Carte1

Capitolul 3
Partea 2

Dimineata veni palida,rece si umeda.Milo se trezi si descoperi ca fratele sau nu se afla in cort.Sari in piciore cu un
aer buimac,isi trase mantia pe umeri si iesi afara.Sorele abea se ridicase printre neguri insa lumina sa puternica il
orbi pe baiat pentru o secunda.Dupa putin timp se ivi Borgön,apropiindu-se cu pasi repezi si gafaind din greu.Avea
in spate o ranita grea care i se inalta mult peste umeri,iar pe cap isi pusese un sac tuguiat,fara forma si pleostit,despre
care zicea ca-i palarie.In acea lumina a dimineti,Borgön semana tare mult cu un gnom.Cand ajunse la cativa pasi de
Milo ii arunca o piatra si spuse:

'Fratele tau mi-a spus sa-ti dau asta!'

Milo ii povesti lui Borgön de disparitia Pribeagului si apoi afla ca Lambert si nemerienii parasira tabara la rasaritul
soarelui,dar au lasat ordin ca armata auxiliara sa marsaluiasca catre est,pentru ai infrunta pe arieni.Dupa ce se uita
mai atent la piatra lasata de fratele sau,Milo observa ca pe o parte era sculptata litera "V".Baiatul si Borgön s-au
gandit un timp de la ce ar putea sa vina acea litera dar raspunsul era departe de a fi descoperit.Intr-un final Milo
sopti:

'Munte!'

'Nu e niciun "V" in "Munte".'il contrazise Borgön.

'Nu e un 'V'.Daca intorci piatra semnul are forma unui munte.'il lamuri Milo.

Borgön ramase putin pe ganduri apoi spuse:

'Cred ca a urmat trecatoarea din munti.Vrea sa termine ce a inceput.'

Soldati tinura sfat si hotarara sa porneasca intai prin munti catre sud,astfel,poate vor avea norocul sa dea de Pribeag,
apoi sa coteasca catre est si sa porneasca spre Aria.Si asa,intr-o dimineata senina,in pragul luni decembrie,au parasit
cu totii tabara,lasand in urma doar ruine.Calatoreau de putina vreme,cand in fata li se ivira muntii masivi cu glugile
albe de nea si piscurile ascutite care se inaltau pana la nori.Pornira incetisor,in sir indian,mai departe printre stancile
rotunde si alunecoase.Mersera asa toata ziua,oprindu-se,fireste,doar la orele de masa.O ninsoare zdravana incepu,dar
ei isi continuau inaintarea zdruncinata,fara sa faca cale intoarsa.Undeva,in spatele norilor cenusii apusese probabil
soarele,caci in timp ce coborau in stramtoare,incepu sa se intunece.Cand au ajuns pe partea cealalta a muntelui,era
daja noapte.Vantul atarnase norii cenusii si sus,printre zdrentele care pluteau deasupra muntilor,aparu
luna.Ninsoarea se intetise.Se oprira cu totii.In cele din urma hotarara ca n-aveau cum sa continue,trebuiau sa
poposeasca chiar acolo unde se aflau.Se adapostira toti intr-un palc de copaci de la poalele muntelui.Asa ramasera
mohorati si inghetati in umbra copacilor.Si cum zacea Milo treaz,caci,desi era mort de oboseala,nu era sa puna
geana peste geana,i se paru ca zareste,la mare departare,o lumina pe cerul de la rasarit:tot aparea si disparea.Zorile
nu puteau fi,inca mai erau cateva ceasuri bune pana atunci.

'Ce-i lumina aia?'il intreba el pe un soldat,care se trezise si statea in picioare,cu privirile pierdute in noapte.

'Nu stiu.Prea-i departe ca sa-mi dau seama.Parca-s fulgere care tasnesc din pamant.'

Milo se intinse la loc,dar se uita multa vreme la scapararile din departare.Intr-un tarziu,baiatul se cufunda intr-un
somn chinuit.Zorii se ivira rosii,dar lucitori si,curand,fura invaluiti de o lumina cenusie.Ninsoarea se
potolise.Borgön fu primul in picioare,daca nu cumva statuse asa de cu seara.

'Scularea!Scularea!striga el.Zorii sunt purpurii.Rasare un soare rosu.Aseara s-a varsat sange.Pornim spre rasarit.'

Ceilalti sarira in picioare si pornira de indata la drum.Tot mergand,soldatii priveau cu cresteau agale zorile pe cerul
gol si senin.Varfurile lancilor sclipeau puternic in lumina zorilor.Vantul ajunsese la rasarit si toata ceata se
risispise.In jurul lor se intindeau tinuturi mohorate si nesfarsite in lumina amara.In fata vazura platourile
golase,bantuite de vant,care se intindeau pana la rasarit.In zare se ridica neclintit un codru misterios si
intunecat.Poalele lui umbroase se intindeau pe inca vreo zece leghe,iar povarnisurile impadurite se pierdeau in
departare,amestecandu-se cu zarea albastra.Borgön isi plimba putin privirea de-a lungul imprejurimilor acoperite de
zapada.Cateva pete intunecate se deplasau cu iuteala.Umbrele si petele de culoare nu erau altceva decat un grup de
siluete minuscule.Departe,indaratul lor,se inaltau rotocoale subtiri de fum.Cand se apropie ceata,Borgön striga:

'Ce vesti ne-aduceti de la rasarit?'

Drumetii pareau speriati,insa unul mai curajos se apropie.

'Ma numesc Borgön.Sunt pe urmele unor orci.Crezi ca ma poti ajuta?'

-La inceput am crezut ca voi sunteti orci.Ne-a fost teama sa ne apropiem.Pe legea mea,nu prea aveti habar ce sa
intamplat azi-noapte,de-ati pornit asa,la vanatoare.Chiar daca sunteti multi,v-ati fi transformat din vanatori in
prada,daca ii ajungeati din urma.'le spunea calatorul.

'Cum asa?intreba Borgön.'

'Se spune ca un vrajitor puternic,imbracat in straie cafenii,rataceste pe aceste meleaguri.'povestea

calatorul.Aseara,orcii au dat peste el in codru.'

'Flacari negre!'interveni alt calator.'Nu mai e nevoie sa-i urmariti pe orci.Vrajitorul a avut grija de ei.Flacari negre si
inspaimantatoare tasneau din privirea lui.'

'I-a ucis?'intreba Borgön uimit.

'Pe toti.Le-a dat foc la marginea codrului.'

'Multumesc!Sa ai o zi buna,calatorule.'

'Drum bun!Si fie sa afli ceea ce cauti,jupane Borgön.'spuse calatorul,apoi isi continua drumul cu ai sai tovarasi.

Si cu acestea,se despartira.Tare iuti erau acum soldatii.Pe masura ce inaintau,ziua se mohora.Asupra campiei
pogorau nori cenusii.Tot mai aproape se desluseau povarnisurile codrului,intunecandu-se usor in apusul soarelui.Din
loc in loc,treceau pe langa hoituri singuratice de orci cu spatele sau grumazul strapunse.Chiar inainte de
asfintit,ajunsera la poalele padurii,si intr-o poienita ivita printre cei dintai arbori,dadura peste marele parjol.Cenusa
fierbinte inca fumega.Alaturi zaceau o gramada de coifuri,pieptare crapate,scuturi sfarmate,spade frante,arcuri si
sageti rupte.Intr-o tepusa din mijloc fusese infipta capatana mare a unei starpituri.Lumina scadea si curand se lasa
seara intunecata si nebuloasa.Facura popas sub cativa copaci stufosi,ceva mai incolo de campul de batalie.Somnul
puse imediat stapanire pe ei,insa doi soldati au ramas de paza.Stateau linistiti langa foc si isi mangaiau taisul
spadelor cu degetul mare.Dintr-o data flacara focului se intuneca si deveni negricioasa.Soldati isi riducara brusc
privirile si zarira o silueta infasurata intr-o mantie larga,stand in lumima focului negru.Soldatii sarira brusc in
picioare,prea nauciti in primul moment ca sa poata striga,desi ii strafulgera gandul ca vrajitorul despre care le
povestise calatorul puse mana pe ei.Desteptati de miscarea strajerilor,Borgön si ceilalti soldati se ridicara in capul
oaselor si ramasera cu ochi pironiti.

'Ce doresti de la noi?'spuse Borgön,sarind in picioare.'Hai sa te incalzesti,daca ti-e frig.

Facu un pas inainte dar barbatul misterios disparu,iar culoarea focului reveni la normal.Deodata alt soldat scoase un
strigat:

'Caii!Caii!'

Nici urma de ei.Isi smulsesera tarusii din pamant si o luara la goana.O vreme soldatii ramasera incremeniti,fara sa
scoata o vorba,ca trasniti de noua napasta care se abatuse asupra lor.Asa cum stateau,li se paru ca
deslusesc,departe,in noapte,nechezatul sifornaitul cailor.Apoi se lasa iar linistea.Nu se mai auzea decat adierea
vantului.

'Asta e,s-au dus.'roasti Borgön.

'N-avem decat sa ne decurcam si fara.'

Acesta arunca niste vreascuri in foc si se prabusi pe patura.

'Cred ca a fost vrajitorul de care ne-au povestit drumetii.Cine altcineva?Amintitiva ca am fost preveniti ca prin
aceste locuri rataceste un vrajitor care arunca flacari negre din priviri.Chiar asa au spus calatorii.Vrajitorul a plecat
cu caii nostri,asta e.Ne mai asteapta si alte primejdi,ascultati la vorbele mele.'spunea un soldat.

'Eu ascult.'spuse Borgön.'Nu pot sa spun ca el ne-a luat caii.Ceva ia speriat.Si nu bag mana in foc ca vrajitorul ar fi
implicat.Totusi,nu spun ca nu ai avea dreptate.'

In tot acest timp,Milo ramase singur in luminis,adancit in ganduri,scrutand umbrele adanci ale codrului,usor
aplecat,ca si cum ar fi ascultat glasuri indepartate.La o oarecare distanta se afla un deal mic,acoperit in intregime cu
arbori.In mijlocul desisului negru Milo zari o lumina,o lumina rosiatica si linistitoare,care semana a foc.Mili se
apropie de lumina si fara sa-si dea seama ajunse in dreptul dealului.Incepu sa urce,dar nu se vedea vreo poteca pe
care ar putea s-o apuce.Inaunta usor printre crengile copacilor.Deodata lumina stralunci puternic in spatele unei
stanci mari din fata baiatului.Milo ocoli stanca si se trezi chiar langa un foc gigantic de tabara.Patru fapturi uriase
sedeau in jurul unui rug urias din busteni.Erau troli de munte.Pana si Milo care a trait doar in sat,ferit de astfel de
pericole,isi dadu seama de asta.Troli aveau fetele mari si greoaie,iar corpul le era masiv cu picioare groase si
butucanoase.Vazand toate astea,Milo simti ca ar trebui sa faca ceva.Fie sa se intoarca,fara zgomot,si sa-i previna pe
soldati,fie sa le arate uriasilor de ce e in stare.Un rasboinic legendar,de mare clasa,nu ar fugi din cale trolilor.I-ar
infrunta de unul singur.Asa ca,in cele din urma baiatul se strecura in spatele unui trol.Isi facu curaj si isi inclesta
mana pe manerul spadei.Intr-o clipita,trolul se intoarse si-l apuca pe Milo de ceafa,inainte ca acesta sa apuce sa-si
scoata sabia din teaca.

'Dracie!Ia veniti sa vedeti ce-am prins.'spuse trolul.

'Ce?'intrebara ceilalti apropiindu-se.

'Sa mor daca stiu?Cine esti,ba?'il intreba capcaunul pe Milo.

'Eu sunt "Eu".'

'Tu esti "Eu".'spuse capcaunul uimit.

Trolii sunt mai inceti la minte si tare curiosi cand vad un lucru nou.

'Si,ma rog,ce cauta "Eu" in spatele meu?'intreba trolul.

'Se poate manca?'intreba altul.

'Se poate incerca.'raspunse al trei-lea capcaun.

'Nu e mai mult de-o inghititura.'

'Poate ca gasim mai multi pe aici prin imprejurimi si facem o tocana.

'Hei,uratule mai sunt d-astia ca tine ascunsi p-aici,prin padure?' il intreba un trol,dar Milo era prea speriat ca sa
raspunda.

'Baga-i labele in foc pana vorbeste.'spuneau trolii.

Capcaunul il apuca pe Milo de picioare si incepu sa-l scuture.Soldatii auzisera zgomot de la diatanta si,dupa ce-l
asteptara un timp pe Milo sa se intoarca,incepura,unul cate unul,sa se furiseze catre lumina,fara sa faca prea mult
zgomot.Vazandu-i pe soldati,unul din capcauni scoase un urlet.Dadusera toti de mare necaz.Ultimul aparu Borgön si
sari catre foc inainte ca uriasii sa se poata repezi asupra lui.Ridica o craca mare,aprinsa la un capat si se napusti
asupra trolilor.Ceilalti soldati stateau deoparte,incremeniti de spaima.Unul dintre troli incerca sa i se opuna lui
Borgön dar se trezi cu craca infipta in ochi.Alt trol se furisa prin spate si lansa un atac asupra viteazului,dar drept
raspuns,Borgön ii proiecta craca in dinti.Tocmai atunci aparu unul dintre capcauni si-l lovi pe Borgön cu o
buturuga.Soladatii erau prea speriati ca sa intervina,Borgön ramase inconstient dupa acea lovitura,iar Milo era captiv
in ghearele trolilor.Asa se sfarsi batalia.Dupa cateva secunde focul se stinse,apoi izbucni din nou mai puternic,doar
ca de data asta flacarile erau negre.

'Sa va prinda pe toti zorile!'se auzi o voce puternica,si in acel moment stanca dinspre rasarit se darma si o geana de
lumina aparu printre crapaturi.

Trolii se transformasera un stane de piatra,caci capcaunii de munte trebuie fie feriti de lumina in timpul zilei,ca de
nu,se transforma iar in substanta muntelui din care au fost zamisliti si raman asa pe vecie.Dintre darmaturi,aparu
Pribeagul zambind.Se uitara toti la el.In bataia soarelui,ochii lui straluceau mai patrunzatori decat razele soarelui.Ii
cuprinse o uluiala amestecata cu teama si cu bucurie.

'Cat ma bucur sa te vad!Unde ai disparut?'il intreba Borgön.

Peibeagul tacu si isi pleca fruntea.Ceilalti ramasera cu ochi la el.Isi tinea palmele in poala,mangaiate de o raza de
soare care se strecura printre norii diminetii.Intr-un tarziu,isi ridica ochii si privi drept la soare.

'Dimineata se stinge repede.'zise el.'Trebuie sa plecam.'

Pribeagul sarii in picioare,isi scutura putin mantia veche si ponisita,apoi porni la drum.Soldatii il urmara iute pe
povarnisul ce cobora dinspre deal,urmand cu totii drumul spre est.Nu mai scoasera nici o vorba,pana ce poposira pe
iarba moale de la capatul celalat al codrului si de acolo,au pornit,incetul cu incetul, catre ocean.