Funcţionare şi construcţie

15. Aparate auxiliare ale instalaţiilor frigorifice

Aparatele auxiliare au în instalaţie roluri cum ar fi:

• creşterea eficienţei instalaţiei (creşterea eficienţei frigorifice ε şi a
randamentului exergetic ηex);
• crearea condiţiilor de funcţionare sigură a instalaţiei un timp mai
îndelungat.
Tipuri:
◊ aparate schimbătoare de căldură auxiliare: subrăcitoare (Sr),
schimbătoare interne (SI), răcitoare intermediare (RI), butelii de răcire
intermediară (BRI);
◊ aparate separatoare: pentru reţinerea solidelor (filtre), pentru
separarea lichidelor (separatoare de lichid, separatoare-
acumulatoare, butelii intermediare, deshidratoare, separatoare de
ulei), dezaeratoare;
◊ rezervoare şi colectoare;
◊ pompe şi ventilatoare;
◊ aparate de măsură, control, automatizare.
În acest capitol vor fi detaliate câteva dintre aceste aparate, pentru cele
mai importante fiind alocate capitole separate.
Subrăcitorul este un aparat în care agentul frigorific este răcit cu un
agent extern de răcire cu temperatură scăzută (de obicei apă); se
montează între rezervorul de lichid şi staţia de distribuţie, fiind utilizat ori
de câte ori este posibil. Rol: măreşte capacitatea frigorifică specifică a
agentului, ceea ce duce la scăderea debitului de agent frigorific în
instalaţie, şi deci la reducerea debitului volumic al compresorului; creşte
astfel eficienţa frigorifică şi randamentul exergetic al instalaţiei.
Deoarece se urmăreşte răcirea cât mai pronunţată a agentului frigorific
înainte de laminare, aparatul este de tip ţeavă în ţeavă sau cu elemente
şi utilizează schema de curgere în contracurent. Ţevile se montează
câte 14…18 bucăţi într-o secţie, şi pot fi până la 6 secţii paralel. Pentru
suprafeţe mai mari se foloseşte construcţia cu elemente.
Diferenţa de temperatură dintre agentul lichid răcit şi apa care intră
trebuie să fie de minim 3°C pentru amoniac şi de minim 4…5°C pentru
agenţii halogenaţi; temperaturile fluidelor se adoptă acolo unde diferenţa
1
Aparate auxiliare ale instalaţiilor frigorifice

de temperatură este minimă. Pentru construcţia lor se folosesc ţevi

Φ38x3,5 şi Φ57x3,5; viteza apei în ţeava interioară este de 1…2 m/s
(pentru curăţirea suprafeţei de impurităţi); viteza amoniacului în spaţiul
inelar este de 0,5…0,8 m/s; coeficientul global de transfer de căldură al
aparatului este k = 400…500 W/(m2⋅K). Pasul ţevilor dintr-o secţie se
adoptă în funcţie de diametrul ţevilor; lungimea ţevilor dintr-o secţie este
de 2…4 m, iar pentru lungimi mai mari se folosesc sprijine intermediare.
Răcitoarele intermediare se folosesc la instalaţiile cu mai multe trepte
de comprimare la care temperatura de refulare din treapta inferioară este
suficient de ridicată. Diferenţa de temperatură dintre agentul frigorific
vapori şi apa de răcire la intrare trebuie să fie mai mare de 6…8°C, iar
răcirea agentului frigorific se poate face până la o temperatură ce
depăşeşte cu 8…10°C temperatura de condensare la presiunea
respectivă. Uneori, separatorul de ulei răcit cu apă are rol de răcitor
intermediar. Din punct de vedere constructiv există următoarele tipuri:
ţeavă în ţeavă, cu serpentină în manta şi multitubulare; agentul curge în
spaţiul dintre ţevi iar apa curge prin ţevi. Această distribuţie a curenţilor
de fluid este condiţionată de următoarele necesităţi:
◊ curăţirea uşoară de piatră şi nămol a suprafeţelor scăldate de apă,
◊ asigurarea separării şi evacuării uleiului din vapori,
◊ mărirea suprafeţei de transfer de căldură de partea agentului frigorific
(care are un coeficient de transfer de căldură mai mic)
Utilizarea RI duce la scăderea temperaturii agentului frigorific vapori, la
creşterea performanţelor termice ale instalaţiei, la scăderea debitului
suplimentar de vapori formaţi în BRI. Aparatul se foloseşte doar pentru o
răcire a vaporilor de minim 10°C.
Există filtre (F) pentru:
• agent frigorific vapori, care se montează pe conducta de aspiraţie a
compresorului,
• agent frigorific lichid, care se montează pe conducta de lichid înaintea
staţiei de distribuţie, şi
• ulei, care se montează în carterul compresorului.
Pentru filtrarea amoniacului lichid sau gazos se folosesc site din oţel cu
ochiuri de 0,4 mm dispuse în 2…3 straturi. Pentru filtrarea agenţilor
halogenaţi se folosesc site din alamă cu ochiuri de 0,2 mm pentru vapori
şi 0,1 mm pentru lichid. Mărimea suprafeţei de filtrare depinde de viteza
agentului, de debitul de agent şi de căderea de presiune. Filtrele se
montează între două robinete pentru a fi posibilă înlocuirea materialului
filtrant, sau pentru a se asigura posibilitatea curăţirii filtrului fără

2
Funcţionare şi construcţie

scoaterea acestuia din instalaţie. La instalaţiile importante se montează

câte două filtre în paralel, iar alegerea lor se face după diametrul
racordului de lichid.

Figura 15.1 Rezervor de lichid

1. gură de vizitare; 2. ştuţ superior de nivel; 3. intrare amoniac; 4.
egalizare gaze; 5. ştuţ manometru; 6. supapă de siguranţă; 7. ieşire
amoniac; 8. aerisire; 9. evacuare ulei; 10. ştuţ inferior de nivel; 11.
egalizare lichid;
Rezervorul de lichid este un recipient care asigură colectarea agentului
frigorific lichid din condensatoare, a agentului frigorific dintr-o porţiune a
instalaţiei avariate sau care urmează a fi golită, sau care asigură o
rezervă tampon. Pentru dimensionare se prevede un volum al
rezervorului egal cu 30…50% din debitul de agent frigorific sau o
capacitate de 1,7…2,6 l pentru 1 kW putere frigorifică.

3
Aparate auxiliare ale instalaţiilor frigorifice

Figura 15.2 Separatoare de lichid

a. tip vertical: 1. intrare vapori umezi; 2. aspiraţie vapori compresor; 3. racord
lichid spre vaporizator; 4. intrare lichid; 5. egalizare presiune vapori; 6. ştuţ
aerisire; 7. gură de vizitare; 8. racord manometru; 9. supapă de siguranţă;
b. tip orizontal: 1. intrare vapori umezi; 2. aspiraţie vapori compresor; 3. racord
lichid spre vaporizator; 4. egalizare presiune vapori; 5. racord aerisire; 6. racord
manometru; 7. gură de vizitare; 8. supapă de siguranţă; 9. intrare lichid
alimentare vaporizator;
Separatoarele de lichid realizează, în principal, separarea picăturilor de
lichid din vaporii aspiraţi de compresor, protejându-l pe acesta împotriva
loviturilor de lichid; în plus ele au rolul de alimentare cu lichid a
vaporizatoarelor prin efect de termosifon şi gravitaţie, precum şi de
separare a vaporilor formaţi în ventilul de laminare, asigurând astfel o
alimentare numai cu lichid a vaporizatoarelor. Separarea de lichid se
poate face, ca şi la separarea uleiului, prin micşorarea vitezei particulelor
de lichid, prin schimbarea direcţiei de curgere, utilizând straturi
deflectoare, etc. În funcţie de înălţimea disponibilă de montaj se folosesc
separatoare de lichid orizontale sau verticale. Alegerea unui separator
de lichid se face prin verificarea vitezelor de curgere a vaporilor în
aparat, valorile recomandate fiind de 0,2…0,4(0,5) m/s.

4
Funcţionare şi construcţie

Figura 15.3 Separatoare-acumulatoare

a. tip Frigotehnica: 1. supapă de siguranţă; 2. egalizare gaze; 3. aerisire; 4.
aspiraţie; 5. retur evaporat; 6. refulare compresor de joasă presiune; 7.
evacuare ulei; 8. aspiraţie pompă; 9. egalizare lichid; 10. alimentare cu
amoniac;
a. tip Tehnofrig: 1. egalizare gaze; 2. aspiraţie compresoare; 3. aspiraţie
instalaţie; 4. lichid reglat; 5. aspiraţie pompe; 6. curăţire; 7. scurgere ulei; 8.
gaze calde; 9. egalizare lichid;
Separatoarele-acumulatoare (SA) se montează la instalaţiile frigorifice
cu pompe, având rolul de separator de lichid şi cel de rezervor de agent
frigorific lichid de joasă presiune. Pompele se montează sub SA, astfel
încât să existe o diferenţă de nivel de 1,5…2 m care creează la aspiraţie
o presiune suficientă pentru a nu dezamorsa pompa (la scăderea
presiunii, lichidul aflat la saturaţie vaporizează). Pentru mai mulţi
consumatori cu aceeaşi temperatură se prevede un singur SA. Alegerea
SA se face folosind ecuaţia de continuitate a debitului, din care, punând
condiţia ca viteza vaporilor să nu depăşească 0,5 m/s, rezultă diametrul
aparatului.
Volumul SA se calculează cu relaţia:

5
Aparate auxiliare ale instalaţiilor frigorifice

1,1
V =0,86 [Vs⋅C1 + Vm] (1.1)
unde:
Vs⋅- volumul conductelor vaporizatorului, m3,
C1 - coeficientul de umplere a serpentinelor, egal cu 0,65…0,85 la
alimentarea pe jos şi cu 0,40…0,65 la alimentarea pe sus,
Vm - volumul agentului frigorific ce se află în separator la nivelul
flotorului, m3,
1,1 - rezervă de 10%; 0,86 - gradul de umplere a SA.
Aceste aparate sunt prevăzute cu un tub de nivel, pe care, datorită
agentului frigorific lichid din interior, se depune umiditatea din aer sub
formă de zăpadă/gheaţă.
Deshidratoarele sunt folosite în cazul
agenţilor frigorifici halogenaţi care nu sunt
miscibili cu apa; aceasta trebuie reţinută
deoarece poate îngheţa în ventilul de
laminare şi obtura circuitul de agent frigorific.
Pentru reţinerea apei se folosesc substanţe
adsorbante de tip silicagel, CaCl2, CaO,
CaSO4, Al activat, sub formă de granule cu
diametrul de 3…5 mm. Substanţele
deshidratoare împreună cu filtrul formează
filtrul deshidrator care se montează înaintea
VL. Viteza de curgere a agentului frigorific
lichid este de 0,08…0,2 l/(min⋅cm2).
Recuperarea (uscarea) silicagelului se face
prin spălare cu aer sau azot la 190…200°C.
La unele instalaţii mici, în circuitul frigorific
se poate introduce o mică cantitate de alcool
metilic care împreună cu apa formează o
soluţie care nu îngheaţă.

Figura 15.4 Deshidrator

1. capac; 2. manta; 3. sită
metalică; 4. pâslă (fetru); 5.
silicagel; 6. resort;

6
Funcţionare şi construcţie

Separatoarele de ulei se montează la

refularea compresoarelor, în special la
instalaţiile cu amoniac. Uleiul, sub formă de
picături fine sau vapori, este separat pe baza
principiului inerţial (prin schimbarea bruscă a
vitezei şi direcţiei amestecului şi prin realizarea
de şocuri pe pereţi), iar pentru a mări eficienţa
separării, aparatele pot fi răcite cu apă (în urma
răcirii, vaporii de ulei condensează iar picăturile
se aglomerează, ceea ce măreşte gradul de
separare). Constructiv, există separatoare cu
barbotare, cu răcitor şi tip ciclon.
Dimensionarea se face punând condiţia ca
viteza vaporilor să nu depăşească 0,5 m/s.

Figura 15.5 Separator de

ulei
1. intrare vapori; 2. sistem
elice; 3. ieşire vapori; 4.
racord purjare ulei; 5.
aerisire; 6. racord
manometru;

Figura 15.6 Dezaerator

Dezaeratoarele folosesc la separarea gazelor necondensabile care, prin
prezenţa lor, măresc presiunea de condensare şi înrăutăţesc transferul
de căldură în condensator, ceea ce duce la creşterea consumului de
energie al instalaţiei. Presiunea de condensare este suma dintre
presiunea de saturaţie a agentului frigorific şi presiunea gazelor
necondensabile; pentru eliminarea gazelor, trebuie mărită presiunea

7
Aparate auxiliare ale instalaţiilor frigorifice

acestora, adică trebuie micşorată presiunea de saturaţie (la aceeaşi

presiune de condensare), lucru care se realizează prin micşorarea
temperaturii amestecului.
În cadrul instalaţiilor frigorifice, pompele se folosesc pentru circulaţia
agenţilor intermediari, a agenţilor frigorifici lichizi în circuitele de joasă
presiune, a apei de răcire şi a uleiului de ungere.
Caracteristicile principale care definesc o pompă sunt:
• debitul de lichid refulat, m3/h;
• înălţimea de refulare, m col apă;
• puterea electrică absorbită, kW;
• turaţia, rot/min
Din punct de vedere constructiv, tipurile de pompe utilizate în instalaţiile
frigorifice sunt: cu piston, centrifuge, cu roţi dinţate şi axiale.
Pompele cu piston au drept organ principal de lucru un piston cu mişcare
rectilinie alternativă în interiorul unui cilindru. Funcţional, ele se
aseamănă cu compresoarele cu piston.
Pompele centrifuge funcţionează pe acelaşi principiu ca şi
compresoarele centrifuge, creşterea presiunii realizându-se pe seama
transformării energiei cinetice imprimate lichidului de către rotor, în
energie potenţială de presiune la trecerea prin stator către gura de
refulare. Spre deosebire de pompele cu piston, la pompele centrifuge,
între debitul refulat şi înălţimea de refulare există o dependenţă
funcţională biunivocă, în sensul că la o anumită înălţime de refulare
corespunde, pentru aceeaşi pompă, un anumit debit. Unul dintre
dezavantajele lor este acela că nu se pot autoamorsa, adică nu pot crea
singure depresiunea necesară aspirării lichidului; din această cauză ele
se montează, în general, cu axul pompei sub nivelul lichidului aspirat.
Când totuşi se montează peste nivelul lichidului aspirat, se prevăd
clapete de reţinere pe conducte de aspiraţie pentru a împiedica
scurgerea lichidului aflat în sorb şi pompă. Deoarece la debit nul puterea
absorbită de motorul electric de antrenare este cea mai mică, pornirea
unei pompe centrifuge se face ştrangulând sau chiar obturând robinetul
de refulare.
Pompele centrifuge cu canale laterale au avantajul de a putea aspira
lichid în amestec cu vapori sau gaze fără a se dezamorsa. Acest fapt se
datorează secţiunii variabile a canalelor laterale practicate în peretele
carcasei, care permit o colectare şi o împingere a vaporilor spre racordul
de refulare cu ajutorul inelului de lichid format. Prin micşorarea secţiunii
transversale a canalelor către orificiul de refulare, inelul de lichid se
8
Funcţionare şi construcţie

apropie de centrul pompei împingând vaporii spre exterior. Acest sistem

impune montarea pompei sub nivelul lichidului aspirat pentru a nu
permite scurgerea acestuia la oprire, fapt care ar duce la imposibilitatea
formării inelului de lichid. Pompele centrifuge cu canale laterale se
folosesc la circulaţia agenţilor frigorifici de joasă presiune în instalaţiile
cu recirculare forţată. În acest caz, presgarniturile necesită o bună
etanşare, care se realizează prin inele metalice rotitoare, în baie de ulei.
Rotorul poate avea una sau mai multe trepte de comprimare.
Pompele axiale se folosesc sub formă de agitatoare şi sunt alcătuit dintr-
un rotor cu palete al cărui ax lung este antrenat de un motor electric, şi
un stator care înconjoară rotorul. Lichidul circulă paralel cu axul rotorului.
Agitatoarele au debite relativ ridicate şi înălţimi re refulare mici.
Pompele cu roţi dinţate cuprind două pinioane care angrenează, unul
fiind motor iar celălalt condus, lichidul fiind antrenat prin ştuţul de
aspiraţie în spaţiul care se creează între dinţi şi carcasă şi refulat în
partea opusă. Aceste pompe se folosesc la circulaţia uleiului de ungere,
la acţionări hidraulice la fabricile de gheaţă ş.a. Ele sunt caracterizate
prin înălţimi mari de refulare, înălţimi reduse de aspiraţie şi nu permit o
reglare uşoară a debitului.
Ventilatoarele sunt maşini rotative folosite la circulaţia aerului prin
mărirea presiunii acestuia. Elementele principale ale unui ventilator sunt
rotorul, carcasa şi sistemul de acţionare a rotorului.
Ventilatoarele axiale deplasează aerul paralel cu axul rotorului.
Comprimarea se realizează pe seama transformării presiunii dinamice în
presiune statică, ca urmare a acţiunii rotorului asupra aerului.
Caracteristicile lor depind în principiu de conformaţia paletelor rotorului.
În general, ventilatoarele axiale se folosesc pentru debite mari de aer şi
înălţimi de refulare reduse.
Ventilatoarele centrifugale sunt asemănătoare din punct de vedere al
principiului de funcţionare cu compresoarele şi pompele centrifugale. Din
punct de vedere constructiv, ele pot fi mono sau dublu aspirante, iar
rotorul poate fi cu palete curbe înclinate înapoi, cu palete curbe înclinate
înainte sau cu palete radiale. Legătura cu motorul electric de antrenare
se face prin curele sau direct. În general, ventilatoarele centrifugale sunt
mai puţin zgomotoase, iar ca o caracteristică a lor sunt înălţimile de
refulare mai mari decât la cele axiale.
Alegerea unui ventilator se face, în funcţie de cazul concret de utilizare,
prin calculul debitului şi a înălţimii de refulare necesare.

9
Schimbătoare de căldură regenerative (interne)

16. Schimbătoare de căldură regenerative (interne)

16.1 Funcţionare şi construcţie

În schimbătoarele de căldură regenerative SCR se realizează schimbul
de căldură dintre agentul frigorific lichid (cald) care circulă de la rezervor
spre VL şi agentul frigorific vapori, care iese din vaporizator [1, pg. 223].
SCR se folosesc pentru îndeplinirea uneia sau a mai multor funcţii:
1. creşterea eficienţei termodinamice a ciclului frigorific.
2. subrăcirea agentului frigorific lichid în vederea preîntâmpinării formării
de vapori înaintea VL.
3. pentru vaporizarea completă a unei mici cantităti de lichid, antrenată
din vaporizator. Uneori, în cazul folosirii vaporizatoarelor cu
funcţionare înecată, se pulverizează o soluţie concentrată în ulei
pentru asigurarea întoarcerii uleiului în compresor. În aceste cazuri
SCR-urile servesc pentru vaporizarea agentului frigorific lichid din
soluţie.
În funcţionarea maşinilor frigorifice mici cu HCFC22 şi R502 este indicată
utilizarea schemelor cu dublă acţiune [2], la care subrăcirea agentului
frigorific lichid care curge din rezervor în SCR se realizează în două
trepte: în prima treaptă are loc subrăcirea cu vapori reci, iar în cea de-a
doua cu agent frigorific lichid care fierbe. Folosirea suplimentară a
regenerării duble (pe lângă SCR) conduce la creşterea eficienţei
frigorifice a maşinii ce funcţionează cu R 502 cu 5…10%, iar pentru
HCFC22 cu 10…15%.
Tipurile de SCR utilizate mai des sunt descrise în continuare.
Forma cea mai simplă a SCR se obţine cu ajutorul contactului metalic
(sudură, lipire) între conductele de lichid şi vapori pentru asigurarea
curgerii în contracurent. Ambele conducte se acoperă cu izolaţie termică.
Pentru asigurarea unei capacităţi maxime de transfer de căldură
conducta de lichid trebuie amplasată sub cea de vapori, întrucât lichidul
din conducta de aspiraţie poate să curgă de-a lungul generatoarei
inferioare (se folosesc pentru puteri mici).
Cele mai utilizate SCR sunt de tipul cu serpentină în manta sau cu
fascicol de ţevi în manta. În instalaţiile frigorifice de putere mică, uneori

10
Funcţionare şi construcţie

se folosesc SCR cu serpentină de construcţie simplificată, în care ţeava

de lichid se înfăşoară pe ţeava de vapori.
Firma Dunham Bush-SUA, pentru îmbunătăţirea schimbului de căldură,
toarnă aliaje de aluminiu peste ansamblul menţionat mai sus. Tubul de
aspiraţie este prevăzut cu nervuri interioare longitudinale netede,
asigurând astfel un schimb bun de căldură către vaporii cu o rezistenţă
gazodinamică redusă. Aceste SCR sunt utilizate pentru IF cu o putere
frigorifică sub 14 kW.
Pentru instalaţii de putere medie şi mare se folosesc mult SCR cu
serpentină în manta. În aparate de acest tip serpentina cu lichid (sau
mai multe serpentine montate în paralel) este înfăşurată pe un miez
cilindric. Vaporii curg prin spaţiul inelar dintre miez şi manta, prin aceasta
asigurându-se un contact mai bun între vapori şi suprafaţa serpentinei cu
lichid. Serpentina se execută din ţevi netede, dar mai ales din ţevi
nervurate la exterior.
SCR cu ţevi în manta se folosesc numai în instalaţii de putere mare.
Constructiv aceste aparate nu se deosebesc de SC în manta obişnuită:
lichidul curge prin interiorul ţevilor iar vaporii prin spaţiul extratubular;
datorită montării şicanelor transversale, se asigură mai multe treceri
succesive pentru vapori.
SCR multitubulare sau cu serpentina în manta, trebuie montate astfel
ca ieşirea vaporilor să fie în partea inferioară a mantalei (pentru
prevenirea reţinerii uleiului în aparat).
În instalaţiile frigorifice
de putere mare, în care
SCR se foloseşte pentru
vaporizarea lichidului,
antrenat în tubulatura de
aspiraţie a
compresorului, se
recomandă montarea
a.
SCR cu o mică înclinare
de orizontală şi
asigurarea intrării
vaporilor în partea
superioară a
generatoarei inferioare.
Prin aceasta lichidul se b.
separă şi se colectează Figura 16.7 Schimbător de căldură regenerativ

11
Schimbătoare de căldură regenerative (interne)

în manta şi se va găsi în contact cu serpentina caldă, astfel că cea mai

mare parte a lichidului antrenată de vapori se va vaporiza. Pentru
întoarcerea uleiului care se acumulează în manta se foloseşte racordul
cu două ventile: unul cu ac şi unul solenoid; ultimul este deschis numai
când funcţionează compresorul (vezi Figura 16.7a.).

Figura 16.8 Schimbător de

căldură regenerativ tip ţeavă în
ţeavă - coaxial Figura 16.9 Schimbător de căldură regenerativ
ţeavă în ţeavă
În cazul folosirii SCR de
tip ţeavă în ţeavă (de obicei pentru instalaţiile frigorifice de putere mică)
trebuie acordată o atenţie deosebită intensificării schimbului de căldură
în aparat. În acest scop se utilizează fie ţevi nervurate, fie diferite
dispozitive (din sârmă, panglică, etc) montate în spaţiul de vapori sau în
volumele de vapori şi lichid (vezi Figura 16.7 b.). Aceste dispozitive au
rolul nervurării, măresc suprafaţa de schimb de căldură şi provoacă
turbulizarea curenţilor de
fluid.
SCR cu plăci capătă, în
ultimul timp, o utilizare tot
mai răspândită, datorită
marii lor compactiţăti.
Raportul dintre suprafaţa de
schimb de căldură şi
volumul dintre plăci este
pentru fascicolul tubular de
200…400 m2/m3, iar pentru
aparate cu plăci nervurate Figura 16.10 Schimbător de căldură regenerativ cu
serpentină în manta (putere mică)
este de 800…2000 m2/m3 în
funcţie de geometria nervurării). În practica internatională cu diferite
geometrii: netede, tip jaluzea, ondulate, aciculare.

12
Calculul termic şi hidrodinamic

Pentru completarea instalaţiilor frigorifice ce freon cu destinatie generală

se folosesc SCR de tip ţeavă în ţeavă (Figura 16.9) (pentru instalaţii
frigorifice cu o putere frigorifică în condiţii standard de la 6 la 40 kW), cu
serpentină în manta (de la 40 la 130 kW) (Figura 16.10) şi tubulare în
manta (peste 130 kW). Marcarea SCR, executate în prezent, în
majoritatea cazurilor nu reprezintă mărimea suprafeţei de schimb de
căldură, ci indică diametrul racordului de vapori (de exemplu la SCR TΦ-
80 diametrul nominal al racordului de vapori este de 80 mm). Numai
pentu SCR TΦ -15 (Figura 16.11) şi TΦ-35 marcarea corespunde valorii
nominale a suprafeţei de schimb de căldură.

16.2 Calculul termic şi hidrodinamic

Calcul termic al SCR constă de obicei în
determinarea suprafeţei de schimb de
căldură necesare, în condiţiile date de
funcţionare a aparatului.
Se consideră date următoarele mărimi:
•
1. debitul masic al compresorului mag c,
kg/s;
2. temperatura de fierbere (vaporizare) to,
°C;
3. temperatura lichidului la ieşirea din SCR
(dacă SCR serveşte pentru subrăcirea
lichidului tl2, °C
4. temperatura vaporilor la ieşirea din SCR
tv2, °C
Se adoptă:
1. temperatura lichidului la intrarea în SCR
- tl1 este egală cu temperatura agentului
frigorific lichid la ieşirea din condensator;
2. temperatura vaporilor la intrarea în SCR Figura 16.11 Schimbător de
căldură regenerativ tubular în
- tv1 este egală cu temperatura de manta (putere mare)
vaporizare to
Starea vaporilor la intrarea în SCR este caracterizată de x = 1 în cazul
funcţionării SCR cu vaporizator de tip înecat şi x = 0,95...0,98 în cazul
vaporizatoarelor neînecate.
La calculul suprafeţei de schimb de căldură a SCR se pleacă de la
ecuaţia de transfer de căldură, scrisă sub forma:

13
Schimbătoare de căldură regenerative (interne)

ΦSR
S= (16.2)
k Δtm
Mărimea ΦSR se determina din ecuaţia bilanţului termic a SCR, care se
scrie sub forma:
• • •
ΦSR = mag c(il1 - il2) = mag c[x(iv2 - i") + (1 - x)(iv2 - i')] = mag c·qSR (16.3)
•
unde mag c - debitul de agent care trece prin SCR; qSR - capacitate
specifică de subrăcire în SR (kJ/kg).
Cu capacitatea termică specifică şi cu valorile temperaturii date se
determina al patrulea parametru: entalpia vaporilor (sau lichidului) la
ieşirea din SCR iv2 sau il2, kJ/kg.
iv2 = iv2 + qSR ; il2 = il2 - qSR (16.4)
Cu valoarea găsită pentru entalpia vaporilor (lichid) şi cu ajutorul
diagramei i-p se determină în mod corespunzător temperatura vaporilor
(lichidului) la ieşirea din SCR.
Mărimea Δtm se determină cu relaţia obişnuită pentru diferenţa medie
logaritmică de temperatură, ţinând cont de coeficientul de corecţie εc
pentru curgere transversală încrucişată.
Δtm = Δtmc·εc (16.5)
t [°C] t [°C]
t1i
t1i

t2e Δt1 Δt1

Δti t1e
t1e
Δt2 Δte
C1 > C2
t2e
Δt2
t2i
t2i
S [m2] S [m2]

Figura 16.12 Diagrama variatiei Figura 16.13 Diagrama variatiei

temperaturilor fluidelor în lungul temperaturilor fluidelor în lungul
suprafetei de transfer de căldură - suprafetei de transfer de căldură -
curgere în contracurent curgere în echicurent
Schemele de mişcare a fluidelor de lucru în SCR şi caracterul variaţiei
temperaturii sunt reprezentate în Figura 16.12 şi în Figura 16.13.
În cazul în care vaporii intră în SCR cu x = 0,98...1, relaţia pentru
determinarea lui Δtm are forma:

14
Determinarea lui (l

(tl2 - tv1) - (tl1 - tv2)

Δtm = tl2 - tv1 (16.6)
ln t - t
l1 v2
unde tl1 şi tv1 - temperaturile lichidului şi a vaporilor la intrarea în SCR; tl2
şi tv2 - temperaturile lichidului şi a vaporilor la ieşirea din SCR; εc -
coeficient de corecţie pentru determinarea diferenţei medii logaritmice de
temperatura
Dacă în SCR intră vaporii cu x < 0,98, determinarea suprafeţei SCR se
face pe zone:
• în prima zonă (fierberea agentului frigorific)
tl1 - tl2
Δtm1 =tl1 - t0 (16.7)
ln t - t
l2 0
• în a doua zonă Δtm2 se determină cu relaţia 1.5 unde tv1 = t0
Relaţia pentru determinarea coeficientului de transfer de căldură a SCR
se poate scrie sub forma:
1
ke = (16.8)
1 Se δt 1
· + +
αl Si λt αv
unde αl şi αv sunt coeficienţii de convecţie corespunzători lichidului şi
vaporilor (kW/(m2K)). Se/Si - raportul suprafeţelor de partea vaporilor faţă
de suprafaţa de partea lichidului
Coeficientul de eficacitate al nervurilor se adoptă egal cu unitatea.

16.3 Determinarea lui αl

În SCR din cele mai răspândite tipuri (cu serpentină în manta sau ţevi în
manta) - agentul frigorific lichid curge prin interiorul ţevilor drepte sau
curbe. Pentru valori ale diametrelor de ţevi de 8...19 mm, adoptate de
obicei în practică pentru R502, R112, şi pentru viteze recomandate
pentru agent frigorific lichid de 0,8...1,0 m/s, regimul de mişcare a
lichidului în ţevi va fi turbulent sau tranzitoriu, de la laminar la turbulent.
În aceste condiţii coeficientul de convecţie αl se recomandă să se
determine cu relaţia corespunzătoare , ţinând cont de coeficientul de
corecţie Δtr pentru regimul tranzitoriu şi care ţine cont de turbulizarea
curentului în serpentină. La calculul lui αl pentru SCR de tip "ţeavă în
ţeavă", unde agentul frigorific lichid curge prin spaţiul dintre ţevi, se
recomandă să se folosească formula corespunzătoare.

15
Schimbătoare de căldură regenerative (interne)

16.4 Determinarea lui αv

În SCR de tip ţevi în manta se observă curgerea transversală a vaporilor
peste fasciculul de ţevi netede sau nervurate. În acest caz determinarea
coeficientului de convecţie de la suprafaţa fasciculului de ţevi la vapori
se recomandă să se faca cu relaţiile generalizate:
• pentru fascicul de ţevi netede:
Nu = c·Rem·Prn·(Pr/Prp)0,25 (16.9)
• pentru fascicul de ţevi nervurate:
Nu = c·cz·cs·ϕep·Rem·Pr0,33 (16.10)
(ϕe - gradul exterior de nervurare ).
Condiţiile de curgere a vaporilor peste serpentina elicoidală în SCR cu
serpentină în manta se deosebesc de condiţiile de curgere peste
fasciculul de ţevi netede. Având în vedere că în literatură lipsesc relaţiile
generale pentru descrierea convecţiei în cazul curgerii exterioare a
fluidului peste serpentina elicoidală, atunci la calculul SCR de tip cu
serpentină în manta se poate analiza - în primă aproximaţie - curgerea
vaporilor peste serpentină ca un caz de curgere (perpendiculară)
transversală peste fascicul în coridor, ţinând cont de corecţiile obţinute
pe baza experimentelor.
Coeficienţii de covecţie experimentali sunt prezentaţi mulţumitor de
relaţiile generale folosite; exponentul n, care caracterizează dependenţa
Nu = f(Re), după datele experimentale, coincide cu valorile lui n, utilizate
în relaţii. Totuşi, pentru ambele serpentine - netedă şi nervurată - valorile
absolute ale coeficienţilor de convecţie experimentali au fost mai mari
decât cei calculaţi cu relaţiile corespunzatoare. Probabil, aceasta este
legată în special de antrenarea lichidului în cazul unei supraâncălziri mici
a vaporilor, precum şi de condiţiile de curgere diferită a serpentinelor şi a
fascicolului de ţevi drepte, pentru care, de fapt, este recomandată relaţia.
Această deosebire de condiţii trebuie în special să se manifeste la viteze
mici, unde turbulizarea suplimentară, introdusă de serpentină, se va
manifesta mai puternic.
Pentru calculul coeficientului de convecţie de partea vaporilor în SCR de
tip serpentină în manta, se poate recomandă să se folosească relaţiile
corespunzătoare pentru ţevi netede şi pentru ţevi nervurate, mărind
coeficienţii de convecţie calculaţi cu aceste relaţii cu 50, respectiv 25%.
În cazul când în SCR intră amestec vapori - lichid, cu un conţinut mare
de lichid (de ex. în cazul prelevării din vaporizator a unui amestec de
agent - ulei pentru asigurarea întoarcerii uleiului), în prima zonă a SCR

16
Determinarea lui (v

se va realiza vaporizarea lichidului pe suprafata fascicolului de ţevi.

Coeficientul de convecţie αv pentru această zonă, în primă aproximaţie,
se poate determină după relaţia de la fierbere în ţevi, cu înlocuirea lui di
cu diametrul echivalent al secţiunii de curgere.
La folosirea aparatului de tip "ţeavă în ţeavă", convectiv de partea
vaporilor supraâncălziţi αv se calculează cu una din următoarele relaţii:
Nu = 0,15·Re0,33·Pr0,43·Gr0,1·(Pr/Prp)0,25·εl (16.11)
Nu = 0,021·Re0,8·Pr0,43·(Pr/Prp)0,25·εl (16.12)
sau, la curgerea prin canal inelar cu:
Nu = 0,017·Re0,8·Pr0,4·(Pr/Prp)0,25·(d2/d1)0,18 (16.13)
unde: dech = d2 - d1, d2 şi d1 - diametrele interior şi exterior al inelului.
În unele experimente s-a obţinut relaţia de creştere a lui Nu (sau a
coeficientului de convecţie) în comparaţie cu convecţia vaporilor
supraâncălziti în funcţie de conţinutul de lichid în curent (mărimea 1-x
kg/kg). Conţinutul de lichid până la 2% practic nu influenţează convecţia.
În domeniul de concentraţii de lichid în curent de 2…10%, influenţa
titlului de vapori (x = 0,98...0,90) poate fi exprimată prin relaţia:
Nux<1 = Nux=1[1 + 54(1-x) - 1.08 ] (16.14)
Existenţa picăturilor de lichid în curentul de vapori măreşte rezistenţa
gazodinamică cu mai puţin de 10...15%.
Prezenţa uleiului în cantitate de 1...10% măreşte coeficientul global de
transfer de căldură cu 5...15% şi poate să nu fie luată în considerare.
Totuşi, pierderile gazodinamice la concentraţii de ulei de peste 1% pot
creşte de câteva ori.
Valorile recomandate ale vitezei vaporilor în SCR sunt de (8...10) m/s,
viteza lichidului (0,8...1) m/s.
Evident că pierderile de presiune în domeniul de vapori a SCR trebuie să
fie minime, nu mai mult de 5,5 kPa. Căderea totală de presiune în
tubulatura de aspiraţie pe porţiunea de la vaporizator la compresor
trebuie să corespundă unei variaţii de temperatură de saturaţie nu mai
mare de 2 °C.
Piederea de presiune statică a vaporilor în SCR de tip serpentină în
manta sau tubular în manta poate fi determinată în primă aproximaţie cu
formulele obişnuite, valabile la curgerea peste fascicole.

Bibliografie

17
Schimbătoare de căldură regenerative (interne)

[1] Danilova, G.N.; Bogdanov, S.N.; Ivanov, O.P. s.a - Aparate schimbătoare de
căldură ale instalaţiilor frigorifice, Ed. Masinostroenie, Leningrad, 1986.
[2] Gopin SR - Eficienţa regenerării duble a căldurii în maşinile frigorifice mici.
Tehnică frigului 1981. Nr.9, pag. 18-21 Moscova

18