5.5.

Alte tipuri de asigurări

ASIGURAREA AGRICOLĂ ȘI DE ANIMALE

Asigurarea agricolă reprezintă o formă de asigurare prin care
este acoperită o gamă largă de riscuri, a căror producere ar putea
determina pagube materiale legate de culturile agricole, culturile de
legume, rodul viilor și pomilor.
Culturile agricole sunt expuse unor riscuri climatice care nu pot fi
anticipate ori controlate, de natură să le afecteze major și să genereze
pierderi semnificative pentru asigurați. Ele sunt investiții ce trebuie
protejate financiar. Activitățile zootehnice sunt supuse unor riscuri
deosebite, principala lor resursă fiind animalele vii, cum ar fi: bovinele și
bubalinele, cabalinele și catârii, ovinele și caprinele, porcinele etc.
Obiectul asigurării în cazul asigurărilor agricole este reprezentat
de culturile de cereale, leguminoase și plante oleaginoase.
Riscuri asigurate în cazul asigurărilor agricole sunt:
 Riscuri generale: incendiu, ploi torențiale, furtună cu viteză a
vântului, grindină, alunecare/ prăbușire/ surpare de teren,
îngheț timpuriu de toamnă, îngheț târziu de primăvară.
 Riscuri specifice, acceptate specific și cu acceptul
reasiguratorilor, prin derogare de la condițiile de asigurare pe
bază de specificități și cotații (prime) de asigurare
suplimentare.
Principalele excluderi în cazul asigurărilor agricole sunt:
inundația și seceta, temperaturile, sub valoarea de zero grade Celsius,
înregistrate în intervalul 1 noiembrie – 20 aprilie, întârzierea
recoltatului, față de perioada optimă a fiecărei culturi; vânt puternic cu
viteza mai mare de 80 km/oră, stratul gros de zăpadă care conduce la

1
fenomenul de ASFixie a culturilor, ploile abundente și de durată (peste
30 litri / 24 ore, pentru o perioadă de minim 2 zile consecutive).

Asigurarea animalelor reprezintă o formă de asigurare prin care

se pot asigura animalele, aparținând persoanelor fizice și juridice,
animalele primite în folosință de persoanele juridice și care aparțin altor
persoane juridice, precum și animalele primite spre creștere sau îngrășare
de persoane fizice și juridice, pe bază de contracte încheiate cu persoane
juridice.
Obiectul asigurării în cazul asigurărilor de animale îl reprezintă
animalele pentru care asiguratul (persoană juridică) are un interes
patrimonial în calitate de proprietar, administrator, custode sau alte
calități dovedite cu acte. În asigurare pot fi cuprinse animale grupate pe
categorii, în funcție de specie, rasă și performanței productive (clase de
calitate), grupe de vârstă sau condiții de exploatare.
Riscurile asigurate în cazul asigurărilor de animale pot fi riscuri
generale care pot conduce la accidentarea sau moartea animalelor, cum
ar fi grindina, furtuna sau furtul sau riscuri de accidente cum ar fi
intoxicația subită cu ierburi sau atacul animalelor sălbatice, precum și
boli.
Principalele excluderi în cazul asigurărilor de animale sunt:
moartea animalelor de bătrânețe, moartea animalelor ca urmare a unor
tratamente empirice, evenimente datorate furajării necorespunzătoare;
îmbarcarea/ debarcarea și transportul animalelor, cu orice mijloace de
transport, boli infecto-contagioase sau parazitare.
Suma asigurată. Suma asigurată în asigurarea culturilor
reprezintă nivelul cheltuielilor tehnologice directe de producţie sau la
valoarea producţiei.

2
 Pentru asigurarea animalelor, suma asigurată este dată de valori
declarate de asigurat și agreate de asigurător și poate fi:
 globală (include tot efectivul),
 diferențiată (cu sume egale/ cap de animal, în cazul unui
efectiv variat, cu animale de valori diferite),
 specifică, în cazul unor valori individuale.
În cazul asigurărilor agricole, contractul de asigurare se încheie
cu aplicarea unor franșize deductibile per eveniment, stabilite ca procent
din suma asigurată, se scade din cuantumul despăgubirii, se aplică pentru
fiecare suprafață (bloc fizic, parcelă, solă) sau se aplică pentru fiecare
eveniment produs.
Prima de asigurare se stabilește în funcție de factori cum ar fi:
sensibilitatea culturii la factorii de risc asigurați, frecvența manifestării
factorilor de risc, localizarea culturilor asigurabile pe județe, mărimea
sumei asigurate, care reprezintă nivelul cheltuielilor tehnologice directe
de producție, nivelul cheltuielilor tehnologice directe de producție sau
valoarea producției.
Perioada de asigurare pentru culturi este sezonul agricol
corespunzător ciclului de vegetație caracteristic fiecărui soi de cultură
cultivată.

ASIGURAREA DE AVIAȚIE
Se adresează, în principal, liniilor aeriene, aeroporturilor,
operatorilor aerieni care efectuează operațiuni de lucru aerian sau de
aviație generala (conform Codului aerian), fabricanților de aeronave sau

3
de componente de aeronavă, aerocluburilor, unităților militare de aviație
și persoanelor fizice/ juridice care dețin aeronave pentru transport privat.
Principalele tipuri de asigurări de aviație sunt:
 Asigurarea aeronavei pentru pierdere totală,
 Asigurarea de răspundere față de terți, inclusiv sau exclusiv
pentru pasageri, mărfuri și poștă,
 Asigurarea de răspundere față de pasageri, mărfuri și poștă,
 Asigurarea aeronavei pentru riscul de război,
 Asigurarea de accidente persoane,
 Avarii la motorul aeronavei,
 Asigurarea de răspundere a aeroportului, companiilor de
aprovizionare cu combustibil și trafic aerian.
Riscurile acoperite în asigurarea de aviație sunt:
 riscurile pentru pierderea sau avarierea accidentală a aeronavei;
 riscurile de răspundere pentru deces, vătămare corporală, pagube
materiale produse terților (alții decât pasagerii);
 riscul de răspundere pentru deces, vătămare corporală, pagube
materiale produse pasagerilor;
 asigurarea mărfii;
 riscuri de accidente care pot afecta echipajul aeronavei și
pasagerii;
 riscul de răspundere a producătorului sau reparatorului aeronavei,
ce rezultă din proiectarea sau producerea defectuoasă a aeronavei,
 riscul de pierdere a licenței pentru personalul aeronavei.
O poliță completă cuprinde acoperirea aeronavei însăși (corpul
aeronavei) și răspunderea față de terți.
Obiectul asigurării. Sunt asigurate navele aeriene aparținând
companiilor aeriene de transport și asociațiilor sportive, pentru pierderea
sau avarierea aeronavei, răspunderea față de pasageri și pentru bagajele

4
acestora, precum și pentru mărfurile transportate, răspunderea civilă
legală față de terți.
Excluderi. La asigurarea aeronavelor nu sunt acoperite situații,
cum ar fi: pierderea suferită ca urmare a folosirii pistelor și a
terenurilor de aterizare neautorizate, cu excepția cazurilor de forță
majoră; pierderile provocate de transportul de pasageri și mărfuri peste
numărul de locuri și greutatea admisă de capacitatea de transport a
aeronavei; pierderile provocate de acțiunea intenționată sau de culpă
gravă a asiguratului sau a reprezentanților săi; pierderea suferită ca
urmare a folosirii aeronavei în alt scop decât transportul de pasageri și
de mărfuri.
Franșiza este în general diferențiată. De regulă, ea reprezintă un
procent din valoarea aeronavei noi și se aplică fiecărei daune produse în
timpul zborului sau evoluției la sol, procentul respectiv fiind mai scăzut
dacă dauna apare pe durata în care aeronava este garată. Franșizele sunt
mai mari pentru aeronavele vechi și elicoptere.
Suma asigurată. Aeronavele se asigură la sumele declarate de
asigurat și agreate de asigurator și care nu trebuie să depășească valoarea
de înlocuire a aeronavei la data încheierii asigurării. Răspunderile se
asigură la sumele declarate de asigurat pentru pasageri, bagaje și pentru
mărfurile transportate, precum și pentru terți, în limitele prevăzute de
legislația din România, în convențiile internaționale la care România este
parte sau în acordurile încheiate de asigurat cu partenerii externi.
Despăgubirile. În caz de pierdere fizică directă sau de dispariție,
asiguratul este despăgubit cu suma asigurată, iar dacă aeronava poate fi
reparată, despăgubirea este reprezentată de costul reparațiilor necesare,
din care se scade valoarea reperelor ce se mai pot întrebuința sau
valorifica.
Perioada asigurată. Asigurarea aeronavelor se poate încheia fie
pentru o perioadă de timp, fie pentru o călătorie determinată.

5
ASIGURĂRI CARGO
Este forma de asigurare prin care se asigură bunurile care fac
obiectul transportului terestru, maritim, fluvial și aerian (CARGO).
Asigurarea tip CARGO cuprinde bunurile care fac obiectul transportului
intern si internațional și se încheie pentru valoarea bunurilor respective,
inclusiv cheltuielile de transport, vamale și alte cheltuieli.
Acest tip de asigurare vizează despăgubirea daunelor produse ca
urmare directă a riscurilor întâmplătoare ale transportului și se incheie cu
proprietarul mărfurilor transportate (nu cu transportatorul, care are
răspundere CMR).
Polița de asigurare CARGO poate fi încheiată:
- pentru un singur transport - poliță CARGO
- pentru toate transporturile efectuate într-o perioadă de
timp - poliță CARGO abonament.
În practica internațională, se aplică condițiile de asigurare A, B și
C, care se diferențiază prin riscurile acoperite:
 Condiția A are cea mai largă sferă de cuprindere, oferindu-se
protecție pentru toate riscurile de pierdere și avarie a bunului
asigurat, cu excepția unor grupe de riscuri prezentate separat.
 Condiția B acoperă pierderea și avaria la bunul asigurat
cauzate de anumite riscuri cum ar fi: eșuarea, scufundarea sau
răsturnarea navei/ambarcațiunii sau coliziunea sau contactul
navei, ambarcațiunii sau mijlocului de transport cu un obiect
exterior, altul decât apa;

6
  Condiția C este cea mai puțin cuprinzătoare în raport cu A și
B, acoperă pierderea și avaria la bunul asigurat cauzate de un
număr mai redus de riscuri.
Pe lângă asigurarea impusă de una din condițiile A, B sau C,
contractul de asigurare tip CARGO poate să mai prevadă suplimentar
următoarele condiții: „riscuri de război” și „riscuri de greve”.
Excluderile se găsesc la toate cele trei condiții și sunt grupate în
trei categorii: pierderea, avaria și cheltuiala rezultând din sau provocate
de comportarea necorespunzătoare voită a asiguratului; scurgerea
ordinară - pierderea uzuală în greutate sau volum, uzura normală a
bunului asigurat; ambalarea și pregătirea insuficientă sau
necorespunzătoare a bunului asigurat sau viciu propriu sau natura
bunului asigurat.
Suma asigurată este valoarea declarată a mărfurilor înscrisă în
poliță pentru un singur transport și reprezintă limita maximă a
despăgubirii ce se poate acorda în caz de daună. Suma asigurată maximă
pe transport înscrisă în polița abonament este valoarea maximă estimată
pe un transport.
Prima de asigurare este cotația de primă aplicabilă la suma
asigurată sau valoarea traficului de marfă (polița abonament).

ASIGURĂRI MARITIME ȘI DE TRANSPORT

Există o diferențiere a persoanelor interesate în proprietatea
asupra mărfurilor și navelor și, deci, există două forme de asigurare în
funcție de acest interes:
- asigurarea navelor (CASCO sau HULL) se referă la
asigurarea navelor și a încărcăturii acestora; prin navă se
înțelege orice tip de vapoare, corăbii, iahturi, nave petroliere ;

7
 - asigurarea de răspundere a armatorilor navei (P&I)
acoperă inclusiv răspunderea pentru marfa transportată.
Asigurarea navelor oferă protecție armatorilor.
Navele reprezintă obiectul asigurării maritime în timpul
călătoriei, în perioada de construcție, reparație sau staționarea în port.
Polița de asigurare maritimă se clasifică după mai multe criterii:
În funcție de interesul asigurabil (de exemplu, se asigură
doar suma plătită pentru transportul mărfurilor, tariful
sau chiria pentru nava sau se asigură nava și
echipamentele);
 În funcție de durată (de exemplu, anumite polițe sunt
valabile pe o anumită călătorie din portul de expediere, în
portul de destinație).
Suma asigurată reprezintă limita răspunderii asiguratorului, ea
neputând depăși valoarea daunelor ce pot fi suportate de asigurat.
Dimensiunea maximă are legătură cu valoarea asigurabilă. Valoarea
asigurabilă se determină pe baza reglementărilor diferitelor țări/ pe baza
uzanțelor în materie.
Prima de asigurare se stabilește pe baza unor calcule actuariale
care țin seama de o serie de factori generali și specifici fiecărui tip de
protecție, printre care tipul și dimensiunea riscurilor, frecvența producerii
lor, condiția de asigurare, natura mărfii și felul ambalajului, voiajul și
nava care îl efectuează, statistica pierderilor anterior încheierii asigurării
(istoricul daunelor), zona geografică pentru care se oferă protecție etc.
Asigurarea maritimă presupune, pe lângă asigurarea navei,
mărfurilor, navlului, persoanelor aflate la bordul navei și asigurarea
răspunderii pe care nava o are față de cei cărora le poate provoca pierderi
materiale sau suferințe.

8
 În mod tradițional, asigurătorii implicați în asigurarea maritimă
oferă asigurări pe bază de contract (poliță) de asigurare pentru navă,
marfă, avarie comună etc, în timp ce răspunderile se asigură printr-o
formă specifică pe bază de reciprocitate (P&I).
În asigurarea maritimă există două forme distincte de protecție
împotriva riscurilor:
 asigurarea de tip contractual, care are la bază contractul încheiat
între asigurător și asigurat;
 asigurarea de tip mutual sau reciprocă, prin care asigurații
contribuie prin cotizații la un fond comun administrat de o
asociație mutuală, numită pe scurt Club P&I (asociatie non-profit
a armatorilor). Acest club este destinat acoperirii daunelor
suferite de membrii asociației respective, fie că sunt determinate
de răspundere civilă, fie că sunt rezultate din exploatarea navei.
ASIGURAREA DE RISC FINANCIAR
Permite unei companii să minimizeze riscul de neplată a
facturilor către clienții săi, prin colectarea și analiza informațiilor despre
aceștia, să recupereze debite sau să primească despăgubiri în cazul în
care debitorii nu își mai plătesc datoriile.
Sunt implicate trei părți: asiguratul (creditor), cumpărătorul
(debitor) și asigurătorul (garant), iar răspunderea privind rambursarea
creditului revine debitorului.
Răspunderea asigurătorului (în calitatea de garant) este în plan
secund, acesta devenind răspunzător numai dacă primul nu-și
îndeplinește obligația de plată.
Asigurarea de risc financiar cuprinde trei clase de risc:

9
 1. Asigurarea de credite are în vedere: creditele interne, creditele
de export, ratele de credit, ratele de leasing, creditele de
investiții;
2. Asigurarea de garanție (cauțiune/ fidelitate);
3. Asigurarea de pierderi financiare.

Asigurarea de credite se poate clasifica în:

 Asigurarea creditului comercial - acoperă dauna pe care o
suportă vânzătorul unei mărfi dacă cumpărătorul nu achită
parțial sau total suma facturată;
 Asigurarea creditului de export acoperă dauna pe care o
suportă furnizorul în activitatea de comerț exterior din
aceleași cauze ca cele enumerate anterior;
 Asigurarea creditului de cumpărare cu plata în rate sau leasing
acoperă pierderea pe care o suportă dealerul sau instituția
finanțatoare ca rezultat al neplății ratelor datorate de către
cumpărător.

Asigurarea de garanție (cauțiune/ fidelitate)

Termenul de cauțiune/ garanție definește un contract prin care o
persoană numită fidejusor se obligă față de creditorul altei persoane să
execute obligația celui pentru care garantează, dacă acesta nu o execută.
Asiguratul poate fi orice agent economic care:
 în contractele de creditare bancară încheiate are calitatea
de debitor, calitate care îl obligă la plata unor anumite
sume de bani către creditor, la o anumită scadență;

10
  în contractele comerciale de lucrari, livrare de bunuri sau
prestare de servicii încheiate este parte cu drepturi și
obligații printre care și constituirea de garanții privind
îndeplinirea obligațiilor contractuale.
Obiectul asigurării îl constituie:
 fie obligația asiguratului-debitor de a plăti o sumă de bani
la scadență, conform prevederilor contractului de credit,
dacă acesta se află în imposibilitate temporară de plată;
 fie obligatia asiguratului (executant/ furnizor/ prestator) de
a-și îndeplini obligațiile asumate prin contractul
comercial.
Asigurătorul acţionează în calitate de garant, angajându-se faţă de
beneficiarul garanţiei, în limita sumei asigurate și în schimbul primei de
asigurare plătite de asigurat, să acopere pierderile înregistrate de
beneficiar ca urmare a producerii evenimentelor asigurate în perioada
asigurată, sub rezerva recuperării de la asigurat a sumelor plătite în locul
acestuia în baza unei acțiuni subrogatorii.
Asigurarea acoperă fie riscul neachitării de către asigurat a
sumelor de plată scadente la creditele bancare, fie riscul neexecutarii sau
executarii necorespunzatoare a obligaţiilor stipulate în contractele
comerciale incheiate, din cauza lipsei temporare de disponibilități în
cont, asigurătorul achitând creditorului/beneficiarului sumele datorate de
asigurat.
Asigurările de garanții se pot împărți în două tipuri principale:
 asigurările de cauțiune;

11
  asigurările de fidelitate (asigurări ale daunelor de
încredere).
Dintre asigurările de garanție (cauțiune) cele mai des întâlnite
forme în practică sunt: garanții pentru participări la licitații, garanții de
restituire a sumelor plătite cu titlu de avans, garanții de bună execuție a
lucrărilor ori serviciilor stipulate în contract.
Sectorul în care sunt solicitate cel mai mult aceste asigurări este
sectorul de construcții, în care beneficiarul lucrării este acoperit în cazul
în care antreprenorii nu își îndeplinesc obligațiile asumate prin contract,
ori le îndeplinesc într-un mod defectuos.
Prin asigurarea de fidelitate, asigurătorul oferă protecție unei
companii, în calitate de asigurat împotriva unor prejudicii aduse activelor
sale, ca urmare a actelor necinstite sau frauduloase ale personalului.

12