Popoare şi civilizaţiile antice

În perioada antică atît în Orient, cît şi în Europa au existat diferite etnii. Din punct de vedere
lingvistic multitudinea popoarelor din această epocă constituie trei grupuri distincte: popoare
mediteraneene, popoare de origine semită, popoare indo-europene.
Popoarele mediteraneene vorbeau limbi neînrudite între ele şi erau deja formate la momentul
constituirii civilizaţiei. Se presupune că ele sînt descendente ale populaţiilor neolitice care şi-au
perfecţionat tehnicile şi şi-au diferenţiat graiurile evoluînd separat. Ele sînt adesea numite „populaţii
mediteraneene vechi”, deoarece se întîlnesc în regiunea Mediteranei – cretanii, egiptenii, sumerienii.
Egiptenii sînt incluşi de savanţi în grupa de popoare hamite, din care fac parte populaţiile berbere din
Africa de Nord. Investigaţiile au demonstrat că cea mai veche populaţie sedentară apare în valea
Nilului la sfîrşitul mileniului al VI-lea î.Hr. acestea erau triburile din Sahara, deşertul Libiei şi
regiunile Etiopiei de astăzi, care fiind atrase de cîmpurile roditoare din văile Nilului s-au stabilit pe
teritoriul viitorului Egipt. De notat că există şi teorii privind originea nordică, euro-asiatică, a
egiptenilor. Izolarea văilor Nilului de la est şi vest de pustiu a favorizat contopirea grupurilor etnice
şi formarea treptată a poporului egiptean. Nu există o părere unanimă în mediul ştiinţific privind
originea limbii egiptene. De exemplu, unii cercetătorii nu exclud existenţa unor asemănări dintre limba
egiptenilor şi limbile indo-europene. Originea, precum şi baştina sumerienilor, fondatorii civilizaţiei
mesopotamiene, nu este cunoascută. Mulţi savanţi consideră că ar fi venit din sud, din insulele
Golfului Persic. Există şi teorii privind originea nordică, euro-asiatică, a sumerienilor. Limba lor
include trei componente de bază: protosumeriană, autohtonă şi a treia – necunoscută. Aşadar,
sumerienii s-au format în urma contopirii mai multor etnii, proces produs într-o perioadă îndepărtată.
Populaţiile semite sînt originare din deşerturile Arabiei. Acolo, timp de secole, semiţii au
dus o viaţă nomadă, păstorească, aflîndu-se într-o permanentă mişcare împreună cu turmele lor. Ei
au fost atraşi tot mai mult de bogatele pămînturi ale Semilunii fertile şi, infiltrîndu-se progresiv în
teritoriul cuprins între Palestina şi Golful Persic, încep să devină sedentari, stabilindu-se cu traiul în
Mesopotamia şi Siria la sfîrşitul mileniului al IV-lea şi pe parcursul mileniului al III-lea î.Hr. în
partea de nord a Mesopotamiei, începînd cu sfîrşitul mileniului al IV-lea î.Hr., trăiau triburile
semitice de păstori. Limba lor se numea akkadiană. Ea avea cîteva dialecte: în Mesopotamia de Sud
era răspîndit dialectul babilonian, iar la nord, în partea centrală a văii Tigrului – dialectul asirian.
Timp de cîteva secoel semiţii au coexistat cu sumerienii, iar apoi au înaintat spre sud şi la sfîrşitul
mileniului al III-lea î.Hr. au ocupat întreaga Mesopotamie. Ca urmare, limba akkadiană a luat treptat
locul limbii sumeriene.
La sfîrşitul mileniului al III-lea î.Hr. în Mesopotamia au pătruns triburile semite vestice de păstori,
numite amoriţi, iar în a doua jumătate a mileniului al II-lea î.Hr. din Arabia de Nord pătrund în stepa
Siriei şi apoi în Mesopotamia de Nord un mare grup de triburi ale arameilor.
Popoarele indo-europene. În Europa numeroase popoare vorbesc limbi indo-europeneindo-
europene. Savanţii nu sînt de aceeaşi părere cu privire la spaţiul geografic în care a existat
comunitatea indo-europeană şi de unde au pornit cei mai vechi indo-europeni pentru a popula vastul
areal de la Atlantic pînă în Peninsula Hindustan. Potrivit unei ipoteze, cele mai vechi limbi indo-
europene s-au constituit mai bine de 5000 de ani în urmă, datorită populaţiilor care vorbeau diferite
dialecte, şi a migraţiilor care le-au dus uneori la mari depărtări de vatra comună.