Introducere

Societatea în care trăim având in vedere că este amenințată Terorismul este astăzi o gravă ameninţare a păcii şi

înţelegerii între popoare! Este una dintre cele mai grave infracţiuni ce pune în pericol siguranţa şi viaţa cetăţenilor folosind violenţa ilegală împotriva ordinii de drept.

Actualitatea şi importanţa temei abordate. Tema

Scopul și obiectivele lucrării:

Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării.

Cuvintele-Cheie: Al- Qaeda, Statul islamic

CAPITOLUL I

1. Evoluția fenomenului de terorism

Primele studii care acordă Islamului un rol activ pe scena contemporană a

politicilor internaționale, îi aparțin lui Samuel P. Huntington, la mijlocul anilor 1990, ca
parte a teoriei ,,ciocnirii dintre civilizații”. Elaborată cu ambiția declarată de a identifica
noile ,,linii de front” care vor diviza omenirea secolului în care trăim, aceasta conținea
teza că în absența unui antogonism ideologic la scară globală cum fusese cel suprapus
peste confruntarea bipolară, diferența culturală are să devină determinanta principală a
conflictelor.1 Conflicte care dau naștere celui mai de temut fenomen la ora actuală pe
plan internaționl și anume terorismul. Deși nu este un fenomen nou, este unul care ia
amploare din ce mai mult în ultimile decenii.

Începutul terorismului ca formă a violenței ce induce frica, teroarea în oameni

poate fi plasat chiar la începutul vieții omului pe pământ. Astfel, Vechiul Testament
vorbește despre oamenii care trăiau înainte de potopul biblic de pe vremea lui Noe,
oameni numiți ,,nefilimi” cuvânt care în ebraică înseamnă ,, cei care îi fac pe alții să
cadă”2

Terorismul nu este un fenomen de dată recentă, el a însoțit toate societățile pe

scara istoriei, mijloacele fiind mereu perfecționate, în funcție de treapta de civilizație la
care a ajuns omenirea, esența rămânând însă aceeași: inducerea fricii, panicii, groazei și
terorii. Terorismul se prezintă ca un fenomen social extrem de complex constând din
manifestarea spectaculoasă a violenței, cu scopul de a atrage atenția, a înspăimânta și a
impune un anumit tip de comportament, uneori pur și simplu pentru a teroriza, printr-o
gamă foarte diversificată de acțiuni limită, în care omul e deopotrivă și armă și victimă.3

Cele mai multe descrieri ale terorismului modern, încep cu anarhiștii care sunt
asociaţi cu faptele de propagandă, din propaganda franceză. Un grup, o rețea sau o
mișcare care a fost activă din anii 1870, 1880. Astfel, chiar și cu mai mult de un secol în
urmă, au existat mai multe grupări diferite, folosind tactici, sloganuri diferite și cu
diferite medii politice, variind de la extrema stângă a separatiștilor naționaliști. Unii au
ucis șefi de state, iar alții au atacat cetățeni obișnuiți. O parte au acționat doar în orașul
lor de origine sau regiunea de origine, în timp ce alții au avut o agendă internațională, și
au operat la nivel transfrontalier.4

Terorismul a fost definit din punct de vedere juridic abia în cadrul conferinței de
la Copenhaga din anul 1935 ca fiind act voluntar comis împotriva vieții, a integrității
fizice sau chiar a libertății oficialităților, ca orice act primejduind o comunitate. Starea de
teroare este creată în vederea schibării autorității publice. ,, Înțeles ca modalitate de

1
Mircea-codruț Marin p. 13
2
Arădăvoaice Gh., G. Naghi, D. Niță, Sfârșitul Terorismului? Ed. Antet, Filipeștii de Târg, Prahova 2002, p.9
3
Bodunescu Ion, Flagelul terorismului internațional, Ed. București, 1978, p.48
4
acta universitatus
 atingere a unor obiective politice, prin folosirea fără discernământ și nediscriminatorie a
violenței”5

În literatura de specialitate au fost identificate patru valuri ale terorismului, fiecare

cu propriile sale componente, diferite segmente de public, simpatizanți și susținători, sau
mod de operare. Fiecare dintre aceste perioade sau valuri au durat câteva decenii, trei sau
patru decenii, după care acestea s-au estompat treptat. Cele patru valuri sunt următoarele:
în anii 1880, primul val denumit „Valul anarhiştilor”, care a continuat timp de
aproximativ 40 de ani, succesorul său, „Valul Anti-Colonial”, a început în anii 1920, iar
în anii 1960 a dispărut în mare parte. Sfârșitul anilor 1960 a asistat la nașterea „Noului
Val de stânga”, ce s-a disipat în anii '90, lăsând câteva grupări încă active în Sri Lanka,
Spania, Franța, Peru și Columbia. Al patrulea val sau „Valul religios”, a început în 1979,
și, în cazul în care urmăreşte modelul predecesorilor săi, va mai dura încă douăzeci până
la douăzeci și cinci ani. Revoluția a fost obiectivul principal în fiecare val, dar revoluția a
fost înțeleasă în mod diferit în fiecare. Cele mai multe organizații teroriste au înțeles că
revoluția înseamnă autodeterminare națională. Acest principiu, că un popor ar trebui să se
guverneze, a fost lăsat moștenire de revoluțiile americană și franceză.

În primul val, teroarea a fost violența normală sau violență dincolo de convențiile
morale care reglementează violența. Mai exact, convențiile încălcate erau regulile de
război concepute pentru a distinge combatanți de la non-combatanți. Invariabil, cei mai
mulți privitori ar eticheta faptele ca fiind atrocități sau ofense. În această perioadă au fost
inventate dinamita şi presa rotativă. Atunci când cele două s-au reunit, brusc partea de
violență a crescut prin bombe, iar partea de comunicare a terorismului și de informare a
publicului despre actele de violență și de propagandă, a crescut enorm. Rebelii s-au
descris ca fiind teroriști, nu gherile, urmărind descendența lor înapoi la Revoluția
franceză, și, uneori, la Ordinul Asasinilor din Islamul medieval. Ei au căutat ținte politice
cu potențialitatea de a zgudui populaţia. Judecând după un context atât de des întâlnit, a
fost atât o artă, cât și o știință. Tratatul de pace de la Versailles, concluzionând primului
război mondial, a stârnit speranța pentru al doilea val sau „Valul Anti-Colonial”.
Imperiile statelor învinse (care au fost în mare parte în Europa) s-au destrămat, prin
aplicarea principiului de autodeterminare. Acolo unde independența nu a fost imediat
fezabilă, teritoriile au fost înțelese ca fiind „mandate” destinate independenței. Dar
învingătorii nu au putut articula principiul fără a ridica, de asemenea, întrebări cu privire
la legitimitatea propriilor lor imperii. Tacticile celui de-al doilea val au diferit, în unele
privințe, de cele ale primului. Cea mai vizibilă a fost lecția învățată că, asasinarea
predominant a figurilor politice, de multe ori a fost contraproductivă, și, astfel, puține
atacuri asupra figurilor politice au avut loc. O singură organizație a continuat vechea
practică, Lehi (un grup revizionist britanic etichetat „Stern Gang”), și s-a dovedit a fi
mult mai puțin eficace decât concurenții în lupta pentru independență. Noua strategie a
fost, în primul rând, pentru a elimina sistematic prin asasinări poliția, ochii și urechile
unui guvern. În cel de-al treilea val, radicalismul era adesea combinat cu naționalismul, la
fel ca în Basque Nation and Liberty (ETA), Armata Secretă armeană pentru Eliberarea
Armeniei (ASALA), Frontul de Eliberare Națională Corsican (FNLC) și IRA. Modelul ne
amintește de primul val, în care, uneori, anarhiștii se asociau cu aspirațiile naționaliste, în

5
Jura Cristian, Terorismul internațional, Ed. All Beck, București, 2004, pag XVII
 special în grupările indiene, armene și macedoneniene. Cu toate că eforturile timpurii au
eșuat, legătura a fost reînnoită pentru motivul evident că auto-determinarea face apel
întotdeauna la un public mai mare decât aspirațiile radicale. Cu toate acestea, majoritatea
grupărilor au eşuat rapid. Supraviețuitorii nu au făcut progrese mari, deoarece țările în
cauză (Turcia, Spania și Franța) nu s-au înțeles pentru a fi puterile coloniale și nici nu au
afișat ambivalența necesară pentru ca separatiștii să reușească. Termenul „terorism
internațional” (utilizat în mod obișnuit în timpul „Valului Anarhist”), a fost reînviat
pentru a descrie activitățile „Noului Val de stânga”. Etosul revoluționar a creat legături
semnificative între diferite grupări naționale. Răpiri a avut loc în cel puțin șaptezeci și trei
de țări, și au fost deosebit de importante în Italia, Spania și America Latină. În cei
paisprezece ani de după 1968, au existat numeroase incidente internaționale, 409 răpiri și
951 luări de ostatici . „Valul religios” a început în același deceniu ca și al treilea. În cele
trei valuri anterioare, identitatea religioasă a fost întotdeauna importantă. Identitățile
etnice și religioase adesea se suprapun, aşa cum luptele din Armenia, Macedonia şi
Irlanda ilustrează. Dar, obiectivul anterior, de a crea state suverane seculare, în principiu,
nu este diferit de cele prezente în lumea internațională. Religia are o semnificație mult
diferită în al patrulea val, furnizând justificări și organizarea principiilor pentru Lumea
Nouă care urmează să fie stabilită. Islamul este cea mai importantă religie în acest val,
dar trebuie să ne amintim că și alte comunități religioase au produs terori. Astfel, Sikh a
căutat un stat religios în Punjab, teroriștii evrei au încercat să arunce în aer cel mai mare
altar sacru al Islamului în Ierusalim, și a dus o campanie de asasinare a primarilor
palestinieni, un decantor religios a ucis 29 de credincioși în mormântul lui Avraam
(Hebron, 1994) și un fundamentalist a asasinat prim-ministrul israelian Rabin (1995).
Anul 1995 a fost, de asemenea, anul în care Aum Shinrikyo, un grup care a combinat
religiile budistă, creștină, și teme religioase hinduse, a lansat un gaz paralizant în metroul
din Tokyo, omorând 12 persoane și rănind alte 3000. Asasinările și luarea de ostateci,
trăsături comune ale celui de-al treilea val, au persistat, dar „atentatul sinucigaș cu
bombă” a fost inovația tactică cea mai izbitoare și mortală, ea a reafirmat tema martiriului
primului val, neglijat de cei doi succesori săi. Grupările din cel de-al patrulea val, mult
mai mult decât omologii lor din al treilea val, au făcut atacuri masive împotriva
organizaţiilor militare și guvernamentale. Americanii, în special, au devenit ținte
frecvente. O ambuscadă în Somalia, a forțat trupele americane, care au evacuat Libanul,
să abandoneze o altă misiune. Atacurile sinucigașe cu bombă asupra posturilor militare
din Yemen, Arabia Saudită și un distrugător american, au rămas fără răspuns. În mod
similar, ambasadele din Kenya și Tanzania au fost bătute, cauzând pierderi mari în
populațiile locale. În 1993, primul atac de succes săvârşit de către teroriști străini pe
teritoriul american a avut loc, primul bombardament asupra World Trade Center. Acesta
a fost urmat de eforturi nereușite de a coordona noi atacuri în America, în ajunul noului
mileniu. În cele din urmă, atacurile masive din 11 septembrie au avut loc, iar „războiul”
împotriva terorii a fost lansat. Al patrulea val a produs o organizație cu un scop și model
de recrutare unic în istoria terorismului, şi anume, Al Qaeda, condusă și finanțată de
Osama Bin Laden.6

6
David Rapopor, „Cele patru valuri sau teroarea rebelilor şi 11 Septembrie”, Antropoethics, vol. 8, no. 1, 2002
 2. Legătura dintre fundamentalismul religios și nașterea terorismului

Conform Coranului, islamul este „adevărata religie“ indiferent de profetul care a iniţiat-o
sau de epoca iniţierii. Islamul este „adeziunea la pacea lui Dumnezeu“, sinonimă într-un
fel cu religia revelată sau cu religia monoteistă, cea a lui Noe, Avraam, Moise sau
Mohamed. Islamul este de fapt ultima dintre religiile monoteiste, mesajul lui Dumnezeu
revelat profetului Mohamed de către Arhanghelul Gavril. Această religie s-a născut la
Mecca, în Arabia, la începutul secolul al VII-lea d.Ch.7

Legătura dintre ideologia teroristă și religia musulmană e un subiect controversat, care

împarte propovăduitorii lui Allah în două tabere, unii care afirmă că terorismul nu are
legătură cu religia islamică și alții care consideră că terorismul își are izvorul în coran.

Chiar dacă fundamentalismul și terorismul sunt aceeptate și manifestate doar de către o

anumită parte a islamului și anume de latura sa radicală, totuși acestea sunt relții care au
tulburat și tulbură în continuare istoria lumii. Există două izvoare principale din care
fundamentaliștii și teroriștii musulmani se pot inspira din belșug și acestea sunt cartea
sfântă a islamului, Coranul și Profetul Mahomed.8

Sursa fundamentalismului islamic ca şi a terorismului de origine extremist-islamică nu a

constituit-o niciodată Coranul, Sharia sau alte precepte religioase musulmane, ci
dezvoltarea anacronică a ţărilor musulmane în contextul afirmării economice şi politice a
Occidentului creştin. Mulţi musulmani fervenţi au interpretat starea de inferioritate
economică, socială şi politică ca pe un semn al „relaxării“ lor spirituale, fapt care a dus la
năruirea imperiilor arabe şi a celui otoman. La mijlocul secolului al XVIII-lea, un teolog
numit El-Wahhab a pus bazele unei mişcări de renaştere a Islamului, bazată pe disciplina
religioasă. Noua mişcare a servit drept ideologie de luptă unui şeic local, Mohamed Ibn
Saud care a unit triburile din Peninsula Arabică punând bazele Arabiei Saudite şi
dinastiei cu acelaşi nume. Resurecţia islamică a adus cu sine şi primele derapări de
factură teroristă, El-Wahhab autorizând masacrele de la Qarbala, unde au fost ucişi mii de
arabi.9

Tragic, dar marile religii pot justifica violenţa, şi religia a fost asociată cu terorismul.
Decând există binele şi răul, religioşii au raspuns răului prin răutate. De aici reies câteva
legăturiataşate ideii de Dumnezeu şi a inclinaţiei către violenţă. Cea mai comună idee de
recurgere laviolenţă este atunci când grupările religioase se simt ameninţate şi se cred
„poporul ales”. Opus,mai puţin răspândită, este cea de a sacrifica alte persoane în numele
unei zeităţi.Există patru semne de îngrijorare din partea unui grupări teroriste
periculoase:10

7
https://www.gotquestions.org/Romana/Islam.html
8
Arădăvoice Gh., Iliescu D. Niță D., Terorism, antiterorism, contraterorism, Ed. Antet, București, 1997, p.67

9
Stoina Neculai, Fundamentalismul islamic, modalitate de manifestare a neoterorismului, Revista academiei
forțelor terestre, Nr. 2 (34), Trimestrul-II 2014, p. 25

10
http://faculty.ncwc.edu/TOConnor/429/429lect13.htm
 1.gândirea apocaliptică, sau escatologică, când lumea se apropie de sfârşit şi doar
adevăraţii creştini se vor bucura de recunoştinţa eternă;

2.spiritul de lider carismatic, unde supuşii sunt dominaţi spiritual, psihologic, emoţional
şisexual;

3.paranoia şi răutatea celor din exterior însoţită de intenţia de izolare în sânul

uneicomunităţi;

4.pregătiri de natură defensivă, de obicei indicată prin fabricarea de arme, baricade,

tabere,otrăvuri şi/sau arme de distrugere în masă. Mulţi experţi în terorism ( Levy 1974,
White 2002 ) consideră gândirea apocaliptică cafiind primul şi cel mai important semn de
pericol din partea unei organizaţii.

Fundamentalismul religios, în lumea islamică, ţine loc de naţionalism. El este

deasupranaţiunilor, întrucât consideră că toată lumea islamică reprezintă o entitate
religioasă şi etno-culturală. De aceea, în numele legii islamice, grupările fundamentaliste
au declanşat „războiulsfânt” – JIHADUL. Acest război, care este foarte complex şi se
duce prin toate mijloacele posibile, are două componente:

•Realizarea şi menţinerea cu orice preţ a unităţii religioase şi etno-culturale a lumii

islamice, în acest sens principalele acţiuni fiind îndreptate împotriva „liderilor
arabicorupţi” şi pentru impunerea regulilor, legilor şi obiceiurilor islamice;

•Organizarea şi desfăşurarea unor ample şi diversificate acţiuni împotriva Israelului şi a

SUA, ţări pe care fundamentalismul islamic le consideră răspunzătoare pentru
situaţiastatelor arabe.

Organizaţiile şi grupările fundamentaliste islamice declară că menirea lor este să ducă la

realizarea acestor obiective, iar legea lor unică este Coranul. Adevărul este că, uneori, jocul de
interese a fost mai presus decât Coranul.11

Una dintre cele mai de temut ogranizații teroriste a cărei fundament este unul religios este Al-
Quaeda, acest lucrul îl declara sfinte Osama bin Laden, care în 1998 devine fondatorul acestei
organizații, într-un interviu acordat ziarului „Nida ul-Islam“, pe 15 noiembrie 1996. „A-i lovi pe
americani prin acte de terorism este o îndatorire religioasă, logică. Îi suntem recunoscători
măritului Allah pentru că ne-a ajutat să ducem mai departe cauza lui împotriva atacurilor
Americii şi Israelului asupra teritoriilor islamice”.12

Osama Bin Laden

11
https://www.academia.edu/6800279/TERORISMUL_RELIGIOS_LA_CUMPANA_DINTRE_MILENIILE_II_SI
_III
12
The New York Times, 12 Noiembrie 2001.
 CAPITOLUL II

1. Organizația teroristă Al-Qaeda

Numele Al Qaeda, este, pentru prima oară,menționat, într-un document oficial american
în ordinul no 13099 din 20 augus 1998, purtând semnătura președintelui Bill Clinton, ca
reunind o serie de grupuri autonome (Armata Islamică – Islamic Army, Fundația Salvării
Islamului, Armata Islamică de Eliberare a Locurilor Sfinte etc.)

Al Qaeda este greu de definit morfologic – poate fi considerată, deopotrivă, o organizație

sau rețea. Dovezile pe care le vom prezenta de-a lungul acestui capitol indică însă faptul
că dincolo de organizare – avem de a face cu un grup revoluționar având o viziune
politică inspirată de trecutul imperial al islamului care contestă prezentul stat us quo
specific Lumii Musulmane în termenii ordinii internaționale și interne.

Așa cum sugerează etimologia numelui ,,Al-Qaeda” (Baza) filozofia managementului

organizațional a acestui grup ar fi ,,centralizarea deciziei și descentralizarea acțiunii” (al-
Hammadi 2005) prin comandarea și finanțarea unor acțiuni pe care grupurile locale le vor
duce la îndeplinire acționând sub un singur ,,brand”. Potrivit celui mai notoriu dintre
liderii săi, Osama Bin Laden.13

Unii autori consideră că după esența sa, Al-Qaeda este o organizație teroristă
internațională fundamentalist islamică, întreprinde operațiuni teroriste, practice, pe tot
globu. A fost creată în 1988 și condusă de către Oussama Bin Laden, originar din Arabia
Saudită. Forța principal a organizației au constituito veteranii războiului din Afganistan.
Scopul principal propus – răsturnarea regimurilor laice din statele musulmane și
instaurarea ordinii islamice bazate pe legile Shariat-ului.

Al-Qaeda consideră SUA drept principal dușman al Islamului și tinde să întreprindă acte
teroriste contra cetățenilor americani. Apariția organizației este este legată nemijlocit de
activitatea lui Bin Laden, care a început-o în Afganistan n 1979 prin creareaorganizațiilor
de construcții ce făceau drumuri și tunele în interesul opoziției islamice. Concomitent,
participa și la operațiunile militare. De asemenea, din cont propriu, prin intermediul
rețelei ,, Mactab al-Kidamat” el racula și instruia voluntari din toată lumea, care doreau
să participle la jihadul contra URSS. Un rol esențial în formarea lui Bin Laden ca lider al
regimului fundamentalist l-a avut C.I.A. din SUA, care susținea material și ethnic
opoziția afgană.14

13
deceniul lui bin laden
14
carte