CURS 10

CALCULUL CIRCULAŢIEI DE CURENŢI ÎN RE

Pentru a cunoaşte complet starea unui sistem/reţele este necesară cunoaşterea valorilor
mărimilor electrice - tensiuni, curenţi, puteri – în toate laturile şi nodurile sistemului,
Pentru rezolvarea acestei probleme este necesară determinarea relaţiilor de legătură
dintre mărimile electrice specifice laturilor şi mărimile electrice specifice unor sisteme de
coordonate la nivel de sistem: ex. noduri, circuite, secţionări. Matricele care caracterizează
sistemul faţă de aceste sisteme de coordonate se numesc matrice de sistem.
Ecuaţiile de material şi ecuaţiile topologice ale unui sistem/RE formează un sistem
complet de ecuaţii, din care se pot determina mărimile de stare când sunt cunoscute
caracteristicile de material. Dacă sistemul/reţeaua este compus din elemente liniare, relaţiile
dintre mărimile electrice sub formă de curenţi sunt liniare, iar cele sub formă de puteri sunt
neliniare.
Rezolvarea sistemului de ecuaţii se poate face aplicând una dintre metodele directe
(metoda tensiunilor în noduri, metoda curenţilor ciclici, metoda perechilor de noduri) sau
iterative (Gauss-Seidel, Newton-Raphson etc.)

Metoda tensiunilor în noduri

Date de intrare
- curenţi în noduri
- t.e.m. pe laturi
- configuraţia sistem/RE
- parametri componente

Date de ieşire
- curenţi pe laturi
- tensiuni în noduri

Conform ecuaţiilor de funcţionare ale RE

[U n ] = [Yn ] −1[I n ] − [Yn ] −1[ A][Yl ][E l ] (1)

Moduri de reprezentare a sistemului în metoda tensiunilor nodale

În funcţie de mărimile care se cunosc, de mărimile şi nodurile ce urmează a fi

determinate şi de complexitatea calculului acelaşi sistem se poate reprezenta în mai multe
moduri: cu curenţi în noduri (2) sau cu tensiuni pe laturi (3).
[U n ] = [Yn ]−1[I n ] (2)
[ U n ] = −[Yn ] −1[ A][Yl ][E l ] (3)

Puteri active şi reactive la bornele sistemelor complexe

Conform relaţiei (2), curentul injectat în sistem, la bornele acestuia se exprimă:

 [I n ] = [Yn ][U n ] (4)
respectiv la o bornă oarecare i:
I i = ∑ Y ik U k (5)
k
Puterea aparentă injectată în sistem pe la bornele i va fi egală cu:
 
S i = U i I *i = U i  ∑ Y *ik U *k  = ∑ U i Y *ik U *k (6)
 
 k  k
U i = U i e jδ i ;U k = U k e jδ k ; Y ik = Yik e jθ ik
⇒ S i = ∑ Yik U iU k cos(δ i − δ k − θ ik ) + j ∑ Yik U iU k sin(δ i − δ k − θ ik ) = Pi + jQi (7)
k k

Metode directe de rezolvare a calculului circulaţiei de curenţi în RE – metoda

eliminărilor Gauss

Se consideră un sistem/RE cu n noduri:

Y 11U 1 + Y 12 U 2 + K + Y 1n U n = I 1 (8.1)

M M
Y U + Y U + K + Y U = I (8.n)
 n1 1 n2 2 nn n n

Eliminarea Gauss constă în reducerea sistemului de n ecuaţii cu n necunoscute, la un

sistem cu n-1 ecuaţii cu n-1 necunoscute ş.a.m.d. Din ecuaţia finală rezultă o valoare pentru
necunoscuta corespunzătoare, care este înlocuită înapoi în setul de ecuaţii redus pentru
determinarea celorlalte necunoscute (eliminare inversă).
Eliminarea directă începe cu selectarea unei ecuaţii şi eliminarea unei necunoscute al
cărei coeficient se numeşte pivot.

Pas 1:
• ec. (8.1); pivot Y 11 ⇒

Y Y 1
U 1 + 12 U 2 + K + 1n U n = I (9)
Y 11 Y 11 Y 11 1

• (9) × Y 21 , Y 31 ,K, Y n1 şi se scade rezultatul respectiv din (8.2), K , (8.n ); ⇒

 Y 21 ⋅ Y 12   Y ⋅Y   Y ⋅Y  Y
 Y 22 −  ⋅ U 2 +  Y 23 − 21 13  ⋅ U 3 + K +  Y 2n − 21 1n  ⋅ U n = I 2 − 21 ⋅ I 1
 Y 11  
 Y 11  
 Y 11  Y 11

M

 Y − Y n1 ⋅ Y 12  ⋅ U +  Y − Y n1 ⋅ Y 13  ⋅ U + K +  Y − Y n1 ⋅ Y 1n  ⋅ U = I − Y n1 ⋅ I
 n 2 Y 11  2  n3 Y 11  3  nn
 Y 11  n 4
Y 11 1

(10)
  Y 12 Y 1
V 1 + U 2 + K + 1n U n = I
 Y 11 Y 11 Y 11 1 (11.1)

sau: M M
 (1) (1) (1) (11.n )
Y n 2 U 2 + K + Y nn U n = I n

unde:
 (1) Y j1 ⋅ Y 1k
Y jk = Y jk − j, k ≠ 1
 Y 11

 I (1) = I − Y j1 ⋅ I
 j j
Y 11
1

j ≠1

Ecuaţiile (11.2)K (11.n ) pot fi rezolvate pentru U 2 KU n . Coeficienţii formează o

matrice redusă (n − 1) × (n − 1) care poate fi interpretată ca reprezentând o reţea echivalentă cu
nodul 1 absent. U 2 KU n au aceleaşi valori ca în sistemul iniţial, iar injecţia de sarcină în
(1)
nodul 1 este luată în considerare prin I j .

Pas 2:
• se elimină variabila U 2 .
(1)
• se divide ecuaţia (3.4.2) prin pivotul Y 22 ⇒

(1) (1)
Y 23 Y 2n 1 (1)
U2 + U3 +K+ Un = I2 (12)
()
Y1
()
Y1
()
Y1
22 22 2

(1) (1)
• se multiplică ecuaţia (12) cu Y 32 , K , Y n 2 şi se scad din ecuaţiile
(11.3)…(11.n).

 Y (1) Y (1)
U 2 + 23 U 3 + K + 2n U n = 1 I (1) (13.1)
 (1)
Y 22
(1)
Y 22
(1) 2
Y 22

⇒ M M
 (2 ) (2 ) (2 )
Y n3 U 3 + K + Y nn U n = I n
 (13.n )


unde:
 (1) (1)
 (2 ) (1) Y j 2 ⋅ Y 2 k
 jk
Y = Y jk − (1)
 Y 22 j , k = 3K n
 (1)
 (2 ) (1) Y j 2 (1)
I
 j = I − (1) ⋅ I 2
j j = 3K n
 Y 22

Pas n:
• determinarea lui U n.
1
Un = I (nn −1) (14)
Y (nn
n−1)

Valoarea lui U n se înlocuieşte în ecuaţia eliminării anterioare ⇒ U n−1 ş.a.m.d.