Sunteți pe pagina 1din 1

Amenajarea şi urbanismul se definesc ca planificare a structurilor fizice având loc pe teritoriu, în

scopul de a permite cea mai bună funcţionare a activităţilor umane. Ele urmăresc deci să creeze suportul
activităţilor umane, locurilor de existenţă şi activitate, cadrul vieţii cotidiene a indivizilor şi grupurilor
care alcătuiesc societatea.

Spaţiul ideal amenajat rămâne, însă, încă de imaginat şi nici o normă, nici un principiu, nici un concept
nu este absolut cert şi inalterabil.

Nenumăratele moduri de a înţelege spaţiul şi de a-l amenaja a dus la moduri de viaţă urbană foarte
diferite.

Analiza lotizare:

Un mediu construit sănătos, asemenea celui din exemplu, garantează ordinea socială. Determinarea,
coordonarea şi dispunerea armonioasă a clădirilor(orientate conform tramei stradale) contribuie la
favorizarea dezvoltării acestui teren, fiind atuuri pentru el.

Analiză circulaţii:

Reţelele de transport au fost concepute în aşa fel încât să se poată adapta progresului; au fost
concepute legături eficiente cu celelalte cartiere -artera principală face legătura cu vecinătăţile iar din ea
se desprinde o alta, secundară, de-a lungul căreia sunt dispuse locuinţe, atât de o parte cât şi de
cealaltă; în definitiv, totul se reduce la integrarea şi consolidarea elementelor din aria construită într-o
armătură urbană funcţională şi eficace.

Concluzie:

În sfârşit, în formularea regulatoare cea mai rafinată, spaţiul este prezentat ca un sistem complex,
compus din resurse, dintr-o organizare fizico-economică, dintr-un teritoriu şi dintr-o populaţie.Aceste
patru componente sunt legate între ele prin relaţii câteodată incoerente, provocând o evoluţie sau
transformări nedorite şi iraţionale.Amenajarea urbană trebuie deci să calibreze, să echilibreze şi să
regularizeze acest sistem de relaţii, pentru a organiza raţional şi eficace mediul.