Principalele tendinţe şi perspective ale evoluţiei la nivel comunitar a

politicii de mediu

1. Baza legală a politicii de mediu

Aparută pe agenda de lucru europeană la inceputul anilor 1970, preocuparea pentru mediu
dobândeşte un caracter distinct odata cu semnalul dat de Clubul de la Roma, privind diminuarea
resurselor naturale şi a deteriorarii calităţii apei, aerului si solului. Crearea politicii comunitare de
mediu s-a realizat doi ani mai târziu (1972), dezvoltându-se ca una dintre cele mai importante
politici comunitare. Importanţa sa este datorată faptului ca politica de mediu a devenit politica
orizontala a Uniunii Europene, aspectele de protecţie a mediului fiind considerate obligatorii
pentru celelalte politici comunitare.

Baza legală a politicii de mediu a UE este constituită de articolele 174 - 176 ale Tratatului CE, la
care se adaugă articolele 6 si 95.

Articolul 174 este cel care trasează obiectivele politicii de mediu şi contine scopul acestei politici
(asigurarea unui inalt nivel de proteţie a mediului ţinând cont de diversitatea situaţiilor existente
în diferite regiunii ale Uniunii.) În completarea acestuia, Articolul 175 identifică procedurile
legislative corespunzătoare atingerii acestui scop şi stabileste modul de luare a deciziilor în
domeniul politicii de mediu, iar Articolul 176 permite statelor membre (SM) adoptarea unor
standarde mai stricte.

Articolul 95 (o completarea a art. 176) are în vedere armonizarea legislaţiei referitoare la

sănătate, protecţia mediului şi protecţia consumatorului în Statele Membre (o clauză de derogare
permite acestora sa adauge prevederi legislative naţionale în scopul unei mai bune protejări a
mediului).

Articolul 6 promovează dezvoltarea durabilă ca politica orizontală a Uniunii Europene şi

subliniază astfel nevoia de a integra cerinţele de protecţie a mediului în definirea şi
implementarea politicilor europene sectoriale.

Acestor articole li se adauga peste 200 de directive, regulamente şi decizii adoptate, care
constituie legislaţia orizontală şi legislaţia sectorială în domeniul protecţiei mediului. Legislaţia
orizontală cuprinde acele reglementari ce au în vedere transparenţa şi circulaţia informaţiei,
facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea activităţii şi implicării societăţii civile în
protecţia mediului. Spre deosebire de aceasta, legislaţia sectorială se refera la sectoarele care fac
obiectul politicii de mediu (gestiunea deşeurilor, poluarea fonică, calitatea apei, calitatea aerului,
schimbări climatice, controlul poluării industriale, protecţia naturii, protectia solului, substanţe
chimice, organisme modificate genetic si protecţia civila – care se regăsesc în planurile de
acţiune şi în strategiile elaborate).

2. Actorii instituţionali ai politicii de mediu

Politica de mediu a Uniunii Europene este susţinută de un numar de actori instituţionali implicati
în pregătirea, definirea şi implementarea sa, şi care se află în permanentă consultare cu guvernele
Statelor Membre, organizaţii patronale şi profesionale, organizaţii neguvernamentale şi grupuri
de reflecţie (think-tankuri). Prin diversele atribuţii pe care le au, aceste instituţii contribuie la
caracterul sinergic al politicii de mediu şi asigură realizarea obiectivelor (atât la nivel legislativ,
cât şi la nivel de implementare).

1
Comisia Europeană, DG Mediu. Direcţia Generală (DG) Mediu din cadrul Comisiei Europene
a fost creată în anul 1981 şi este direct responsabilă pentru elaborarea şi asigurarea implementării
politicii de mediu. Rolul său este de a iniţia noi acte normative în domeniu şi de a se asigura ca
măsurile adoptate vor fi implementate de SM.

Consiliul Ministrilor Mediului este parte a Consiliului Uniunii Europene (CUE) şi se reuneste
formal de patru ori pe an şi informal de 2 ori pe an (câte 2 consilii formale, şi câte un consiliu
informal pe perioada unei Preşedinţii), în scopul coordonării politicilor de mediu ale SM.
Deciziile Consiliului se adoptă cu majoritate calificată în co-decizie cu Parlamentul European.

Lucrările Consiliului Ministrilor Mediului sunt pregătite de Comitetul Reprezentanţilor

Permanenţi ai statelor membre de pe lângă UE (COREPER).

COREPER, acronimul francez sub care este cunoscut Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi,
include două organisme şi anume:
- Coreper I, format din ambasadorii adjuncţi ai reprezentanţelor permanente ale Statelor
Membre de pe lângă UE și se axează pe probleme de mediu, competitivitate, agricultură,
pescuit, cultură, tineret, transport, energie, sănătate si probleme sociale;
- Coreper II, format din ambasadorii reprezentanţelor permanente ale Statelor Membre de pe
lângă UE și se axează pe probleme de politică externa, probleme financiare si de protecţie
civilă.

COREPER este responsabil cu asistarea Consiliului Uniunii Europene în rezolvarea unor

propuneri sau proiecte de instrumente înaintate de Comisie, în stadiul care implică negocieri
preliminare. COREPER ocupă o poziţie centrală în procesul de luare a deciziilor în Comunitate,
fiind în acelaşi timp un forum pentru dialog (între reprezentanţii permanenţi şi între acestia şi
autorităţile din ţara de origine), dar şi un organism de exercitare a controlului politic (prin faptul
ca trasează linii directoare şi supervizează activitatea grupurilor de experţi).

COREPER este format din reprezentanţii statelor membre, fiind un organ permanent, de natură
diplomatică, care pregăteşte şedinţele Consiliului, propunerile de decizii precum şi propunerile
de compromis.

În cadrul Consiliului funcţionează două grupuri de lucru pentru problematica de mediu: grupul
de lucru mediu - J1 şi grupul de lucru privind aspectele internaţionale legate de mediu – J2,
grupuri care pregătesc lucrările COREPER 1. În cadrul acestor Grupuri de lucru sunt analizate
din pucnt de vedere tehnic proiectele de acte normative.

Preşedinţia Consiliului este asigurată prin rotaţie, pe o perioadă de 6 luni de fiecare stat membru.
În timpul unei preşedinţii toate reuniunile consiliilor, COREPER, grupurilor de lucru, precum şi
toate organele interguvernamentale sunt prezidate de acelaşi stat.

Parlamentul European – Comitetul de mediu, sănătate publică şi siguranţa

alimentelor.Implicarea Parlamentului European în politica de mediu a Uniunii se manifestă prin
cooperarea acestuia cu celelalte instituţii şi implicarea în procesul de co-decizie. În anul 1973
Parlamentul a infiintat un Comitet de mediu. Propunerea de act normativ este inaintată
comitetului de mediu care elaborează un raport continând o schiţă de opinie. Schiţa de opinie
este dezbătută în plenul Parlamentului. Versiunea finală se comunică Consiliului și Comisiei.

Comitetul economic şi social are un rol consultativ în procesul de decizie şi ilustrează

generalitatea politicii de mediu. Acest Comitet a fost creat prin Tratatul de constituire a

2
Comunităţii Economice Europene din 1957 cu scopul de a reprezenta interesele diverselor
grupuri economice şi sociale. Este format din 222 de membri, imparţiţi în trei grupe: patroni,
lucrători şi reprezentanţi ai unor domenii de activitate (fermieri, meseriaşi, profesiuni liberale,
reprezentanţi ai consumatorilor, comunitatea ştiinţifică şi academică, cooperative, familii,
miscări ecologiste etc.). Membrii sunt numiţi pentru o perioada de patru ani, pe baza unei decizii
adoptate în unanimitate de către Consiliu.

Comitetul Economic şi Social are trei misiuni fundamentale:

- să ofere consultanţă celor trei mari instituţii (Parlamentul European, Consiliul Uniunii
Europene şi Comisia);
- să asigure o mai mare implicare/contribuţie din partea societăţii civile la iniţiativa europeană
şi de a edifica şi consolida o Europă apropiată cetăţenilor săi;
- să sporească rolul organizaţiilor şi asociaţiilor societăţii civile în ţările ne-membre (sau
grupuri de ţări), în scopul de a promova dialogul organizat cu reprezentanţii acestora şi
constituirea unor organisme similare în zonele vizate: Europa Centrală şi de Est, Turcia, ţările
EUROMED1, ACP2, şi MERCOSUR3, etc. ("dezvoltare instituţională").

Acest Comitet este consultat înainte de adoptarea unui mare număr de documente, şi poate să
emită o serie de avize din proprie iniţiativă. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la
Amsterdam, Comitetul Economic şi Social trebuie consultat cu privire la o gama mai largă de
probleme (noua politică a locurilor de muncă, probleme sociale, sănătate publică) şi poate fi de
asemenea, consultat şi de către Parlamentul European.

Comitetul regiunilor a fost instituit prin Tratatul de la Maastricht din 1992, iar acum este
compus din 344 membri şi un numar egal de supleanţi. Toţi sunt numiţi pe o perioada de patru
ani de către Consiliu, pe baza unei propuneri din partea Statelor Membre. Fiecare stat îsi alege
membrii conform propriei proceduri, dar delegaţiile reflectă echilibrul general de pe plan politic,
geografic şi regional/local din cadrul Statului Membru. Membrii Comitetului Regiunilor sunt
reprezentanţi alesi sau actori-cheie din cadrul autorităţilor locale sau regionale din regiunea lor
de origine. Acest Comitet are, de asemenea, rol consultativ şi asigura implicarea autorităţilor
regionale şi locale în procesul de decizie la nivel comunitar. Aspectele de mediu sunt
responsabilitatea Comisiei 4, alături de planificarea spaţiala şi de problemele referitoare la
politica urbană şi energie.

Comitetul Regiunilor a fost instituit pentru a se ocupă de două mari probleme:

1. Aproximativ două treimi din legislaţia comunitară este implementată la nivel local sau
regional, de aceea era logic ca reprezentanţii autorităţilor locale şi regionale să aibă cuvântul
lor de spus în cadrul procesului de elaborare de noi legi comunitare.
2. Există în acea perioadă temerea ca cetăţenii ar putea fi excluşi de la construirea Uniunii.
Implicarea nivelului administraţiei cea mai apropiată de oameni, a fost unul dintre modurile
de a depăsi această îndepartare.

Tratatele obligă Comisia şi Consiliul să consulte Comitetul Regiunilor în cazul oricărei propuneri
dintr-un domeniu care are repercursiuni pe plan local sau regional.

Dincolo de domeniile mentionate, Comisia, Consiliul şi Parlamentul European au opţiunea de a

consulta Comitetul Regiunilor pe marginea unor propuneri pe care le consideră ca au un impact

1
Parteneriatul Euro-Mediteraneean – alcătuit din 37 de state membre (27 de state membre ale UE şi 10 state
Mediteraneene (Algeria, Egipt, Israel, Iordan, Liban, Maroc, Palestina, Siria, Tunisia, Tunisia şi Turcia)
2
Grup de 70 de ţări membre din zona Africa – Caraibe - Pacific
3
Argentina, Brazilia, Uruguay şi Paraguay

3
important la nivel local şi regional. Comitetul Regiunilor poate de asemenea, formula opinii din
proprie initiativă, care îi permit să introducă anumite subiecte pe agenda UE.
Deciziile actorilor instituţionali implicati în politica de protecţie a mediului se iau în
conformitate cu următoarele principii stabilite prin Articolul 175 al Tratatului CE:
- ca regula generală, deciziile se iau prin votul majorităţii calificate în Consiliu şi prin
cooperarea cu Parlamentul European (PE);
- pentru programele de acţiune, se respectă decizia majorităţii calificate în Consiliu şi în co-
decizie cu PE;
- decizii în unanimitate în Consiliu şi la consultarea cu PE pentru aspectele fiscale şi măsurile
privitoare la planificarea teritorială, utilizarea terenului şi managementul resurselor de apă,
precum şi a măsurilor ce afectează politica energetică.

Comitetele de experţi şi Grupurile de lucru

Comitetele sunt implicate în toate etapele procesului legislativ şi au ca sarcină acordarea de
asistenţa instituţiilor comunitare,. Comisia Europeană se consultă în mod regulat cu comitetele
de experţi înainte de a elabora o noua propunere legislativă. Aceste comitete, formate din
reprezentanţi ai mediilor implicate, experţi din sectorul privat sau guvernamentali, permit
Comisiei Europene să ramână deschisă preocupărilor celor vizaţi de legislaţia respectivă.
În Parlamentul European, diferite comitete permanente organizează munca membrilor
Parlamentului European.

Consiliul UE este asistat de comitete şi grupuri de lucru, care pregătesc deciziile. Existenţa
anumitor comitete este prevazută de tratate (de exemplu, Articolul 36 - Comitetul pentru justiţie
şi afaceri interne), iar altele sunt comitete ad-hoc, precum Comitetul pentru probleme culturale,
care evaluează propunerile cu privire la cooperarea culturală, pregateşte dezbaterile Consiliului
şi urmăreste acţiunile întreprinse ulterior. Aceste comitete sunt formate din reprezentanţi ai
statelor membre plus un membru al Comisiei. În paralel, diferite grupuri de lucru desfăşoara
lucrările pregătitoare pentru Coreper. În timp ce unele sunt constituite pe o baza temporară
pentru a rezolva o anumită problemă, există grupuri care se ocupă de un anumit sector şi se
întâlnesc periodic.

Textele legislative adoptate includ principii generale care trebuie respectate. Uneori sunt
necesare măsuri mai precise, de transpunere în practică a principiilor. În acest caz, textul prevede
instituirea unui comitet în cadrul Comisiei, având drept scop adoptarea deciziilor potrivite.
Aceste comitete sunt formate din experţi numiti de către statele membre şi sunt conduse de către
Comisie, iar funcţionarea lor respecta regulile stabilite de Consiliu printr-o decizie cunoscuta ca
Decizia cu privire la comitologie.

În acest sens există circa 300 de comitete, în domeniile industriei, politicii sociale, agriculturii,
mediului (circa 35 de comitete), pieţei interne, cercetării şi dezvoltării, protecţiei consumatorului
şi securitătii alimentare.

3. Obiectivele şi principiile politicii de mediu a UE

Obiectivele care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene sunt clar stipulate de
Articolul 174 al Tratatului CE si reprezintă:
 conservarea, protecţia şi imbunatăţirea calitătii mediului;
 protecţia sănătaţii umane;
 utilizarea raţională a resurselor naturale;
 promovarea de măsuri la nivel internaţional în vederea rezolvării problemelor de mediu
la nivel regional.

4
Politica de mediu a UE s-a cristalizat prin adoptarea unor serii de măsuri minime de protecţie a
mediului, ce aveau în vedere limitarea poluării, în anii ’90 parcurgând un proces care s-a axat pe
identificarea cauzelor acestora, precum şi pe nevoia evidentă de a lua atitudine în vederea
stabilirii responsabilităţii pentru daunele aduse mediului. Această evoluţie conduce la delimitarea
principiilor de acţiune: principiul «Poluatorul plăteste», prevenirii, precauţiei în luarea
deciziilor, asigurării unui nivel ridicat de protecţie a mediului, integrării cerinţelor de protecţie
a mediului în definirea şi implementarea altor politici comunitare şi al proximităţii.

4. Programul de acţiune pentru mediu

Documentele care stau la baza politicii de mediu a UE sunt Programele de Acţiune pentru Mediu
(PAM), primul dintre ele fiind adoptat de către Consiliul European in 1972. Aceste programe de
acţiune sunt o combinaţie de programe pe termen mediu (corelate printr-o abordare strategică) şi
constau într-o tratare verticală şi sectorială a problemelor ecologice.

Al 6-lea Program de Acţiune pentru Mediu (2001-2010), numit şi ”Alegerea noastră, viitorul
nostru” este o consecinţă a procesului de evaluare globală a rezultatelor PAM 5 (realizată în anul
2000) şi stabileşte priorităţile de mediu pe parcursul perioadei 2001-2010. Au fost identificate
astfel 4 arii prioritare ce definesc direcţiile de acţiune ale politicii de mediu:
 schimbările climatice;
 protecţia naturii şi biodiversitatea;
 sănătatea în raport cu mediul;
 conservarea resurselor naturale şi gestionarea deşeurilor.

De asemenea, PAM 6 prevede şi dezvoltarea a 7 strategii tematice, ce corespund unor aspecte

importante ale protecţiei mediului, precum: protecţia solului, protecţia şi conservarea mediului
marin, utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile, poluarea aerului, mediul urban,
reciclarea deşeurilor, gestionarea şi utilizarea resurselor în perspectiva dezvoltării durabile.
Abordarea acestor strategii este una graduală, fiind structurată în două faze: prima, de descriere a
stării de fapt şi de identificare a problemelor; a doua, de prezentare a măsurilor propuse pentru
rezolvarea acestor probleme.

 Calitatea aerului – ”Clean Air for Europe”, lansată în martie 2001

Scopul principal al acestei strategii este dezvoltarea unei politici strategice, integrate şi pe termen
lung pentru protecţia sănătatii umane şi a mediului împotriva efectelor negative ale poluării
aerului.

 Protecţia solului – primul pas în aceasta directie a fost făcut în aprilie 2002

În anul 2002 prin Comunicarea sa "Către o Strategie Tematică pentru Protecţia Solului", Comisia
Europeană a identificat principalele opt ameninţări cu care se confruntă solul în UE. Acestea sunt
eroziunea, declinul materiei organice, contaminarea, salinizarea, compactarea, scoaterea din
circuitul agricol si forestier, pierderea biodiversităţii solului, alunecările de teren şi inundaţiile.

În luna septembrie 2006 Comisia Europeană a lansat o comunicare referitoare la Strategia

Tematică pentru Protecţia Mediului, precum şi propunerea de Directivă privind stabilirea unui
cadru pentru protecţia solului şi modificarea Directivei 2004/35/CE. Obiectivul general al celor
două propuneri îl constituie protecţia funcţiilor solului şi utilizarea durabilă a acestuia.

Elementele cheie ale celor două propuneri sunt: obligaţiile de prevenire a degradării solului,
identificarea zonelor de risc şi a siturilor contaminate, raportarea privind starea solului,
programul de măsuri necesare implementării, stategia naţională de remediere a siturilor,

5
mecanismul de finanţare pentru remedierea siturilor orfane, integrarea măsurilor de protecţie a
solului în politicile sectoriale care pot avea un impact asupra funcţiilor solului.
 Utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile – strategie care a demarat în iulie
2002, prin comunicarea Comisiei: „Către o strategie tematică pentru utilizarea pesticidelor
în contextul dezvoltării durabile”

Strategia are ca scop reducerea riscurilor pe care le comporta utilizarea pesticidelor asupra
agriculturii, mediului şi consumatorilor în menţinerea productivităţii culturilor. Comunicarea
Comisiei conţine o descriere detaliată a situaţiei curente a pesticidelor şi a domeniilor conexe,
atât în cadrul Comunităţii, cât şi la nivel de stat membru şi de asemenea, identifică şi analizează
un număr de obiective şi posibile soluţii.

O acţiune pentru viitor este armonizarea nivelurilor maxime de reziduri pentru pesticide.
Principalul obiectiv al acestei propuneri este transferul şi actualizarea listei nivelurilor maxime
de reziduri şi a nivelurilor maxime de reziduri temporare, bazate pe evaluarea Agenţiei Europene
pentru Protecţia Mediului, pe modele matematice şi pe calculele experţilor.

 Protecţia şi conservarea mediului marin. Datorită pierderilor de biodiversitate cauzate de

poluare, schimbări climatice, s-a iniţiat o dezbatere la nivel de state membre, care a condus la
elaborarea de către Comisia Europeană în octombrie 2002 a proiectului de Directivă privind
mediul marin. Directiva 2008/56/CE care stabileşte un cadru pentru acţiunea comunitară în
domeniul politicii mediului marin a fost publicată în Jurnalul Oficial L164/19 din
25.06.2008.

Scopul acestei directive este atingerea stării ecologice bună a mărilor şi oceanelor europene pănă
în 2021. Acest lucru se poate realiza numai prin aplicarea unor măsuri eficiente, care să protejeze
şi să conserve organismele (componentele biologice) şi habitatele (aria ocupată de organisme)
ecosistemelor marine.

 Reciclarea şi prevenirea deşeurilor – ”Strategia tematică pentru prevenirea generării

deşeurilor şi reciclarea acestora” a fost a aprobată de Comisia Europeană în 2005.

Primul pas pentru dezvoltarea acestei strategii a fost adoptarea de către Comisie a unei
Comunicări spre o tematică privind prevenirea generării deşeurilor şi reciclarea acestora. Această
strategie a constituit o recomandare pentru statele membre. În ceea ce priveşte prevenirea
generării deşeurilor, scopul Comunicării a fost de a dezvolta o strategie cuprinzătoare care să
includă ţinte de prevenire, respectiv măsuri pentru atingerea acestora. Această Strategie a
proiectat cadrul şi modul de abordare a managementului deşeurilor în scopul protecţiei mediului
şi a folosirii durabile a resurselor.

 Mediul urban – lansată in februarie 2004

Această strategie are identificate patru teme prioritare în sensul dezvoltării durabile, prin
influenţa lor asupra evoluţiei mediului în spatiul urban: transportul urban, gestionarea urbană
durabilă, domeniul construcţiilor şi urbanismul/arhitectura urbană.
 Utilizarea durabilă a resurselor – reprezintă un aspect inovator al PAM 6

Comunicarea Comisiei pentru lansarea acestei strategii a fost adoptată la 1 octombire 2003 și a
marcat primul pas în dezvoltarea acestei strategii. Scopul său este de a lansa o dezbatere privind
cadrul utilizării resurselor care vine în sprijinul obiectivelor Strategiei Lisabona şi a strategiei de
dezvoltare durabilă.

6
5. Instrumente de aplicare a politicii de mediu

Evoluţia politicii de mediu şi schimbările înregistrate de aceasta de-a lungul timpului sunt
reflectate nu numai de obiectivele şi priorităţile acesteia, ci şi de numarul – în continuă creştere –
al instrumentelor sale de implementare. Astfel, se poate vorbi de dezvoltarea a trei tipuri de
instrumente: legislative, tehnice şi instrumente economico-financiare, la care se adaugă un set de
”instrumente ajutatoare” care răspund mai degrabă noilor tendinţe şi strategii de protecţie a
mediului.

A. Instrumentele legislative creează cadrul legal al politicii comunitare de protecţie a mediului

șisunt reprezentate de legislaţia existentă în acest domeniu care constituie acquis-ul comunitar
(directive, regulamente şi decizii).

B. Instrumentele tehnice asigură respectarea standardelor de calitate privind mediul şi utilizarea

celor mai bune tehnologii disponibile. În categoria instrumentelor tehnice pot fi incluse:
 standarde şi limite de emisii etc.;
 cele mai bune tehnologii disponibile (BAT);
 eco-etichetarea;
 criteriile aplicabile inspecţiilor de mediu în SM.

Alte două instrumente sunt reprezentate de reţelele de măsura şi control a poluării aerului,
solului, apei etc. şi de bazele de date privind nivelul poluării, pragurile de alertă, inventarul
emisiilor de poluanţi etc (monitorizează permanent starea mediului şi oferă informaţiile necesare
iniţierii de acţiuni cu scop preventiv şi de refacere.)

C. Instrumente financiare ale politicii de mediu

Principalele instrumente sunt reprezentate de programul LIFE+ şi de Fondurile Structurale şi de
Coeziune.

6. Perspectivele de reglementare ale principalelor sectoare din domeniul protecţiei mediului

 Calitatea aerului

Comisia a propus în februarie 2003 o politică de actualizare şi simplificare a acquis-ului

comunitar. Urmând această iniţiativă, propunerile actuale au drept ţintă fuzionarea prevederilor
celor 5 instrumente legale separate în domeniul calitatii aerului într-o singură directivă, în dorinţa
de a simplifica şi reduce volumul actualei legislaţii. În completare, propunerile revizuiesc
substanţial prevederile existente, astfel încât să cuprindă ultimele cercetări ştiinţifice în domeniul
sănătăţii şi experienţa Statelor Membre.

În septembrie 2005 Comisia Europeană a prezentat o Strategie tematică privind poluarea aerului
şi o propunere pentru o nouă Directivă a calităţii aerului pentru reducerea poluării aerului în
Uniunea Europeană în cadrul programului Aer Curat pentru Europa (CAFE).

Directiva 2008/50/CE pentru calitatea aerului este prima masura de implementare a Strategiei.
Incepand cu data de 11 iunie 2010, a se vor înlocui Directiva privind evaluarea şi managementul
calităţii aerului (Directiva Cadru), cele trei directive fiice: Directiva privind valorile limită
pentru dioxid de sulf, dioxid de azot şi oxizi de azot, pulberi şi plumb din aerul ambiental,
Directiva privind valorile limită pentru benzen şi monoxid de carbon din aerul ambiental şi
Directiva privind ozonul din aerul ambiental, precum si Decizia Consiliului care stabileşte

7
schimbul reciproc de informaţii şi date din reţele şi staţii individuale de măsurare a poluării
aerului ambiental între Statele Membre.

De asemenea, noua Directiva are câteva noi elemente, mai ales referitoare la particule fine, PM2,5
si include şi posibilitatea de derogare de la valori limită existente si viitoare, luând în calcul şi
faptul că depăşirile datorate surselor naturale vor fi exceptate de la prevederile acesteia.
Derogările pot fi garantate numai cu condiţii stricte, iar Statele Membre trebuie sa stabilească
planuri speciale pentru calitatea aerului şi să ia masurile necesare în vederea asigurării
conformării.

De asemenea, în prezent este în discuţie o propunere de Directiva de modificare a Directivei

98/70/CE în ceea ce priveste specificaţiile pentru benzină, motorină şi gazolină şi introducerea
unui mecanism de monitorizare şi reducere a a emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate de la
utilizarea carburanţilor pentru transportul rutier şi de modificare a Directivei 1999/32/CE, în
ceea ce priveşte specificaţiile pentru carburantul utilizat de nave pe caile navigabile interioare
şi înlocuirea Directivei 93/12/CEE (calitatea carburanţilor).

Comisia a adoptat această propunere de Directivă în luna februarie 2007. Această Directivă
asigură o piaţă unică pentru carburanţi, stabilind specificaţii minime pentru comercializarea
acestora pe baza normelor de mediu şi sănătate.

Scopul acestei propuneri legislative este de a modifica Directiva 98/70/CE în vederea reducerii
poluării şi emisiilor de gaze cu efect de seră de la utilizarea rutieră şi nerutieră a carburanţilor şi
asigurarea utilizării pe scară tot mai largă a biocombustibililor. Directiva ar trebui să contribuie
la punerea în aplicare a strategiilor comunitare privind calitatea aerului, schimbările climatice şi
dezvoltarea durabilă.

In data de 21 decembrie 2007, Comisia a adoptat propunerea de Regulament pentru introducerea

standardului EURO VI. Propunerea stabileste reguli comune la nivel UE privind vehiculele grele
in ceea ce priveste emisiile de poluanti.

Scopul principal al acestei propuneri este reducerea, fata de limitele prevazute in standardele
EURO V, a emisiilor de NOx ( cu 80%) si cele de pulberi in suspensie (cu 66%) provenite de la
autocamioane si autobuze.

Propunerea introduce si alte prevederi referitoare la:

 OBD (on board diagnostic);
 Accesul la informatiile privind repararea;
 Durabilitatea si inlocuirea instrumentelor de control a poluarii;
 Masuratori privind emisiile de CO2 si consumul de carburant.

Propunerea privind standardul EURO VI va abroga directivele existente din domeniu și va intra
în vigoare din anul 2013.

 Managementul apelor

La Consiliul European din 1988 a fost identificată necesitatea dezvoltării unei legislaţii europene
corespunzătoare în domeniul managementului apelor. Acest proces a durat aproape 10 ani până
când Comisia a publicat prima propunere în februarie. Procedura de codecizie urmată a fost un
proces intensiv până la publicarea Directivei modificate şi intrarea in vigoare în anul 2000. Atât
transpunerea cât mai ales implementarea Directivei cadru a apelor (WFD) au ridicat o serie de

8
probleme chiar şi statelor membre cu o veche tradiţie în domeniul protecţiei mediului (Olanda,
Germania, Marea Britanie, etc).

Directiva 2006/7/CE cu privire la gestionarea calităţii apei de îmbăiere care abrogă Directiva
76/160/CEE, impune fata de inspecţiile în zone, monitorizarea a doi indicatori bacteriologici (s-a
demonstrat ştiinţific ca acesti doi indicatori pot determina prezenţa poluării cu materii fecale).

La sfârsitul anului 2006 a fost publicată în Jurnalul Oficial, Directiva 2006/118/CE privind
protecţia apelor subterane împotriva poluării şi deteriorării. Această directivă fixează la nivel
european standardele pentru apele subterane referitoare la nitraţi şi pesticide şi impune statelor
membre obligativitatea de a stabili, până la sfârşitul anului 2008, valori de prag la o serie de alte
substanţe periculoase, în funcţie de caracteristicile geologice şi hidrogeologice ale fiecărei ţări şi
de activităţile caracteristice din anumite zone – ex. zonele din apropierea minelor. Este evident
ca asigurarea calităţii apelor subterane reprezintă o condiţie extrem de importantă pentru
furnizarea apei potabile de calitate şi reducerea riscului de îmbolnăvire a populaţiei. Este
important de precizat ca poluarea freaticului este, cel mai adesea, un fenomen aproape ireversibil
şi, ca atare, depoluarea acestui tip de apă este extrem de anevoioasă dacă nu chiar imposibilă şi
cu consecinţe grave asupra folosirii la alimentarea cu apă potabilă, şi tocmai de aceea au fost
instituite la nivel european reguli stricte în vederea prevenirii şi, respectiv a limitarii pătrunderii
de poluanţi în apele subterane.

In luna octombrie 2007 a fost publicată în Jurnalul Oficial Directiva 2007/60/CE privind
evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii care are ca scop stabilirea unui cadru pentru
evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii, cu scopul de a reduce consecinţele negative
pentru sănătatea umană, mediu, patrimoniu cultural şi activitatea economică asociate cu
inundaţiile în cadrul Comunităţii.

In luna decembrie 2008 a fost publicată în Jurnalul Oficial Directiva 2008/105/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele de calitate a
mediului în domeniul apei, de modificare și de abrogare a Directivelor 82/176/CEE,
83/513/CEE, 84/156/CEE, 84/491/CEE, 86/280/CEE ale Consiliului și de modificare a
Directivei 2000/60/CE care reglementeaza protecţia apelor de suprafaţă împotriva poluării cu
substanţe prioritare şi prioritar periculoase. Directiva stabileşte un cadru legislativ deosebit de
sever referitor la nivelul la care trebuie stabilite standardele de calitate a apelor de suprafaţă şi a
altor elemente ale ecosistemelor acvatice, la nivel european sau la nivelul fiecărui stat membru
pentru 33 de substanţe considerate de interes deosebit pentru ape datorită caracteristicilor lor de
persistenţă, bioacumulare şi toxicitate dovedite prin studiile initiate de Comisia Europeană.
Aceste standarde de calitate trebuie atinse până în anul 2025, cu examinări periodice, atât ale
calităţii apelor cât şi ale sedimentelor şi biotei.

Deoarece in ultimii ani multe state membre s-au confruntat cu fenomene de secea si deficit de
apa, provocarea pe care o reprezinta aceste fenomene trebuie să fie abordată atât ca problema
esenţială de mediu, cât şi ca o condiţie prealabilă a creşterii economice durabile în Europa.
Comisia Europeana a prezentat, la 20 iulie 2007, o comunicare privind soluţionarea problemei
deficitului de apă şi a secetei în Uniunea Europeană, iar această problemă a fost discutată în
cadrul reuniunii informale a miniştrilor mediului de la Lisabona din 1 septembrie 2007.

Comunicarea expune o prima serie de opţiuni strategice la nivel european, naţional şi regional în
vederea abordării şi atenuării problemelor inerente deficitului de apă şi secetei în UE. Comisia se
angajează să se ocupe în continuare de această problemă la nivel internaţional, în special în
cadrul Convenţiei ONU pentru combaterea deşertificarii şi al Convenţiei-cadru a Organizaţiei
Naţiunilor Unite privind schimbarile climatice.

9
Această comunicare defineşte o prima serie de opţiuni strategice în vederea lansării unei ample
dezbateri asupra posibilităţilor de adaptare la deficitul de apă şi la secetă, două fenomene care s-
ar putea, eventual, agrava în contextul schimbărilor climatice. Comisia estimează că sunt
necesare eforturi suplimentare pentru a introduce rapid aceste măsuri la nivel european. Comisia
va revizui progresele făcute pentru realizarea obiectivelor fixate şi va redacta un raport asupra
acestora adresat Consiliului şi Parlamentului European. Raportul va fi prezentat în contextul unei
reuniuni a grupurilor de interes care va avea loc în 2008.
Unele state membre sunt afectate de secetă şi nu de supraexploatarea resurselor de apa, iar secetă
nu poate fi abordată la nivelul bazinului hidrografic, aşa cum Directiva Cadru Apa recomandă, ea
trebuie tratată la scara regională specifică dimensiunilor climatice ale fenomenului. Consiliul
recomandă ca până în 2012, sa fie revizuie strategia sa în acest domeniu şi să se ia măsurile
necesare pentru dezvoltarea unui plan de acţiune pentru ameliorarea condiţiilor şi de adaptare la
acest fenomen.

 Managementul deseurilor

Cadrul legislativ comunitar pentru reglementarea managementului deşeurilor îl reprezintă

Directiva cadru deseuri (Directiva nr. 2006/12/CE) care va fi abrogată de Directiva
Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2008/98 din 19 noiembrie 2008 privind deşeurile şi
de abrogare a anumitor directive, începând cu 11.12.2010.

În luna iunie 2005, Comisia a prezentat Consiliului propunerea de Comunicare privind

”Strategia tematică pentru prevenirea generării deşeurilor şi reciclarea acestora”. Comunicarea
a fost insoţită (pachet legislativ) de propunerea de revizuire a Directivei cadru deşeuri, respectiv
propunerea de Recomandare privind măsurile de prevenire a generării deşeurilor.

Poate cea mai importantă reglementare din domeniul deşeurilor a fost Directiva privind
managementul deşeurilor rezultate din industria extractivă (Directiva nr. 2006/21/CE). Directiva
introduce reguli comunitare pentru prevenirea poluării apelor şi solului datorită depozitării
îndelungate în iazuri de decantare sau haldele de deşeuri. Stabilitatea unor astfel de depozite
temporare trebuie garantată pentru a reduce posibilele consecinţe de accidente. Împreuna cu
Directiva SEVESO II revizuită privind controlul accidentelor industriale majore şi documentul
BAT4 (Best Available Techniques), implementarea Directivei va asigura o gestionare eficientă a
deşeurilor din industria extractivă în cadrul UE (prin prevenirea accidentelor şi daunelor aduse
mediului şi sănătăţii populaţiei, produse de tratarea şi eliminarea deşeurilor miniere). Adoptarea
acestei reglementări a condus la dezvoltarea acquis-ului comunitar, în domeniul
managementului deşeurilor. Este pentru prima dată când deşeurile rezultate din industria
extractivă au o reglementare specifică5.

În decembrie 2005, Comisia Europeană a propus o nouă Directivă Cadru privind deşeurile, care
stabileşte scopul şi obiectivele privind impactul de mediu datorat generării şi gestionării
deşeurilor, luând în calcul ciclul de viaţă al resurselor şi ierarhizarea deşeurilor.

Prin noua Directiva Cadru privind deşeurile s-a realizat o revizuire generală a Directivei Cadru
nr. 2006/12/CE şi s-au preluat prevederile Directivei nr. 91/689/CEE privind deşeurile
periculoase şi Directivei nr. 75/439/CEE privind eliminarea uleiurile uzate (care urmează să fie
abrogate începând cu 11.12.2010). Prin aceasta propunere se are în vedere aplicarea celei mai

4
Pentru iazuri şi deseuri de carieră.
5
Pentru acest tip de deşeuri existau prevederi generale în Directiva cadru a deseurilor (75/442/CE) şi în Directiva
privind depozitarea deşeurilor (1999/31/CE)

10
bune reglementări (Better Regulation) în domeniul deşeurilor, urmărindu-se integrarea
prevederilor Directivelor menţionate, precum şi o simplificare a cadrului legal specific.

Această Directivă este în deplină concordanţă cu principiul prevenirii şi minimizării deşeurilor

(încurajănd valorificarea materială şi energetică a deşeurilor, precum şi re-utilizarea) şi, de
asemenea, cu principiul autosuficientei aplicat în eliminarea deseurilor, atât la nivelul Uniunii
Europene, cât şi al fiecărui Stat Membru în parte.

Noua Directivă:
 introduce obiective de mediu şi clarifică conceptele de valorificare şi eliminare a
deşeurilor,
 stabileşte standarde minime şi o procedură pentru stabilirea acestor standarde pentru un
număr de operaţiuni de management al deşeurilor,
 solicită dezvoltarea de programe naţionale de prevenire a generării deşeurilor.

Alte reglementări din acest domeniu sunt cele referitoare la modificarea Regulamentului
2006/1013 privind controlul transporturilor deşeurilor din şi înspre UE şi a Directivei
2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii.

In luna decembrie 2008 a fost publicata în Jurnalul Oficial Directiva 2008/103/CE a

Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 de modificare a Directivei
2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii şi deşeurile de baterii şi acumulatori în ceea ce
priveşte introducerea pe piaţă a bateriilor şi a acumulatorilor a fost publicat în Jurnalul Oficial şi
modifică Directiva 2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii.
Regulamentul (CE) nr. 669/2008 a fost publicat în Jurnalul Oficial in iulie 2008 şi completează
Regulamentul (CE) nr. 2006/1013 privind controlul transporturilor deşeurilor din şi înspre UE.

Pentru perioada următoare se are în vedere modificarea Directivei 2002/96/CE privind deşeurile
de echipamente electrice şi electronice şi discutarea propunerii de directivă a Parlamentului
European şi a Consiliului privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în
echipamentele electrice şi electronice. Totodată Preşedinţia UE va dezbate aspectele privind
managementul deşeurilor biodegradabile, în corelare cu Carta Verde publicată de Comisia
Europeană.
Această revizuire va examina posibilităţile de creştere a eficientei directivei în atingerea ţintelor
de mediu şi de a elimina orice costuri care nu sunt necesare pentru mediul de afaceri,
consumatori, organizaţii neguvernamentale şi autorităţi publice, costuri care provin din
implementarea acestei directive. Revizuirea va avea în vedere ţintele, domeniul de aplicare şi
prevederile privind responsabilitatea producătorului.

 Substanţe chimice

Revizuirea politicii europene din domeniul substanţelor chimice prin introducerea unui nou
cadru de reglementare constituie un subiect deosebit de sensibil datorită implicaţiilor pe care
acesta le poate avea atât asupra competitivităţii industriei şi inovaţiei, cât şi asupra sănătăţii şi
mediului un nou sistem de reglementare al produselor chimice – REACH (Regulamentul
1907/2006) are potenţialul de a crea îmbunătăţiri reale pentru mediu şi sănătatea umană. Pentru
multe din produsele chimice de pe piaţa UE nu există informaţiile necesare care să permită o
analiză adecvată a riscurilor pe care acestea le comporta. Regulamentul are influenţă asupra
competitivităţii unuia din sectoarele industriale cheie din UE (industria chimică), oferind în
acelasi timp şi posibilitatea de a influenţa competitivitatea multora din utilizatorii secundari de
produse chimice (”downstream users”).

11
Propunerea legislativă privind sistemul REACH a fost contestată de către reprezentanţii
industriei chimice europene care au caracterizat sistemul ca inutilizabil (unworkable) şi
birocratic, opinând ca introducerea sa va conduce la pierderea competitivităţii, a unui numar
impresionant de locuri de muncă şi la creşterea costurilor. Mai multe studii de impact realizate de
diferite firme de consultantă au condus la concluzia că implementarea sistemului REACH va fi
insoţită de costuri imense, greu de suportat de către industria chimică europeană.

În domeniul biocidelor, la nivel comunitar se are in vedere revizuirea legislaţiei privind punerea
pe piaţă a produselor biocide. Acestă propunere urmează Raportului din 2007 referitor la
implementarea Directivei Biocide (98/8/CE). Obiectivul este un cadru legal revizuit pentru
reglementarea plasării pe piaţă a produselor biocide. Revizuirea are ca scop rezolvarea
îngrijorărilor legate de complexitate Directivei şi de costuri, precum şi de disponibilitatea
anumitor produse biocide. Revizuirea va aduce o simplificare semnificativă a cadrului legislativ
actual şi de asemenea, va duce la simplificarea procedurilor.

Referitor la protecţia stratului de ozon se are in vedere revizuirea Regulamentului 2037/2000

referitor la substanţelor care epuizează statul de ozon. E necesar ca unele prevederi ale
Regulamentului să fie modificate sau abrogate, deoarece consumul şi producţia de substanţe care
depreciaza stratul de ozon au fost reduse sau a încetat. Alte prevederi vor fi simplificate, cum ar
clarificarea definiţiilor şi procedurilor. De asemenea, vor înceta unele excepţii acordate unor
utilizatori de substanţe care epuizează stratul de ozon.

Regulamentul (CE) nr. 689/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind exportul şi

importul de produse chimice periculoase are ca principale obiective:

a) aplicarea Convenției de la Rotterdam privind procedura de consimțământ prealabil în

cunoștință de cauză, aplicabilă anumitor produși chimici și pesticide ce prezintă risc care fac
obiectul comerțului internațional,
b) promovarea responsabilității comune și a eforturilor comune de cooperare în domeniul
transportului internațional de produse chimice ce prezintă risc în vederea protejării sănătății
umane și a mediului de daunele potențiale
c) contribuția la utilizarea corectă din punct de vedere ecologic a produselor chimice ce prezintă
risc.

Comisia Europeana a adoptat, in luna iulie 2006, un pachet legislativ referitor la pesticide care
include şi Directiva privind stabilirea unui cadru pentru actiunile comunitare desfasurate in
vederea atingerii utilizarii durabile a pesticidelor. Aceasta Directiva alaturi de Strategia privind
utilizarea durabila a pesticidelor privind stabilirea unui cadru pentru actiunile comunitare
desfasurate in vederea atingerii utilizarii durabile a pesticidelor şi Propunerea de Regulament
privind introducerea pe piata a produselor de protectie a plantelor masuri legislative raspunde
unui obiectiv din cadrul celui de-al saselea Program Comunitar de Actiune si anume:
“Reducerea impactului pesticidelor asupra mediului si sanatatii umane si atingerea unei
dezvoltari durabile a pesticidelor, precum si reducerea generala semnificativa a utilizarii
pesticidelor in corelare cu protectia necesara a plantelor.”

Obiectivele specifice ale Directivei sunt:

- minimizarea periculozitatii si riscurilor utilizarii pesticidelor asupra sanatatii umane si a
mediului;
- imbunatatirea controalelor utilizarii si distribuirii pesticidelor;
- reducerea nivelului de substante active daunatoare, substituirea substantelor periculoase cu
alternative mai sigure (inclusiv alternative non-chimice);

12
- incurajarea practicarii unei agriculturi cu continut scazut in pesticide;
- stabilirea unui sistem transparent pentru raportare si monitorizare a progreselor, in vederea
atingerii obiectivelor strategiei, inclusiv dezvoltarea unor indicatori durabili.

De asemenea, in propunerea de Directiva sunt incluse şi principalele masuri prevazute de

Strategia Tematica, si anume:
- elaborarea Planurilor Nationale/Regionale de Actiune – stabilirea unor tinte cantitative;
- crearea unui sistem de instruire si de constientizare a publicului;
- inspectia periodica si obligatorie a echipamentelor de aplicare a pesticidelor;
- interzicerea sistemelor de pulverizare (spray-uri);
- cresterea protejarii mediului acvatic;
- definirea zonelor de utilizare redusa sau zero a pesticidelor;
- promovarea unei agriculturi cu continut scazut in pesticide si crearea unui Management
Integrat al Daunatorilor (IPM).

Pachetul legislativ referitor la pesticide adoptat de Comisia Europeana in luna iulie 2006 contine
si o propunere de Regulament privind plasarea pe piata a produsilor de protectie a plantelor
comunitar care sa inlocuiasca actuala reglementare in domeniu, Directiva 91/414/CEE privind
introducerea pe piaţa a produselor de protecţie a plantelor.

Scopul regulamentului este de a asigura un nivel inalt de protecţie a consumatorilor şi a

mediului, in paralel cu imbunataţirea prevederilor legislative, creşterea competitivitaţii şi
clarificarea şi simplificarea procedurilor. In plus, alegerea regulamentului ca instrument legal va
asigura ca prevederile vor fi implementate concomitent şi in acelaşi mod in toate statele membre,
reducand astfel sarcinile administrative şi asigurand claritatea pentru agenţii economici implicaţi.

In esenţa, toate cele 3 documente urmaresc limitarea substanţiala a utilizarii pesticidelor, pe

motive de sanatate publica şi protecţie a mediului. Mai mult, se poate aprecia ca tendinţa va
continua in UE si pe termen lung, avand in vedere accentul pus la nivel politic european pe
protecţia mediului şi, respectiv, sanatate umana. De altfel, aceasta abordare priveşte ansamblul
substanţelor chimice, aşa cum reiese şi din Regulamentul REACH.
Totdata abordarea comunitara vizeaza asigurarea unui grad mai ridicat de protectie pentru
persoanele care intra in contact direct sau indirect cu pesticide precum si pentru mediu.

 Organisme modificate genetic

Organismele modificate genetic (OMG) se afla în centrul dezbaterii politice, economice şi

sociale în Europa. Deşi cetăţenii europeni s-au declarat, în majoritate împotriva OMG, iar statele
membre nu au ajuns la un consens în această privinţă, Comisia Europeană a decis să ridice
moratoriul impus în anul 1999 şi să autorizeze vanzarea de porumb modificat genetic.

Regulamentul nr. (CE) 1830/2003 privind trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate

genetic şi trasabilitatea alimentelor şi hranei pentru animale, produse din organisme modificate
genetic şi care amendează Directiva 2001/18/CE prevede etichetarea produselor care conţin
organisme modifcate genetic. Pentru produsele preambalate constituite din sau conţinând OMG
trebuie să fie înscrisă pe etichetă menţiunea "Acest produs conţine organisme modificate
genetic" sau menţiunea "Acest produs conţine «numele organismului/organismelor»
modificat/modificate genetic" (această prevedere este cuprinsă în Hotărârea Guvernului nr.
173/2006, hotărâre emisă pentru implementarea la nivel naţional a Regulamentul nr. (CE)
1830/2003).

13
În cadrul Consiliului de Mediu din 4-5 decembrie 2008 au fost adoptate Concluziile Consiliului
referitoare la organisme modificate genetic.

Aceste Concluzii prevăd printre altele:

- Posibilitatea luării unor măsuri de restricționare, inclusiv de interzicere a OMG-urile pentru a
asigura protecția biodiversității în eco-sisteme fragile, cum ar fi siturile Natura 2000
desemnate conform Directivelor 76/409/CEE și 92/43/CEE pe baza evaluării riscului asupra
mediului bazat pe informații științifice.
- Posibilitatea stabilirii de zone libere de OMG-uri pe baza acordului voluntar, conform
legislației naționale relevante.

 Controlul poluării industriale

In data de 21 decembrie 2007, Comisia a adoptat propunerea de Directiva privind poluarea

industriala. Scopul directivei este de a intari cadrul legislativ existent in acest domeniu si
reducerea emisiilor proventite din industrie. In acelasi timp, aceasta propunere simplifica
legislatia existenta prin combinarea a sapte directive6. In prezent, aproximativ 52.000 de instalatii
fac obiectul reglementarii stabilite prin Directiva 96/6/1/CE (Dir. IPPC – prevenirea si controlul
integrat al poluarii). In acest sens, se doreste cresterea utilizarii “celor mai bune tehnici” (BAT) si
obligarea operatorilor economici de a utiliza tehnicile cost-efective in scopul atingerii unui nivel
inalt al protectiei mediului.

Datorita deficientelor legislatiei existente, nu s-a inregistrat o aplicare uniforma a BAT-urilor la

nivelul UE, conform cerintelor directivei IPPC. De asemenea, nu se inregistreaza o uniformitate
a conformarii cu cerintele legislatiei si controlul aplicarii acesteia, iar cadrul legal complex
conduce la costuri impovaratoare pentru industrie.

Noua directiva prevede:

 intarirea aplicarii cerintelor BAT la nivelul UE;
 stabilirea de valorile limita mai stricte pentru emisiile din anumite sectoare (instalatiile
mari de ardere);
 introducerea de prevederi privind inspectia, revizuirea conditiilor autorizatiilor si
raportarea conformarii;
 extinderea domeniului de reglementare al directivei si la alte activitati (ex.instalatiile de
ardere cu capacitatea cuprinsa intre 20 si 50MW) si clarificarea domeniului de
reglementare privind anumite sectoare (de ex. tratarea deseurilor).

Noua directiva va conduce la reducerea costurilor administrative pentru autoritati si operatori,

estimate de COM intre 105-255 milioane Euro pe an.

Pentru îmbunatăţirea accesului publicului la informaţia de mediu, s-a adoptat Regulamentul

privind stabilirea unui registru European coerent, integrat şi cuprinzător în vederea furnizării de
date pentru decidenţi şi facilitării participării publicului în luarea deciziei de mediu
(Regulamentul referitor la stabilirea Registrelor europene de poluanţi emisi și transferaţi şi
amendarea Directivei 91/689/CEE si 96/61/CE) – Regulamentul nr. (CE) 166/2006.

La nivel comunitar se intentioneaza revizuirea Directivei 2001/81/CE privind plafoanele

naţionale de emisii pentru anumiţi poluanţi atmosferici.

6
Cuprinde sapte directive: Dir. IPPC, Dir.1999/13/CE privind emisiile provenite din solventi, Dir.2000/76/CE
privind incinerarea deseurilor, Dir.2001/80 privind instalatiile mari de ardere (LCP), si Directivele 78/176/CEE,
82/883/CEE si 92/112/CE privind industria dioxidului de titan.

14
Scopul acestei revizuiri îl constituie stabilirea plafoanelor de emisii (ktone/an) care să fie
respectate de către Statele Membre până în 2020 pentru emisiile de SO 2, NOx, COV, NH3 şi
pentru particule (PM2,5), în vederea salvarii a circa 1,71 milioane de ani de viaţă, care se pierd
din cauza expunerii la praf, reducerii mortalitatii care are drept cauză expunerea la ozon şi
reducerii ameninţarii la adresa mediului, ameninţare rezultată ca urmare a eutrofizării şi
acidifierii. Emisiile de SO2 trebuie să scadă cu aproximativ 82%, emisiile de NO x cu aproximativ
60%, emisiile de COV cu aproximativ 51%, emisiile de amoniac cu aproximativ 27% şi emisiile
de PM2,5 cu aproximativ 59%, faţă de emisiile din 2000.

 Conservarea biodiversitatii

Problema unui suport financiar adecvat implementării reţelei Natura 2000 a fost, încă de acum 3
ani, subiectul unei rezoluţii a Consiliului şi Parlamentului European. Pentru pregătirea unui
răspuns fundamentat la această cerinţă, la sfârşitul anului 2002, Comisia Europeană (asistată de
un grup de experţi din statele membre şi diverse grupuri de interes) a întocmit raportul referitor
la finanţarea reţelei Natura 2000. Pe parcursul a circa doi ani s-a derulat un proces intens de
consultare atât a autorităţilor responsabile cu implementarea reţelei Natura 2000, cât şi a
publicului interesat. Stabilirea reţelei Natura 2000 (considerată cea mai mare şi coerentă reţea a
zonelor protejate din lume şi un instrument eficient al UE, pentru protejarea faunei şi florei) va
concretiza obiectivul de stopare a declinului biodiversităţii până în anul 2010.

Obiectul dezbaterilor care au avut loc atât în Consiliu, cât şi în cadrul Parlamentului European
sunt legate de opţiunile de co-finanţare a reţelei Natura 2000 (la nivelul Comisiei au fost propuse
două opţiuni de co-finantare: utilizarea fondurilor comunitare existente și creşterea fondului
LIFE Natura).

Abordarea Comisiei este de a urma opţiunea 1) prin integrarea finanţării în fondurile pentru
dezvoltarea rurală (RDR) şi fondurile structurale (SF). Această abordare are anumite limitări şi
obstacole şi anume:
 finanţarea managementului habitatelor şi speciilor periclitate n-ar putea fi acoperită în
totalitate din fondurile structurale şi cele pentru dezvoltare rurală;
 biodiversitatea nu reprezintă obiectivul principal al fondurilor de dezvoltare regională şi
rurală;
 instituţiile care au responsabilitate în gestionarea fondurilor de dezvoltare regională şi rurală
nu au experienţa în ceea ce privesţe coordonarea proiectelor privind conservarea naturii (este
important ca autorităţile responsabile pentru conservarea naturii să continue sa joace un rol
important în finanţarea reţelei Natura 2000);
 pierderea fondului LIFE Natura ar putea pune în pericol atingerea obiectivelor privind
biodiversitatea, stabilite pentru 2010.

Definitivarea desemnării siturilor Natura 2000 la nivelul întregii Uniuni Europene (inclusiv
pentru România şi Bugaria) este programată pentru începutul anului 2010, iar până în anul 2012
se doreşte finalizarea siturilor marine Natura 2000.

Pachetul privind biodiversitatea are în vedere două aspecte:

a) raportul pe termen mediu asupra implementării Planului de Acţiune referitor la
biodiversitate;
b) comunicarea asupra liniilor directoare pentru abordarea aspectelor referitoare la speciile
străine invazive.

Comunicarea are ca scop prezentarea diferitelor linii directoare disponibile pentru a reduce
ameninţarea la adresa patrimoniului natural european, ameninţare provenită din sosirea pe

15
teritoriul Uniunii Europene a speciilor non-native. Acţiuni viitoare împotriva speciilor invazive
urmează a fi propuse în perioada 2009-2010. Obiectivul este acela de a împiedica şi controla
pătrunderea speciilor străine invazive, prin aceasta protejându-se biodiversitatea europeană.

 Schimbari climatice

Pentru a-şi atinge obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, statele membre
trebuie să implementeze toate măsurile propuse, inclusiv prin implementarea mecanismelor
flexibile ale Protocolului Kyoto (schemele de comerţ cu emisii). La 1 ianuarie 2005 a intrat în
vigoare Directiva 2003/87/CE privind schema de comercializare a certificatelor de emisii de
gaze cu efect de seră. Pentru a facilita participarea la acest sistem, fiecare stat membru are
obligaţia să prezinte planurile naţionale de alocare. Conform planurilor naţionale de alocare,
fiecare stat membru UE trebuia sa hotărasca nivelul de emisii permis pentru intreprinderile 7
cuprinse în "Schema de comercializare" pentru perioada 2005-2007. De la 1 ianuarie 2008 a
început a doua perioada de alocare, pentru care Comisia a avizat deja pentru majoritatea Statelor
membre, Planurile Naţionale de Alocare pentru perioada 2008-2012.

UE a avut o intensă activitate diplomatică la nivel internaţional (”green diplomacy”) în

combaterea schimbărilor climatice, jucând un rol decisiv în realizarea celor două tratate majore
din acest domeniu, Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice şi
Protocolul Kyoto. În martie 2000, Comisia a lansat Programul European privind Schimbările
Climatice, care a condus la adoptarea unei serii de noi reglementări şi măsuri, printre care
schemele de comerţ cu emisii, care au devenit operative de la 1 ianuarie 2005.8

Pentru pregătirea celei de-a doua perioade de angajamente (perioada post–Kyoto), Comisia
Europeană a adoptat, comunicarea referitoare la viitoarele politici din domeniul schimbărilor
climatice. Documentul Comisiei subliniază că tranziţia la o societate ”interesată” de schimbările
climatice oferă oportunităţi economice pentru UE, venind în sprijinul atingerii obiectivelor
Strategiei Lisabona. Comunicarea prezintă, de asemenea, propuneri în legatură cu dezvoltarea
eficienţei energetice şi siguranţa furnizării de energie, inclusiv propuneri de creştere a cheltuielilor
UE pentru cercetare-dezvoltare în promovarea noilor tehnologii care să conducă la o reducere a
emisiilor de gaze cu efect de seră.

Pentru completarea legislaţiei în domeniu s-au adoptat Regulamentul privind anumite gaze cu
efect de seră (gaze fluorurate – F-gases) – Regulamentul (CE) nr. 842/2006 şi Directiva privind
emisiile de la sistemele de aer condiţionat de la vehiculele cu motor care amendează Directiva nr.
70/156/CEE – Directiva 2006/40/CE.

Regulamentul, bazată pe art. 95 (piaţa internă) şi art. 174 (mediu) ale Tratatului se referă la
utilizarea, valorificarea şi distrugerea gazelor fluorurate (prevăzute în Anexa A a Protocolului
Kyoto.) De asemenea, mai reglementează: etichetarea şi eliminarea produselor şi echipamentelor,
care conţin aceste tipuri de gaze; raportarea informaţiilor referitoare la aceste gaze; instruirea si
certificarea personalului, care lucrează în industriile utilizatoare.

Consiliul European din martie 2007 a reafirmat că angajamentele de reducere a emisiilor sunt
piatra de temelie a pieţei mondiale a carbonului. Ţările în curs de dezvoltare trebuie să reducă
emisiile de gaze cu efect de seră, în mod colectiv cu 30% până în 2020, în comparaţie cu 1990.

7
Întreprinderile care vor depăşi cota alocata de emisii vor avea două posibilităţi: ori să-şi reducă emisiile, ori să-şi
cumpere o cota mai mare de pe piaţa emisiilor.
8
Protocolul Kyoto reprezintă numai primul pas în domeniul schimbărilor climatice. Noi acţiuni vor trebui luate după
2012, an ce marcheaza sfârşitul ”primei perioade de angajament” din cadrul Protocolului.

16
Trebuie să aibă în vedere că trebuie să-şi reducă emisiile, în mod colectiv cu 60% până la 80%
până în 2050, în comparaţie cu 1990.

De asemenea, în cadrul Consiului European s-a subliniat faptul că Uniunea Europeană şi-a luat
angajamentul să transforme Europa într-o economie eficientă din punct de vedere economic şi cu
emisii scăzute de gaze cu efect de seră. S-a decis că până la încheierea unui acord global post-
2012 şi fără a-şi prejudicia poziţia în negocierile internaţionale, Uniunea Europeană să îşi ia un
angajament ferm şi independent de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 20%
până în 2020, în comparaţie cu 1990.

Cartea Albă privind adaptarea la schimbările climatice, care va fi lansată de Comisia Europeană
prezintă o declaraţie asupra politicilor şi măsurilor care asigură adaptarea la schimbările
climatice în diferite sectoare ale vieţii europene (de ex: în industrie, agricultură, energie, pescuit,
silvicultură, turism, politică socială). Obiectivul acestei Carte este acela de a evita efecte
semnificative asupra sănătăţii umane, biodiversităţii şi habitatelor şi asupra calităţii vieţii
cetăţenilor Uniunii Europene.

In 20 decembrie 2006, Comisia Europeana a adoptat propunerea de Directiva pentru modificarea

Directivei 2003/87/CE pentru includerea activitaţilor aeronautice in schema UE de
comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera.

Actuala schema comunitara funcţioneaza prin alocarea unui numar de certificate operatorilor,
fiecare certificat dandu-le acestora dreptul sa emita o tona de dioxid de carbon pe an. Numarul
total de certificate alocate stabileşte o limita a emisiilor generale ale participanţilor la schema. De
la 30 aprilie al fiecarui an operatorii trebuie sa depuna certificate astfel incat sa-şi acopere
emisiile. Operatorii pot comercializa certificatele astfel incat reducerile de emisii pot fi facute
acolo unde sunt cel mai eficiente din punct de vedere al costurilor.

Obiectivul acestei directive este reducerea impactului schimbarilor climatice atribuite aviaţiei
prin includerea emisiilor provenite din activitaţile aeronautice in schema de comercializare a
certificatelor de emisii şi reprezinta una dintre posibilile modalitati de abordare a domeniului
schimbarilor climatice.

Conform studiului de impact al Comisiei, prin implementarea propunerii de Directiva, pana in

2020 emisiile de gaze cu efect de sera generate de aviaţie se pot reduce cu mai mult de 45%,
reprezentand aproximativ 183 milioane tone CO2 anual.

Elementele cheie ale Directivei sunt urmatoarele:

- operatorii de aeronave vor fi entitaţile responsabile pentru conformarea cu obligaţiile impuse
de schema;
- schema va acoperi toate zborurile, care vor intra sub schema incepand cu anul 2012. Pentru
inceput, Directiva va acoperi activitatea operatorilor de aeronave, indiferent de naţionalitate;
- zborurile care sosesc dintr-o ţara terţa nu vor putea fi incluse acolo unde acea ţara terţa are
masuri echivalente in vigoare, precum un sistem de comerţ cu emisii;
- sunt excluse din schema: zborurile aeronavelor de stat; zborurile efectuate in scopul
verificarii sau testarii echipamentelor de navigaţie, zborurile circulare, zborurile de cautare şi
salvare zborurile aeronavelor a caror masa maxima certificata la decolare este mai mica de
5.700 kg, zborurile in regim VFR (visual flight rules - reguli de zbor la vedere) şi zborurile
de instruire;
- spre deosebire de schema existenta, metoda de alocare a certificatelor va fi armonizata la
nivelul UE, iar numarul de certificate ce vor fi alocate sectorului aviaţie va fi determinat la

17
 nivel comunitar in funcţie de media aritmetica a emisiilor generate de sectorul in perioada
2004-2006;
- certificatele vor putea fi licitate intr-un anume procent (care urmeaza sa fie stabilit) şi cele
ramase vor putea fi distribuite, cu titlu gratuit, pe baza unei formule de calcul (benchmark)
determinate in funcţie de numarul pasagerilor, incarcatura transportata şi distanţa de zbor;
- detaliile privind licitarea vor fi stabilite printr-un Regulament;
- operatorii de aeronave au aceleaşi obligaţii ca şi ceilalţi participanţi la schema; astfel trebuie
sa-şi monitorizeze şi sa raporteze emisiile de dioxid de carbon, sa depuna rapoarte de
monitorizare verificate de verificatori acreditaţi, sa returneze in registru numarul de
certificate corespunzator cantitaţii de dioxid de carbon emise in anul calendaristic anterior şi,
eventual, sa plateasca penalitaţi in cazul nerespectarii legislaţiei in vigoare;
- operatorii de aeronave vor avea posibilitatea sa tranzacţioneze certificate cu operatorii de
instalaţii staţionare prin echivalarea certificatelor din aviaţie cu certificatele din celelalte
sectoare EU ETS;
- transportul aerian intern este inclus in schema şi este supus aceloraşi reguli ca şi transportul
internaţional;
- operatorii din sectorul aviaţie nu vor avea nevoie de autorizaţie privind emisiile de gaze cu
efect de sera;
- operatorii de aeronave vor avea posibilitatea de a folosi unitaţile de reducere a emisiilor
(ERU) rezultate in urma dezvoltarii unui proiect de tip Joint Implementation (JI) şi reducerile
de emisii certificate (CER) rezultate in urma dezvoltarii unui proiect de tip Mecanism de
Dezvoltare Curata (CDM).

O alta iniţiativa legislativa în ceea ce priveste reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera de
refera la reducerea emisiilor de CO2 provenite de la autovehicule .

In data de 7 ianuarie 2007, Comisia a adoptat o Comunicare privind rezultatele revizuirii

Strategiei Comunitare pentru reducerea emisiilor de CO2 provenite de la autovehicule.
Comunicarea recunoşte ca, luand în considerare angajamentele UE sub Protocolul Kyoto, toate
sectoarele trebuie sa contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera. Autovehiculul
uzat are un impact semnificativ în ceea ce priveşte schimbarile climatice, circa 12% din emisiile
totale de CO2 la nivelul UE provenind din consumul de carburantul de catre autovehiculele de
pasageri.

Comisia a prezentat propunerea legislativa referitoare la reducerea emisiilor de CO 2 de la

autovehicule în data de 19 decembrie 2007. Propunerea va implementa orientarile politice
formulate de statele membre în primavara acestui an, în sensul atingerii, pana în 2012, a unui
nivel de emisii de 130 g CO 2/km, din imbunatatiri a performantei motorului, sau de 120 g/km
cumulat cu alte cerinte tehnice (combustibil, pneuri etc.).

Parametrul cantitativ din propunerea COM este inclinarea (panta) raportului dintre media
emisiilor de CO2 şi masa medie a autovehiculelor produse. Pentru producatorii „generalişti” (care
acopera toate capacitaţile cilindrice) panta ideala ar trebui sa fie „0º” (media emisiilor generate
de ansamblul producţiei sa fie limita propusa de COM, de 130 g/km, indiferent de masa medie a
autovehiculelor). Pentru producatorii de autoturisme mari, panta ideala ar fi cat mai aproape de
90º (masinile cele mai mari ar putea emite extrem de mult). In abordarea COM panta este de
aproximativ 60º (foarte aproape de obiectivul unor producatori cum sunt Mercedes sau BMW).
Producatori cum sunt Renault considera, din ratiuni de viabilitate economica a productiei, ca
panta nu poate depaşi 45º, iar Peugeot – Citroën 30º.

 Strategia de dezvoltare durabilă

18
În anul 2007, statele membre au elaborat rapoarte de progrese privind Strategiile Naţionale
pentru Dezvoltare Durabilă, urmând ca până la sfârşitul anului 2008 fiecare statele membre să-şi
revizuiasca propria Strategie Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, ţinând cont de Strategia
Europeană pentru Dezvoltare Durabilă revizuită în anul 2006.

Provocările, aşa cum sunt prevăzute şi în Strategia Europeană pentru Dezvoltare Durabilă
Revizuită sunt: Schimbările climatice şi energia curată, Transportul durabil, Producţia şi
consumul durabile, Conservarea şi managementul resurselor naturale, Sănătatea publică,
Incluziunea socială, demografia şi migraţia, Sărăcia globală şi provocările dezvoltării.

Din analiza Rapoartelor de progrese ale SM au devenit prioritare: Schimbările climatice,

Resursele Naturale şi Incluziunea socială şi sărăcia, restul provocărilor iniţiale, fiind, de fapt
instrumente şi mijloace pentru atingerea acestor trei teme.

În prezent, schimbările climatice sunt cea mai mare provocare pentru dezvoltarea durabilă,
înregistrându-se tendinţe pozitive în domeniul energiei. UE va promova în continuare acţiuni
privind eficienţa energetică şi energia regenerabilă. Deşi se înregistrează un progres în a face
transportul mai eficient energetic, există probleme în rezolvarea decuplarii creşterii/dezvoltării
transportului de creşterea economică, precum şi în găsirea de noi modalităţi pentru încurajarea
unei mobilitati mai mici a mărfurilor şi a populaţiei, transportul înregistrând, per ansamblu, o
tendinţă non-durabilă. De asemenea, există dificultăţi în conformarea cu obligaţiile Protocolului
de la Kyoto, Uniunea Europeană, intenţionând să-şi dubleze eforturile pentru a atinge ţintele
Kyoto în cadrul Conferintei Parţilor care se desfăşoara la Bali, Indonezia în luna decembrie
2007. În ceea ce priveste resursele naturale, atenţia a fost captată de nereuşitele în implementarea
Strategiei Europene pentru Biodiversitate. Resursele naturale prezintă deja un risc mai mare în
Europa din cauza creşterii impactului schimbărilor climatice şi a urbanizării, fiind necesar în
prezent să i se acorde o mai mare prioritate.

 Mediul si sanatatea

Comisia a prezentat in data de 11 iunie 2007 Comunicarea privind Revizuirea Planului de

actiune European privind Mediul si Sanatatea pentru perioada 2004-2010.

Uniunea Europeana este implicata in protectia mediului, precum si in promovarea sanatatii

pentru toti cetatenii sai. Tinand cont de interactia dintre mediu si sanatate, este esentiala intatirea
cercetarii pentru a acoperi cunostintele lipsa in vederea unei mai bune intelegeri a relatiei dintre
mediu si sanatate, permiterea planificarii stiintifice si elaborarea planificarii de luare a deciziei.

Se accentueaza astfel nevoia de dezvoltare adecvata care sa anticipeze, sa previna si sa raspunda

amenintarilor potentiale, minimizand astfel impactul asupra sanatatii, asociat cu factorii de
mediu. Totodata este subliniata necesitatea de intarire a implicarii tuturor factorilor relevanti,
imbunatatirea constientizarii mediului si sanatatii si promovarea participarii publicului. O
importanta deosebita este reprezentata de continuarea dezvoltarii sistemelor de mediu si sanatate,
precum si a retelei Europene mediu si sanatatea.

Concluziile Consiliului adoptate in decembrie 2007 au incearcat sa ajute la stabilirea prioritatilor

si resurselor care sa fie destinate celui de-al doilea ciclu al Stategiei Uniunii Europene privind
Mediul si Sanatatea si sa pregateasca calea pentru participarea Uniunii Europene la cea de-a 5-a
conferinta Ministeriala privind mediul si sanatatea care se va desfasura in anul 2009, in Italia.

Preşedinţia portugheza a dorit sa dea un impuls major acestui dosar şi sa consolideze procesul de
integrare a preocuparilor de Mediu si Sanatate in cadrul altor politici comunitare relevante.

19
 Protectia mediului prin dreptul penal

In data de 9 februarie 2007, Comisia a inaintat o propunere de directiva privind protecţia

mediului prin dreptul penal, in vederea garantarii unui nivel ridicat de protecţie a mediului si in
scopul asigurarii uniformizarii protecţiei mediului la nivel comunitar şi inlocuirii Deciziei Cadru
privind protecţia mediului in dreptul penal, abrogata de Curtea de Justiţie la 13 septembrie 2005.

Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind

protecția mediului prin intermediul dreptului penal a fost publicată în Jurnalul Oficial L 328,
Anul 51, 6 Decembrie 2008.

Un nivel uniform de protecţie in domeniul legislaţiei penale de mediu in Europa este necesar şi
oportun.
Directiva stabileşte un set minim de infracţiuni grave impotriva mediului care ar trebui
considerate de natura penala pe intreg teritoriul Comunitaţii atunci cand sunt comise cu intenție
sau cel puţin printr-o culpăgravă, cum ar fi:
- Deversarea, emiterea sau introducerea unei cantități de materii sau de radiații ionizante în aer,
sol sau apă, care provoacă sau este probabil să provoace decesul sau vătămarea gravă a unei
persoane sau daune semnificative calității aerului, calității solului sau calității apei, ori
animalelor sau plantelor;
- colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deșeuri, inclusiv controlul acestor
operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare și inclusiv acțiunile întreprinse de
comercianți sau intermediari (gestionarea deșeurilor), care provocă sau este probabil să
provoace decesul sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calității
aerului, calității solului sau calităţii apei ori animalelor sau plantelor;
- exploatarea unei uzine în care se desfășoară o activitate periculoasă sau în care sunt
depozitate sau utilizate substanțe sau preparate periculoase și care, în exteriorul uzinei,
provoacă sau este probabil să provoace decesul sau vătămarea gravă a unei persoane, sau
daune semnificative calității aerului, calității solului sau calității apei, ori animalelor sau
plantelor;
- uciderea, distrugerea, posesia sau obținerea de specimene din speciile de faună sau floră
sălbatică protejate, cu excepția cazurilor în care fapta afectează o cantitate neglijabilă de
astfel de specimene și are un impact neglijabil asupra stării de conservare a speciilor.
Participarea şi instigarea la astfel de activitaţi sunt de asemenea, sancționate ca infracţiuni.
Domeniul de aplicare a raspunderii juridice a persoanelor juridice este definit in detaliu.

Infracţiunile trebui pedepsite prin sancţiuni penale eficiente, proporţionale şi descurajatoare

Comunitatea şi statele membre au adoptat numeroase acte normative care vizeaza protecţia
mediului. Cu toate acestea, diverse studii arata ca sancţiunile aplicate in prezent in statele
membre nu sunt intotdeauna suficiente pentru o aplicare eficienta a politicii comunitare privind
protecţia mediului. Sancţiunile penale nu sunt in vigoare in toate statele membre pentru toate
infracţiunile grave din domeniul protecţiei mediului, deşi numai amenzile penale vor avea un
efect descurajator suficient din mai multe motive:
- In primul rand, impunerea de sancţiuni penale demonstreaza o dezaprobare sociala de
natura diferita, din punct de vedere calitativ, in comparaţie cu sancţiunile administrative
sau cu mecanismele de compensare din cadrul dreptului civil.
- In al doilea rand, este posibil ca sancţiunile administrative sau alte sancţiuni financiare sa
nu fie descurajatoare in cazurile in care autorii infracţiunilor dispun de venituri reduse
sau, din contra, de venituri foarte ridicate. In astfel de cazuri s-ar putea impune pedepse
cu inchisoarea.

20
 - In plus, mijloacele de cercetare şi de urmarire penale (şi cele de asistenţa juridica
reciproca intre statele membre) sunt mai puternice decat instrumentele administrative sau
de drept civil şi pot imbunataţi eficienţa procedurilor respective.
- In cele din urma, faptul ca ancheta a fost desfaşurata de alte autoritaţi decat autoritaţile
administrative care au acordat licenţele de exploatare sau autorizaţiile de poluare
reprezinta o garanţie suplimentara a imparţialitaţii.

In afara faptului ca tipul sancţiunilor aplicate difera de la un stat membru la altul, exista, de
asemenea, diferenţe semnificative in ceea ce priveşte nivelul sancţiunilor care se aplica unor
infracţiuni similare sau identice. Infracţiunile impotriva mediului sunt adesea de natura
transfrontaliera sau au efecte transfrontaliere. Pot astfel profita, in prezent, de diferenţele care
exista intre legislaţiile statelor membre, pentru a obţine beneficii. In consecinţa, problema trebuie
abordata prin acţiuni la nivel comunitar.

 Pachetul productie si consum durabil compus din :

 Planul de actiune pentru productia si consumul durabil si politica industriala durabila
(SCP-SIP)
 propunerea de modificare a Regulamentului privind eco-etichetarea
 propunerea de modificare a Regulamentului privind sistemele de audit al
managementului de mediu (EMAS)
 Directiva privind eco-design-ul
 Comunicarea privind achizitiile publice verzi (GPP)

Aspectele privind producţia şi consumul durabil sunt legate de protecţia mediului şi de

schimbările climatice. Preşedinţia UE şi-a anunţat intenţia de a susţine iniţiativele de creştere a
gradului de conştientizare printre cetăţenii statelor membre ale UE. Aceste iniţiative se referă în
special la etichetarea organizaţiilor aplicând o abordare ecologică (revizuirea Regulamentului
existent privind participarea voluntară a organizaţiilor la schema de management de mediu şi
audit – EMAS) şi la susţinerea promovării sistemului de eco-etichetare a produselor. Se doreşte
obţinerea acordului cu Parlamentul European la prima citire.

Obiectivul principal al regulamentului este consolidarea sistemului comunitar de management şi

audit de mediu prin creşterea eficienţei sale şi a interesului prezentat de aceasta pentru
organizaţii, în scopul extinderii numărului de organizaţii care aplică acest sistem, a recunoaşterii
EMAS ca sistem de management de mediu etalon şi producerii unui impact dincolo de sfera
organizaţiilor înregistrate în cadrul EMAS.

 Pachetul schimbari climatice si energie din surse regenerabile

Pachetul legislativ a fost dat publicităţii în data de 23 ianuarie 2008 si este rezultatul deciziei
Consiliului European din martie 2007 privind necesitatea stabilirii unor obiective precise în
demonstrarea angajamentului ferm al Uniunii Europene în lupta împotriva schimbărilor
climatice.
Consiliul European a stabilit două obiective cheie:
 Reducerea cu cel puţin 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020 faţă
de anul 1990 şi cu 30% dacă se ajunge la un acord internaţional;
 O pondere a energiilor regenerabile în consumul final de energie al UE de 20% până în
anul 2020, incluzând în aceasta şi ţinta de 10% biocarburanţi în totalul consumului de
carburanţi utilizaţi în transporturi.

Pachetul legislativ elaborat de Comisia Europeana pregăteşte tranziţia către o economie cu emisii
de dioxid de carbon scăzute. Aceasta se poate realiza printr-un mix de politici sectoriale care să

21
asigure nu numai reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar şi securitatea energetică prin
creşterea ponderii energiilor regenerabile în consumul final de energie şi nu în ultimul rând, a
creşterii eficienţei energetice în toate sectoarele (planul de acţiune în domeniul eficienţei
energetice care prevede o îmbunătăţire a acesteia cu 20% până în anul 2020).

Ţintele stabilite la nivelul UE au fost distribuite la nivelul fiecarui Stat Membru pe baza
principiilor esenţiale care guvernează UE, criteriul principal fiind PIB/cap de locuitor.

Propunerile care fac parte din pachetul legislativ sunt:

 propunerea de Decizie privind efortul Statelor Membre de a reduce emisiile de gaze cu
efect de seră, astfel incât să se respecte angajamentele Comunităţii de reducere a
emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020
 propunerea de Directiva de modificarea Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătăţirii şi
extinderii schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră;
 propunerea de Directiva privind promovarea utilizării surselor regenerabile de energie;
 propunerea de Directiva privind captarea şi stocarea dioxidului de carbon şi
 Linii directoare privind ajutorul de stat în domeniul mediului

a) Decizia privind efortul Statelor Membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră pentru
îndeplinirea angajamentelor până în 2020 (effort-sharing)
Decizia prevede ţinte pentru emisiile de gaze cu efect de seră aferente acelor sectoare de
activitate care nu intră sub incidenţa prevederilor schemei de comercializare a certificatelor de
emisii de gaze cu efect de seră instituită prin Directiva 2003/87/CE (ETS), directivă care face
obiectul modificării şi extinderii domeniului de aplicabilitate.

Criteriul avut în vedere la distribuţia eforturilor de reducere între Statele Membre este PIB/cap
de locuitor. Având în vedere diferenţele de dezvoltare economică şi luând în considerare
necesitatea creşterii economice în noile State Membre, reducerea de 10% pentru sectoarele non
ETS se reflectă prin ţinte diferite, situate între – 20% şi + 20%.

România este prevăzută cu un procent de +19% faţă de anul 2005 pentru sectoarele non ETS
(transporturi, agricultură, deşeuri, servicii, locuințe în principal încălzire, instalaţii mici care nu
fac obiectul shemei de comercializare).

Statele Membre au posibilitatea să păstreze reducerile înregistrate într-un an pentru a fi utilizate

în următori ani din perioada de alocare 2013-2020, și să se ”imprumute” din anul următor pentru
a-și îndeplini obligațiile pentru anul în curs.

De asemenea, Statele Membre au posibilitatea de a transfera altor State Membre, atât ex-ante cât
şi ex-post, drepturile de emisii neutilizate din surse non-ETS, creându-se astfel o flexibilitate
suplimentară Statelor Membre în atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor.

b) Directivă de modificare a Directivei 2003/87/CE pentru a îmbunătăţi şi extinde schema de

comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră(EU ETS)
Directiva prevede, în principal:
 extinderea domeniului de aplicare prin includerea de noi sectoare şi tipuri de gaze cu
efect de seră (ex. industria chimică şi petrochimică, industria aluminiului, prelucrarea
metalelor neferoase, instalaţii pentru captarea şi stocarea carbonului si a gazelor cu efect
de sera, altele decât CO2 aferente acestor tipuri de industrii, respectiv: N2O şi PCF-urile);
 excluderea instalaţiilor mici – care emit mai puţin de 25 000 t CO 2/an și putere termică
mai mare de 20 MW şi mai mică de 35 MW. Se acceptă această excludere doar dacă
Statele Membre dovedesc că există măsuri echivalente (în vigoare) de reducere a

22
 emisiilor de gaze cu efect de sera şi mai eficiente din punct de vedere al costurilor
comparativ cu participarea la schemă.
 metode de alocare: benchmarking-ul şi licitaţia reprezintă metode de alocare
complementare importante pentru perioada a treia şi perioadele subsecvente
o pentru sectorul energetic, respectiv producerea de electricitate – in Statele
Membre care indeplinesc unul dintre cele trei criterii stabilite de Directiva
(rețeaua națională de energie electrică nu a fost, în 2007, conectată, direct sau
indirect, la sistemul interconectat exploatat de Uniune pentru coordonarea
transmiterii de energie electrică (UCTE) sau dacă rețeaua națională de energie
electrică a fost conectată în 2007 direct sau indirect la rețeaua exploatată de
Uniune pentru coordonarea transmiterii de energie electrică (UCTE) printr-o
singură linie cu o capacitate mai mică de 400 MW sau dacă în 2006, peste 30%
din energie a fost produsă pe baza unui singur combustibil fosil și dacă în 2006,
produsul intern brut pe cap de locuitor la prețurile pieței nu a depășit 50% din
produsul intern brut pe cap de locuitor al UE) procentul de certificate licitate
pentru 2013 va fi de minim 30% și va fi extins treptat până la 100% cel târziu în
2020. RO este eligibilă conform celui de-al treilea criteriu Excepţie face
producerea de energie în sistem de cogenerare, în condiţii de eficienţă. Producţia
de energie termică, obţinută în sistem de cogenerare, pentru deservirea sistemelor
de încălzire centralizată este eligibilă pentru alocare gratuită.
o pentru instalaţiile din celelalte sectoare – altele decât cel energetic – tranziţia
graduală către licitarea 100% a certificatelor, însă până în 2020 se ajunge la zero
certificate alocate gratuit (ex: 2013 – 20% licitaţie şi 80% - gratuit pe baza
benchmarking-ului, procentele modificându-se gradual până se ajunge la zero
certificate alocate gratuit);
o alocare gratuită 100% pentru sectoare energo-intensive ce cad sub incidenţa
schemei şi sunt supuse concurenţei internaţionale (carbon leakage) pe baza unor
criterii cantitative şi calitative clare definite in cadrul Directivei (Un
sector/subsector este considerat ca fiind expus unui risc semnificativ de relocare a
emisiilor de CO2 în cazul în care: suma costurilor suplimentare directe și indirecte
rezultate din aplicarea directivei duce la o creștere a costurilor de producție mai
mare de 5% din valoarea sa adăugată brută și valoarea totală a exporturilor și a
importurilor împărțită la valoarea totală a cifrei de afaceri și a importurilor
depășește 10%. Prin derogare, un sector/ subsector este deopotrivă considerat ca
fiind expus unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de CO2 în cazul în care:
suma costurilor suplimentare directe și indirecte rezultate din aplicarea directivei
duce la o creștere a costurilor de producție mai mare de 30% din valoarea
adăugată brută sau, valoarea totală a exporturilor și a importurilor împărțită la
valoarea totală a cifrei de afaceri și a importurilor sale depășește 30%. Până la 31
decembrie 2009, COM va stabili lista sectoarelor supuse riscului.)
 distribuirea drepturilor de licitare a certificatelor
o regulă generală: 88 % x plafonul UE pentru licitaţie x ponderea emisiilor ETS
verificate 2005 a fiecărui Stat Membru în total emisii EU ETS (2007 – ptr RO/
BG )
o 10% - se distribuie între anumite State Membre pentru care PIB/loc este mai mic
decât media UE 27, iar rata de creştere a PIB-ului este mai mare de 120% (Belgia,
Bulgaria, Cehia, Estonia, Grecia, Spania, Italia, Cipru, Letonia, Lituania,
Luxemburg, Ungaria, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia și
Suedia). RO i se va acorda un procent de redistribuire a veniturilor de 53% din
cantitatea redistribuită.
o 2% - doar Statelor Membre care au realizat reduceri de emisii de cel puţin 20% in
2005 (Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Lituania, Letonia, Estonia, România. Polonia,
23
 Cehia, Estonia). RO i se va acorda un procent de redistribuire a veniturilor de
29% din cantitatea redistribuită.
 Licitaţia va fi deschisa si transparenta si va permite oricărui operator sa cumpere in orice
SM. Propunerea de Regulament ce urmează sa fie elaborata va include aspectele legate
de momentul in care vor fi organizate licitaţiile in SM (timing) si coordonarea acestora
pentru a evita orice abuz.
 cel puţin 50% din veniturile obţinute din licitarea certificatelor, trebuie utilizate pentru
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, adaptarea la efectele schimbărilor climatice,
cercetare şi inovare în domeniu, captare și stocarea geologică a carbonului, reducerea
efectelor sociale, etc. În acest sens va exista monitorizare continuă din partea Comisiei
Europene pentru a se asigura faptul că fondurile sunt utilizate corespunzător
 va exista o singură rezervă pentru instalaţiile nou intrate, gestionată la nivel comunitar –
regulile de alocare a certificatelor din această rezervă vor fi similare cu cele pentru
instalaţiile existente, respectiv alocarea se face gratuit prin aplicarea benchmarking-ului;
dacă din rezerva pentru instalatiile nou intrate ramân certificate neutilizate, ele vor fi
scoase ulterior la licitaţie spre sfârşitul perioad.ei de alocare. Se permite accesul la
rezerva pentru instalaţii nou intrate şi a extinderilor de capacitate nu doar a instalatiilor
noi (green field)
 întărirea funcţionării schemei se realizează pe baza noilor prevederi referitoare la
creşterea frecvenţei de raportare (bianuală) pentru instalaţiile care emit cantităţi mari de
gaze cu efect de seră (mai mult de 500 000 t CO 2/an), reguli armonizate privind:
verificarea şi acreditarea, actualizarea penalităţilor cu rata inflaţiei din zona EURO şi
închiderea instalaţiilor
 În cazul unui nou acord internațional, trecerea la un obiectiv mai ambițios se va face prin
procedura de co-decizie și cu posibila includere a unor măsuri tranzitorii și suspensive.
Propunerea legislativă se face în baza unui raport elaborat de Comisia Europeană în cel
mult 3 luni de la semnarea acordului internațional.

c) Directivă privind captarea şi stocarea CO2

Scopul propunerii de Directiva este de a permite stocarea permanentă a dioxidului de carbon

pentru a preveni şi reduce efectele negative asupra mediului şi sănătăţii umane.

Principalele prevederi ale propunerii de Directivă:

 stocarea este permisa doar pe teritoriul UE, în zonele economice şi platformele sale
continentale
 nu e permisă stocarea în mediu acvatic
 stabileşte criterii de evaluare şi desemnare a formaţiilor geologice, precum şi volumul
total de CO2 care poate fi stocat
 exploatarea formaţiunii geologice se face pe baza unei autorizaţii care se revizuieşte o
dată la 2 ani
 documentele şi toate materialele depuse în vederea emiterii unei autorizaţii, cât şi
autorizaţia, sunt transmise Comisiei spre analiză
 Operatorul va monitoriza întreaga activitate în vederea detectării eventualelor migrări,
pierderi de CO2, efectelor negative asupra mediului

7. Concluzii si actiuni viitoare

In dezvoltarea politicii comunitare de mediu se vor lua în considerare următoarele aspecte:

 integrarea dimensiunii de mediu în deciziile şi politicile sectoriale;

 promovarea dialogului cu societatea civilă în procesul decizional;
24
 o bună reglementare (“better regulation”) bazat pe evaluarea de impact a fiecărei propuneri
de reglementări;
 Încurajarea modului de producţie şi consum durabil prin:
o promovarea programelor naţionale de “achiziţii publice verzi”;
o integrarea costurilor de mediu în preţurile produselor şi serviciilor;
o revizuirea ghidurilor de acordare a ajutoarelor de stat în domeniul mediului (pentru a
putea fi promovate măsuri pozitive de stimulare);
o reforma subvenţiilor cu consecinţe negative asupra mediului care sunt incompatibile
cu dezvoltarea durabilă;
 Implementarea obiectivului UE de stopare a declinului biodiversităţii până în anul 2010,
(prin includerea cerinţelor legate de acest obiectiv în alte politici sectoriale).

Acţiunile viitoare necesar a fi realizate sunt urmatoarele:

 Conturarea strategiilor şi politicilor naţionale de mediu cu obiective clare şi măsuri coerente

de realizare, în funcţie de politicile şi strategiile comunitare, dar şi de priorităţile naţionale;
 Necesitatea evaluarii atente a tuturor proiectelor de acte normative comunitare în vederea
identificarii eventualelor dificultati privind transpunerea şi implementarea acestora şi
stabilirea clara a responsabilitatilor institutiilor implicate (pentru a se evita suprapunerea
responsabilitatilor, care ar conduce la o ingreunare a procesului de transpunere si
implementare); analiza atenta a propunerilor care ar putea avea legatura cu perioadele de
tranzitie solicitate de Romania in procesul de negociere (depozitare; controlul transporturilor
de deseuri din si inspre UE, incinerare, controlul integrat al poluării); Este necesara o analiza
cost – beneficiu pentru fiecare noua propunere (identificarea dificultatilor si gasirea
masurilor de eliminare a acestora, stabilirea sectoarelor care pot fi afectate de aceasta
legislatie, estimarea costurilor si beneficiilor aplicarii unei astfel de reglementari);
participarea expertilor nominalizati ca persoane de contact pe fiecare domeniu, la reuniunile
grupurilor de lucru de la nivelul Consiliului UE, cat si la comitologie (CE); promovarea
dialogului direct intre expertii romani si expertii comunitari;
 Urmarirea evoluţiilor şi evaluarea impactului Regulamentului REACH asupra industriei
românesti (în principal asupra industriei chimice, inclusiv asupra utilizatorilor secundari de
produse chimice „downstream users”); cooperarea si dezvoltarea schimbului de informaţii
între instituţiile implicate şi părtile interesate (stakeholders);
 Continuarea procesului de întărire a capacitaţii institutionale, in scopul unei implementări
eficiente a legislaţiei din domeniul protecţiei mediului, precum şi a celor care vor fi adoptate
la nivel comunitar, în viitorul apropiat (in domeniul managementului deşeurilor, calităţii
apelor, calităţii aerului, substanţelor chimice, etc);
 Activitatea de cercetare trebuie să aibă un rol din ce în ce mai important în asigurarea
dezvoltării durabile prin creşterea eficienţei utilizării resurselor, prin dezvoltarea unor noi
tehnologii curate cu o productivitate ridicată şi consumuri materiale şi energetice reduse, prin
identificare unor noi resurse;
 În pregătirea şi adoptarea anumitor planuri şi programe din diverse domenii (agricultură,
transporturi, energie, etc) care pot avea efecte semnificative asupra mediului este obligatoriu
să se asigure integrarea obiectivelor şi cerinţelor de protecţie a mediului;
 O etapa decisivă în atingerea obiectivului de dezvoltare durabilă este reprezentată de
managementul eficient al resurselor naturale. În concepţia de elaborare a strategiilor şi
politicilor economice ale guvernelor s-a produs o modificare esenţială potrivit căreia s-a
considerat ca activitatea de protecţie a mediului reprezintă o componentă necesară
transformării sistemului economic şi a dezvoltării durabile a societăţii. Astfel, politicile şi
strategiile sectoriale care se vor dezvolta în Romania trebuie să ţină cont de următorul fapt, şi
anume ca, dimensiunile economică, socială si de mediu ar trebui sa aibă o importanţă egală,
ele să se susţina reciproc, promovându-se astfel, ideea echilibrului între dezvoltarea

25
 economică, echitatea socială, utilizarea eficientă şi protecţia mediului. În ceea ce priveşte
indicatorii care să monitorizeze dezvoltarea durabilă, acestia trebuie să dea o imagine
reprezentativă celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: societate, economie şi mediu;
 Ca stat membru, România se aliază eforturilor depuse de UE pe plan internaţional (pentru
combaterea schimbărilor climatice) şi va trebui sa adopte la nivel national politici şi strategii
de valorificare economică şi socială a nivelului redus de emisii din prezent şi de încadrare în
limitele angajamentelor viitoare pentru perioda post-Kyoto (post-2012); Este importantă
analiza posibilităţii îndeplinirii unor obiective pe termen lung de reducere a emisiilor de gaze
cu efect de seră, care vor fi la baza elaborarii viitoarelor strategii şi planuri de acţiune pentru
schimbări climatice pe termen lung pentru România. Astfel de strategii nu pot fi realizate fără
o analiză a politicilor/strategiilor existente şi în alte sectoare ale economiei din România,
îndeosebi în sectoarele industriei, energiei şi transporturilor. În promovarea unei astfel de
strategii trebuie avut in vedere nivelul actual al emisiilor de gaze cu efect de seră din
România şi scenariile posibile privind nivelurile viitoare ale emisiilor.

26