Asteroizii, numiți și mici planete sau planetoizi, sunt corpuri cerești mai mici decât planetele, dar mai

mari decât meteoroizii (care pot avea diametrul de până la circa 10 metri), și nu sunt comete.
Deosebirea dintre asteroizi și comete se face în prima fază (în momentul în care este descoperit
corpul respectiv), după aspectul său vizual: cometele trebuie să aibă o „coamă” perceptibilă (o
„atmosferă” densă), în timp ce asteroizii nu au așa ceva. Ulterior, stabilirea formei orbitei determină
clasificarea obiectului într-o anumită categorie. Majoritatea cometelor au orbite foarte excentrice,
multe din ele evoluând pe orbite parabolice.

Asteroizii variază foarte mult ca mărime, de la câteva sute de kilometri în diametru pâna la roci de
numai câteva zeci de metri. Câțiva dintre cei mai mari au formă sferică și se aseamănă cu planete în
miniatură. Totuși, în vasta lor majoritate asteroizii sunt mult mai mici și au o formă neregulată.
Compoziția fizică a asteroizilor este diversă, și în multe cazuri e prea puțin ințeleasă. Astfel, unii
asteroizi sunt corpuri solide de rocă cu un conținut metalic mai mic sau mai mare, în timp ce alții
constau într-un conglomerat de roci, format datorită forței gravitației. Asteroidul Vesta este chiar
vizibil cu ochiul liber, dar numai din locuri neluminate, în anumite nopți cu cer foarte senin.

Numită prima planetă mică, Ceres a fost descoperită în anul 1801 de către Giuseppe Piazzi, inițial
fiind considerată o nouă planetă. A urmat apoi descoperirea altor corpuri cerești similare care, cu
echipamentul astronomic de pe vremea aceea, apăreau pe cer doar ca niște puncte luminoase,
asemănător stelelor, cu un disc planetar foarte mic sau chiar inexistent (totuși, s-au putut deosebi de
stele datorită mișcării lor). Acest lucru l-a făcut pe astronomul Sir William Herschel să propună
termenul de „asteroid”, din limba greacă αστεροειδής, asteroeidēs, bazat pe cuvântul din greaca
antică αστήρ, astēr = stea.

Marea majoritate a asteroizilor cunoscuți se găsește în principala centură de asteroizi, între orbitele
planetelor Marte și Jupiter, unde s-a estimat existența a peste 750.000 asteroizi mai mari de 1 km,
precum și a milioane de asteroizi mai mici. Unii au luni ce orbitează în jurul lor, sau se găsesc in
perechi co-orbitare cunoscute și ca sisteme binare. Recent s-a descoperit că planetele pitice întâlnesc
orbitele planetelor, de la Mercur la Neptun - cu sute de obiecte transneptuniene (Trans Neptunian
Objects, TNOs).

Termenul de "asteroid" se folosește pentru a caracteriza un grup de corpuri cerești ce orbitează în

jurul Soarelui. Este termenul cel mai cunoscut pentru planetele mici, preferat în trecut de Uniunea
Astronomică Internatională (UAI). Alteori se preferă termenul de "planetoid" (lb. greacă pentru
"planet-like" - asemănător planetelor).

După cum ne-am obișnuit, corpurile mici ce orbitează în jurul Soarelui au fost clasificate ca asteroizi,
comete sau meteoroizi, orice corp mai mic decât circa 10 metri lungime numindu-se meteoroid.
Principala deosebire observațională prin telescop dintre un asteroid și o cometă este nebulozitatea
acesteia din urmă, coama cometei formată din particule de gheață sublimate din cauza radiației
solare. Câteva corpuri au ajuns să fie numite de două ori, din cauza că inițial au fost clasificate drept
asteroizi, dar mai târziu descoperindu-se activități cometare. Unele comete, eventual chiar toate,
ramân într-un final fără "coamă" și apar pe cerul nocturn ca puncte luminoase asemănătoare
asteroizilor. O deosebire descoperită ulterior este că orbitele cometelor sunt mai excentrice decât
cele ale asteroizilor (unele corpuri clasificate ca asteroizi au de asemeni orbite remarcabil de
excentrice, însă periodice).

În ultimii ani, descoperirea obiectelor transneptuniene a complicat situația. Aceste obiecte populează
limitele exterioare ale Sistemului Solar, unde gheața rămâne solidă și corpurile asemănătoare
cometelor nu prezintă prea multă activitate cometară. Cele mai ascunse dintre acestea sunt
obiectele centurii Kuiper (KBOs), numite parțial "obiecte", pentru a evita numirile de asteroizi sau
comete. Compoziția KBOs se crede a fi asemănătoare cometelor, deși unele pot fi înrudite cu
asteroizii. În plus, nu au acea orbită excentrică asociată de obicei cu cometele, și sunt mult mai mari
decât obișnuitele nuclee ale cometelor.

O altă observație recentă, bazată pe analiza prafului cometar colectat de sonda Stardust, arată faptul
că diferențele dintre comete și asteroizi sunt tot mai neclare.

La sfârșitul lunii august 2006, Uniunea Astronomică Internaționala (UAI) a introdus termenul "small
solar system bodies" (SSSB) = corpuri mici ale sistemului solar, pentru a putea include majoritatea
obiectelor clasificate anterior ca mici planete și comete. În același timp a fost introdusă clasa
planetelor pitice, pentru asteroizii mai mari - acelea care au masa suficientă pentru a-și crea formă
sferică sub propria gravitație. Potrivit UAI, termenul de "planetă mică" se mai poate folosi, dar se va
prefera "small solar system body" (SSSB). Momentan doar Ceres, cel mai mare obiect din centura de
asteroizi, de aproximativ 950 km diametru, este clasat în categoria planetelor pitice, deși există câțiva
asteroizi cu o formă aproape sferică (Vesta, Pallas și Hygiea) care în viitor ar putea fi reclasificați
drept planete pitice. Planetele pitice devin astfel o categorie nouă de obiecte cerești, aflate undeva
între planete și asteroizi, din punctul de vedere al mărimii.

Sute de mii de asteroizi au fost descoperiți în Sistemul Solar, cu o rată de descoperire curentă în jur
de 5,000 per lună. Din peste 400.000 asteroizi înregistrați, 187,745 au orbite bine cunoscute
îndeajuns să le definească cu numere oficiale. Dintre acestea, 14.525 au nume oficiale. Planeta
minoră cu numărul cel mai mic e (găsesc un număr total de asteroizi de peste 1 km în diametru din
sistemul nostru solar, a fi între 1,1 și 1,9 milioane) Ceres, cu diametrul de 975 x 909 km, era cândva
considerat cel mai mare asteroid din cercul sistemului solar, dar mai târziu a fost recunoscut ca
planetă pitică. Acum diferențele se discută pentru Pallas și Vesta: amândouă au diametre de
aproximativ 500 km. În mod normal, Vesta este singurul asteroid din centura de asteroizi care,
ocazional, este vizibil cu ochiul liber. În orice caz, cu ocazii foarte rare, un asteroid din apropierea
pământului va avea o scurtă vizibilitate fară ajutor tehnologic: 99942 Apophis.

Masa totală a tuturor corpurilor din Principala Centură de asterioizi, dintre orbitele planetelor Marte
și Jupiter, este estimată a fi în jur de 3.0-3.6 x 1021 kg, sau în jur de 4% din masa Lunii. Din aceasta,
Ceres are o masa de 0.95x1021 kg, 32% din total. Adăugând în continuare trei dintre cei mai masivi
asteroizi, Vesta (9%), Pallas (7%), și Hygiea (3%), se ajunge până la 51%, în timp ce următorii trei,
Davida (1,2%), Interamnia (1.0%) și Juno (0.9%), adaugă numai 3% din masa totală. Apoi numărul
asteroizilor crește rapid, cu cât masa lor scade.
Diverse varietăți de asteroizi au fost descoperite în afara centurii de asteroizi. Asteroizii din
apropierea Pământului au orbitele în vecinatatea orbitei Pământului. Asteroizii troieni sunt blocați
gravitațional prin sincronizarea cu o planetă, luându-i urma orbitei. Majoritatea Troienilor se asociază
cu Jupiter, dar au fost descoperiți câțiva, care orbitează cu Marte sau Neptun.