EDUCAŢIA ADULTILOR

Dinamica socială actuală caracterizată prin accelerarea schimbărilor at

ât în ansamblulsocietăţii, cât şi la nivelul fiecărei comunităţi anulează
concepţia – „ Să-l învăţăm pe copil ce trebuiesă ştie pentru vârsta adultă.”
Aceste transformări produc restructurări în condiţia umană, în activitateasocial-
economică, cu alte cuvinte, introducând schimbarea ca mijloc de adaptare, omul
este nevoit săse schimbe şi el. Este vorba de construirea unei noi situaţii
de viaţă, de elemente noi în dezvoltareacunoaşterii şi practicii umane, în
relaţiile dintre indivizi şi diferitele activităţi ale acestora, pentru a se putea
contura noi posibilităţi de realizare, de exprimare şi aspiraţie.În aceste condiţii
iau naştere două întrebări:1.

Este fiecare adaptat cerinţelor vieţii moderne?

2.
Are fiecare individ şanse egale pentru a-şi folosi valenţele la nivelul cel mai
înalt şiastfel să se integreze în mediul social?
Sunt doar câteva întrebări cărora instruirea adulţilor le oferă răspuns şi
acesta realizeazăînsăşi finalitatea acestui
proces.E d u c a ţ i a n u s e p o a t e l i m i t a l a p e r i o a d a ş c o l a r i t ă ţ i i ,
c i t r e b u i e s ă u r m ă r e a s c ă t o a t e d i me n s i u i l e e x i s t e n ţ e i , s ă v i z e
z e t o a t e t i p u r i l e d e c o mp e t e n ţ e ş i s ă f a v o r i z e z e t o a t e f o r me l e d e
dezvoltare a pesonalităţii, ajutându-i pe oameni să-şi înţeleagă locul în
societate, să devină maiechilibraţi, mai eficienţi.Ac e s t ă i de e o r e g ă s i m
l a EM I L E P LA NC H AR D , c a r e c o n s i d e r ă c ă t i mp u l î n c a r e
s e desfăşoară educaţia (1/3 viaţă) este limitat deoarece resursele omului
la naştere sunt restrânse, iar societatea impune numeroase
adaptări.C h i a r d e z v o l t a r e a p u t e r n i c ă a î n v ă ţ ă mâ n t u l u i u n i v e r s i t a r
l a î n c e p u t u l s e c o l u l u i t r e c u t demonstra necesitatea continuării instruirii şi
formării populaţiei adulte.Din perspectiva economică
se înregistrează o nevoie de parcurgere a unor noi experienţeeducative
pentru dezvoltarea societăţii, în acest sens putem lua ca exemplu preocuparea de
recuperarea analfabeţilor. Un analfabet reprezintă un cost economic şi social
enorm, la care se adaugă şomajul şimarginalizarea.Vorbind despre nevoia de
adaptare la noile ritmuri pe care viaţa le impune adultului, nu putem să
nu coborâm analiza şi în interiorul individului. Deosebit de important
este modul în careevoluează la adulţi fondul de informaţii ştiinţifice asimilate
în procesul de pregătire şcolară. Cercetările pun în evidenţă o degradare
aproape totală, după 5 – 6 ani a informaţiilor asimilate în şcoală, dar
neutilizate în activitatea profesională sau socială. Efectele sunt uşor de prevăzut,
dacă nu se
intervinec u r e a c t u a l i z a r e a i n f o r ma ţ i e i s a u c u a s i mi l a r e a a l t e i a n o i
; c u n o a ş t e r e a a d u l t u l u i c a p ă t ă ş i î ş i accentuează
caracterul fragmentar.I . D I M E N S I U N I A L E C O N C E P T U L U I D
E , , E D U C A Ţ I A A D U L Ţ I L O R ’ ’ Educaţia adulţilor cuprinde în mod
prioritar, pe langă achiziţia de cunoştinţe, priceperi saudeprinderi, mai ales
dezvoltarea aptitudinilor, a capacităţii de creativitate, de integrare a
noilor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi în ansambluri cognitive şi
comportamentale relativ stabile; cua l t e c u v i n t e a î n v a ţ a me r e u c u m s ă
s e p u n ă ma i e f i c i e n t î n v a l o a r e a p t i t u d i n i l e , c u m o mu l s ă inoveze
noile condiţii de muncă şi viaţă şi să dezvolte în propriile direcţii.Analizând
conceptul de educaţie a adulţilor, trebuie să facem precizarea că nu este vorba
dea adăuga, ci a dezvolta potenţele existente, substanţa intelectuală şi
socio-morală a individuluiastfel încât să se schimbe întreaga structură
a personalităţii. Educaţia nu înseamnă achiziţie, ciimplică o trensformare
a ierarhiilor interne, dobândirea unui alt mod de a (inter)acţiona, ţinteşte
ladezvoltarea adaptabilităţii subiectului „de format”, a capacităţii de a acţiona şi
a competenţei de acomunica. Din acest motiv, în acţiunile de formare se
preferă metodele participative, în grupurimici, numai acestea provocând
schimbări la nivelul stilului de comportament.Educaţia se adresează
întregii personalităţi, îşi propune să lărgească
disponibilităţileindividului, să-i confere competenţa de a alege.Analizând
specificul educaţiei adulţilor, GUY AVANZINI, profesor de ştiinţele educaţiei
laUniversitatea Lyon II, insistă asupra nevoii adultului de „
perfecţiune”, d e „ creştere” ş i d e „independenţă ”, Individul aflat în
proces de „ adultizare” caută autonomie , statut profesional,inserare într-
o reţea relaţionară caracterizată prin afecţiune, stabilitate socială. Adultizarea
implicăo unificare a personalităţii prin integrarea factorilor afectivi,
intelectuali, sociali, ceea ce conduce laarmonizarea vieţii private şi a vieţii
publice.În 1976, la conferinţa generală UNESCO educaţia adulţilor a fost
definită ca „ un ansamblude procese organizate de educaţie cu un conţinut şi
metode specifice, formale şi informale prin carese prelungeşte educaţia iniţială,
prin care persoanele considerate adulte îşi dezvoltă aptitudini, îşiîmbogăţesc
cunoştinţele, îşi ameliorează calificarea profesională; îşi reorientează
atitudinile şic o mp o r t a me n t e l e î n t r -
o dublă perspectivă; prin dezvoltare personală şi prin participar
e l a dezvoltarea socială.”Educaţia adulţilor constă în acele schimbări
majore din modelul interior al lumii noastre( cu ajutorul căruia
gândim, acţionăm şi apreciem) o autostructurare în cunoaştere,
apreciere şi
acţiune, prin care se deschid noi posibilităţi de dezvoltare a adulţilor în
toate domeniile vieţiisocialeşi
individuale.Ş t i i n ţ a „ e d u c a ţ i e i a d u l ţ i l o r ” a f o s t c u n o sc u t ă p r i n i n t
e r me d i u l u n o r n o ţ i u n i p r e c u m: pedagogia adulţilor, instruirea
adulţilor.HANSELMANN se opune conceptului de „pedagogia adulţilor
”, deoarece pedagogia, potrivit sensului ei literar, înseamnă „conducerea
copilului prin instruire şi educaţiei: De asemeneael propune termenul de
andragogie”.Mult timp au existat numeroase ambiguităţi, educaţia adulţilor s-a
confundat cu conceptulde „ educaţie permanentă”, de aceea ni se pare important
să subliniem distincţia dintre cele
două:e d u c a ţ i a a d u l ţ i l o r r e p r e z i n t ă u n s u b a n s a m b l u i n t e g r a t
î n t r - u n p r o i e c t g l o b a l a l e d u c a ţ i e i permanente.Specialiştii în
ştiinţele educaţiei subliniază importanţa a patru curente în educaţia adulţilor.1.
Curentul comportamentalist sau behaviorist
– p u n e a c c e n t p e c o m p o r t a m e n t u l individului.2.
Curentul umanist şi personalist
– aduce în prim plan relaţia formator - format.3.
Curentul critic
– redă formării ideea sa de instrument al unei critici sociale şi politice.4.
Curentul constructivist
– insistând asupra procesului de învăţare. Ne-am propus să facem o scurtă
analiză a curentelor personalist şi critic.Curentul personalist pune accentul pe
dimensiunea raţională, pe cunoaşterea personalităţiicelui ce învaţă. Formatorul
trebuie să-i redea adultului gustul pentru învăţare, reprimat adesea înşcoală prin
metode
punitive.C a r l R o g e r s r e c o ma n d ă c o n f r u n t a r e a a d u l t u l u i c u s i t u a ţ i i
d e v i a ţ ă , a n t r e n a r e a l u i î n dezbateri morale. Schimbarea presonalităţii,
crede el, nu poate avea loc dacă procesul interacţionalformator- format nu se
desfăşoară într-un climat de încredere, într-o ambianţă de experienţă
degrup.În ceea ce priveşte curentul critic, acesta poate fi ilustrat prin credinţele
pedagogului italianPaolo Freire, care considera că formarea trebuie să devină un
act de analiză critică a poblemelor sociale, să aibă drept scop dezvoltarea
conştiinţei critice, să incite indivizii să reflecteze atât asupralumii, cât şi asupra
lor înşişi.Conceptul de educaţie a adulţilor are cinci caracteristici normative:1.
Globalitatea şi continuitate
( p e n t r u c ă s e î n t i n d e d e - a l u n g u l î n t r e g i i v i e ţ i , s e ma i utilizează
şi sintagmele „educaţia continuă”, iar pentru că vizează progresul
material şi social,asumarea de responsabilităţi, UNESCO insistă asupra
sintagmelor „dezvoltare comunitară” şi„educaţie comunitară”.

2 . mi n i mi s mu l i n d i s p e n s a b i l – t o ţ i o a me n i i a u n e v oi e d e o
e d u c a ţ i e d e b a z ă p e n t r u a înţelege mecanismele vieţii comunitare.3.
libertatea structurală – posibilitatea de a fi în afara instituţiilor şcolare
tradiţionale.4. Utilitatea – îl ajută pe individ să-şi rezolve problemele vieţii.5..
Echitatea – se adresează în mod egal tuturor.Se pot desprinde 5 funcţii ale
educaţiei adulţilor:- o f e r ă a d o u a ş a n s ă d e a o b ţ i n e o
calificare;-favorizează dezvoltarea personalităţii;-
creşte competenţa profesională;-orientează adulţii spre
rezolvarea problemelor importante şi către un nou mod
d e a proceda;- p r o m o v e a z ă a c ţ i u n e a c o m u n i t a r ă . Educaţia
adulţilor nu poate fi considerată un sistem şcolar adiţional;
diferenţierea sa deeducaţia şcolară, impune gândirea unei noi forme de
educaţie, o nouă concepţie despre formarea lor.Ştefan Bârsănescu considera
educaţia adulţilor, ca fiind ,,etajul al treilea al culturalizăriiomului,
alături de şcoală şi universitate’’Î n c o n c l u z i e , e a v i z e a z ă d e z v o l t a r e a
t u t u r o r r o l u r i l o r p e c a r e u n i n d i v id l e p o a t e a v e a (profesionale,
familiale, civice, culturale), într-o formulare succintă, un efort de a se pune în
acord cusine şi cu lumea.I I . I N C U R S I U N E Î N T I M P . E D U C A Ţ I A
A D U L Ţ I L O R Î N R O M Â N I A Ş I Î N L U M E Pentru a înţelege mai
bine semnificaţia acestui concept aflat într-o permanentă schimbare,ne-am
gândit să surprindem demersurile realizate în acesată direcţie: programe de
educaţie a adulţilor şi instituţiile care le promovează.Una dintre primele lucrări
cunoscute, destinate adulţilor, este CYROPAEDIA lui Xenofonşi se ocupă de
instruirea formală a adulţilor din vechea Persie. Se consideră că în
India şi China auexistat din cele mai vechi timpuri programe de educaţie a
adulţilor.Prima tentativă europeană de a crea o instituţie de învăţământ
superiorpentru adulţi a avutloc în Anglia, în 1597, odată cu deschiderea
unei şcoli care s-a numit Gresham College şi care eradestinată
negustorilor şi artizanilor din Londra.
Odată cu revoluţia industrială, iniţiativele se multiplică sub formă de Şcoli
serale, cercuride studii, organizarea modernă a cursurilor prin
corespondenţă. Folosindu-se metoda conferinţelor urmate de discuţii , în
Franţa anului 1869 s-au înregistrat 34 000 de cursuri pentru adulţi.Între sec.
XVIII şi începutul sec. XX, programele de educaţie a adulţilor cunosc un
avântdeosebit.Prima şcoală superioară pentru adulţi este considerată aceea
organizată de GRUNDTVIG,în Danemarca. El a conceput şcoala superioară
populară ca un instrumnt de educaţie cetăţenească şigospodărească post-
elementară menită să sporească eficienţa gospodăriei ţărăneşti.Prima
Conferinţă Internaţională asupra educaţiei adulţilor a avut la Elsinore,
în 1949.Atunci au fost definitivate pentru prima oară obiectivele. Acestea vizau
valorile umaniste, într-o lumedestructurată de război.După 1950, conceptul de
educaţie a adulţilor devine sub impulsul acţiunilor UNESCO unconcept
universal. Această tendinţă este marcată şi de înfiinţarea instituţiilor
internaţionale şi naţionalede educaţie a adulţilor.Formarea adulţilor nu se reduce
la organizarea de cursuri sau ateliere. Identificăm un număr tot mai mare, care
încep sau îşi perfecţionează studiile în cadrul învăţământului superior,
ceea ce adeterminat universităţile să-şi schimbe strategia, să-şi
adapteze oferta educaţională la nevoile deformare ale studentului –
adult. Vorbim aici de cooperare între serviciile specializate de educaţie
aadulţilor din universităţi şi întreprinderi.Criteriul diversităţii a condus la
crearea mai multor filiere de formare în Universităţi. ÎnFranţa, statul care
încurajează efortul adulţilor de a urma asemenea filiere prin acordarea „
concediilor individuale de studii universitare”.ÎN ROMANIADacă privim
societatea românească înainte de 1989, vom constata că educaţia
adulţilor aveaînţelesul culturii de masă ( care manipula oamenii, în sensul
ideologiei dominante). Nu putem vorbi nici o clipă de un segment de sine
stătător de educaţie a adulţilor, dinmoment ce societatea trebuia să
fie omogenă; chiar şi Universităţile erau supuse ideologiei socialiste.Profesorul
G. Văideanu sublinia nevoia unei reforme a educaţiei adulţilor, o
revigorare acerenţei şi eficienţei sistemului, în contextul unei educaţii
aflate în tranziţie, care s-a aratat doar peobiective cognitive şi a ignorat
formarea cultural-spirituală a tinerilor şi
adulţilor.O p r i mă a c ţ i u n e d e r e o r g a ni z a r e a e d u c a ţ i e i a d u l ţ i l o r î n
R o mâ n i a p o s t - c omu n i s t ă o contribuie relansarea unor modele din trecut

Î n a c e s a t ă c a t e g or i e a r t r e b u i c o n se mn a t ă i n i ţ i a t i v a d e r e â n f i n ţ a
r e a s o c i e t ă ţ i i p e n t r u învăţătura poporului român (1866-1948), care a avut
ca obiective instruirea şi educarea adulţilor princursuri generale şi prin
propagarea cunoştinţelor profesionale.În 1992, societatea a fost reânfiinţată ca
asociaţie de educaţie şi cultură apolitică, care a vutdrept direcţii educarea
comunităţilor, în special în mediul rural pentru însuşirea valorilor naţionale
şieuropene, dezbaterea unor teme de larg
interes din perspectiva educaţiei permanente, susţinereamodernităţii
învăţământului, egalizarea şanselor de acces la cultură.Al doilea tip de acţiuni
a constat în înfiinţarea de instituţii noi, după modelul
occidental(organizarea unor ateliere de formare a managerilor în educaţia
adulţilor, sub denumirea de „
formarea formatorilor
”).Un rol deosebit în relansarea educaţiei adulţilor l-a avut Institutul
Internaţional al AsociaţieiUniversale Populare Germane, care şi-a început
acţiunile în 1993, cu scopul de a promova educaţiaadulţilor în
România, având un rol decisiv în sprijinirea instituţiilor prin programe
de pregătire a personalului didactic, de formare şi monitorizare a unei
reţele naţionale de instituţii de educaţiaadulţilor.După 1995 se constată
o creşete a interesului pentru cursuri de formare profesională,
seconstruiesc instituţii de formare, ca Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei
de Muncă.I I I . Î N V Ă Ţ A R E A L A C O P L V S . Î N V Ă Ţ A R E A
L A A D U L T . PARTICULARITĂŢI ALE ÎNVĂŢĂTURII LA ADULTÎ n
p r o i e c t a r e a i n s t r u i r i i t r e b u i e s ă ţ in e m s e a ma a t â t d e c a p a c i t ă ţ i l e
d e î n v ă ţ a r e a l e adulţilor, cât şi de anumite aspecte sociologice, cum ar fi
nivelul de şcolarizare anterioară, gradul decultură al mediului în care
trăieşte, activitatea economică şi socială în care este antrenat,
concepţiadespre sine, despre societate şi despre lume, pe care adultul o
are.Înainte de a observa particularităţile de învăţătură ale adultului, ne-am
propus să redămteoria psihologului american W. James.James consideră că
deyvoltarea individului poate fi divizată în două în două mari etape:una care se
întinde până în jurul vârstei de 24/25 de ani şi care este în opinia autorului,
vârsta educaţieişi formării generale şi profesionale şi a doua etapă, care
acoperă restul vieţii, consacrată carierei profesionale în care individul pune
în valoare ce a asimilat în prima perioadă. Prin diversiunea clară acelor două
perioade de vârstă în raport cu criteriul capacităţii de învaţare, James impune
astfel ideea căaccentul este incapabil să înveţe.
Cercetările actuale de psihologia dezvoltării dovedesc că la vârsta adulţilor se
menţinecapacitatea de învăţare, desigur acestora realizându-se în maniere
diferite, dar cu peformanţe notabile.Instruirea adulţilor este diferită de ceea a
copiilor?Este evident că nu putem gândi procesul de instruire la adult prin
instrumentele utilizateîn cazul copilului. Este adevărat că atât copilul, cât şi
adultul au o caracteristică fundamentală comună:învăţarea, dar diferenţele
psihopedagogice la adult şi copil sunt esenţiale. Acestea rezultă din statutullor
diferit: un copil este o fiinţă dependentă; a fi adult înseamnă a fi
independent.Knowles afirma că „ cea mai adâncă nevoie pe care o simte un
adult este de afi tratat caun adult, adică precum o persoană independentă”.Spre
deosebire de copil, învăţarea adultului înseamnă adâncire, restructurare,
creaţie;este axată pe situaţii concrete, desprinse din viaţă, face apel
la experienţă.Se poate remarca inversarea raportului informativ-formativ, ceea
ce semnifică punereaunui accent deosebit pe activităţile creative-
practice.Pentru adulţi, noţiunea de educator nu are în mod hotărâtor
înţelesul unei persoaneanume; pentru adult, educatorul semnifică
înprimul rând activitatea de muncă pe care o desfăşoarăîmpreună cu
grupul din care face parte ( profesional, familial).Trăsătura cea mai evidentă a
învăţării la adulţi este responsabilitatea cu care ei caută să-şi însuşească
deprinderi şi cunoştinţe. Adultul se angajează într-o activitate de învăţare dacă
există ocorelaţie între proiectele sale şi dorinţa de a le realiza.Pentru adult,
activitatea de învăţare înseamnă un act interior, nu constrângere; el nu e
unreceptor pasiv, el caută, descoperă cunoştinţele, este un agent al propriei
educaţii. Adultul nu doreştesă fie educat. El este acum „ format”. Oricărei
încercări de a-l reeduca îi va opune rezistenţă. Adultulse educă singur.
Profesorul de adulţi transmite cunoştinţe şi priceri, dar el nu trebuie să educe
pentru pentru comportamente determinate ( Lowe). Adulţii se implică au o
motivaţie intrinsecă şi sunt orintaţicătre un scop bine definit.Thorndike definea
inteligenţa drept capacitate de învăţare. Wodrow infirmă această tezăşi stabileşte
că şi capacitatea de învăţare se includ mai mulţi factori psihici decît
inteligenţa.Î n c e e a c e p r i v e ş t e p e r f o r ma n ţ e l e i n t e l i g e n ţ e i l a a d u l ţ i ,
c e r c e t ă r i l e f ă c u t e p e b a z a măsurării inteligenţei cu diferite teste, au emis
ipoteza unui maximum de creştere în adolescenţă, apoiinteligenţă se menţine la
acest nivel până la 40 de ani şi apoi scade treptat.Undeutsh adoptă o poziţie
critică faţă de diferitele cercetări cu privire la
schimbărilec a p a c i t ă ţ i i i n t e l e c t u a l e c o n d i ţ i o n a t e w d e v â r s t ă . El c
o n s i d e r ă c ă s c a d p e r f o r ma n ţ e l e l a t e s t p r i n încetinirea tempo-ului
proceselor motrice.În al doilea rând se degradează acele domenii
funcţionalep s i h i c e c a r e a u f o s t p u ţ i n a n t r e n a t e . Î n c a z u l u n e i
a c t i v i t ă ţ i i n t e n s e , s e c o n s i d e r ă n u n u ma i c ă performanţele rămân,
dar cresc până la bătrâneţe.Weiss şi Nyssen afirmă că randandamentul
intelectual este condiţionat de diferitele profesii şi mai puţin de
particularităţile de vârstă, ceea ce înseamnă că persoanele a căror
profesieimpune un exerciţiu intelectual (training) descrie un alt curs al
randamentului intelectual , decât aceleacare exercită profesii lipsite de un
asemenea „trining”.Cercetările asupra învăţării la adult au pornit de la „
Curba generală a capacităţii deînvăţare, în raport cu vârsta”, elaborată de
Thorndike. Din ea rezultă o slăbire a capacităţii de învăţaredupă vârsta de 30 de
ani.Lowe consideră Curba Thorndike ca expresia evoluţiei
performanţelor memoriei, înspecial a capacităţii de reţinere a datelor.
În cercetările mai vechi, întipărirea datelor constituia uncriteriu al
capacităţii de învăţare.Smirnov demonstrează în cercetările sale experimentale
că adulţii care structurează bineun material şi, prin stabilirea unor ceonexiuni cu
sens îl pot reţine mai bine decât tinerii.Rezultatele unei cercetări făcute de
Farapanova ilustrează superioritatea adulţilor în ce priveşte întipărirea
conceptelor abstracte sau concrete şi a imaginilor.Rubinstein sublinia ca
trăsătură substanţială a dezvoltării memoriei – specializarea(
activitatea de muncă în care omul este antrenat). Este vorba de
formarea unei aşa numite memorii profesionale care se păstrează un timp
îndelungat.Kidd a înregistrat cinci caracteristici ale învăţării
la adult:1. Omul învaţă întreaga viaţă, chiar dacă traversează perioade de evoluţi
e sau declinîn această acţiune.2.Efectul învăţării constă în schimbările de
rol ale individului ( dobândeşte statutul de p r i e t e n , me mb r u a l u n e i
f a mi l i i , a i u n u i c o l e c t i v d e mu n c ă ) , a c e s t e s c h i mb ă r i d e r o l
p r e s u p u n câştigarea unor competenţe profesionale
şi interperonale.3 . P r i n s o c i a l i z a r e , i n d i v i d u l d o b â n d e şt e ma t u r i t a t e
( c a p a c i t a t e d e a u t o c o n d u c e r e , autodisciplină).4.Experienţa are un rol
hotărâtor în a se angaja în învăţare.5 .D o r i n ţ a d e a p a r t i c i p a a c t i v l a
e v e n i me n t e l e v i e ţ i i î i f a c e p e mu l ţ i a d u l ţ i s ă d e v i nă autodidacţi – să
înveţe pentru întraga viaţă.Factorii motivaţionali au o importanţă deosebită
pentru succesul în învăţare, nu varsta are unrol esenţial, ci tipul şi motivele
învăţării : „ vârsta este un lucru secundar pentru succesul la învăţare.Capacitatea
de învăţare a adulţilor depinde de disponibilitatea pentru învăţare, iar aceasta
presupune larândul ei interesul” – ( Werner) Atunci când elaborăm un plan
de instruire trebuie să ţinem seama de următoarele caracteristici:- a d u l ţ i i a u
n e v o i e s ă ş t i e d e c e t r e b u i e s ă î n v e ţ e u n a n u mi t l u c r u ; - a d u l ţ i i
î n v a ţ ă m a i b i n e e x p e r i m e n t â n d ; - a d u l ţ i i î n v a ţ ă c e l ma i
p r o d u c t i v a t u n c i c â n d s u b i e c t u l c on s t i t u i e p e n t r u e i o v a l o a r e
c u aplicabilitate imediată;-adulţii trebuie implicaţi în planificarea şi
evaluarea activităţii lor;-adulţii sunt mai interesaţi de subiecte care se
referă la profesia sau la viaţa lor personală