C11

I. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND PROCESUL PENAL

1. Definirea procesului penal

Procesul penal reprezintă o activitate reglementată de lege, desfăşurată de organele
judiciare, cu participarea părţilor şi a altor persoane, în scopul constatării la timp şi în
mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni şi a tragerii la răspundere penală a
persoanelor ce le-au săvârşit.
2. Fazele procesului penal
Fazele procesului penal constituie diviziuni ale acestuia în cadrul cărora se desfăşoară
anumite activităţi de către organele judiciare. Cele trei faze procesuale ale procesului
penal român sunt:
- urmărirea penală- are ca obiect identificarea făptuitorilor, administrarea
probelor, luarea măsurilor procesuale în vederea trimiterii sau netrimiterii în judecată. Se
desfăşoară după începerea urmăririi penale şi până la limita finală, prin actul de dispoziţie
al procurorului: rechizitoriu, ordonanţă, rezoluţie;
- judecata- are ca obiect continuarea activătţii începută în faza de urmărire penală
în vederea tragerii la răspundere penală, cu respectarea principiilor publicităţii şi a
contradictorialităţii. Se desfăşoară după sesizarea instanţei de judecată prin rechizitoriu,
altă hotărâre judecătorească, plângerea îndreptată împotriva actelor şi măsurilor de
urmărire penală şi durează până la rămânerea definitvă a hotărârii judecătoreşti prin care
se poate dispune condamnarea, achitarea ori încetarea procesului penal;
- punerea în executare a hotărârilor penale definitive- presupune realizarea
scopului legii penale şi a legii procesual penale. Această ultimă fază cuprinde procedura
prin care hotărârea penală definitivă se pune în executare.
Legătura dreptului procesual penal cu alte ramuri de drept
Legătura cu dreptul constituţional constă în aceea că, similar cu alte ramuri de drept,
în Constituţie, ca lege fundamentală, se regăsesc dispoziţii cu implicaţii procesual penale,
cum ar fi: art. 21- liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil; art. 23- dreptul
la libertate individuală; art. 24- dreptul la apărare; art. 27- inviolabilitatea domiciliului.

1
 În ceea ce priveşte legătura cu dreptul penal, aceasta este aceea dintre dreptul
material şi cel formal şi constă în aceea că dreptul penal prevede infracţiunile pentru care
este necesară aplicarea unei sancţiuni, prin desfăşurarea procesului penal.
Normele dreptului civil reglementează instituţii care se aplică şi în materie
procesual penală, cum ar fi acţiunea civilă, partea civilă, partea responsabilă civilmente.
Dreptul procesual civil are influenţă în ceea ce priveşte soluţionarea în cadrul
procesului penal a celor două laturi, penală şi civilă.
3. Faptele şi raporturile juridice procesual penale
Faptele juridice procesual penale sunt împrejurări de fapt care determină
apariţia, modificarea, stingerea raporturilor juridice procesuale.
După criteriul efectelor produse, faptele juridice pot fi:
 Fapte juridice constitutive- dau naştere raporturilor juridice procesual penale
(sesizarea organelor judiciare, constituirea ca parte civilă)
 Fapte juridice modificatoare- modifică drepturile şi obligaţiile participanţilor la
procesul penal (persoana ascultată ca martor devenită parte vătămată în procesul
penal, cu drepturi şi obligaţii, împlinirea vârstei de 18 ani de către inculpatul
minor)
 Fapte juridice extinctive- sting raporturile juridice procesual penale (retragerea
plângerii prealabile)
 Fapte juridice impeditive- împiedică naşterea raporturilor juridice procesual
penale (lipsa plângerii prealabile, amnistia)
Raporturile juridice procesual penale sunt raporturi juridice care apar în cursul
desfăşurării procesului penal.
Elementele constitutive ale raportului juridic procesual penal sunt:
 Subiecţii: organele judiciare penale (instanţa de judecată, procurorul, organele de
cercetară penală), părţile (inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea
responsabilă civilmente), subiecţii procesuali care pot înlocui părţile în procesul
penal (succesorii, reprezentanţii, substituiţii procesuali), apărătorul;
 Conţinutul: totalitatea drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la procesul penal;
 Obiectul: stabilirea existenţei sau inexistenţei raportului de drept substanţial de
conflict adus spre soluţionare organelor judiciar penale;

2
  Caracteristicile raporturilor juridice procesual penale:
- sunt raporturi juridice de autoritate, întrucât tragerea la răspundere penală este atributul
exclusiv al organelor judiciare, ca o manifestare a autorităţii statului;
- sunt guvernate de principiul oficialităţii, cu excepţia anumitor situaţii în care existenţa
raporturilor juridice procesual penale depinde de voinţa părţilor, cum ar fi: retragerea
plângerii prealabile, constituirea persoanei vătămate ca parte civilă;
- în majoritatea cazurilor au un subiect dominant, respectiv un organ al statului, în funcţie
de faza procesuală. Prin excepţie unele raporturi nu implică acest subiect dominant, cum
ar fi raporturilor dintre părţi apărătorii acestora.
- drepturile organelor judiciare au valoare de obligaţii pentru acestea, atunci când sunt
întrunite condiţiile legale, cum ar fi: dreptul de a declanşa procesul penal, dreptul de a lua
măsuri preventive, etc.

IZVOARELE JURIDICE ALE DREPTULUI PROCESUAL PENAL

Noţiune
Izvorul dreptului procesual penal reprezintă forma de exprimare a normelor
juridice obligatorii.
Clasificarea izvoarelor
- Constituţia;
- Codul de procedură penală, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Codul penal- în ceea ce priveşte dispoziţiile privind desfăşurarea procesului
penal, cum ar fi cele referitoare la punerea în mişcare a acţiuni penale prin plângere
prealabilă;
- Codul civil- în ceea ce priveşte dispoziţiile aplicabile în procesul penal, cum ar fi:
categoriile de persoane care pot participa în procesul penal în calitate de parte
responsabilă civilmente;
- Codul de procedură civilă- în ceea ce priveşte dispoziţiile aplicabile în procesul
penal, cum ar fi: bunurile care nu pot fi supuse sechestrului, executarea dispoziţiilor
civile din hotărârile judecătoreşti;

3
- Legile de organizare judiciară: Legea 303 din 28 iunie 2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, Legea 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară,
Legea 364 din 15 septembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare,
Legea 508 din 17 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea în cadrul
Ministerului Public a Direcţiei de Invesigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizare
şi Terorism, Ordonanţa de Urgenţă 43 din 4 aprilie 2002 privind Direcţia Naţională
Anticorupţie.
- Tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte;
- Acte normative care conţin dispoziţii procesual penale: Decretul 203 din 31
octombrie 1974 privind organizarea şi înfiinţarea de secţii maritime şi fluviale la
instanţele din Constanţa şi Galaţi, Legea 78 din 08 mai 2000 privind prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Legea 275 din 4 iulie 2006 privind
executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal, Legea 192 in 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator;
- Practica judiciară- având în vedere prevederile art. 414 Cod procedură penală
deciziile pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie au caracter obligatoriu pentru instanţele de judecată;
- Cutuma- nu este considerată izvor de drept;
Interpretarea normelor de drept procesual penal
În operaţiunea de interpretare a normei juridice se aplică regulile generale de
interpretare.
După criteriul subiectului care face intepretarea aceasta poate fi:
 Interpretare autentică- făcută de organul care a edictat legea sau de autoritatea
însărcinată în acest scop, Curtea Constituţională, şi are caracter obligatoriu;
 Interpretare jurisprudenţială- este făcută de organele judiciare care aplică legea şi
de regulă nu are caracter obligatoriu;
 Interpretare doctrinară- este făcută de specialiştii în domeniul dreptului şi nu este
obligatorie dar poate influenţa activitatea de legiferare şi practica judiciară;
După criteriul metodelor folosite, interpretarea poate fi:
 Interpetarea gramaticală- are în vedere sensul etimologic al termenilor, legăturile
gramaticale şi împărţirea frazei în propoziţii;

4
  Interpretare sistematică- conţinutul unei norme juridice poate fi înţeles prin
corelarea cu alte norme;
 Interpretare logică- lămureşte conţinutul unei norme juridice prin utilizarea unor
raţionamente logice;
După criteriul efectelor produse, interpretarea poate fi:
 Interpretarea declarativă- redă în totalitate textul de lege interpretat;
 Intepretare restrictivă- textul de lege spune mai mult decât s-a intenţionat;
 Interpretare extensivă- textul de lege spune mai puţin decât s-a intenţionat;
Aplicarea legii procesual penale în timp şi în spaţiu
Aplicarea legii procesual penale în spaţiu
Principiul teritorialităţii- legea procesual penală se aplică activităţilor procesual
penale desfăşurate pe teritoriul României, nu şi în afara acestuia, iar normele străine nu se
aplică pe teritoriul român.
Excepţii de la principiul teritorialităţii:
- comisia rogatorie activă, la solicitarea organului judiciar român (un act
procedural îndeplinit într-o ţară străină, potrivit legii străine să fie valabil în faţa
organelor judiciare române) şi comisia rogatorie pasivă, la solicitarea organului judiciar
străin (un act procedural îndeplinit în România, potrivit legii române să fie valabil în faţa
organelor judiciare străine)
- recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine- potrivit
dispoziţiilor Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, hotărârile
penale străine definitive pot fi recunoscute în România în vederea executării.
- extrădarea- reglementată de Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară în
materie penală, constă în predarea de către un stat a unei persoane aflate pe teritoriul său
care este urmărită penal ori este trimisă în judecată pentru o infracţiune sau are de
executat o pedeapsă către autorităţile judiciare ale altui statîn anumite condiţii.
- imunitatea de jurisdicţie, cum ar fi aceea a personalul diplomatic.
- infracţiunile comise pe teritoriul statului român dar pe o navă sau aeronavă
militară străină de către membrii echipajului, pe o navă sau aeronavă străină civilă, în
condiţii de reciprocitate, de către membrii echipajului, de către militarii aparţinând unor
armate străine staţionate sau în trecere pe teritoriul României.

5
 Aplicarea legii procesuale în timp, presupune că:
- legea procesual penală se aplică în timp între momentul intrării în vigoare (la data
publicării în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei) şi momentul
ieşirii din vigoare (abrogare totală sau parţială, ajungerea la termen, modificare, căderea
legii în desuetudine).
- se aplică principiul activităţii, în sensul că se aplică între momentul intrării în
vigoare şi momentul ieşirii ei din vigoare.
- prin excepţie de la principiul activităţii este aplicabilă retroactivitatea legii procesual
penale, când dispoziţii ale legii noi sunt aplicabile actelor efectuate sub legea anterioară
(de exemplu nulitatea unui act efectuat sub legea anterioară nu mai poate fi invocată dacă
legea nouă nu o prevede) şi ultraactivitatea (regulile de competenţă sunt valabile în
procesele în care nu există o hotărâre definitivă).
- situaţiile tranzitorii sunt momente în care se trece de la aplicarea legii vechi la
aplicarea legii noi iar dispoziţiile tranzitorii reglementează situaţiile tranzitorii, cuprinse
în conţinutul legii noi sau în dispoziţii distincte de punere în aplicare.

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI PROCESUAL PENAL

Sunt reglementate în art. 2-8 Cod procdură penală şi în Constituţia României şi

sunt reguli de bază în legătură cu care se organizează desfăşurarea procesului penal.
Principiul legalităţii procesului penal
Art. 2 al. 1 Cod proc. pen.- procesul penal trebuie să desfăşoare atât în cursul urmăririi
penale, cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
Aplicarea principiului legalităţii presupune:
- procesul penal se desfăşoară numai de autorităţile insituite prin lege, în compunerea şi
competenţa prevăzute de lege;
- respectarea de către organele judiciare, de către părţi şi participanţii procesuali a legii
procesual penale;

6
- garantarea respectării absolute a drepturilor procesuale a participanţilor din proces şi
asigurarea exercitării lor;
- efectuarea actelor procesuale şi procedurale cu îndeplinirea condiţiilor de fond şi formă
stabilite prin lege;
- organizarea controlului judiciar şi a supravegherii judiciare pentru respectarea
dispoziţiilor Codului de procedură penală;
- instituirea unor garanţii procesuale prin sancţionarea cu nulitatea absolută sau relativă a
actelor procedurale sau procesuale efectuate cu încălcarea unor dispoziţii esenţiale ale
legii.
Principiul oficialităţii procesului penal
Art. 2 al. 2 Cod proc. pen.- actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc
din oficiu, afară de cazul când legea dispune altfel.
Prin excepţie de la principiul oficialităţii, în funcţie de calitatea persoanelor şi
natura infracţiunilor sunt prevăzute şi excepţii cu caracter absolut:
- imunităţile de jurisdicţie prevăzute pentru demnitari: deputaţii şi senatorii, conform art.
72 al. 2 din Constituţie (pot fi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură
cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi
reţinuţi, percheziţionaţi sau arestaţi, fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după
ascultarea lor), membrii Guvernului, conform art. 109 al. 2 din Constituţie (pentru faptele
săvâşite în exerciţiul funcţiei lor pot fi urmăriţi penal numai în urma unei cereri făcute de
către Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României), punerea în executare a
Preşedintele României pentru înaltă trădare, se poate hotărî numai de către Camera
Deputaţilor şi Senat în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul
deputaţilor şi senatorilor, conform art. 98 al. 1 din Constituţia României;
- imunitatea magistraţilor: judecătorii, procurorii şi magistraţii asistenţi pot fi
percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea Consiliului Superior
al Magistraturii, conform Legii 303/2004;
- infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean străin sau o
persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării, contra siguranţei naţionale
a statului român sau contra vieţii unui cetăţean român ori prin care s-a adus o vătămare
gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, pentru care punerea în

7
mişcare a acţiunii penale se face numai la autorizarea prealabilă a procurorului general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 5 Cod proc.
pen.;
- infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, libertăţii sau demnităţii,
săvârşite împotriva reprezentantului unui stat străin, pentru care acţiunea penală se pune
în mişcare la dorinţa exprimată de guvernul străin, conform art. 171 Cod proc. pen.
- infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate, pentru care acţiunea penală se
pune în mişcare numai la sesizarea organelor competente ale căilor ferate, conform art.
273 al. 1, art. 274 al.1, art. 275 al. 1, al. 2 Cod penal;
- infracţiuni contra capacităţii de apărare a României, respectiv absenţa nejustificată-
art. 331 Cod penal, dezertarea- art. 332 Cod penal, călcarea de consemn- art. 333 Cod
penal, pentru care acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului;
- infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, cum ar fi infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 Cod penal,
infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 193 Cod penal;
- infracţiunea de seducţie, prevăzută de art. 199 Cod penal, infracţiunea de vătămare
corporală din culpă, prevăzută de art. 184 al. 2 şi 4 Cod penal, pentru care acţiunea penală
se pune în mişcare din oficiu dar este posibilă împăcarea părţilor;
Principiul aflării adevărului
Art. 3 Cod proc. pen.- în desfăşurarea procesului penal, trebuie să se asigure aflarea
adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana
făptuitorului.
Legiuitorul instituie următoarele garanţii pentru respectarea principiului:
- instituirea obligaţiei organelor judiciare de a afla adevărul, strângând probele
necesare pentru lămurirea cauzei, atât în ceea ce priveşte organele de urmărire penală, cât
şi în ceea ce priveşte instanţa de judecată- art. 202, art. 287 Cod proc. pen.;
- dreptul părţilor de a putea dovedi împrejurările care duc la aflarea adevărului, prin
propunerea de probe şi adminsitrarea lor în tot cursul procesului penal- art. 67 Cod proc.
pen;
- obligaţia oricărei persoane de a contribui prin obligaţiile pe care le deţine la
aflarea adevărului- art. 65 al. 2 Cod proc. pen.;

8
- funcţionarea sistemului probator pe principiile libertăţii probelor şi a liberei lor
aprecieri- art. 64 Cod proc. pen;
- instituirea unui sistem de verificare a modului în care organele judiciare au
respectat principiul şi asigurarea posibilităţii de a relua cauza din etapa procesuală în care
aflarea adevărului s-a denaturat- art. 265, art. 332 Cod proc. pen.
Principiul rolului activ
Art. 4 Cod proc. pen.- organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt
obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.
Suplimentar faţă de acest articol este prevăzută obligaţia organelor judiciare de
afla adevărul în fiecare cauză penală, strângând probele necesare pentru lămurirea cauzei-
art. 202, art. 287 Cod proc. pen. şi deptul părţilor de a putea dovedi împrejurările care duc
la aflarea adevărului în cauză- art. 67 Cod proc. pen.
Pentru realizarea acestui principiu organele judiciare au următoarele obligaţii:
- să asigure respectarea depturilor părţilor, îndrumarea şi sprijinirea acestora, prin
explicarea drepturilor procesuale şi acordarea ajutorului pentru exercitarea lor;
- să dispună din oficiu administrarea probelor necesare pentru aflarea adevărului cu
privire la toate împrejurările cauzei;
- să pună în discuţia părţilor orice probleme care să ajute la aflarea adevărului şi de
care depinde justa soluţionare a cauzei;
- să extindă investigaţiile şi cu privire la alte fapte şi persoane decât cele pentru
care este făcută sesizarea şi controlul judiciar şi cu privire la alte aspecte decât este
promovată calea de atac, în condiţiile prevăzute de lege;
În anumite situaţii pentru că actele procesual au un caracter personal, părţile sunt
cele în măsură să aprecize, de exemplu: constituirea părţii vătămate ca parte civilă,
exercitarea căilor de atac.
Principiul garantării libertăţii persoanei
Art. 5 Cod proc. pen.- în tot cursul procesului penal este garantată libertatea
persoanei. Nici o persoană nu poate fi reţinută, arestată sau privată de libertate în alt
mod şi nici nu poate fi supusă vreunei forme de resrângere a libertăţii decât în cazurile şi
condiţiile prevăzute de lege.

9
 Acest principiu este prevăzut şi în art. 23 din Constituţie- libertatea individuală
şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. Percheziţia, reţinerea sau arestarea unei
persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
Garanţiile instituite pentru respectarea acestui principiu sunt:
- măsurile prin care se poate aduce atingere libertăţii persoanei sunt prevăzute de
lege şi nu pot fi luate decât în condiţii strict prevăzute;
- numai autorităţile prevăzute d elege pot dispune măsuri preventive, iar măsura
arestării preventive poate fi dispusă doar de către instanţa de judecată;
- persoana arestată nelegal se poate adresa în tot cursul procesului penal instanţei
competente pentru revocarea sau înlocuirea ei;
- în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat poate cere solicita
liberarea provizorie pe cauţiune, sub control judiciar;
- se efectuează control judiciar permanent asupra legalităţi măsurilor preventive şi
asupra locurilor de deţinere;
- orice persoană condamnată pe nedrept sau privată de liberate în mod nelegal are
dreptul la acţiune pentru repararea pagubei materiale ori a daunelor morale;
Principiul respectării demnităţii umane
Art. 5 ind. 1 Cod proc. pen.- orice persoană care se află în curs de urmărire
penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţi umane. Supunerea
acesteia la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane sau degradante este pedepsită
de lege.
De asemenea art. 68 al. 1 Cod proc. pen. prevede că este oprit a se întrebuinţa
violenţe, ameninţări sau mijloace de constrângere.. în scopul de a se obţine probe.
În Constituţie, art. 22 al. 2 prevede că nimeni nu poate fi supus torturii şi nici
unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman sau degradant.
Sunt reglementate infracţiuni care sancţionează acest tip de comportament:
arestarea nelegală, cercetarea abuzivă, supunerea la rele tratamente, tortura;

Principiul prezumţiei de nevinovăţie

Art. 5 ind. 2 Cod proc. pen.- orice persoană este considerată nevinovată până la
stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.

10
 Principiul este prevăzut şi de art. 28 al. 11 din Constituţie- până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată
nevinovată.
Respectarea acestui principiu vizează în principal faptul că sarcina probei revine
organelor judiciare şi nu învinuitului sau inculpatului, organul de urmărire penală trebuie
să dovedească fără dubiu fără vinovăţia iar instanţa de judecată să stabilească acest lucru
pe baza probelor administrate. Orice dubiu în interpretarea probelor este în favoarea
învinuitului sau inculpatului;
Prezumţia de nevinovăţie poate fi înlăturată prin administrarea în mod legal a
probelor.
Principiul garantării dreptului la apărare
Art. 6 Cod proc pen.- dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului
şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal.
În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina
exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să le administreze
probele necesare şi în apărare.
Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.
Şi art. 24 din Constituţia României prevede că dreptul la apărare este garantat.
În tot cursul procesului penal părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau
numit din oficiu, potrivit legii.
În baza acestui principiu obligaţiile organelor judiciare constau în:
- asigurarea părţilor a deplinei exercitări a drepturilor procesuale şi în administrarea
probelor şi în apărare;
- încunoştiinţarea învinuitului sau a inculpatului, de îndată şi înainte de a-l audia, despre
fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia, a dreptului de a nu face
nicio declaraţie şi asigurarea posibilităţii pregătirii şi exercitării apărării;
- încunoştiinţarea învinuitului sau inculpatului, înainte de a i se lua prima declaraţie,
despre dreptul de a fi asistat de un apărător;
- să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă
acesta nu are apărător, în condiţiile şi cazurile prevăzute de lege;
- dreptul de a face cereri şi memorii;

11
- dreptul de a participa la şedinţele de judecată, de a cere admnistrarea de probe şi a avea
cuvântul asupra chestiunilor puse în discuţie, dreptul inculpatului de a avea personal
utlimul cuvânt;
- dreptul de a exercita căile de atac;
- dreptul de a contesta modul în care se pune în executare o hotărâre definitivă;
Principalele aspecte ale dreptului la apărare sunt:
- posibilitatea părţilor de a-şi asigura singure apărarea;
- obligaţia organului judiciar de a avea în vedere din oficiu, toate aspectele care sunt în
favoarea părţii;
- posibilitatea sau obligaţia asigurării asistenţei juridice în cursul procesului penal;
Limba în care se desfăşoară procesul penal
Art. 7 Cod proc. pen.- În cursul procesului penal, procedura judiciară se
desfăşoară ân limba română.
În faţa organelor judiciare se asigură părţilor şi altor persoane chemate în proces
folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu-se în limba română.
Acest principiu se regăseşte şi în Constituţie, în art. 13- În România, limba
oficială este limba română şi în art. 128- procedura judiciară se desfăşoară în limba
română. Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în
limba maternă în faţa instanţei de judecată, în condiţiile legii organice.
Folosirea limbii oficiale prin interpret
Art. 8 Cod proc.pen.- părţilor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori
care nu se pot exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţă de
piesele dosarului, dreptul de a vorbi şi de a pune concluzii în instanţă, prin interpret.
În literatura juridică s-a mai susţinut şi aplicarea altor principii care nu se regăsesc
în Codul de procedură penală, respectiv: principiul egalităţii persoanelor în procesul
penal, principiul operativităţii procesului penal, dreptul la un proces echitabil,
inviolabilitatea domiciliului şi secretul corespondenţei.
Bibliografie
G. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007;
N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Vol. I, Editura Paidea, Bucureşti, 1996;
I. Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Global Lex, Bucureşti, 2007;

12