Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Informații generale
Beligeranți
Conducători
Jebe, Mstislav cel Viteaz,
Subutai Mstislav al III-lea al
Kievului
Efective
Pierderi
necunoscute 20.000[6]
Bătălia de la Râul Kalka (în rusă Битва на реке Калке, în ucraineană Битва на ріці Калка) a
avut loc la 31 mai 1223, între Imperiul Mongol (în frunte cu Jebe și Subutai) și principatele Rusia
Kieveană și Galiția-Volînia aliate cu cumanii și cu brodnicii. Principatele slave răsăritene erau
conduse de Mstislav cel Viteaz și de Mstislav al III-lea al Kievului. Bătălia s-a dat pe malurile râului
Kalka (din regiunea Donețk din Ucraina de astăzi) și s-a sfârșit cu victoria mongolilor.
În urma invaziei mongole a Asiei Centrale și a prăbușirii Imperiului Horezmian, o
forță mongolă condusă de generalii Jebe și Subutai a înaintat în Irakul Persan. Jebe a cerut din
partea liderului mongol, Genghis Han, permisiunea de a continua cuceririle timp de câțiva ani înainte
de a reveni la armata principală prin Caucaz. În timp ce așteptau răspunsul lui Genghis Han, cei doi
au pornit într-un raid în care au atacat Georgia și l-au ucis pe rege. Genghis Han le-a dat celor doi
permisiunea de a continua expediția și, după ce au trecut prin Caucaz, au învins o coaliție de triburi
caucaziene înainte de a-i învinge pe cumani. Hanul cumanilor a fugit la curtea ginerelui său,
prințul Mstislav cel Viteaz al Galiției, pe care l-a convins să-l ajute în lupta contra mongolilor.
Mstislav cel Viteaz a format o aliantă cu principii slavi, inclusiv cu Mstislav al III-lea al Kievului.
Armata slavă combinată a învins la început ariergarda mongolă. Slavii i-au urmărit pe mongoli timp
de mai multe zile, dar s-au împrăștiat pe o distanță prea mare. Mongolii s-au oprit și s-au așezat în
formație de luptă pe malurile râului Kalka. Mstislav cel Viteaz și aliații lui cumani, i-au atacat pe
mongoli fără să aștepte restul armatei slave și a fost învins. În confuzia care a urmat, mai mulți
principi slavi au fost învinși și Mstislav al Kievului a fost obligat să se retragă într-o tabără fortificată.
După ce a rezistat trei zile, el s-a predat în schimbul unei promisiuni de siguranță pentru el și
oamenii lui. Odată ce s-au predat, însă, mongolii i-au măcelărit și l-au executat pe Mstislav al
Kievului. Mstislav cel Viteaz a scăpat, iar mongolii au revenit în Asia, unde i s-au alăturat lui Genghis
Han.
Cuprins
[ascunde]
1Context
o 1.1Raidul din Caucaz
2Preludiul
3Bătălia
o 3.1Primele mișcări
o 3.2Atacul slav
o 3.3Înfrângerea slavilor
4Participarea brodnicilor la bătălie
5Urmări
6Note
7Bibliografie
o 7.1Surse tipărite
o 7.2Surse online
8Lectură suplimentară
Genghis Han i-a acordat într-un final lui Jebe permisiunea de a continua campania și acesta,
secondat de Subutai,[10] a condus armata mongolă către orașul Derbent, care a refuzat să se
predea. Jebe a promis că va cruța orașul în schimbul a 10 călăuze care să-i conducă prin Caucaz.
Pentru a le avertiza pe călăuze să nu facă vreun vicleșug, mongolii l-au executat pe unul din ei.
Trecerea Caucazului a fost costisitoare pentri mongoli, care a trebuit să-și abandoneze armele de
asediu și care au pierdut sute de oameni morți de frig.[16]
După ce au reușit traversarea Caucazului, mongolii au fost întâmpinați de o alianță formată
din lezgini, alani și cerchezi, triburi ce trăiau la nord de Caucaz și care strânseseră o armată de
aproximativ 50.000 de oameni.[17]Lor li s-au alăturat cumanii, un popor turcic care stăpânea un hanat
întins, între lacul Balhaș și Marea Neagră. Cumanii i-au convins și pe bulgarii de la Volga și
pe hazari să li se alăture. Hanul cuman, Koten, și-a pus armata sub conducerea fratelui său, Iuri, și a
fiului său, Daniel. Prima bătălie între această alianță și mongoli s-a încheiat nedecis, dar mongolii au
reușit să-i convingă pe cumani să abandoneze alianța amintindu-le de prietenia turco-mongolă și
promițându-le o parte din prada obținută de la triburile caucaziene.[18]
Cu această problemă rezolvată, mongolii au atacat și au distrus armata alianței, după care i-au
atacat pe cumani, care s-au despărțit în două grupuri separate în drum spre casă, distrugând
ambele armate și arzând Astrahanul.[19] Mongolii au început să-i urmărească pe cumani în drumul
lor înspre nord-vest.[2]
Venețienii au trimis o solie la mongoli și au stabilit o alianță prin care mongolii se obligau să nu mai
distrugă niciun târg european ar mai fi întâlnit în cale.[20] Pe măsură ce mongolii îi urmăreau pe
cumani, Jebe a trimis un detașament în Crimeea, unde Republica Genoveză avea câteva târguri.
Mongolii au capturat și au jefuit orașul genovez Soldaia. Între timp, Koten s-a grăbit spre curtea
ginerelui său, prințul Mstislav cel Viteaz al Galiției.[2] El l-a avertizat pe Mstislav: „Astăzi, mongolii au
luat pământurile noastre, mâine le vor lua pe ale voastre.”.[21] Cumanii au fost însă ignorați vreme de
aproape un an, deoarece Rusia Kieveană suferise vreme de multe decenii de pe urma raidurilor
cumane. Când însă au ajuns la Kiev vești că mongolii se îndreptau spre Nistru, slavii au
răspuns.[3] Mstislav a adunat o alianță de principi slavi, între care se numărau Mstislav al III-lea al
Kievului și Iuri al II-lea al Vladimir-Suzdalului, care i-au promis ajutor. Slavii au început să-și adune
armatele și s-au îndreptat spre punctul de întâlnire.[22]
După ce a atras armatele slave printr-o falsă retragere timp de nouă zile, armata mongolă s-a întors
către urmăritorii ei pe o poziție de-a lungul râului Kalka (poziție necunoscută cu exactitate,
considerată a fi râul Kalcik care se varsă în Marea Azov).[28]
Izvoarele istorice rusești dau doar o relatare generală a bătăliei propriu-zise și a urmăririi cnejilor prin
stepă. Cronicile scriu ce cneji au luat parte și care din ei au murit, dar nu mult mai multe despre
mărimea armatelor și numărul victimelor. În ce privește desfășurarea bătăliei, cronicile relatează că
cumanii s-au desprins din rânduri și au fugit fără luptă și că fuga lor dezordonată printre rândurile
slavilor a dus la o confuzie generală și a dus la măcelărirea lor de către mongoli.[29]
Înfrângerea slavilor[modificare | modificare sursă]
Armatele din Volînia și Kursk au lăsat un gol în linia lor pentru a face loc cumanilor ce se retrăgeau.
Cavaleria grea a mongolilor a șarjat prin această breșă. Armata Cernigovului, neștiind că bătălia
începuse, înainta atunci când s-a ciocnit frontal cu cumanii în retragere. Cavaleria mongolă a profitat
de confuzia din liniile cernigovenilor și a atacat, cauzând prăbușirea liniei și moartea cneazului
Mstislav al Cernigovului. [30]
În același timp, flancurile mongolilor s-au închis în jurul armatei slave dezmembrate, tăindu-i calea
de retragere. Slavii înconjurați au fost loviți cu săgeți salvă după salvă, și cu șarje sporadice de
cavalerie. În timp ce mongolii efectuau aceste atacuri, o parte din armată – în frunte cu Mstislav cel
Viteaz – a reușit să-și croiască drum prin încercuirea mongolă și să scape.[31]
Mstislav al Kievului a sosit și el și a văzut resturile armatei slave fugind. Cu contingentul lui de
10.000 de oameni, s-a retras în tabăra lui fortificată, pe un deal de pe malurile Niprului. Armata
mongolă a prins din urmă forțele lui Mstislav al Kievului și i-au asediat tabăra.[3] Mstislav al Kievului
și armata kieveană a reușit să reziste trei zile, dar Mstislav al Kievului a hotărât să i se predea lui
Jebe cu condiția ca el și armata lui să se poată întoarce la Kiev. Odată ce au preluat controlul
asupra taberei, mongolii au măcelărit armata kieveană și l-au luat prizonier pe Mstislav al Kievului
împreună cu alți nobili.[32]
Bătălia a reprezentat o înfrângere foarte grea pentru principii slavi, Richard Gabriel susținând că au
pierdut 50.000 de oameni, față de pierderile minimale suferite de mongoli. Dintre izvoarele istorice
slave, Cronica vremurilor trecuteestimează numărul de morți la 10.000 în vreme ce Cronica
nikoniană ulterioară vorbește de 60.000 de morți. Prima cronică novgorodeană, contemporană cu
bătălia, nu dă niciun fel de cifre.[25] Dintre cnejii slavi, Daniel al Volîniei, rănit, împreună cu Mstislav
cel Viteaz au reușit să scape.[36] Bătălia a reprezentat o grea înfrângere, dat fiind că multe dintre
cnezatele slave și-au pierdut mare parte din armată și conducătorul, cu semnificativa excepție a
cnezatului Vladimir-Suzdal.[37] Istoricul Robert Marshall descrie raidul astfel: „Restul campaniei lui
Subedai a intrat în analele istoriei militare ca una dintre cele mai mari aventuri ale războaielor de
cavalerie.”[38]
Mongolii i-au executat pe Mstislav al Kievului și pe nobilii kieveni în maniera tradițională mongolă
rezervată nobililor și regilor: fără vărsare de sânge. Mstislav și nobilii săi au fost îngropați de vii sub
platforma pe care stăteau generalii mongoli la festinul de sărbătorire a victoriei. Între timp, Mstislav
cel Viteaz a reușit să ajungă pe malul vestic al Kalkăi și la Nipru cu restul armatei lui. Pentru a-i
împiedica pe mongoli să treacă Niprul, Mstislav a distrus toate ambarcațiunile pe care le-a putut
găsi.[39]
Temerile slavilor nu s-au adeverit: mongolii l-au urmărit pe principele Galiției și au jefuit câteva
orașe, dar după aceea s-au întors. Armata mongolă a trecut Volga lângă Volgogradul de astăzi și au
trecut prin Bulgaria de pe Volga, unde au fost învinși într-o ambuscadă de bulgari. Armata mongolă
i-a întâlnit pe bulgari într-o altă bătălie în care a fost iarăși învinsă de aceștia. Mongolii au continuat
atacându-i pe cumanii din Kanglis, care îi susținuseră pe cumanii din Caucaz cu un an în urmă. Au
luptat împotriva armatei cumane lângă Munții Ural, învingându-i, ucigându-l pe han și obligându-i să
plătească tribut.[40]
După această victorie, mongolii s-au îndreptat spre est și s-au întâlnit cu Genghis Han și cu restul
armatei mongole din stepă la est de râul Sîr Daria. Genghis Han a apreciat mult realizările
generalilor săi și i-a răsplătit pe Jebe și Subutai. Jebe nu a mai trăit însă mult după
campanie.[41] Importanța expediției a fost imensă. Ea a fost cel mai îndelungat raid de cavalerie,
mongolii parcurgând 8.850 km în trei ani. Subutai a plasat în Rusia și numeroși spioni care au dat
frecvent informații despre ce se întâmplă în Europa și în Rusia.[42] În 1237, Subutai și Batu au
condus un nou atac asupra slavilor, de această dată cu 120.000 de oameni și cu această armată a
cucerit Rusia Kieveană.[43]