eroare a acelei persoane, cauzându-i acesteia sau altei persoane
un prejudiciu patrimonial, în scopul obţinerii unui profit patrimonial. Pedeapsa pentru forma simplă a
infracţiunii este de închisoare de la 1 la 6 ani.
O persoană care, pentru acelaşi scop, profită de lipsa de experienţă sa a lipsei de informare a
unei alte persoane şi îî provoacă astfel un prejudiciu materia, se pedepseşte cu închisoare de până la
cinci ani. În cazurile minore, pedeapsa este de până la un an, sau de probațiune.
La art. 210 din Codul penal bulgar sunt nominalizate următoarele circumstanţe agravante ale
înşelăciunii, pedepsite cu închisoarea de la 1 la 8 ani făptuitorul se erijează într-o persoană cu funcţie de
răspundere sau persoană care acţionează din însărcinarea autorităţilor publice; în urma înţelegerii
prealabile de către două sau mai multe persoane; de către o persoană cu funcţie de răspundere sau o
persoană împuternicită ce-şi foloseşte funcţia sau atribuţiile; repetat; în proporţii mari.

52
Codul penal al R. Bulgaria, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=331268,
accesat on-line 18.11.2015.

14
 La art. 211 sunt specificate alte trei circumstanţe agravante ale infracţiunii de înşelăciune: în
proporţii deosebit de mari; care reprezintă un caz deosebit de grav; care reprezintă o recidivă periculoasă.
Pedeapsa pentru aceste infracţiuni este cuprinsă între 3 şi 10 ani. Instanţa poate hotărî de asemenea
confiscarea până la jumătate proprietăţilor inculpatului.

I.IV. Comparaţie între actualul cod penal şi vechea legislaţie53

Înfracţiunea de înşelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase ori ca mincinoasă o faptă adevărată, în scopul de a obţine pentru sine
sau pentru altul un folos patrimonial injust, dacă astfel s-a pricinuit o pagubă materială. (art. 244 al. 1
CP).
Varianta agravată a infracţiunii este constituită din săvârşirea infracţiunii prin folosirea de nume
sau calităţi mincinoase, ori de alte mijloace frauduloase. (art. 244, al. 2).
În codul penal anterior pedeapsa pentru varianta simplă, 6 luni la 12 ani, iar varianta agravată
era pedepsesită cu închisoare de la 3 la 15 ani iar înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave
se pedepsea cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. În noua reglementare ,
pentru forma simplă a infracţiunii legiuitorul a stabilit o pedeapsă situată între 6 luni la 3 ani, iar pentru
variant agravată pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Noul cod penal nu a mai incriminat distinct înşelătoria în convenţii sau înşelăciunea prin
emiterea de cecuri, aceste fapte fiind acoperite fie de forma de bază a infracţiunii, fie de varianta

53
Art. 215 Înşelăciunea 1.Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei
fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru
altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12
ani.
2. Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o
infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
3.Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract,
săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în
condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile
acolo arătate.
4. Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui
nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul
sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul
arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută
în alin. 2.
5. Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de
ani şi interzicerea unor drepturi.
accesat on-line http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-215-cpen,18.11.2015.

15
agravată. De asemenea, nu se mai regăseşte în noul cod penal nici variant agravată a înşelăciunii care a
produs consecinţe deosebit de grave, valoarea prejudiciului urmând a fi avută în vedere la
individualizarea pedepsei. Unele variante ale înşelăciunii în convenţii se regăsesc şi sub forma
incriminării autonome a abuzului de încredere prin fraudarea creditorilor, art. 239 al. 2.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, însă, spre deosebire de vechea reglementare,
codul penal în vigoare prevede posibilitatea împăcării drept cauză care înlătură răspunderea penală.
Elementul material al infracţiunii îl constituie inducerea în eroare printr-o acţiune sau omisiune
a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase ori ca mincinoasă a unei fapte
adevărate, având ca effect crearea unei reprezentări false a realităţii.
Fapta poate fi comisă şi cu prilejul încheierii ori excutării unui contract, nefiind însă necesar ca
inducerea în eroare să fi fost determinantă pentru încheierea ori executarea contractului de persoana
vătămată, asemenea cerinţă fiind prevăzută explicit de vechiul Cod penal în cazul înşelăciunii prin
convenţii. Prin nepreluarea în noua reglementare a acestei cerinţe va opera practic o extindere a
incidenţei normei de incriminare în materia înşelăciunii prin convenţii. Realitatea falsă create trebuie să
se refere la fapte sau împrejurări care puteau fi verificate la momentul încheierii ori executării
contractului54.

CAPITOLUL II

CAUZELE ŞI CONDIŢIILE CARE DETERMINĂ ŞI FAVORIZEAZĂ COMITEREA

INFRACŢIUNII ANALIZATE

Pentru a putea analiza cauzele trebuie în primul rând să cunoaştem particularităţile psihologice
ale diferitelor tipuri de infractori. Spre deosebire de infracţiunea de tâlhărie unde întreaga activitate
infracţională este caracterizată de violenţă, în cazul infracţiunii de înşelăciune avem un infractor
intelectual - escrocul, şantajistul, falsificatorul, unde fizicul trece în plan secundar, el comiţând
infracţiunea verbal, fiind caracterizaţi de minciună, un debit verbal deosebit şi o elasticitate a gândirii55.
De unde pot proveni aceşti infractori?
Atât în Europa cât şi în America, au fost publicate nenumărate studii, majoritatea având opinii
diferite despre relaţia care există între şomaj şi criminalitate. Şomajul este un indicator al condiţiilor
economice generale, el crescând în timpul recesiunilor şi îşi reduce numărul în perioadele de relansare

54
Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Ed a 2-a, revizuită şi adăugită, Editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2015, p.266.
55
Tudorel Butoi, Psihologie Judiciară, Editura Trei, Bucureşti 2012, p. 90

16
economică.56 Un studiu econometric, vine şi apreciază că şomajul nu are niciun efect asupra
criminalităţii comise de către bărbaţi în mediun urban, îndeosebi la cei cu o vârstă cuprinsă între 14 şi
25 de ani.57 iar Justin Stanca afirma în cartea sa că “şomerii, oamenii ce trăiesc mai intens sentimentul
marginalizării, inutilităţii sociale, care nu găsesc cu ce să-şi ocupe timpul, îndeosebi tinerii, rezistă mai
greu presiunilor exercitate asupra lor de forţele extremist antrenate în acţiuni destabilizatoare şi de
tulburare a ordinii şi a liniştii publice, de grupurile deviante din care, eventual, au făcut parte pe o
perioadă de timp”. 58
Fiecare victimă poartă asupra sa un anumit grad de risc victimal, iar in materia înşelăciunii riscul
victimal are la bază o atitudine, un comportament, un gest care se constituie în ocazia oferita escrocului
de a trece la comiterea actului agresional, de a induce in eroare victima pentru a obţine folosul material
injust urmărit. Luarea unor măsuri de protecţie cu caracter preventiv din partea persoanelor cu potenţial
victimal ridicat diminuează riscul victimizării, după cum imprudenţa sau neglijarea în ceea ce priveşte
luarea unor măsuri de protecţie constituie o situaţie victimogenă evidentă.59
Lipsa luării unor astfel de măsuri de precauţie, anturajele dubioase, comportamentul neglijent
sau neprecaut sunt elemente care creează condiţii favorabile pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Gradul de vulnerabilitate victimală depinde atât de factorii personali (vârstă, sex, pregătire,
inteligenţă, caracteristici psiho-comportamentale, atitudini) cât şi de factorii situaţionali (locuri
frecventate, izoarea socială etc.)60
În activitatea de înşelare se exploatează o anumită predispoziţie conştientă sau inconştientă a
auditorului către minciună, deoarece, într-un fel, victimele îşi dau acordul pentru ceea ce urmează să se
denatureze. Succesul escrocului în cazul infracţiunii de înşelăciune este alimentat de credibilitatea
victimei, dar şi de credibilitatea si eficienţa minciunii, deoarece înşelarea victimei nu şe naşte pe un
teren gol.61
În cazul persoanelor cu vârsta înaintată, indicele de vulnerabilitate este mai crescut, iar bunurile
acestor persoane pot atrage săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului, printre faptele cele mai
întâlnite fiind şi înşelăciunea, dar şi femeile sunt victime predilecte ale unor infracţiuni contra

56
Tudor Amza, Criminologie – Tratat de teorie şi politică criminologică, Bucureşti, Editura Lumina
Lex, 2002, p. 336- 337.
57
Issac Ehrlich, Participarea la activităţi nelegale – o investigaţie teoretică şi empirică, Jurnalul de
Economie Politică, mai-iunie, 1993, p. 521-564.
58
Justin Stanca, Ion Pitulescu ş.a., Forţele de poliţie şi prevenirea criminalităţii, Editura Romfel,
Bucureşti, 1995, p. 157.
59
M.A. Hotca, Protecţia victimelor. Elemente de victimologie, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p.
69.
60
Ioan Bus, Psihologie judiciara. Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 1997, p. 87.
61
Mirela Carmen Dobrilă, Infracţiunea de înşelăciune în vechiul şi noul Cod penal. Editura Hamangiu,
2014, p. 447.

17
patrimoniului;62 la fel, şi străinii, persoane cu altă cetăţenie decât cea a statului în care se află sau fără
cetăţenie, au un risc victimal sporit, deoarece atrag uşor atenţia infractorilor, printre cele mai frecvente
fapte comise contra străinilor numarându-se şi înşelăciunea.63
Infracţiunea de înşelăciune şi, în general, infracţiuniile contra patrimoniului se săvârşesc asupra
unor persoane aflate într-o stare care nu le permite să aibă un comportament prudent, fiind preferate
persoanele în vârstă, bogate şi lipsite de ajutor, persoanele slabe din punct de vedere biologic sau psihic,
persoanele singure care sunt mai înclinate să accepte mai uşor încheierea unor acte juridice păguboase
sau persoanele cu situaţie financiară bună care nu se preocupă de protecţia patrimoniului său.
În cazul infracţiunii de înşelăciune un grad ridicat de vulnerabilitate victimală o prezintă
persoanele fragile sub aspectul forţei psihice, cu o capacitate redusă de anticipare a intenţiilor şi a
acţiuniilor escrocilor, persoane fără prea mare experienţă în aprecierea oamenilor şi situaţiilor. Realitatea
arătă că victimele infracţiunilor de înşelăciune sunt de regulă persoanele sugestibile, credule, cu
particularităţi psihologice care permit escrocilor să obţină foloase materiale injuste prin deposedarea
acestor victime de bunuri obţinute prin minciună şi înşelăciune.
Poziţia hotărâtă în dialogul cu potenţiala victimă, ţinuta îngrijită şi elegantă, vocabularul elevat,
bazat pe cunoaşterea problemelor economico-sociale, a regulilor aplicabile în relaţiile comerciale şi a
legislaţiei, precum şi cunoaşterea specificului domeniului în care urmează a fi săvârşită înşelăciunea
sunt elemente care determină sau consolidează încrederea victimei, ca aspect esenţial care contribuie la
reuşita infracţiunii de înşelăciune.64

CAPITOLUL III
MODALITĂŢI ŞI FORME DE REALIZARE A INFRACŢIUNII

III.I. Formele infracţiunii65.

După cum am arătat anterior, în ultimii ani, Poliţia Română a fost sesizată de mai multe persoane
care, în urma unui apel primit prin reţeaua de telefonie fixă, au fost înşelate cu sume mari de bani, sub
pretextul că o rudă apropiată a fost implicate într-un accident rutier, iar banii sunt necesari pentru a
ajuta persoana în cauză.

62
M.A. Hotca, op.cit., p110.
63
Idem, p. 116.
64
Mirela Carmen Dobrila, op.cit., p. 458.
65
Informaţii puse la dispoziţie de către Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul
I.G.P. R.

18
 Acţiunea infracţională constă în realizarea contactului telefonic cu victima, căreia i se comunică
o ştire şocantă, în esenţă constând în aceea că un membru al familiei sale a fost implicat într-un accident
rutier care s-a soldat cu urmări grave, iar pentru diminuarea consecinţelor legale şi/ sau medicale ale
evenimentului se solicită o sumă importantă de bani.
Ca o metodă de selectare iniţială a victimelor, autorii apelează numere din reţeaua de telefonie
fixă, cu preponderenţă cele din reţeaua Telekom.
Pentru ca acţiunea infracţională să aibă o mai mare rată de succes, infractorii urmăresc să intre
în contact cu persoane în vârstă, cărora să le exploateze statutul familial (părinte/ socru/ bunic), gradul
ridicat de empatie, vulnerabilităţile de ordin emoţional şi biologic, pe cele raţional-logice, gradul scăzut
de relaţionare socială şi actualizare informaţională. În prezent, posturile de telefonie fixă, cu deosebire
cele din reţeaua Telekom, sunt, cu o foarte mare pondere, deţinute şi utilizate de către persoane de vârsta
a treia, ceea ce dă infractorilor o bună posibilitate de a contacta o persoană de acest profil.
Pentru realizarea înşelăciunii, autorii apelează sistematizat un număr foarte mare de posturi
telefonice, începând de la un număr de bază şi continuând cu cele care urmează în ordinea numerică.
Această activitate este întreprinsă perseverent pe durata mai multor ore, putând ajunge chiar şi la 12 ore
pe zi, infractorii nefiind descurajaţi de situaţiile în care apelantul nu răspunde, nu se potriveşte
scenariului propus, nu crede povestea relatată ori alt motiv care se interpune reuşitei acţiunii
infracţionale.
Trebuie subliniat faptul că infractorii nu au nici o informaţie prealabilă cu privire la victimele
lor, acestea fiind contactate absolut întâmplător. Singurul reper pe care autorii se sprijină în acţiunea lor
este dat de zona – localitate, cartier, eventual stradă – în care se află locuinţa victimei, întrucât, prin
accesul la Internet, pot fi accesate cărţile virtuale de telefon, unde se găsesc şi aceste date. În proiectarea
acţiunii, infractorii caută pe internet numere din reţeaua de telefonie fixă care aparţin unor agenţi
economici, pe care le folosesc ca numere de bază de la care pornesc apelurile în ordinea numerică a
ultimei cifre (ex. 021 ****001, 021****002 etc.).

III.II. Statistici cu privire la agresor şi victimă

Dintr-un studiu efectuat de către Institutul Naţional de Criminologie66 asupra unor deţinuţi aflaţi
în penitenciar pentru infracţiunea de înşelăciune rezultă următoarele date:

66
Dr. Gheorghe Florian http://criminologie.org.ro/wp-content/uploads/2015/08/Motivatia-
infractionala-la-persoanele-adulte-care-executa-pedepse-privative-de-libertate-Studiu.pdf ,

19

Vârsta
Studii
Starea civilă
Stare de recidivă
Din mediul urban
Din familii organizate
Cu un nivel ridicat de
bunăstare
Cu un nivel modest de
bunăstare
Deţinuţii consideră că înainte
de a comite infracţiunea, situaţia lor
material era :
Deţinuţii nu sunt dependenţi
de alcool sau droguri, însă
Ocupaţia la data arestării
Cel mai fracvent fapta a fost
comisă
Deţinuţii afirmă că fapta a
fost
Au fost convinşi că fapta nu
va fi descoperită
Peste 46 ani 34, 5 %
36 – 45 ani 31%
26 – 35 ani 25,3%
Liceu 33,3 %
Facultate 20,7 %
Şcoală Profesională 24%
Căsătoriţi, cu copii 37, 9%
Divorţaţi, cu copii, 27,6 %
Necăsătoriţi 16%
Recidivişti 47 %
Cu antecedente penale 62%
53%
83 %
17, 2%
65 %
Bună 50, 6%
Medie 35,6%
Precară 13, 8 %
42,5% au probleme medicale de sănătate sau /şi
psihiatrice 4,6 %
30,6% muncitori calificaţi
10,3 % patroni sau directori de firme
6,8 tehnicieni şi maiştrii
16% şomeri sau fără ocupaţie
Singur în 65 % din cazuri
În mediul urban în 80,5 %
Comisă din neglijenţă 33,3%
Pregătită din timp 29,9 %
Spontană 25%
62%
20
 Nu s-au gândit la
consecinţele faptei lor asupra 64,4 %
victimei
Instituţii 34,5 %
Victimele au fost Bărbaţi 35,6 %
Femei 12,6 %

Conform studiului menţionat, între motivaţia infracţională expusă de deţinuţi (căutarea

unui trai mai uşor, mai pregnant la absolvenţii de liceu, şi lipsurile materiale) şi motivaţia reţinută în
rechizitoriu şi aprecierile personalului din penitenciare – bani câştigaţi mai uşor, există discrepanţe
majore.( 33,3 % din cei căsătoriţi şi care au copii, 31 ,6% la cei din mediul rural, posibilitatea însuşirii
ilegale unor bani pentru 22, 4% din cei ce provin din mediul urban).67
Studiul relevă motivaţiile condamnaţilor pentru înşelăciune, însă pentru cazul nostru sunt
relevante următoarele cifre:

Deţinuţi Rechizitoriu Personal din

Tipuri de motive % % penitenciare %
sursă sursă sursă
35,8
Bani câştigaţi uşor 25, 5

Nesocotirea
3,4
oamenilor şi a legilor
Apartenenţa la un
1,1
grup infracţional

După cum putem observa, apartenenţa la un grup infracţional este în de 1, 1% şi rezultă din
rechizitorii, iar conform studiului 65 % din infractori au declarat că au săvârşit infracţiunea singuri.
Aceste cifre sunt justificate întrucât în ceea ce priveşte agresorii formei de înşelăciune analizate,
statisticile68 ne arată că aceştia sunt în proporţie de 90% deţinuţi cu antecedente penale, condamnaţi, în
diverse penitenciare din ţară, în special la Penitenciarul Galaţi, având de executat pedepse privative de
libertate pentru fapte cu violenţă, trafic de droguri sau de persoane, de până la 25 de ani de închisoare,
având alt profil psihologic faţă de condamnatul pentru înşelăciune.

67
Idem.
68
IGPR - Direcţia de Investigaţii Criminale.

21
 Referitor la victime acestea sunt în general persoane vârstnice, vulnerabile. Statisticile arată că
cel mai des înşelate sunt femeile, care la momentul realizării convorbirii telefonice cu agresorul erau
singure.

CAPITOLUL IV
EFECTELE ŞI CONSECINŢELE INFRACŢIUNII
Acestea sunt resimţite în mod special de către victimă, aceasta trecând de la spaima iniţială la
furie. În unele cazuri, din teamă de răzbunare, din cauza neîncrederii în autorităţi, ori pur şi simplu de
ruşine că a fost păcălită, victima alege să nu denunţe infractorul.
De obicei victima devine precaută şi suspicioasă, orice informație va primi în viitor, o va verifica
pentru a fi sigură ca nu este înșelată din nou.
Dat fiind faptul că majoritatea subiecţiolor activi ai acestei infracţiuni sunt deja condamnați
pentru alte încâlcări ale legii, aceştia nu vor simți niciun efect negativ

CAPITOLUL V
METODE DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A INFRACŢIUNII ANALIZATE

Combaterea directă se realizează prin apelul către persoana în cauză, pentru a verifica
veridicitatea informaţiilor, iar în cazul în care nu reuşeşte să ia legatura cu aceasta, prin apelul către 112.
Infractorii se bazează pe puternica reacţie emotională produsă de veste, profitând de starea de
şoc şi teama care pune stăpânire pe cei mai mulţi dintre interlocutori, astfel pentru a nu fi păcălit, este
necesar ca presupusa victima să-şi păstreze calmul şi să analizeze informaţiile primate.
Metode de prevenire:
Un studiu69 efectuat în perioada 8 noiembrie - 30 noiembrie 2015 pe un eşantion de 100 de
respondenţi ne arată că :
36% din respondenţi nu au auzit de acest tip de înşelăciune şi nu ştiu cum să procedeze dacă
sunt contactaţi.
cei 64% care cunosc aceasta metodă au aflat despre aceasta din următoarele surse.
1. Cunoştinţe, familie, internet.
2. TV.
3. Presa scrisă.
4. Radio.
11% dintre cei intervievaţi au fost contactaţi telefonic cel puţin o data, iar 14% au cunoştinţe,
rude, prieteni care au fost victime ale infracţiunii.

69
Anexat

22
 Pentru reducerea numărului persoanelor ce devin victime ale acestei infracţiuni este necesară o
permanentă informare a populaţiei cu privire la modul de operare al agresorilor.
Având în vedere faptul că victimele sunt în marea lor majoritate persoane vârstnice, este necesar
ca tinerii, membri ai familiei să-i informeze pe aceştia că nu trebuie să dea curs niciunei solicitări de a
plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele lor, fără a verifica veridicitatea informaţiilor.
Voluntariatul la poliţie cu studenţi de la drept, asistenţă socială, psihologie şi la asociaţii pentru
a ajuta la informarea cetăţenilor. Această informare poate fi realizată prin mijloace media, televiziune,
presă scrisă, radio, în paralel cu campanii de prevenire realizate de autorităţi, dar şi cu ajutorul
voluntarilor, prin parcuri, şcoli, grădiniţe, pieţe sau magazine de cartier.
Întrucât din cercetările efectuate este dificil de stabilit criminalitatea relevantă în cazul acestei
forme a infracţiunii, este cazul să ne îndreptăm atenţia asupra unor factori generatori ai cifrei negre a
criminalităţii şi anume abilitatea infractorilor, ineficienţa organelor de cercetare penală, în mod special
ineficienţa provenită din organizarea deficitară care poate să fie obiectivă (lipsa de personal, lipsa
mijloacelor tehnice, cadrul legal necorespunzator) sau subiectivă (repartizarea necorespunzatoare a
resurselor umane şi material, alegerea greşită a unor obiective ori priorităţi în activitate ş. a.).
În opinia mea, pasivitatea victimelor este cel mai important factor, având în vedere
complexitatea infracţiunii, iar reclamarea a unui număr cât mai mare de tentative, ar duce la o
descoperire a infractorilor, chiar în situaţia în care aceştia sunt deja încarceraţi. De asemenea, trebuie
avută în vedere educarea populaţiei şi o pregătire a acesteia pentru o eventuală schimbare de metodă,
deoarece aşa cum s-a constatat trecerea de la metoda premiilor la metoda accidentul la începutul anului
2013 a prins foarte bine, făcând în primii ani numeroase victime.

23
ANEXE

Anexa 1 STUDIU

STUDIU REALIZAT îN BUCURESTI îN PERIOADA 08-30

NOIEMBRIE 2015, pe un eşantion de 100 persoane
universitare

liceu

profesională

8 clase

peste 56

46 -55

36 - 45

26 -35

18 - 25

0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50
profesional universitar
18 - 25 26 -35 36 - 45 46 -55 peste 56 8 clase liceu
ă e
Femei 11 12 9 5 13 7 7 16 25
Bărbaţi 15 7 9 10 9 4 7 12 21

24
 AŢI AUZIT DE METODA ACCIDENTUL?

BARBATI, 24

FEMEI, 32

de unde aţi fost informaţi ?

Altele (cunostinte, familie, prieteni, internet)

Presa scrisa

TV

Radio

0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50
Altele (cunostinte,
Radio TV Presa scrisa
familie, prieteni, internet)
barbati 3 16 1 15
femei 2 15 1 11
Total 13 37 22 47

25
 Cunoaşteţi pe cineva care a fost victimă acestei
infracţiuni ?

84
80
70
60
50
40
30 16
20
10
0

da nu

Cunoaşteţi pe cineva care a fost victimă acestei

infracţiuni ?

40

10

barbati

44

femei

0 5 10 15 20 25 30 35 40 45

nu da

26
 Aţi fost contactat ?

barbati 3 47

femei 8 42

0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50

da nu

Ştiţi ce trebuie să faceti în această situaţie?

38

62

da nu

27
Anexa 2 PREVENIRE
Afiş

28
Pliant faţă

Verso

29
 BIBLIOGRAFIE

Ioan Oprea, Carmen - Gabriela Pamfil, Rodica Radu,Victoria Zăstroiu, Noul dicţionar universal
al limbii române, Editura Litera Internaţional, Ed. a III-a, Bucureşti, 2008.
Mitrache Constantin şi Cristian Mitrache, Drept penal român Parte generală, Ed.a IX-a
revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2012
Florin Negoiţă, Istoria statului şi dreptului românesc, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011
Ioan Bus, Psihologie judiciară, Editura Presa Universitara Clujeana,Cluj-Napoca, 1997
Issac Ehrlich, Participarea la activităţi nelegale – o investigaţie teoretică şi empirică, Jurnalul
de Economie Politică, 1993
Justin Stanca, Ion Pitulescu ş.a., Forţele de poliţie şi prevenirea criminalităţii, Editura Romfel,
Bucureşti, 1995
M.A. Hotca, Protecţia victimelor. Elemente de victimologie, Editura C.H. Beck, Bucureşti,
2006,
Mihail Udroiu, Drept penal, Parte generală, Noul Cod penal, Ediţia a II- a revizuită şi adăugită,
Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2015
Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Ed a 2-a, revizuită şi adăugită,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2015
Mirela Carmen Dobrilă Infracţiunea de înşelăciune în vechiul şi noul Cod penal, Editura
Hamangiu, 2014
Tudor Amza, Criminologie – Tratat de teorie şi politică criminologică, Bucureşti, Editura
Lumina Lex, 2002
Tudorel Butoi, Psihologie Judiciară, Editura Trei, Bucureşti 2012
Accesat on-line
https://dexonline.ro/
https://laws.uaic.ro
http://lege5.ro
http://legeaz.net/
http://www.legislationline.org/
http://lex.justice.md
http://criminologie.org.ro
https://www.politiaromana.ro/

30