,,Cercetarea ca activitate autoreflexivă a cadrului didactic”
Evoluţiile din câmpul educaţiei au impus necesitatea promovării practicilor (auto)reflexive,
bazate reflecţii despre acţiune, în acţiune şi pentru acţiune, pe autoreflecţie, autoobservare, autoanaliză, autochestionare, autoevaluare, autocritică, autoplanificare etc. "Orice cercetare devine, intenţionat sau nu, o intervenţie, un prilej de schimbare, după cum orice cercetător este şi un practician, un implicat, din punct de vedere personal şi social, în viaţa individuală şi colectivă a subiecţilor", afirmă profesorul Adrian Neculau (1999, pag. 102). Pe de altă parte, a devenit evident că un profesor eficient este un practician (auto)reflexiv şi cercetător, care conştientizează cât este de important să reflectezi la acţiunile şi practicile educaţionale şi care este dispus să accepte şi să producă schimbarea, noul. Un astfel de profesor se autochestionează în legătură cu strategiile, deciziile şi acţiunile sale, în toate etapele procesului didactic, îşi formează şi dezvoltă abilităţi de a face alegeri raţionale, îşi adaptează şi orientează demersurile instructiv- educative şi de cercetare funcţie de contextele educaţionale concrete. Un profesor reflexiv este capabil să promoveze o pedagogie de tip reflexiv-interactiv, bazată pe modelul formării şi al reflecţiei personale. Ea creează un context stimulant pentru încurajarea reflecţiei individuale şi colective subiecţilor învăţării, pentru instaurarea de interacţiuni sociale, de schimburi verbale şi intelectuale între aceştia, pentru dezbateri, confruntări de idei, experimentări etc. Prin diversitatea formelor sale,gândirea reflexivă este o sursă valoroasă de dezvoltare personală şi profesională şi o premisă a reuşitei demersurilor instructiv-educative şi de cercetare pedagogică. Un profesor reflexiv se angajează extrem de uşor în procese de formulare de întrebări sistematice legate de activitatea educaţională trecută, prezentă şi viitoare. Construirea şi utilizarea sistematică de către profesori a unor strategii de reflecţie asupra practicilor educative, adecvate propriei personalităţi, înseamnă mai mult decât o predare reflexivă, înseamnă, practic, cercetare pedagogică; profesorul reflexiv este curios, îşi pune întrebări în absolut toate etapele procesului didactic şi caută răspunsuri, nu doar în etapa de predare-învăţare, ci şi în cele de evaluare a eficienţei activităţii educaţionale şi de reglare a acesteia. Iar cercetarea pedagogică porneşte tocmai de la punerea de întrebări, care pot apărea ca urmare a observaţiilor realizate de profesor, a reflecţiilor sale, a experienţei sale, a discuţiilor cu colegii, a lecturării anumitor surse bibliografice etc. Punându-şi întrebări de tipul: "Ce este/ înseamnă … ?", "De ce s-au obţinut aceste rezultate/ au reacţionat astfel elevii/ studenţii … ?, "Cum s-ar mai putea acţiona/ se explică … ?", "Care au fost punctele tari şi punctele slabe ale strategiei didactice/ metodei/ mijlocului de învăţământ … ?", "Cu ce se corelează ideea/ rezultatul/ concluzia … ?, "Ce consecinţe are …?", practic, profesorul cercetător intervine conştient în derularea proceselor educaţionale. El se angajează în investigaţii de mai mică sau mai mare anvergură îndreptate în direcţia găsirii celor mai eficiente moduri de organizare a experienţelor de învăţare. Dacă cercetarea este bine proiectată şi condusă, se poate spune, cu certitudine, că între demersurile de cercetare şi cele de predare există interinfluenţări reciproce pozitive, că ele se susţin, se modelează şi se dezvoltă reciproc. Cercetările pedagogice au o dimensiune reflexivă, diferitele programe internaţionale demonstrând cu prisosinţă superioritatea predării reflexive versus predarea simplistă, aproape tehnică, tradiţională. Realizarea unei cercetări pedagogice presupune exersarea continuă şi, în toate etapele, a practicii reflecţiei şi analizei. Implicarea nemijlocită a profesorului în cercetări pedagogice, îmbinarea sistematică a predării cu cercetarea, nu pot avea decât efecte benefice în direcţia formării şi autoformării lui continue şi un impact pozitiv asupra formaţiei de ansamblu a personalităţii sale. Fireşte, este necesară o introducere în problematica cercetării pedagogice şi o pregătire minimă în vederea însuşirii algoritmului cercetării, care, deşi este flexibil, îi solicită cercetătorului cunoaşterea numitor aspecte legate de proiectarea, organizarea şi realizarea cercetărilor, în special de metodologia utilizată. În planul profesiei, influenţele benefice pentru profesorul reflexiv şi cercetător sunt legate de: lărgirea orizontului de cunoaştere; intensificarea efortului de autoperfecţionare prin receptarea experienţei didactice pozitive, prin preluarea, adaptarea ei creatoare şi prin valorificarea ei în practicile educative proprii; raportarea noilor date la experienţa proprie şi invers, raportarea propriei experienţe didactice la alte experienţe. Este necesară pregătirea iniţială şi perfecţionarea continuă - teoretică şi practică - a profesorilor, în direcţia proiectării şi realizării de cercetări pedagogice, respectiv abilitarea lor ca şi cercetători în domeniul ştiinţelor educaţiei, în cadrul celor două subsisteme de pregătire iniţială şi de formare continuă a cadrelor didactice. La fel de important este să ne învingem reticenţele legate de punerea în aplicare a unor strategii, practici, atitudini metodologice, să ne autoeducăm în direcţia depăşirii rezervelor şi inhibiţiilor sau chiar a sentimentelor de teamă pe care le avem vizavi de cercetarea pedagogică şi faţă de nou. Astfel că, alături de educarea continuă a profesorilor pe linia cercetării pedagogice, se impune, ca absolut necesară, autoeducarea lor continuă în direcţia proiectării şi derulării de cercetări pedagogice, precum şi a producerii, acceptării şi introducerii inovaţiilor educaţionale. Universitatea de Sat,,B.P.Hasdeu” din Cahul Facultatea de Filologie și Istorie Specialitatea:Psihopedagogie și pedagogia socială
Comunicare ,,Cercetarea ca activitate autoreflexivă a cadrului didactic”