Sinteza - Caracteristicile Loc Urbane Si Rurale

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României
Studii de fundamentare
2014

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI
STUDII DE FUNDAMENTARE
Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor
proiectului cu titlul „Dezvoltarea de instrumente şi modele de
planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei
perioade de programare post 2013”
Beneficiar:
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA
Contract nr.: 122/ 02.07.2013

Elaboratori asociaţi:
S.C. Agora Est Consulting SRL
Administrator: Florin‐Silviu BONDAR
şi
Quattro Design SRL – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi
Director general: Toader POPESCU
STUDIUL 17. CARACTERISTICILE LOCALITĂŢILOR URBANE ŞI RURALE
Asociat responsabil: Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi
Raport de sinteză. 2014

Studiul 17
2
2
Caracteristicile localităților urbane şi rurale
Quattro Design – Arhitecți şi urbanişti asociați
2014
Studiul 17. Caracteristicile localităţilor urbane şi rurale

I. Informaţii generale
I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului
Domeniul 5. Reţeaua de localităţi
Studiul 17. Caracteristicile localităţilor urbane şi rurale
I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final)
Raport de sinteză
I.3. Lista autorilor, colaboratorilor
Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi
Autori: arh. urb. Şerban POPESCU‐CRIVEANU, arh. urb. Irina POPESCU‐CRIVEANU, urb. arh. Ana PETRESCU, urb. peisg. Carmen
MOLDOVEANU, urb. Alexandra HAJNŠEK
Colaboratori: dr. arh. Horia MOLDOVAN, , dr. arh. urb. Toader POPESCU, urb. Alina MARINESCU, urb. Ramona UNGUREANU
Cartografie, GIS: dr. geogr. Gheorghe HERIŞANU, dr. geogr. Sorin BĂNICĂ
I.4. Cuprinsul raportului
V. Raport de sinteză
V.1. Scopul studiului, problematică şi ipoteze de cercetare
V.2. Diagnostic
V.3. Tendinţe de evoluţie
V.4. Priorităţi de dezvoltare
V.5. Sinteza strategică şi operaţională
Tabelul 17.1. Suprafeţe de teren pe categorii de folosinţă, România – sinteză, 2012
Tabelul 17.2. România, Municipiul București şi Judeţul Ilfov – Evoluţia populaţiei, a spaţiilor construite şi a densităţii
populaţiei 2002‐2012
Tabelul 17.3. Ponderea suprafetelor de teren aflate in teritoriul intravilan în raport cu suprafața totală a teritoriului
administrativ. Studiu de caz – localitățile vecine Municipiului București
Tabelul 17.4. Ipotezele de creştere ale teritoriilor intravilane 2012‐2020
Graficul 17.1. Evoluţia suprafeţelor construite în România
Graficul 17.2. Evoluţia suprafeţelor construite în Municipiul Bucureşti
Graficul 17.3. Suprafaţa de teren aferentă unui locuitor
Graficul 17.4. Suprafaţa de teren aferentă unui locuitor, pe categorii de folosinţă
Graficul 17.5. Evoluţia suprafeţelor construite în Judeţul Ilfov
Graficul 17.6. Evoluţia procentului de ocupare a teritoriului administrativ al zonelor metropolitane
Graficul 17.7. Tipuri de țesuturi urbane în localitățile din România
Graficul 17.8. Evoluţia teritoriului de dezvoltare a oraşului Bucureşti: perimetrul construibil (până în 1990) şi teritoriul
intravilan (după 1990)
Graficul 17.9. Ipoteză de creştere a teritoriului intravilan în localităţile ţării, perioada 2012‐2020 – rata anuală de
creștere
Graficul 17.10. Ipotezele de creştere a teritoriului intravilan în localităţile ţării, perioada 2012‐2020‐ indicele PITA maxim
Harta 17.1. Suprafaţa terenurilor neproductive pe UAT (2011)
Harta 17.2. Procentul terenului neproductiv din suprafaţa UAT (2011)
Harta 17.3. Teritoriul administrativ al Municipiului Bucureşti conform PUG 2000
Harta 17.4. UAT situate pe Coasta Mării Negre (teritoriul PATZ Zona costieră)
I.5. Anexă
Cuprinsul raportului final
3
Studiul 17
4
V. Raport de sinteză
V.1. Scopul studiului, problematică şi ipoteze de cercetare
Scopul studiului este precizarea modurilor specifice de structurare internă a localităţilor şi, în legătură cu aceasta, a tendinţelor de
evoluţie la nivel teritorial în orizontul de timp al cercetării în mod diferenţiat în mediile urban şi rural.
„Dezvoltarea echilibrată a reţelei de localităţi vizează realizarea unei relaţii armonioase între localitate şi teritoriu pe baza
principiilor privind dezvoltarea durabilă, echilibrarea internă, deschiderea spre exterior, valorificarea potenţialului existent,
complementaritatea funcţională şi sporirea autonomiei locale. Toate acestea presupun mobilizarea de parteneriate multiple între
actorii teritoriali pentru promovarea unei structuri elastice şi dinamice de organizare a reţelei de localităţi prin formarea,
consolidarea şi distribuţia echilibrată a unor poli de dezvoltare, în relaţie cu funcţiunile economico‐ sociale şi cu rolul lor teritorial”1.
Studiul tratează problemele interne ale localităţilor, problematică determinată geografic, politic, istoric, cultural. Studiul pune
accent pe o problemă de mare actualitate şi relevanţă pentru situaţia din România şi pentru SDTR: stabilirea consumului de
teren în oraşe, stabilirea „consumatorilor” din teritoriul ţării şi a evoluţiei previzibile a acestui tip de consum, în condiţiile în
care economia de resurse trebuie să reprezinte un obiectiv prioritar al SDTR. De asemenea, obiectivele de creştere a calității
locuirii (şi a calităţii factorilor de mediu în localităţi) impun o politică prudentă de consum de teren.
În acest sens, s‐a urmărit stabilirea următoarelor probleme cu impact major în teritoriu: funcţiunile urbanistice din localităţile
actuale; modul de construire în teritoriul UAT; elementele noi de structură din localităţi; legătura dintre localităţi şi noile
infrastructuri de transport (autostrăzi, artere de ocolire, poduri, aeroporturi).
Cercetarea a avut la bază următoarele ipoteze:
 Apariţia, ca urmare a procesului de dezvoltare, a unor funcţiuni urbane noi, cu tendinţa de a mări suprafeţele urbanizate și
dependența extinderilor spațiului urban de mijloacele de transport motorizate;
 Accentul pus pe dezvoltarea producţiei agricole, pe acţiunile legate de protecţia și valorificarea durabilă a mediului şi a
patrimoniului cultural vor deveni factori de atenuare a măririi suprafeţelor urbanizate;
 Scăderea populaţiei stabile şi depopularea totală a unor localităţi vor corecta tendinţele de expansiune ale localităţilor
urbane și vor încuraja cooperarea între localități.
Obiectivele studiului au constat în:
 Stabilirea unor politici de dezvoltare teritorială cu luarea în considerare a elementelor specifice ale localităţilor din România;
 Stabilirea principalelor efecte ale dezvoltării asupra structurii interne a localităţilor;
 Avantajele noii economii urbane şi a scăderii demografice în ceea ce priveşte compensarea efectelor nocive ale dezvoltării
asupra mediului, peisajului, calităţii vieţii.
V.2. Diagnostic
Principalele tendinţe care s‐au manifestat în ultimii 20 de ani şi care au condus la transformări notabile ale teritoriului şi ale
localităţilor, sunt următoarele2:
a. Înfiinţarea unor localităţi urbane şi reorganizarea sistemului de legături în teritoriu şi în localităţi;
b. Reaşezarea în teritoriu a populaţiei, cu dispersia locuirii către periferia localităţilor urbane şi către localităţile învecinate;
 Dispersia locuirii către periferia localităţilor urbane existente şi în localităţile din vecinătatea acestora
 Dezvoltarea zonelor de activităţi în periferia localităţilor urbane şi dezvoltarea de activităţi de‐a lungul axelor de
circulaţie dintre localităţi;
 Dezurbanizarea unei părţi din locuitorii oraşelor şi, implicit, creşterea suprafeţei construite din anumite localităţi rurale;
emigrarea sau plecarea temporară în alte ţări a unei părţi din adulţii apţi de muncă;
c. Implantarea sau dezvoltarea unor infrastructuri turistice majore şi organizarea turismului rural;
d. Delăsarea (sau uneori reconversia) zonelor industriale, militare, a altor zone de activităţi de mari dimensiuni3.
e. Modificări funcţionale în interiorul localităţilor:
 În zone urbane şi în vecinătatea acestora, creşterea cererii de spaţii pentru locuinţe individuale, pentru spaţii
comerciale, pentru alte activităţi şi modificarea modului de viaţă urbană, cu următoarele consecinţe:
 Apariţia cartierelor de locuinţe în periferiile localităţilor urbane, în locul pepinierelor, a zonelor forestiere şi agricole;
 Construirea de spaţii pentru locuinţe şi servicii în zonele ocupate anterior de unităţi industriale, militare, parcuri şi
scuaruri;
1
Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritorială România 2030‐ Document supus consultării publice, octombrie 2008, Cap. 3.‐ Prezentarea Conceptului Strategic de
Dezvoltare Teritorială a României, pct. 3.4. Obiective strategice, p. 44.
2
Rostrada, Quattro Design, Audit preliminar privind legislaţia în domeniul urbanismului în vederea codificării, beneficiar: MTCT, Faza I – Documentare, februarie

2007, Cap. 1.4.1.3.
3
Vezi Studiul 15. Reţeaua de localităţi după rang şi importanţă şi vezi Rostrada, Quattro Design, Audit preliminar privind legislaţia în domeniul urbanismului în
vederea codificării, beneficiar: MTCT, Faza I – Documentare, februarie 2007, Cap. 1.4.1.3.
4
2014
 Modificarea apartamentelor din blocuri prin transformarea în spaţii comerciale sau birouri;
 Apariţia funcţiunilor din sectorul terţiar în periferiile orașelor, în zonele de vad comercial şi de‐a lungul axelor de
legătură între localităţi;
 Apariţia chioşcurilor, tonetelor, comerţului ambulant şi dezvoltarea sau improvizarea unor spaţii pentru târguri;
 Delăsarea, într‐o primă etapă, a zonelor comerciale centrale şi reconversia acestora, într‐a doua etapă, în zone de
atracţie turistică şi de loisir, cu restrângerea locuirii din aceste zone.
 Începutul procesului de reabilitare a parcurilor, scuarurilor şi spaţiilor de agrement, cu artificializarea masivă a
suprafeţelor acestora;
 Înlocuirea clădirilor vetuste cu clădiri noi, fără respectarea legislaţiei de protejare a patrimoniului construit, într‐o
primă etapă şi, într‐o a doua etapă, acţiuni de restaurare a monumentelor istorice şi a unor zone istorice de mai
mari dimensiuni (Sibiu, Alba Iulia ş.a.).
 În zone rurale:
 Retrocedarea terenurilor agricole şi reconfigurarea, în mod implicit, a zonelor şi tipurilor de activităţi;
 Dezvoltarea unor zone de activităţi din sectoarele secundar şi terţiar pe terenuri agricole, altădată neconstruite;
 Restrângerea activităţilor agricole şi forestiere în zonele cu potenţial turistic, construirea masivă şi modificarea
structurală a acestor zone;
 În interiorul unora dintre localităţile rurale, procese similare cu cele din mediul urban, dar de mai mică anvergură..
Tendinţele care pot fi observate în teritoriul naţional sunt legate de lipsa unei planificări teritoriale în ultimele decenii care,
alături de modificarea necesităţilor funcţionale ale localităţilor, continuă aspectele negative constatate mai sus. Dezvoltarea
extensivă şi nestructurată a localităţilor (în special în areale turistice, în jurul marilor aglomerări urbane şi de‐a lungul axelor de
transport) conduce la diminuarea suprafeţelor fertile, la scăderea calităţii factorilor de mediu, la creşterea costurilor sociale
ale deplasărilor şi ale infrastructurilor edilitare şi de transport precum şi la alterarea ireversibilă a peisajului.
Inadecvarea tramei stradale din zonele de extindere a localităţilor la necesităţile populaţiei din aceste zone implică costuri
sociale mari şi, în viitor, necesitatea cheltuirii unor fonduri importante pentru reconfigurarea urbanistică a localităţilor.
În acelaşi timp, dezvoltarea zonelor centrale ale localităţilor s‐a realizat cu sacrificarea patrimoniului construit şi a
caracteristicilor tradiționale ale locuirii, construirea realizându‐se cu materiale, forme şi gabarite inadecvate, contribuind la
alterarea calităţilor urbane şi rurale şi, implicit, reducând atractivitatea localităţilor.
1. Evoluţia suprafeţelor construite ‐ generalităţi
1.a. Suprafeţe ocupate de localităţi şi infrastructuri
După anul 1990, suprafeţele construite s‐au mărit, cu precădere prin extinderea suprafeţelor localităţilor urbane. Datele
statistice avute la dispoziţie nu reflectă cu claritate acest proces de dezvoltare extensivă, deoarece categoria statistică „Alte
suprafeţe”, conţinută în tabelele care prezintă structura fondului funciar cumulează suprafeţele construite ale localităţilor cu
infrastructurile de transport şi cu terenurile neproductive (numai din anul 2001 sunt prezentare datele defalcate şi pe aceste
trei subcategorii).
Prezentarea succintă a evoluţiei suprafeţelor construite este realizată în funcţie de intensitatea creşterii în anumite teritorii,
urmărind patru subcapitole:
A. România;
B. Municipiul Bucureşti;
C. Judeţul Ilfov;
D. Zonele metropolitane ale polilor de creştere.

A. România
Suprafeţele de teren ocupate de construcţii, infrastructuri de transport, terenuri degradate şi neproductive au crescut de la
cca 14.810 kmp la sfârșitul anului 1990 (6,21% din totalul suprafeţei României) la cca 16.403 kmp la sfârşitul anului 2012
(6,89% din totalul suprafeţei României). Creşterea totală de cca 1.593 kmp în 22 de ani, cu o medie anuală de cca 72 kmp,
a avut însă o pantă mai accentuată în perioada 2002‐2012 când terenurile ocupate de „alte suprafeţe” au crescut cu cca 1.526
kmp (media este cca 153 kmp/an).
Suprafeţele terenurilor ocupate efectiv de construcţii (în localităţi) şi de căile de comunicaţie sunt înscrise în Anuarul Statistic
al României începând cu situaţia din 2002. Între anii 2002 şi 2012 (10 ani), aceste suprafeţe au crescut de la cca 10.259 kmp la
cca 11.406 kmp. Diferenţa de 1147 kmp (sau 114.700 ha) conduce la o medie a creşterii suprafeţelor construite de 11.474
ha/an; pentru comparaţie, în ultimii 10 ani creşterea suprafeţei construite a localităţilor ţării a acoperit la fiecare 2 ani
suprafaţa teritoriului Municipiului Bucureşti.
5
Studiul 17
6

Graficul 17.1. Evoluţia suprafeţelor construite în România Graficul 17.2. Evoluţia suprafeţelor construite în Bucureşti

Situaţia folosirii spaţiului, pe categorii de folosinţă, examinată prin media spaţiului total al ţării raportat la numărul de
locuitori, duce la concluzia că, din cca 1,1 ha de teren care îi revin unui locuitor, 534 mp reprezintă construcţii (localităţi), căi
de comunicație şi căi ferate (352 mp în localităţi şi 182 în căi de comunicaţie). Aceşti indici sunt deja neliniştitori: consumul de
spaţiu pentru construcţii este relativ mare și poate creşte în viitor; în teritoriul ţării sunt atât zone de congestionare a
suprafeţelor construite, cât şi de rarefiere a acestora, în care indicii sunt total diferiţi.
Teritoriul aferent unui locuitor se diminuează în funcţie de poziţia în ţară a unităţii administrative: în judeţul Ilfov,
4649mp/locuitor, adică cca 41% din media pe ţară; în municipiul Bucureşti, 124 mp/locuitor, adică cca 1% din media pe ţară.

Graficul 17.3. Suprafaţa de teren aferentă unui locuitor Graficul 17.4. Idem, pe categorii de folosinţă

6
2014

Graficul 17.5. Evoluţia suprafeţelor construite în Judeţul Ilfov
B. Municipiul Bucureşti
Municipiul Bucureşti, cu teritoriul administrativ de cca 238 kmp, a avut o creştere a suprafeţei construite de la 16.914 ha în
anul 2002, la 19.123 ha în anul 2012; creşterea totală de 2.209 ha în 10 ani, cu o rată anuală de cca 221 ha, este caracteristică
pentru o dezvoltare extensivă şi necontrolată a oraşului, în condiţiile în care populaţia acestuia începe să scadă.
Este foarte important de semnalat faptul că dimensiunea populației oraşului este prezentată în cifre contradictorii: 1.944.451
loc. în 2010, 1.677.985 loc. în 2011 (RPL), 1.924.299 loc. în 2012; în aceste condiţii, mediile pe care le‐am calculat se bazează
pe populația comunicată de INS pentru anul 2012. Este de prevăzut că în noile documentaţii de urbanism – în curs de
elaborare – se vor găsi măsurile necesare pentru stabilizarea procesului de creştere necontrolată a suprafeţei construite
oraşului București.
C. Judeţul Ilfov
Judeţul Ilfov prezintă cele mai mari creşteri ale spaţiului construit faţă de cele înregistrate în întreaga ţară. Deşi acest judeţ
este singurul din ţară care a înregistrat creşteri de populaţie în intervalul 2002‐2012, creşterile suprafeţelor construite nu sunt
justificate de creșterea populaţiei4.
Dublarea suprafeţelor construite, de la 13.907 ha în anul 2002, la 25.162 ha în anul 2012, reprezintă o creştere totală de
11.255 ha şi o rată anuală de creştere 1.125 ha (rata anuală de creştere teritorială de 5 ori mai mare decât cea din Municipiul
Bucureşti). Această creştere a fost determinată de mărirea suprafeţelor ocupate de căile de comunicaţii şi, în mult mai mare
măsură, de mărirea suprafeţelor ocupate de localităţi; în acelaşi timp creşterea zonelor construite a implicat mărirea
suprafeţei terenurilor degradate, diminuarea cu puţin a suprafeţelor de apă şi a pădurilor, precum şi diminuarea substanţială,
cu 9,9% din suprafaţă, a terenurilor agricole. Altfel spus, creșterea suprafeţelor construite – în principiu benefică pentru
dezvoltare a condus la diminuarea potenţialului agricol şi forestier, la degradarea mai puternică a terenurilor, la înrăutăţirea
condiţiilor de mediu şi la deteriorarea în unele zone a peisajului natural.
4
Populaţia judeţului Ilfov în anul 2012 reprezintă de 1,23 ori populaţia din anul 2002, cu o creștere totală de 63.508 locuitori, adică 23% din populaţia anului 2002.
7
Studiul 17
8

Graficul 17.6. Evoluţia procentului de ocupare a teritoriului administrativ al zonelor metropolitane
Fără date statistice amănunţite, dar pe baza observaţiilor subiective, se poate formula o conjectură: acţiunile de dezvoltare
mai puternice şi, deci, diminuarea terenurilor agricole şi deteriorarea peisajului sunt cele mai evidente în apropierea
Municipiului Bucureşti şi de‐a lungul DN care străbat judeţul. În afara situaţiei din spaţiu, care este evidentă, argumentele care
susţin această afirmaţie sunt: creşterea populaţiei UAT care se învecinează cu municipiul Bucureşti (Municipiul București are
limite cu 16 UAT); transformarea în oraşe a 7 comune vecine cu municipiul Bucureşti în perioada 2000‐2005.
D. Zonele metropolitane ale polilor de creştere
În zonele metropolitane ale polilor de creştere se manifestă acelaşi proces de mărire a suprafeţelor ocupate de construcţii:
după datele existente pentru 4 zone metropolitane (Braşov, Cluj Napoca, Constanţa, Ploieşti) între anii 1992‐2012 creşterea
medie a indicelui POTA5 a fost de 1,37% (de la 9,67% la 11,04%).
Evoluţia nivelului de ocupare cu construcţii a teritoriului administrativ (POTA) este prezentată în Graficul 17.6.

Concluzii:
Din datele existente rezultă că suprafeţele ocupate de infrastructurile de transport au fost oarecum constante în perioada 1992‐
2012; această informaţie nu pare a fi în concordanţă cu realitatea. Suprafeţele ocupate de localităţi (de construcţii) au avut creşteri
în proporţii diferite, în funcţie de poziţia lor în ţară; dimensiunea anuală a acestei creşteri medii anuale este următoarea:
 Total România‐22 ani (1992‐2012)‐ 11470 ha/an;
 Municipiul Bucureşti‐10 ani (2002‐2012)‐ 221 ha/an (cca 2% din creşterea medie din ţară);
 Judeţul Ilfov‐10 ani (2002‐2012)‐ 1125 ha/an (cca 10% din creşterea medie din ţară);
 4 zone metropolitane (Braşov, Cluj‐Napoca, Constanţa, Ploieşti)‐20 ani (1992‐2012)‐308 ha/an (cca 3% din creşterea
medie din ţară).
Această constatare dovedeşte necesitatea reglementării procesului de creştere a localităţilor, în special în zonele care
cuprind marile oraşe ale ţării.
1.b. Suprafeţele plantate din oraşe şi municipii
Datele statistice existente nu precizează modul de calcul al suprafeţei spaţiilor plantate din municipii şi oraşe (de exemplu,
suprafaţa spaţiilor plantate din municipiul Bucureşti prezentată de INS este mai mare decât cea a spaţiilor plantate publice
existente). Suprafaţa totală a spaţiilor plantate din municipiile şi oraşele ţării în anul 2011 este de 22 451 ha, ceea ce conduce
la indicele global de 22,3 mp / locuitor. Se constată din datele globale că în perioada 1993‐2002 s‐au diminuat spaţiile plantate
în localităţile urbane, fapt care este vizibil şi în realitate; diminuările s‐au datorat unor operaţii urbane realizate cu acordul şi
prin autorizarea primăriilor UAT. Situația aceasta este caracteristică şi pentru municipiul Bucureşti, chiar dacă cifrele
prezentate în statistică oferă o imagine liniştitoare (28,7 mp/loc. în anul 2011).
5
POTA (%) – Indicele de ocupare cu construcţii a teritoriului administrativ al UAT, reprezentând: (Suprafaţa ocupată cu construcţii/Suprafaţa teritoriului
administrativ) x 100 (indice introdus de prezentul studiu).
8
2014
Legislaţia actuală referitoare la spaţiile plantate din localităţi:
OUG nr. 114/2007 şi Legea nr. 24/2007 prevăd în principal următoarele:
 Interzicerea diminuării spaţiilor plantate existente;
 Realizarea de spaţii verzi în toate localităţile, până la atingerea indicelui minim de 20 mp / loc. până în anul 2010 şi a
indicelui minim de 26 mp/loc. până la sfârşitul anului 2013;
 Elaborarea în fiecare UAT a Registrului Spaţiilor Verzi.
Această legislaţie, care dă sarcini greu de realizat în scurtele termene stabilite, fără a preciza modul de finanţare a acţiunilor
prevăzute, nu a fost respectată până în momentul de faţă: spaţiile plantate au continuat să se diminueze6; Registrul Spaţiilor
Verzi nu se execută în toate municipiile şi oraşele.
OUG nr. 59/2007 instituie Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi,
care are ca scop îmbunătățirea factorilor de mediu și a calității vieții în localități prin creșterea suprafețelor spațiilor plantate
din localitățile urbane și rurale, protejarea și gestionarea durabilă a acestora și implicit prin aducerea la standardele europene
a indicelui de suprafaţă de spații verzi/locuitor.
Pe baza acestui program, în perioada 2007‐2010, au fost selectate pentru aprobare și finanțare 183 de proiecte de reabilitare,
extindere și înființare de parcuri în municipii, orașe și comune. Din analiza proiectelor aprobate se remarcă un procent foarte
mare de proiecte aprobate în mediul rural, fapt ce subliniază necesitatea elaborării unor studii care să demonstreze
importanţa creșterii substanțiale a spațiilor publice plantate în mediul rural. În urma finalizării procesului de finanțare nu au
fost realizate date de sinteză care să ilustreze suprafețele totale de parcuri amenajate, măsura în care a crescut suprafața de
spații verzi/locuitor și modul de îmbunătățire a calității spațiului urban și rural.
În absenţa registrelor spaţiilor verzi, datele avute la dispoziţie sunt cele din statisticile oficiale; conform acestor date, în
municipiile și oraşele din ţară ar fi necesară creşterea suprafeţelor spaţiilor plantate cu 3 500‐4 000 ha. Pentru localităţile
rurale, indicele stabilit prin lege – 26 mp / loc. – pare exagerat de mare (acest indice conduce la necesitatea realizării a cca 25
000 ha de spaţii plantate în satele din ţară).
Se consideră că este necesară elaborarea unor studii care să stabilească: situația spațiilor plantate pe mediul urban și cel rural
(în funcție de numărul de locuitori); necesităţile de realizare a spaţiilor plantate în fiecare localitate urbană în parte; standardele
de spaţii plantate pentru localităţile rurale, luând în consideraţie caracteristicile geografice și economice ale acestor localităţi.
1.c. Suprafeţele agricole şi forestiere
Datele statistice referitoare la evoluţia suprafeţelor agricole şi forestiere în întreaga ţară sunt următoarele:
România suprafaţa totală (ha) Diferenţa I2012I – I1990I
Categoria de folosinţă (ha)
1990 2012
Suprafaţă agricolă 14.769.028 14.615.057 ‐153.971
Păduri şi terenuri cu vegetaţie 6.685.371 6.746.906 +61.535
forestieră
Tabelul 17.1. Suprafeţe de teren pe categorii de folosinţă, România ‐ sinteză, 2012; Sursă: INS ‐ ASR.

Constatări:
 În 22 de ani suprafaţa agricolă a ţării s‐a diminuat cu cca 1.540 kmp (o suprafaţă aproape egală cu cea a judeţului Ilfov);
diminuarea cu 1,04% a suprafeţei agricole înregistrate în anul 1990 a avut o rată medie anuală îngrijorătoare, de cca
7.000 ha. Procesul de diminuare continuă a suprafeţei agricole trebuie să fie controlat şi redus la minimum, pentru ca în
ţara noastră să se înregistreze cu adevărat o dezvoltare durabilă.
 În acelaşi interval de timp, suprafaţa pădurilor a crescut, prin împăduriri cu cca 615 kmp; credem însă că situaţia
pădurilor nu este bine reflectată de aceste statistici care arată că în fiecare an s‐au împădurit în medie cca 2.800 ha de
teren fără a evidenţia şi suprafeţele de pădure defrişate fără înlocuire de arbori.
Diminuarea fondului agricol se datorează în primul rând unor acţiuni umane (extinderea localităţilor, realizarea marilor
infrastructuri de toate categoriile, amenajarea infrastructurilor sportive extraurbane, exploatarea resurselor naturale mai ales
prin cariere, realizarea echipamentelor energetice de toate categoriile, amenajările hidrotehnice şi de apărare contra
inundaţiilor, împăduriri şi refaceri ecologice ale terenurilor degradate, perdele de protecţie ş.a.) şi, în al doilea rând, unor
calamităţi şi procese naturale (inundaţii, alunecări de teren, deşertificare, sărăturare, eroziunea solului şi altele).
Diminuarea fondului forestier se produce prin acţiuni de construire a infrastructurilor de circulaţie şi energetice, prin
realizarea infrastructurilor sportive extraurbane, prin tăieri ilegale fără înlocuirea arborilor, prin incendii și prin acţiunea
factorilor naturali (vânturi puternice, îmbolnăviri ale arborilor, acţiunile dăunătorilor naturali, alunecări de teren, variaţii ale
nivelului apelor freatice ş.a.).
6
De exemplu: scuarul din Cetatea Alba Carolina de la Alba Iulia; scuarul din Piața Libertății din Cuj‐Napoca; construcțiile din parcul început pe Calea Văcăreștilor ‐
lacul Văcărești din București ș.a. Există, de asemenea, proiecte care prevăd și construirea pe terenuri care fac parte din spații plantate urbane.
9
Studiul 17
10
1.d. Suprafeţele industriale
Datele statistice avute la dispoziţie nu evidenţiază suprafeţele terenurilor cu folosinţă industrială; niciun minister nu are în
evidenţele sale date relevante în acest sens. Din experienţă se poate reţine observaţia că folosinţele industriale ocupă în
localităţi între 5% şi 20% din suprafaţa teritoriului intravilan; variaţia suprafeţelor este direct proporţională cu tehnologia şi
capacitatea unităţilor industriale şi este invers proporţională cu mărimea populaţiei din localitatea respectivă (populaţie mică
–monofuncţionalitate– suprafeţe industriale cu pondere mare în suprafaţa teritoriului localităţii; populaţie mare –
polifuncţionalitate – suprafaţă industrială cu pondere mai mică în suprafaţa teritoriului localităţii).
Până în 1990, unităţile urbanistice denumite „zone industriale” cumulau unităţile industriale principale din localităţi, erau
organizate cu atenţie pentru folosirea terenului şi constituiau centre de atracţie pentru salariaţii din localitate şi împrejurimi.
Densitatea muncitorilor era mare, între 50‐100 salariaţi/ha, motiv pentru care sistemul de lucrări edilitare şi sistemul de
transport în comun din localitate erau organizate astfel încât să deservească zona industrială.
După anul 1990 a început procesul de „dezindustrializare”, caracterizat prin diminuarea sau oprirea producţiei industriale,
micşorarea numărului de muncitori, trecerea platformelor industriale în proprietate mixtă sau privată. Din cauza acestui
proces toate oraşele ţării au început să resimtă lipsa locurilor de muncă, ceea ce a condus la pauperizarea mai accentuată a
populaţiei, la mărirea numărului de şomeri, la părăsirea oraşului de către unii dintre locuitorii săi, la diminuarea navetismului
industrial. Oraşele monoindustriale au decăzut puternic.
Procesul, început în anul 1990, a condus la situaţia actuală a infrastructurilor industriale care poate fi caracterizată prin:
 Restrângerea activităţii industriale în oraşe;
 Retehnologizarea unor unităţi industriale, păstrând profilul producţiei din epoca anterioară;
 Reorientarea ramurilor industriale din ţară şi a repartiţiei teritoriale a industriei;
 Extinderea unor oraşe, prin dezvoltarea unor unități industriale noi, construite pe amplasamente din afara oraşelor;
 Organizarea unor parcuri tehnologice, industriale şi ştiinţifice, forme noi de coordonare a activităţilor în teritorii specializate;
 Refuncţionalizarea terenurilor unor unităţi industriale situate în părţile mijlocii ale oraşelor: desfiinţarea clădirilor şi
instalaţiilor, construirea clădirilor necesare unor funcţiuni noi, folosirea la maximum a terenurilor;
 Existenţa în oraşe a unor spaţii construite părăsite: unităţile industriale care nu mai funcţionează şi care constituie factori
de regres economic, de poluare şi de infracţionalitate.
Este necesar ca reglementările şi strategia de dezvoltare să cuprindă capitole speciale referitoare la unitățile industriale, ca
părți componente esenţiale ale localităţilor.
1.e. Indici de densitate şi de ocupare a teritoriului
Studiile de amenajare a teritoriului utilizează în mod curent indici de densitate teritorială a populaţiei. Calculul ocupării
efective a teritoriului administrativ cu construcții și căi de comunicație se exprimă prin indicele POTA (Procentul din suprafața
teritoriului administrativ pe care îl reprezintă suprafața ocupată de construcții și căi de comunicație7).
Densitatea populației în anul 2012, calculată pe totalul teritoriului administrativ și pe teritoriul ocupat de construcții și căi de
comunicație (inclusiv căile ferate), evidențiază poziția singulară a județului Ilfov, care are densitatea populației pe suprafața
construită situată sub media pe țară. Județul Ilfov are un indice POTA de trei ori mai mare decât indicele pe totalul țării, ca
urmare a situației Municipiului București care are multe funcțiuni amplasate în teritoriul care înconjoară orașul (aeroportul
internațional, aerodromul sportiv, stația de tratare a apei potabile, stația de epurare a apelor uzate, depozitul de deșeuri
menajere, artere de circulație, căi ferate, unități de cercetare, unități militare, marile mănăstiri ș.a.).8
Principalii indicatori şi indici care exprimă ocuparea teritoriului administrativ:
Nr. Categorii de folosinţă şi indici România Judeţul Ilfov Mun. Bucureşti
crt. 2002 2012 2002 2012 2002 2012
Suprafeţele construcţiilor, căilor de comunicaţie şi căilor
1025879 1140623 16914 19123 13907 25162
1 ferate (ha)
Procente suprafeţe 100% 100% 1,65% 1,68% 1,34% 2,20%
Populaţia (nr. locuitori) 21680974 21355849 1926134 1924299 277058 340566
2
Procente populaţie 100% 100% 8,89% 9,01% 1,28% 1,60%
Spaţiul construit pentru un locuitor (mp/ loc) [1/2] 473 534 88 99 501 738
3
Procente spaţiu construit 100% 100% 18,60% 18,54% 105% 138.00%
Suprafaţa teritoriului (ha) 23839071 158328 23787
4
Procente suprafaţa teritoriului 100% 0,66% 0,10%
5 Densitatea teritorială a populaţiei (loc/ ha) [2/4] 0,91 0,90 80,97 80,90 1,74 2,15
6 Densitatea populaţiei pe suprafeţele construite (loc/ ha) [2/1] 21,13 18,72 113,88 100,63 19,92 13,53
7 Procentul de ocupare a teritoriului administrativ POTA [1/4] 4,30% 4,79% 71,11% 80,39% 8,78% 15,89%
Tabelul 17.2. România, Jud. Ilfov şi Mun. București. Evoluţia populaţiei, a spaţiilor construite şi a densităţii populaţiei 2002‐2012
Sursă: INS – Tempo Online
7
Indicele POTA este adoptat prin acest studiu și este folosit pentru prima dată într‐o documentație de amenajare a teritoriului; calculele se bazează pe date oferite
de INS. Denumirea indicelui este stabilită prin analogie cu indicele POT (Procentul de ocupare a terenului) folosit în documentațiile de urbanism.
8
Cf. ATU și Quattro Design, Audit al dezvoltării urbane în București 1990‐2010, beneficiar: Primăria Municipiului București, București 2011, mss.
10
2014

Sursa datelor: MDRAP, 2013

Sursa datelor: MDRAP, 2013
11
Studiul 17
12
2. Caracteristicile şi structura localităţilor
2.1. Tipurile localităţilor după criterii structurante
Tipurile de acţiuni publice trebuie să fie adecvate caracteristicilor aşezărilor sau părţilor constitutive ale acestora. Multiple
tipologii pot fi realizate; din acestea sunt de reţinut cele operaţionale, legate de cazul României. Acestea se pot constitui în
matrici care stau la baza priorităţii acordate unui anume tip de acţiune publică şi vor fi definitivate prin studii de detaliu
ulterioare, realizate pe principalele probleme rezultate din strategia actuală.
1. După amplasarea în provincii istorice şi ţări (vezi Studiul 16)
 Dobrogea, Moldova (Moldova de Jos, Moldova de Sus – Bucovina), Ţara Românească, Oltenia, Banat, Transilvania
(Ardeal, Crişana, Maramureş);
 Ţara Haţegului, Ţara Vrancei, Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, Ţara Loviştei, Ocolul Câmpulungului etc.;
2. După amplasarea geografică şi altitudine (vezi Studiul 9)
 Zonă de luncă, de câmpie, de podiş, de deal, de munte;
 Zonă joasă, medie, înaltă (sub 800 m, 800‐1000 m, peste 1000 m ş.a.);
 Aşezări de vale, de versant, de culme;
 Tipuri de aşezări după amplasare: de câmpie, subcarpatic, montan;
3. După grupul etnic majoritar (vezi Studiul 1)
 Românesc, săsesc, german, şvăbesc, secuiesc, unguresc, polonez, tătăresc, lipovenesc, ţigănesc;
 Localităţi cu comunităti mixte;
4. După statut administrativ; dimensiune şi populatie (vezi Studiul 16)
 Crâng, cătun, sat, oraş;
 Comună, oraş, municipiu;
 Suprafaţă mică, medie, mare;
 Populaţie mică, medie, mare;
5. După funcţiuni principale (vezi Studiul 16)
 Agricultură, pomicultură, viticultură, piscicultură, industrie ş.a.;
 Comercial, administrativ, religios ş.a.;
6. După perioadă şi mod de constituire (vezi Studiul 16)
 Antic, medieval, premodern, modern, contemporan;
 Feudal, capitalist, socialist, postsocialist;
 Programat (slobozie, împroprietărire de orice tip); neprogramat, necunoscut;
 Tipuri de aşezări după perioada constituirii: Regulamentul Organic, Principatele Unite, Regat ş.a.;
7. După organizarea proprietăţii (vezi Studiul 16)
 Proprietate istorică moşnenească, boierească, mănăstirească, domnească, composesorat;
 Proprietate modernă;
8. După modul şi gradul de ocupare a terenurilor (vezi Studiul 16)
 Aşezări cu densitate mare, medie, mică;
 Aşezări compacte; aşezări adunate, răsfirate, risipite;
 Aşezări neregularizate, regularizate, restructurate trase la linie ş.a.;
9. După starea economică şi socială şi stabilitate (vezi Studiile 16 și 18)
 Aşezări sărace, medii, prospere;
 Aşezări permanente, temporare [aşezări informale];
10. După specificul geografic (vezi Studiul 23)
 Aşezări urbane, rurale, metropolitane, frontaliere, costiere, montane, depărtate, izolate;
 Aşezări în creştere, în stagnare, în declin etc..

Pe baza tipologiei localităţilor, SDTR stabileşte direcţiile de acţiune care vor fi preluate în studii sectoriale ulterioare. Unul
dintre aceste studii este Studiul de Fundamentare în vederea actualizării PATN‐ Reţeaua de localităţi, studiu care trebuie să
aibă în vedere următoarele direcţii principale:
 Luarea în considerare a tuturor localităţilor din ţară ( cca 13 000 localităţi), ierarhizarea acestora şi determinarea unor
statute juridice corespunzătoare, în conformitate cu noua conformare a structurii reţelei de localităţi;
 Stabilirea sistemului de cooperare între localităţi cu relaţiile juridice (drepturi şi obligaţii) care decurg din formele noi de
cooperare legale;
 Stabilirea unor niveluri de echipare a localităţilor care să determine pentru locuitori nivelul de viaţă corespunzătoare,
precum şi drepturi şi obligaţii în consecință.

12
2014
2.2. Tipuri de ţesuturi urbane formate în timp şi agregarea lor în localităţi
În funcţie de criteriile structurante ale localităţilor ţesuturile urbane care le sunt caracteristice prezintă o foarte mare
diversitate. Analiza acestora scoate în evidenţă specificul vieţii sociale şi economice din localitate, precum şi modul în care
trebuie acţionat pentru păstrarea acestui specific.
Tipurile de ţesut urban pot fi sintetizate astfel:

(arh. Șerban Popescu‐Criveanu, urb. Alexandra Hajnšek, Quattro Design)
13
Studiul 17
14
Concluzia prezentării tipurilor de ţesuturi urbane este aceea că în localităţile din România există o multitudine de agregări a
elementelor construite, varietate care este mai mare decât în multe ţări europene. Păstrarea acestor ţesuturi constituie o
parte importantă a definirii specificului de viaţă a locuitorilor așezărilor, sursă a coeziunii teritoriale şi a competitivităţii
regiunilor ţării. Pentru păstrarea specificităţii locale sunt necesare studii ulterioare care să determine în detaliu modul de
intervenţie în diferite tipuri de localităţi şi reglementările care să permită aceasta.
2.3. Intravilan şi extravilan. Cazul special al Municipiului Bucureşti
După cum s‐a arătat în capitolele anterioare, extinderea în teritoriu a localităţilor reprezintă o problemă de foarte mare
importanţă pentru viaţa locuitorilor, pentru economia agricolă şi pentru protecţia mediului în ansamblul său.
Până în momentul de faţă s‐a manifestat tendinţa generală de extindere maximă a localităţilor, prin prevederea unor
suprafeţe mărite ale teritoriilor intravilane (conform Legii nr.50/1991 şi a completărilor ulterioare, prin documentaţii de
urbanism aprobate de Consiliile Locale se stabileşte teritoriul intravilan din UAT). Această atitudine s‐a manifestat în
majoritatea cazurilor, cu precădere în oraşe şi în UAT din zonele periurbane.
Rezultatele politicii de construire fără nicio limită au fost pe de o parte, creşterea foarte mare a investiţiilor în sectorul
imobiliar şi, pe de altă parte, extinderea localităţilor prin fragmente de ţesut urban formate pe terenuri cu folosinţă agricolă
sau forestieră, adesea fără legătură cu trupurile principale ale localităţilor.
Pentru estimarea raportului intravilan/extravilan, se introduce în prezentul studiu un indice denumit Procentul Teritoriului
Intravilan din Teritoriul Administrativ (%) – PITA, care se calculează astfel: STI/STA x 100, unde STI este suprafaţa teritoriului
intravilan şi STA este suprafaţa teritoriului administrativ ale UAT respective.
Cazurile relevante la nivel naţional prezentate în continuare sunt următoarele:
A. Municipiul Bucureşti;
B. Localităţile vecine Municipiului Bucureşti;
C. UAT situate pe coasta Mării Negre.
A. Municipiul Bucureşti
Extinderea teritoriului intravilan a fost următoarea:
 1990‐1994: 79,6% din suprafaţa teritoriului administrativ (238 kmp);
 1995‐2000: 86% din suprafaţa teritoriului administrativ;
 Începând cu anul 2000: 98% din suprafaţa teritoriului administrativ, adică 23318 ha, cf. PUG Municipiul Bucureşti 20009.
Se constată că singurele suprafeţe de teren care nu fac parte din teritoriul intravilan sunt pădurile (suprafaţă 482 ha, adică 2%
din suprafaţa teritoriului administrativ al Municipiului Bucureşti).

Graficul 17.8. Evoluţia teritoriului de dezvoltare a oraşului Bucureşti: perimetrul construibil (până în 1990) şi teritoriul
intravilan (după 1990). Sursa: ATU, QD, Audit al dezvoltării urbane în București 1990‐2010, beneficiar: Primăria Municipiului București, București 2011

9
ATU, Quattro Design, Audit al dezvoltării urbane în București 1990‐2010, beneficiar: Primăria Municipiului București, București 2011, pp. 169‐177
14
2014

Sursa: ATU, Quattro Design, Audit al dezvoltării urbane în București 1990‐2010, beneficiar: Primăria Municipiului București, București 2011
15
Studiul 17
16
B. Localităţile vecine Municipiului Bucureşti
Datele disponibile provin din mai multe surse, ceea ce face discutabile unele cifre; se remarcă însă tendinţa generală de
mărire a teritoriului intravilan în unele UAT cu populaţie mică, mărire care nu are o justificare funcţională.
Nr. Crt. Cod SIRUTA Nume UAT Populatia Suprafața Suprafața Indicele PITA4
UAT totală Teritoriului Teritoriului (%)
RPL 20111 administrativ Intravilan(ha)3 [6]/[5]x100
(ha)2
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7]
1 179221 Oraș Otopeni 13861 3182 2724 86
2 105570 Comuna Tunari 5336 3539 3387 96
3 179551 Oraș Voluntari 42944 3776 2840 75
4 179310 Comuna Dobroești 9325 1115 ? ‐
5 179515 Oras Pantelimon 25596 7060 2714 38
6 101742 Comuna Cernica 10886 3784 ? ‐
7 179347 Comuna Glina 8592 2879 1680 58
8 179533 Oraș Popești Leordeni 21895 5552 970 17
9 179383 Comuna Jilava 12223 2561 ? ‐
10 179409 Oraș Măgurele 4749 4411 4017 91
11 179221 Oraș Bragadiru 3969 2101 1866 89
12 102035 Comuna Clinceni 6808 2507 ? ‐
13 102570 Comuna Domnești 8682 3655 ? ‐
14 179249 Comuna Chiajna 14259 1604 ? ‐
15 179285 Oraș Chitila 14184 1113 687 62
16 179463 Comuna Mogoșoaia 7625 2611 ? ‐
VALORI TOTALE (pentru 9 UAT) 33613 141126 20885 ‐
VALORI MEDII (pentru 9 UAT) 3734 15680 2320 62%
administrativ. Studiu de caz ‐ localitățile vecine Municipiului București
C. UAT situate pe coasta Mării Negre
În afara datelor incerte, constatările care pot fi făcute examinând dezvoltarea propusă pentru localităţile situate pe fâşia de
ţărm a Mării Negre sunt neliniştitoare:
 Municipiul Constanţa va putea ocupa cca 50% din teritoriul său administrativ;
 Municipiul Mangalia şi oraşul Năvodari vor putea ocupa cca 40% din teritoriile administrative respective;
 Oraşul Eforie are teritoriul intravilan întins pe întregul teritoriu administrativ;
 Oraşele mai modeste şi fără „ieşire la mare” vor ocupa cca 10% din teritoriile administrative respective;
 Comunele prezintă variaţii ale indicelui PITA între 90% (comuna 23 August) şi 3% (comuna Corbu). Este de semnalat însă
intenţia de a ocupa cu construcţii întreaga bandă de teren situată de‐a lungul ţărmului Mării Negre (vezi PUG Comuna
Limanu).
Concluzia celor 3 cazuri relevante la nivel naţional este că în teritoriu se constată diferenţe majore ale nivelului PITA:
 Zona costieră a Mării Negre (media UAT, 35%);
 UAT vecine municipiului Bucureşti – 62% media UAT, însă în multe UAT indicele depăşeşte 75%;
 Municipiul Bucureşti – aproape 100%.

Aceste constatări trebuie să conducă la soluţii active de limitare creşterii teritoriului intravilan, în favoarea conservării zonelor
cu potenţial natural.
16
2014

Sursa: Șerban Popescu‐Criveanu et al., Caracteristicile teritoriale și dezvoltarea așezărilor în România (secolele XVI‐XX), mss. 2012
3. Organizare internă şi zone majore de activităţi:
3.1. Moduri specifice de organizare internă a localităţilor şi grad de coeziune internă
Organizarea internă a localităţilor este adaptată activităților pe care le au locuitorii acestora, acivități care se desfăşoară în
construcţii și amenajări corespunzătoare scopului. Astfel se organizează în localităţi zone cu funcţiuni urbanistice diferenţiate
şi care, prin combinare, formează structura funcţională a localităţii respective. Structura funcţională a localităţii, formată în
timp, este în evoluţie continuă şi determină procese de transformare internă şi procese de extindere teritorială.
Prezentarea funcţiunilor majore este necesară pentru evaluarea cauzelor care au determinat în timp expansiunile localităţilor
şi a cauzelor care vor determina în viitor această expansiune. Prezentarea schematică evidențiază faptul că după anul 1990
extinderile localităților se datorează unor funcțiuni noi, rezultate din evoluția socială și economică: locuințe pentru anumite
categorii de populație, unități industriale private, infrastructuri de servicii (în special comerțul în unități mari), unele
echipamente sportive și de agrement (în special private), infrastructuri tehnice majore publice.
3.2. Zonele majore de activităţi şi grupări teritoriale ale activităţilor
Activităţile umane care se desfăşoară într‐un teritoriu mai larg sau mai restrâns contribuie la formarea unor legături
funcţionale care nu ţin seama de limitele administrative ale unei UAT sau ale unui judeţ. Pentru diverse interese există în
teritoriu legături funcţionale multiple care pot fi clasificate după cum urmează:
A. Legături generate de funcţiuni similare, unele ducând chiar la utilizări comune:
 Grupări industriale amplasate în UAT vecine (Bucureşti – Popeşti Leordeni, Bucureşti – Pantelimon, Botoşani – Mihai
Eminescu, Târgovişte – Ulmi şi Aninoasa);
 Terenuri agricole sau forestiere cu aceleaşi calităţi care conduc la aceleaşi tipuri de culturi, la creşterea aceloraşi
animale, la exploatări comune, la sisteme de irigaţii comune ş.a.;
 Exploatarea aceloraşi resurse naturale: cărbune superior şi inferior, alte minerale;
 Zone de agrement şi turism (Lacul Snagov, Lacul Bicaz, Valea Prahovei, Şoseaua Transalpină, Transfăgărăşean (DN7C),
litoralul Mării Negre, ş.a.);
 Vizitarea monumentelor istorice (bisericile pictate din Bucovina, bisericile de lemn din Maramureş sau din Gorj).
17
Studiul 17
18
B. Legături determinate de sisteme comune de utilități:
 Alimentări cu apă (sistemul Botoşani, sistemul Bucureşti, sistemul Cluj‐Napoca ş.a.);
 Epurarea apelor uzate menajere (Bucureşti – Glina);
 Depozitarea şi reutilizarea deşeurilor menajere şi industriale (Bucureşti – Popeşti Leordeni, Tulcea – Somova ş.a.);
 Producerea energiei (Constanţa – Ovidiu, Târgovişte – Doicești, Târgu Jiu – Rovinari ş.a.).
C. Legături determinate de marile infrastructuri de transport:
 Aeroporturi civile (Bucureşti – Otopeni, Constanţa – Mihail Kogălniceanu, Târgu Mureş – Cristeşti ş.a.);
 Poduri dunărene (Cernavodă – Feteşti, Giurgeni – Hârşova);
 Bacuri dunărene (Galaţi – I.C. Brătianu, Brăila – Măcin, Călăraşi – Ostrov);
 Transporturi transfrontaliere (Iaşi – Sculeni – Ungheni, Oradea – Borş, Arad – Nădlac, Huși – Albița ş.a.).
Stabilirea grupării teritoriale a activităților comune conduce la stabilirea legăturilor funcţionale existente şi la amplificarea
acestora, pentru realizarea unei coeziuni mai mari a populaţiei; viitoarele PATR, PATJ, PATZIC trebuie să realizeze acest
obiectiv.
4. Adaptarea localităţilor la noua economie urbană
După anul 1990 a început să se formeze noua economie a ţării, care a condus la modificări importante în foarte multe dintre
localităţile urbane şi în multe dintre localităţile rurale situate în apropierea oraşelor mari.
Funcţiunile majore care au apărut în această perioadă au fost prezentate în capitolul anterior. Amplasarea în teritoriu a
clădirilor şi amenajările urbane care adăpostesc aceste funcţiuni a condus la modificări importante ale localităţilor; în general
aceste modificări sunt următoarele:
 Extinderi ale localităţilor pentru zone de activităţi noi (industrie şi servicii); au început să se formeze parcuri tehnologice,
parcuri tematice, zone libere, zone comerciale pentru magazinele de mari dimensiuni ş.a.. Toate extinderile de localităţi
s‐au realizat de‐a lungul arterelor de circulaţie existente, fără modificări majore ale reţelei stradale.
 Extinderi ale localităţilor pentru locuire periferică (în general, locuire pavilionară) şi densificări ale localităţilor pentru
locuire (în general , locuire colectivă). Extinderile localităţilor şi densificarea zonelor de locuit existente s‐au realizat fie de‐
a lungul arterelor de circulaţie existente, fie în mici ansambluri care nu au legături noi cu reţeaua stradală existentă;
 Arii de reconversie funcţională în interiorul localităţilor, în general pe teritoriul fostelor zone industriale şi militare; aceste
modificări interne ale localităţilor nu au condus la modificarea arterelor majore de circulaţie;
 Extinderea unor aeroporturi civile existente şi transformarea unor aeroporturi militare în aeroporturi civile; aceste
importante schimbări funcţionale nu au condus la modificarea structurii stradale existente;
 Realizarea unor artere de circulaţie noi, care asigură legăturile dintre localităţile mari şi noul sistem de circulaţie rutieră
(autostrăzi, artere de ocolire a localităţilor), proces de dezvoltare care aduce noi artere de circulaţie în localităţi şi care se
combină cu schimbările local ale circulaţiei interne din oraşele mari (intersecții denivelate, poduri, pasaje pietonale, zone
de circulaţie pietonală ş.a.).
Aceste procese de dezvoltare au condus la unele rezultate care trebuie sa conducă la următoarele măsuri:
 Studierea deconcentrării populaţiei în marile oraşe (provenită din migrarea locuitorilor spre localităţile rurale sau spre
periferia oraşelor, pe fondul diminuării generale a populaţiei ţării) şi stabilirea măsurilor care trebuie luate pentru dirijarea
procesului;
 Studierea noilor relaţii funcţionale din localităţi (provenită din reaşezarea populaţiei şi din noua dezvoltare a zonelor de
interes comunitar) şi stabilirea măsurilor de stabilizare a relaţiilor funcţionale;
 Studierea intensificării circulaţiei interne din localităţi (provenită din motorizarea crescută a populaţiei şi din dezvoltarea
noilor zone de interes comunitar) şi stabilirea măsurilor pentru diminuarea circulaţiei, pentru mărirea confortului urban şi
pentru îmbunătăţirea mediului în localităţi.
5. Elemente de potenţial
Dezvoltarea posibilă a localităţilor ţării este dificil de prognozat, pornind de la date incomplete şi în lipsa unor elemente de
sprijin , cum sunt prognozele de dezvoltare în alte domenii10. Cu toate acestea, este necesară formularea unor praguri de
dezvoltare care să permită discutarea unei strategii. Prognoza prezentată în acest studiu este pe termen scurt, orizontul 2020
şi are curba de pornire care rezultă din dezvoltarea localităţilor în intervalul de timp 2002‐2012 (10 ani). În acest interval de
timp suprafaţa zonelor construite din ţară a evoluat de la cca 10260 kmp la cca 11400 kmp cu o creştere medie de cca 115
kmp/an.
10
Se aduce la cunoştinţă că datele statistice nu sunt analitice, deci este foarte dificil să se înţeleagă care sunt indicatorii conţinuţi în aceste date.
18
2014
Studiul formulează 7 ipoteze de creştere a suprafeţelor construite în perioada 2012‐2020:
 I.1. Ipoteza stagnării totale (ipoteză extremă, catastrofală);
 I.2. Ipoteza bazată pe evoluţia anterioară:
 A. Creştere minoră (mai mică decât cea din etapa anterioară);
 B. Creştere egală cu cea din etapa anterioară;
 C. Creştere mai mare decât cea din etapa anterioară;
 I.3. Ipoteza formulării unor indici maximi de densitate a populaţiei în teritoriul intravilan11;
 I.4. Ipoteza formulării unor indici PITA maximi12;
 I.5. Ipoteza creşterii explozive (ipoteză extremă, devastatoare).
Ca urmare a ipotezelor formulate mai sus, creşterea teritoriului intravilan al localităţilor ţării este următoarea:

Perioada 2002‐2012
 Suprafaţa localităţilor: 10260 kmp (2002)‐11400 kmp (2012);
 Indicele POTA pe suprafaţa ţării: 4,31% (2002)‐4,79%(2012);
 Creşterea medie a suprafeţelor localităţilor: 115 kmp/an.
Suprafaţa Suprafaţa totală
Creşterea medie
adiţională a a teritoriului Indicele PITA pe
Ipotezele de creştere a teritoriului intravilan anuală
teritoriului intravilan suprafaţa ţării
(kmp/an)
intravilan (kmp) (kmp)
1 2 3 4 5
[2]x8ani [3]+11400 [4]x100/238371
I.1. Stagnare totală ‐ ‐ 11400 4.79%
I.2.A. Creştere minoră 60 480 11880 4.98%
I.2.B. Creştere egală cu perioada anterioară 115 920 12320 5.17%
I.2.C. Creştere mai mare decât în perioada anterioară 170 1360 12760 5.33%
I.3. Creştere până la densitatea maximă a populaţiei 250 2000 13400 (1) 5.62%
I.4. Creştere până la PITA maxim 450 3600 15000 (2) 6.29%

I.5. Creştere explozivă 575 4600 16000 6.72%
Tabelul 17.4. Ipotezele de creştere ale teritoriilor intravilane 2012 ‐2020

Graficul 17.9. Ipoteză de creştere a teritoriului intravilan în localităţile ţării, perioada 2012‐2020 – rata anuală de creștere
11
Indici maximi de densitate a populaţiei sunt: municipiul Bucureşti – 90 loc./ha; restul oraşelor – 25 loc./ha; satele (fără satele aparţinătoare oraşului) – 10 loc/ha.
12
Indici maximi PITA sunt: municipiul Bucureşti – 90%; restul oraşelor – 15%; satele (fără satele aparţinătoare oraşelor) – 5%
19
Studiul 17
20

Graficul 17.10. Ipotezele de creştere a teritoriului intravilan în localităţile ţării, perioada 2012‐2020‐ indicele PITA maxim
În legătură cu aceste ipoteze de dezvoltare se remarcă următoarele:
 Ipotezele extreme (I.1. şi I.5.) reprezintă o situaţie foarte puţin probabilă în orizontul prognozei;
 Ipoteza I.2.A. presupune un sistem de control al dezvoltării în suprafață şi o încetinire hotărâtă a acesteia, motiv pentru
care este ipoteza cea mai recomandabilă;
 Ipoteza I.2.B. presupune extrapolarea ritmului de creştere din deceniul trecut, presupunând absenţa unui sistem de
control al dezvoltării suprafeţelor construite;
 Ipoteza I.2.C. presupune o dezvoltare foarte puternică în teritoriu, în absenţa unui sistem de control;
 Ipoteza I.3. se bazează pe aproximarea unor cifre maxime de densitate a populaţiei, diferenţiate pe tipuri de localităţi (în
absenţa unui studiu special şi a unei prognoze a populaţiei, se prezintă cifre probabile);
 Ipoteza I.4. se bazează pe normarea unui indice maxim de extindere a localităţilor în teritoriul administrativ al acestora,
diferenţiat pe tipuri de localităţi (în absenţa unui studiu special, se prezintă cifre probabile).
Concluzia acestor prognoze până în anul 2020 se poate exprima în două moduri contradictorii care reies din suprafaţa la care
se face raportarea:
 Suprafaţa totală a ţării: zonele construite şi marile infrastructuri de transport vor ocupa cca 5,0‐5,5% din suprafaţă, situaţie
care pare normală;
 Suprafaţa unor teritorii mai mici: zonele construite şi marile infrastructuri de transport vor fi inegal repartizate şi vor ocupa
suprafeţe diferite, în funcţie de: relieful terenului (câmpie, deal, munte); modul de folosire a resurselor; prezenţa oraşelor
mari şi a zonelor funcţionale ale acestora; apropierea sau depărtarea localităţilor faţă de oraşele mari; amplasarea istorică
a localităţilor de‐a lungul apelor, litoralului, drumurilor importante. Această situaţie va putea conduce la construirea
excesivă în unele oraşe şi la rarefierea sau chiar dispariţia habitatului şi a zonelor construite în general în unele areale.
V.3. Tendinţe de evoluţie
Tendinţele care pot fi observate în teritoriul naţional sunt contradictorii; păstrarea echilibrului în dezvoltarea localităţilor
depinde, în primul rând, de încurajarea tendinţelor pozitive prin măsuri adecvate.
Tendinţe negative
 Gigantismul ‐ realizarea unor amenajări de mare amploare care reclamă fonduri foarte mari de investiţii;
 Prevederi de dezvoltare mult peste necesar, fără justificare, care vor fi amendate de scăderea populaţiei ţării;
 Alterarea peisajului în majoritatea cazurilor de dezvoltare, datorată unor extinderi aparent haotice ale localităţilor;
 Dezvoltare nestructurată a localităţilor, fără prevederea reţelelor stradale şi edilitare, echipamentelor şi serviciilor;
 Dezvoltarea sistemului de localităţi urbane de‐a lungul marilor coridoare de transport rutier (DN/DE, autostrăzi);
 Ocuparea terenurilor de‐a lungul litoralului Mării Negre;
 Ocuparea terenurilor în jurul oraşelor mari (Municipiul Bucureşti, polii de creştere, gruparea urbană Galaţi – Brăila ş.a.);
Tendinţe pozitive
 Atenuarea creşterilor urbane prin atitudinile de prezervare a teritoriului rural, de protejare a patrimoniului natural şi a
patrimoniului construit;
 Începutul formării exigenţelor în ceea ce priveşte respectarea dreptului la locuire civilizată şi confortabilă, de asigurare a
serviciilor publice şi a echipamentelor corespunzătoare;
 Formarea, la nivelul autorităţilor publice centrale şi locale, precum şi la nivelul cetăţenilor, a atitudinii de respectare a
spaţiului şi terenului agricol şi schimbarea prevederilor şi practicilor contrare acestei atitudini.
20
2014
V.4. Priorităţi de dezvoltare
Direcții prioritare și ținte formulate prin strategii generale și sectoriale
Documentele strategice de referinţă analizate (sau mentionate) în Cap. II.2.2., împreună cu alte documente strategice (unele
recente, în curs de aprobare) stabilesc elemente strategice şi operaţionale pentru domeniul 5. Rețeaua de localități.
Dintre acestea, cele mai relevante sunt:
 În Acordul de parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014‐2020 (Primul proiect, octombrie 2013)
au fost formulate principii care stau la baza identificării zonelor pentru care se vor aplica acțiuni integrate de dezvoltare
durabilă: promovare în funcție de tipologia așezărilor; delimitarea unor zone de intervenții în documentații de planificare
urbană și stabilirea tipurilor de intervenție (inclusiv clasificarea în funcție de zonele funcționale – rezidențiale, centrale
etc.); stabilirea unor criterii de selecție pentru proiectele de regenerare urbană. De asemenea, între măsurile prioritare
formulate se numără și cele referitoare la îmbunătățirea calității mediului (prin creșterea eficienței energetice, mărirea
suprafețelor de spații verzi ș.a.) și la creșterea calității spațiilor publice. Din punctul de vedere al creșterii conectivității
localităților urbane și rurale, este considerată prioritară îmbunătățirea accesibilității între aglomerațiile urbane majore și
conectarea zonelor rurale la rețeaua majoră de transport, proces prin care devine posibilă și incluziunea socială și conduce
la combaterea sărăciei;
 În Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013‐2020 este inclus obiectivul național de
integrare a “perceptelor științifice ale planificării spațiale în programele de dezvoltare regională; modernizarea cadrului
legislativ și normativ în concordanță cu orientările de coeziune teritorială a UE și cerințele dezvoltării durabile”. Între direcțiile
de acțiune prioritare ale acestui obiectiv se numără următoarele: completarea legislației în așa fel încât să fie integrată
viziunea strategică de planificare spațială și amenajare a teritoriului în programele de dezvoltare regională (și elaborarea
planurilor strategice de dezvoltare a orașelor mari care vor stabili teme ce urmează să fie urmărite în planurile urbanistice
generale); determinarea centrelor urbane care le vor polariza pe cele rurale; “limitarea prin lege a expansiunii spațiului
intravilan al localităților urbane pentru o perioadă de 10 ani în favoarea restructurării (reciclării) terenurilor intravilane
existente pentru noile investiții“; obligativitatea ca planurile urbanistice realizate pentru orașele mari să fie corelate cu cele ale
unităților administrativ‐teritoriale adiacente; lansarea unor proiecte pentru mărirea spațiilor de parcare în orașele mari.
Priorități și direcții de dezvoltare la nivel național și teritorial
 Eliminarea gigantismului investiţiilor;
 Diminuarea dezvoltării excesive a localităţilor, prin impunerea obligaţiei primăriilor de a elabora planuri şi programe şi de a
finanţa execuţia tramei stradale, a lucrărilor edilitare, a spaţiilor plantate şi a echipamentelor colective în zonele de
dezvoltare;
 Proiectarea infrastructurilor de transport şi execuţia ecologică a acestora, în conformitate cu obligaţiile protejării
particularităţilor peisajului şi ale spaţiului rural, protejării vieţii sălbatice, a activităţilor agricole şi pastorale, a necesităţilor
populaţiei;
 Evitarea urbanizării continue de‐a lungul marilor coridoare naturale (cursul Dunării, cursurile râurilor, litoralul Mării
Negre), în jurul lacurilor şi al pădurilor şi de‐a lungul axelor rutiere (şosele naţionale, judeţene).
V.5. Sinteza strategică şi operaţională
Obiectivul strategic în domeniul rețelei de localități este OS5. Valorificarea echilibrată a sistemului policentric de localități în
contextul dezvoltării teritoriale, urmărind dezvoltarea unei rețele de localități urbane și rurale policentrice, cu grad crescut de
atractivitate, dezvoltată omogen în teritoriu și conectată la sistemul european de localități.
a. Viziune în domeniul rețelei de localități
 Stabilizarea numărului UAT și a rangurilor acestora;
 Orientarea formării unor relații funcționale noi către stabilizarea lor și creșterea rolului sistemelor urbane;
 Dezvoltarea sistemului de circulație rutieră cu crearea legăturilor necesare între acesta și orașele mari;
 Stabilizarea unor relaţii funcţionale între localităţi şi creşterea rolului sistemelor urbane;
 Dezvoltarea relaţiilor funcţionale noi între localităţi şi dezvoltarea unor noi zone funcţionale;
 Planificarea dezvoltării diferenţiate a localităţilor: localităţile în consolidare şi creştere, localităţi care devin oraşe,
localităţile în diminuare (unele orașe mici pot redeveni localități rurale);
 Planificarea formării de localităţi noi, în următoarele scopuri: cultura terenurilor agricole, extragerea resurselor naturale,
industria prelucrătoare, locuirea de vacanţă, practicarea sporturilor ş.a.
21
Studiul 17
22
b. Viziune referitoare la studiul caracteristicilor localităților urbane și rurale
Pentru orizontul 2020, viziunea porneşte de la ameliorarea vizibilă a practicilor de gestiune a localităților și teritoriului,
datorată în mod esenţial acţiunii reorganizate a statului în profil teritorial: urmăreşte direct obiectivele administrative şi cele
teritoriale şi coordonează activ implementarea măsurilor care corespund obiectivelor funcţionale. Pentru orizontul 2035,
viziunea se bazează pe rezultatul benefic al acţiunilor locale ale colectivităţilor care şi‐au asumat rolul de protector al
propriului patrimoniu edilitar şi urban.
Teritoriul României va avea un nivel ridicat de stabilitate teritorială, de echipare şi va fi bine conectat; dezvoltarea localităţilor
va respecta condiţiile de mediu, cadrul natural, construit şi peisajul; dezvoltarea localităţilor va arăta o organizare internă
coerentă, care va respecta structura istorică a acestora şi particularităţile locale.
Principalele puncte ale viziunii se referă la:
 Extinderea moderată a localităților urbane importante, limitarea ocupării terenurilor în lungul drumurilor, al cursurilor de
apă și a litoralului, crearea sistemelor de circulație adecvate extinderii localităților;
 Extinderea moderată a localităților situate în jurul marilor orașe;
 Asigurarea terenurilor necesare dezvoltării turistice atât în interiorul localităților, cât și în afara acestora și structurarea
urbanistică a zonelor cu infrastructuri turistice;
 Asigurarea structurii urbanistice complete în zonele de dezvoltare deja create sau care se vor crea (zone de interes
comunitar, zone de refuncționalizare ș.a.);
 Asigurarea unei densificări controlate a zonelor de locuințe în orașe și în unele localități apropiate de acestea;
 Construirea în interiorul localităților cu respectarea structurii istorice a acestora;
 Creșterea suprafețelor plantate în localitățile urbane și rurale;
 Păstrarea terenurilor agricole și a pădurilor, oprirea degradării mediului și a peisajului, în special în zonele din apropierea
marilor orașe;
 Determinarea științifică, prin documentații de urbanism, a teritoriilor de dezvoltare ale localităților (prin corelarea și
normarea indicilor POTA și PITA) și adaptarea acestora la nevoile reale ale locuitorilor.
c. Viziune asupra dezvoltării teritoriilor construite
Viziunea se referă la perioada 2014‐2020 și cuprinde numai elementele previzibile ale dezvoltării localităților, adică
spațiile plantate și teritoriul construit în întregime.
 Creșterea teritoriului construit al localităților, considerat în întregime: 500‐1000 kmp
 Creșterea spațiilor plantate:
 În orașe: 35‐40 kmp;
 În sate: 150 kmp (în eventualitatea corectării normelor prevăzute în legislația actuală) ‐250 kmp;
 TOTAL: 200‐300 kmp.
 Repartiția spațiilor plantate:
 40% în intravilanul localităților (80‐120 kmp);
 60% în exteriorul localităților (120‐180 kmp);
 Total creștere estimată a teritoriului amenajat al localităților: 600‐1200 kmp (75‐150 kmp/an).
Obiectivul general (linia directoare) în privinţa dezvoltării localităților urbane și rurale este Dezvoltarea durabilă urbană și
rurală prin respectarea și valorificarea structurii și activităților specifice fiecărei localități și limitarea dispersării locuirii în
teritoriu.
Misiunea administrației publice centrale este aceea de a asigura un suport administrativ, normativ și financiar coerent care să
perimită autorităților administrației locale să implementeze strategii de dezvoltare locală, integrate în strategia națională de
dezvoltare durabilă și echilibrată a teritoriului.
22
2014
VIZIUNE
Teritoriul României va avea un nivel ridicat de stabilitate teritorială, de echipare şi va fi bine conectat; dezvoltarea localităţilor
va respecta condiţiile de mediu, cadrul natural, construit şi peisajul; dezvoltarea localităţilor va arăta o organizare internă
coerentă, care va respecta structura istorică a acestora şi particularităţile locale.
PALIERUL STRATEGIC
Obiectiv strategic
OS5. Valorificarea echilibrată a sistemului policentric de localități în contextul dezvoltării teritoriale.
Obiectiv general (linie directoare)
OG17. Dezvoltare durabilă urbană și rurală prin respectarea și valorificarea structurii și activităților specifice fiecărei localități;
limitarea dispersării locuirii în teritoriu
Obiective specifice naţionale
Obiective pe termen lung (orizont 2035) Obiective pe termen mediu (orizont 2020)
ON17.1. Asigurarea unei structuri interne coerente a ON17.2. Dezvoltarea controlată și echilibrată a localităților
localităților prin îmbunătățirea activităților de planificare prin valorificarea resurselor de teren din interiorul acestora;
bazate pe cercetarea multicriterială a situației specifice și prin respectarea zonelor de protecție ale patrimoniului natural,
aplicarea sistematică a reglementărilor urbanistice; acest cultural, a coridoarelor naturale și a caracteristicilor
obiectiv presupune corelarea pe mai multe planuri a determinante ale zonelor geografice specifice
activității APCS și APL în teritoriu
Obiective specifice teritoriale (operaţionale)
OT17.3. Dezvoltarea localităţilor urbane și rurale în conformitate cu funcţiile și situația specifică a acestora
1. Urban‐rural și zone metropolitane
OT17.3.1. Dezvoltarea și reglementarea sistemelor urbane și zonelor urbane funcționale, în conformitate cu funcțiile și
configurațiile specifice ale localităților implicate
OT17.3.2. Controlul ocupării terenurilor și utilizării raționale a resursei funciare, în special în proximitatea marilor orașe și în
zonele rurale cu sate risipite sau răsfirate
OT17.3.3. Adaptarea specificului funcțional al localităților la rangul și importanța acestora: Bucureşti, Cluj‐Napoca, Iaşi,
Timişoara ‐ administraţie publică, sectoare competitive, sector cuaternar; capitalele secundare ‐ sector terţiar (cu accent pe
turism, învăţământ şi cultură); oraşe mici şi mijlocii ‐ sector primar, sector secundar, sector terţiar; sate ‐ sector primar, sector
secundar, eventual sector terţiar.
2. Zone periferice (frontaliere)
OT17.3.4. Dezvoltarea de cooperări transfrontaliere cu localități și sisteme urbane din țările vecine, în special cu cele membre
UE, pentru asigurarea complementară a serviciilor în localitățile de același rang
3. Zone slab populate sau izolate
OT17.3.5. Adaptarea structurii interne a localităților izolate sau slab populate pentru funcționarea coerentă în această situație
OT17.3.6. Creșterea gradului de accesibilitate al localităților izolate, în special în zonele colinare și de câmpie
4. Zone în transformare sau declin
OT17.3.7. Asigurarea condițiilor urbanistice pentru gestionarea în bune condiții a efectelor dezindustrializării
OT17.3.8. Controlul creșterii teritoriale a localităților aflate în expansiune
OT17.3.9. Conservarea și gestionarea în spiritul dezvoltării durabile a zonelor verzi din interiorul localităților
5. Zone geografice
OT17.3.10. Conservarea oportunităților de dezvoltare și a resurselor funciare în localitățile din zona costieră a Mării Negre
prin limitarea creșterii necontrolate
OT17.3.11. Preluarea și dirijarea în sensul dezvoltării durabile a presiunilor de alterare structurii tradiționale a localităților în
zonele montane și în Delta Dunării
PALIERUL OPERAŢIONAL
Politici
Dezvoltarea integrată a rețelei de localități urbane și rurale, urmărind valorificarea echilibrată a resurselor localităților și
dezvoltarea durabilă a acestora.
Măsuri
MI17.1. Crearea sistemului de monitorizare a dezvoltării localităţilor rurale şi urbane și stabilirea setului de indicatori şi indici
necesari acestuia, colaborare cu INS
MI17.2. Program de studii pentru ierarhizarea localităţilor şi pentru studierea organizării teritoriale (PATN)
MI17.3. Program de stabilire a condiţiilor de folosire a teritoriului pentru construcții pentru realizarea marilor infrastructuri,
condițiilor diferențiate pe zone geografice și pe tipuri de localități
MI17.4. Elaborarea actelor normative pentru folosirea durabilă a întregului teritoriu, pentru asigurarea coerenţei funcţionale
în localităţile rurale şi urbane, cu accent pe stabilizarea populaţiei rurale; actualizarea normativelor pentru elaborarea
studiilor și documentațiilor cu introducerea indicatorilor şi indicilor de control.
MI17.5. Pregătirea unor studii specializate pentru actualizarea Secțiunii a IV‐a a PATN – Rețeaua de localități.
23
Studiul 17
24
Programe
Pachetul 1 Ameliorarea activităților administrative și de planificare (aferent ON17.1)
Programe de coordonare a intervențiilor în localități ale administrației publice centrale și locale în scopul promovării și aplicării
unei activități coerente de planificare
PT17.1. Program de reformulare a normelor referitoare la suprafețelor construite, a condiţiilor de folosire a teritoriului pentru
realizarea marilor infrastructuri, a suprafeţelor necesare de spaţii plantate din teritoriul administrativ al UAT, în mod
diferenţiat după tipurile ierarhice de localităţi și după tipul acestora, zona geografică de apartenență.
PT17.2. Program de reconsiderare a teritoriilor intravilane prevăzute prin documentaţiile de urbanism aprobate, pentru
diminuarea efectului asupra mediului generat de dezvoltarea excesivă a localităţilor.
PT17.3. Program de sprijinire a planificării UAT (de realizare a documentațiilor de urbanism) după caracteristicile și
problemele specifice la nivel teritorial.
PT17.4. Program de evidenţă prin statistică locală a formelor de proprietate nou create (domeniile public şi privat ale colectivităţilor
din UAT, proprietăţile mixte, composesoratele, condominiile, proprietăţile obsteşti, proprietăţile persoanelor străine ş.a.)
PT17.5. Program de revizuire a ierarhiilor documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului și a rolurilor privind inițierea
/ avizarea / aprobarea acestora.
Pachetul 2. Valorificarea resurselor și caracteristicilor determinante ale localităților (aferent ON17.2)
Programe de încurajarea și dirijare a dezvoltării locale echilibrate și durabile
PT17.6. Program de evaluare a necesităților reale de creștere teritorială a localităților (în special a orașelor mari)
PT17.7. Program de realizare a spațiilor plantate necesare în localități, cu asigurarea surselor de finanțare.
PT17.8. Program de echipare teritorială (rețele edilitare, drumuri, echipamente publice) în zonele și pe direcțiile de dezvoltare
identificate ca fiind favorabile
PT17.9. Program de încurajare a menținerii și eficientizării utilizărilor agricole și silvice ale terenurilor în proximitatea orașelor
PT17.10. Program de educare a publicului, în special a tineretului, în scopul protejării mediului şi a localităţilor
PT17.11. Program de educare a funcţionarilor din administraţiile publice, a tehnicienilor şi proiectanţilor în scopul protejării
mediului şi localităţilor
PT17.12 Program de stabilire a suprafeţelor zonelor naturale protejate‐suprafeţe, cadastru, acte de proprietate ş.a.
Proiecte (proiecte‐pilot la nivel naţional)
Proiecte‐pilot pentru Pachetul 1 Ameliorarea activităților administrative și de planificare
PP17.1. Proiect‐pilot de studiere a oportunității creării de sectoare administrative la nivelul capitalelor primare și secundare.
Se vor studia costurile și beneficiile implementării unui sistem administrativ cu două niveluri în orașele mari și în cele cu
funcțiuni regionale puternice (în principiu, polii de creștere și de dezvoltare sau municipiile de rangul 1, după caz) și, în funcție
de concluziile acestui studiu, se va implementa acest sistem în 1‐3 municipii, după caz. În funcție de rezultatele acestei
operațiuni, sistemul se va extinde (sau nu) la nivelul altor municipii.
PP17.2. Studiul de fundamentare al PATN –Reţeaua de localităţi
Acest studiu trebuie să cuprindă următoarele probleme principale, pe baza studierii întregii reţele de localităţi urbane şi rurale
din ţară: stabilirea structurii actuale de localităţi: localităţi izolate şi localităţile care formează sisteme urbane; stabilirea
specificului funcţional al localităţilor: specificul economic, specificul structurii urbanistice şi caracteristicile socio‐economice
ale locuitorilor; ierarhizarea pe ranguri a localităţilor prin criterii care să constituie baza organizării diferenţiate a dezvoltării
localităţilor; ierarhizarea pe categorii a sistemelor de localităţi prin criterii care să se adauge la baza sprijinirii diferenţiate a
dezvoltării; stabilirea relaţiilor funcţionale printr‐o metodă care să evidenţieze rolul localităţilor dintr‐un anumit areal, în
scoplu raţionalizării dezvoltării; stabilirea arealelor din ţară în care este necesară dezvoltarea reţelei de localităţi;
determinarea nivelelor de echipare minime necesare localităţilor cu diferite ranguri, necesare pentru: ierarhizarea unei
localităţi într‐un rang, avansarea în rang sau retragerea dintr‐un rang, înfiinţarea/ desfiinţarea unei localităţi; fundamentarea
juridică a unor concepte necesare studiului localităţilor; studierea statutelor administrative ale localităţilor; stabilirea unor
obiective de evoluţie a reţelei de localităţi.
PP17.3. Normative tehnice de conținut pentru documentații: Conţinutul PATJ, PATZ, PATIC cu introducerea problemelor de protecţie a
peisajului şi mediului; conţinutul documentaţiilor de urbanism pe baza noii legislaţii şi cu introducerea problemelor de protecţie a
peisajului şi mediului şi ţesutului urban specific; modul de intervenţie prin construire în diferite categorii de ţesut urban specific;
conţinutul documentaţiei pentru protecţia peisajului, a mediului, a coridoarelor ecologice, a rutelor de migrare a păsărilor.
Proiecte‐pilot pentru Pachetul 2 Valorificarea resurselor și caracteristicilor determinante ale localităților
PP17.4. Proiect‐pilot de studiere a suprafeţelor şi tipurilor de spaţii plantate necesare în orașe și sate, în funcţie de particularităţile
siturilor satelor și orașelor şi de factorii climatici din zonă;
PP17.5. Proiect‐pilot de instituire a unor norme de ocupare a terenurilor cu funcțiuni urbane, defalcate de ranguri și tipuri de
localități. Un astfel de proiect (care se referă doar la rangurile localităților) este în curs de elaborare de către Registrul
Urbaniștilor din România (RUR).
Notă. Structura principală a prezentării sintetice a fost comunicată de MDRAP autorilor studiilor, pentru o mai bună integrare în structura SDTR.
24
2014
I.5. Anexă. Cuprinsul raportului final
I. Informaţii generale
I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului
I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final)
I.3. Lista autorilor, colaboratorilor şi consultanţilor
I.4. Cuprinsul studiului
I.5. Lista hărţilor şi cartogramelor
I.6. Lista tabelelor şi graficelor
I.7. Anexe
II. Metodologie
II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR
II.2. Contextul european şi românesc
II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă
II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă
II.3. Problematică şi obiective specifice
II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare
II.3.2. Obiective specifice
II.4. Ipoteze şi metode de cercetare
II.4.1. Ipoteze de cercetare
II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor
II.4.3. Indicatori şi indici
II.5. Bibliografie şi surse
II.5.1. Studii şi publicaţii
II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări
II.5.3. Strategii
II.5.4. Date statistice
II.5.5. Date cartografice
II.6. Glosar de termeni
III. Analiză şi recomandări
III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei
III.1.1. Transformări notabile ale teritoriului după 1990
III.1.2. Evoluţia suprafeţelor construite ‐ generalităţi
III.1.2.a. Suprafeţe ocupate de localităţi şi infrastructuri
III.1.2.b. Suprafeţele plantate din oraşe şi municipii
III.1.2.c. Suprafeţele agricole şi forestiere
III.1.2.d. Suprafeţele industriale
III.1.2.e. Indici de densitate și de ocupare a teritoriului
III.1.3. Caracteristicile şi structura localităţilor
III.1.3.a. Tipurile localităţilor după criterii structurante
III.1.3.b. Tipuri de ţesuturi urbane formate în timp şi agregarea lor în localităţi
III.1.3.c. Intravilan şi extravilan. Cazul special al Municipiului Bucureşti
III.1.4. Organizare internă şi zone majore de activităţi
III.1.4.a. Subdiviziunile localităților
III.1.4.b. Moduri specifice de organizare internă a localităţilor şi grad de coeziune internă
III.1.4.c. Zonele majore de activităţi şi grupări teritoriale ale activităţilor (legătură cu Studiul 23)
III.1.5. Adaptarea localităţilor la noua economie urbană
III.1.6. Elemente de potenţial
III.2. Tendinţe de evoluţie
III.3. Priorităţi de dezvoltare
III.3.1. Direcţii prioritare şi ţinte formulate prin strategii generale şi sectoriale
III.3.2. Priorităţi şi directţii de dezvoltare la nivel naţional şi teritorial
III.4. Legături cu alte domenii
III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu
IV. Elemente strategice şi operaţionale
IV.1. Viziune și obiective
IV.2. Politici publice, programe şi proiecte
IV.3. Modalităţi de implementare
IV.4. Sinteză strategică și operațională
25
Studiul 17
26
Lista hărţilor şi cartogramelor
Harta 17.1. Municipiul Bucureşti – împărțirea administrativă
Harta 17.1. UAT urbane după numărul populaţiei şi comune peste 10.000 locuitori
Harta 17.2. UAT care includ sate cu populație de maxim 100 de locuitori
Harta 17.5. Municipiul Bucureşti – Împărțirea administrativă
Harta 17.6. Județul Ilfov ‐ Împărțirea administrativă
Harta 17.9. PUG Limanu, Fâşia costieră 2 Mai‐Vama Veche.
Harta 17.10. Ierarhia orașelor și sistemelor urbane (Quattro Design 2013)
Harta 17.11. Sisteme urbane ‐ populaţia cumulată (din mediul urban)
Lista tabelelor şi graficelor
Tabelul 17.1. România 2012‐ Suprafaţa de teren care revine unui locuitor, pe categorii de folosinţă
Tabelul 17.2. Suprafeţe de teren pe categorii de folosinţă în anul 1990
Tabelul 17.4. România ‐ Suprafeţe de teren pe categorii de folosinţă în anul 2001
Tabelul 17.7. Municipiul Bucureşti ‐ Suprafaţa de teren care revine unui locuitor, pe categorii de folosinţă în anul 2012
Tabelul 17.8. Judeţul Ilfov ‐ Suprafaţa de teren care revine unui locuitor pe categorii de folosinţă în 2012
Tabelul 17.9. Creşterea medie anuală a suprafeţelor construite în 4 zone metropolitane – 1992‐2012
Tabelul 17.10. Evoluţia suprafeţelor spaţiilor verzi în municipii şi oraşe 1993‐ 2011
Tabelul 17.11. Suprafeţe de teren pe categorii de folosinţă, România – sinteză, 2012
Tabelul 17.12. România și Municipiul București ‐ Evoluţia populaţiei, a spaţiilor construite şi a densităţii populaţiei 2002‐2012
Tabelul 17.13. Densitatea populației și ocuparea prin construire a teritoriului administrativ în anul 2012
administrativ. Studiu de caz ‐ localitățile vecine Municipiului București
Tabelul 17.15. Ponderea suprafeţelor de teren aflate în teritoriul intravilan în raport cu suprafaţa totală a teritoriului
administrativ. Studiu de caz: UAT situate pe Coasta Mării Negre
Tabelul 17.16. Funcţiunile majore în localităţi, după perioada de realizare şi după amplasament
Tabelul 17.17. Evoluția suprafeței teritoriilor intravilane ale localităților. Prognoză în raport cu evoluția populației
Tabelul 17.18. Evoluția suprafeței teritoriilor intravilane ale localităților. Prognoză în raport cu teritoriile administrative
Tabelul 17.19. Ipotezele de creştere ale teritoriilor intravilane 2012‐2020
Graficul 17.1. Suprafaţa de teren aferentă unui locuitor (scara 1/ 1000)
Graficul 17.2. Suprafaţa de teren aferentă unui locuitor, pe categorii de folosinţă
Graficul 17.3. Evoluţia suprafeţelor construite în România
Graficul 17.4. Evoluţia suprafeţelor construite în Mun. Bucureşti
Graficul 17.5. Lungimea limitelor dintre M. București și UAT vecine şi a UAT vecine (2011)
Graficul 17.6. Numărul locuitorilor Municipiului Bucureşti şi a UAT vecine
Graficul 17.7. Evoluţia suprafeţelor construite în judeţul Ilfov
Graficul 17.8. Evoluţia procentului de ocupare a teritoriului administrativ a zonelor metropolitane
Graficul 17.10. Evoluţia teritoriului de dezvoltare a oraşului Bucureşti: Perimetrul construibil (până în 1990) şi teritoriul
intravilan (după 1990).
Graficul 17.11. Ipoteză de creştere a teritoriului intravilan în localităţile ţării perioada 2012‐2020
Graficul 17.12. Ipotezele de creştere a teritoriului intravilan în localităţile ţării perioada 2012‐2020 – indicele PITA maxim
Anexe
Anexa 17.1. Poli de creştere – zone metropolitane. Evoluţia procentului de ocupare a a teritoriului administrativ
Anexa 17.2. Sedii administrative ale Bisericii Ortodoxe Române

26

Sinteza - Caracteristicile Loc Urbane Si Rurale

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sinteza - Caracteristicile Loc Urbane Si Rurale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

I.3. Creştere până la densitatea maximă a populaţiei 250 2000 13400 (1) 5.62%

I.4. Creştere până la PITA maxim 450 3600 15000 (2) 6.29%

S-ar putea să vă placă și