1. Aspecte generale ale politicii în domeniul concurenţei politica în domeniul concurenței.

Una din cheile succesului integrării europene a Europei Occidentale o constituie existenţa, încă de la începuturile
construcţiei comunitare, a unei politici concurenţiale comune. După mai bine de 30 de ani de funcţionare, această
politică continuă să fie o condiţie necesară atât unei economii de piaţă viabile, cât şi unei pieţe comune ce asigură
libera mişcare a bunurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor.
Principalul beneficiar al unei politici a liberei concurenţe este cetăţeanul, în tripla sa calitate: de consumator
(concurenţa liberă conduce la o paletă mai largă a ofertei, cu scăderea corespunzătoare a preţului de vânzare); de
participant pe piaţa forţei de muncă (concurenţa liberă obligă la inovaţie continuă, atât a produselor, cât şi a
procesului de producţie); şi de acţionar (concurenţa liberă conduce la eficienţă crescută, şi deci şi la profituri
ridicate).
Politica în domeniul concurenţei interzice practicile de:
- acordare de ajutoare publice care crează distorsiuni în relaţiile de concurenţă dintre agenţii economici;
- stabilire a preţurilor prin înţelegeri prealabile între producători sau furnizori;
- creare de carteluri care să-şi împartă piaţa, astfel încât să nu se concureze între ele;
- abuz al poziţiei dominante pe piaţă;
- realizare de fuziuni care distorsionează libera concurenţă.
Obiectivele politicii in domeniul concurenţei pot fi succint grupate in trei categorii:
1. Politica europeană in domeniul concurenţei (PDC) trebuie să garanteze unitatea pieţei interne şi să evite realizarea
de inţelegeri intre firme, de natură să afecteze comerţul intracomunitar şi manifestarea liberă a concurenţei.
(inţelegerile şi practicile concertate);
2. Politica in domeniul concurenţei caută să impiedice situaţiile in care una sau mai multe intreprinderi incearcă să
exploateze intr-o manieră abuzivă puterea lor economică in raport cu alte firme mai puţin puternice (abuz de poziţie
dominantă);
3. De asemenea, PDC trebuie să impiedice acele intervenţii ale guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile
jocului liber al pieţei prin discriminări in favoarea intreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare către
anumite firme din sectorul privat (ajutoarele de stat).
Atragem atenţia asupra faptului că reglementările comunitare din domeniul concurenţei interzic numai acele
comportamente care pot influenţa negativ relaţiile comerciale dintre statele membre, fără a avea in vedere şi
situaţiile in care efectele negative sunt vizibile numai la nivelul unui singur stat membru (asemenea situaţii sunt de
competenţa autorităţilor naţionale in omeniu). Pe de altă parte, deoarece in cadrul economiei de piaţă concurenţa
reprezintă un vector esenţial in asigurarea succesului economic, sunt considerate ca acceptabile anumite practici,
care generează efecte pozitive asupra economiei.
Pentru atingerea celor două obiective ale politicii concurenţiale, funcţionarea economiei de piaţă şi funcţionarea
pieţei unice, două condiţii trebuie îndeplinite:
- regulile de concurenţă trebuie aplicate universal, atât întreprinderilor de stat, cât şi celor particulare; este de
neconceput o piaţă integrată în care să existe reguli diferite de concurenţă între cele două tipuri de întreprinderi;
- autoritatea de implementare a regulilor concurenţiale trebuie să aibă capacitatea de a impune penalităţi,
constând în amenzi suficient de mari pentru a descuraja încălcarea legii.
2. Reglementari referitaore la interventia statelor
UE acorda o atentie deosebita fiscalitatii intreprinderilor din cauza riscului ca reducerile fiscal dintr-o tara sa
atragă, în mod neloial, firmele din țări concurente. Statle membre au obligația de a respecta un cod de conduită care
le împidică să facă acest lucru.Spre deosebire de alte forme de impozitare directă (impozit pe profit, pe venit etc.),
TVA-ul ncesita o anumită implicare din partea UE, pentru garantarea concurenței loiale în spțiul comunitar.
De aceia UE a stabilit:
- norme comune privind aplicarea TVA-ului și
- cota minimă care poate fi percepută.
Prin urmare, pot exista în continuare diferențe considerabile între cotele de TVA aplicabile la nivel național –
deoarece nu există un prag maxim,guvernele pot aplica reducerstai la TVA la o gamă largă de produse sau servicii,
iar în unele țări se aplică scutiri temporare. Stabilirea impozitelor pe venit este responsabilitatea guvernelor
naționale.
Diferențele dintre acizile aplicate pentru unele produse, precum țigările, pot denatura foarte ușor concurenșa la
nivelul UE. Din acest motiv, ceste taxe fac, deasemenea, obiectivul unor reglementări comune, dar se ține cont și de:
- diferențele culturale – așa se explică, de exemplu, de ce prețul la bere și cel la vin variază atît de mult de la un
stat membru la altul;
- difrențele economice – țările cu finanțe publice solide nu au nevoe să aplice taxe foarte mari la aceste produse
– de unde și nivelul scăzut al accizelorvaplicat în Luxemburg comparativ cu țările vecine.
Reglementari comune privind impozitarea energiei:este normal ca UE să dispună de reglementări comune privind
impozitarea produselor energetice. În acest fel, UE poate adopta o abordare unică și poate utiliza aceste norme
comune pentru a încuraja eficiența energetică. Însă, și în acest caz, reglementarile sunt suficient de flexibile încîtsă
țină cont de situația fiecărei șări în parte.
Principalele reglementări ale politicii in domeniul concurenţei:
1. Bazele juridice ale politicii in domeniul concurenţei.
Deşi politica comunitară in domeniul concurenţei este tot mai mult determinată de considerente economice,
constrangerile la care este supusă sunt in principal de ordin juridic.
Baza legală (juridică) a PDC este oferită, in primul rand, de prevederile incluse in Tratatului UE , respectiv:
- Articolul 81, privind practicile restrictive
- Articolul 82, privind poziţia dominantă pe piaţă
- Articolul 86, privind intreprinderile publice
- Articolele 87-89 privind ajutorul de stat.
2.In al doilea rand, referiri se găsesc in legislaţia secundară, adoptată de Consiliul UE şi de Comisia Europeană, sub
forma Regulamentelor şi Directivelor. Astfel, in aceasta categorie se includ:
- Regulamentul Consiliului, privind controlul fuziunilor, amendat prin Regulamentul;
- Regulamente şi directive privind exceptările in bloc, acordate in cazul unor acorduri care privesc situaţii precis
determinate, precum: transferul de tehnologie, cercetarea şi dezvoltarea, distribuţia autovehiculelor, etc.
3.In al treilea rind, un număr in creştere instrucţiuni, care nu sunt in mod formal obligatorii, oferă informaţii
esenţiale menite să arate cum pot fi interpretate regulile obligatorii sau in ce mod va acţiona Comisia in acest
domeniu. Prin intermediul acestora, Comisia caută să crească gradul de predictibilitate al acţiunilor sale. Acestor
surse de drept li se adaugă deciziile Curţii Europene de Justiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă. Nu in ultimul
rind, trebuie menţionate şi acordurile internaţionale in care se fac referiri exprese la situaţii specifice privind
concurenţa.
3. Instituțiile Uniunii Europene care reglementează și gestionează politica de concurentă.
Administrarea curenta a politicii concurentiale si evolutia acesteia la nivelul Uniunii Europene este realizata de
Comisia Europeana si Curtea Europeana de Justitie.
Interventia Parlamentului si a Consiliului Ministerial in anumite faze ale evolutiei procesului concurential a avut
menirea de a influenta si directiona anumite masura luate de Comisie.
Rolul Comisiei. Puterea de a preveni eventualele abuzuri in planul concurentei o are Comisia, care poate actiona
independent de Consiliul de Ministri, chiar daca anumite decizii pot fi atacate la Curtea de Justitie. Comisia
actioneaza fie din propria initiativa, fie dand curs reclamatiilor statelor membre, ale companiilor sau ale cetatenilor.
Tratatele de la Roma si Maastricht confera Comisiei Europene sarcina controlului concurentei, aceasta avand o
serie de puteri ce deriva din regulile inscrise in tratate.
Comisia este organismul care stabileste principalele reguli, efectueaza investigatiile si da solutia ce trebuie
adoptata(da aprobari, stabileste intreruperea comportamentului anticoncurential, aplica penalizari). Comisia se
compune din 24 Directorate Generale, Fiecare fiind responsabil cu o anumita politica sectoriala, politica de
concurenta revine Directoratului General IV, desi politica concurentiala si in responsabilitatea altor directorate.
Se apreciaza ca in prezent procesul decisional in cadrul Comisiei este prea mult politizat, confruntandu-se
interese diferite de natura nationala, ideologica, functionala si sectoriala cu privire la resursele institutionale,
solutiile fezabile, substanta politica si decizie. Majoritatea deciziilor sunt adoptate de comisarul pentru concurenta in
baza mandatului acordat, insa cele mai importante sau controversate sunt aduse in fata Comisiei. Practica adoptarii
deciziilor demonstreaza ca sansa de reusita depinde de abilitatea comisrului de a aduce argumente si de a crea
conditii care sa sprijine initiativa.
Comisia are largi atributii de investigare. Personalul sau poate vizita companiile fara sa solicite in prealabil
accesul la documente.Personalul sau poate vizita companiile fara sa solicite in prealabil accesul la documente. Ea
poate analiza personalul firmelor implicate pentru a discuta cazul respectiv inainte de a da verdictul. Firmele
divedite vinovate pot face apel la Curtea de Justitie atat impotriva sentintei, cat si a marimii amenz Trebuie apreciat
faptul ca legislatia privind concurenta in Uniunea Europeana primeaza in fata celei nationale si este direct aplicabila
in statele membre.
Acordurile incheiate intre firme care pot veni in conflict cu clauzele Tratatului de la Roma si Tratatului de la
Maastricht trebuie anuntate dinainte Comisiei. Companiile pot depune cereri de ,,derogare negativa’’, ceea ce
inseamna, ca libera concurenta nu este amenintata, sau de ,,scutire’’ care scuteste un accord restrictiv de interzicerea
totala daca se poate demonstra ca aceasta aduce beneficii publice. Comisia are imputerniciri sa declare illegal si sa
ceara incetarea unui acor in orice moment, precum si a altor practice inacceptabile.
Comisia poate interzice urmatoarele tipuri de acorduri:
- Acordurile de impartire a pietei;
- Acordurile de control al preturilor;
- Acordurile de achizitii exclusive;
- Acordurile privind drepturile de proprietati, industriala si comerciala;
- Acordurile de distributie exclusiva sau selective;
Comisia nu se ocupa, insa, de toate practicile anticoncurentiale, ci prefera sa analizeze si sa solutioneze doar
cazurile care au relevanta si importanta pentru intreaga comunitate. Publicitatea activitatii Comisiei se realizeaza
prin ,,Jurnalul Oficial’’, ,,Buletinul’’, care apar lunar, si ,,Raportul anual’’ care trateaza politica concurentiala.
Comisia lucreaza cu un sistem de notificari in cadrul caruia firmele care realizeaza achizitii, preluari sau alte
aranjamente trebuie sa prezinte detalii despre afacere. Comisia examineaza detaliat acordul sau intelegerea si
concluzioneaza daca este sau nu o incalcare a prevederilor Tratatului si normelor liberei concurente.
Intreprinderile gasite vinovate de catre Comisie de practice concurentiale ilegale pot fi amendate cu pana la
10% din cifra de afaceri din anul anterior. Daca se descopera intelegeri intre firme, suspectate de incalcarea liberei
concurente, Comisia are urmatoarele posibilitati de actiune:
a) Sa o declare legala printr-o decizie formala, daca in urma investigatiilor rezulta ca intelegerea nu
distorsioneaza libera concurenta;
b) Sa dea o ,,scrisoare de confort’’ care sa permit operarea pe piata concurentiala deoarece sunt operatii fara un
impact semnificativ;
c) Sa accepte operatiunea numai cu indeplinirea anumitor conditii suplimentare;
d) Sa o declare ilegala.
Punerea in practica a catre masurilor adoptate de catre Comisia Europeana pentru respectarea liberei concurente
depinde, intr-o mare masura, de stadiul in care se afla.
Rolul Curtii Europene de Justitie si Curtii de Prima Instanta. Aceste institutii sunt responsabile pentru
supervizarea legala a regulilor in domeniul concurentei si aplicarea reglementarilor concurentei. Cele doua institutii
creeaza mediul in care se contureaza reglementarile Comisiei, intrucat deciziile acestora sunt obligatorii pentru toate
statele membre, pe fondul prevalentei dreptului comunitar asupra celui national. Actiunile directe ale companiilor
nemultumite de tratamentul Comisiei implica apelul la cele doua institut In procesul de analiza al diferitelor cazuri
supuse atentiei sale, CEJ elaboreaza decizii ce cu greu pot fi invalidate.
Deoarece integrarea economica europeana presupune, intre altele, si integrarea pietelor nationale si realizarea
Pietei Interne Unice, CEJ a identificat politica in domeniul concurentei cu politica de realizarea a pietei interne,
acordand prin aceasta responsabilitati sporite Comisiei.
Pentru ca CEJ a fost uneori depasita de numarul mare de apeluri ce trebuiau solutionate a fost creata Curtea de
Prima Instanta (CPI) al carei scop este sa analizeze, in prima instanta, anumite tipuri de actiuni procedural a caror
solutionare ar ocupa mult timp la nivelul CEJ.
CPI a fost constituita in 1988 si functioneaza efectiv din 1989, ocupandu-se de trei categorii de probleme:
probleme de personal, probleme ale Tratatului CECO si actiuni din domeniul concurentei. CPI are 15 judecatori care
lucreaza in complete de cate cinci, deciziile fiind luate prin vot secret. CPI are si rolul de a verifica riguros si neutru
actiunile Comisiei ceea ce denota ca abordarea CPI difera semnificativ de cea a CEJ. Totodata, un obiectiv
fundamental la nivelul CPI este reducerea blocajului la nivelul CEJ si a timpului de asteptare pentru solutionarea
diferitelor cazuri.
Concluzii.Una din cheile succesului integrării europene a Europei Occidentale o constituie existenţa, încă de la
începuturile construcţiei comunitare, a unei politici concurenţiale comune. După mai bine de 30 de ani de
funcţionare, această politică continuă să fie o condiţie necesară atât unei economii de piaţă viabile, cât şi unei pieţe
comune ce asigură libera mişcare a bunurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor.
Reglementările comunitare din domeniul concurenţei interzic numai acele comportamente care pot influenţa
negativ relaţiile comerciale dintre statele membre, fără a avea in vedere şi situaţiile in care efectele negative sunt
vizibile numai la nivelul unui singur stat membru (asemenea situaţii sunt de competenţa autorităţilor naţionale in
omeniu). Pe de altă parte, deoarece in cadrul economiei de piaţă concurenţa reprezintă un vector esenţial in
asigurarea succesului economic, sunt considerate ca acceptabile anumite practici, care generează efecte pozitive
asupra economiei.
UE acorda o atentie deosebita fiscalitatii intreprinderilor din cauza riscului ca reducerile fiscal dintr-o tara sa
atragă, în mod neloial, firmele din țări concurente. Statle membre au obligația de a respecta un cod de conduită care
le împidică să facă acest lucru.