AUTOMASAJUL

Automasajul reprezintă aplicarea unor manevre manuale şi/sau

instrumentale de masaj de către o persoană asupra propriului corp.
Este cea mai simplă formă de masaj, eficientă şi necostisitoare, cu o singură
condiţie: aceea de a fi instruit corespunzător. Această condiţie ne duce cu gândul
la ideea instruirii în şcoală (la obiectele de igienă, biologie sau educaţie fizică) a
tuturor elevilor asupra unor aspecte ale masajului şi automasajului, ale acordării
primului ajutor în diferite situaţii, a însuşirii unor tehnici de respiraţie artificială,
deprinderi pe care orice masor trebuie să le stăpânească.
În sport, de la copii şi juniori, aceste deprinderi sunt însuşite timpuriu, în
cadrul pregătirii teoretice din antrenamentul sportiv (educaţia medico-sportivă,
care reprezintă educaţia sanitară a nesportivilor).
Desigur că automasajul are anumite limite, din motive obiective, în special
cel manual.
Astfel, automasajul manual poate fi aplicat la:
- gât;
- ceafă;
- pe articulaţiile scapulohumerale;
- pe regiunile pectorală, abdominală, lombară (deci dorsal);
- pe braţe, antebraţe, articulaţiile pumnului şi ale degetelor mâinii;
- pe articulaţiile coxofemurale, coapse (anterior şi posterior);
- pe articulaţiile genunchilor;
- pe gambe (anterior şi posterior);
- pe articulaţiile gleznei, tarsiene şi metatarsiene;
- pe degetele de la picioare;
- pe aponevroza plantară, etc.
Poziţia cea mai favorabilă este din şezând, uneori şi în culcat dorsal sau
lateral (stânga şi dreapta).
În funcţie de situaţie automasajul se poate executa cu ambele palme sau cu
una singură.
Deseori automasajul se face în asociere cu kinetoterapia activă (de ex. în
cazul articulaţiilor, a muşchilor sternocleidomastoidieni) sau apă caldă (cadă sau
bazine, în care se poate adăuga sare de Bazna, diferite plante sau săruri cu efecte
terapeutice), adăugându-se benefic la masajul propriu-zis şi efectele fitoterapiei,
termoterapiei şi hidroterapiei.

Dintre manevrele manuale, posibil de efectuat pe zonele amintite,

menţionăm:
- efleurajul (netezirea) pe toate zonele;
 - frământatul, fricţiunea şi baterea (tapotamentul) pe zonele musculare
(ceafă, gât, pectorali, abdomen, regiunea lombosacrată, coapse şi gambe,
braţe şi antebraţe);
- vibraţiile, în special la membre;
- rulat-cernut, la gambe şi coapse (la musculatura);
- scuturările la degetele mâinilor şi picioarelor;
- tensiuni, presiuni şi ciupituri, de asemenea pe majoritatea segmentelor
descrise;
- masaj periostal, pe creasta tibială, etc.

În ceea ce priveşte automasajul instrumental, acesta poate fi aplicat de cel

interesat fie cu aparte acţionate mecanic sau/şi electric (de regulă vibromasatoare,
care reclamă un plus de securitate, în cazul aparatelor electrice, pentru a evita
unele accidente), fie sub formă de hidromasaj sau masaj sub apă.
Pentru a avea eficienţa dorită, cel care îşi efectuează masajul pe propriul corp
trebuie să respecte câteva condiţii de practicare şi anume:
- să aibă o stare generală bună care să-i permită acest efort;
- să cunoască exact procedurile de masaj şi scopul urmărit (igienic, de
stimulare, de refacere, terapeutic, etc.);
- să aibă o stare igienică corporală bună;
- ambianţă plăcută cu microclimat confortabil;
- să respecte distanţa minimă de 2-3 ore faţă de masa servită;
- şi nu în ultimul rând, o motivaţie corespunzătoare pentru această practică.

Este indicat ca, cel puţin în cazul automasajului de refacere, să se asocieze

procedurilor de masaj şi alte mijloace, aşa cum am arătat mai înainte, în special
kinetoterapia, hidro şi termoterapia.
În cazul apariţiei senzaţiei de oboseală în timpul automasajului, se
recomandă suspendarea şedinţei, iar dacă se constată ineficienţă este indicată
consultarea unui masor calificat, eventual medicul.