Bacalaureat 2009: Varianta 34: Tema şi viziunea despre lume

într-un roman al lui G. Călinescu: Enigma Otiliei

Scriitorul, criticul şi istoricul literar George Călinescu îşi ilustrează

concepţiile estetice privitoare la romanul modern în „Enigma Otiliei”,
respingând proustianismul promovat de Camil Petrescu şi optând
pentru romanul realist, obiectiv, balzacian, dar în care sunt
prezente tehnici moderne, întrucât acesta susţinea că „tipul firesc
de roman românesc este deocamdată cel obiectiv”.
Romanul este balzacian şi prin tema moştenirii: competiţia
pentru înavuţire prin intrarea în posesia uni moşteniri cu scopul
dobândirii unui statut social, la care se adaugă şi tema paternităţii,
reflectată de titlul iniţial al operei („Părinţii Otiliei”) întrucât fiecare
dintre personaje determină într-o măsură destinul Otiliei, asemenea
unor părinţi, exprimând ideea conform căreia copilul moşteneşte
numele, poziţia socială şi starea materială a părinţilor, trasându-i-se
astfel în linii mari destinul. Destinul multor personaje din
roman este schimbat atunci când le dispare tatăl, cum ar fi Felix
care este obligat să vină în capitală pentru a-şi continua studiile
deoarece tutorele lui devenise Costache; Otilia părăseşte casa după
moartea tatălui vitreg Costache, iar Pascalopol îi întrerupsese
studiile în străinătate după moartea tatălui, revenind în ţară pentru
a avea grijă de mama sa şi de moşie. De asemenea, statutul de
orfan al lui Felix si al Otiliei evidenţiază lipsa de prestabilire a
destinului lor, ele fiind şi personaje neîncadrate tipologic, Felix
atingând maturitatea prin propriile experienţe, iar Otilia rămânând
mereu un caracter enigmatic.
Un prim element de modernitate îl reprezintă faptul că acţiunea
se desfăşoară în mediul citadin, romanul constituind o frescă a
burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea,
prezentând aspectele societăţii sub determinare social-economică,
reuşita pe plan social a arivistului Stănică Raţiu după ce a furat
banii bătrânului ilustrând ideea ascensiunii sociale prin mijloace
imorale.
Romanul este alcătuit din mai multe planuri narative care
urmăresc destinele personajelor: cel al Otiliei, al formării lui Felix,
care înainte de a-şi face o carieră trăieşte experienţa iubirii şi a
relaţiilor de familie, al membrilor „clanului” Tulea, al lui Stănică etc.
Un plan urmăreşte lupta dusă de clanul Tulea (Aglae, o femeie
rea, fiind sora lui moş Costache, cu soţul Simion, bolnav mintal şi
cei trei copii: Aurica- tipul fetei bătrâne - , Titi- retardat - şi
Olimpia, căsătorită cu avocatul Stănică Raţiu, un om fătă scrupule,
veşnic căutând să pună mâna pe averea lui moş Costache) pentru
obţinerea averii bătrânului şi înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al
doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima, absolvent
de liceu la Iaşi şi rămas orfan vine în Bucureşti să trăiască la
tutorele său legal, moş Costache şi să studieze medicina,
îndrăgostindu-se de Otilia. Autorul acordă interes şi planurilor
secundare pentru susţinerea imaginii ample a societăţii
citadine, pentru prezentarea acesteia într-un mod cât mai
realist.
Efectele în plan moral a obsesiei banului sunt evidenţiate de
competiţia pentru moştenirea lui moş Costache, tipul avarului.Un alt
“pretendent” la moştenire este Stănică, încercând toate metodele
pentru a parveni, pretutindeni prezent şi la curent cu toate
amănuntele. Personajul susţine intriga romanului, el fiind cel care
va „rezolva” conflictul averii în deznodământ furând banii de sub
salteaua pe care stătea moş Costache bolnav, provocându-i
acestuia moartea, după care o părăseşte pe Olimpia, destrămând
familia Tulea.
Alături de avariţie, lăcomie şi parvenitism, aspecte sociale supuse
observaţiei şi criticii romanului realist, sunt înfăţişate şi alte aspecte
ale familiei burgheze: relaţia dintre părinţi şi copil, dintre soţi,
căsătoria. Banul perverteşte relaţia dintre soţi, idee
demonstrată de faptul că Stănică se însoară cu Olimpia doar pentru
a-şi face o situaţie materială. În cuplul Aglae – Simion cel din urmă
este total neglijat, în final fiind abandonat într-un ospiciu.
Conflictul erotic priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a
maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei. Felix este gelos pe
Pascalopol, întrucât acesta era un om realizat, elegant şi rafinat
care îşi permitea sa satisfacă diversele capricii ale fetei şi să-i
întreţină cochetăriile. Caracterul misterios al Otiliei este realizat
prin tehnica modernă a pluriperspectivismului, fiecare personaj
având o imagine diferită a ei (ea era „fe-fetiţa” lui moş Costache,
Aglae o vedea ca pe „o dezmăţată, o stricată”, pentru Aurica era o
rivală, pentru Felix era prima iubire, în Pascalopol trezind instinctul
de a o proteja, în vreme ce Stănică o vedea ca pe o femeie
interesantă) şi a comportamentismului, prin care se realizează
caracterizarea indirectă.
Naraţiunea este făcută la persoana a III-
a, naratorul fiind obiectiv, relatând faptele în mod detaşat,
perspectiva fiind „dindărăt”. Însă impersonalitatea
naratorului este încălcată de comentariile de specialitate, ale unui
estet, precum detaliile arhitecturale amintite în descrierea străzii şi
a casei lui Costache, fapt ce îl face pe Nicolae Manolescu să afirme
că „Balzac are vocaţia de a crea viaţa, Călinescu o are pe cea de a
o comenta”.
Dupa PAREREA MEA Afirmaţia lui G. Călinescu conform căreia
romanul este o scriere tipic realistă în care se înfăţişează prin
intermediul unor personaje angrenate într-o acţiune o anumită idee,
concentrează programul său estetic referitor la romanul modern pe
care reuşeşte să îl aplice în opera sa, „Enigma Otiliei”. Romanul este
unul modern, în ciuda tehnicilor realiste preluate de la Balzac şi a
creării unor personaje clasice, atingându-şi scopul de a zugrăvi
ideea destinului marcat de paternitate prin relaţiile dintre personaje
şi situaţiilor cu care se confruntă acestea, ideile cu caracter
universal neputând fi surprinse în mod esenţial decât dându-se
iluzia veridicităţii asigurată de scrierea de tip realist