Sunteți pe pagina 1din 10

1.

Definitia dreptului penal

Dreptul Penal reprezinta un ansamblu de norme juridice ce reglementeaza


relatiile de aparare sociala prin incriminarea ca infractiunii sub sanctiuni specifice
denumite pedepse a faptelor periculoase pentru valorile sociale, fie in scopul ocrotirii
acelor valori, fie in scopul prevenirii savarsirii unor infractiuni,fie prin aplicarea unor
pedepse celor ce le-au savarsit.

2. Dreptul Penal ca ramura de drept

Ca ramura a sistemului dreptului, dreptul penal reprezinta subsistemul normelor


juridice care reglementeaza relatiile de aparare sociala prin interzicerea ca infractiuni,
subsanctiuni specifice, denumite pedepse, a actiunilor sau inactiunilor periculoase
pentruvalorile sociale, in scopul apararii acestor valori, fie prin prevenirea
infractiunilor, fie prin aplicarea pedepselor persoanelor care le savarsesc.- Constantin
BulaiDin definitia de mai sus rezulta ca dreptul penal intruneste toate
trasaturilecaracteristice unei ramuri a dreptului:un obiect de reglementare propriuun
procedeu sui generis de reglementare juridicaun scop specific si un mod de realizare a
acestiu scop.In dispozitiile dreptului penal sunt reflectate realitatile economice,
sociale si politice dinRomania, din care izvorasc si trasaturile sale. Acestea sunt:
-raporturile sociale se nasc intre stat si persoanele care savarsesc fapte prevazute de
legea penala;
-sanctiunile aplicate ca urmare a savarsirii infractiunii difera de orice alte sanctiunisi
masuri juridice(cu caracter civil, administrativ,disciplinar).Acestea indeplinescatat un
rol de reeducare si prevenire, cat si unul de combatere, si se aplica numaide catre
instantele de judecata penale, in cadrul unei forme juridice , reglementata prin lege,
procesul penal;
-scopul dreptului penal, care are un caracter special fata de acela al sistemuluinostru
de drept, este diferit de al celorlalte ramuri juridice, fiinca apara Romania sialte valori
impotriva infractiunilor si faptelor prevazute de legea penala, careconstituie cele mai
grave fapte antisociale.

Ca parte componenta a sistemului dreptului, dreptul penal nu reprezinta o simpla


sumasau un simplu ansamblu incoerent de norme juridice , ci un sistem structurat in
jurul unor norme generale, cu caracter de principii, care asigura:
- unitate si coerenta ansamblului
- eficienta in indeplinirea functiilor atribuite si in realizarea scopului propus.
3. Obiectul dreptului penal

Obiectul dreptului penal il reprezinta relatiile de aparare sociala, relatii care


pot fi de conformare sau de conflict. Sunt relatii sociale de conformare in sensul ca
ele se adreseaza tuturor destinatarilor legii penale, destinatari care trebuie sa aiba o
conduita corespunzatoare in raport cu valoarea sociala ocrotita. Sunt relatii sociale de
conflict deoarece in momentul in care se incalaca o norma penala cel care a incalcat-o
va intra in conflict cu statul si va fi obligat sa suporte consecintele penale ale faptelor
sale.

4. Caracterele dreptului penal

A.Caracterul autonom al dreptului penal


Dreptul penal are un caracter autonom in raport cu celelalte ramuri ale
dreptului.Acestcaracter decurge din faptul ca dreptul penal are:

1)un obiect propriu de reglementare si un obiect specific al ocrotirii juridice:existenta


si securitatea sistemului de valori ale societatii;

2)in vederea apararii valorilor sociale, creeaza un un sistem propriu de precepte


saureguli de conduita si de sanctiuni specifice lui( pedepse, masuri educative,
masuride siguranta ).

Caracterul autonom al dreptului penal este constant evidentiat in literatura


juridica despecialitate si pentru a sublinia netemeinicia tezei caracterului pur
sanctionator aldreptului penal, sustinuta in literatura juridica mai veche, potrivit cu
care dreptul penalnu ar reglementa relatii sociale proprii ci doar relatii de sanctionare,
ar avea, cu altecuvinte un caracter subsidiar, auxiliar si complementar altor ramuri de
drept. Astfel, prevazand infractiuni contra familiei (abandon de familie, bigamie) se
sanctioneazaincalcari ale normelor de drept al familiei; prin infractiuni contra statului
( tradare de patrie, spionaj ) dreptul penal ar sanctiona doar incalcarea preceptelor
cuprinse innormele de drept constitutional; prevazand si sanctionand infractiuni de
serviciu sau inlegatura cu serviciul( abuz in serviciu, luare de mita, neglijenta in
serviciu) elsanctioneaza incalcari ale normelor de drept administrativ etc.Teza
caracterului sanctionator al dreptului penal este evident gresita si a fost criticatainca
de la formularea ei.Daca este adevarat ca raporturile patrimoniale sunt reglementate
de dreptul civil,raporturile de munca de dreptul muncii, raporturile de familie de
dreptul familiei si totasa cu celelalte ramuri de drept, iar pentru incalcari grave din
aceste ramuri de drept sunt prevazute in dreptul penal norme de sanctionare, cu
aceasta dreptul penal nu devineauxiliar, complementar acestor ramuri de drept,
deoarece faptele grave, incalcarile gravedin aceste domenii nu sunt prevazute in
normele de drept civil, de dreptul familiei etc. citot in dreptul penal care prin
prevederea acestora in normele sale contribuie la prevenirealor, iar in caz de incalcare,
la restabilirea ordinii incalcate prin aplicarea de sanctiunispecifice. Astfel, se
realizeaza functia normativa, rolul activ, creator al dreptului penal, seevidentiaza
caracterul autonom al acestuia.B.Caracterul de drept public
Prin reglementarile sale dreptul penal apartine dreptului public caci intotdeauna si
pretutindeni in apararea valorilor sociale a fost interesata societatea, statul ca
reprezentantal acesteia. Dreptul penal, reglementand relatiile de aparare sociala,
creeaza raporturi juridice intre stat( ca reprezentant al societatii si ca titular al functiei
de aparare sociala) pe de o parte, si persoanele fizice (iar in mod exceptional si
persoanele juridice) cadestinatari ai legii penale, pe de alta parte.Raporturile juridice
astfel create sunt raporturi de putere sau de autoritate, in cadrul si prin intermediul
carrora se realizeaza functia statala de aparare a valorilor socialeimpotriva
infractiunilor.La randul sau, actiunea penala, prin care se infaptuieste tragerea la
raspundere penala, judecarea si sanctionarea infractorului, iar apoi si executarea
sanctiunii aplicate, este oactiune public ace apartine societatii.Aceasta o exercita prin
intermediul statului, care actioneaza prin organele specializatesi in stricta
conformitate cu legea.C.Caracterul unitar al dreptului penalEste reliefat de unitatea
principiilor care strabat legislatia penala cu privire lainfractiune, raspunderea penala,
sanctiuni.Caracterul unitar al dreptului penal roman sedesprinde si din dispozitiile
art.362 cp care preva ca : “Dispozitiile din partea generala aacestui cod se aplica si
faptelor sanctionate penal prin legi speciale, afara de cazul candlegea dispune
altfel”.In doctrina penala romana actuala, caracterul unitar al dreptului penal este
unanim admis,acesta nefiind infirmat de imprejurarea ca normele penale se gasesc
grupate in parteagenerala, in partea speciala a codului penal ori in legi penale speciale
sau in legi nepenalecu dispozitiuni nepenale, caci principiile fundamentale ale
dreptului penal se regasesc incadrul fiecarei reglementari penale. Unitatea dreptului
penal nu este afectata chiar dacaunele norme penale au caracter aparte, cum sunt
normele penale care privesc aplicarealegii penale romane infractiunilor savarsite in
strainatate ori care asigura asistenta juridicainternationala in materie penala (drept
penal international ).

5. Scopul dreptului penal

Scopul dreptului penal este aratat chiar in art.1 al Codului penal, acesta consta
inapararea Romaniei, a suveranitatii, independentei si unitatii statului, a proprietatii
publice, a persoanelor si drepturilor acesteia, precum si a intregii ordini de rept
impotrivainfractiunilor. Se apara, deci, valorile cele mai importante care sunt
prevazute in normelede drept penal. Din cuprinsul acestui articol reiese ca legea
penala apara interesele tuturor membrilor societatii. Este subliniat, asadar rolul activ
al dreptului penal in apararea,consolidarea si dezvoltarea societatii romanesti.Lupta
impotriva infractionalitatii consta deci, in primul rind, in prevenirea acesteia,si ,apoi,
in combaterea ei.In normele dreptului penal se precizeaza care fapte de pericol social
sunt incriminate, pedepsele si masurile care se aplica in urma savarsirii lor si
conditiile in care are locraspunderea, aplicarea si executarea pedepselor si a celorlalte
masuri penale.

6. Definitia politicii penale


7. .Legatura dreptului penal cu celelalte ramuri de drept

Reglementând relaţii sociale privitoare la aceleaşi valori sociale, dreptul penal are
strânse legături cu alte ramuri de drept, ceea ce, pe de o parte, îi întăreşt eautonomia,
iar pe de altă parte, îi oferă posibilitatea realizării cu eficienţă a sarcinilor ce-i
revin.Dreptul penal are legături cu dreptul constituţional, deoarece dreptul
constituţional consacră, prin normele sale, care sunt valorile sociale a căror apărare
este garantată prin Constituţia României ; ocrotirea acestora fiind realizată şi cu
ajutorul normelor de drept penal. Între dreptul procesual penal şi dreptul penal există
o strânsa şi indisolubilă legătură. Dreptul penal nu ar fi eficient dacă nu ar exista o
procedură de urmărire penală, de judecată şi de executare a hotărârilor penale, în
raport cu faptele incriminate de legea penală ca şi instituţiile procesuale care îi sunt
puse la dispoziţie de către dreptul procesual penal, iar dreptul procesual penal ar fi
lipsitde obiect fără dispoziţiile de drept material.Prevăzând ca infracţiuni: furtul,
delapidarea, abuzul de încredere, distrugerea, şi aplicând sancţiuni celor ce comit
astfel de fapte, dreptul penal ocrote şte şi relaţiile de ordin patrimonial, relaţii
reglementate de dreptul civil .Dreptul penal are de asemenea legatură şi cudreptul
familiei.Prin norme dedrept penal sunt protejate relaţii privitoare la familie ( de
exemplu: infracţiunea de bigamie, abandon de familie, relele tratamente aplicate
minorului şi nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului).Legături strânse
are dreptul penal şi cu dreptul muncii şi securităţii sociale,dreptul administrativ,
dreptul execuţional penal, dreptul commercial.

8. Definitia stiintei dreptului penal

Ştiinţa dreptului penal este o ramură a ştiinţelor juridico-penale, carecuprinde sistemul


cunoştinţelor privitoare la fenomenele juridico-penale,exprimate în concepţiile,
teoriile, ideile, principiile destinate să explice
şi să fundamenteze necesitatea, scopul şi sarcinile dreptului penal, săstabilească
metodele de investigaţie a fenomenelor penale, să elaboreze mijloacele juridice de
prevenire şi combatere a fenomenului infracţional cu ajutorul dreptului penal.
Normele dreptului penal îşi găsesc o mai puternică fundamentare în mă sura în care
ele sunt explicate, argumentate şi motivate pe plan teoretic. Ştiinţa dreptului penal, ca
parte a sistemului de ştiinţe juridice, îşi are sediulîn tratate şi monografii, în cursuri
şi manuale universitare, în studii, articole şi comunicări ştiinţifice.

9. Principiile.fundamentale ale procesului penal

1.Principiul legalităţii

Acest principiu este consacrat în art. 2 Codul penal român, care face referire la
legalitatea incriminării şi se completează cu dispoziţia prevăzută în art. 11 referitoare
la principiul neretroactivităţii legii penale.
Principiul legalităţii în dreptul penal se poate caracteriza prin următoareletr
ăsături:
-este considerat in doctrina penală română ca unul dintre principiile fundamentale ale
dreptului penal;
- este un principiu de bazăal întregii activităţi de apărare socială împotriva
criminalităţii;
- face parte dintre principiile care exprimăideile fundamentale ale uneisocietăţi la un
moment istoric dat ;
- constituie o puternicăgaranţie juridicăa drepturilor şi libertăţilorcetăţeneşti;- face
parte dintre regulile care călăuzescşi str ăbat întregul drept penal ;
- face parte dintre orientările de bază care călăuzesc atât elaborarea, cât şi realizarea
normelor penale.
Principiul legalităţii în domeniul dreptului penal îmbracă două aspecte,şi anume:
 Un prim aspect se referă la legalitatea incriminării
 Legalitatea pedepsei şi a măsurilor

2. Principiul umanismului

Potrivit acestui principiu întreaga reglementare penală trebuie să pornească de la


interesele fundamentale ale omului. În centrul activităţii de apărare se află omul cu
drepturileşi libertăţile sale. La stabilirea condiţiilor r ăspunderii penaletrebuie sa se
ţină seama de condiţia umană, mijloacele de apărare socială trebuie săcorespundă
acestei condiţii, săservească la transformarea şi resocializarea individului infractor.
Executarea pedepsei nu trebuie săcauzeze suferinţe fiziceşi nici să înjosească persoana
condamnatului.

3. Egalitatea în faţa legii penale

Acest principiu nu are o reglementare explicită în normele dreptului penal,dar


egalitatea în faţa legii are o semnificaţie deosebită în condiţiile statului de drept, cu
consecinţe importante pe planul tuturor ramurilor de drept. Noua concepţie de
înfăptuire a justiţiei penale, în contradicţie cu practicile specifice dreptului totalitar,
exclude privilegiile, imunităţile sau inegalităţile detratament în aplicarea legii penale.
Toţi membrii societăţii se aflăîntr-o poziţie egală vizavi de prevederile legii penale,
atât în calitate de beneficiari ai ocrotirii juridico-penale, câtşi în calitate de destinatari
ai exigenţelor acestei legi.

4. Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale

Acest principiu este consacrat în art. 17 alin. 2 Cod penal , unde se prevede că
infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
5. Principiul caracterului personal al răspunderii penale

Potrivit acestui principiu, pot fi trase la r ăspundere penală numai persoanele care
au săvâr şit o infracţiune şi care sunt vinovate de aceasta, adică să existe„imputare
morala”, stabilităpe baza „examenului subiectiv”

6. Prevenirea faptelor prevăzute de legea penală

Acest principiu presupune că întreaga reglementare juridico-penală trebuie să


asigure prevenirea săvârşirii faptelor periculoase, acţionând atât prin convingerea lor
să se supună de bunăvoie legii, cât şi prin constrângere faţă de cei care se opun
prevederilor legii.

10. Izvoarele dreptului penal

2.1. Constitutia României


Un prim izvor al dreptului penal este legea fundamentală care prin normele sale
consacră valorile sociale cele mai importante ale statului nostru: suverani-tatea,
independenţa, unitateaşi indivizibilitatea sa, persoana umană cu drepturile şi libertăţile
sale, proprietatea privată şi publică, ordinea de drept, valori care sunt apărate
împotriva încălcărilor grave, prin norme de drept penal.
2.2. Tratatele şi convenţiile internationale
Tratateleşi convenţiile internaţionale constituie de asemenea izvoare aledreptului
penal, în măsura în care sunt ratificate de autorităţile competente aleţăriinoastre.În
literatura juridicăpenalăse face distincţie întretratatele şi conven ţ iileinterna ţ ionale
care constituie izvoare directeale dreptului penalşicele careconstituie izvoare
indirecte, mediate.
În prima categorie se includ acele tratate şi convenţii internaţionale ratificate de
România şi prin care statul român s-a angajat să incrimineze şi săsancţioneze anumite
fapte periculoase pentru întreaga umanitate.
În a doua categorie intră tratatele şi convenţiile internaţionale de asistenţă juridică
internaţională în materie penală şi cele privind protecţia drepturilor omului.
2.3 Legea penal ăca izvor principal al dreptului penal.
Legile penale pot fi clasificate dupămai multe criterii, şi anume: după sfera de
incidenţă sau domeniul de aplicare, după durata activităţii lor sau dupa caracterul
acestora. După sfera de incidenţă sau domeniul de aplicare, se face distincţie
întrelegea penală generală, legea penală specială, legea penală complinitoare şi legea
nepenală cu dispoziţii penale.
2.4 Ordonanţa de urgenţă, izvor de drept penal
În ce priveşte reglementarea în domeniul dreptului penal pe caleaordonanţelor
de urgenţă, nu numai realitatea ne pune in faţa unei asemenea situaţii, ci sunt şi opinii
exprimate in acest sens in literatura juridică potrivit cărora ordonanţele de urgenţă pot
constitui izvoare de drept penal.Ordonanţele de urgenţă pot constitui izvoare de drept
penal, dar utilizareaa cestei proceduri de legiferare este justificată doar in situaţii cu
adevărat excepţionale, care justificăo intervenţie de urgenţă din partea puterii
executive.
Sunt acele acte normative prin care sunt incriminate ca infractiuni faptele
periculoase pentru valorile sociale.
a) Principalul izvor al dreptului penal il reprezinta CODUL PENAL (CP), cod
ce este impartit in doua parti:
- partea generala
- partea speciala

Partea generala este formata din urmatoarele titluri:


- Legea penala si limitele ei de aplicare
- Infractiunea
- Pedepsele
- Inlocuirea raspunderii penale
- Minoritatea
- Masurile de siguranta
- Cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii
- Intelesul unor termeni sau expresii in legea penala
b) Constitutia Romaniei in care se regasesc principiile generale privind obiectul
ocrotirii penale si egalitatea persoanelor in procesul penal. Ori de cate ori o
dispozitie
dintr-o lege penala este contrara Constitutiei acea dispozitie va fi declarata
neconstitutionala si va fi abrogata sau modificata.
c) Legi penale complinitoare - sunt acele legi care cuprind dispozitii menite sa
completeze reglementarile penale. (exemple: legea privind executarea
pedepselor,
legea privind gratierea si procedura acordarii acesteia, legea privind cooperarea
judiciara internationala in materie penala.)
d) Legi nepenale dar cu dispozitiuni penale – sunt acele legi care reglementeaza
desfasurarea unor activitati (exemple: legea privind exercitare profesiei de
medic
legea fondului funciar) si care au in cuprinsul lor diferite incriminari penale
pentru
situatiile in care in domeniul respectiv este incalcata o norma penala.
e) Tratate si conventii internationale – aceasta categorie de izvoare se subdivide
in:
1 - tratate si conventii internationale prin care statul roman se obliga sa
participe
la reprimarea principalelor forme de criminalitate internationala grava.
2 - tratate si conventii internationale privind asistenta judiciara internationala in
materie penala.
3 - tratatele internationale privind drepturile omului.
Tratatele prin care statul roman s-a angajat sa incrimineze prin legi interne
formele de criminalitate internationala constituie izvor indirect al dreptului
penal.
Legea romana prin care acea infractiune a fost incriminata constituie
izvorul direct al dreptului penal.
Celelelte tratate si conventii internationale sunt considerate izvoare directe ale
dreptului penal cu atit mai mult cu cat exista prevederi legale clare potrivit
carora daca exista o contradictie intre reglementarile interne si conventiile
internationale privitoare la drepturile omului au prioritate acestea din urma.

11. Raporturi juridice penale

RAPORTURILE JURIDICE PENALE


- sunt acele raporturi care se nasc intre stat si destinatarii legii penale. Intodeauna
statul apare ca subiect dominanat in structura raporturilor juridice penale.
- obiectul acestor raporturi il constituie conduita ce trebuie realizata de catre
destinatarii legii penale
- continutul raporturilor reprezinta drepturile si obligatiile pe care le au subiectii
acestor raporturi respectiv dreptul statului de a impune ca destinatarii legii penale sa
aibe o anumita conduita (in cazul raporturilor de conformare) si de a asigura tragerea
la raspundere penala a celor ce au savarsit infractiuni (in cazul raporturilor de conflict
) si corelativ obligatia destinatarilor legii penale de a se conforma dispozitiilor legale
(in cazul raporturilor de conformare) si de a suporta consecintele juridice ale
savarsirii infractiunii (in cazul raporturilor de conflict).
Raporturile juridice penale intra in vigoare:
- la momentul la care intra in vigoare legea penala
- la momentul la care persoana fizica implineste 14 ani
- la momentul la care persoana dobandeste calitatea ceruta de lege pentru a putea
fi subiect activ al infractiunii (dobandirea calitatii de functionar, de militar etc.)
Raporturile de conflict intra in vigoare in momentul savarsirii infractiunii
Raporturile juridice penale inceteaza:
- la momentul abrogarii sau iesirii din vigoare a legii penale
- in situatia in care intervine o cauza care inlatura raspunderea penala
- savarsirea faptei interzise-dand nastere raportului juridic de conflict
- in situatia in care persoana pierde calitatea ceruta de lege pentru a putea fi
subiect activ al infractiunii
- dupa executarea sanctiunii penale aplicata de instanta de judecata

12. Legea penala definitie si clasificare

Conceptul de lege penala este examinat in doctrina penala in doua sensuri: intr-
un senslarg , de regula , sau norma de drept penal, sens pe care il are in vedere
legiuitorul prindispozitiile art.141 c.p.. In alt sens ( restrans) conceptual de lege
penala, desemneazaactul normativ emis de parlament, dupa o procedura speciala si
care contine norme dedrept penal(art. 74 din Constitutie).

1.Dupa rolul pe care il au in reglementarea relatiilor de aparare sociala, legile


penalese clasifica in : - legi penale generale si-legi penale speciale.
2.Dupa durata in timp legile penale pot fi cu:-durata nedeterminata ( permanente ),
cum sunt marea majoritate, sunt celeobisnuite;- cu durata predeterminata( temporare);
au cuprinse in continutul lor si o dispozitiecare limiteaza in timp aplicarea ei, pana la
o data calenderistica , ori pana la dataincetarii starii care a determinat adoptarea
acesteia.Interesul distinctiei: legea penala temporara se aplica si dupa iesirea ei din
vigoare,dar faptelor savarsite cat timp era in vigoare( va ultraactiva).
3. Dupa natura necesitatii care a impus adoptarea legilor acestea pot fi:- legi penale
ordinare sau obisnuite. Acestea sunt legile penale adoptate in situatiinormale,
obisnuite de evolutie a societatii;- legi penale extraordinare sau exceptionale care sunt
adoptate in situatii deexceptie, determinate de apararea corespunzatoare a valorilor
sociale( calamitati naturale,stare de razboi). Interesul distinctiei consta in faptul ca
legile penale extraordinare derogade la legile ordinare.

13. Interpretarea legii penale si metodele de interpretare ale legii penale

Interpretarea legii penale este o operatiune logico-rationalace se efectueaza cu


ocaziaaplicarii normei de drept si are drept scop aflarea vointei legiuitoruuli
exprimata in acestenoeme cu privire la cazul concret. In cazul legii penale
interpretarea are ca scop aflarea vointei legiuitorului exprimata in dispozitiile penale
pentru a stabili daca acestea suntaplicabile cazului concret.Interpretarea este necesara
pentru ca normele se refera la fapte tipice si trebuieaplicate unor fapte concrete care
sunt variate. Unele texte de lege nu sunt sufficient declare , situatie ce poate rezulta
din folosirea unor termini sau expresii cu intelesurimultiple.

Dupa metodele folosite interpretarea poate fi: literala sau gramaticala – care constain
aflarea intelesului normei de drept penal cu ajutorul cuvintelor prin care a
fostexprimata. Se analizeaza textul normei din punct de vedere etimologic, sintactic
sistilistic.Interpretarea rationala sau logica – consta in folosirea procedeelor logice
arationamentelor, pentru a afla vointa legiuitorului. Interpretarea logica apare ca o
desavarsire a celorlalte metode.Interpretarea istorica – consta in aflarea intelesului
normei penale prin studiereaconditiilor de ordin politic, economic, social, juridic in
care a fost adoptata legea.
Interpretarea sistematica este o varianta a metodei rational sau logice si consta
inaflarea vointei exprimata in norma pornind de la corelatia normei cu alte norme
dinaceeasi lege sau alte acte normative din cadrul sistemului de drept.Interpretarea
legii prin analogie – consta in cautarea intelesului unei norme penale cu ajutorul alteia
care pervade un caz asemanator si care este mai clara.

14. Aplicarea legii penale in spatiu

Curs radu marius

15. Principiile .aplicarii legii penale in spatiu

Curs radu marius

16. forme ale cooperarii international in lupta contra criminalitatii

COOPERAREA JUDICIARA INTERNATIONALA (radu marius)


17. aplicarea legii penale in timp

Referat.doc

18. pr.aplicarii legii penale in timp

Fererat.doc

19. aplicarea legii penale in situatii tranzitorii

Referat radu marius pag. 17

20 infractiunea .def