Cetatea

credin ei

anul 8, nr. 1
IANUARIE-FEBRUARIE, 2018
 Cuprins

Simona Ilea Pop, Ştiri din viaţa cetăţii şi a parohiei noastre������������������������������ 3

Pr. Marius Matei, Să nu mai cioplim idoli în noi������������������������������������������ 4
Prof. Aurelian Cosma, Intrarea creștinismului în legalitate���������������������������� 6
Lorena Astalîș, Sf. Doctori fără de arginți Chir și Ioan.
Sf. Mc. Atanasia și cele trei fiice ale ei��������������������������������������������������������������� 8
Andreea Nemeş, Despre erezie��������������������������������������������������������������������� 10
Fotograf Ovidiu Muraru, Din viața parohiei������������������������������������������� 12
Mirela Boțan, Lytta Basset, Bucuria care nu poate fi luată���������������������������� 14
Finuca Bora, Animalele sunt lecții de viață și foarte buni prieteni������������������ 15
Adrian Mărginean, Lemnul viu – Arta creștină maramureșeană.
Biserica „Sf. Nicolae”, Bogdan Vodă������������������������������������������������������������������� 17
Trainer Bogdan Oltean, Un nou an, un nou început prin iertare������������������� 19
Instit. Graţiela Agrişan, Aripi de îngeraş�������������������������������������������������� 21
 Știri din viața cetății și a parohiei noastre
Simona Ilea Pop
• Lucrările de construcție la biserica
de zid din Cetatea Fetei – Florești conti-
nuă. Odată cu începutul anului, subsolul
noii biserici din parohia Tuturor Sfinților
începe să prindă contur. Până la primăva-
ră se intenționează finalizarea elevațiilor
începute pentru construcția încăperilor
dispuse în subsolul noii biserici. În acest
sens, în perioada imediat următoare, vor
fi construite zidurile interioare și bolțile
(cupolele) demisolului, prima etapă a con-
strucției încheindu-se cu turnarea plăcii de
la cota 0. Se aduc mulțumiri pe această cale
credincioșilor parohiei și tuturor acelora
care, după posibilități, au dorit să susțină
această lucrare frumoasă. Fiind vorba de
sume importante de bani pentru continu-
area lucrărilor, orice sprijin material este în
continuare așteptat și binevenit. Donațiile
pentru construcția noii biserici se pot face
fie în contul parohiei, fie luând legătura
direct cu preoții slujitori.
• Program de Studiu biblic cu pro-
iecții video la biserica Tuturor Sfinților
– Florești. Începând din 25 februarie a.c.
în parohia floreșteană cu hramul Tuturor
Sfinților se va organiza un program special
dedicat explicării Sfintei Scripturi. Pro-
iectul se va desfășura în fiecare duminică
seara, începând cu orele 1800, după sfintele
slujbe, și va consta în lecturarea textului
biblic și explicarea lui după învățăturile de
secole ale Bisericii. Participanții la semi-
nariile de Studiu biblic vor beneficia și de
mijloace audio și video moderne, care fac
posibilă o înțelegere mai bună a temelor
și evenimentelor biblice ce urmează a fi
prezentate.
• Școala parohială „Mitropolitul Barto-
lomeu” din Cetatea Fetei își reia cursurile
după vacanța de iarnă. Susținute în mod
voluntar de către profesori specializați, cur-
surile oferite copiilor în mod gratuit de către
biserica Tuturor Sfinților se adresează elevi-
lor de clasele I-XII. Aceștia pot participa la
cursuri de religie, abilități practice, vizionare
de filme și documentare religioase, pictură,
dezvoltare personală sau limba engleză,
care vor avea loc sâmbăta sau duminica
între orele 1600-1800 în casa de creație din
incinta complexului parohial. Cel de-al
doilea semestru va avea 13 întâlniri și se
va desfășura în perioada 25 februarie-27
mai 2018. Înscrierile se fac telefonic la
nr.: 0745520020 (pr. Decebal Gorea) în
funcție de numărul locurilor disponibile.
Ştiri
• Clujul va fi timp de o zi (24 februa-
rie), orașul specialiștilor în comunicare.
Reuniți sub egida „Speakeri TEDxCluj
2018” prestigioși specialiști în comunicare
din diverse domenii de activitate își vor îm-
părtăși în acest an experiențele cu oameni
pasionați de tehnologie, entertainment și
design. Evenimentul își propune să ofere și
anul acesta clujenilor o întâlnire cu diverse
personalități din țară și din străinătate,
oameni care au reușit să se facă cunoscuți
în domeniile lor de activitate: Paul Bourne,
Melania Medeleanu, Dr. Ernesto Sirolli,
Hashem Al-Ghaili, Rita Carter, Cătălina
Curceanu ș.a., care le vor oferi participan-
ților o parte din rețetele lor de succes. Mai 3
multe informații se pot obține accesând
site-ul evenimentului: www.tedxcluj.com.

 Să nu mai cioplim idoli în noi
Marius Matei
C eea ce este glorios este destul de du-
reros inițial. Lașii și fricoșii renunță
și nu mai apucă bucuria de la final. Nu
poți vorbi de eliberarea din iad, fără să fi
trecut prin el. Dramaturgul elvețian Frie-
drich Durrenmatt este sigur că lipsa iertării
dintre noi transformă mediul într-unul
infernal. Astfel, omul multiplică iadul,
în loc să îl elimine definitiv. În loc să afle
ce este mântuirea și Cine este Mântuitor.
În loc să iubească profeția și să lucreze
la împlinirea ei. În loc să se bucure că
mântuirea este un dar.
Criminalul este iertat sub epitrahil, nu
în fața unui juriu. Este reabilitat prin cre-
dință și har, pentru a nu recidiva niciodată,
Călăuza sufletului
pentru a se transforma în cu totul altcineva,
mai bun, mai iertător, mai blând. În Est,
fiecare ins are suspiciunea că toți sunt
spioni. În Vest, fiecare ins are suspiciu-
nea că toți sunt infractori. În Rai, toate
suspiciunile sunt înlăturate. Nu alegem
nici Egiptul, nici Babilonul. Mai degrabă
Ierusalimul. Mitropolitul Bartolomeu a
ales serul adevărului:
1. Sarcasmele nu l-au demobilizat.
2. În S.U.A. a fost un misionar, nu un
simplu pașaportar.
3.Maleficii nu au reușit să îl racoleze.
4. Radu Gyr era un îndrăgostit de
adevăr.
5. Postul înseamnă să nu mai cioplim
idoli în noi.
4 Nu suntem forțați să renunțăm la iad.
Prin iubire, nu suntem convinși. Suntem
seduși. Renunțarea la iad este un efect al
găsirii raiului. Postul devine ceva firesc.
Rugăciunea nu este ceva forțat. Găsirea
Celui dorit înseamnă renunțarea la idolii
din noi. Mai grav decât să ne mintă alții
este să ne mințim pe noi înșine.
Nu putem să ne amăgim că zăpada
este neagră: a făcut-o Dumnezeu albă,
ne clarifică părintele Savatie, ca să mai
îndulcească frigul. Să nu ne idolatrizăm,
asta e cel mai bine. Așa ne recomandă toate
profețiile și îndemnurile, ca să nu mai zi-
cem de porunci. Idolatria este o nebunie,
dar niciun nebun nu își recunoaște boala.
Un idolatru își pierde discernământul, nu
știe pe ce lume trăiește, nu își dă seama
că face rău, poate fi convins că face bine.
Idolatria este o aparență, un mormânt
văruit plin de viermi, care devine o realitate
periculoasă când este atacată. Demonii nu
se lasă înfrânți fără luptă. Pacea interioară
vine după un război sufletesc.
Idolii autociopliți ne fac să uităm cât
de frumoasă este viața, ne provoacă frică și
groază, ne aduc un iad cumplit. Dacă Iisus
doar se năștea, idolii nu distrugea. Dacă
Iisus doar murea, demn de milă El era.
Dar Iisus Hristos a înviat, ca să nu uităm
că S-a născut. Deci nu eu, ci El trebuie să
aibă de câștigat din ce fac eu în viața asta.
La El să mă gândesc, nu la mine. El este
soluția, nu eu.
Omul care nu renunță la idoli nu poate
să Îl iubească pe Dumnezeu din toată
inima lui:
1. Cel ce continuă să comită adulter
este idolatru.
2. Viața și moartea au un sens, care
vine la Dumnezeu ca o eliberare.
3. Despătimirea înseamnă alungarea
demonilor.
4. Fără Duhul Adevărului, omul se
înșeală în toate privințele: se crede mințit,
deși nu e cazul (sau se crede nemințit, deși
este mințit).
5. Totul în jurul nostru este minunat,
să nu ne batem capul cu motive.
6. Cel mai mare păcat este bullyingul.
Să nu cioplim arme, ca nu cumva să
pierdem Împărăția. Împăratul prezentat
de Evanghelii să coincidă cu imaginea
noastră despre Iisus, să nu cioplim falși
profeți. Catalanul Armand Puig consideră
că iubirea presupune o implicare totală.
Împăratul trebuie slujit permanent. Ga-
ranția rezultatului final este suficientă.
Fără Iisus, nu se poate scrie istoria lumii,
să nu cioplim minciuni. Adevărul este
esența vieții:
1. Iisus este Centrul spre care tindem
toți.
2. Iubirea ne scoate din confuzie și
obscurantism.
3. Spița umană meditează la un Dum-
nezeu însângerat.
4. Mesajul este limpede: nu suntem
osândiți, dacă încetăm păcatul.
5. Ucenicii își împart viața cu El.
6. Iadul a rămas în spate, ne pregătim
de înviere.
7. Fața acră nu are nicio justificare.
8. Evităm orice nedreptate, ne purifi-
căm de orice răutate, ocolim orice fariseism.
9. Cel Înviat îi alege pe cei ce își păs-
trează demnitatea.
Discipolii nu au contenit să predice
învățătura Lui: fericirea înseamnă a dărui.
Scobirea de păcate poate fi dureroasă, dar
este necesară pentru a moșteni viața veșni-
că, pentru a scăpa de amăgiri și nefericiri.

Călăuza sufletului
5
 Intrarea creștinismului în legalitate
Aurelian Cosma
S fârșitul primului deceniu al secolului al
IV-lea este marcat de prăbușirea siste-
mului politic creat de Dioclețian (tetrarhia)
și ascensiunea în Apus a lui Constantin, fiul
lui Constantius Chlorus și a lui Licinius,
apropiat al împăratului Galerius. După
conflictul militar cu Maxentius, Constan-
tin și Licinius devin singurii stăpânitori ai
imperiului, pe care și-l vor împărți, până în
anul 324, când Licinius va fi eliminat, iar
Constantin va rămâne singurul conducător
până la moartea sa în anul 337.
Despre Constantin cel Mare s-a scris
foarte mult. Este cunoscut faptul că împă-
ratul a devenit creștin cu puțin timp înainte
de moarte. Pe de altă parte, pe parcursul
Historia ecclesiastica
domniei sale, el a sprijinit mereu Biserica,
fiind primul conducător al statului roman
care s-a arătat favorabil creștinismului
după o perioadă de aproape 250 de ani
de persecuții intermitente și existență în
afara cadrului legal. Potrivit scriitorilor
antici Lactantius și Eusebiu de Caesarea,
un eveniment hotărâtor în apropierea lui
Constantin de creștinism s-a petrecut în
contextul bătăliei de la Podul Milvius (12
octombrie 312), care a decis soarta războiu-
lui civil dintre Constantin și rivalul său din
Apus, Maxentius, care se auto-proclamase
împărat la Roma. Eusebiu relatează că,
în ajunul bătăliei, Constantin, privind în
sus, ar fi zărit o cruce luminoasă deasupra
soarelui, iar lângă ea cuvintele (en) touto
nika, care au fost ulterior redate în latină
6 prin sintagma in hoc signo vinces („sub
acest semn vei învinge”).1 În noaptea care
1
Eusebius Caesariensis, Vita Constantini, 1.28,
p. 944, la http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf2
01.html, data accesării: 14 ianuarie 2018.
a urmat, Constantin ar fi avut un vis în
care Hristos i-ar fi explicat semnificația
apariției luminoase. Împăratul urma să
folosească simbolul aplicat pe stindardele
legiunilor sale împotriva lui Maxentius.2
Constantin a ieșit victorios din confrun-
tarea cu rivalul său, aliindu-se cu Licinius,
cei doi rămânând singurii stăpânitori ai
unui teritoriu imens.
În anul următor, 313, cei doi conducă-
tori s-au întâlnit la Mediolanum (Milano)
unde au discutat mai multe chestiuni po-
litico-administrative și economice. Primul
punct pe ordinea de zi a fost însă problema
libertății religioase. Astfel, împărații au
decis să creeze cadrul legal pentru ca toți
supușii lor să-și poată manifesta public
devoțiunea față de Divinitate după cum
îi îndeamna conștiința.3 În istorie aceste
hotărâri sunt cunoscute sub denumirea de
Edictul de la Milano (Edictum Mediola-
nense). Dacă a existat cu adevărat sau nu
un edict în urma întâlnirii de la Milano
este încă o problemă dezbătută de istorici.4
Cert este că a existat un acord între cei
doi împărați, al cărui text ni s-a păstrat,
în scrierile lui Lactantius și Eusebiu, sub
forma unei scrisori adresate de Licinius (în
urma întâlnirii de la Milano) guvernatori-
lor provinciilor orientale pe care le cucerise
după înfrângerea rivalului său Maximian.
2
Ibidem, 1.31, p. 946.
3
Lactantius, De Mortibus Persecutorum, 48
la http://www.earlychurchtexts.com/main/lac-
tantius/edict_of_milan.shtml, data accesării: 14
ianuarie 2018.
4
Vezi Milton V. Anastos, The Edict of Milan
(313): A Defense of its Traditional Authorship and
Designation, în Revue des Etudes Byzantines, IFDB,
Paris, 1967, pp. 13-41.
Aceste hotărâri fuseseră precedate de un
edict de toleranță emis de Galerius în anul
311. Lactantius, care și-a scris lucrarea De
Mortibus Persecutorum la câțiva ani după
aceste evenimente, le-a inclus pe amândo-
uă, fapt care dă posibilitatea specialiștilor
să compare prevederile celor două hotărâri
imperiale. De asemenea, Eusebiu a inclus
în Istoria Ecleziastică o traducere în limba
greacă a celor două documente. Din păcate
textul original nu ni s-a păstrat. Avem doar
versiunile celor doi autori antici. Diferența
esențială dintre edictul lui Galerius (care
fusese un vajnic persecutor al creștinilor)
și acordul dintre Constantin și Licinius
constă în premisa de la care autorii pleacă
în formulările lor. Edictul lui Galerius face
referire la instituțiile tradiționale romane
și religia strămoșilor pe care creștinii au
părăsit-o și încăpățânarea acestora de a
se închina unui zeu totalmente străin, în
vreme ce edictul de la Milano recunoaște
cetățenilor dreptul de a-și manifesta li-
ber devoțiunea în mod public. Am putea
spune că este o idee foarte modernă, cu
toate că a fost vehiculată acum mai bine
de 1700 de ani. Mai mult, în vreme ce
Galerius vorbește despre clemență față
de creștini, Constantin și Licinius merg
mult mai departe, restituind Bisericii toate
proprietățile pierdute în urma persecuțiilor
anterioare. Avem de-a face cu un act de
dreptate, de reparare a nedreptăților comise
împotriva creștinilor. Cei doi par să fi fost
conștienți de faptul că era o condiție sine
qua non pentru ca lucrurile să se reașeze în
societatea romană și să-și urmeze cursul lor
firesc. Există însă și o asemănare între cele
două edicte: rațiunile politice pentru care
au fost emise. Astfel, atât creștinii, cât și
ceilalți urmau să se roage divinității în care
credeau pentru bunul mers al lucrurilor în
imperiu și integritatea acestuia.5
Există și anumite diferențe între versiu-
nile celor doi, Lactantius și Eusebiu asupra
edictului. Acesta din urmă, care a scris Vita
Constantini după anul 324 a minimalizat
oarecum contribuția lui Licinius la ela-
borarea acordului de la Milano, probabil
pentru că acesta din urmă a ajuns în final
în conflict cu Constantin, fiind înfrânt de
acesta și pierzându-și chiar viața. Nu dădea
bine ca un împărat căzut în dizgrație să-și
fi avut partea sa de contribuție la un act
cu consecințe atât de importante pentru
statul roman. De aceea, istoricii cred că
versiunea lui Lactantius, care a scris la puțin
timp după evenimente este mai aproape de
adevăr. Oricum ar fi, gestul lui Constantin
cel Mare a fost hotărâtor pentru evoluția
Historia ecclesiastica
Bisericii în cadrul imperiului. Împăratul
a acordat creștinilor libertate religioasă,
restituirea proprietăților și chiar sprijin
financiar în anii care au urmat întâlnirii
de la Milano. Mai mult, atunci când Bise-
rica a fost zguduită de prima mare erezie,
arianismul, Constantin a avut inițiativa
pentru a rezolva cât mai repede un con-
flict care amenința unitatea creștinătății
și a convocat primul conciliu ecumenic la
Niceea în anul 325. Dar, despre acesta, în
articolul următor.

7
5
Lactantius, op. cit., 35- 36 și 48.
 Sf. Doctori fără de arginți Chir și Ioan.
Sf. Mc. Atanasia și cele trei fiice ale ei
Lorena Astalîș

S
finţii Doctori fără de arginţi Chir şi Sfântul Ioan trăia în Edessa, era bine-
Ioan au trăit în timpul împăratului credincios și cinstit ostaş. După ce Diocleţi-
Diocleţian. an a ridicat prigonirea împotriva creştinilor,
Sfântul Chir a trăit în cetatea Alexan- şi-a lăsat slujba, slava acestei lumi, patria,
driei, într-o familie creştină, primind o neamul, bogăţia şi a plecat în căutarea
educaţie aleasă. Acesta a ajuns un medic Sfântului Chir. Acesta găsindu-l s-a „lipit
Sfinți și sărbători

foarte bun. Era cunoscut pentru iscusinţa de dânsul cu tot sufletul”.2

sa şi pentru faptul că nu primea răsplată din În tot acest timp a fost prinsă o femeie
partea oamenilor vindecați de către el. În iubitoare de Dumnezeu, pe nume Atanasia
tratamentele pe care le folosea, rugăciunea împreună cu cele trei fiice ale sale: Teoc-
şi pasajele recitate din Sfânta Scriptură tista, Teodosia şi Eudoxia. Sfinţii Chir şi
erau nelipsite. Ioan auzind de acestea s-au temut să nu se
După declanşarea marii persecuţii îm- lepede de credinţa în Hristos, fiindcă erau
potriva creştinilor, a hotărât să plece în fecioare tinere şi doar îngrozirea chinurilor
Arabia, nu de teama chinurilor, ci din putea să le îndepărteze de la credinţă.
ascultarea cuvintelor lui Hristos: „Când Teoctista avea 15 ani, Teodosia 13 ani,
vă vor izgoni pe voi din cetatea aceasta, iar Eudoxia 11 ani. Aceştia se temeau şi
fugiţi în cealaltă” (Matei 10, 10) şi din pentru mama lor, pentru că se ştie că „pe
rânduiala pe care Dumnezeu i-a dat-o: mame le doare inima pentru copii lor”.3
să-i izbăvească de pierzare idolească pe cei Cei doi s-au dus în cetatea Canon să le
aflați acolo. S-a călugărit şi a primit darul îmbărbăteze pe aceste minunate femei în
de a face minuni, astfel: „nu cu doctorii şi credinţa în Hristos. Fiind prinşi de către
cu ierburi, ci cu rugăciuni și prin cuvânt un ostaș a lui Dioclețian pe nume Sirian,
8 tămăduia el toate bolile” , preamărind au fost chinuiţi împreună cu Atanasia şi
1

pe Hristos. cele trei fiice ale ei, până când s-a poruncit
să li se taie capetele.
1
Viețile sfinților. Luna Ianuarie, vol. 5, editura
Episcopiei Romanului și Hușilor, Roman, 1991- 2
Ibidem.
1998, pp. 332-334. 3
Ibidem.

Creştinii cei tăinuiţi au luat trupurile
sfinţilor le-au ascuns şi mai apoi le-au
îngropat în Biserica Sfântului Evanghelist
Marcu. După mulţi ani, moaştele lor au
fost luate de către Sfântul Chiril şi duse în
satul Manutin pentru izgonirea diavolilor
spre slava lui Hristos.
Iată câteva dintre minunile acestor
sfinți pătimitori de chinuri. Un bărbat
pe nume Calos, plăcut lui Dumnezeu a
căzut de pe o scară și și-a sfărâmat fluierul
piciorului. După lungi încercări ale docto-
rilor de a-l vindeca, toate nereușite, aude
de Sfinții Chir și Ioan. Plin de credință
ajunge la aceștia și ungându-i piciorul cu
untdelemn din candelele lor, în același
ceas s-a și vindecat.
O altă minune au săvârșit-o cu un om
pe nume Mina. Acesta suferea de o boală
cumplită, avea friguri și pe lângă aceasta i se
împietrea stomacul, încât nu putea mânca
nimic. A mers la foarte mulți medici, timp
de două săptămâni, fără niciun rezultat.
Și-a adus aminte de Sfinții doctori fară de
arginți și a fost dus cu patul până la cetatea
unde le-au fost puse moaștele. Aici Mina
s-a rugat cu lacrimi și adormind puțin cei
doi sfinți i s-au arătat în vis și i-au dat să
mănânce o smochină. Acesta trezindu-se
a găsit o smochină lângă pat și a mâncat-o
și în acel moment s-a vindecat.
Un om din Alexandria pe nume Teodor
era orb de multă vreme. El s-a dus odată
la moaștele sfinților și s-a rugat de ei să îi
redea vederea. Cei doi i s-au arătat într-o
vedenie și i-au spus lui Teodor să meargă să
își spele ochii la izvorul de lângă biserică.
Spălându-și ochii cu acea apă, s-a șters mai
apoi cu o basma în care a văzut doi solzi.
Sfinţi şi sărbători
Nemaiputând de fericire a arătat tuturor
basmaua și cei doi solzi din ea.
O femeie pe nume Teodora bând odată
apă a băut și o broscuță micuță, neștiind
acest lucru. Cât timp aceasta era mică nu
cauza dureri și neplăceri Teodorei, însă pe
măsură ce creștea avea niște dureri puter-
nice și nu putea dormi noaptea. Se văita,
mergând la doctori, însă niciunul nu a găsit
cauza acestor simptome. Mulți oameni
socoteau că era chinuită de diavol, așa că
au dus-o la sfinții pătimitori de chinuri,
iar aceștia i-au dat să bea multă apă. După
aceasta a vărsat broasca, vindecându-se.
Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi
Ioan, Sfânta Muceniţă Atanasia şi cele trei
fiice ale sale sunt prăznuiți pe 31 ianuarie,
ziua în care au fost tăiate capetele lor. La 9
data de 28 iunie se sărbătoreşte mutarea
sfintelor moaşte la Manutin.

 Despre erezie
Andreea Nemeş
„Spuneau unii despre avva Macarie
egipteanul că se suia odată din Schit la
muntele Nitriei. Și dacă s-a apropiat de
locul acela, a zis ucenicului său: «Mergi
mai înainte putin!» Și mergând el mai
înainte, s-a întâlnit cu un slujitor al elini-
lor. Și strigându-l fratele îl chema zicând:
«Demone! Demone! Unde alergi?» Și în-
torcându-se acela, i-a dat bătăi și l-a lăsat
aproape mort. Și luând lemnul, alerga. Și
mergând puțin mai înainte, l-a întâmpinat
avva Macarie alergând și i-a zis: «Mântu-
iește-te, mântuiește-te, ostenitorule!» Și,
minunându-se, a venit la el și i-a zis: «Ce
bunătate ai văzut la mine de m-ai heretisit
Florilegium patristicum
așa?» I-a răspuns lui bătrânul: «Te-am
văzut ostenindu-te și nu știi că în zadar
te ostenești.» I-a zis și el lui: «Și eu pentru
heretisirea ta m-am umilit și am cunoscut
că din partea lui Dumnezeu ești. Dar alt
călugăr întâmpinându-mă, m-a ocărât și
eu i-am dat bătaie de moarte.»
Și a cunoscut bătrânul că ucenicul lui
era. Și ținându-se slujitorul de picioarele
lui, zicea: «Nu te voi lăsa de nu mă vei face
călugăr!» Atunci a venit deasupra unde era
călugărul și l-au ținut pe dânsul, și l-au dus
la biserica muntelui. Și văzând pe slujitor
cu dânsul, s-au uimit. Și l-au făcut călugăr,
și mulți dintre elini s-au făcut pentru
dânsul creștini. Deci zicea avva Macarie:
«Cu cuvânt rău și pe cei buni îi faci răi, și
cu cuvânt bun și pe cei răi îi faci buni.»”1
10 * și clevetitorul?» Iar el a zis: «Eu sunt.» Au
„Se spunea despre avva Ghelasie, nu
numai de ucenicii lui, ci și de alții mulți
care adesea se duceau la dânsul, cum că,
Danion Vasile, Patericul mirenilor, Areopag,
1
București, 2013, p. 261.
în vremea Soborului celui a toată lumea
din Calcedon, Teodosie, care a început în
Palestina dezbinarea lui Dioscor, alergând
înaintea episcopilor celor ce voiau să se
întoarcă la ale lor biserici – căci și acela
era în Trigrad, fiind gonit de la patria sa,
ca cel ce se bucura pururea de tulburări
– a mers până la avva Ghelasie, la mănăs-
tirea lui, spunându-i că Soborul cel din
Calcedon a întărit dogma lui Nestorie,
cu aceasta socotind să răpească pe sfântul
întru ajutorul viclenirii și dezbinării sale.
Iar acela, din așezarea omului aceluia
și din priceperea ce avea de la Dumnezeu,
a cunoscut vicleșugul socotelii lui și nu
numai că nu a fost răpit cu depărtarea lui
de la dreapta credință, ca cei de atunci
mai toți, ci precum se cade l-a ocărât și
l-a gonit. Că, aducând la mijloc un copil
pe care îl înviase din morți, zicea cu un
chip cinstit și cu bună rânduială: «De
voiești a grăi pentru credință, ai pe acest
prunc, care aude cele zise de tine și-ți va
da răspuns, că eu nu am vreme să ascult
cele ce se grăiesc de tine.”2
*
„Se spunea despre avva Agathon că
s-au dus oarecari la dânsul auzind că are
dreaptă și mare socoteală. Și vrând să-l
cerce de a sa mânie, i-au zis lui: «Tu ești
Aghaton? Am auzit pentru tine ești curvar
și mândru.» Iar el a zis: «Ei bine, așa este.»
Și i-au zis lui: «Tu ești Aghaton bârfitorul
zis iarăși: «Tu ești Aghaton ereticul?» Iar el
a răspuns: «Nu sunt eretic.» Și l-au rugat
pe el zicând: «Spune-ne nouă, pentru ce
2
Ibidem, p. 254.
atâtea câte ți-am zis ție le-ai primit, iar
cuvântul acesta nu l-ai suferit?» Zis-a lor:
«Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este
spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul
acesta eretic este despărțire de Dumnezeu și
nu voiesc să mă despart de Dumnezeu.» Iar
aceia, auzind, s-au minunat de dreapta lui
socoteală și s-au dus zidiți, adică folosiți.”3
* l-au întrebat:
„Bătrânul Porfirie zicea: «Adevărul se
află în Ortodoxie. Eu l-am trăit și îl cunosc
prin harul lui Dumnezeu. Se văd multe
lumini și te impresionează, dar una singură
este adevărata lumină.
Martorii lui Iehova sunt foarte neno-
rociți, Dumnezeu să-i miluiască! O seamă
de creștini se indignează de ei, alții îi in-
sultă, alții îi urmăresc în justiție. Dar nu
în felul acesta trebuie combătuți martorii
lui Iehova. Doar când vom deveni sfinți îi
vom combate.”4
* un lucrător de minuni. Folosind magia, el
„Odată părintele B. s-a dus într-un sat
cu treburi ale mănăstirii. De îndată ce a
ajuns, sătenii au venit la el și l-au rugat
insistent să-i ajute să apere credința ade-
vărată în fața unui predicator evanghelic.
Acesta, cu citate din Sfânta Scriptură, îi
tulbura pe ei, defăimându-i pe sfinți și pe
Maica Domnului. Călugărul era simplu
și aproape analfabet și s-a simțit stânjenit,
dar după ce s-a gândit puțin, amintindu-și
ceea ce a citit despre sfinți și viețile lor,
l-a invitat pe predicatorul protestant să
se întâlneasca cu el și a propus aceasta:
- Lăsați-ne să aprindem un foc în mij-
locul pieții din sat. Fiecare va trece prin
el și Dumnezeu va dovedi astfel care din
noi poartă cu el Adevărul.
3
Ibidem, p. 267.
4
Dionysios Tatsis, Cuvintele bătrânilor, tradu-
cere de Andrei Andreicuț, Reîntregirea, Alba-Iulia,
2004, p. 128.
În ziua următoare, dimineața devre-
me, sătenii au adunat lemne și au clădit
un rug în mijlocul pieței. Părintele B. a
sosit, dar predicatorul, nu. El a fugit cu
primul vapor din ziua aceea. Întregul sat
s-a bucurat pentru victoria glorioasă asupra
acelui predicator înșelător. Când părintele
B. s-a întors la mănăstire, ceilalți călugări
- Erai pregătit să treci prin foc?
- Eram neliniștit, dar nu m-am îndoit
de credința noastră și am gândit: Pe pământ
eu nu merit nimic, decât să merg în iad. Ar
fi mai bine să ard aici, pe pământ, decât să
ard veșnic. Deci să intrăm în foc.
Astfel acest smerit și simplu călugăr, a
apărat credința așa cum au apărat-o primii
martiti și părinți duhovnicești înaintea lui...
Când a fost întrebat dacă minunile apar
Florilegium patristicum
sau nu în alte religii, un bătrân a răspuns:
- Este o diferență; până și hodja este
încearca să facă lumină. Însă noi ignorăm
orice lumină vine de la diavol. Unii își țin
nasul, se trag de urechi, își freacă ochii și
provoacă iluzii. Noi ne rugăm lui Dum-
nezeu pentru minuni și nu diavolului. Ne
luptăm cu diavolul zi și noapte...
Un aghiorit evlavios și harismatic, care
a trăit mulți ani în America de Nord, a
spus:
- Biserica Ortodoxă este la fel de sme-
rită ca însuși Iisus Hristos. Mulți au văzut
frumusețea și adevărul acestei credințe și
s-au transformat din eretici în ortodocși.”5

11
5
Ioannikios Kotsonis, Patericul Atonit, traduce-
re de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Bunavestire,
Bacău, 2000, pp. 47-48.
 Din viața parohiei...

10 iunie 2012 – Punerea pietrei de temelie la biserica nouă

12

14 ianuarie 2018 – Biserica nouă. Stadiul actual al lucrărilor

 Din viața parohiei...

6 ianuarie 2018 – Boboteaza

13

6 ianuarie 2018 – Boboteaza

 Lytta Basset, Bucuria care nu poate fi luată
Mirela Boțan
P e parcursul următoarelor trei numere
vom aborda scrierile Lyttei Basset, o
scriitoare franceză, născută în Polynezia
franceză, care a urmat filosofia la Uni-
versitatea din Montpellier și teologia la
Universitatea din Strasbourg; în prezent
predă teologie practică la Universitatea
din Neuchâtel, Elveția.
Dacă ar fi să rezumăm într-o singură
propoziție motto-ul cărților ei,
acesta ar fi „A-ți recunoaște
suferința înseamnă a o atenua
deja.” Lectura cărților ei uma-
nizează și ajută mult la desco-
perirea unei seninătăți atât de
necesare sufletului pentru a
simți gustul esențial al vieții.
Recenzie
Cărțile Lyttei Basset ne
propun o abordare terapeuti-
că a Bibliei, un mod cu care,
cei mai mulți dintre noi nu
suntem obișnuiți, de aceea
lectura aceasta fascinează și
mai mult. Opțiunea ei este
pentru o analiză asupra omu-
lui și a vieții așa cum sunt. Între scrierile
ei de referință sunt: Bucuria care nu poate
fi luată, Dincolo de iertare – dorința de a
întoarce pagina, Culpabilitatea – paralizie a
inimii, Spiritualitate de copil și multe altele.
Cărțile Lyttei Basset vin în urma unei
suferințe imense, aceea de a-și fi pierdut
fiul, iar forța copleșitoare cu care scrie
14 răzbește tocmai din sensurile și trăirile per-
sonale, ceea ce validează și certifică, odată
în plus, atât regăsirea noastră autentică a
fiecăruia în lecturile ei, cât și frumusețea
naturii umane pe care suferința are darul
de-a o scoate la suprafață din noi. Niciuna
dintre cărțile acestei miraculoase scriitoare
nu este tradusă în limba română decât
fragmentar, dar, chiar și astfel, coerența este
aceeași ca și a unei lecturi parcurse de la
prolog la epilog, de aceea în paginile revistei
noastre vom reda fragmente reprezentative.
Bucuria care nu poate fi luată, printre
primele ei scrieri, problematizează bucuria
ca ceva ce ni se cuvine, dincolo de plăce-
re și de evenimentele care o
generează.
„Avem oare dreptul să
fim fericiți? Când bucuria
vine absolut singură nu ne
punem întrebarea... mereu
vine vremea să declarăm re-
trospectiv că, în orice caz, era
prea frumos ca să dureze și ne
întoarcem astfel la normal.
Dar pe moment, nu ne-am
întrebat dacă avem dreptul
să trăim ceea ce era bun, ca
o desfășurare a pânzelor: ne-a
fost dat fără preaviz ca și adi-
erile puternice ale oceanului
la înconjurul dunei. Mare este, cu toate
acestea, capacitatea omenească de a sufoca
sentimentele, inclusiv pe cel al bucuriei...
cum să fii fericit când lumea suferă atât?...
Chestiunea este relativ clară: îl vom lăsa
noi, pentru totdeauna, pe altul să ia ca
ostatic bucuria care ne-a fost destinată?
Vom invoca iarăși dezavuarea divină? A
fi fericit când un semen de-al nostru nu
ajunge la fericire, să constituie o insultă
la adresa lui Dumnezeu însuși?”1

1
Fragment preluat în traducerea noastră. Lec-
tura lărgită se poate citi pe: www.ceruldinnoi.ro.
 Animalele sunt lecții de viață și foarte buni prieteni
Finuca Bora
D ragi prieteni, am avut prilejul ca la
începutul noului an să o avem ca in-
terlocutor pe D-na Bora Finuca, fondatorul
Asociatiei Arca lui Noe, organizatie dedicată
protecției animalelor, cunoscută la nivelul
zonei noastre în principal prin campaniile
de sterilizare și prin grija pe care o poartă
patrupedelor abandonate care au nevoie
de un stăpân. Am întalnit o persoană
foarte pasionată de ceea ce face și care a
acceptat să ne ofere câteva detalii despre
experiența ei personală legată de activitatea
asociației. Vă invităm să citiți interviul,
dar vă îndemnăm de asemenea să vizitați
site-ul Asociației, www.arcaluinoe.org și,
de ce nu, să fiți de ajutor.
Ciprian Tehei: Cum a început expe-
riența Dvs. de promotor al drepturilor
animalelor?
Finuca Bora: Am constituit asociația
în 2003 când încă lucram în învățământul
special. Am condus 24 ani o grădiniță
specială și acolo am început activitatea cu
animalele pentru că mi-am dat seama că
un câine poate ajuta foarte mult un copil
cu nevoi speciale. Acum e recunoscută
la nivel internațional terapia cu ajutorul
animalelor și sunt deja asociații care o fac
într-un mod profesionist. Atunci eu am
avut această abordare mai mult intuitiv și
bazându-mă pe experiența personală. Am
dus un câine acolo, după care încă unul
până am ajuns să avem 6 câini care se jucau
efectiv în grupe cu copiii. Evident eram
foarte preocupați de regulile de igienă și
siguranță, dar chiar și așa am avut mult de
luptat cu persoane care nu vedeau această
activitate cu ochi buni. Însă până la urmă
am reușit să convingem personalul, dar și
Oameni, trăiri, fapte
pe unii părinți ca impactul relației pe care
un copil o dezvoltă cu un animal are efecte
extraordinare asupra tuturor, cu atât mai
mult cu cât vorbim de copii cu întârzieri
de limbaj sau autism. Nu există niciun
pericol... animalele erau foarte blânde,
tot timpul era un adult de față, aveam un
veterinar care le controla periodic.
15
 În 2011 m-am pensionat și de atunci
mi-am continuat activitatea în cadrul Aso-
ciației, dar am continuat să merg cu câini
în grădinițe și scoli pentru a-i familiariza
pe copii cu animalele și pentru a-i educa
în acest sens. După pensionare, m-am
dedicat întru totul protecției animalelor.
Am dezvoltat acest adăpost și am început să
oferim serviciile specifice asociației noastre:
cele de sterilizare și microcipare. Mi-am
dorit să avem o clinică mobilă cu ajutorul
căreia să oferim aceste servicii în special în
mediul rural, unde e nevoie de acestea ca de
aer. Suntem cunsocuți pentru campaniile
de sterilizare atât aici în Florești, cât și în
comunele din jur. Din păcate Primăria
nu ne susține eforturile, fapt regretabil
deoarece nevoia e din ce în ce mai mare. Pe
lângă sterilizare și microcipare, adăpostul e
Oameni, trăiri, fapte
un alt aspect important al muncii noastre.
Până anul trecut a fost într-o altă locație.
Capacitatea maximă la care am ajuns e de
50 de câini. Adăpostul nostru îmi doresc
să-l ținem în condiții cât mai apropiate
de viața naturală, cu respectarea celei mai
importante condiții a unei ființe și anu-
me libertatea de mișcare. Așa că acest loc
l-am gândit ca o suprafață deschisă, bine
împrejmuită, cu țarcuri bine consolidate
care au mici căsuțe de lemn. Câinii au
condiții bune bucurându-se de viață. Eu
zic că sunt fericiți, iar lumea care vine în
vizită sau ca voluntari apreciază condițiile.
Multe persoane vin și adoptă animalele,
fapt ce ne bucură enorm. Nu putem lua
tot ce se abandonează, din păcate...
C. T.: Spuneați că relația cu autoritățile
16 nu e una foarte bună... cum e privită aso-
ciația de către marea masă a locuitorilor?
F.B.: Să știți că de foarte multe ori
mă simt judecată sau chiar hărțuită... un
termen la modă acum. Pot înțelege până la
un punct: noi atragem atenția oamenilor
asupra relelor tratamente la care le supun pe
animale, asupra condițiilor precare, asupra
cruzimii... iar cei criticați nu au cum să se
simtă confortabil. Însă principala problemă
a celor care au animale e asumarea. Mi se
spune: „Lasă-mă, doamnă, în pace că e doar
un câine.” Aceasta e mentalitatea împotriva
căreia luptăm. Câinele, pisica, vaca sunt
animale, sunt viața care merită respect!
Iar dacă ai un animal trebuie să îți asumi
responsabilitatea creșterii lui. Sunt oameni
care nu au probleme financiare, dar care
își abandonează câinii pe câmp. Sunt unii
care, la bloc locuind, își aduc un câine de
talie mare pe care îl țin pe balcon... provoa-
că disconfort lui și vecinilor... după care îl
abandonează. Sunt foarte multe exemple.
Grija față de animale e un bun indicator
al gradului de educație și al nivelului de
responsabilizare la nivelul unei societăți.
Nu întâmplător avem multe persoane din
străinătate care vin să ne adopte câinii,
inclusiv pe cei mai în vârstă. Și nu e doar
o modă a modernității. Cine are respect
față de sine respectă și animalele ca expresie
a vieții. Îmi aduc aminte cum bunica mea
în iernile geroase lăsa și câinele să intre în
casă să se apere de frig.
C.T.: Ce vă determină să vă continuați
misiunea?
Am învățat enorm de la animale. Sufăr
foarte mult când le văd în vulnerabilitatea
lor, victime ale cruzimii oamenilor și sunt
foarte fericită când reușim să le găsim un
nou stăpân, spre exemplu, sau când reușesc
să supraviețuiască unor operații complicate.
Am văzut exemple incredibile de dragoste
necondiționată, de prietenie și de îndurare
a unor suferințe inimaginabile. Animalele
sunt pentru mine lecții de viață și foarte
buni prieteni.

 Lemnul viu – arta creștină maramureșeană
Biserica „Sf. Nicolae”, Bogdan Vodă
Adrian Mărginean

D ragă cititorule, iată că bunul Dumne- nu l-am mai văzut de un an de zile și care
zeu ne-a învrednicit a începe un nou mereu, cu zâmbetul pe buze, ne primește
an, an în care vom înnoi și tema noastră cu grupurile de turiști și ne povestește cu
de turism religios, schimbând de această atâta pasiune despre bisericuța sa!
dată zona. Bucovina am lăsat-o în urmă Localitatea s-a numit în trecut Cuhea,
după ce am parcurs cele mai importante fiind menționată pentru prima oară sub
monumente ale ei, iar în noul an ne vom această denumire în 1352 (Kohnya).

Turism religios
adresa Maramureșului. Dragii mei, știm A fost pentru o perioadă locul de reșe-
cu toții că acest tărâm este binecuvântat dință a voievozilor români din Maramureș.
din mai toate punctele de vedere! Dispu- În acea vreme a fost ridicată o fortificație
ne de o natură care îți taie răsuflarea, are pe malul înalt al Izei, dinspre miazăzi,
tradițiile sale foarte bine păstrate, portu- cercetată cu ocazia săpăturilor arheologice
rile sale populare pe care le vedem la tot din 1984 conduse de Radu Popa pe locul
pasul nu doar în zi de sărbătoare și, mai numit Grădina lui Cârlig și o biserică din
presus de toate, are acei minunați oameni piatră în lunca Izei, ale căror ruine se mai
care au știut să aibă grijă de toate aceste pot vedea și acum.
lucruri în decusul istoriei și care niciodată De aici a plecat în 1359, împreună
n-au uitat că în primul rând sunt creștini! cu oștenii săi cei mai de seamă, voievodul
Acelor oameni minunați și talentului lor Bogdan către Moldova.
cu care i-a învrednicit bunul Dumnezeu În 1365, localitatea împreună cu satele
li se datorează vestitele biserici de lemn învecinate (Ieud, Bocicoel, amândouă
maramureșene. Despre ele vom vorbi în Vișeele, Moisei, Borșa, Săliștea de Sus și
decursul acestui an. Săcel) vor fi dăruite de regele Ungariei,
Prima biserică pe care doresc să o aduc Ludovic I de Anjou lui Bâlc și Drag, nepoții
în discuție este cea a Sfântului Nicolae din lui Dragoș Vodă, alungați din Moldo- 17
comuna Bogdan Vodă, Cuhea, după nu- va de Bogdan și ctitori ai mănăstirii din
mele vechi. Am ales să încep aici deoarece Peri, drept recompensă pentru pagubele
mă leagă o prietenie – aș putea zice – de suferite. Ultima năvălire a tătarilor din
părintele paroh Chindriș. Un om pe care 1717 a trecut prin foc bisericile de lemn
 din Maramureș, atunci arzând și biserica
de lemn din Cuhea. Aici, pe locul vechii
biserici a fost construită actuala biserică
de lemn cu hramul „Sf. Nicolae” la 1718,
specifică arhitecturii maramureșene.
Dar și existența acestei biserici, bine
păstrată până acum, a fost marcată de tul-
burări. În perioada 1992-1994 s-a început
construcția noii biserici de zid, care să fie
suficient de încăpătoare pentru comuni-
tatea ortodoxă din comună.
Biserica din lemn „Sfântul Nicolae”
nu este foarte mare: are doar 18 metri
lungime, cu o turlă de aproape 25 de me-
tri. Corpul central al bisericii, unde sunt
naosul şi pronaosul, este dreptunghiular,
iar absida altarului este poligonală. Altarul
este despărţit de naos prin catapeasma
bogat sculptată şi împodobită cu multe
icoane. Acoperişul are două rânduri de
streşini care înconjoară biserica. Acoperişul
central acoperă pronaosul şi naosul, iar
cel al altarului este uşor coborât, creând o
linie armonioasă edificiului. Turla pătrată
se află deasupra intrării în pronaos şi are
un acoperiş ascuţit şi conic. Turnul are în
partea superioară un foişor cu căpriori, care
susţin coiful înalt şi ascuţit, în vârful căruia
se vede crucea proiectată spre cer. Biserica
este construită pe o fundaţie joasă, din blo-
curi pătrate de piatră. Grinzile pătrate ale
pereţilor se întâlnesc cu dibăcie la colţuri.
Pentru o biserică atât de mică, „Sfântul
Nicolae” din Bogdan Vodă are destul de
multe ferestre. Pronaosul are câte o fereastră
mică pe fiecare parte, în timp ce naosul are
alte trei mai mari pe ambii pereţi la nivelul
18 de jos şi alte trei geamuri mai sus, între cele
două rânduri de streşini. Deşi ferestrele de
sus sunt foarte mici, ele luminează partea
superioară din bolta naosului. Altarul este
luminat de cele trei ferestre.
Două tipuri de pictură şi un candelabru
din secolul al XVIII-lea
Pereţii interiori ai bisericii au fost pic-
taţi în 1754, la cererea fondatorului Pan
Vasili Samplonţai din Săpânţa. Pe chenarul
portretului său este o inscripţie care spune:
„Întru iertarea păcatelor şi pentru părinţii
lui morţi – în anul 1754 – nobilul pan
Vasili Samplonţai cu soţia lui Ioana şi cei
şapte copii ai lui.”
Sunt două tipuri de pictură în biserica
„Sfântul Nicolae”. Cele mai vechi sunt
aproape ca miniaturile, iar scenele religi-
oase se separă prin fâşii roşii şi mici, fiind
marcate prin inscripţii slavonice. Picturile
ulterioare sunt fabricate în stilul baroc
târziu, cu aspecte emoţionante. Roşul şi
verdele sunt culorile cele mai răspândite,
alături de alb, albastru şi galben. Scenele
sunt scrise în română, dar folosind alfabetul
chirilic. Picturile originale cu inscripţii în
slavonă au fost puse deasupra bucăţilor
textile, care au fost tencuite cu un strat
de var. Picturile ulterioare, cu inscripţii în
română, au fost zugrăvite direct pe grinzile
din lemn, care au fost şi ele văruite.
În naos se păstrează un remarcabil can-
delabru din lemn sculptat, datat în sec. al
XVIII-lea şi un jilţ arhieresc tot din acelaşi
secol. Biserica adăposteşte şi o colecţie de
cărţi rare, unele aduse din Ţara Românească,
iar altele din Moldova, datate din sec. al
XVIII-lea şi al XIX-lea.
Așadar, dragă cititorule, iată un foarte
serios motiv de a privi spre minunatele
locuri maramureșene după ce am cunoscut
Bucovina. Maramureșul, prin originalitatea
sa, nu este cu nimic mai prejos! Drum bun!1

1
Sursa: www.historia.ro/sectiune/general/ar-
ticol/un-monument-deosebit-biserica-sfantul-ni-
colae-din-bogdan-voda, data accesării: 13 ianuarie
2018.
 Un nou an, un nou început prin iertare
Bogdan Oltean
S alut și bun găsit în noul an! Bogdan
aici, sunt încântat să îți scriu aceste
cuvinte pentru că este ocazia mea să te
felicit pentru un nou început. Nu știu
cum a fost pentru tine 2017, pentru mine
a fost un an cu multe experiențe noi, multe
învățăminte și multe lucruri care, deși au
fost provocări, simt că m-au lăsat un om
mai bun și poate un pic mai înțelept, cel
puțin îmi place să cred asta despre mine.
Pentru că suntem într-un nou an, în
2018, m-am gândit să îți scriu despre
noi începuturi. Mai precis o perspectivă
proprie despre cum cred că am putea să ne
bucurăm cu adevărat de un nou început și
să îl folosim ca să ne dea mai multă energie
și bucurie. Un nou început înseamnă o
nouă șansă de a face lucrurile mai bine.
O nouă șansă de a privi spre viitor cu un
zâmbet de explorator pe chipul nostru.
Zâmbet care să ne însoțească pe perioa-
de cât mai lungi de timp, indiferent de
furtunile cu care vom avea de-a face pe
parcursul vieții noastre.
Îți spuneam mai sus că îmi doresc
să scriu despre un nou început care să
ne aducă mai multă energie și bucurie.
Fiecare nou început are acest potențial,
nu-i așa? Ne dă o nouă sursă de speranță
și de optimism, sursă care, din nefericire
în unele cazuri, așa cum vine, așa și trece și
ne trezim din nou că lucrurile s-au întors la
„normal”. Prin „normal” mă refer la felul
cum suntem noi în majoritatea timpului.
Oare știi la ce mă refer?
Ce cred că ne taie din entuziasm și ne
poate trage înapoi este vina sau sentimentul
de vină. Mai precis lipsa iertării față de noi
înșine pentru lucruri sau fapte care s-au
petrecut în anul sau anii precedenți. Lipsa
întelegerii față de noi înșine pentru felul în
care ne-am comportat și pentru lucrurile
pe care le-am făcut. Știi momentele acelea
în care te gândești, „...ar fi trebuit să fac
lucrurile atfel.”
Nu știu dacă îți vine să crezi sau nu,
dar sunt persoane care pot să își amintească
iar și iar experiențe neplăcute care s-au
desfășurat în urmă cu unul, cinci, zece
sau chiar zeci de ani, retrăind iar și iar
acele evenimente și simțindu-se groaznic
făcând acest lucru. De unde știu asta?
Pentru că și eu eram o astfel de persoană.
Nu mă înțelege greșit, nu spun că nu mai
Amprente pe suflet adolescentin
am și eu momente în care îmi mai vin în
minte amintiri din ultimii ani și în care
îmi doresc să fi făcut lucrurile altfel, să le
fi făcut mai bine, bineînțeles că am și eu
astfel de gânduri, cred că le avem cu toții.
Nu-i așa? Dar una este să avem astfel de
gânduri și să le lăsăm să curgă, și ceva cu
totul diferit este să le retrăim, iar și iar cu
gândul și sentimentul de vină constantă,
că ar fi trebuit să facem lucrurile altfel.
Cred că așa ceva poate pune bețe în
roate în orice început, oricât de bun și de
luminos ar fi acesta. Tocmai de aceea m-am
gândit să vorbesc astăzi despre iertare.
Iertarea are o putere fantastică de a ne
face să trăim în prezent dincolo de experi-
ențele trecutului. Iertarea este secretul din
spatele optimismului și din spatele unei
minți cu adevărat puternice și sănătoase.
A ne ierta pe noi înșine și pe cei din jurul 19
nostru în alte cuvinte, este cea mai bună
metodă de a a-ți crea un nou început.
Nu este nevoie să așteptăm un nou
Revelion ca să simțim că avem parte de un
 nou început, nu este nevoie să schimbăm
un număr la vârsta noastră ca să simțim
un nou început, tot ce este nevoie este să
ne iertăm pe noi înșine și să îi iertăm pe
cei din jurul nostru.
Penru mine iertarea începe din ce în
ce mai mult să facă parte din rutina de zi
cu zi, deoarece am realizat că indiferent
de cele mai bune intenții ale mele nu o să
reușesc să fac întotdeauna lucurile perfect.
Nu o să reușesc să mă comport perfect și
nu o să reușesc să împac pe toată lumea
tot timpul. Asta înseamnă că sunt într-un
proces continuu de învățare. Și cred că
suntem cu toții într-un proces asemănător,
fie că știm asta sau nu. Ce înseamnă asta?
Asta înseamnă că și ceilalți merită iertarea
noastră din aceleași motive, așa-i? (Notă:
Amprente pe suflet adolescentin
nu confunda iertarea cu uitarea...)
Schimbarea pe care am început să o
simt în viața mea din momentul în care am
început să practic iertarea, este o schimbare
frumoasă. Mintea mea este mai limpede
și mai liberă să observe lucrurile frumoase
din jurul meu. Sunt mai multe momen-
tele în care simt apreciere față de cei din
jurul meu și față de minunile care există
în această lume. Minuni pe care de multe
ori le luăm de bune, doar cu siguranța că
o să fie acolo tot timpul: soarele, norii,
aerul curat, vântul, păsările, pomii, iarba,
florile și multe altele. Toate acestea sunt
minuni pe care le-am primit și ne putem
bucura de ele necondiționat din partea lor,
singura condiție vine de la noi: să scăpăm
din închisoarea minții noastre.
Iertarea este metoda de a scăpa din
20 închisoarea minții noastre, din închisoarea
grijilor, judecăților și a criticilor de zi cu
zi. O minte care a început să se ierte este
o minte mai veselă și mai vie. Mai curi-
oasă să observe lumea din jurul ei și să se
bucure de ea. Nu înseamnă că este singura
metodă, este una dintre metode, alături de
meditație, rugăciune, umor și apreciere.
Dacă mai cunoștii tu și alte metode, te rog
să mi le spui, sunt foarte curios să le aflu!
Trebuie să faci ceva special ca să te
ierți? Din câte am observat eu, nu. Trebuie
doar să îți spui în mintea ta sau cu voce
tare faptul că te ierți pe tine și îi ierți pe
cei din jurul tău. „Mă iert și iert.” Repetă
aceste cuvinte în mintea ta iar și iar și o să
observi că amintirea negativă o să înceapă
să se liniștească și să fie înlocuită încet,
încet cu un sentiment plăcut de înțelegere
și apreciere.
Când o să începi să practici iertarea o
să observi faptul că o poți folosi oricând,
la orice ora. O să observi faptul că de fie-
care dată când simți supărare oricare ar fi
cauza, poți să îți repeți: „mă iert și iert”,
iar supărarea ta o să înceapă să dispară.
Încearcă acest lucru și spune-mi cum a
funcționat pentru tine. Poți să îmi lași un
mesaj pe www.bogdanoltean.ro/contact
sau pe coachbogdanoltean@gmail.com.
Sunt curios să stiu experiența ta.
Așa îmi doresc pentru tine să fie un nou
început. Să înceapă cu bucurie și cu entu-
ziasm, cu gânduri frumoase și să continue
cu aceeași stare de spirit, practicând zi de
zi această mică unealtă secretă a binelui,
care este iertarea.
Mulțumesc pentru că ți-ai acordat
timp să citești aceste rânduri. Îți doresc
un an minunat cu multe gânduri bune,
succese și realizări. Și pentru că vorbim
despre succese și realizări am creat un video
special în care vorbesc despre Perseverență.
Poți să îl găsești pe site-ul meu. www.
bogdanoltean.ro
Rămâi cu bine! Bogdan

 Aripi de îngeraş
Graţiela Agrişan
Legenda mănăstirii Putna
Un tezaur de credință și dragoste de
neam
„Soarele tocmai a coborât leneș dincolo
de orizont. Umbrele ostenite și grele ale
copacilor acoperă pământul, iar freamă-
tul vântului printre frunze înfioară orice
vietate de prin preajmă.
Deodată liniștea pădurii se tulbură.
Copite istovite lovesc sacadat pietrele prin
frunzele căzute, căutând o cale mai ușoară.
În spatele armăsarului, un călăreț strânge
cu hotărâre frâiele și calul se oprește. Cal
și călăreț, amândoi sunt osteniți și nu știu
încotro s-o mai apuce. Dar, prin desișul
crengilor, omul zărește un bob de lumină,
cum doar o candelă sau o lumânare pot
să dăruiască. Dar ce să caute așa ceva în
inima codrului, unde doar fiarele se-ncu-
metă să trăiască?
Coboară de pe cal și, dând crengile la o
parte, se apropie de locul acela. În lumina
palidă a lunii, deslușește conturul unei
stânci, în care e săpată o chilie.
Înăuntrul ei, mocnește lacrima de lu-
mină a unei candele; alături stă și se roagă
un pustnic bătrân, îmbrăcat în rasă de
cânepă aspră, cu pletele și barba albite de
iarna vârstei. Parcă ar fi coborât dintr-o
icoană. Se aud pași prin frunziș...
- Cine-i acolo? se aude vocea blândă
a pustnicului.
- Om bun, răspunde călărețul.
- Apoi, de ești bun, intră în chilioara
Aripi de îngeraş
mea și te odihnește!
Bătrânul călugăr zâmbește, privindu-l
cu ochii senini și blânzi.
- Ce e, omule, cu dumneata? Te văd așa
de obosit și îngândurat! Ia spune-mi, ce
vânt de noapte te aduce prin locurile astea
pustii, unde suntem doar eu și Dumnezeu?
- Bunule părinte, eu sunt domnitorul
Ștefan. Am fost învins în luptă de turcii cei
cruzi și haini, iar oastea mi-a fost împrăș-
tiată. Nu știu ce să fac și am luat drumul
prin codri, doar mi s-o liniști inima și m-o
lumina Dumnezeu ce să fac...
- Ei, Măria Ta, Dumnezeu ți-a îndru-
mat anume pașii spre chilia mea. Numele
meu este Daniil și trăiesc în pustietatea asta
de vreme neștiută. Rămâi aici peste noapte
și mâine dimineață te-oi sfătui ce să faci. 21
Încet, noaptea trece, cu toate ale sale, cu
stele căzătoare, cu noian de vise în minte și
cu nădejdea unei zile mai bune în inimă...

Dis-de-dimineață, înainte ca soarele
să-și deschidă pleoapele somnoroase, pă-
rintele îl cheamă pe domnitor:
- Măria Ta, hai cu mine degrabă!
Ștefan se ridică, își face larg semnul
crucii și îl urmează pe pustnic pe un deal
din apropiere. Călugărul îl îndeamnă să
tragă o săgeată adânc în inima pădurii.
- Acolo unde va poposi săgeata, să ridici
Aripi de îngeraş
mănăstire mândră și sfântă, iar Dumnezeu
te va îndruma și dușmanii nu te vor mai
înfrânge!
Domnitorul făcu întocmai cum îi spu-
sese sihastrul. După ce trase cu putere
săgeata, luă câțiva oameni din satul din
apropiere și porni în căutarea ei. După
multe căutări, o găsiră adânc înfiptă într-un
paltin bătrân.
Între timp apărură și boierii și tot alaiul
domnesc, care îl căutau pe Vodă, așteptând
poruncile sale.
- Oameni buni, le spuse Ștefan, aici,
pe locul acesta, voi înălța sfânt lăcaș Dom-
nului! Am nevoie de meșteri pricepuți, de
oameni harnici și cu credință!
Astfel a hotărât Ștefan-Vodă unde să
22 fie mândra sa ctitorie, mănăstirea Putna,
sfătuit de Cuviosul Daniil Sihastrul, care
a devenit duhovnicul și omul de taină al
voievodului. Iar Ștefan cel Mare și Sfânt,
după ce a hotărât locul mănăstirii și a
început zidirea ei, s-a întors iar cu sabia în
mână, în fruntea oastei, împotriva turcilor
și i-a învins, după cum proorocise Cuvi-
osul Daniil. Întors din bătălie, a sfințit
mănăstirea și a împodobit-o cu mândre
icoane pictate și sfinte odoare.
Veacurile s-au scurs, după cum li-i
felul, dar o bucată din paltinul săgetat de
Ștefan se mai păstrează și astăzi la mănăs-
tirea Putna. Tot aici, în gropnița bisericii,
se află mormântul domnitorului, săpat în
marmură.
Veniți, așadar, cu drag și pioșenie, să vă
închinați și să fiți binecuvântați în această
mândră mănăstire, simbol al credinței po-
porului român și al marelui său domnitor
de odinioară!”1
Să aflăm mai multe
l Sf. Mănăstire Putna a fost ridicată
între anii 1466-1469, de către binecredin-
ciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt;
l Putna a fost și este unul dintre cele
mai importante centre culturale, religioase
și artistice din țara noastră;
l Muzeul mănăstirii este cel mai bo-
gat și mai valoros dintre toate mănăstirile
țării. Aici veți admira Tripticul – icoana pe
care Ștefan cel Mare o purta în războaie.
Acest muzeu mai adăpostește manuscrise,
cărți vechi, odoare din argint și broderii
țesute cu fir de aur, de pe vremea marelui
voievod;
l Mihai Eminescu spunea: „Să facem
din Putna Ierusalim al neamului românesc
și din mormântul lui Ștefan, altar al con-
științei naționale!”

1
Leon Magdan, Victorița Magdan, Legendele
Mănăstirilor, vol. I, Mateiaș, București, 2011,
pp. 18-25.
cetatea credintei
�iiiiiiiăiiiiiiiiiiiiăiiiiiiăiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii�iiii�ii
iii�i��i�i��i�iiiii�iii��i�i��i�
iiiiăiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiăiii�iiii
iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
iiiiiiiiiiiii�iiiiiiiiiiiiiiiiiăiii�iiii
iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiăiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
�iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
iiiiiiiiiăiiiiiiiiiiiiii�iiiiiiiiiiiiiii�iiiiiiiiiiiiiiiăiii

contact
�iiiiiiiiiiiiiiiiiiiii�iiiii�ă�iiiiiiiii�iiiiii�iii�iiiiiii
�iiiiiiiiiiiiiiiiii��iiii�iii
�iăiiiiiii��iiiiiiiiiiiiiiiiiiii�iiiiiiiiiiă�ăiiiiiii�ii
iiiiiiiiiiiiiiii�iiiăi�iiiiiiiiii�iiiii�iiiiiii
iiiiiăiiiiiii�����i�iiiiii�i�iii�ăiii

ii�iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii�iii�ii��iii�ii�
ii�iiiiiiăiii�iiiii�iii�ii���i��ii�i�

Programul liturgic
Luniiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
Marțiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
Miercuriiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
Joiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
Vineriiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
Sâmbătăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă
iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
ăăăăăăă
Duminicăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă
ăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă
ăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă
Ajunul sărbătorilorrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr