Terorismul problema globala la adresa securitatii explicaţii, să se interpreteze actul terorist cu scopul final de a fi
I Definirea comparativa ale terorismului international si prevenit. Astfel de-a lungul timpului actul de teroare înfăptuit
formele violente
Terorismul este parte a existenţei omenirii. El s-a manifestat
sub toate formele posibile, de la terorismul peşterii la ciberterorism, în
funcţie de treapta de civilizaţie pe care a ajuns omenirea, deci de
mijloacele la dispoziţie, şi aproape peste tot în lume. Mijloacele au fost
mereu altele, esenţa a rămas însă aceeaşi: înfricoşare, distrugere,
ucidere. Din păcate, şi terorismul, ca şi războiul, face parte, într-un fel,
din arsenalul prin care lumea se neagă pe sine, se urăşte şi se
autodistruge, crezând că se purifică.Terorismul trebuie investigat şi
analizat aşa cum este, de pe poziţii cât se poate de obiective, pentru a-i
decela sensurile şi mecanismele, pentru a-i afla izvoarele şi, în
consecinţă, pentru a-i anihila cauzele, a-i distruge structurile, a-i limita
efectele şi a-i tăia rădăcinile.
Pe un teren propice dezvoltării sale, terorismul a escaladat într-
o progresie geometrică, aducând ura, suferinţa şi moartea la rang de
supremă datorie şi onoare. Terorismul este în mod sigur cea mai gravă
formă de infracţiune îndreptată împotriva păcii şi libertăţii, a
comunităţilor şi oamenilor paşnici, împotriva vieţii. În ultimile decenii,
acest flagel a cunoscut o globalizare fără precedent, iar dacă s-ar
întâmpla ca el însuşi să-şi dea mâna cu genocidul, atunci întreaga
noastră planeta ar fi cucerită de anarhie şi de haos.
Modul de acţiune asimetric al organizaţiilor teroriste,
nerespectarea nici unui fel de reguli sau norme de drept al conflictelor
armate, ale dreptulu internaţional sau cel puţin al unor norme de etică
şi morală dictate de asumarea unor valori general-umane acceptate de
lumea civilizată micşorează gradul de predictibilitate al acţiunilor
acestora şi în consecinţă determină creşterea periculozităţii acţiunilor
teroriste şi le măreşte eficienţa în mod corespunzător.
Organismele militare ale statelor nu sunt pregătite în mod
adecvat pentru a combate şi contracara ameninţarea acţiunilor teroriste,
care s-a amplificat rapid până la un nivel nemaiatins până în prezent,
determinat de creşterea resurselor de care dispun acestea combinate cu
accesul la tehnologii moderne şi o organizare şi conducere eficiente şi
flexibile, o doctrină şi o ideologie agresive.
De când societatea umană a început să se confrunte cu acte de
teroare înfăptuite la adresa membrilor ei, s-a încercat să se găsească
premeditat pentru atingerea unor scopuri a fost definit de mai multe
maniere trecându-se de la simple interpretări la îmbrăcarea actului
terorist cu conotaţii conceptuale militare, politice, religioase, etnice,
ideologice etc.
Terorismul, înseamnă, în esenţa sa, şi în sensul cel mai larg ce
se poate da acestui termen, înfricoşarea unei populaţii prin acte de
violenţă. Cuvântul vine din latinul terror, terroris, având conotaţie
militară şi înseamnând groază, frică, spaimă provocată premeditat, prin
ameninţare şi intimidare. Prin terorism, ca metodă de acţiune, se
înţelege practicarea terorii. El desemnează acte de natură să provoace
un sentiment de teamă intensă, prevestitoare a unui rău inevitabil, acte
intimidante sub toate aspectele.
II Efecte ale terorismului international aupra sistemului de
securitate globala
Contracararea terorismului contemporan ca imperativ al
consolidării sistemului de securitate internaţională se desfăşoară în
condiţiile sporirii complexităţii acestui fenomen, datorat extinderii
intereselor geostrategice ale diferitelor state, ceea ce duce la
globalizarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa stabilităţii globale.
Analiza aspectului instituţional-funcţional al procesului de consolidare
a sistemului de securitate internaţională a scos în evidenţă necesitatea
intensificării activităţii comune a statelor şi organizaţiilor
internaţionale de securitate, concomitent cu afirmarea unui potenţial
grad de periculozitate a ameninţărilor şi provocărilor expuse la adresa
securităţii, unde utilizarea puterii militare nu mai poate garanta
combaterea acestora, soluţionarea conflictelor sau managementul
consecinţelor.
Aspectul funcţional al consolidării sistemului de securitate
internaţională relevă necesitatea implementării unor tactici şi strategii
de combatere a terorismului bazate pe reţea, prin luarea în considerare
a tuturor dimensiunilor organizaţiilor teroriste actuale. Accente
importante necesită a fi plasate pe combaterea indirectă a terorismului
prin prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor, pe controlul
armamentelor şi dezarmare, pe sporirea încrederii populaţiei în
organismele naţionale şi internaţionale ce asigură securitatea, pe
cooperarea în plan economic, cultural, umanitar, ecologic etc., în mod
special în contextul modificării şi extinderii metodelor şi formelor
terorismului, a activităţii organizaţiilor teroriste. Analiza organizaţiilor
teroriste actuale a scos în evidenţă tendinţele de unificare a acestora
atât la nivelul operaţional prin suport logistic reciproc, cât mai ales la
nivelul conducerii strategice, prin elaborarea de strategii coordonate. O
altă tendinţă periculoasă o reprezintă restructurarea „organigramei”:
trecerea de la grupări bine localizate, organizate în jurul unei anumite
baze teritoriale sau regionale, susţinute uneori de state-sponsor, la
reţele internaţionale, delocalizate de terorişti. Acestea apelează tot mai
frecvent la surse alternative de finanţare, inclusiv la sponsorizare
privată, trafic de droguri şi armament, crime transfrontaliere şi comerţ
ilegal. Datorită disponibilităţii de a forma alianţe practice
conjuncturale, a sporit şi caracterul imprevizibil al acţiunilor pe care le
coordonează, precum şi capacitatea acestora de a comite acte de
violenţă extremă. Acţiunile violente ale Statului Islamic în Siria sunt o
confirmare elocventă a celor enunţate.
Terorismul contemporan afectează grav sistemul securităţii
internaţionale, din care cauză actorii acestui sistem trebuie să-şi asume
responsabilitatea implementării tacticilor şi strategiilor invocate. În
acest sens importanţă deosebită are renunţarea la aprecierea
terorismului conform dublelor standarde. Terorismul nu trebuie privit
ca o formă de luptă pentru eliberarea naţională sau ca o politica internă
a statului. Evaluând sub aspect politic, juridic şi operativ fenomenul
terorism, trebuie să se excludă dublul standard, distincţia axîndu-se pe
faptul că terorismul constituie infracţiune şi nu modalitate de acţiuni
militare; deci teroriştii trebuie consideraţi infractori, indiferent de
faptul cum se autoproclamă.
Criteriul clasificării statelor în state sponsor şi state teroriste în funcţie
de gradul de implicare în terorismul internaţional este unul relativ şi
problematic, deoarece se poate transforma în armă politică utilizată de
către state pentru a-şi descrie astfel adversarii sau de către organizaţiile
teroriste pentru a-şi motiva acţiunile teroriste la adresa statelor rivale.
Confruntările cu statele implicate în promovarea terorismului
internaţional ar putea reflecta conflictele de interese pe arena
internaţională dintre state şi superputeri, alianţe şi ligi de state, grupuri
şi organizaţii diverse.
Aspectul instituţional al consolidării sistemului de securitate
internaţională este caracterizat de necesitatea intensificării eforturilor
de cooperare a tuturor elementelor componente ale sistemului de
securitate internaţională, în special a statelor şi organizaţiilor
internaţionale de securitate, eforturile fiind direcţionate spre
prevenirea, cunoaşterea, identificarea şi contracararea acţiunilor care ar
putea genera pericole la adresa sistemului. În acest sens, statele
naţionale au recurs la crearea unor organizaţii internaţionale de
securitate care pe baza unor principii, norme şi instrumente specifice
să poată realiza cooperarea şi înţelegerea dintre actorii internaţionali.
Organizaţiile internaţionale de securitate expuse analizei în acest
capitol, ca elemente ale sistemului de securitate internaţională, asigură
securitatea colectivă, protejează securitatea naţională şi consolidează
în mod continuu securitatea internaţională prin dialog şi cooperare.
Considerăm că organizaţiile internaţionale de securitate trebuie să
abordeze în comun şi mult mai bine coordonat terorismul ca fenomen.
Extinderea neîntârziată a cooperării, prin intermediul structurilor
existente pune în dificultate grupările teroriste şi asigură eficacitatea
prevenirii şi combaterii acţiunilor acestora.
În raport cu ameninţările emanate din partea organizaţiilor
teroriste, sistemul securităţii internaţionale poate răspunde prin trei
obiective strategice: - asigurarea stabilităţii şi bunei guvernări la nivel
de state şi în vecinătatea imediată. Aceasta va implica extinderea zonei
de securitate, statele din această zonă fiind asigurate că sunt bine
guvernate. Acest obiectiv presupune, totodată, continuarea şi
consolidarea eforturilor entităţilor naţionale şi internaţionale de a se
implica în soluţionarea conflictelor etnice, religioase, teritoriale ce
sporesc riscul terorismului contemporan; - crearea unei ordini
internaţionale bazate pe un sistem de securitate eficace. Într-o lume
caracterizată de globalizare şi ameninţată de terorism, securitatea şi
prosperitatea depind de eficacitatea acestui sistem. De aceea, unul
dintre obiectivele sistemului de securitate internaţională trebuie să fie
dezvoltarea unei societăţi internaţionale puternice, în care să existe
instituţii internaţionale eficiente, în care să fie stabilită ordinea
internaţională bazată pe respectarea legilor, în primul rând a
principiilor înscrise în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. Calitatea
societăţii internaţionale depinde de calitatea guvernelor ce o conduc.
Cea mai bună apărare pentru securitatea internaţională ar fi asigurată
de existenţa unei lumi formate din state democratice bine conduse şi a
unei economii mondiale prospere. De aceea, buna guvernare,
combaterea corupţiei şi a abuzului de putere, instaurarea domniei legii
şi protejarea drepturilor omului sunt cele mai bune mijloace de
consolidare a stabilităţii internaţionale; - pregătirea unor riposte la
ameninţările de tip nou, inclusiv la războiul hibrid utilizat de Federaţia
Rusă în Ucraina. Identificarea unor răspunsuri la noile ameninţări
trebuie să pornească de la faptul că acestea survin adesea la mari
depărtări, sunt mai dinamice şi mai complexe. De aceea, liniile de
apărare vor trebui să se afle de multe ori în străinătate. Caracterul
dinamic al răspunsurilor la noile ameninţări va necesita plasarea
accentelor pe prevenirea crizelor şi a ameninţărilor, iar cel complex va
necesita soluţii pe măsură, care vor include controlul exporturilor,
presiunile economice, politice sau chiar militare. Sistemul actual al
securităţii internaţionale dispune de toate aceste instrumente pentru
adoptarea unor astfel de soluţii complexe. Actualului sistem de
securitate internaţională îi sunt caracteristice sporirea şi diversificarea
tipului de actori de securitate. Astfel apar noi actori statali cu valietăţi
globalistice, dar şi actori transnaţionali de insecuritate de genul
grupărilor teroriste, mişcărilor religioase sau etnice. Tendinţa de
reformare, dinamizare şi extindere a organizaţiilor responsabile astăzi
de securitatea internaţională – ONU, NATO, UE, OSCE etc. – trebuie
să fie însoţite de transformări şi negocieri ale principalelor aranjamente
de securitate.
III Cauzele si formele de manifestare a terorismului
În strânsă legătură cu scopurile urmărite de actul terorist se pot
determina, după diferite criterii, mai multe tipuri şi forme de
manifestare a terorismului.
În funcţie de modalităţile de aducere la îndeplinire a scopului
propus[4], terorismul poate fi direct şi indirect.
a) Terorismul direct presupune ca acţiunea respectivă să vizeze
direct şi nemijlocit scopul propus. Este cazul când un şef de stat este
asasinat în scopul înlocuirii cu un altul care să promoveze anumite
reforme aşteptate de gruparea teroristă;
b) Terorismul indirect este acel tip de acţiune prin care se
comite doar un act ce reprezintă el însuşi o infracţiune ce precede
acţiunea teroristă propriu-zisă (ca de exemplu, procurarea de materiale
explozive pentru o grupare teroristă pentru a fi utilizate ulterior într-un
atac).
În raport cu elementul psihologic care-i animă pe membrii
organizaţiei teroriste şi mobilul acestora, putem distinge: terorismul de
drept comun, terorismul social, terorismul politic, terorismul religios şi
terorismul cultural.
a) Terorismul de drept comun reprezintă acel gen de terorism
care cade sub incidenţa legii penale ca o infracţiune obişnuită, dar la
care metoda de execuţie este caracterizată de teroare. Pot fi calificate
drept acţiuni teroriste acele acţiuni care, deşi vizează scopuri
particulare sau au drept obiect un interes personal (de exemplu,
obţinerea unor sume de bani pentru asigurarea protecţiei, şantajul,
practicile bandelor de tâlhari tip raket etc.), imprimă o stare de teroare
victimelor, care pot fi indivizi izolaţi, familii sau grupuri de persoane
(comercianţi, turişti, transportatori ş.a.).
b) Terorismul social urmăreşte punerea în practică a unei
ideologii sau doctrine sociale ori economice, de regulă prin distrugerea
sau schimbarea ordinii sociale a unei orânduiri. De obicei, consecinţele
se produc pe teritoriul unui stat, dar uneori pot influenţa anumite
evoluţii din teritoriile vecine.
c) Terorismul politic este caracterizat prin faptul că elementul
subiectiv al infracţiunii este de ordin politic, actul de teroare este
îndreptat asupra statului, organelor sale sau reprezentanţilor săi,
împotriva organizării sale politice sau formei de stat.
Formele de manifestare ale terorismului politic sunt numeroase,
pornind de la terorismul exercitat de organizaţiile politice extremiste şi
până la terorismul practicat de persoane influente, grupuri de interese
etc. Obiectivele terorismului politic vizează în principal cucerirea
puterii politice prin violenţă, opoziţia la imperialism, lupta pentru
reforme sociale, lupta pentru putere şi influenţă, lupta pentru imagine,
lupta pentru identitate, crearea şi întreţinerea stării de haos.
În prezent, o mare parte din organizaţiile teroriste din întreaga
lume poartă amprenta luptei împotriva capitalismului. În realitate, este
vorba de o luptă pentru putere sau pentru impunerea unui anumit tip de
putere.
d) Terorismul religios, reprezintă asocierea dintre religie şi
terorism.
Încă din 1968, an considerat de referinţă pentru apariţia
terorismului internaţional modern de către specialiştii americani,
acţionau 13 grupări teroriste cu motivaţii religioase, fără ca acţiunile
lor să fie incluse în sfera terorismului religios[6]. În prezent, lucrurile
au evoluat, circa 20% dintre grupările teroriste care acţionează pe glob
invocând motive religioase pentru acţiunile lor. Uneori însă, o serie de
importante organizaţii teroriste (de exemplu, Armata Republicană
Irlandeză, Organizaţia de Eliberare a Palestinei, Tigrii Tamil ş.a.) deşi
au o componentă dominantă religioasă, revendică aspecte de ordin
politic şi social.
Drept cauză a terorismului religios şi etnic a fost dat de către
analiştii economici, eşecul economic din unele regiuni ale lumii. De
asemenea, o serie de acte teroriste de natură religioasă sunt comandate
de lideri extremişti, apariţia acestora fiind strâns legată de nivelul de
trai foarte scăzut, existent în majoritatea statelor musulmane:
Afganistan, Palestina, Irak, Iran etc. Nemulţumirile din aceste state au
fost exploatate şi folosite în scop personal de aşa-zişii lideri religioşi.
Radicalizarea nemulţumiţilor poate fi amplificată şi de izolarea
politică, economică, socială, informaţională şi poate conduce la reacţii
violente din partea acestora, explicate prin lipsa racordării lor la
progresul civilizaţiei mondiale.
Terorismul religios vizează lumea întreagă, dar mai ales
civilizaţia occidentală, cu leagănul ei european şi configuraţia ei
actuală de influenţă americană. Procesul de mondializare forţată,
efectele colaterale ale acesteia, creşterea sărăciei şi a gradului de
insecuritate, concomitent cu mărirea enormă a decalajelor între bogăţie
şi sărăcie, între lumea bogată şi lumea săracă şi cu explozia
demografică, au determinat populaţia să-şi pună speranţele în
miracolul credinţei.
e) Terorismul cultural vizează în principal distrugerea
valorilor unui stat, care poate conduce la pierderea identităţii naţionale
a cetăţenilor acestuia.
Terorismul cultural nu este un mijloc de confruntare, ci unul de
distrugere a sistemelor de valori. El se desfăşoară în cadrul a ceea ce
numim „cultură de piaţă“, care nu are nici o legătură cu sistemele de
valori ale lumii, cultura autentică. Terorismul cultural poate îmbrăca
unele forme cum sunt: pornografia, invadarea pieţei cu filme sau
producţii care cultivă violenţa, egoismul, lipsa de respect faţă de
valorile proprii, distrugerea simbolurilor (ceea ce s-a încercat în
atentatele de la 11 septembrie) etc.
Având în vedere spaţiul în care se pun în practică acţiunile
teroriste şi întinderea efectelor create, putem califica terorismul ca
fiind intern sau internaţional.
a) Terorismul intern (naţional) presupune că pregătirea,
executarea şi consecinţele pe care le produce se petrec între graniţele
unei singure ţări
Acest tip de terorism se manifestă cel mai adesea sub forma
terorismului politic sau social, fiind îndreptat împotriva organizării
politice a unui stat, a formei sale sau reprezentanţilor săi (guvern,
partid politic, personalităţi etc.). Ceea ce se urmăreşte este
destabilizarea ordinii publice prin crearea unei stări de teamă în urma
comiterii de atentate asupra vieţii, sănătăţii sau libertăţii adversarilor.
b) Terorismul internaţional are loc în condiţiile când apare un
element de extraneitate, respectiv pregătirea, desfăşurarea unuia sau
mai multor acte ori propagarea efectelor se realizează în cel puţin două
state.În concepţia unor autori, terorismul poate fi internaţional „când
urmăreşte să complice sau să determina ruperea relaţiilor paşnice
dintre state, să înlăture anumiţi oameni politici indezirabili unor
cercuri străine sau să influenţeze prin intimidare, politica internă sau
externă a unui anumit stat”.
Actele teroriste internaţionale sunt adesea pregătite într-un alt
teritoriu decât acela unde acţiunea trebuie să fie executată sau să-şi
producă efectele. Alteori, chiar activităţile criminale se prelungesc pe
teritoriul mai multor state (de exemplu, deturnarea unui avion).
Conform Convenţiei Europene de la Strasbourg, din anul 1977,
terorismul internaţional trebuie analizat sub următoarele aspecte:
naţionalitatea autorului sau complicilor infracţiunii, naţionalitatea
victimelor, teritoriul unde a fost pregătit, s-a acţionat sau şi-a produs
efectele actul terorist, teritoriul unde s-a refugiat autorul.
În afară de efectele ce se produc în general prin acte de terorism
(distrugeri de bunuri, suprimarea de vieţi omeneşti etc.), actele
teroriste internaţionale pot crea o anumită stare de neîncredere între
state, ce poate avea consecinţe negative pentru relaţiile politico-
economice dintre acestea.
Analiza cazurilor de terorism internaţional a presupus
necesitatea cunoaşterii atât a criteriului formal cât şi a criteriului
material al infracţiunii în dreptul internaţional, primul aspect constând
în posibilitatea de a urmări şi a judeca autorul unei infracţiuni,
indiferent de locul unde aceasta a fost comisă.
În ceea ce priveşte criteriul material, pentru ca o faptă să fie
considerată infracţiune în dreptul internaţional, trebuie să se constate
existenţa următoarelor premise[10]:
- săvârşirea infracţiunii se prelungeşte pe teritoriul mai multor
state
 - bunul căruia i s-a adus atingere să prezinte o importanţă
materială sau morală pentru comunitatea internaţională;
- actul criminal să lezeze grav sentimentul de justiţie şi de
respect datorat demnităţii umane sau să tulbure conştiinţa umanităţii.
În raport cu mijloacele utilizate de terorişti putem avea:
terorism comis prin mijloace tradiţionale, terorism electronic şi
terorism nuclear, chimic şi biologic.
a) Terorism prin mijloace tradiţionale am putea denumi actele
ce se comit prin utilizarea unor metode şi mijloace frecvent folosite,
respectiv: atacuri cu bombă, maşini capcană, explozii declanşate de
terorişti sinucigaşi, atentate asupra unor personalităţi etc.
b) Terorismul electronic presupune atacul împotriva sistemelor
de calculatoare, prin intermediul cărora se conduc aproape toate
domeniile economice şi sociale: controlul traficului aerian şi al altor
mijloace de transport, coordonarea serviciului securităţii naţionale,
coordonarea sistemului bancar ş.a.
Obiectivul său este să altereze sau să distrugă informaţia,
îndeosebi pe cea de valoare strategică. Se acţionează anonim,
imprevizibil.
Biroul Federal de Investigatii a oferit următoarea definiţie
lucrativă:
“cyber-terorismul este atacul premeditat, motivat politic
împotriva informaţiei, sistemelor informatice, programelor informatice
şi datelor, rezultând în violenţa împotriva ţintelor noncombatante, de
către grupări subnaţionale sau agenţi clandestini”.
Se constată că tot mai frecvent sunt atacate sistemele ce conţin
secrete naţionale militare şi de securitate în scopul furtului de date sau
virusării, pentru a le face inutilizabile. Acest gen de terorism a prins
societatea contemporană nepregătită, doar câteva state având o
legislaţie adecvată combaterii fenomenului menţionat.
c) Terorismul chimic, biologic şi nuclear presupune utilizarea
unor arme de distrugere în masă, de genul celor menţionate.
Posibilul pericol pe care-l reprezintă un asemenea tip de
terorism isterizează statele numai la simpla bănuială că s-ar putea
utiliza un asemenea mijloc. Avem exemplul recent al războiului din
Irak, când declanşarea conflictului a avut drept scuză o informaţie,
care până la urmă s-a dovedit a fi falsă, referitoare la existenţa pe
teritoriul irakian a unor arme de distrugere în masă ce pot fi utilizate în
scopuri teroriste. De actualitate este diferendul S.U.A.- Iran, pe aceeaşi
temă.
Folosirea unor astfel de arme ar putea afecta regiuni întinse,
distrugerea unor oraşe întregi, ori suprimarea unui mare număr de vieţi
omeneşti.
În urma atacurilor teroriste din S.U.A., Comisia Europeană a discutat
unele măsuri de protecţie pentru a se putea face faţă ameninţării unui
atac biologic îndreptat împotriva ţărilor membre ale Uniunii Europene.
La rândul său, O.N.U. a atras atenţia ţărilor membre că teroriştii ar
putea împrăştia în mod deliberat boli infecţioase specifice animalelor,
în ţările Europei, pagubele economice putând fi imense.
Comparativ cu terorismul clasic (ce avea ca ţinte reprezentanţi ai
statului şi economiei şi îşi urmărea atingerea obiectivelor evitând
asasinatul în masă), terorismul postmodern pune pe prim plan numărul
victimelor.
Terorismul mileniului trei este asemuit unui “război” nedeclarat, fără
un duşman precis, fără o confruntare şi fără linii de front clar marcate.
Este condus de o masă amorfă de indivizi fanatizaţi, care operează în
celule mici ce ies la suprafaţă brusc, după o existenţă anonimă
normală, sinucigându-se şi omorând oameni nevinovaţi.
Teroriştii postmoderni sunt foarte motivaţi din punct de vedere
religios, legaţi printr-o doctrină, o misiune şi un ţel comun. Acţionează
în grupuri care nu deţin o ierarhie tradiţională. Comandourile au o
structură celulară, numărând 4-5 persoane. Logistica atentatorilor
devine din ce în ce mai performantă, profesionistă, cu caracteristici
militare. Modul de operare poartă şi el amprenta specialiştilor, deşi
instrumentarul folosit poate fi clasic.
Teroriştii folosesc tot mai frecvent mediile electronice (când
atacul devine mesaj către opinia publică şocată sau atacă sistemele de
calculatoare pentru paralizarea instituţiilor).
Altă caracteristică periculoasă a terorismului postmodern este
fenomenul kamikaze (care a luat o amploare deosebită în rândul
grupărilor teroriste islamiste). Acest mod de operare este aproape
imposibil de împiedicat, provoacă victime şi daune materiale,
atingându-şi ţinta aproape în mod garantat, şansele de apărare fiind
nule.
Răspândirea noilor tehnologii moderne în lume şi extinderea
globalizării au facilitat foarte mult creşterea terorismului. De exemplu,
dezvoltarea aviaţiei civile internaţionale a creat şi noi vulnerabilităţi
precum şi noi ţinte lucrative pentru terorism. Sateliţii TV au făcut ca
ştirile să se transmită foarte repede, teroriştii exploatează aceasta
câştigând o publicitate aproape instantanee pentru un atac sau o crimă
şi făcând posibilă exagerarea faptelor şi amplificarea mediatizării
actului terorist, lucru de neimaginat în secolul XIX. O caracteristică a
aşa-numitei “bătălii mediatice” este impactul social deosebit pe care îl
au înregistrarea şi documentarea intenţiilor diverselor organizaţii
teroriste, înainte ori după lansarea unui atac terorist.
Efectul public calculat al acestor demersuri, deseori de natură
subliminală, constă în instigare (ca element central al folosirii căii
violenţei), propagandă agitatoare (menită să conducă indirect la
săvârşirea de acte violente, prin exaltarea sentimentelor de ură şi
răzbunare), precum şi păstrarea atmosferei de confruntare.
IV Politica de combatere a terorismului si mijloacele de
lupta contra lui
Lupta împotriva terorismului pe plan internaţional îşi
găseşte prima sa afirmare în Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea
terorismului , semnată la Geneva în 1937 de 24 de state sub auspiciile
Ligii Naţiunilor. Au urmat o serie de alte Convenţii .
Chiar şi la nivel de sas nu există o politică uniformă şi
generică împotriva terorismului care va fi potrivită pentru toate
cazurile, dar, totuşi, cu siguranţă sunt lecţii care trebuie învăţate din
experienţă. De exemplu, state similare, confruntându-se ca ameninţări
similare, răspund în mod diferit, deoarece tacticele efective în anumite
situaţii, pot fi neefective în alte circumstanţe.
Statele nu pot acţiona efectiv fără ajutorul altor state, cu
atât mai mult că numărul statelor ameninţate direct de terorism a
crescut odată cu dimensiunea transnaţională a fenomenului. Înfăptuirea
actelor teroriste pun la îndoială capacitatea acelui sau altui stat de a
asigura în ţară ordinea, securitatea vieţii şi demnitatea cetăţenilor .
Despre aceasta ne vorbesc şi evenimentele din 11
septembrie 2001 din SUA şi de la 4 martie 2004 din Spania: necîtînd la
puterea sa economică, politică şi militară, SUA a devenit vulnerabilă
în faţa terorismului internaţional. Aceste acte teroriste au obţinut
efectul strategic şi scopul principal al teroriştilor .
Războaile din Afganistan şi Irak, nimicirea liderilor
palestinieni a mişcării teroriste împotriva Israilului ne arată, că forţa
militară nu este cea mai efectivă sursă de luptă cu terorismul (ea poate
fi doar unul din aceşti factori). Armata este creată pentru a lupta cu un
duşman concret bine cunoscut, terorismul însă este invizibil, loviturile
lui fiind neaşteptate, neorganizate.
Pentru a lupta eficient împotriva grupărilor teroriste,
trebuie să le cunoaştem cît mai bine schema logică şi/sau motivaţia
după care acţionează, pentru a anticipa potenţialele operaţiuni ofensive
şi pentru a-i „neutraliza2 mediul prielnic de apariţie şi dezvoltare. Prin
urmare, trebuie să supunem analizei toate urmele şi documente şi
materiale legate de aceste grupări. „Manualul Al-Qaeda” oferă
oportunitatea de a cerceta ideile (manifestate sau latente), modalităţile
de organizare, caracteristicile generale ale membrilor etc. dintr-o
perspectivă interioară, prin intermediul teoriilor conflictului social.
Comunitatea internaţională a conştientizat necesitatea
întăririi iniţiativelor de cooperare internaţională deja existentă, precum
şi a găsirii unor metode noi cît mai eficiente, pentru a face faţă
ameninţărilor de tip neconvenţional, cum sunt cele teroriste.
Atacurile teroriste asupra SUA au generat un proces de
concentrare a eforturilor comunităţii internaţionale pentru
întreprinderea unor măsuri comune pentru combaterea terorismului,
devenind evidentă conturarea unui efort consensual pe plan
internaţional. Răspunsul concret şi cooperant la nivelul organizaţiilor
internaţionale – grupul G8, ONU, NATO, UE, OSCE – şi cel
individual al statelor la solicitarea SUA, au confirmat voinţa şi
disponibilitatea acestora pentru angajarea în lupta contra terorismului.
Printre elementele reacţiei la nivel global se includ:
• Plasarea problemei terorismului ca una prioritară în
activitatea politică a tuturor statelor moderne;
• Eforturi pentru prevenirea şi eliminarea acţiunilor
teroriste – atacurile cu bombe, terorismul aerian şi luările de ostatici;
• Combaterea acţiunilor teroriste din domeniul financiar,
pentru procurarea şi disemnarea armelor de nimicire în masă;
• Urmărirea şi prinderea, extradarea sau judecarea
teroriştilor şi detenţia lor în siguranţă;
• Implementarea Rezoluţiei ONU 1373,adoptată la 28
septembrie 2001 şi adaptarea legislaţiei interne din fiecare ţară la
standardele internaţionale privind lupta împotriva terorismului;
• Implementarea Convenţiei ONU Impotriva
Terorismului care constituie un ghid pentru întărirea capacităţilor
naţionale pentru combaterea terorismului prin dezvoltarea
mecanismelor de acţiune existente, convenirea de noi mijloace pentru
eficientizarea acţiunilor antiteroriste, a procedurilor şi sistemelor de
protecţie a societăţii împotriva ameninţpărilor teroriste;
• Adoptarea Convenţiei Internaţionale cu privire la
Combaterea Actelorde Terorism Nuclear;
• Descoperirea şi eliminarea surselor de finanţare, a
mijloacelor de comunicaţii ale structurilor de organizare teroriste
(firme, ONG-uri, ect.);
• Petrecerea în comun a unui şir de state de studii întru
neutralizarea troriştilor;
• Unirea eforturilor tuturor părţilor interesate;
• Trebuuie folosită experienţa acumulată de un şir de
state care s-au ciocnit deja cu problema terorismului internaţional, aşa
ţări cum ar fi: Israilul, Marea Britanie, Spania, SUA,. Rusia, ş.a.
• Adoptarea unor măsuri stricte de control ai circulaţiei
personelor, reducerea fenomenilor de emigraţie ilegală;
• Susţinerea Organizaţiei internaţuionale a Aviaţiei Civile
pentru implementarea unor măsuri de sporire a securităţii zborurilor
aeriene şi a securităţii pe aeroporturi;
O deminsiune de abordare a luptei împotriva ameninţărilor
teroriste este reprezentată de cooperarrrrrea internaţională, prin care
procesul de monitorizare şi combatere a grupurilor cu caracterterorist
sau care cooperează cu acestea să fie combătute mai eficient. Este
necesară coordonarea interacţiunii poliţiei, serviciilor secrete şi
guvernelor în lupta cu terorismul. Fără o colaborare reciprocă, este
imposibilă anihilarea acestui flagel.
Comunitatea euro-atlantică, lărgită, consolidată şi cît mai bine
integrată în privinţa cooperării luptei împotriva terorismului reprezintă
coloana vertebrală a acestei lupte globale la începutul secolului XXI.
Contribuţia statelor din sud-estul Europei în cadrul structurilor NATO,
a noilor structuri de securitate europene, va avea consecinţe benefice şi
în planul climatuluide investiţii şi al dezvoltării economice. Terorismul
internaţional reprezintă o ameninţare la adresa tuturor statelor şi
societăţilor, la adresa sistemului valoric occidental, al instituţiilor
spiritului şi tradiţiei Trans Atlantice, indiferent de aspectele idiologice,
etnice sau religioase şi afectează toate sferele de activitate umană.
Eforturile, întreprinse de NATO în planul combateroii
terorismului şi sprijinul obţinut din partea ţărilor membre, s-au
desfăşurat pe mai multe direcţii, dintre care cele mai importante
privesc eficientizarea schimbului de informaţii, prevenirea proliferării
armelor şi substanţelor de distrugere în masă, crearea cadrului de
cooperare între ţările membre şi partenere pentru o mai bună abordare
a acestrui fenomen. Totuşi, HATO nu se va transforma într-o
organizaţie interesată exclusiv de combaterea terorismului. Eforturile
noilor candidaţi de a include aceste preocupări pe agenda lor,
contribuie la sporirea imediată a nivelului general de securitate.
În cadrul NATO, acţiuni împotriva fenomenului
teroris s-au conturat în mai multe feluri:
Imediat după 11 septembrie 2001, NATO, pentru prima
dată în istoria sa, a invocat Art.5 din tratatulş de la Wash9ington
pentru susţinerea SUA în acţiunile sale împotriva terorismului,
considerînd acest acat un atac împortiva tuturor mebrilor alianţei.
Gestul politic a fost întărit de o amplă suită de măsuri adoptate de
NATO şi statele mebre pentru creşterea capacităţii sale de reacţie
rapidă la combaterea terorismului, dintre care menţionez:
• întărirea schimbului de informaţii la nivel bilateral şi în
cadrul organismelor NATO privind datele care pot contribui la
desoperirea indiciilor cu privire la ameninţările teroriste şi la acţiunele
necesare contracarării acestora;
• asigurarea la nivel individual sau colectiv a asistenţei
necesare pentru statele care opot fi sau sunt deja ţinte ale ameninţărilor
teroriste;
• adoptarea măsurilor necesare pentru asigurarea sporirii
securităţii pentru facilităţile SUA dislocate în statele membre;
• susţinerea solicitărilor statelor NATO pentru susţinerea
operaţiunilor antiteroriste;
• asigurarea securităţii şi accesibilităţii aeronavelor
militare sle SUA sau ale altor aliaţi angajate în acţiuni de combatere a
terorismului;
• asigurarea accesului în porturi a navelor SAU şi ale
altor state aliate angajate în acţiuni împotriva terorismului;
• măsuri practice de dislocare a unor forţe navale şi a
Forţei Aeriene de Aterizare Timpurie în scopul sprijinirii acţiunilor
împotriva terorismului.
Un pas exterm de important în lupta împotriva
terorismului e reprezentat de hotărîrea guvernelor de a trata
ameninţările fenomenului terorist şi de a consacra iniţiativele
instituţiilor internaţionale pe plan legislativ. Acestă iniţiativă s-a
finalizat prin elaborarea Planului de acţiune pentru combaterea
terorismului, adoptat în decembrie 2001 de Consiliul Ministtterial al
OSCE.
Este importantă articularea eforturilor de combatere a
terorismului în afara graniţelor naţionale, întrucît ptin implicarea în
zone instabile precul cele din Asia centrală – de exempluîn
Afganiastan – sau Orientul Mijlociu, un stat poate reduce în mod
considerabil riscul unui atac terorist în propia ţară.
Terorismul ca fenomen reprezintă un atentat la viaţa
societăţii moderne, globalizate sau la nivel local, şi a cetăţenilor
acesteia. Strategia de combatere a terorismului trebuie să aibă drept
scop principal protecţia cetăţenilor, a comunităţii, a statului naţional şi
al statului global.
Acţiunile instituţiilor statului, abilitate pentru aplicarea
măsurilor de combatere a terorismului, nu pot fi izolşate de societate,
ci trebuie să beneficieze de susţinere civică. Cooperarea instituţiilor
statului şi a organizaţiilor internaţionale cu societatea civilă devine
esenţială pentru succesul măsurilor stabilite privind protecţia
comunităţilor şi eliminarea ameninţărilor teroriste.
În acest context merită de menţionat şi trataul de la
Amsterdam care a inserat un articol referitor la lupta împotriva
terorismului, permiţînd Statelor Membre să adopte poziţii comune,
decizii, decizii- şi convenţii-cadru în vederea unei mai strînse
coordonări în acest domeniu. Începînd cu 1 ianuarie 1999, sarcina
coordonării luptei împotriva terorismului revine Oficiului European de
Poliţie (Europol) după întrate în vigoare, la 1 octombrie 1998 a
Convenţiei Europol.
Ca urmare a evenimentelor tragice din 11 septembrie din
SUA, Consiliul European extraordinar de la Bruxelles, din 21
septembrie 2001 a adoptat un plan de acţiune în cadrul politicii de
combatere a terorismului.
Planul de acţiune are ca măsuri:
• întărirea cooperării juducuare şi a poliţiilor – se
întenţionează întroducerea mandatului de arestare european (care dă
posibilitateapredării persooanei căutate de la o autoritate judiciară la
alta) şi adoptarea unei difiniţii comune a terorismului; Statele Membre,
împreună cu Europol, vor comunica date cu privire la terorism, iar o
echipă de specialişti antitero din cadrul Europol va coopera cu
omologii americani;
• dezvoltarea instrumentelor legale internaţionale;
• stoparea finanţării terorismului;
• întărirea securităţii spaţiului aerian;
• coordonarea acţiunii globale a Uniunii Europene.
Consiliul European de la Laeken din decembrie 2001 a adoptat o
poziţie comună asupra Regulamentului Consiliului cu privire la
securitatea aviatică şi a invitat Consiliul şi Comisia să finalizeze
programul de întărire a cooperării dintre Statele membre ce se
realizează în cadrul Agenţiei Europene pentru Protecţia Civilă.
Trebuie să se acorde un plus de atenţie şi pericolelor induse
de noile arsenale nucleare, obţinute de India şi Pakistan, şi de posibilul
pericol al unei viitoare proliferări nucleare.
Atâta timp cît există depozite de arme nucleare în lume,
persistă şi posibilitatea terorismului nuclear ce a devenit o nouă formă
de ameninţare a securităţii mondiale.
În ultimii ani se constată o creştere a proporţiilor de
contrabandă cu materialele radioactive cu plutoniu, celsiu şi uraniu
care pot fi folosite de organizaţiile sau grupările teroriste, care le pot
procura sau fura de la ţările care le posedă ori singure le produc. Se
cunoaşte faptul că o siplă răspândire a agenţilor radioactivi în locuri
aglomerate, pot produce cu mult mai multe victime decât detonarea
unui dispozitiv nuclear.
În cele din urmă, singurul mod de a elimina pericolul,
este distrugerea armelor şi stabilirea unui control internaţional stric al
tuturor materialelor prime care ar putea fi folosite pentru fabricarea de
noi arme.
Ca mijloc efectiv în lupta cu terorismul poate fi şi „mass-
media” . Mass-media trebuie corect şi profesional să informeze
publicul despre evenimentele ce se produc, deoarece un surplus de
informaţie despre atacul de terorism săvârşit poate să genereze mai
multă frică şi panică. Trebuie să creeze un puternic mediu social care
să fie în stare să respingă ideile antiumane ale teroriştilor.
Pentru o mai bună siguranţă antiteroristă, devine obligatorie
îmbunătăţirea substanţială a colaborării şi eficientizării schimbului de
informaţii dintre serviciile sectere asupra persoanelor şi grupărilor
suspectate de terorism, inclusiv prin-un control al reţeiel Internet, care
poate fi utilizat de posesori şi pentru transmiterea ce mesage cifrate.