DESPRE VIAŢA

ŞI PURTAREA RAŢIONALĂ

Se întîmplă adesea ca unii oameni, trecînd de la un trai bun la altul

rău, sa fie scandalizaţi de schimbările vieţii. Şi nu numai atît: ataşaţi
fiind celor trecătoare şi deodată fiind lipsiţi de ele — neînvăţaţi să se
mulţumească cu puţin — ca nişte nemintoşi, defăimează Providenţa.
Eu, însă, zic că noi, oamenii, care am fost învredniciţi să stăpînim
peste creaturile (lui Dumnezeu), pentru noi făcute, să nu ne arătăm mai
mici decît acestea. Să nu ne mîndrim (atunci cînd sîntem bogaţi) cu
mulţimea bogăţiei, nici să nu ne pierdem răbdarea atunci cînd sîntem
lipsiţi de ea, pentru că este absurd să devenim robi ai lucrurilor peste
care am fost puşi să stăpînim. într-adevăr, pentru cei bogaţi aceste lu­
cruri prea mici şi fără importanţă înseamnă totuil; însă pentru cei să­
raci, care, de dragul cumpătării, nu pun nici un preţ pe acestea, a avea
aceste bunuri trecătoare înseamnă a nu avea nimic. Dar a gîndi ca
aceştia din urmă este propriu numai celor superiori. Chiar dacă averea
ar aduce vreun folos trecător, chiar şi atunci (ataşîndu-se ei) omul ar
fi lipsit de scuze. Iar dacă averea nu aduce nici un folos — şi cum ar
putea să se întîmple una ca asta împotriva cuvîntului lui Dumnezeu ?
— atunci, cei care nu se mulţumesc cu ceea ce li s-a dat se arată fără
de minte şi se afundă într-un mare rău. Unii ca aceştia vor primi pe­
deapsa neascultării de la Dumnezeu, vor fi loviţi de acea pedeapsă ce
aduce multă părere de rău. Nestatornicia vieţii şi schimbabilitatea stă­
rii omului sînt incompatibile cu (acumularea) averilor. Pe unele din a-
ceste schimbări le deducem, pe altele le vedem la cei ce le suportă. (In
viaţă) are loc un imens periplu, o mare schimbare de la ceva la altceva,
de la mai mic ila mai mare, de la ceva superior la ceva inferior... datorită
unei legi implacabile căreia capul trebuie să i se plece. Ascultarea
noastră (de această lege) este de bună voie, ştiind că în caz contrar,
vom primi pedeapsa cea grea a neascultării.

II
Cel care se împotriveşte voii lui Dumnezeu se face vinovat să fie
dat pradă morţii celei veşnice. Dacă marinarul ascultă de căpitan, oş-
17 — Slîntul Grigorie Taumaturgul
238 M E T O D IU D E O L IM P

teanul de conducător, taurul se apleacă sub jug, calul se lasă strunit

(de frîu) şi, într-un cuvînt, toate animalele au ca lege firească asculta­
rea de stăpînul lor, cu atît mai mult omul, care este superior tuturor,
care s-a învrednicit să aibă stăpîn pe Dumnezeu, cum să nu-I împli­
nească voia ? Intr-adevăr, noi, deşi (chemaţi la demnitatea) de oameni,
fiind sub influenta lutului, sîntem încîntaţi de cele ce ne înconjoară şi
credem despre acestea că sînt bune. Ne bucurăm de toate acestea şi
sperăm că din ele vom avea folos.
Dumnezeu, însă, Care ne-a făcut după cum a voit El, nu vrea ca
omul să fie robul plăcerilor, pentru că sfîrşitul acestora este moartea.
Şi pe bună dreptate, îmbuibarea slăbeşte pe om, hrana prea multă îl
face neputincios şi incapabil să asculte de porunca lui Dumnezeu.

III
Din contră, fiind supus la eforturi, trupul devine mai tare, mai pu­
ternic, iar sufletul supus încercărilor vieţii devine mai viguros. De a-
ceea, a voit Dumnezeu ca prin astfel de încercări să pregătească spiri­
tul omenesc să tindă către cele înalte şi vrednice de dorit. Pentru că,
pe cît de bine este să se înfrupte cineva neîncetat de cele bune, după ce
a trecut pentru scurt timp prin cele rele, pe atît de rău este să ajungă
cineva la chinuri nesfîrşite, după ce, scurt timp, a trăit în huzur. Toată
lumea ştie că plăcerea aduce întristare şi îmbuibarea aduce vătămare
(şi invers). Astfel, instrucţia este o povară pentru copii, însă după tru­
dă, pe parcurs, se arată roadele. La fel stau lucrurile cu cei ce suportă
lipsuri. Neavî-nd aici cele necesare (vieţii) ei vor primi bunurile cele
veşnice. La fel stau lucrurile cu cei boln a vi: ei nu-şi tratează trupurile
în speranţa unei însănătoşiri iminente, ci a unei însănătoşiri viitoare ;
cu această speranţă acceptă de bună voie durerile. La fel stau lucrurile
cu atleţii : ei îşi obişnuiesc trupul cu oboseala, suferinţa şi masa sără­
căcioasă încă din tinereţe, în speranţa că eforturile lor vor fi încunu­
nate cîndva de succes. Aceste lucruri mici se întîmplă pretutindeni şi
toţi ie observă; ele ţin de însăşi structura vieţii. Nu aşa stau lucrurile
cu foloasele viitoare şi nevăzute, care vor urma încercărilor. Intrucît
nu au loc în prezent, nu sînt acceptate prin credinţă de toţi oamenii.
Noi, însă, care credem în (cuvîntul) Celui ce cunoaşte totul, ştim că vor
avea loc. Ştim, de asemenea, că lucrul care îi place Lui, nouă ne este
folositor. Că schimbările aduse de viaţă sînt spre folosul nostru, că
viaţa noastră schimbîndu-se în bogăţie sau sărăcie va schimba şi tre­
buinţele. Că dacă unii reuşesc să-şi păstreze oarecum neschimbată ago­
niseala, în curînd devin ca şi ceilalţi după ce pleacă de aici. Că numai
cei care au ascuns cele pămînteşti în cer au acolo un alt fel de viaţă.
D ESPRE V IA Ţ A ŞI P U R T A R E A R A Ţ IO N A L A 239

IV
Să vorbim acum despre o altă lege, ca să nu se supere de schimbă­
rile vieţii cei decăzuţi. Pentru că şi această lege se cuvine s-o auzim.
Deci, ce rămîne veşnic din toate acestea ? Nu vezi cum se schimbă ano­
timpurile şi cit de diferite sînt zilele lor ? Unora iarna li se pare insu­
portabilă, atmosfera ei mohorîtă, apăsătoare, însă ea este necesară
(pentru perpetuarea) vieţii. Pentru că ea umezeşte şi hrăneşte pămîntul
care, mîngîiat de zefirul (primăverii), rodeşte pentru oameni tot felul de
fructe. Pe unii îi tulbură văpaia soarelui, care ne coace h old ele; pe al­
ţii îi tulbură ploaia torenţială, care adapă pămîntul. Dar, trecînd vara,
înainte ca iarna să vină, vine toamna, care este un amestec din acestea
două. Ea este potrivită pentru culegerea fructelor. (Acum) se schimbă
atît starea soarelui, cît şi a aerului.
Priveşte, omule, la lună, cum descreşte din ce în ce şi cum iarăşi
se împlineşte. Să privim la steleile cu care cerul este încununat, la miş­
cările lor care au un anume ro st; vom vedea că formează configuraţii
deosebite şi că, aşa cum se zice, numai cerul pe cer nu se mişcă. Dar
nici acela nu este nemişcat, pentru că se învîrte în jurul axului său, în
mijlocul cercului care îil înconjoară. Despre el, însă, se spune că stă pe
loc pentru că nu participă la mişcarea celorlalte astre. Să privim la iz­
voare : ele scot multă apă, iar aceasta nu stă pe loc, ea curge şi, ames-
tecîndu-se cu alta, dă naştere la rîuri multe şi mari.

V
Aceste schimbări sînt operate de natură. De aceea tu, omule, fie
că eşti bogat sau sărac, sclav sau rege, să nu crezi că rămîi neschimbat.
Ia aminte la toate acestea şi vei înţelege mai bine soarta multora. Prin­
tre oameni vei vedea multe schimbări. Vei vedea pe unii ridicîndu-se
din umilinţă, iar pe alţii căzînd din demnitate. Pentru că aşa este viaţa
noastră şi pentru că aşa vrea divinitatea cu fiecare dintre noi şi se
cade ca noi să nu i ne opunem, ei s-o urmăm şi să i ne supunem.
Tu, omule, făptura şi chipul lui Dumnezeu, nu te supăra şi să nu
socoteşti grea porunca, pentru ca să nu fii pedepsit pentru neascultare.
(Intr-adevăr) Dumnezeu pedepseşte din iubire : pe unii îi pedepseşte
pentru că deja au greşit, pe alţii ca să mu greşească. Apropiindu-te acum
de mare, nu te teme de ameninţarea ei. Pentru că şi aici găseşti urmele
(prezenţei) lui Dumnezeu. Pe acestea să le urmezi fără frică, (fie că
mergi) pe apă şi (eşti împins) de vînt, fie prin pădure, încredinţat fiind
că te afli pe drumul cel bun. Cei care aud şi transmit (vestea) nimicirii
împărăţiei încearcă mare tristeţe. Pentru că, după ce au încercat plă­
240 M E T O D IU D E O L IM P

cerea bucuriei (sînt puşi în situaţia) de a încerca o mare întristare. Şi

fiindcă nu fără voia lui Dumnezeu se întîmplă acestea, se cuvine să lă­
săm la o parte părerea de rău şi să căutăm cauza celor întîmplate, pen­
tru ca acest fapt care vine de la El să fie bine înţeles. Acela care vrea să
ştie va afla că aceasta este voia lui Dumnezeu şi că acelea pe care le
îndură credincioşii sînt îngăduite de El.

VI
De aceea, trebuie să recunoşti, omule, că nu lucrul cel veşnic poate
să-ţi fie răpit, ci cel încredinţat temporar spre folosire, care nu-ţi apar­
ţine. Cei care privesc lucrurile prezente ca pe unele care nu se trec, nu
Ie vor moşteni nici pe acestea, nici pe cele viitoare; că unele îi vor fi
răpite, şi pe celelalte nu le va primi. Cele de aici se trec ca o umbră,
pe cînd cele de dincolo rămîn în veac. Trăinicia unui lucru se recu­
noaşte din cele ce se întîmplă cu el. Dacă nu piere înseamnă că este
veşnic, iar dacă piere înseamnă că este trecător. Or, poate fi veşnic
ceea ce apare ca un vis în ceas de noapte şi dispare la ivirea zilei ? Aşa-
zisele bunuri de aici sînt doar imaginea celor adevărate. Ele strălucesc
puţin, apoi se trec şi numai «Cuvîntul Domnului rămîne în veac». Pen­
tru că «împărăţia nu este împărţită» şi de aceea şi în cazul acesta tre­
buie să se plinească Cuvîntul lui Dumnezeu. Să lăsăm purpura (bogăţia
trecătoare), pentru că ea nu va potoli (dincolo) setea sufletului şi să
plecăm cu hambarul plin de fructele cele netrecătoare, care nu pără­
sesc sufletul. Pentru că «nu avem nici un folos dacă am cîştigat lumea,
iar sufletul l-am pierdut». Să fim cumpătaţi la masă şi să ne mulţumim
cu cele necesare, ca nu cumva devenind bogaţi să uităm de Dumnezeu.

VII
Acestea sînt sfaturile lui Dumnezeu. Conform cu aceste sfaturi şi-a
dus viaţa Domnul nostru Iisus Hristos. Ia aminte că El deşi era pretu­
tindeni, în cer şi pe pămînt, n-a rămas în acea stare, ci, de dragul mîn-
tuirii (oamenilor) a venit (între oameni) arătînd primul că trebuie dusă
o viaţă demnă şi folositoare. S-a înstrăinat de Dumnezeu, a îmbrăcat
firea oamenilor şi a trăit printre cei săraci. Pe aceştia i-a fericit şi aces­
tora le-a promis împărăţia cerurilor, acea adevărată şi netrecătoare îm­
părăţie. Celor bogaţi le-a spus că ataşîndu-se de aceste bunuri trecă­
toare şi-au primit plata şi că vor fi lipsiţi de cele veşnice. Noi, însă,
avem gîndul aţintit la cele viitoare, care nu se trec şi pe care nimeni nu
ni le va lua. Pretinselor bunuri de aici să nu le dăm atenţie, aşa cum
nici Domnul, stăpînui lor cel adevărat, nu le-a dat. Deşi El le-a creat,
D ESPRE V IA Ţ A ŞI P U R T A R E A R A Ţ IO N A L Ă 241

le-a lăsat în stăpînirea duhului celui rău şi a oamenilor care iubesc pe

cele trecătoare. Să nu ţinem ila acestea. Ştim cui aparţin acum şi că
acela le va da cui vrea. Că le dă celor ce cred că-i aparţin, care îl con­
sideră stăpîn şi i se închină.
Dacă vrem să ascultăm de Dumnezeu, se cuvine să nu apucăm pe
«calea cea largă», pentru că este «calea morţii», ci pe «calea cea strimtă
şi anevoioasă», pentru că este «calea vieţii».
Ţi-a fost luată averea ? Vei avea cîştig din sărăcie. îin locul acestei
averi vei primi (dincolo) bunuri mult mai mari. Aş zice că nici măcar
nu ţi s-a luat averea, ci că, fiind pentru scurt timp lipsit de ea, o vei
avea în veci.
VIII
Ia aminte la acel om sfînt care a vestit venirea Mântuitorului. El a
venit în lume, dar a zăbovit puţin în ea şi abia că a luat seama la cele
de aici. S-a hrănit cu «lăcuste şi cu miere sălbatică» şi s-a îmbrăcat în
«haină din păr de cămilă». Dar simplitatea şi sărăcia îmbrăcămintei şi
a mesei lui l-au arătat drept «cel mai mare dintre toţi cei născuţi (din­
tre femei)». Ia aminte la acea văduvă săracă, a cărei avere erau «doi
bani de aramă»; ea n-a ţinut la ei (şi i-a dăruit templului), iar darul ei
a întrecut pe cel al multor bogaţi. Dacă cineva doreşte să împlinească
întocmai poruncile cereşti şi să ducă pînă la capăt legea mîntuirii, acela
trebuie să suporte multe încercări: să renunţe ia căsătorie, la care na­
tura îl îndeamnă şi-i dă dreptul; avînd două haine să dea una celui să­
rac şi g o l ; să nu treacă cu vederea pe cel ce-i cere mîncare, să adape pe
cel însetat, să dea adăpost celui ce nu are, să viziteze pe cel întemniţat
şi să ajute pe cel bolnav. Un astfel (de om) va fi numărat în corul ce­
lor drepţi de către Judecător la judecată, va fi cinstit de împăratul (cel
mare) şi va fi numit fiu al lui Dumnezeu. Va trăi într-o pace de negrăit
şi se va face părtaş al împărăţiei lui Dumnezeu, de care niciodată nu va
fi lipsit.